Manele i politic

Nu-mi plac manelele. M deranjeaz abuzul vicrelii, sentimentalismul siropos,

melodia erpeasc i ritmul de meterhanea. Dar m deranjeaz, n primul rnd, faptul c cei care le cnt - i mai ales cei care le ascult - par surzi. Dac un amator de manele trece printr-o pdure, toat pdurea ascult manelele lui preferate. Pe strad sau la cte un restaurant, decibelii lovesc apocaliptic. Radioul i televizorul se aud n tot cartierul. Mi se vorbete de dreptul (omului) de a asculta ce vrea, dar nu se ia n seam dreptul meu de a nu asculta ce vor alii. Dup o emisiune a lui Radu Moraru n care invitaii erau doi maneliti i George Pruteanu, certitudinile mele au intrat, totui, n deriv. Pentru c nu dou linii melodice se nfruntau acolo, nu dou opiuni de gust ireconciliabile, ci dou tipuri de umanitate. De o parte, o anume inocen incult, iar de cealalt o impur suficien, ncremenit cu degetul n sus, ntr-un gest de pedagogie acr. Inocena, dup experiena mea, e, omenete, mai preioas dect cultura. Cultura convieuiete fr dificulti cu mielia, cu cruzimea, cu perversitatea, cu lipsa de caracter, cu vanitatea i chiar cu (dar ce spun "chiar cu", mai ales cu) prostia. Iadul e plin, cred, de lichele cultivate, dup cum Raiul e plin, probabil, de analfabei cu suflet curat. George Pruteanu s-a comportat pe tot parcursul emisiunii ca un biat fin cruia i place s smulg aripile insectelor. Nu fcea greeli de gramatic, avea fraz, avea metafor, avea lecturi, dar era brutal, prost crescut, n grav caren de delicatee sufleteasc. Dimpotriv, Adrian Copilu' Minune i Gu erau cuviincioi. "Noi v respectm, domnu' Pruteanu!" - au spus cei doi, fr ipocrizie, de cteva ori, n timp ce preopinentul era agresiv, jignitor, orbit de sentimentul propriei ndreptiri i competene. De la nlimea intelectului su incontinent, el nu ezita s pomeneasc de mucegaiuri i transpiraii, prezente, care va s zic, la chefuri i absente din ambiana aseptic a bibliotecii. Lucrurile par evidente, dar nu exprim mai puin o psihologie de parvenit i o vulgar uscciune a inimii. George Pruteanu n-are dubii, n-are ntrebri. El crede c a fi intelectual e a tri n inflaia rspunsurilor, a avea mereu la ndemn referine solemne i o inepuizabil rezerv de dispre. George Pruteanu crede c a fi intelectual e a fi biat detept: a explica mereu prostimii cum stau, m-nelegi, lucrurile, ce e voie i ce nu e voie. Rezultatul e un fel de prepoten cinic, la limita kitsch-ului. A fi fcut toate aceste observaii i dac nu l-a fi cunoscut pe George Pruteanu, cu preistoria i istoria lui, cu tribulaiile lui aiuritoare. Dar din pcate l cunosc, mai exact l-am cunoscut cndva, pe George Pruteanu. Ne-am ntlnit, mai nti, nainte de '89, la o precar cas a scriitorilor de lng Rodna. Era un interlocutor cordial, plin de umor, citit, cu un farmec oarecum provincial, dar indeniabil. Dup revoluie a aprut la Bucureti, cu vdita intenie de a se "naturaliza" n elita metropolitan. Rastignac contempla, lacom, capitala. A nceput cu boase vehemene "opoziioniste" foarte prizate n lumea bun a momentului. M certa c n-o iubesc destul pe Ana Blandiana. I-am oferit o cronic literar la Dilema. Era radical, antiiliescist, cioclopedic. A ptruns n televiziune, ca grmtic naional. A avut succes. Dar voia mai mult. Voia carier politic. A intrat la rniti. N-aveau anvergura potrivit pentru ambiiile lui. A simit, inteligent, care e armsarul ctigtor pe scena public a patriei: retorica naional n toate versiunile imaginabile. A trecut la PSD. ntre timp, fire complex, a nceput s cread sincer n propriile lui opinii i convertiri. L-am vzut spunnd enormiti patetice n emisiuni de-ale lui Adrian Punescu, l-am vzut umblnd retrospectiv, cu bidineaua, pe lng portretul lui

