Personajul literar reprezintă o instanță prin intermediul căreia scriitorul își

exprimă în mod indirect gândurile, ideile și sentimentele în opera literară, epică sau
dramatică. Element-cheie al textului narativ literar, personajul se definește ca
individualitate cu trăsături fizice, morale, psihice, intelectuale distincte. Cu ajutorul
personajului se conturează acțiunea, progresia conflictelor și viziunea asupra lumii
ilustrate în text. În plus, acesta este purtătorul valorilor morale, asupra cărora cititorul
este invitat să mediteze.
Personajul principal al textului fragmentar extras din basmul „Limir-împărat” de
Ioan Slavici este Lia, care își duce viața liniștit alături de mama sa, o văduvă săracă. Lia
îndeplinește rolul de protagonist, întrucât participă activ la toate momentele acțiunii,
aflându-se mereu în centrul întâmplărilor. Personaj feminin, pozitiv, Lia se află în prim-
planul acțiunii și ilustrează o tipologie aparte: este copila sărmană, dar harnică, ce se
preocupă de soarta sa.
Personajul feminin Lia este caracterizat prin multiple tehnici specifice textului
epic. Portretul astfel rezultat este complex, convingător, reflectând statutul social și
moral prin relația cu celelalte personaje, prin fapte, întâmplări. Portretul fizic este vag
conturat, realizat prin caracterizare directă de către florile personificate și având ca
atribut frumusețea: „... frumoasă ești”, la care se adaugă aspectul vestimentar,
evidențiat de către narator: „o vedea săracă și îmbrăcată în veșminte făcute din
căpătate”. O trăsătură definitorie a protagonistului este bunătatea sa, evidențiată prin
caracterizare indirectă, desprinsă din fapte, gesturi, relația cu celelalte personaje.
Făcând legătura cu textul, fata este o fire sclipitoare, isteață, mai ales răbdătoare și
harnică, întrucât aceasta realizează că a sosit momentul de a se duce în lume pentru a-
și împlini destinul, pentru a-și găsi norocul. Protagonista pleacă de acasă la o vârstă
incertă, dar îndeajuns de „mare” („- Sunt acuma mare și eu și mi se cuvine să-mi caut
rost în lume”), dând dovadă de curaj și istețime. Ceea ce apreciez cel mai mult la acest
personaj este înțelepciunea sa, reliefată pe parcursul acțiunii („Azi așa, așa mâine,
multe zile de-a rândul tot așa, până ce Lia a fost cuprinsă de un nespus dor de ducă”),
de când s-a despărțit de mama sa și până în circumstanțele înfățișate.
Lia este un personaj important al fragmentului dat deoarece apare în ambele
cadre spațiale ale acțiunii: în cel figurat de casa părintească și în spațiul deschis, larg,
în care trăiesc păcurarii. Fata se deosebește de celelalte personaje ale textului narativ
prin câteva caracteristici unice care țin de statutul social, moral, psihologic. Unica fiică a
unei văduve sărmane, Lia, prin plecarea de acasă pentru a-și găsi rostul în lume și a-și
împlini astfel destinul, se distinge prin câteva trăsături morale precum bunătatea,
hărnicia, responsabilitatea, modestia. Aceasta este individualizată prin nume, iar vârsta
nu îi este precizată decât în una dintre secvențe, aceea care ilustrează maturitatea unei
gândiri: „Sunt acuma mare și eu și mi se cuvine să-mi caut rost în lume”. În schimb,
Personajul este caracterizat atât prin mijloace directe, cât și indirecte. Vocea
narativă obiectivă îi schițează un succint portret moral, trăsături precum spiritul
comunicativ, grija față de cei neajutorați și bunătatea desprinzându-se din secvența:
„Liei i se făcu milă de ea”; „Oile alergară din toate părțile și se adunară împrejurul ei ca
bobocii plouați împrejurul cloștii, iar ea se puse pe muncă grea și lungă”. Aceasta este
un model de hărnicie și generozitate, o fată care nu se dă în lături de la o muncă
istovitoare, fiind robace și grijulie: „încet și cu băgare de seamă, cu degetele subțiri și
măiestre, ca nici pielea să nu le doară, nici firele subțiri să nu se rupă”.
