Străinul

Bianca SECELEANU, clasa a X-a

G

„Străinul“ mi-a fost recomandat de protagonistul altei cărți, „The Perks of Being a
Wallflower“, de Stephen Chbosky. De fapt, în „The Perks of being a Wallflower“ sunt
citate mai multe cărți, dar „Străinul“ este cea care ne-a intrigat cel mai mult pe mine și
pe protagonist.

„Străinul“ este un roman din 1942 al scriitorului francez Albert Camus. Tema și
perspectivele sale sunt adesea citate ca exemple ale filosofiei absurdului și
existențialismului lui Camus.

Personajul principal, Meursault, este un individ modest de origine franceză care

locuiește în Alger. Își trăiește rutina zilnică cu indiferență, incapabil să își manifeste
deschis chiar și cele mai simple emoții. Și tocmai cu apatie află vestea morții mamei
sale, care și-a trăit ultimii ani într-un ospiciu. Când este întrebat dacă dorește să vadă
trupul neînsuflețit, refuză și, în schimb, fumează și bea cafea în fața sicriului. Nu
reușește sub nicio formă să își exprime sentimentele, iar în schimb alege să descrie în
detaliu participanții în vârstă ce sunt prezenți la înmormântare, care are loc într-o zi
dogoritoare.

Și tot cu apatie, într-o zi, mergând la plajă cu prietenii, Meursault ucide un arab. Fără
emoții, el suportă consecințele, arestul și procesul care urmează, acceptând cu calm
inevitabilitatea destinului său. Nici erou, nici antierou, Meursault este străinul prin
excelență, străin de toate manifestările emoționale comune oamenilor, mai mult
asemănător cu un robot decât cu un om.

Meursault nu este nici credincios, nu are nici un fel de relație cu religia, cele mai
durabile bucurii pentru el fiind miresmele de vară, cartierul, un anumit cer de seară,
râsul şi rochiile Mariei, partenera sa, de care se simte atras mai mult fizic decât spiritual.
La proces, procurorul prezintă liniștea și pasivitatea lui Meursault ca fiind o dovadă de
vinovăție și de lipsă de remușcări. El povestește juriului mai multe despre incapacitatea
sau lipsa de voință a lui Meursault de a plânge la înmormântarea mamei sale și la
crimă. El îl împinge pe Meursault să spună adevărul, dar bărbatul se împotrivește. Mai
târziu, de unul singur, Meursault îi spune cititorului că pur și simplu nu a fost niciodată
capabil să simtă remușcări sau emoții personale pentru niciuna dintre acțiunile sale din
viață. Procurorul dramatic îl denunță pe Meursault, susținând că acesta trebuie să fie un
monstru fără suflet, incapabil de remușcări, și că, prin urmare, merită să moară pentru
crima sa.

Per total, „Străinul“ reflectă aceste noțiuni - o viață fără sens și o crimă fără sens,
urmată de o moarte fără sens. Lucruri deprimante, nu-i așa? Greșit. Povestea lui
Meursault este despre triumful uman. Punctul culminant al cărții are loc atunci când
Meursault se află în celula sa din închisoare, așteptând moartea iminentă. Se întreabă
dacă ar exista o cale de a scăpa de ghilotină? Ar putea reuși ideea lui să aibă succes?
Ar putea evada din închisoare? În mijlocul acestor cugetări, Meursault primește vizita
unui preot, care încearcă să-l convingă să devină creștin și să se pocăiască pentru
păcatele sale. Meursault rămâne însă ostil. El argumentează că a crede într-o viață de
apoi ar însemna să renunțe la valoarea vieții pe care o trăiește. Atacându-l pe preot,
Meursault dă dovadă de pasiune pentru prima dată, apărând cu tărie valoarea vieții
sale. Sensul se găsește în a trăi, susține Meursault, iar el nu va renunța la sensul vieții
sale doar pentru că îi este frică de moarte. După ce preotul pleacă, Meursault își dă
seama că este fericit, că a trăi este un privilegiu și că, indiferent când va muri, va savura
momentele de viață.

Străinul lui Camus putem fi oricare dintre noi, dacă avem destul de mult curaj să
recunoaștem sau poate că din contră am fost la un moment dat unii dintre noi niște
outsideri în societatea în care trăim dar nu am avut acel ceva care să nu ne lase să ne
trădăm pe noi înșine. În zilele noastre, nu neapărat revolta față de religie te poate face
un străin în ochii unora, ci mai mult revolta și o alt fel de atitudine față de regulile unei
societăți care impune niște standarde de calitate ce reduc foarte mult individul la ceva
lipsit de fond si îl lasă doar cu formă.