Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854,[2][3][4] București, Țara Românească[5][6] – d.

 24 noiembrie 1920,[2][3]
[4]
 București, România) a fost un poet, prozator, dramaturg și publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se
din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei
literare Literatorul, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu junimiștii. Aceste polemici i-
au afectat serios cariera literară și viața[7] și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri[8][9], Mihai Eminescu [10]
[11]
 și Ion Luca Caragiale.[11]
Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre
care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul, iar în revista Liga ortodoxă debutează,
printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction.
Alexandru Macedonski a fost ales (în 2006) membru post-mortem al Academiei Române.[12]

Cuprins

 1Biografie
o 1.1Familia și copilăria
o 1.2Anii de debut și călătoriile prin Europa
o 1.3Procesul din 1875 și activitatea politică
o 1.4Primii ani ai Literatorului
 1.4.1Polemica cu Alecsandri
 1.4.2Polemica cu Eminescu
o 1.5Poezia viitorului
o 1.6Revista Liga ortodoxă, scandalul Caion
o 1.7Călătoriile la Paris și experiențele științifice
o 1.8Perioada Primului Război Mondial și sfârșitul
 2Comemorări
 3Opera
o 3.1Poezie
o 3.2Proză
o 3.3Teatru
 4Galerie imagini
 5Note
 6Bibliografie
 7Lectură suplimentară
 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]
Familia și copilăria[modificare | modificare sursă]
Familia poetului din partea tatălui a emigrat în Țara Românească la începutul secolului al XIX-lea. Având origini slave de la
sud de Dunăre, sârbi, bulgari[13] sau aromâni[14], membrii familiei susțineau că au origini de revoluționari sârbi din Macedonia,
ocupată de Imperiul Otoman.[14] Dimitrie, bunicul poetului, și fratele acestuia Pavel au participat la Revoluția din 1821,
susținând Eteria împotriva regimului fanariot. Dimitrie și Pavel au făcut parte, alături de Eterie, din complotul împotriva
lui Tudor Vladimirescu.[15] Din anul 1830, în timpul guvernării ruse, fraților Macedonski li s-a recunoscut statutul de aristocrați
valahi[16] și au primit ranguri militare în armata țării. Dimitrie se căsătorește cu Zoe, fiica unui ofițer rus sau polonez, iar fiul
lor Alexandru, tatăl poetului, după o educație militară în Imperiul Rus, urcă pe scara ierarhică militară până la funcția de
Ministru de Război în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după Unirea Principatelor Române.[17] În timpul studiilor din
Rusia, tatăl poetului, pentru a câștiga respectul colegilor, își croiește „un arbore genealogic gigantic”, declarându-se
descendent din familia Biberstein-Rogala, care domnise în Lituania.[14] Datorită slujbei tatălui, familia poetului se muta des.
Mama poetului, Maria Fisența (Vâcenț sau Vicența), provenea dintr-o familie de boieri din Oltenia,[18] a fost fiica lui Emanuel
Fisența, posesorul unei averi mari, și a Ecaterinei Urdăreanu-Brăiloiu, fiica mai puțin avută a unei familii din vechea
boierime. Tatăl Mariei a murit la scurt timp după nașterea acesteia, iar mama sa s-a recăsătorit cu pitarul Dimitrie Pîrîianu, la
12 februarie 1848.[19]
Memoriile scrise de mama poetului sunt „pagini vrednice de a fi cunoscute atât printr-un adevărat dar de a povesti, plin de
umor și culoare, cât și prin mărturia acelui acelui patetism în care gustul romantic se amestecă cu un fel de natural de a fi,
prevestind pe al poetului.”[19]
Alexandru A. Macedonski s-a născut la București, fiind cel de-al treilea copil al familiei.
Sora sa cea mare Ecaterina, căsătorită cu un Ghica și mai apoi cu Leboef, publică versuri în limba franceză în Literatorul.
Fratele mai mare maiorul Dimitrie Macedonski a fost veteran războiului din 1877, iar fratele mai mic Vladimir, avocat în
București, publică și el schițe și nuvele în Literatorul.[19]
Până la vârsta de șase ani poetul a fost un copil bolnăvicios, având crize regulate de o „nervozitate extremă, expus la un soi
de absențe de conștiință momentane”.[20] În anul 1862 familia îl trimite la școală în Oltenia, petrecându-și astfel mare parte
din copilărie la moșia de la Amaradia.[21] Nostalgia copilăriei și a peisajelor de la Amaradia se regăsesc mai târziu în ciclul
poemelor amărăzene.[21]
Cînd mergi spre munți dinspre Craiova, urcând pe apa Amărezei,
De la Murgaș în Adâncata și la Vocna-n Pometești
Junincele-așteptând gonacii mugesc la gardurile-ogrăzei,
Și-n lunca dintre două dealuri, din Gura-Ploești în Goiești...
Școala o urmează la Colegiul Național Carol I din Craiova, pe care a absolvit-o în anul 1867.[22]
În anul 1865 scrie poezia Plânsul amantei, inclusă, mai târziu, în volumul Prima verba însoțită de o notă: Această
poezie să nu crezi, lectore, că eu o țin drept bună și că nu-i văd erorile de care e plină, dar fiindcă este compusă la
etatea de 12 ani și, prin urmare, una din primele mele încercări, am publicat-o făr a o corege [23].
Tatăl poetului a murit la 24 septembrie 1869, iar mama poetului va susține că acesta a fost otrăvit de oponenții săi
politici,[24] iar această ipoteză este susținută, mai târziu, necontenit de către poet în ziarele sale.[19]
După moartea tatălui scrie poezia La defunctul meu părinte, Generalul Alex. D. Macedonski, inclusă în volumul Prima
verba, datată în manuscris: Viena, 1870.
La 29 noiembrie 1869 directorul liceului din Craiova, G. M. Furtunescu, îi eliberează Certificatu scolasticul prin quare
se ncredentiedia, quo scolariu lu Alessandru Macedonschi a terminat anul școlar 1867-68, Clasa a IV-a a
Liceului/Gimnasiului Mare din Craiova, la obiectele: Purtare (bună), Limba română și latină (binișoară), limba elenă
(binișor), Istorie și Geografie (bine), matern, (binișor), naturale (repetând examenul, binișor), franceză (bine), religie
(binișor), desen (binișor).

Anii de debut și călătoriile prin Europa[modificare | modificare sursă]

După ce i se eliberează pașaportul pentru statele Europei, pe termen de 3 ani de zile la studie, având: statură înaltă,
păr-sprâncene, castanii, ochi negri, fruntea potrivită, nasul-gura-bărbia-obrazul=potrivite, fața smeadă, semne
deosebite — nu are, Macedonski părăsește România în 1870, călătorind prin Imperiul Austro-Ungar, vizitând Viena, iar
apoi Elveția și posibil alte țări. Se vehiculează că în timpul acestei călătorii l-ar fi cunoscut pe Mihai Eminescu, la acea
dată student la Viena.[25] Scopul călătoriei lui Macedonski a fost acela de a se pregăti pentru admiterea la Universitatea
București, dar el a petrecut tot acest timp într-un mod boem cu numeroase petreceri și escapade romantice.[26] Publică
prima poezie Dorința poetului în Telegraful român din Sibiu. În acest an a început perfecționarea propriului stil poetic,
influențat profund de romantism și de către predecesorii săi Dimitrie Bolintineanu și Ion Heliade Rădulescu.[25][27]
 Prima pagină a volumului Prima verba, 1872

Anul următor vizitează Pisa, Florența, Veneția[28], unde, după spusele poetului, ar fi urmat anumite cursuri, în special
la Universitatea din Pisa, dar acest fapt nu a fost confirmat de istoria literară.[29]. În Italia, mărturisește poetul în jurnalul
său, s-ar fi confruntat cu probleme financiare și probleme de sănătate.[30]
Se întoarce la București, unde este admis la Facultatea de Litere, dar nu frecventează cursurile cu regularitate.
[31]
 Debutează cu volumul de versuri Prima Verba în anul 1872, iar apoi vizitează, din nou, Italia.[32]
După publicarea la 23 mai 1873, a poemei antidinastice 10 mai (Sunt opt ani de suferință care astăzi s-a-mplinit),
în Telegraful român, împotriva regelui Carol I, motiv de temere pentru mama sa, Maria Macedonski, de a-l expedia
precipitat în străinătate, prin Giurgiu, cu vaporul „Tagetof”, în Austria (la Viena și Gleichenberg) și Italia (la Napoli),
pentru a-l feri de eventuale consecințe derivate din acuzația de laese majestatis.[33] În această călătorie îl cunoaște pe
compozitorul francez Jules Combarieu, cu care va întreține o corespondență sporadică în deceniile ce urmează.[34]
Devenind pasionat de jurnalismul politic și de politică devine membru al Partidului Liberal și editează ziarul Oltul între
anii 1873 și 1875, unde publică articole pro-liberale, traduceri din Pierre-Jean de Béranger, Hector de
Charlieu și Alphonse de Lamartine, scurte povestiri și primele impresii de călătorie.[35]
La vârsta de 22 de ani scrie prima sa piesă de teatru Gemenii.[36]
La 23 iunie 1874, Ion Luca Caragiale îl ridiculizează în revista Ghimpele, în urma unor afirmații ale lui Macedonski că ar
avea origini lituaniene, și-l transformă în personajul A.a.msky, a cărui moarte survine în urma extenuării cauzate de
contribuția majoră la dezvoltarea politicii naționale.[37] Acesta este primul episod din șirul lung de polemici între cei doi.