Ceauescu. A fost contra minerilor n iunie '90 i n septembrie '91, i ndrgostit nebunete de ei n ianuarie '99. S-a btut, volubil, cu strictorii de limb, cu ungurii, cu intelectualitatea nepatriotic. S-a nscris, n sfrit, n PRM. Ne-a explicat c el nu e "traseist", ci "autentic". Sincer cnd intr, consecvent cnd iese... E, adic, un caracter de beton: nu el se d dup partide, ci partidele snt invitate s se dea dup el. E un om de convingeri. Flexibile, ca nsi viaa. El, rafinatul traductor al lui Dante, admir, fr prejudeci, fineea intelectual a lui Vadim Tudor; el, anticomunistul tranant de dup "evenimente", se simte bine cu Ilie Merce. Ce evoluie! Ce Bildungsroman! i nu la frageda vrst a adolescenei, ci n plin, fibroas, pre-senescen! M ntreb, de cte ori l vd, ce i s-a ntmplat de fapt? Se poart ca un ticlos, dar nu m decid s-l clasez ca atare. Se poart ca un prost, dar tiu c nu e prost. Poate c l-a smintit, ca i pe ali ieeni, dezrdcinarea. Sau notorietatea. Poate l-a desfigurat orgoliul. Poate trece printr-o nevroz drastic. Exist oarecari simptome, printre care alunecarea de la un debit verbal precipitat l-a avut ntotdeauna - la un soi de agitaie spasmodic, insomniac, cu efecte colaterale halucinatorii. Pcat de el! - mi vine s spun, uneori. Avea caliti! Dar cnd l-am vzut, n emisiunea lui Radu Moraru, ltrnd feroce la cei doi cntrei de manele, mi s-au ars toate siguranele. S te guduri fericit pe lng eful unei haznale politice, s nfierezi trivialitatea ca suporter al unei gazete (Romnia Mare) care i-a fcut din dejecie parfumul predilect, s te rzboieti cu manelele cnd faci parte dintr-o orchestr politic fa de a crei performan manelele curente par exerciii schubertiene, iat lucruri teribile, de nedigerat. Drag George, d-mi voie s-i spun n amintirea ntlnirii noastre de la Valea Vinului: Adrian Copilu' Minune e un om de treab. Tu ns ai ajuns un caraghios! i, n raport cu el, un netrebnic. Andrei PLEU Un alt fel de Holocaust
n memoria Ameliei Pavel

Din punctul meu de vedere, normalizarea relaiei cu iudaitatea ar nsemna trei

lucruri: 1) S nu mi se mai poat spune "cutare e defect pentru c e evreu". 2) S nu mi se mai poat spune, cnd vorbesc despre un evreu defect, c snt antisemit. 3) S nu-mi mai fie team s spun deschis ce cred, cnd m refer la evrei. Cu alte cuvinte, s pot s-i laud pe evreii pe care i admir, fr s fiu acuzat de filosemitism ostentativ, de partizanat iudeo-masonic sau de mecherie oportunist, i s pot s-i amendez pe evreii cu care nu snt de acord, fr s fiu acuzat de incorectitudine politic, de cripto-antisemitism sau, direct, de fascism. Asta ar nsemna s pot vorbi despre evrei aa cum vorbesc despre orice alt etnie, fr s risc complicate procese de intenie. Cnd cineva inventariaz defectele romnilor, ale evreilor sau ale turcilor, nu anti-romnismul, anti-semitismul sau anti-turcismul ar trebui s i se reproeze, ci, mai curnd, prostul obicei de a lucra cu definiii