„CARTEA CU APOLODOR” - de GELLU NAUM

VALORI: perseverența lui Apolodor, dorința de a-și reîntâlni familia, aventura și călătoria, speranța,
curajul, împlinirea unei dorințe.
Apolodor este un pinguin de la circ, care cântă la cor, îmbrăcat într-un frac strălucitor.
Într-una din zile îl apucă tristețea și dorul după frații lui din Labrador și, deși toate celelalte
animale vor să-l împace, nu reușesc, așa că alege să plece spre Labrador. Încep, așadar, aventurile
sale de călătorie. Zboară cu avionul, apoi cu parașuta, ajunge forțat la Capul Nord, este luat pe
pescadorul Meteor, străbate Alaska și află că, de fapt, familia lui este pe gheața Golfului Terror.
După alte aventuri interesante, ajunge la ai lui, este primit de bunicul Apolodorin, de mama
Apolodorina, de tatăl Apolodorel, de unchiul Apolodorini, însă aici i se face dor de prietenii de la
circ, de colegii de la cor, așa că reface acest drum lung și este întâmpinat cu bucurie de prietenii
lui.
Întreaga călătorie a lui Apolodor ar fi putut fi oprită în multe momente, unele mai grele,
altele mai comode, dar perseverența și speranța lui l-au făcut să nu renunțe și să își îndeplinească
dorința.

„VIZITĂ” – de I. L. CARAGIALE

VALORI: educația greșit înțeleasă, răsfățul copilului de către mamă, interesul pentru
îndreptarea unor defecte din familie

Titlul precizează împrejurarea în care povestitorul se întâlnește cu Ionel și constată urmările

“educației” despre care vorbea, cu mândrie, mama copilului. Principala trăsătura de caracter a lui
Ionel este obrăznicia și lipsa de educație. Poznele lui Ionel se țin lanț în prezenta musafirului: este
gata să răstoarne mașina de cafea, o lovește pe mama lui cu sabia, face o gălăgie de nedescris cu
trâmbița și tobele, toarnă dulceață în papucii musafirului. Neascultător și neastâmpărat, Ionel nu
recunoaște nicio autoritate în familie și face numai ce vrea el, fiind răsfățat și răsplătit de mama lui,
chiar dacă nu merită. Ionel este tipul copilului needucat și obraznic, care ne dezvăluie contrastul
dintre esență și aparență.

„D-L GOE…” - de I. L. CARAGIALE

VALORI: educația greșit înțeleasă, răsfățul copilului

Personajul principal, Goe, un fel de lonel mai evoluat, este înfățișat în timpul călătoriei sale
la București, în relație cu familia și cu persoanele din jurul său. Elev cu rezultate slabe la
învățătură, "tânărul Goe" este dus la București, cu prilejul sărbătorii naționale de la 10 Mai, ca să
nu mai rămână repetent și anul acela. Goe apare drept tipul copilului răsfățat, leneș și lipsit de
educație, pe care cele trei doamne (mamițica, mam’mare și tanti Mița) sunt incapabile să-l educe.
Greșelile educative ale familiei se răsfrâng în limbajul și comportarea copilului: le întrerupe
discuția, le face „proaste”, vorbește urât unui domn din tren, trage semnalul de alarmă, pierde
pălăria cu biletul. Ironia autorului apare permanent în sublinierea contrastului dintre modul cum
apare Goe în ochii familiei, un "tănăr" deștept, învățat, frumos și cu educație aleasă și ceea ce este
el în realitate, un băiat leneș și obraznic, lipsit de educație.
 „O, RĂMÂI” – de MIHAI EMINESCU (poezie)

VALORI: afecțiunea om-natură, inocența copilăriei

Textul are ca temă relația om-natură privită din perspectiva unei afecțiuni profunde care i-a
legat întotdeauna pe cei doi. Prima parte a poeziei cuprinde chemarea ademenitoare a pădurii în
spațiul său mirific, promițându-i iubire, înțelegere, o lume de basm, inițiere în tainele naturii.
Aceasta seamănă cu o încercare de a-l menține în vârsta fericită a copilăriei, lipsită de griji, parcă
ar vrea să-l ferească de o soartă nefericită. Sufletul poetului este învăluit de regret amar, pentru că
nu se mai poate întoarce în timp, în anii copilăriei, în lumea basmelor. Ultimele versuri exprimă
nostalgia după acele vremuri: „Unde ești copilărie cu pădurea ta cu tot?”.

