POVESTIRI ȘI SCHIȚE DESPRE COPILĂRIE

Proiect Literatură Pentru Copii-Seminar

Ce este povestirea? Povestirea este o specie a genului epic, în proză, în care se relatează
fapte din punctul de vedere al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele
variante) la evenimentul povestit. Povestirea este de obicei de mică întindere, relatează un
singur fapt, are personaje puține, iar interesul cititorului se concentrează asupra situației
narate.
Ce este povestea? Povestea este specia epicii (populare) în proză, în care se relatează
întâmplări fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste și în care
binele triumfă.
Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața fiecărui om, o perioadă a naivității, a
inocenței pure, a jocurilor, a transformării lucrurilor simple în jocuri și povești. Literatura
română pentru și despre copii a adus încă din secolul al XIX-lea, în atenția cititorului lumea
specială a copilăriei cu zbuciumul și cu bucuriile sale. Copilăria a fost temă de interes pentru
mai mulți scriitori români precum: Emil Gârleanu și Al. Brătescu-Voinești, dar și pentru
scriitori străini,precum-Hans Christian Andersen. Cele mai cunoscute povestiri din literatura
română pentru copii sunt „Căprioara” de Emil Gârleanu și „Puiul” de Al. Brătescu-Voinești.
„Căprioara” de Emil Gârleanu prezintă o întâmplare din lumea animalelor, care are
valoare de simbol, pentru că demonstrează cât de mult poate să țină o mamă la copilul ei.
Povestirea se deschide prin sugerarea unei atmosfere de calm, de liniște, edenice. Într-un
astfel de cadru, „pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului” se află căprioara și iedul ei.
Într-o scenă plină de tandrețe, iedul „și-a întins capul cu botul mic, catifelat și umed pe spatele
mamei lui. Și cu ochii închiși se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge și limba ei subțire culcă
ușor blana moale, mătăsoasă a iedului.”. Privindu-l cu dragoste, pe căprioară a lovit-o un
sentiment năprasnic de tristețe, știind că venise demult vremea de înțărcat și trebuia să se
despartă de iedul său. Uitându-se cu ochii îndurerați spre iedul său din pieptul căprioarei ieși
ca un muget de tristețe. Căprioara se îmbărbătează, se ridică în picioare și se uită spre stânci,
unde vrea să-l rătăcească pe ied, știind că acolo este un loc păzit de lupi și de lucruri rele,
deoarece doar ele, caprele, puteau ajunge acolo. Acolo l-ar fi știut ca lângă ea, însă până a
ajunge acolo avea de trecut prin multe locuri primejdioase. În drumul lor căprioara pune la
încercare puterile iedului, care face față tuturor încercărilor. În cale apare însă pădurea
întunecată, loc deosebit de primejdios, pentru că aici se afla lupul. Presimțirea căprioarei
devine fapt împlinit și observând „ochii lupului, strălucind lacomi”, ea se jertfește pentru
puiul ei. Lupul, văzând prada mai mare, uită de ied și se repede la ea. Prăbușită în sânge,
căprioara nu moare până ce puiul, înspăimântat, nu se topește în adâncul pădurii. Numai
atunci ea „simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morții”.
Această povestire scoate în evidență iubirea și simțul matern, căprioara dând dovadă de iubire
necondiționată pentru iedul ei, ajungând până la sacrificiul suprem, să se lase pradă lupului
pentru a-și salva iedul.
Schița este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni reduse, cu o acțiune restrânsă
la care participă un număr mic de personaje, în care se redă o întâmplare scurtă și simplă,
caracteristică pentru un individ sau pentru viața socială. În literatura română se recunosc mai
multe schițe, precum: „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu, „D-l Goe” de
I.L.Caragiale, „Vizită” de I.L.Caragiale.
Una dintre cele mai cunoscute schițe din literatura română pentru copii este „Dumbrava
minunată” a lui Mihail Sadoveanu, fiind cunoscută și prin citatul „Eu, cu Patrocle, nu mă tem
de nimic”-Lizuca. Opera „Dumbrava minunată” este o poveste despre aventură, curaj și
descoperirea lumii magice care există în fiecare din noi.
“Dumbrava Minunată” de Mihail Sadoveanu este o capodoperă a literaturii române, în
care imaginația copilăriei se împletește cu realitatea, creând o lume de basm în inima
Moldovei.
Lizuca, protagonista poveștii, este o fetiță de șase ani care locuiește într-un sat
moldovenesc la începutul secolului XX. Deși pare a avea o viață obișnuită, Lizuca este
încărcată de curiozitate și fantezie, lucruri încurajate de poveștile bunicii sale. Bătrâna îi
