Sunteți pe pagina 1din 1

De la: narcis456@abc.

ro

Către:andrei123@abc.ro

Subiectul: Invitație conac

Prietene drag,

Narcis, n-o să-ți vină să crezi unde am fost de curând! Ei bine, o să fii foarte uimit, cu
atât mai mult cu cât știi despre mine că nu sunt un mare admirator al drumurilor lungi în
căutarea de aventuri. Ca să nu te mai țin în suspans, îți spun că am vizitat Conacul Chicuș,
devenit între timp muzeu. Eu nu voi insista acum să mergi, te las pe tine să alegi ce vei face,
dar permite-mi să-ți povestesc despre aventura mea.
Am ajuns în zonă pe la 9 dimineața și, își mărturisesc sincer, nici nu știam unde se
află obiectivul nostru de vizitat. A fost de ajuns oricum să întrebăm primul om ieșit în cale și
ne-a direcționat imediat (secvență narativă). După câteva minute am ajuns și am rămas uimiți,
întrucât nu mai văzusem niciodată o astfel de construcție. Cuvintele mele sunt prea sărace
pentru a ți-l descrie, dar totuși voi încerca: prin urmare, era așezat în mijlocul unui parc mare
în care se aflau plopi și salcâmi. La ferestrele sale se aflau siluetele unor turci, acestea fiind
sculptate în piatră, dându-ți cumva impresia că înfățișează realitatea. Odăile lui erau în cea
mai mare parte părăsite, dar probabil că de aici le venea și farmecul aparte, iar faptul că era
înconjurat de copaci îi dădea un aer magic. (s. descpritivă) De ce să vii aici? În opinia mea,
„castelul”, căci așa îi mai spuneau localnicii, este de neratat. În primul rând, pentru atmosfera
medievală, în al doilea rând, pentru aerul curat pe care-l poți respira, vizitându-l. Nu știu dacă
te-am convins sau nu, dar concluzia mea este că mă simt mai bogat sufletește după ce l-am
văzut. (s. argumentativă)
Dragul meu prieten, indiferent care-ți va fi decizia, eu îmi doresc foarte tare să ne
revedem, iar dacă te-am convins să mergi, anunță-mă si pe mine, căci mi-ar plăcea să-l revăd.

Cu sinceră prietenie,
Narcis

S-ar putea să vă placă și