Tunelul

de E.Sabato

Despre Tunelul se stie
adus faima si recunoasterea drept scriitor. Insa in spatele
acestor informatii seci, lipsite de viata, se afla povestea unui om trist, furios,
frustrat, condamnat la singuratate de societate si de propria persoana.
Romanul incepe practic cu sfarsitul: "E de ajuns sa va spun ca sunt Juan Pablo
Castel, pictorul care a ucis-o pe Maria Iribarne" ; astfel, povestea intreaga se
bazeaza pe rememorarea, de catre personajul principal, a perioadei premergatoare
crimei, rememorare impletita cu incercari de justificari, de care pictorul incearca,
fara success, sa se fereasca.
Juan Pablo Castel este, dupa cum spuneam, un om singur care isi doreste cu
disperare sa poata comunica, insa nu reuseste sa gaseasca acea persoana care sa il
inteleaga; modul sau diferit de a fi reiese din propriile descrieri: "capul meu e ca
un labirint intunecos, niste fulgere ii lumineaza din cand in cand coridoarele.
Niciodata nu stiu pentru ce fac anumite lucruri" ; "gandurile mele erau asemeni
unui vierme de matase, orb si amortit, intr-un automobil aflat in mare viteza."
Aceasta situatie insa pare sa ia sfarsit la una din expozitiile sale, cand o femeie este
singura care observa un detaliu semnificativ dintr-un tablou, detaliu in care Castel
considera ca a concentrat intreaga sa existenta. Urmatoarele luni sunt dedicate
construirii interminabile de situatii si dialoguri de care sa se poata folosi in cazul in
care ar mai intalni-o vreodata pe acea singura persoana care l-a inteles, si careia nu
a avut curajul sa ii vorbeasca.
Atunci cand acea intalnire are loc incepe o poveste care se vrea a fi de
dragoste, impiedicata insa de casatoria Mariei cu un orb, de umbrele din trecutul ei,
de felul in care vede ea dragostea, dar cel mai important de reactiile violente, la
limita obsesivului ale lui Castel, fata de aceste aspecte si de impresia constanta ca
este inselat. Ceea ce ar fi putut fi alaturarea a doua suflete care se inteleg, intalnirea
a doua tunele prea mult timp singuratice, se transforma in ceea ce Maria
anticipeaza inca de la inceput: o chinuire reciproca, ce are ca deznodamant oribila
crima.
 Tunelul este un roman trist si pesimist; este un roman care iti lasa un gust
amar si care te face sa te intrebi daca nu cumva ""in orice caz, exista un singur
tunel, intunecos si singuratic: al meu...". Si atunci, de ce ar merita citit? In primul
rand pentru maretia compozititiei, pentru felul in care la sfarsit ai impresia ca intr-
adevar ai strabatut un labirint si ai descoperit un om. In al doilea rand pentru
personajul care cu siguranta exista si in realitate si in care exista pericolul sa ne
transformam daca nu ne impotrivim valului individualist al societatii de azi.