Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Literatura română pentru copii.


Trilogia O istorie secretă a Țării Vampirilor
vol. 1: Cartea Pricoliciului
de Adina Popescu

Conf. univ. dr. Mircea Breaz Leordean Manuela-Eliza


Pedagogia învățământului
preșcolar și primar
An III, frecvență

CLUJ NAPOCA
2021
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în București. A absolvit Regie de
Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural. În prezent este o cunoscută
ziaristă la Dilema Veche, articolele ei câștigând prestigioase premii de jurnalism, precum
Premiul agențiilor ONU pentru mass-media și marele premiul al secțiunii de cultură din
cadrul concursului Tânărul jurnalist al anului, ediția anului 2006. Totodată, este
coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015, care adună între paginile ei
cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor

Pe lângă cariera de redactor, aceasta a mai scris atât scenarii de film, cât și literatură
pentru copii. A regizat Anul dragonului (nominalizat în 2014 la categoria „cel mai bun film
documentar” în cadrul premiilor Gopo) și a ocupat funcția de scenarist și regizor în cadrul
filmului Children of Uranium (2009).

Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în
primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar și alte povești, Mari
povești românești pe înțelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare
cu Alexandru Ciubotariu, dar și un Manual de șpagă în cadrul campaniei „Nu da șpagă“
(2001). În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moșilor, o carte inițial destinată adulților,
dar în ea s-au regăsit și copiii dornici să descopere o mașină a timpului care să-i poarte în anii
1980.

Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a
Țării Vampirilor, o serie ce își propune să salveze mituri și personaje sortite să dispară, dacă
nu sunt povestite. Acesta a câștigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creație literară
Trofeul Arthur. Juriul: „Suntem siguri că romanul ei, O istorie recentă a Țării Vampirilor.
Cartea Pricoliciului, va reprezenta o imensă surpriză pentru cititorii de orice vârstă și va
demonstra, cu talent și erudiție, că putem avea și noi un Stăpânul inelelor sau un Harry
Potter.”

Pe scurt, romanul se învârte în jurul a două personaje: Pricoliciul și Domnul Ar (Ar


vine de la Archibald). Pricoliciul este un personaj de basm care seamănă de la depărtare cu un
copil, însă de fapt este cu un strigoi care trece printr-o perioadă nefastă a existenței sale. Nu-
și amintește din ce basm provine și începe, încetul cu încetul, să dispară. Domnul Ar este un
trimis al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide care are rolul de a depista și raporta
neregulile în basmele pe care le întâlnește. Toate personajele de basm îl numesc Călătorul și-i
găsesc un rol extrem de important în lumea lor, însă domnul Ar nu este atât de convins că are

Pagină | 2
stofă de erou așa cum lasă aceștia să se înțeleagă. Povestea Pricoliciului este atât de veche
încât nici măcar domnul Ar mai că n-o recunoaște. Deoarece Corectorii nu-l au în catalogul
lor de ființe fantastice, Pricoliciul se plimbă din basm în basm, ferit astfel de ochii acestora.

Pentru o imagine mai amplă și comprehensivă, trebuie neapărat menționată partea


incipientă. Cartea Pricoliciului se deschide cu o scenă matinală: în vila lui din Cetatea de
Scaune, Președintele tocmai ia micul dejun, care a devenit coșmarul mandatului său - asta din
cauză că pe farfurie găsește mereu aceeași roșie dulce și zemoasă, pe care o înghite cu noduri.
Străzile orașului cu greu se mai deslușesc de la fereastra lui: mii de scaune sunt incendiate
zilnic, fumul acestora acoperind orașul în întregime. Este o atmosferă sumbră, din care
veselia și culoarea au dispărut parcă cu desăvârșire, deși existența locuitorilor are o
componentă magică: lumea lor este populată de făpturi de basm, care se ascund adeseori sub
aparențele unor oameni obișnuiți.

