Vârful dealului

de Ion Pillat

Mesajul unui text constituie totalitatea ideilor și a trăirilor pe care autorul le

comunică cititorului prin intermediul limbajului expresiv.
În poezia lui Ion Pillat, „Vârful dealului”, mesajul poetic cuprinde admirația
omului față de frumusețea unui peisaj, textul abordând tema naturii.
Un prim element al peisajului configurat în această poezie este dealul, văzut ca
o axă a lumii, un liant între cer și pământ. Personificat, văzut ca „un uriaș” care
încordează „vânjosu-i umăr”, acesta admiră „țara cu sate fără număr”, uimindu-se
(ca un alter ego al vocii poetice) de farmecul naturii.
Alcătuit din patru catrene, textul creionează un peisaj care cuprinde elemente
ale spațiului terestru („verdea câmpie argeșeană”, „lunci”, „zăvoaie”, ape care
„sclipesc”), conturate prin ample imagini vizuale, structurate prin epitete cromatice
(„verdea câmpie”) ori personificatoare („plopi pribegitori”). Acestora li se alătură
detalii ale înaltului, definite mai ales prin metaforă: „a cerului văpaie”.
Peisajul este surprins nu doar în dimensiunea sa fizică, el dobândind, prin
imaginea auditivă „clarul cântec de clopot creștinesc”, și o dimensiune spirituală.
Remarcabile sunt și cele două metafore („casele: mioare și turlele: păstori”)
prin care se face trimitere la mitul mioritic, element definitoriu al spațiului românesc.
Ultima strofă, prin cele două enunțuri exclamative („O, vârf de deal! O, capăt
liniștitor de drum!”) sugerează un popas, o ieșire din cotidian și o refugiere a eului
poetic în propria-i spiritualitate, precum și aspirația spre divinitate.
Ajuns în „vârful” vieții sale, omul visează „nemărginirea”, iar sufletul
năzuiește spre înalt, asemenea unui „crin înalt de fum”, găsindu-și liniștea în natura
ocrotitoare.
Dincolo de toate, textul destăinuie admirația pentru natură, pentru peisajul
românesc protector.