Frumoasă-i...

De Mihai Eminescu

Fragmentul citat din creația literară „Frumoasă-i...” scrisă de Mihai Eminescu

aparține genului liric, întrucât poetul își transmite în mod direct gândurile, ideile și
sentimentele, prin intermediul eului liric și al procedeelor de expresivitate artistică.
O primă trăsătură a genului liric este reprezentată de prezența eului liric, ce se
remarcă prin forme verbale și pronominale de persoana întâi: „văd”; „Mă culc”; „le
pui”; „Eu”; „caut”, dar și prin punctele de suspensie care apar în titlu „Frumoasa-i...”.
Instanța poetică, aflat într-o ipostază contemplativă, își transmite sentimentele de
admirație față de natură, idee anticipată încă din titlu „Frumoasă-i...”, punctele de
suspensie având rolul de a sugera starea de nostalgie generată de frumusețea
deosebită a cadrului natural, surprins într-o zi senină. De asemenea, de-a lungul
discursului liric, eul poetic este regăsit și într-o stare reflexivă, scăpând de gândurile
care îl indispun și curățându-și mintea și sufletul „Pe stânca sfărâmată mă sui/
Gândurilor aripi le pui”.
O altă trăsătură a acestui gen literar constă în limbajul expresiv și sugestiv, ce
valorifică sensurile figurate ale cuvintelor. Poezia debutează cu o imagine artistică
vizuală realizată prin trei epitete cromatice „În lacul cel verde și lin/ Răsfrânge-se
cerul senin/ Cu norii cei albi de argint”, ce redă reflexia luminii cerului, verdele
simbolizând viața și speranța, albastrul spiritualitatea, iar albul puritatea. Imaginea
vizuală realizată printr-o personificare „O stâncă stârpită de ger/ Înalț-a ei frunte spre
cer” și cea construită prin două epitete „Pe sus e bolta de azur/ Pe jos e un verde
covor”, sugerează împletirea cadrului terestru cu planul cosmic. Metafora prin care
este realizată o imagine artistică dinamică „Pe stânca sfărâmată mă sui/ Gândurilor
aripi le pui”, simbolizează un moment de relaxare și curățare spirituală, instanța
poetică alungându-și toate gândurile, astfel rămânând doar el cu natura. De
asemenea, imaginea artistică olfactivă „Mă culc între flori cu miros”, și cea auditiva
„Ascult la al valului cânt,/ La geamătul dulce din vânt./ Natura din jur-împrejur,”
evidențiază stânsa legătură dintre om și natură.
În concluzie, prin prezența eului liric, ce își transmite sentimentele prin intermediul
procedeelor de expresivitate artistică, fragmentul citat din creația literară „Frumoasă-
i...”, scrisă de Mihai Eminescu, aparține genului liric.