Ne aflăm în era Basmului Comercial, când inginerii de povești au grijă ca basmele să


fie reglementate și să ajungă la o formă ideală, lipsită de confuzii și neclarități. Deși este o
lume modernă, aparent democratică, în care se încearcă repararea greșelilor făcute în timpul
Basmului Nou, nu toate personajele se bucură de aceleași drepturi. Vremea de glorie a
voinicilor a apus spre finalul erei Basmelor de Mijloc, ieșind astfel din uz formule și expresii
populare vremii, precum „unde-ți stau acum picioarele îți va sta și capul!”. Unele personaje
nu mai corespund noilor norme și sunt amenințate cu dispariția, pe când altele s-au săturat de
povestea lor și au renunțat de bunăvoie la puterile lor magice pentru confortul unei existențe
banale.

(...) în zilele noastre nimeni nu mai avea chef, de fapt, să-și mai ia în serios povestea.
Bucurându-se de o aparentă libertate pe care le-o dădea acum Basmul Comercial, cele mai
multe dintre personaje duceau o viață normală pe Tărâmul Nostru. Unele își găsiseră noi
meserii și refuzau să se mai întoarcă la cele vechi. Altele își întemeiaseră familii mixte
(Scorpia de pildă se căsătorise cu un pompier) și mergeau în fiecare zi la slujbă, ca în orice
societate normală, lipsită de fantezie. Basmagiii ar fi catalogat aceste noi tendințe (...) drept
asimilarea minorităților magice în rândul populației. Făpturile de basm de prin părțile
noastre ar fi acceptat oricând confortul unui apartament la bloc, cu aer condiționat,
calorifere, apă caldă și frigidere pline, în loc să hălăduiască prin codrii neprimitori, să

Pagină | 3
locuiască prin cine știe ce văgăuni sau să pornească în aventuri care să le pună viața în
pericol doar pentru că așa le era dat în povestea lor. (pag. 129)

Vremurile Basmului Comercial sunt reprezentate de o lume populată de strigoi șomeri


și căpcăuni angajați la Salubritate, de zmei care au devenit patroni sau șoferi de camion
(precum zmeul care-l „racolează” pe Pricolici și astfel cei doi protagoniști ajung să se
despartă), de Corectori care scrijelesc X-uri mari peste personaje și povești ce abia se înfiripă.
În această lume, Făt-Frumos e dresor de cai, iar Scufița Roșie este internată într-un sanatoriu
de afecțiuni neuromagice din cauza stresului provocat de întâlnirile repetate cu Lupul cel
Rău.

Cititorul este pus în imposibilitatea de a nu-l îndrăgi pe Pricolici. De la detaliile


mărunte, precum grota în care a adunat tot felul de obiecte stricate sau cortul confecționat din
ambalaje de chipsuri, la evenimentele majore, precum schimbările care-l alungă din pădure
(construirea unui cimitir turistic tocmai în peștera pe care o avea drept locuință) și pățaniile
prin care trece în călătoriile lui prin Țara Vampirilor, parcursul Pricoliciului trezește în cititor
o simpatie plină de compasiune pentru această făptură străveche. Din cauză ca povestea lui
este dată uitării, pricoliciul și-a uitat, la rându-i, povestea și se simte nespus de singur, având
convingerea că neamul său a dispărut de pe fața pământului.

Copiii, fascinați de fantastic și mister, abia așteaptă să evadeze într-o lume plină de
fantezie, iar Cartea Pricoliciului oferă garantat ore bune de încântare. Reîntâlnirea cu
personaje bine-cunoscute, precum Greuceanu, Călin, File din Poveste (cel prezent în toate
manualele de Limba Română), Făt-Frumos, Împăratul Roșu și Împăratul Verde, Sfânta
Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase (cărora li se dedică pagini întregi de confesiuni
și în care le aflăm destinele, într-o eră cu totul schimbată, era Basmului Comercial), prinde
cititorul în mrejele unui cânt magic, de mult timp uitat. Personajele copilăriei timpurii sunt
aduse într-o lume contemporană ce intră într-un conflict contrastant cu misticismul lăsat în
urmă. Însă adevărata valoare a acestei cărți este dată de personaje din universul literar parcă
demult apus, pe care și noi i-am uitat, sau despre care probabil nu am auzit niciodată:
Pipăruș-Petru, Florea-Înflorit, Inia Dinia sau Triști-Copil sunt câteva din exemple, fiind cu
toții angrenați într-o poveste nouă - căci sunt vremuri noi, cu reguli noi, diferite de cele pe
care le știam în copilărie. Iar despre Pricolici, câți copii se întâmplă să fi auzit vreodată?

