Alexandru Macedonski

Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, Craiova, Țara Românească – d. 24

noiembrie 1920, București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român.
Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant
al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare Literatorul, a
susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste
polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile
Alecsandri, Mihai Eminescu  și Ion Luca Caragiale.
Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al
XIX-lea. Având origini slave de la sud de Dunăre, sârbi, Bulgari sau aromâni , membrii familiei
susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia, ocupată de Imperiul Otoman.
Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821,
susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie,
din complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Din anul 1830, în timpul guvernării ruse, fraților
Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați valahi și au primit ranguri militare în armata
țării. Dimitrie se căsătorește cu Zoe, fiica unui ofițer rus sau polonez, iar fiul lor Alexandru, tatăl
poetului, după o educație militară în Imperiul Rus, urcă pe scara ierarhică militară până la
funcția de Ministru de Război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea
Principatelor Române. În timpul studiilor din Rusia, tatăl poetului, pentru a câștiga respectul
colegilor, își croiește „un arbore genealogic gigantic”, declarându-se descendent din familia
Biberstein-Rogala, care domnise în Lituania. Datorită slujbei tatălui, familia poetului se muta
des.
Mama poetului, Maria Fisența (Vâcenț sau Vicența), provenea dintr-o familie
de boieri din Oltenia, a fost fiica lui Emanuel Fisența, posesorul unei averi mari, și a Ecaterinei
Urdăreanu-Brăiloiu, fiica mai puțin avută a unei familii din vechea boierime. Tatăl Mariei a murit
la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama sa s-a recăsătorit cu pitarul Dimitrie Pîrîianu, la
12 februarie 1848.
Memoriile scrise de mama poetului sunt „pagini vrednice de a fi cunoscute atât printr-
un adevărat dar de a povesti, plin de umor și culoare, cât și prin mărturia acelui acelui patetism
în care gustul romantic se amestecă cu un fel de natural de a fi, prevestind pe al poetului.
Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei.
Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri
în limba franceză în Literatorul. Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran
războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în București, publică și el schițe și
nuvele în Literatorul.
 Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de
o „nervozitate extremă, expus la un soi de absențe de conștiință momentane”. În
anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte din copilărie la
moșia de la Amaradia. Nostalgia copilăriei și a peisajelor de la Amaradia se regăsesc mai târziu
în ciclul poemelor amărăzene.
Școala o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în
anul 1867.
În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima
verba însoțită de o notă: Această poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd
erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la etatea de 12 ani și, prin urmare, una din
primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege.
Tatăl poetului a murit la 24 septembrie 1869, iar mama poetului va susține că acesta a
fost otrăvit de oponenții săi politici, iar această ipoteză este susținută, mai târziu, necontenit de
către poet în ziarele sale.
După moartea tatălui scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D.
Macedonski, inclusă în volumul Prima verba, datată în manuscris: Viena, 1870.
La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi
eliberează Certificatu scolasticul prin quare se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru
Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68, Clasa a IV-a a Liceului/Gimnasiului Mare din
Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă (binișor),
Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză
(bine), religie (binișor), desen (binișor).

Anii de debut și călătoriile prin Europa

După ce i se eliberează pașaportul pentru statele Europei, pe termen de 3 ani de zile la
studie, având: statură înaltă, păr-sprâncene, castanii, ochi negri, fruntea potrivită, nasul-gura-
bărbia-obrazul=potrivite, fața smeadă, semne deosebite — nu are, Macedonski părăsește
România în 1870, călătorind prin Imperiul Austro-Ungar, vizitând Viena, iar apoi Elveția și posibil
alte țări. Se vehiculează că în timpul acestei călătorii l-ar fi cunoscut pe Mihai Eminescu, la acea
dată student la Viena. Scopul călătoriei lui Macedonski a fost acela de a se pregăti pentru
admiterea la Universitatea București, dar el a petrecut tot acest timp într-un mod boem cu
numeroase petreceri și escapade romantice.  Publică prima poezie Dorința
poetului în Telegraful român din Sibiu. În acest an a început perfecționarea propriului stil
poetic, influențat profund de romantism și de către predecesorii săi Dimitrie Bolintineanu și Ion
Heliade Rădulescu.
 Anul următor vizitează Pisa, Florența, Veneția, unde, după spusele poetului, ar fi urmat
anumite cursuri, în special la Universitatea din Pisa, dar acest fapt nu a fost confirmat de istoria
literară.. În Italia, mărturisește poetul în jurnalul său, s-ar fi confruntat cu probleme financiare și
probleme de sănătate.
