Joaca din pădure a copilului și consecințele acesteia reprezintă o experiență de cunoaștere prin care

acesta se maturizează sufletește.

Pentru acesta totul începe ca un simplu joc al copilăriei: găsește un melc în pădure, căruia îi descântă
pentru a ieși din cochilie. Acesta consideră mica creatură ca fiind o jucărie și nu își dă seama că prin
faptele lui se joacă cu viața melcului și tulbură însăși ordinea firii. Descântecul copilului se dovedește ca
fiind mai mult decât un simplu cântecel, și-l transformă într-un ucenic vrăjitor, care fiind
neexperimentat, nu își înțelege în totalitate forțele magice și prin urmare nu le poate stăpâni pe deplin.

Prima consecință a incantației magice este dezlănțuirea unor forțe malefice, stârnite de dezechilibrul
universului. În pădure apar ființe mitice infernale precum năzdrăvana de pădure, căpcăuni, joimărițe și
muma pădurii. Aceștia sunt descriși în stil baroc, prin aglomerarea unor detalii care conturează o
atmosferă de groază: ,,Năzdrăvana de pădure/Jumulită de secure,/ Scurt, furiș/Înghițea din luminiș./ Din
lemnoase văgăuni,/ Căpcăuni/ Îi vedeam pieziși/ Cum cască/ Buze searbăde de iască;// Și întorși/ Ochi
buboși/ Înnoptau sub frunți pestrițe/ De păroase,/ De bărboase/Joimărițe.//[...]/ De subt vreascuri văzui
bine/ Repezită înspre mine/ O gușată cu gâteji’’. Copilul se sperie de aceste creaturi grotești și realizează
că forțele sale magice sunt mai puternice decât credea. Înfricoșat, acesta o rupe la fugă spre casă, însă în
graba lui uită de melc și îl abandonează în pădure. Melcul este pus în ipostaza unui experiment magic,
folosit de ucenicul vrăjitor pentru a-și testa descântecele pe acesta, iar mai apoi abandonat și lăsat să
înfrunte singur consecințele devastatoare ale magiei scăpate de sub control. Efectele incantației
copilului pot fi comparate cu magia neagră, astfel transformându-l pentru moment în ocultist, copleșit
de puternica forță pe care tocmai a descoperit-o, ignorând granița dintre bine și rău, vrând doar să se
aventureze și mai mult în partea întunecată a lumii fantastice.

Pe drumul înspre casă se manifestă a doua consecință a descântecului: furtuna de zăpadă. În

primăvara prematură, se iscă o furtună puternică, mai puternică decât orice furtună pe care copilul a
vazut-o vreodată. Poetul aseamănă viscolul cu sfârșitul lumii, conturând un peisaj apocaliptic: ,,Podul
lumii se surpase’’.

Ajuns acasă, la căldura sobei, copilul își aduce aminte de melcul uitat afară, în vremea aspră. Acesta
este mustrat de conștință și regretă abandonarea melcului. Acesta reia un nou descântec, menit să
protejeze melcul de urgia naturii: ,,Nu cumva un vânt să-l spargă: Roagă vântul să nu-l fure/ Și să nu mai
biciuiască/ Bărbi de mușchi, obraji de iască,/ Prin pădure./ Roagă vântul să se-n dure’’.

A două zi de dimineață, acesta se aventurează încă o dată în pădure, în căutarea, melcului. Însă,
realitatea îi dezvăluie a treia consecință a faptelor sale necugetate, și cea mai nefastă de pănă acum:
melcul murise, sub presiunea viscolului din noaptea precedentă, din el rămânând doar ,,o limbă vânătă
sucită’’, strivită sub un morman de frunze. Copilul, dându-și seama că moartea melcului este cauzată de
el, începe să-l învinovățească pe melc pentru propria-i moarte, pentru a-și suprima sentimentul de
vinovăție: ,,Melc, melc, ce-ai făcut? Din somn cum te-ai desfăcut?/ Ai crezut în vorba mea/ Prefăcută...
Ea glumea!/ Ai crezut că plouă soare,/ C-a dat iarba pe răzoare,/ Că alunul e un cântec.../ Astea-s vorbe
și descântec!’’. Copilul are prima tangență cu moartea, eveniment care îl marchează pe veci. Astfel,
acesta ia rămășițele melcului, le pune într-o pungă de mătase și le păstrează în podul casei pentru a-și
aminti de vremurile în care acesta era încă în viață. În fiecare primăvară, el își amintește de melc și se
gândește, cu părere de rău că acestuia i-ar plăcea mult vremea frumoasă, însă nu se mai poate bucura
de ea: ,,Melc, melc,/ Codobelc,/ Plouă soare/ Prin fânețuri și răzoare,/ Lujerii te-așteaptă-n crâng/ Dar n-
ai corn/ Nici drept,/ Nici stâng;/(...)/ Iarna coarnele se frâng,/ Melc nătâng,/ Melc nătâng!’’
 Prin intermediul tuturor acestor evenimente, copilul se maturizează sufletește, realizând că moartea
este un fenomen misterios și ireversibil, dar firesc, care face parte din ciclul natural al vieții. De
asemenea, își dă seama viața nu este un joc și devine responsabil în ceea ce privește puterile sale magice
de ucenic vrăjitor.