1

ROMANE DESPRE COPILĂRIE

Rămâne dificil pentru mulți copii din acest segment de vârstă, în primul rând pentru că are
multe întreruperi, reluări ale acțiunii, ceea ce face ca acțiunea să fie mai greu de urmărit şi
chiar volumul cărții creează o amplificare a efortului. Cu siguranță, nici Constantin Chiriță,
când a scris „Cireşarii” în trei volume, nici Eduardo de Amicis, când a scris „Cuore – Inimă
de copil”, ca să dăm numai aceste exemple la care se referă autorii de texte didactice, nu s-au
adresat segmentului de vârstă care începe cu 6/7 ani. Şi cu toate acestea, romanul reuşeşte să
înlocuiască basmul din preferinĠele unor copii. Spre deosebire de basme, aici nu găsim
elemente fantastice. Cât despre romanul de aventuri, un gen deosebit de apreciat, prezența
elementului fantastic este absolută; ea se întinde pe toată acțiunea. Unii copii sunt atraşi de
romanele ştiinţifico-fantastice sau de romanele istorice. Ei trebuie încurajați să citească,
profesorul contribuie cu lămurirea elementelor necunoscute. Pentru recomandarea acestor
romane, cadrul didactic are în vedere: - atracția copilului pentru aceste creații; - acțiunea să fie
uşor de urmărit; - numărul personajelor să nu fie prea mare.

”Amintiri din copilărie” este o operă compusă din patru părți, care apare în cea mai
prestigioasa revista a timpului ”Convorbiri Literare”, intre anii 1881-82, excepție făcând
partea a IV-a, scrisa în 1888, și apărută postum, în 1892. Publicarea in volum a ”Amintirilor”
s-a făcut la Iași, în anul 1892.

Cartea cuprinde o imagine luminoasă a vieții satului, a obiceiurilor și a tradițiilor poporului,

având în centru întâmplările și peripețiile lui Nică a lui Ștefan a Petrii, de când "a făcut ochi"
și până când ajunge la Iași, scos cu greu din lumea satului, "ca ursul din bârlog".Eroul central
apare, așadar, înfățișat de autor, din copilărie până în pragul adolescentei într-un prim plan,
sunt zugrăvite procesul de formare a lui Nică și evolutia lui spirituala, strâns legate de mediile
pe care le străbate. Cel de-al doilea plan reconstituie, universul vieții țărănești, atmosfera
patriarhala a satului, cu instituțiile sale: familia, școala, biserica, armata.

Pe Creangă îl interesează, în primul rând, imaginea vârstei de aur, pentru că - dacă prin
amănunte Nică este propria sa ipostază, așa cum i-o păstrează amintirea, tipologic vorbind,
eroul său e „copilul universal” (George Călinescu). Subiect al evocării, scriitorul are
capacitatea de a se obiectiva şi de a vedea în sine copilul de pretutindeni şi de oricând, cum
însuși declară: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când
lumea asta şi pământul”. Intenţia lui Creangă este de a înfăţişa „copilăria veselă şi
nevinovată”, care stă sub semnul neastâmpărului băieţesc, al spontaneităţii şi al poznelor.

Subiectul

Se dezvoltă gradat şi respectă, în linii mari, ordinea cronologică a evenimentelor, în ciuda

unui montaj narativ mai liber, cu multe digresiuni anecdotice. Întâmplările prin care trece sunt
toate „evenimente de cunoaştere”, întrucât prin ele Nică îşi lărgeşte sfera de simţire şi
înţelegere, se complică sufleteşte, se formează ca om.

Copilăria lui nu este senzaţională, ci obişnuită. Scriitorul nu inventează peripeții

nemaipomenite. Dar, în cadrul normal al existenţei, el arată cum copilul descoperă lumea şi
cum în acest proces firesc de luare în stăpânire a universului orice eveniment capătă
semnificaţii majore. Forţa lui Creangă stă în capacitatea de a sugera farmecul inefabil al
vârstei.
 2

Copilăria petrecută în mijlocul unei naturi feerice, cu bucuriile sau tristeţile caracteristice
vârstei, constituie problematica multor povestiri de neuitat scrise de Mihail Sadoveanu
(Părul din ograda bunicilor, Băieţel, La mestecănei, Ianoş Năzdrăvan, Un om năcăjit s.a.).

