Textul liric transmite o serie de emoții, gânduri, idei și sentimente, prin intermediul vocii

poetice care apare, de obicei, în diferite ipostaze umane. La baza lirismului, stă limbajului
expresiv, încărcat cu figuri de stil și imagini artistice.
Poezia „Izvorul nopții” de Lucian Blaga are ca temă generală iubirea. Aflată în ipostaza
îndrăgostitului, vocea poetică prezintă, printr-un limbaj artistic, sentimente profunde dragoste și
de admirație ale unui îndrăgostit pentru ființa iubită. Întregul discurs liric, bazat pe o serie de
metafore, este construit sub forma unei adresări directe, marcate încă de la începutul poeziei prin
substantivul în vocativ „Frumoaso”. Caracterul subiectiv al discursului liric susținut prin
prezența în text a verbelor și a pronumelor de persoana I și a II-a (ți-, stau, îmi pare etc).
Textul transmite ideea că sentimentul curat de iubire creează o adevărată vrajă, un mister
între îndrăgostiți, care urcă dragostea către absolut. Încă din titlu, poetul creează un orizont de
așteptare cititorului. Titlul este reprezentat de un grup nominal alcătuit din două substantive
(„Izvorul nopții”) și ia forma unei metafore. Prin această figură de stil este transmisă ideea că
ochii ființei iubite sunt o sursă mister care amplifică în sufletul îndrăgostitului sentimentul de
iubire. Această idee prezentată mai sus este accentuată de o altă metaforă („izvorul din care
tainic curge noaptea”). Epitetul „ochii tăi, adâncii” scot în evidență, pe lângă profunda fire
enigmatică a fetei, și înțelepciunea acesteia, capacitatea superioară de înțelegere a lumii, ochii
fiind un simbol al cunoașterii. Prin enumerația „peste văi, și peste munți, și peste șesuri” se
sugerează că misterul adânc din ochii fetei poate pune stăpânire pe întreaga lumea și o poate
schimba. Această semnificație este întărită și prin metafora „ acoperind pământul c-o mare de-
întuneric” Așadar, îndrăgostitul, cuprins de vraja iubirii, vede universul întreg este dominat de o
taină generată de profunzimea ochilor ființei dragi. Finalul textului este reprezentat de o antiteză
(„o mare de-ntuneric/Lumina mea) care pun în evidență și alte trăsături ale iubitei, precum
gingășie sau puritate. De asemenea, metafora „lumina mea” arată că ființa iubită este pentru
îndrăgostit cea care îl ghidează îndeaproape prin care și care îi aduce speranță și bucurie în viață.
Consider că principalul sentimentul transmis în text este de iubirea, deoarece poezia
poate fi interpretată ca o adevărată declarație de dragoste.