vorbește adesea despre “Dumbrava Minunată”, o pădure magică plină de creaturi
extraordinare și fenomene miraculoase.
Însă viața Lizucăi nu este doar roz. Mia Vasilian, mama vitregă a micuței, adesea o
tratează cu indiferență sau chiar asprime. Într-o zi, după ce este pedepsită pentru un nevinovat
gest, Lizuca decide să evadeze din realitatea sa și să pornească în căutarea Dumbrăvii
Minunate, avându-l alături doar pe Patrocle, câinele ei credincios.
Aventura începe cu pași timizi, dar curând Lizuca descoperă frumusețile ascunse ale
naturii. Întâlnește flori care vorbesc și creaturi magice, trăind momente de poveste ce îi
transformă călătoria într-o experiență unică. La apogeul aventurii sale, Lizuca dă peste un
grup de prichindei și o domniță fermecătoare, care îi deschid ochii asupra tainelor pădurii. De
la acești noi prieteni, află despre importanța pădurii, amenințată de planurile tatălui său de a o
vinde.
Însă, pe măsură ce se adâncește în poveste, linia dintre realitate și fantezie începe să se
estompeze. Rememorând momente petrecute alături de mama sa, Lizuca este mângâiată de
amintirea acesteia, o prezență ocrotitoare și plină de dragoste. Cu ajutorul prichindeilor,
ajunge în siguranță la casa bunicilor, unde este primită cu brațele deschise.
Răsăritul soarelui aduce cu sine nu doar o nouă zi, ci și o nouă viață pentru Lizuca. În sânul
familiei, alături de bunici și în preajma naturii, Lizuca înțelege adevărata valoare a dragostei
și apartenenței.
“Dumbrava Minunată” este, în esență, o călătorie inițiatică, care redă frumusețea și
complexitatea copilăriei, prezentând în același timp puterea poveștilor și a tradițiilor în
formarea identității noastre. Mihail Sadoveanu ne oferă o meditație asupra relației dintre om și
natură, precum și asupra impactului deciziilor adulților asupra vieții copiilor. De asemenea, el
abordează teme profunde, precum căutarea identității și nevoia de apartenență, într-un mod
accesibil pentru toate vârstele.
Bunica Lizucăi reprezintă legătura cu tradiția și cu vechile legende ale locului. Prin
poveștile sale, ea creează o punte între trecut și prezent, oferindu-i Lizucăi un refugiu
imaginar în fața greutăților vieții cotidiene. Pădurea, Dumbrava Minunată, este nu doar un
spațiu fizic, ci și unul mental, în care Lizuca își poate proiecta visele, temerile și speranțele.
De asemenea, Sadoveanu subliniază importanța conexiunii cu natura. Pădurea nu este doar
un cadru pitoresc pentru aventurile Lizucăi, ci și un organism viu, plin de mistere și de lecții
de viață. Creaturile magice pe care le întâlnește pe parcursul aventurii sale îi oferă perspectiva
asupra universului înconjurător, îndemnând-o să respecte și să prețuiască frumusețile simple
ale vieții.
Prin prisma experiențelor Lizucăi, Sadoveanu abordează și teme precum adaptabilitatea,
reziliența și importanța prieteniei. Patrocle, câinele său, devine nu doar un companion, ci și un
simbol al loialității și al încrederii. Relația lor reprezintă un testament al puterii legăturilor
sincere și necondiționate.
În concluzie, “Dumbrava Minunată” este mult mai mult decât o simplă narațiune. Este un
amalgam de simboluri, emoții și înțelesuri profunde care, la fiecare lectură, dezvăluie noi
straturi ale imaginației și creativității autorului, amintindu-ne de frumusețea pură a copilăriei
și de înțelepciunea ascunsă în inima naturii.
Astfel, copilăria este un amalgam de emoții, trăiri, exeperiențe, amintiri, care vor rămâne
adânc impregnate în subconștientul nostru, de care ne vom aminti cu drag peste ani și la care
ne vom întoarce de fiecare dată când vom simți nevoia să fim tineri, inocenți, mereu cu
zâmbetul pe buze și fără griji.
„ Nu există nici un om care să nu-și amintească de această vârstă ca un vis dispărut cu care
nimeni nu poate fi asemuit mai pe urmă. E vârsta în care orice copil dă voie imaginaţiei să-și
împlinească visurile și are dreptul la orice. Ea e frumoasă, candidă și fiinţele cele mai bune
sunt cele care păstrează cel mai mult sau pierd cel mai puţin din această candoare și din
această sensibilitate. Sentimentele faţă de copilărie împreună cu toate frumuseţile ei sunt puse
în mișcare de către neputinţă. Primele impresii despre copilărie au o importanţă enormă și tot
restul vieţii noastre nu-i adesea altceva decât o urmare a lor.”

SURSE BIBLIOGRAFICE:
- https://www.scoalaargeseana.ro/didactica-magna/1784-copilaria-etapa-
bucuriei-si-a-dezvoltarii
- „Căprioara” de Emil Gârleanu
- https://wikidiferenta.ro/poveste/povestire
- „Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu