Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost
un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.
Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între
altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și
literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi
provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul
consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul
ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura
română. După o altă ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar fi adevărata mama.
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46, numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul
lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub
îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie
Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este
nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru
Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore
Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la
„Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe
studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga Ortodoxă, condusă de Alexandru
Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi
coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce
multă vreme au fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."

A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar fi Secesiunea vieneză) polemizând
în articolele vremii cu George Panu de la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura
modernistă. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat
împreună cu Vasile Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci
numere. Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei
lui Demetrius, artista și nuvelista Lucia Demetrius.

În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor
era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt
ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere
lui Eli Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă maternitatea și să-
și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a
mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a fost mulțumit de
puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva, unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și
câstige existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.
 În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării țărănești, a fost ținut sub supraveghere de
autoritățile elvețiene.În 1909 a vizitat Italia.

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D.
Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a
avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea
în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicând unul din primele
poeme ale poetului, Rugă de seară.

În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat apărarea pictorului Ștefan Luchian care
suferea de scleroză multiplă și era acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar permite ca
lucrările altora să fie semnate cu numele său)

Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un cerc de artiști și intelectuali boemi
care îi includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu
Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe
colecționarul de artă Krikor Zambaccian. Conform lui Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de
întâlnire, Casa Capșa. În acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de artă Alexandru Bogdan-
Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul
creat de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu. A scris și un poem dedicat lui Bogdan-Pitești.

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva taberei politice conduse de partidul
național liberal și de grupul de susținători ai lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de
puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii
Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.

În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an, împreună cu 11 ziariști și
scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile
germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu
tot sub direcția sa, apare ziarul "Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de
versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa
carte de proza, "Icoane de lemn". În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră",
de anii de detenție. Tot acum, pentru copii, publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară
în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni",
"Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată
lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală fiind dragostea materna și devotamentul filial.
Continuă să scrie poeme și în 1935 publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman,
dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943,
sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi pamflete usturătoare, pentru care e
cercetat de poliție. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred von
Killinger.Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski, sub semănătura Ion Theo. Până
în 1910 - când a început să conducă sau să editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc",
"Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale vremii: "Revista modernă", "Viața nouă", "Facla",
"Viața românească" și altele.

La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții a societății „Ileana” (Societatea pentru
dezvoltarea artelor în România, inițiată de câțiva pictori, printre care Constantin Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan
Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul pictorilor și pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete
de o calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că opțiunea pentru scris a fost
dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest
„Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene și fragmente de manuscrise din tinerețea lui
Arghezi. Multe din desene datează din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.

Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu George Bacovia și a
doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins cu
numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder.

A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet național”.

În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din partea filologului
italian Angelo Monteverdi.