Se întoarce la București, unde este admis la Facultatea de Litere, dar nu frecventează
cursurile cu regularitate. Debutează cu volumul de versuri Prima Verba în anul 1872, iar apoi
vizitează, din nou, Italia.
După publicarea la 23 mai 1873, a poemei antidinastice 10 mai (Sunt opt ani de suferință
care astăzi s-a-mplinit), în Telegraful român, împotriva regelui Carol I, motiv de temere pentru
mama sa, Maria Macedonski, de a-l expedia precipitat în străinătate, prin Giurgiu, cu vaporul
„Tagetof”, în Austria (la Viena și Gleichenberg) și Italia (la Napoli), pentru a-l feri de eventuale
consecințe derivate din acuzația de laese majestatis. În această călătorie îl cunoaște pe
compozitorul francez Jules Combarieu, cu care va întreține o corespondență sporadică în
deceniile ce urmează.
Devenind pasionat de jurnalismul politic și de politică devine membru al Partidului
Liberal și editează ziarul Oltul între anii 1873 și 1875, unde publică articole pro-liberale,
traduceri din Pierre-Jean de Béranger, Hector de Charlieu și Alphonse de Lamartine, scurte
povestiri și primele impresii de călătorie.
La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru Gemenii.
La 23 iunie 1874, Ion Luca Caragiale îl ridiculizează în revista Ghimpele, în urma unor
afirmații ale lui Macedonski că ar avea origini lituaniene, și-l transformă în personajul A.a.msky,
a cărui moarte survine în urma extenuării cauzate de contribuția majoră la dezvoltarea politicii
naționale. Acesta este primul episod din șirul lung de polemici între cei doi.
La 24 martie 1875, Macedonski a fost arestat la Craiova, fiind acuzat de defăimare și
incitare la rebeliune împotriva Partidului Conservator și a prim ministrului Lascăr Catargiu, fiind
închis pentru trei luni, la închisoarea Văcărești din București, dar a fost eliberat în urma
campaniei liberale, fiind apărat de către celebrul avocat liberal Nicolae Fleva, cu care a împărțit
celula. Macedonski a apărut în fața Curții de Jurați a Tribunalului Ilfov la data de 7 iunie și a fost
pus în libertate,iar populația din București a ieșit pe străzi să celebreze sentința.
Între 25 martie și 30 iunie 1876 este redactor la Stindardul, ziar politic, literar, comercial
și științific, al cărui director era Pantazi Ghica, iar în funcția de redactor l-a urmat Bonifaciu
Florescu. În paginile cotidianului va publica, printre altele, traduceri din Lamartine,
nuvela Cârjaliul și piesa de teatru Gemenii.
 În același an, după dezamăgirea de a nu fi inclus pe listele candidaților liberali pentru
alegerile generale din anul anterior, Macedonski și-a început cariera în administrație, după
numirea lui Ion Emanuel Florescu în funcția de prim ministru și accederea Partidului Național
Liberal la guvernare. El fost numit director și prefect interimar al regiunii Bugeac, la Bolgrad. În
acest timp, publică traducerea poemului epic Parisina, scris de Lordul Byron, în anul 1816  și a
finalizat Ithalo și Calul arabului.
Funcția sa de prefect interimar a luat sfârșit, la 19 septembrie 1876, după ce s-a
împotrivit voinței primului ministru Ion Brătianu „de a închide ochii” și a „făcut pe legalul”,
ascultând ordinele ministrului de interne George D. Vernescu, nepermițând intrarea trupelor
voluntarilor ruși pe teritoriul țării, în drumul lor spre Principatul Serbiei
În anul 1877 colaborează la ziarul Timpul, cotidian al Partidului Conservator, cu
versuri: Odă închinată armatei române și o traducere din Gottfried August Bürger, înainte ca
Mihai Eminescu, la propunerea lui Titu Maiorescu, să devină redactor al acestui periodic în
octombrie 1877. Colaborări intermitente în revista Familia, cu traduceri din Pușkin,
Lamartine, Petőfi.
În aprilie 1877 editează ziarul Vestea, „întâiul ziar vândut cu cinci centime în București”,
ziar de opoziție în care publică articole împotriva lui C.A. Rosetti și a „viziratului” politic al lui I.C.
Brătianu. Scoate ziarele cu conținut patriotic, dar lipsite de succes: Dunărea, Fulgerul, iar în
anul 1880 Tarara"[48], în care publică articole împotriva liberalilor și a casei regale.
