Tudor Arghezi

Ion Nae Theodorescu, pe numele său adevărat, se naște în 21 mai 1880 în București,
România și încetează existența pe 14 iulie 1967, București, România.
Există mai multe teorii cu privire la numele de Arghezi, scriitorul însuși întreținând o
parte din ele și sporind misterul creat în jurul numelui său.
Una dintre teorii pe care o susține chiar scriitorul ar fi faptul că Arghezi provine din
denumirea latină pentru Argeș. Asupra originii numelui râului Arges circulă mai multe
variante. Potrivit lui Ovid Crohmălniceanu, pseudonimul ar proveni din numele a doi eretici,
Arie și Geza iar după o altă ipoteză, ar putea proveni din numele bonei, Ergézi Rozália.
A fost nevoit să se întreţină singur încă de la vârsta de 11 ani, dând meditații din cauza
situaţiei financiare precare a familiei. Între 1887 şi 1891 a fost elev al Şcolii primare
„Petrache Poenaru”. A urmat iniţial cursurile gimnaziului „Cantemir Vodă” şi mai apoi pe
cele ale liceului „Sfântul Sava” din Bucureşti
Bibliografia și viața:
- Debutează în 1896, la 16 ani în Liga ortodoxă, ziar condus de Alexandru Macedonski cu
poezia Tatăl meu sub numele de Ion Theo, prescurtare sugerată de însuși Macedonski.
- La cenaclul lui Macedonski se împrietenește cu Gala Galaction (pe numele real, Grigore
Pisculescu)
Între 1897 și 1899 publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe
care le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe studiile și se
angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zahăr Chitila.
- la vârsta de 19 ani, și la sugestiile unui unchi ierarh, Arghezi este trimis la Mânăstirea
Cernica unde devine călugărul Iosif.
- E hirotonisit diacon şi adus la Mitropolie ca secretar. Mitropolitul Iosif Gheorghian îl
recomandă „Referent de conferenţiar pentru religie comparată la Şcoala de ofiţeri”.
- în timpul celor 4 ani petrecuți în viața bisericească, Arghezi are contact direct cu textele
mistice ale bisericii.
- romanul Cimitirul Bunavestire (1934) prezintă lumea monahală.
- în 1905 i se naște primul copil, Eliazar Lotar, în urma relației cu profesoara Constanța Zissu
cu care se căsătorește în 1912 și de care divorțează în anul 1914. Pentru a-și ascunde
maternitatea, mama copilului îl lasă la Paris în grija unei doici iar Arghezi, îngrijorat se
hotărăște să plece la Paris unde stă o perioadă după care pleacă spre Friburg în Elveția.
- A stat o vreme la Mănăstirea Cordelierilor din Elveţia, unde i s-a propus să treacă la
catolicism, însă Arghezi a refuzat. Asistă la cursurile Universităţii din Geneva.

În timpul Primului Război Mondial, Arghezi se implică puternic în politică. A scris articole
împotriva taberei politice conduse de partidul național liberal și de grupul de susținători ai lui
Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de puterile Antantei (ca o
încercare de a cuceri Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii
Basarabiei Vechiul Regat și detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.
- În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e închis un an,
împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești,
acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile germane de ocupație.
- In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite"
- În 1928 apare ziarul Bilete de papagal
- În 1929 publică prima sa carte de proza, "Icoane de lemn".
- În 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca și "Poarta neagră", de
anii de detenție.
- publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară în creația
scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari: "Cântec de adormit
Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță" s.a
- În anul 1933 a publicat volumul Tablete din Țara de Kuty, în care a criticat societatea
românească și elita sa politică, într-o manieră grotescă.
- În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului", tema principală fiind dragostea materna
și devotamentul filial.
- în 1935 publică volumul "Versuri de seară".
- În 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem".
- În 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză.
- În 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi
pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. I se confiscă și închide revista și
tipografia.
- După eliberarea din detenție în 1944 a publicat pamflete asupra colaboratorilor regimului,
memorii și un nou volum de tablete, intitulat Manual de morală practică.

Opera. Părerile criticilor.

La Arghezi găsim simboluri ascunse sub mai multe falduri. Este dificilă interpretarea lor.
Nu este un poet/scriitor monocord ci apelează la o gamă variată de registre. Schimbă brusc
tonalitatea și trece de la un ton jucăuș, vioi la un ton grav.