„IARNA” – de VASILE ALECSANDRI

VALORI: admirația față de natură

Pastelul "Iarna" conturează un tablou în alb, de o mare frumusețe. Poetul apare în ipostaza
unui contemplator al unui splendid peisaj de natură. Iarna apare personificată într-un personaj
fantastic, înspăimântător ("cumplita iarna"), care cerne norii de zăpadă, trimițând "Lungi troiene
călătoare" descrise prin intermediul unui dublu epitet. În plan vizual, tabloul amplu impresionează
prin tonurile alb-argintii, prin orizonturile largi, în care formele se pierd sub zăpada abundentă,
într-o lumină palidă a unui soare stins, abia zărit dintre nori. Deși inițial zăpada pare o amenințare
albă în care totul se pierde, spre final, la apariția soarelui, starea de teamă și de încordare a poetului
se risipește, încât sfârșitul poeziei indică un sentiment calm și de bună dispoziție sugerată de verbul
"strălucește" și de epitetul "voios".

„LACUL” – de MIHAI EMINESCU

VALORI: admirația față de natură, aflată în rezonanță cu sufletul omenesc

Eul liric este cuprins de farmecul naturii, al lacului încărcat de flori de nufăr. El își
imaginează o întâlnire și o plimbare cu barca sub razele lunii cu o iubită ideală, ce apare dintre
trestii. Sunt descrise emoții, stări, sentimente de admirație față de natură, a cărei componentă
principală este „lacul codrilor albastru”. În lac se reflectă tainic luna și se poate observa barca ce
”tremură”, ”în cercuri albe”. Acestea sunt componente ale tabloului, în care poetul își imaginează
o posibilă întâlnire romantică, cu ființa îndrăgită. La final, este dezamăgit că totul a fost doar un
vis.
 „CUM E LUMEA” - de VERONICA NICULESCU

VALORI: afecțiunea față de animal, dorința de explorare/de libertate, responsabilitatea

individuală.

Ursulețul Bianca trăiește la Grădina Zoologică din Sibiu. Zborul unui fluture îi trezește într-
o zi iluzia libertății și se aventurează în oraș pentru că de mult timp avea dorința de a explora
lumea. Ajunsă în curtea Direcției Generale de Pașapoarte, Mara Dumitrescu realizează că se află în
fața unui pui de urs. Încolțită de polițiști și de jandarmi cu armele încărcate, Bianca încearcă în
zadar să găsească o cale de scăpare. Înțelegând pericolul, Mara se transformă în scut uman pentru
puiul aflat în pericol. În ultima clipă, tânăra reușește să oprească asaltul puștilor și să îi salveze
viața ursulețului care nu voise decât să vadă cum e lumea. Așadar textul prezintă gestul Marei, care
devine apărătoarea ursulețului cu propriul trup, dar și dorința Biancăi de a explora locuri noi, de a
se bucura de libertate.

„POPA TANDA” – de I. SLAVICI

VALORI: puterea exemplului, rezistența în fața încercărilor vieții, încrederea în propriile puteri, în
muncă, evoluția, perseverența, hărnicia.