Cele mai importante trăsături morale reies indirect, din acțiuni și comportament,
precum și din relația cu celelalte personaje. Trăsătura dominantă de caracter este
bunătatea cu care îi tratează pe cei din jur, semn al unei profunde înțelegeri a sensului
vieții. De asemenea, fata are o tandrețe aparte. Modul în care se exprimă și răbdarea
pe care o are în preajma dulăilor șchiopi și a oilor pline de scaieți relevă o fire blândă,
iubitoare, muncitoare, perseverentă: „Mult a stat așa și le-a curățit, de s-au adunat
vrafuri mari de scaieți și la dreapta și la stânga ei, dar nu s-a lăsat până ce nu le-a văzut
pe toate curate și cu lâna moale și creață”. Cea mai importantă este relația cu oile, care
îi mulțumesc pentru binele făcut, creându-se astfel o legătură deosebită între ele: „- Câți
scaieți ai scos, atâtea zile să ai – îi ziseră oile ușurate – și orișicât de lung ți-ar fi drumul,
buruiană în cale să nu-ți găsești, mai ziseră și ele parc-ar fi știut vorba mamei”
Apelativul folosit de fată, „oițelor, dragilor”, evidențiază un atribut al copilei, anume
drăgălășenia/ empatia. Lia are grijă ca oile să rămână curate, iar câinilor le redă voioșia,
ușurându-i de spini: „Lia iar se puse pe muncă lungă și grea, ca să le scoată spinii din
tălpi”. Imaginea personajului reiese și din caracterizarea directă pe care i-o fac florile din
curtea casei părintești: „Bună ești, frumoasă ești, harnică ești, dulce ești la fire și, totuși,
mult mai ai să umbli și să alergi.”
Semnificativă, din perspectiva celuilalt plan spațial, al existenței duse în casa
părintească, este relația cu mama sa, evocată printr-un moment semnificativ pentru
devenirea personajului Lia, anume plecarea de acasă pentru a-și afla rostul. Mama se
arată preocupată de bunăstarea copilului ei, de aceea o visează „voioasă și fericită,
înconjurată de bogății și gătită ca o împărăteasă”, comparație sugestivă pentru relația
esență-aparență, dorință-realitate. Atmosfera este de încredere și veselie („dar peste
puțin fața mamei iar se înveselea, căci Lia era și în sărăcia ei tot voioasă și fericită”, iar
semnul iubirii lor este încrederea în binele găsit în lumea largă („- Mergi, îi zise dar,
copila mea, și nici spini, nici buruiană în calea ta să nu găsești.”). O altă trăsătură a fetei
este responsabilitatea. În ciuda lipsurilor, Lia își pregătește cele necesare drumului, căci
frământă aluat din făină neagră și își face o pâine, alegând să parcurgă drumul lung și
anevoios pe jos, desculță, asemeni unui om responsabil față de sine, care își ia în
serios destinul, soarta.
Personajul Lia din textul fragmentar „Limir-împărat”, scris de Ioan Slavici,
promovează o valoare morală la care și eu ader: bunătatea/ generozitatea, deoarece
este un mod de cunoaștere a lumii înconjurătoare, dar și a sinelui. Îmi pot regăsi
această trăsătură în personajul textului, deoarece și eu am avut parte de o serie de
experiențe în viață care m-au ajutat să-mi descopăr această latură și o anumită empatie
asemeni Liei din opera literară. În spațiul comunității în care trăiesc, am dat dovadă de
bunătate ajutându-i pe cei aflați în suferință, oferindu-le sprijinul meu și toată afecțiunea
mea.
În concluzie, personajul principal al fragmentului, Lia, întruchipează fiica harnică,
responsabilă, grijulie și curajoasă, adică imaginea unui copil ce dorește să-și
împlinească destinul pentru a se cunoaște mai bine și pentru a cunoaște fericirea.