“Dumbrava minunată” se distinge printr-o impresionantă vibraţie artistică, autorul

realizând „una dintre cele mai încântătoare combinaţii de realitate şi poezie". Sub aspect
compoziţional, povestirea cuprinde nouă capitole, fiecare având câte un titlu semnificativ : Se
vede ce soi rău este duduia Lizuca, Duduia Lizuca plăsmuieşte o expediţie îndrăzneaţă, Sfat
cu Sora Soarelui etc. Desfăşurarea epică simplă evidenţiază drama unei fetiţe orfane,
tiranizate de mama vitregă, temă întâlnită în numeroase alte basme şi povestiri. Cadrul de
desfăşurare a acţiunii este conceput într-o simetrie perfectă,în prim- plan apărând :

a) Salonul doamnei Mia Vasilian, populat de personaje caragialiene, ale căror trăsături de
caracter, deliberat îngroşate, luminează, prin contrast frumuseţea morală a Lizucăi ;

b) „împărăţia minunilor" din feerica dumbravă a Buciumenilor, pe care o străbate fetiţa

însoţită de prietenul ei Patrocle;

c) episodul final în care se prezintă împlinirea aspiraţiei eroinei, de a trăi fericită în casa
bunicilor, lângă cei dragi. Lumea reală şi cea fantastică reflectată în imaginaţia copilului

Părţile menţionate sunt pretexte pentru o incursiune cu adânci şi multiple semnificaţii în

universul vieţii copiilor lipsiţi de copilărie. Tehnica transferului între planul real şi cel
fantastic se întrevede printr-o continuă alternare a imaginilor care oglindesc :

o natură picturală văzută în dimensiuni obişnuite

o natură transfigurată de imaginaţia copilului Integrată ea însăşi acestei lumi, Lizuca îşi
dezvăluie frumuseţea morală, puritatea şi delicateţea sufletească.

Portretul fizic si cel spiritual se întregesc astfel din detaliile acumulate pe parcursul derulării
acţiunii. Pentru doamna, Mia Vasilian, femeie frivolă, ca si pentru slujnica acesteia, Lizuca
este „o ruşine si o nenorocire", „gânganie"..., „dihanie şi soi rău" etc. Succesiunea de epitete
si metafore depreciative sugerează prăpastia dintre mama vitregă si fetiţa orfană,
imposibilitatea comunicării lor pe plan afectiv. Intr-un evident contrast apare imaginea
Lizucăi în viziunea scriitorului însuşi : „Era, o fetiţa mărunţică, însă voinică şi plinuţă.
Rochia de doc albastru stătea strâmbă si în chip cu totul nepermis pe trupuşorul ei. Botinuţele
îi erau pline de colb si cu şireturile desfăcute. Colţunii căzuseră şi arătau nişte picioruşe
pârlite de soare, cu genunchii nu tocmai curaţi. Capu-i era foarte scurt tuns, băieţeşte, si arăta,
în rotunzimea lui, felurite bulbucături neregulate... Nu era deloc frumuşică si delicată duduia
Lizuca. Numai ochii căprii, umbriţi de gene negre aveau în ei o mică floare de lumină."

Pentru rezolvarea acestei cerinţe, aveţi în vedere faptul că imaginaţia copilei, înaripată cu
imagini feerice si personaje din lumea basmului, însufleţeşte si animă totul în jur, atribuind
plantelor şi micilor vieţuitoare însuşiri omeneşti ; prietenul ei, Patrocle, este un căţel
năzdrăvan ; Sora-Soarelui se apleacă parcă spre a o mângâia ; „împărăteasa furnicilor" le
oferă un dar miraculos; Sfânta Miercuri şi-a lăsat acasă căţeluşa „cu dinţii de fier şi eu
măselele de oţel" ; un mierloi este dojenit pentru nişte injurii etc. Lăsarea treptată a nopţii,
printr-un măiestrit joc de umbre si lumini, pregăteşte trecerea de la starea de veghe la ce~â
de somn, ca si apariţia domniţei, a prichindeilor, precum si a altor personaje din lumea
 3

fermecată a basmului. „Şi cu toate că spre răsărit se înroşea luna şi creştea lumina peste
pâcla ogoarelor, în pădure o umbră tainică şi deasă se întindea, izvorând din văi şi cotloane
necunoscute... Dumbrava rămase iar tăcută în fumul ei de lumină, ca într-un vis. Şi duduia
Lizuca înţelegea că în farmecul acela are să se-ntâmple ceva deosebit..."

Scriitorul nu se limitează numai la înfăţişarea măiestrita a comuniunii dintre om şi natură, ci,

folosind simbolul miniatural; ca şi procedeul transferului, plasează în plan fantastic, alături
de suferinţele Lizucăi, şi pe cele ale morarului Statu-Palmă sau pe ale lui Făt-Frumos,
îndrăgostit de o himeră.

Pendularea între real si fantastic înlesneşte înţelegerea mesajului artistic, aspiraţia spre o viaţă
fericită a tuturor copiilor orfani, indiferent de categoria socială căreia aparţin. Finalul este cel
aşteptat : mama vitregă şi servitoarea acesteia primesc o pedeapsă binemeritată, spre marea
satisfacţie a micilor cititori :

„— După amiază, cuconiţa n-are să se mai poată uita la musafiri s decât c-un ochi.

— Cum ? strigă Lizuca. Au săgetat-o albinele'?

— Da, drăguţă, închipuieşte-ţi !