Procesul din 1875 și activitatea politică[modificare | modificare sursă]

La 24 martie 1875, Macedonski a fost arestat la Craiova, fiind acuzat de defăimare[38] și incitare la rebeliune[39] împotriva
Partidului Conservator și a prim ministrului Lascăr Catargiu, fiind închis pentru trei luni, la închisoarea Văcărești din
București, dar a fost eliberat în urma campaniei liberale, fiind apărat de către celebrul avocat liberal Nicolae Fleva, cu
care a împărțit celula. Macedonski a apărut în fața Curții de Jurați a Tribunalului Ilfov la data de 7 iunie și a fost pus în
libertate,[40] iar populația din București a ieșit pe străzi să celebreze sentința.[41]
Între 25 martie și 30 iunie 1876 este redactor la Stindardul, ziar politic, literar, comercial și științific, al cărui director
era Pantazi Ghica, iar în funcția de redactor l-a urmat Bonifaciu Florescu. În paginile cotidianului va publica, printre
altele, traduceri din Lamartine, nuvela Cârjaliul și piesa de teatru Gemenii.
În același an, după dezamăgirea de a nu fi inclus pe listele candidațiilor liberali pentru alegerile generale din anul
anterior[42], Macedonski și-a început cariera în administrație, după numirea lui Ion Emanuel Florescu în funcția de prim
ministru și accederea Partidului Național Liberal la guvernare. El fost numit director și prefect interimar al
regiunii Bugeac, la Bolgrad. În acest timp, publică traducerea poemului epic Parisina, scris de Lordul Byron, în
anul 1816 [43] și a finalizat Ithalo și Calul arabului.[44]
La 8 martie 1878 ține o prelegere la Ateneul Român Asupra mișcării literare din ultimii zece ani[45], iar printre altele
afirmă:
„Pe lângă aceste tinere și suave talente a căror activitate literară a dat, în acești din urmă zece ani roade multiple,
nu trebuie să uităm nici pe Iacob Negruzzi poet și satiric eminent; nici pe Eminescu, ce, între felurite poezii, a
înavuțit literatura, cu „Epigonii”... poezie ce va rămâne.[46]”
Funcția sa de prefect interimar a luat sfârșit, la 19 septembrie 1876, după ce s-a împotrivit voinței primului ministru Ion
Brătianu „de a închide ochii” și a „făcut pe legalul”, ascultând ordinele ministrului de interne George D. Vernescu,
nepermițând intrarea trupelor voluntarilor ruși pe teritoriul țării, în drumul lor spre Principatul Serbiei.[20]

Alexandru Macedonski în 1878

În anul 1877 colaborează la ziarul Timpul, cotidian al Partidului Conservator, cu versuri: Odă închinată armatei

române și o traducere din Gottfried August Bürger, înainte ca Mihai Eminescu, la propunerea lui Titu Maiorescu, să
devină redactor al acestui periodic în octombrie 1877. Colaborări intermitente în revista Familia, cu traduceri
din Pușkin, Lamartine, Petőfi.
În aprilie 1877 editează ziarul Vestea, „întâiul ziar vândut cu cinci centime în București”, ziar de opoziție în care publică
articole împotriva lui C.A. Rosetti și a „viziratului” politic al lui I.C. Brătianu[47]. Scoate ziarele cu conținut patriotic, dar
lipsite de succes: Dunărea, Fulgerul, iar în anul 1880 Tarara"[48], în care publică articole împotriva liberalilor și a casei
regale.
La 14 iunie 1877 este numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al județului Putna. Primește știrea cu mari
sarcasme: denumind-o „incalificabilă”, enumerându-și meritele de combatant liberal, refuză „nostima funcțiune”. Apoi,
la 14 octombrie îi solicită lui Mihail Kogălniceanu postul de atașat de legație, evidențiind faptul că este cunoscător al
limbilor franceză, germană și italiană, dar este numit la 13 noiembrie director de prefectură al plășii Silistra Nouă, cu
reședința la Cernavodă. În acestă perioadă face excursii arheologice, impresionat îndeosebi de locul denumit Hinovul,
care-i inspiră versuri libere, care sunt printre primele în poezia europeană. Își încetează funcția prin
desființarea județului Silistra la 9 aprilie 1879.
La 12 aprilie 1879 este numit administrator al plasei Sulina. Călătorește în Insula Șerpilor, iar aici experimentează mari
emoții de ordin senzorial și estetic, transfigurate ulterior în Lewki și Thalassa.
Apoi este numit de către liberali inspector general financiar. În 1880 i se oferă funcția de inspector al monumentelor
istorice și medalia Bene-Merenti, clasa I, dar nu stătu mult nici în aceste slujbe, astfel până în anul 1902, conform
cu George Călinescu, totalizase doar 18 luni de serviciu public,[49] deoarece mentalitatea sa de fecior de fost ministru îl
făcea să aspire doar la marile roluri.[50]
 Macedonski considera o rușine ca un mare literat să se „osândească” la funcționarism:
„Este o rușine ca literații noștri fruntași să fie lipsiți de traiul zilnic sau să se osândească la funcționarism... Partea
feminină a societății noastre ar trebui să-și deschidă casele poeților, scriitorilor. În Paris, un poet e plătit cu cinci sute
de lei și o mie de lei pe seară, și e cu osebire măgulit de stăpâna casei și de a

Wikipedia.com