Pe de altă parte, sunt și numeroase referințe la o mulțime de locuri și amănunte din


vechile basmele românești, care pot fi trecute ușor cu vederea. De pildă, Calu Gastru,

Pagină | 4
mănăstirea înspre care fata de împărat pleacă în Trişti-Copil și Inia Dinia, sau numele tatălui
Ilenei-Cosânzeana din Pipăruș-Petru și Florea-Înflorit, Ciută-Nevăzută. Și câte și mai câte
referințe, nume și personaje uitate și apuse...

Călin File n-a spus mai mult, fiindcă din firea lui nu era prea vorbăreț. Iar când
începea cu adevărat să vorbească, vorbea ca din cărți. Nu era vina lui - nu fusese de la bun
început un personaj de basm autentic, fiindcă provenea dintr-un Basm Cult. Nu se întrupase
din cântece și legende transmise din generație în generație. Fusese doar capriciul egoist al
unui scriitor și trebuia să corespundă intereselor lui.

Călătorul își dădea seama că acest personaj era diferit față de toată oștirea pe care o
comanda, chiar și față de superiorul său, împăratul, care, în ciuda faptului că fusese
înlăturat de la putere și tras pe linie moartă, era un împărat cât se poate de veritabil și de
prezent în Lumea Poveștilor. (...) În privința lui Călin File lucrurile stăteau un pic altfel.
Deși nu era nici pe departe atât de popular ca împăratul, nici el nu dădea vreun semn de
alterare, decolorare, dispariție, pentru că exista în manualele de literatură locale. (pag. 290)

Toate aceste personaje de basm (unele dintre ele mai puțin cunoscute astăzi sau chiar
uitate) primesc roluri noi într-o poveste inedită, croită după un plan pe care nu-l înțelegi de la
bun început. Narațiunea este surprinzător de complexă, fiind construită pe mai multe planuri
urmărite alternativ, cu o mulțime de amănunte interesante. Cu toate acestea, povestea este
presărată cu o mulțime de concepte care intrigă interesul cititorului până în punctul în care cu
greu mai poate lăsa cartea din mână; iar o carte ce stârnește curiozitatea, în special a unui
copil, este o carte care și-a îndeplinit scopul. Încă de la începutul poveștii, sunt ridicate niște
semne de întrebare, parcă ieșind din fumul gros al scaunelor arse din Cetate: ce este, oare,
Basmul Comercial? Dar satele bântuite oficial? De ce-o fi atât de înspăimântat Președintele
de Cartea Interzisă? Sunt o mulțime de aspecte scoase din ordinar care stârnesc interesul încă
de la bun început, oferind premisa unei povești pline de mister.

Lumea închipuită în această carte se construiește treptat, pas cu pas, fiind unul dintre
factorii pentru care cititorul este menținut mereu în priză; sunt prezentate în permanență noi
informații despre un personaj sau altul, despre perioadele basmului sau despre regulile
Basmului Comercial, iar ilustrațiile sunt adevărate comori ce reprezintă cu măiestrie diverse
scene fantastice. Cu siguranță, sunt împletite elemente fantastice prezentate într-o nouă

Pagină | 5
perspectivă, cea a uitării: odată uitate și nepovestite, basmele dispar pentru totdeauna. Chiar
dacă la început poate da senzația cititorului că este sufocat cu prea multe informații, prea
multe personaje (care se prea poate să îi fie necunoscute) și prea multe fire narative, înaintând
în poveste va descoperi un univers complex. incredibil de vast, în care personaje uitate și
neștiute se amestecă cu lumea reală și a cărui realitate transcende lumea imaginarului.

În final, consider că acest prim volum al trilogiei O istorie secretă a Țării Vampirilor
reprezintă o adevărată călătorie literară pe care orice copil (dar și adult!) ar trebui să o
parcurgă; nevoia de cunoaștere și curiozitatea sunt cu adevărat ațâțate, iar cititorul își atribuie
un rol important: acela de a nu da uitării fantasticele povești trăite în universul literar.

Pagină | 6