Cuvinte Potrivite apare în anul 1927, (Arghezi avea 47 ani la vremea aceea).Este un
volum eterogen care cuprinde poezii scrise în diferite momente de timp. Nu există o anumită
unitate, poeziile sunt scrise în contexte diferite iar mesajele sunt contradictorii.
Cuprinde celebrele Testament, Arheologie, Ex Libris.
Continuarea ideilor. Tradiția. Trebuie să fim conștienți pentru a o valorifica transmițând-o
mai departe sau negând-o. Ideea de tradiție este foarte diferită. Să o conștientizăm și să o
transformăm ducând mai departe.
Modul cum se raportează la poezie care este o ”prefacere a realității în cuvânt. „ reflectare a
realității astfel încât aceasta să fie transmisă la un alt nivel. Oscilație între lumea matriceală și
lumea ideilor.
La Arghezi, realitatea are o latură spirituală.
Nicolae Balotă este criticul care analizează Psalmii. Felul cum se apropie de cunoaștere.
Dorește să aibă acces la înțelepciune.
influeța baudelairiană
eul liric nu vrea slavă
spirit liber, îi displac interdicțiile de orice fel ar fi acestea.
Manual de morală practică, 1944, volum de tablete
în 1949 -ocupația rusă. Arghezi devine interzis, cărțile îi sunt recuperate și distruse. Sorin
Toma este principalul dușman.
între 1949 - 1952 principala sursă de venit sunt cireșele din curte pe care le vinde pentru
asigurarea traiului. Asupra sa se exercită o uriașă presiune din partea regimului comunist.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui Gheorghe
Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales membru al Academiei
Române în anul 1955, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Mare
Adunare Națională.[27] S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca și Mihail
Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică
poemul "1907 - peizaje", "Cântare omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul
prin București".
În 1967, poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei
din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută
de fiica sa, Mitzura Arghezi.
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936, la egalitate cu
George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național de Poezie. În anul 1955
este ales membru al Academiei Române, este distins cu numeroase titluri și premii, iar în
anul 1965 primește Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder, acordat de
Universitatea din Viena.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca „poet
național”.