— Şi pe servitoare?

— Si. — Tare bine-mi pare ! Iar duduia Lizuca începu a-şi aduce aminte de întâmplările
nopţii la hotarul împărăţiei minunilor"

Ulita copilariei , scrisa de Ionel Teodoreanu, este o naratiune duioasa si, totodata, trista, cu un sfirsit
tragic.
Este o opera in care se imbina realul cu imaginarul. Naratorul ei povesteste despre viata fratelui sau
mai mare.

Scincea-voievod – personajul principal si o ulita personificata, care devine un alt personaj paralel.
Autorul caracterizeaza ulita recurgind la metafore personificatoare: “ isi toarna apa de ploaie prin
uluce ; isi potriveste parul ce vrabii”.
Opera impresioneaza prin precizia detaliilor, succesiunea evenimentelor prezentate prin descriere,
epitete: venirea pe lume a baiatului , mersul de-a buselea, intiiul avint, intiia darnicie, intiia pribegie,…,
absolvirea liceului, plecarea in strainatate, pina la intoarcerea acasa, in cosciug. Dar toate aceste
evenimente autorul le-a legat nemijlocit cu ulita copilariei lui Scincea-voievod. Naratorul s-a straduit sa
evoce marea dependenta dintre aceste doua personaje. Ulita l-a facut pe baiat “prietenul ei rasfatat” ,
asa ca nu puteau exista unul fara altul nici macar o zi.

Au fost folosite numeroase epitete, comparatii, descrieri artistice a tablourilor naturii in timpul
primaverii si toamnei, atunci cind “ulita il invatase sa priveasca primavara “ ; “ca toamna e o lumina
blinda…” .
“ Copilaria lui crestea spre viata” si l-a facut sa fie doar drumet al ulitei, iar despartirea dintre ei a trezit
in suflet o durere aprinsa a cititorului. Cind “ bunicul, in cosciug, isi urma nepotul “ a fost cel mai
 4

groaznic eveniment din povestire, care poate trezi lacrimi. Moartea baiatului i-a facut pe toti ai casei s-
o paraseasca, iar ulita sa nu poata trai fara el.
La incheierea lucrarii naratorul participa direct la actiune, ca personaj, pornind in cautarea ulitei, fiind
“ cel de pe urma din copiii de odinioara” , dar nu a mai gasit-o.
La marginea unui targ se afla o ulita saraca si necunoscuta, fara nimic care sa o faca placuta
ochiului si pustie, menirea ei fiind sa indrume calatorul spre munti.

Linistea ulitei este rareori tulburata de carele cu boi care vin de la tara indepartandu-se spre targ.

Nu are un nume de care sa fie mandra si ramane o ulita modesta de mahala care devine martor
al vietii locuitorilor din casele ce o alcatuiesc.

La venirea pe lume a fratelui mai mic al naratorului l-a asteptat la poarta, desi el nu a stiut asta.

L-a insotit apoi in toate etapele devenirii lui ca om, i-a vegheat primele descoperiri, i-a insotit
primele drumuri prin casa, i-a facut cunoscute primele toamne si primele calatorii cand a putut
pasi singur, la inceput in straie de fetita, apoi in haine baietesti veghind sa nu i se intample ceva
si aducandu-i la Craciun pe dornicul Mos, iar la Peste pe blandul Iisus.

L-a invatat sa priveasca primavara, sa-nteleaga ca toamna aduce culori si frumuseti noi, sa se
bucure de sosirea bunicului si sa treaca peste durerea unei cazaturi.

L-a insotit apoi la scoala si cand si-a facut acolo prieteni s-a bucurat de veselia lor, i-a vegheat
primele experiente de adolescenta si a insotit dorul de calatorie pe care l-a avut atunci cand a
terminat liceul

Devenit barbat a plecat intr-o tara straina sa-si completeze invatatura. In ajunul plecarii a stat
mult la portita auzind reprosul ulitei ca toti vin spre casa, numai el pleaca.

A asteptat cu bucurie vesti de la el, devenit acum barbat si participand la rezboiul care a zguduit
omenirea fiind martora a vestilor care circulau intra mama si fiu in timpul acestei incercari. Bunicul
a asteptat si el vesti de la baiatul sau.

Ulita ca si familia a primit cu groaza vestea mortii baiatului careia bunicul nu i-a supravietuit, iar
cei ramasi in viata au parasit casuta, fugind din acel loc trist.

Revenit dupa mult timp la ulita pe care a parasit-o nu a mai gasit-o, disparand si ea o data cu cei
dragi lui. In locul ei este o alta ulita care insoteste si bucura copilaria altor copii.

Bibliografie:https://1md.online/proza/comentariu/creanga-amintiri-copilarie

https://ro.scribd.com/doc/199128705/Analiza-Textului-Ulita-Copilariei

https://www.academia.edu/36990603/Literatur%C4%83_pentru_copii