La 14 iunie 1877 este numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului
Putna. Primește știrea cu mari sarcasme: denumind-o „incalificabilă”, enumerându-și meritele
de combatant liberal, refuză „nostima funcțiune”. Apoi, la 14 octombrie îi solicită lui Mihail
Kogălniceanu postul de atașat de legație, evidențiind faptul că este cunoscător al limbilor
franceză, germană și italiană, dar este numit la 13 noiembrie director de prefectură al plășii
Silistra Nouă, cu reședința la Cernavodă. În această perioadă face excursii arheologice,
impresionat îndeosebi de locul denumit Hinovul, care-i inspiră versuri libere, care sunt printre
primele în poezia europeană. Își încetează funcția prin desființarea județului Silistra la 9
aprilie 1879.
La 12 aprilie 1879 este numit administrator al plasei Sulina. Călătorește în Insula
Șerpilor, iar aici experimentează mari emoții de ordin senzorial și estetic, transfigurate ulterior
în Lewki și Thalassa.
Apoi este numit de către liberali inspector general financiar. În 1880 i se oferă funcția de
inspector al monumentelor istorice și medalia Bene-Merenti, clasa I, dar nu stătu mult nici în
aceste slujbe, astfel până în anul 1902, conform cu George Călinescu, totalizase doar 18 luni de
serviciu public,  deoarece mentalitatea sa de fecior de fost ministru îl făcea să aspire doar la
marile roluri.
 La 20 ianuarie scoate primul număr al gazetei „heliadiste” Literatorul, ziar de
opoziție Junimii și Convorbirilor literare care, după părerea poetului, acaparaseră fără o
justificare obiectivă pozițiile culturale cele mai însemnate ale epocii. Conducerea revistei este
asumată de Macedonski alături de eruditul poligraf Bonifaciu Florescu și de fecundul poet Th.
M. Stoenescu, care rămân o vreme și principalii colaboratori ai revistei.
În ciuda sentimentelor adverse față de junimism, Macedonski a definit mișcarea
promovată de Literatorul drept direcțiune opozită celei din Iași, deși se atinge cu dânsa prin
unele puncte, după cum se atinge și în vechea școală a lui Heliade prin altele.
După câteva luni de apariție Literatorul avea următoarea grupare: Mircea Demetriade,
C. Dragulinescu, B. Florescu, Petru Opran, P. Păltineanu, I. N. Polzchroniade, Carol Scrob, Th. M.
Stoenescu, Duiliu Zamfirescu. Dar, în curând, între Macedonski și Bonifaciu relațiile s-au
deteriorat, după ce poetul l-a atacat, în 1881, într-un număr al revistei, pentru cele trei catedre
de profesor la universitate, iar acesta s-a retras.
În noiembrie 1880, au loc premierele pieselor de teatru Iadeș! și Unchiașul Sărăcie,
la Teatrul Național, publicate în Literatorul la începutul anului următor. O curtează pe Aristizza
Romanescu, actriță care a jucat în piesele amintite, dar aceasta îi respinge avansurile.
Publică volumul Poezii, în anul 1881, deși pe coperta originală apare
anul 1882. Încercând să intre în grațiile Junimii și al lui Titu Maiorescu, participă, cu regularitate,
la ședințele cenaclului și citește Noaptea de noiembrie. Maiorescu l-a aplaudat, dar în jurnalul
personal consemnează că nu a fost impresionat de poezie. Dar poezia este lăudată de Bogdan
Petriceicu Hașdeu, care deși era anti-junimist, se afla în audiență.
Deși era un mare admirator al Bardului de la Mircești, pe parcursul anului 1882, după
decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881 pentru întreaga sa
operă, Macedonski izbucnește fără reticențe, scriind o analiză critică în trei numere
ale Literatorului (nr. 8, 9, 10) menită a distruge mitul infailibilității poetului, reproșându-i versuri
neeufonice din cauza eliziunilor, comparații forțate, rime false, greșeli de construcție și de sens
al cuvintelor și îi neagă puterea de creație, acuzându-l că și-a însușit poezii create de popor.
Alecsandri făcea parte din Academia Română, iar Macedonski considera că nu se cuvine
să se împartă premiile între membrii Academiei. „Alecsandri, om bogat, membru al Academiei,
cu stație de cale ferată pe moșia sa, primise premiul de 10.000 lei de la Academie: Rușine, de
trei ori rușine, domnule Alecsandri, domnilor Academicieni!”.