În 1965 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a venit din
partea filologului italian Angelo Monteverdi.
Arghezi deține în biblioteca personală 2 cărți ale lui Fernando Pessoa cu autograful
autorului.
este un farceur, scriitor ludic, „poartă„ diferite măști și persona. Poezia este organică;
jonglează cu mai multe limbaje;
cei trei mari poeți români : Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu.
influența lui Alexandru Macedonski. Macedonski este u poet luxuriant, îi place să orneze
mult.
la Arghezi, cunoașterea nu poate exista fără încercare;
În ultimii ani de viață, tonul lui Arghezi se îmblânzește, se calmează. Scriitorul
exprimă o uriașă singurătate. Se asemanănă cu Bacovia. Se raportează la Dumnezeu ca la
un apropiat nu ca unei entități superioare divine.
este conștient de ego-ul său.
Flori de mucigai (1931) este un volum structurat după Les Fleurs du Mal al lui
Baudelaire. Este primit inițial cu duritate de critici. Estetica urâtului. Experiență
fundamentală a poeziei moderne. ” … poezia este o experiență crucială a poeziei moderne,
este o experiență care descinde spre lumea de jos, spre infernal.”dinamica vie a
textelor.Apropiere cu zona naturalismului. Trecerea peste interdicții morale, religioase,
cutume. Vrea să elimine barierele de înțelegere. Toți sunt tot oameni priviți în nuanțe.
Cărticica de seară (1935) adună diferite poeme. Stil inconfundabil. Încep să se
studieze în școli poemele sale. Originalitatea textelor nu e depășită.
Arghezi nu are o ideologie politică în textele sale. El scrie despre invizibili, despre
neadaptați.
 Târziul volum ,,Cuvinte potrivite” prezintă un aspect eterogen, poezii foarte diferite
între ele si foarte deosebite unele de altele. Volumul se deschide cu geniala artă poetică
Testament. Există în volum alte două arte poetice, Ex libris și Arheologie cu mesaje
contradictorii. În Testament, ascultă vocile străbunilor săi, în Arheologie aceste voci
amuțesc:,, Tăcerea vocile și le-a pierdut,/Care-o făceau pe vremuri să răsune”. În Ex
libris ,,cartea frumoasă” nu mai răspunde la nicio întrebaree, jertfa omului care a zămislit-
o fiind zadarnică. Cât privește Testament se vede că acesta conține un crez tradiționalist,
este o inaugurare, un prag de la care începe poezia, prin schimbarea veninului cu miere și
inautorului care face din cartea lui un prim ,,hrisov al neamului întreg.Toate speciile și
formele vaste sunt anunțate aici, de la litanii, agate și psalmi la Flori de mucigai și la
edenicile viziuni din Cărticica de seară.
,, Flori de mucigai, un volum după modelul Florile răului. A scris ,,cu unghiile de la
mâna stângă” pe un perete, după ce ,,unghia îngerească” s-a topit. Pe urmele lui
Baudelaire dar și ale lui Bacovia, Arghezi versifică pe temele lui Daumier, acela care a
profesat întâiul o estetică a urâtului. Poetul Florilor a putut fi revendicat de al doilea val
de avangardiști care nu transfigura trivialul ci miza pe valori negative, de subversiune,
cum ar fi grotescul, pestilența, macabrul, atrocele sau monstruosul. Centrul metafizic al
Florilor de mucigai se află în misterul răului și suferinței umane. Călinescu vede în
volumul arghezian o ,,performanță artizanală și lingvistică”. Autorul ,,Istoriei literaturii”
ne lasă să înțelegem că fondul cel mai original al poeziei este ,, surprinderea suavității sub
expresia de mahala. Arghezi legitimează artistic periferia trivială a hoților, chivuțelor și
ocnașilor.Călinescu și Balotă înnobilează tematica Florilor unul prin dezvăluirea
metafizicii răului, altul prin ghicirea sub oribilul lingvistic a unei scântei de suavitate
sufletească.
Varietatea tematică și stilistică a operei este de apreciat. În ,,La popice” bătaia dintre
doi ocnași pentru amintirea unei femei are un model eroic în epopeile clasice. Ce e izbitor
în ,,Ion Ion” nu e licărirea imaginii satului în ochii deschiși ai mortului ci reminiscența
romantică. Poeziile de un pitoresc muntenesc deosebit sunt ,,Munca, Șatra, Tinca,
Convoiul, Rada”.
,,Cărticica de seară ”este o culegere eteroclită. Se distinge ,,Cântec pentru adormit
Mitzura din ,, Cuvite potrivite și lungul poem ,,Facerea lumii: poezia copilărească și
pentru copii.Ea trebuie legată de bucolica delicat-solemnă înspirată de ,,Cântarea
Cântărilor, Logodnă, Mirele” și celelalte oarecum forțat modul principal din ,, Cărticica de
seară”, ce se înscrie în registrul ludic și miniatural. Este poezia care va fi continuată
în ,,Hore, Țara piticilor și Prisaca. Este poezia numită ,,poemele boabei și fărâmei”, Balotă
le-a subordonat unei poetici a hipocoristicului: ,,Măcar câteva crâmpeie/Măcar o țandără
de curcubeie,/Măcar nițică scamă de zare./Nițică nevinovăție, nițică depărtare.” A inventat
un Dumnezeu al copiilor, meșteșugar, bricoleur, se joacă de-a facerea lumii.
Deși s-a insistat pe viziunea cosmică a poeziei argheziene, la fel de răspândită este și
cea pământească, indeosebi cea familială, casnică. Făpturile lui sunt albinele, iezii, câinii.
Acțiunea se petrece în ogradă.
 În poezia care deschide volumul ,, Una sută poeme din 1947, glumește pe tema
manufacturii ,,nici acum nu știu s-aleg:/ Meșteșug a fost sau zbeg?
Spiritul plebeian își află fabula în ,,Flautul descântat din ,,Una sută poeme” în care artistul
nu slujește ci arta îl face pe stăpân să joace ca un țap înjunghiat.
Volumul ,,Frunze și celelalte volume din anii 60 reiau filonul liric arghezian, char dacă
fără prospețime, în elegii și psalmi, marcați de tristețea longevității.
Arghezi este poet religios, poartă un dialog cu Dumnezeu:,,Vreau să te pipăi și să
urlu/Este”. Una din laturile dominante ale poeziei argheziene sta sub semnul cautarilor
filozofico-religioase. Ca toti marii poeti ai lumii, Arghezi a fost rascolit de-alungul intregii
sale vieti de o serie de probleme fundamentale pentru cunoasterea rostului omului pe
pamant, a inceputurilor existentei acestuia in univers, a perspectivelor care i se deschid a
mortii care pune capat zbaterilor lui continui pentru infrumusetarea vietii pe care vrea s-o
cladeasca urmasii sai. Pana sa ajunga la cunoasterea si insusirea filozofiei materialist-
stiintifice clarificatoare, poetul s-a razboit cu fantomele Divinitatii si mortii, ale vietii
viitoare - intr-o lupta piept la piept dramatica si indarjita al carei rod literar il constituie
unele dintre cele mai stralucitoare creatii poetice argheziene. Ispita cunoasterii, setea
devoranta, biciuitoare de-a strapunge cu mintea necunoscutul, care, pe aceeasi masura cu
care poetul se apropia de el, parea a se departa de mijloacele de patrundere si de intelegere
ale lui, sta la baza unei mari parti din opera de pana la eliberare a scriitorului.

Motivul cautarii Divinitatii, prezent in poezia argheziana inca de la primele debuturi

ale poetului, devine in ,,Psalmi” o obsesie tiranica, infrigurata cautare care se prelungeste
pana in ,,Stihuri de seara ”si ,,Hore” si in multe alte poezii si scrieri in proza ale poetului.
Aceasta drama a cautarilor capata in versurile din Psalmi o deosebita forta a expresiei
lirice. Psalmii arghezieni sunt monologuri ale celui - care - glasuieste-n pustiu. Monologul
nu ajunge niciodata sa devina dialog.