Sunteți pe pagina 1din 3

TUDOR ARGHEZI

Tudor Arghezi, născut la București în anul 1880 sub numele de Ion Nae
Theodorescu,

a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii


românești.

Pe lânga poezie acesta a mai scris și teatru, proză, pamflete,


precum și literatură pentru copii.

Poetul s-a născut în data de 21 mai 1880 la București, pe


strada Țărani nr. 46. Este fiul lui Nae și al Mariei Theodorescu. Și-
a început studiile în anul 1887, când urmează cursurile școlii
primare ,,Petrache Poenaru’’, sub îndrumarea primului său
dascăl, Nicolae Abramescu. Între anii 1891-1896 urmează
cursurile gimnaziului ,,Dimitrie Cantemir’’ și mai apoi ale liceului
,,Sfântul Sava’’. Din cauza situației din familie, este nevoit, încă
de la frageda vârstă de 11 ani, să se întrețină singur, dând meditații.

Are debutul publicistic în anul 1896. Astfel, în data de 30 iunie publică poezia ,,Tatăl
meu’’ – semnată cu numele I.N. Theodorescu – în ziarul ,,Liga Ortodoxă’’, condus de
Alexandru Macedonski. La cenaclul lui Macedonski îl cunoaște pe Gala Galaction, cu
care rămâne prieten apropiat. Între ani 1897 și 1899 publică versuri și poeme în
proză în ,,Revista Modernă’’ și ,,Viața Nouă’’ unde folosește pentru prima oară
pseudonimul Ion Th. Arghezi. Își întrerupe studiile și se angajează ca laborant la
fabrica de zahăr Chitila.

La scurt timp de la debutul acestuia, Alexandru Macedonski spune următoarele


despre tânărul Arghezi: ,,Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu
o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu
toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au
fost socotite, la noi și in străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."

La 19 ani s-a călugărit la mănăstirea Cernica, călugărie care nu a durat decât 4 ani.
Astfel, în anul 1904 acesta părăsește mănăstirea. În același an, a publicat împreună
cu Vasile Demetrius o revistă proprie, ,,Linia Dreaptă’’, care a încetat să mai apară
doar după cinci numere.
În romanele sale, scriitorul a povestit că nu era foarte atras de cariera de călugăr,
căci autorul Psalmilor era un eretic, și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai
mult din comoditate, un unchi de al său fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe
Române. În romanul ,,Cimitirul Buna Vestire’’ , Arghezi parodiază cu sarcasm lumea
monarhală.

La 30 ianuarie 1905, Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil al lui
Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă sarcina și să-
și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece și el la
Paris, unde a locuit pentru puțin timp, apoi s-a mutat în Fribourg, unde a scris poezii
și a participat la cursurile Universității Fribourg, însă nu a fost mulțumit de puternicul
accent catolic al acesteia. Mai apoi, s-a mutat în Geneva, unde a scris poezii, a urmat
cursurile Universității din Geneva și, pentru a-și căștiga traiul, a lucrat în atelierul
unui bijutier. În tot acel timp, datorită criticismului său adresat mișcării țărănești, a
fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.

S-a reîntors în România în 1910 și a publicat în numeroase reviste. S-a aflat într-o
perioadă în care a avut o activitate literară profilică, scriind versuri, pamflete politice
și articole polemice, cu care și-a câștigat notorietatea în cercuri teatrale, politice și
literare ale vremii.

În perioada 1918-1919 este închis timp de un an, împreună cu alți 11 ziariști și


scriitori (printre care și Ioan Slavici), la penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare,
deoarece colaborase cu autoritățile germane.

În 1927 apare, cu mare întârziere, primul său volum de poezii, ,,Cuvinte potrivite’’,
iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul ,,Bilete de papagal’’. În 1929
publică prima sa carte de proză, ,,Icoane de lemn’’. În 1931 va publica placheta de
versuri ,,Flori de mucigai’’ legată de anii de detenție, la fel ca ,,Poarta Neagră’’.
Pentru copii, publică ,,Cartea cu jucării’’, astfel inaugurând o direcție secundară în
creația scriitorului, care, mai apoi, va continua cu poemele știute de elevi: ,,Cântec de
adormit Mitzura’’, ,,Buruieni’’, ,,Mărțișoare’’, ,,Prisaca’’, ,,Zdreanță’’, etc. În anul
1934 publică romanul ,,Ochii Maicii Domnului’’ al cărui subiect principal este
dragostea maternă. Continua să scrie poeme, iar în 1935 publică volumul ,,Versuri de
seară’’. În 1936 apare romanul parabolic ,,Cimitirul Buna Vestire’’ și mai târziu în
1942 este tipărit romanul ,,Lina’’ care este defapt un lung poem în proză. În 1943,
sub genericul de ,,Bilete de papagal’’ publică pamflete usturătoare, pentru care este
cercetat de poliție. Apare pamfletul ,,Baroane’’ în care Arghezi îl critică pe
ambasadorul Germaniei. Ziarul este imediat confiscat, iar scriitorul este închis la
Târgu-Jiu, de unde este eliberat după un an.
A fost interzis în 1948, timp în care se retrage din viața publică la Mărțișor, unde ar
fi supraviețuit, după cum afirmă, din vânzarea cireșelor.

În perioada 1952-1967 a fost ,,reabilitat’’ la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej.


Tudor Arghezi este distins cu numeroase premii și titluri, ales ca membru al
Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani și deputat în Marea
Adunare Națională. S-a bucurat de mari avantaje în perioada comunista, la fel ca
Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind poezi pe placul acestora.
Publică poemul ,,1907 – peisaje’’, ,,Cântare omului’’, ,,Stihuri pestrițe’’, ,,Poeme noi’’,
,,Cu bastonul prin București’’.

În 1967, Tudor Arghezi se stinge din viață și este înmormântat alături de soția sa în
grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa sa a rămas și astăzi
muzeu, fiind menținută de fiica poetului, Mitzura Arghezi.

S-ar putea să vă placă și