Preotul Trandafir este mutat din Butucani în Sărăceni, din cauza felului său aspru. El
încearcă să schimbe comunitatea dintr-una sărăcăcioasă într-una prosperă, apelând la batjocură și
ocară. Părintele Trandafir este un om hotărât, care nu se lasă până nu-și atinge scopul. Va reuși să
schimbe lumea din sat doar prin exemplul personal: își repară casa, cultivă pământul, se apucă de
negoț, iar după câțiva ani, satul Sărăceni devine înfloritor. La început, țăranii îl privesc cu invidie
și îl numesc ,,omul dracului”, iar atunci când sunt mulțumiti de rezultatul muncii lor, de
schimbările survenite în sat și în traiul lor, ei se roagă pentru sănătatea părintelui și îl
numesc ,,Omul lui Dumnezeu”. Sătenii se vor schimba treptat și își vor da seama că intențiile
preotului au adus comunitatea pe culmile prosperității.

„MOARA LUI CĂLIFAR” – de GALA GALACTION

VALORI: bogățiile lumești sunt trecătoare, sufletul care se lasă ispitit de diavol va plăti crunt
pentru această greșeală; dorința de îmbogățire.

Textul îl prezintă pe Stoicea, un tânăr, care vrea să-și depășească propria condiție socială, de
aceea, merge la Moara lui Călifar, un loc blestemat, neștiind care vor fi consecințele. Moș Călifar
își vânduse sufletul diavolului. Stoicea, un flăcău orfan și sărac, se hotărăşte să plece spre moară,
spre acel loc fermecat care atrage pe cei îndrăzneţi, locul de pierzare al tuturor, cu toate că fusese
avertizat că se îndreaptă spre un tărâm al morţii. Dorința lui era de a se „procopsi”. După sfatul
bătrânului, are un vis cu fericire și bogăție. Finalul textului este construit moralizator, întrucât cine
își vinde sufletul diavolului nu poate avea parte decât de bucurii trecătoare și iluzorii și niciodată
nu-și va găsi pacea interioară.

„PLATANOS” - de DOINA RUȘTI

VALORI: interesul pentru prietenie;

Odată cu sosirea în tabără a lui Platanos și cu poveștile acestuia despre lumea de dincolo de
râu, Sisinel devine dornic de a afla mai multe, își trădează vechii prieteni și o roagă pe Cati să îl
mute lângă el. Noul-venit îl numește chiar prietenul lui, ceea ce îl impresionează și mai mult pe
Sisinel și e hotărât să-și asume alegerile. El se dovedește astfel tipul omului inocent, vulnerabil,
dornic de aventură. Mutarea îi face rău, dar treptat își revine și se bucură de compania lui Platanos.
După un timp, amândoi încep să se transforme, comunicarea le este îngreunată. Odată cu venirea
primăverii, se trezește și descoperă că alături de el fuseseră mutați vechii lui prieteni, Năsosu și
Vio, căci prietenii nu se lasă niciodată singur.

„TAKE, IANKE ȘI CADÂR” – de VICTOR ION POPA

VALORI: familia; egalitatea între indivizi; înlăturarea prejudecăților; iubirea necondiționată pentru
copii; iubirea pură a adolescenților.

Textul prezintă relațiile interetnice dintre un român, un evreu și un turc, dar și complexitatea
personajelor. Viața protagoniștilor este una a echilibrului perfect cu reguli. În această atmosferă de
plăcută toropeală apare un eveniment care tulbură ordinea firească și așezată a lucrurilor: venirea
Anei, fiica lui Ianke, și a lui Ionel, fiul lui Take, ambii studenți la Academia Comercială din
București și decizia acestora de a se căsători. Șocul este resimțit întâi de Take și de Ianke, care,
deși își iubesc copiii și se străduiesc din răsputeri pentru "fericirea" lor, trebuie să lupte mai întâi cu
ei înșiși, dar și cu gura mahalalei care n-ar accepta o asemenea deviere de la reguli. Cel care va
salva situația este Cadâr, care va regiza fuga celor doi tineri, înțelegând că trebuie să depășească
prejudecățile lumii absurde.