CRONICĂ DE CARTE

Străinul
de Albert Camus
„Omul absurd trăiește fără speranță.”
Aţi avut vreodată senzația că viața, pur și simplu, trece pe lângă
voi? Că fiecare zi seamănă cu cealaltă? Că trăiți în viitor, cu gândul la
trecut și că ignorați prezentul? Sau că tot ce se întâmplă în jurul
vostru vă este, adesea, absolut indiferent? Ei bine, luați o gură mare
de aer, numărați până la cinci și expirați. Surprinși sau nu, veți afla că
și controversatul scriitor francez Albert Camus s-a lovit de-a lungul
vieții sale exact de aceleași probleme iar ani în șir și-a pus aceleași
întrebări pe care probabil că majoritatea dintre noi ni le punem în
momentele de cumpănă.

Mai mult sau mai puțin marcat de o existență tipică și monotonă,

Camus a decis să își aștearnă pe hârtie gândurile și astfel a luat
naștere, într-o frumoasă zi a anului 1942 – ce avea să rămână în
amintire – romanul „Străinul”, ce face parte din „ciclul absurdului”, o
trilogie care mai include eseul „Mitul lui Sisif” și piesa de teatru
„Caligula”.

Acțiunea romanului este, pe cât de simplă și de banală, pe atât de

complicată, având mai multe „intrări” și „ieșiri”. Personajului
principal, Meursault, i se întâmplă o serie de evenimente într-un timp
relativ scurt: decesul mamei sale, aventura cu o colegă de muncă,
uciderea unui maur și, în final, procesul care îi urmează, precum și
condamnarea la moarte. Felul de a acționa în fața încercărilor vieții
pare, însă, a-i fi dominat de indiferență și delăsare. Momentele
semnificative, am spune noi, pentru Meursault nu sunt decât niște
întâmplări absolut normale care oricum erau menite să aibă loc și
care nu schimbă cu nimic cursul unei existențe deja condamnată la
plictis și la absurditate. Personajul este considerat a fi lipsit de orice
urmă de suflet, întrucât la înmormântarea propriei sale mame nu
varsă nici măcar o lacrimă, refuză să o vadă în sicriu, a doua zi după
decesul acesteia merge la înot cu Maria, colega de muncă, iar când
aceasta îi mărturisește că îl iubește și că vrea să îl ia de bărbat, el
răspunde plictisit că îi este indiferent. Scena reprezentativă pentru
comportamentul detestabil al lui Meursault, însă, este aceea când
ucide un arab dintr-un singur foc de revolver iar apoi mai descarcă
încă patru gloanțe în trupul deja mort.

În roman, Meursault este privit ca un străin de către societate din

cauza indiferenței sale. În viața reală, fiecare dintre noi este sau e pe
cale de a deveni un străin. Pe zi ce trece ne înstrăinăim tot mai mult:
de cei care ne iubesc, de cei pe care îi iubim și, în final, de noi înșine.

„Străinul” este o carte care, ca întreaga operă a lui Camus, pune

accentul pe filozofia absurdului și a existențialismului, o carte care
vorbește despre plictiseală și care aproape că o slăvește, însă care,
probabil tocmai din aceste motive, este greu de lăsat din mână. Te
face să te întrebi cât de departe poate să meargă și cât de departe te
poate purta pe tine, cititorul. În sfârșit, te mai învață un lucru extrem
de important: Străinul se ascunde în fiecare om de pe acest Pământ;
numai de noi depinde dacă îl lăsăm sau nu să iasă la suprafață.