Simulare Alba

Subiectul I

A. 1. Două deserturi cu care sunt asociate poveștile auzite în copilărie sunt: ,,clătitele’’ și ,,plăcinta cu
mere’’.

2. b)

3. a)

4. c)

5. Fals; Adevărat; Adevărat; Adevărat; Adevărat; Fals.

6. Două figuri de stil din fragmentul de mai sus sunt: comparația ,,o leagănă ca pe un bebe’’ și
personificarea ,,cartea noastră începu să se simtă tot mai legată de cititoarea ei’’.

7. Un element de conținut comun, la nivelul celor două texte, îl constituie dragostea și pasiunea pentru
lectură și cărți.

În primul fragment, o fetiță intră într-un anticariat și începe să răsfoiască o carte cu mirosuri urâte,
dându-și seama că are nevoie să o aprofundeze, creându-se o relație strânsă între cele două, până când
o ia cu ea acasă.

În cel de-al doilea text, naratoarea își amintește de prima carte pe care tatăl a adus-o acasă, iar mama le-
a citit-o atât ei, cât și fratelui pe care-l avea, fiind impresionați și amuzați de cele descoperite.

8. Consider că pasiunea pentru lectură începe din copilărie, având în vedere faptul că întâmplările
descoperite îl poartă pe cititor în lumi aparte și ajută enorm la dezvoltarea viziunii și a vocabularului.

Orice copil, care citește încă din copilăriei, reușește să își formeze o viziune amplă asupra lumii și poate
să își creeze o cultură bogată. De exemplu, așa cum reiese din textul 2., Rodica relatează că poveștile
aflate din cărți sunt mijloace de transport foarte sigure în dezvoltarea noastră și accentuează că această
pasiune pentru lectură este descoperită încă din copilărie, de când tatăl ei le-a adus o primă carte și
mama le citea atât ei, cât și fratelui cu mare drag, determinându-i pe copii să se îndrăgostească de
această pasiune și mai mult.

9. Ideea fragmentului ,,Cartea care mirosea urât’’, de Caius Dobrescu, mă trimite cu gândul la
opera ,,Romanul adolescentului miop’’, de Mircea Eliade.

Valoarea culturală comună, la nivelul celor două texte, o constituie interesul pentru lectură/ dragostea
pentru cărți.

În textul-suport, o fetiță își descoperă într-un anticariat pasiunea pentru cărți și își dă seama că are
nevoie de mult mai multă experiență pentru a cunoaște lumea acestora, de aceea, această dragoste o
determină ca-ntr-o zi să plece cu cartea acasă.
În opera lui Eliade, un miop citește enorm în mansarda casei sale și dorește din tot sufletul să înceapă să
scrie și să dea naștere unui roman, conștientizând că gestul lui i-ar putea impresiona pe cei din jurul său
enorm.

B. 1. d)

2. c)

3. c)

4. b)

5. Ei bine, tocmai această nepoțică s-a învârtit în ziua aceea prin tot anticariatul, răsfoise într-o doară
mai tot ce se putea răsfoi și în cele din urmă s-a oprit și a ajuns la cartea noastră. De cum o atinse (...)

6. Rochia fetiței nu s-a rupt.

Cearceaful este șifonat.

7. La început, mirosurile fuseră răspândite de carte.

8. DRAGILE mele prietene,

Mi-am dat seama că fiecare dintre colegii NOȘTRI VA reuși să-și termine temele.

Subiectul al II-lea

Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii"( Roland Barthes ) este rotița, care pune în
funcțiune întreg mecanismul narativ, el constituind o modalitate de evidențiere a viziunii despre lume a
autorului.

Personajul fetița ocupă locul central în fragmentul selectat din opera literară ,,Cartea care mirosea
urât’’, de Caius Dobrescu, având în vedere faptul că este prezentă pe tot parcursul acțiunii.

Fetița este personaj principal, individual, surprinsă într-un moment reprezentativ-atunci când vrea să
intre într-un anticariat pentru a cunoaște lumea cărților. Portretul său este realizat prin îmbinarea
mijloacelor de caracterizare directă, realizată de narator, cu mijloacele de caracterizare indirectă prin
fapte, prin gesturi și prin atitudinea față de carte.

Încă de la început, îi este prezentat statutul social: este una dintre nepoatele unui anticar, care mai are
o soră geamănă, fiindu-i construit portretul moral și din perspectiva anticarului în antiteză cu aceasta:
Uită-te la surioara ta geamănă’’ îi spunea el ,,vezi ce harnică e și ce ordonată?’’, aflând, de asemenea, că
nu prea trecea pe la magazinul cu cărți și nu prea îi plăcea să citească.

Caracterizarea directă este realizată, în mod direct, de către narator și se constituie din câteva detalii
semnificative: ,,micuță-micuță, cu două codițe, dintre care una pe jumătate desfăcută, cu șorțulețul
șifonat și cu șiretul de la unul dintre pantofi târându-se în urma ei ca o codiță lungă-lungă.’’ Naratorul
folosește epitete de caracterizare pentru a realiza un portret autentic și pentru a-și exprima
admirația/simpatia față de aceasta prin intermediul diminutivelor: ,,fetița’’ și ,,micuța’’. De asemenea,
aspectul său sugerează că era o fetiță dezordonată și nu acorda o atenție deosebită aspectului
vestimentar.

Portretul fizic lipsește, întrucât naratorul obiectiv a dorit să îi evidențieze o trăsătură de caracter:
ambițioasă, fiind conștientă că poate să își depășească limitele.

Portretul moral este complex, fiind realizat, mai ales, prin mijloace indirecte. Astfel, din faptele sale
reiese că aceasta este o persoană curioasă ,,se învârti în ziua aceea prin tot anticariatul, răsfoi într-o
doară mai tot ce se putea răsfoi’’ și dornică de a repeta întâlnirea cu lumea cărții: ,,Dar a doua zi micuța
se înființă iar. A treia zi, la fel’’, dar și sigură pe sine și atentă la detalii, fapt evidențiat în momentul în
care îi ,,întoarce paginile ușor și migălos’’ cărții. În plus, ea are capacitatea de a conțientiza că trebuie să
își schimbe atitudinea față de cărți, simțindu-se ,,lipsită de orice experiență, nesigură, leneșă
delăsătoare’’, epitete, evidențiate, în mod direct de către narator, întrucât aceasta începe să frecventeze
destul de des magazinul, până ajunge să plece cu cartea acasă, dar și ,,să-și mai curețe din când în când
nările, ca să poată adulmeca mai bine poveștile pe care le citea.’’

Trăsătura sa dominantă de caracter este ambiția, idee susținută de conștientizarea ei, dar și de
conexiunea pe care o creează cu cartea: ,,cartea noastră începu să se simtă tot mai legată de cititoarea
ei’’.

Dintre trăsăturile evidențiate de către narator în conturarea personajului fetița, admir interesul și
pasiunea pentru cărți, valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o consider
esențială și în devenirea mea ca om. La rându-mi, iubesc enorm să citesc și să descopăr cărți noi în
librării, în biblioteci și în anticariate.

Așadar, personajul fetița, din fragmentul narativ ,,Cartea care mirosea urât’’, de Caius Dobrescu, este
semnificativ pentru tipologia pe care o întruchipează, cea a unui copil devotat cărților și capabilă de a
face eforturi uriașe pentru a se autodepăși.