globale, cu portrete colective, inevitabil false prin lenea lor generalitate. M ngrijoreaz, evident - i nu numai pe mine - s constat c, n ciuda a tot ce se tie despre nebunia Holocaustului, n ciuda mrturiilor traumatizante i a declaraiilor oficiale, o anumit "dispoziie" antisemit continu s existe, subteran, n contiina neamurilor. Inteligena, umanitatea, experiena istoric nu par s fie piedici suficiente pentru a dizolva aceast "dispoziie": ea supravieuiete latent, tulbure, n penumbra interioar a mai tuturor ne-evreilor i, la imprevizibile rstimpuri, devine patent. Nici o terapie n-a reuit s anuleze, pn acum, aceast

insidioas toxin, ceea ce, ntre altele, confer dramei semite o insondabil dimensiune metafizic. Mai am ns o ngrijorare, despre care se vorbete mai puin sau aproape deloc. Ea se refer nu la dezastrul de a fi evreu, cu toate consecinele lui n timp, ci la substana pozitiv a iudaitii, la unicitatea creativitii iudaice, pe care i ne-evreii, dar i evreii , tind s-o lase de izbelite. Ce se tie astzi, ce tiu, s zicem, tinerii europeni de astzi despre evrei? Unii, contaminai de o retoric antisemit strveche i barbar, tiu c evreii snt cei care l-au omort pe Christos i care conspir, dintotdeauna, pentru a conduce, perfid i egolatru, lumea. Dac lucrurile merg prost, e din cauza lor. Alii, "bieii buni", tiu c evreii snt victimele Holocaustului: un popor sacrificat, obiect al unei antipatii iraionale i al unei absurde exterminri. Desigur, cele dou imagini despre evrei snt incomensurabile: cea dinti e efectul malefic al unui delir, pe cnd cea de a doua consemneaz un fapt monstruos, ireductibil n monstruozitatea sa. Dar orict de diferite, cele dou versiuni au i ceva comun: un pustiitor reducionism, un fel de a simplifica lucrurile pn la schem. Dintr-un peisaj luxuriant, abundent, policrom, se reine o singur perspectiv, un singur ton. Totul se organizeaz n jurul ideii de victim. Antisemiii i nchipuie c snt victimele evreilor, iar evreii snt, la propriu, victimele antisemiilor i se identific, patetic, cu acest statut. Antisemiii nu vd n comunitatea iudaic altceva dect o comunitate vinovat. Opinia lor nu e argumentabil, iar dialogul cu ei e inutil i, de altfel, imposibil. A avea ns cteva ntrebri pentru cei care - evrei sau ne-evrei - neleg s opun slbticiei sufleteti i mentale a antisemitismului portretul, de o omogen monumentalitate, al comunitii persecutate. Realitatea persecuiei, respectiv a crimei, nu poate fi nici contestat, nici minimalizat. ntrebarea este dac e nelept, pe termen lung, s-i defineti identitatea reinnd din ntreaga ei, inclasabil, bogie doar componenta tragic. ntrebarea este dac a te constitui ca paradigm a victimei nu risc s te mpuineze, s te nstrineze de propria ta anvergur. Duhul iudaitii deschide o tematic infinit mai subtil, mai complicat, mai productiv, dect stricta tematic a jertfei. Avem de a face cu un popor al crui destin religios, istoric i cultural are o relevan inconfundabil n economia lumii. Cu o astfel de nzestrare, lui i-a fost dat, totui, s triasc la limita dispariiei. A fi opac la aceast grozvie, a relativiza sau, i mai ru, a nega Holocaustul e a pune umrul la aceast dispariie. Dar un alt fel de Holocaust, la fel de periculos, chiar dac mai discret, mai nesngeros (cel puin la prima vedere) apare la orizont: e "arderea de tot" a tradiiei evreieti, ignorarea sau dispreuirea ei. Holocaustul nazist i capt adevrata proporie dac e neles nu doar ca un asasinat n mas, ci i ca un asasinat spiritual. El ar fi putut nsemna pierderea unei ntregi culturi i n-avem dreptul s ne oprim la oroarea primului lui nivel, fr a lua not de oroarea nivelului secund. Iat de ce i-a ntreba pe toi aceia a cror singur "cultur politic" e discursul "oportun" despre Holocaust: ce altceva tii despre evrei? Ai citit textele hassidice antologate de Martin Buber? Ai citit ceva de Gershom Scholem? Ai citit Levinas i Walter Benjamin? tii ceva altceva dect comentariile prosteti ale antisemiilor - despre Talmud i Zohar? Ai citit cu atenie Vechiul Testament? Avei idee de Moses Maimonide? Ai auzit vreodat cum sun, n ebraic, pasajul biblic despre visul lui Iacob? Ai asistat vreodat la o slujb de nmormntare ntr-o sinagog? i dac nu, despre ce vorbii? Ce aprai? Ce valori - disprute sau ameninate - fac obiectul ngrijorrii voastre? Nu sntei cumva activitii unei abstraciuni, militanii unei "corectitudini" devenite convenionale i, n definitiv, ipocrite? Nu cumva compromitei printr-un sentimentalism la ndemn o mare idee i o nenorocire pe msur? Cred, cu toat puterea, c evreii snt Holocaustul plus ceva. Cred c acest "plus" este esenial. i cred c, uneori, teama - legitim - de a nu uita Holocaustul ne face s-i uitm pe evrei.

Andrei PLEU
"Nucleul tare" al Europei Sub coiful ideologic al filosofului Jrgen Habermas, ctiva importanti politicieni germani (ntre care si Joschka Fischer) vorbesc des, n ultima vreme, despre un "nucleu tare" al Europei (Kern-Europa), un soi de locomotiva de fapt si de drept a unificarii continentale. E vorba de tandemul franco-german. (n versiune franceza, "nucleul tare" e numit "avangarda".) N-avem ce face! Oamenii au argumente solide: economic, politic si cultural, Germania si Franta au tot dreptul sa stea n fata. Stim ca Descartes nu s-a nascut la Sofia si ca Hegel nu s-a nascut la Bucuresti. Stim ca n putine locuri din lume - nu doar din Europa - exista atta bunastare, atta stabilitate sociala, atta stil. Si e perfect normal ca un proces istoric att de complicat si de important cum este integrarea europeana sa aiba un spirit director pe masura. De altfel, ideea nu e noua: i s-au gasit stramosi venerabili nca de pe vremea razboiului de treizeci de ani, apoi la Kant, iar la nceputul secolului al XIX-lea la Saint-Simon si Thierry. E, deci, o idee cu traditii. Legitima, care va sa zica. Enervanta la culme pentru "Europa moale" de la margine, pentru de-alde noi, europenii-coaja, care privim spre smbure cu obida. Avem argumente sa fim contra? Avem. Nu ne-au lipsit niciodata argumentele... 1. Raportul ntre centru si periferie e istoriceste foarte mobil si, prin urmare, trecator. Primul "nucleu tare" al Europei a fost spatiul mediteranean. De la Atena, el a urcat, apoi, spre Roma, pentru a face un ndelung popas la Constantinopol. Un timp, "nucleul tare" a fost Aachenul. n secolul al XVII-lea, "avangarda europeana" nsemna Ludovic al XIV-lea, iar n secolul urmator Anglia, cu revolutia industriala. La 1815, Europa "esentiala" echivala cu Sfnta Alianta, reunind o dinastie austriaca catolica, una prusaca protestanta si una ruseasca ortodoxa. Au mai fost si mari momente italiene (Renasterea...), spaniole si olandeze. O sa vedem cum o sa arate "nucleul tare", dupa ce ultima largire a Uniunii Europene va aduce cu sine cca. 200 de milioane de noi europeni (medii, estici si sud-estici). n aceste conditii, a monumentaliza idolatru relieful de moment al antantei franco-germane e o proba de suficienta si obtuzitate. Europa e, prin definitie, polinucleara : nu e o caisa schematica, ci o rodie: exista o Europa latina si una anglo-saxona, o Europa catolica, una iudaica, una protestanta, alta ortodoxa, ba am putea sa spunem ca exista, astazi, si o Europa musulmana... Smburele e peste tot. (Si e, oricum, partea cea mai putin comestibila a fructului...) .2. Solidaritatea franco-germana s-a consolidat, mai ales dupa episodul irakian, printr-o comuna retorica anti-americana. Ce reproseaza Statelor Unite "nucleul tare" al Europei? Tocmai nclinatia de a se comporta ca un "nucleu tare" al lumii! Habermas vorbeste nervos despre "unilateralismul hegemonic" al americanilor. E tipic pentru un ideolog de stnga sa combata toate hegemoniile, cu exceptia hegemoniei proprii. Caci lucrurile par sa se rezume la nlocuirea nucleului transatlantic cu unul de-al nostru, nucleul "dur" Schrder-Chirac. Preluam, asadar, modelul care ne irita. S-a vorbit, de altfel, si de un nucleu tare al NATO (NASTY: "Nations Allied to Stop Tyrants "). Chestia devine patriotica. Sntem n zorii unui nou nationalism: nationalismul european. 3. Doctrina Habermas implica un dublu pericol: a) Europa poate ajunge sa se confunde strict cu nucleul ei tare. Restul, "nenuclearii", vor fi perceputi, ncet-ncet, ca un bruiaj neavenit, ca o sleahta barbara de musafiri nepoftiti. "Mai bine mai putini, dar mai coerenti si mai uniti! vor putea spune "nuclearii". n clipa aceea, procesul unificarii europene va sucomba.Pe de alta parte, chiar ntre membrii consacrati ai Uniunii vor aparea tensiuni perfide. Pentru "candidati", orgoliul suveran al Frantei si Germaniei va fi o suferinta muta, sursa de noi si noi ipocrizii. Dar ce-or sa zica Anglia, Italia, Spania, Tarile Scandinave? Cum sa se acomodeze astfel de tari cu un statut de "anexe", de personaje secundare? b) Habermas ignora fatalmente voluptatea rasariteana de a nu apartine "nucleului tare"! Sntem, de mult, dintotdeauna, nclinati sa savuram calmul, torpoarea, deliciul, iresponsabilitatea marginalitatii. De-abia asteptam sa ne spuna cineva ca nu trebuie sa ne implicam, ca totul se hotaraste n alta parte, undeva la vrf, n lumina orbitoare a "nucleului tare". Doctrina Habermas e ideala pentru a ne demobiliza, pentru a ntretine deprinderea noastra de a vegeta, de a ramne "afara". n UE ne vom integra poate, de bine de rau. Dar n "nucleul tare"? A se slabi! 4. Argument etic-estetic: n mod normal, puterea autentica e generoasa, blnda, nobila. Nu face parada, nu-si ridica statuie. Chiar daca e adevarat ca unele tari, mai exact Germania si Franta, snt bogate, frumoase, dezvoltate, civilizate, nu e frumos, nu se face , ma-ntelegi, s-o spuna ele nsele, dinaintea unui auditoriu subred si melancolic. "Eu Tarzan tu Jane", "Eu mare - tu mic", "Eu nucleu tare - tu apa chioara" - iata un discurs european nu prea subtil si nu prea atragator... Andrei PLESU Scrisori ca raspuns la articolul "Nucleul tare al Europei" semnat de dl Andrei Plesu Am primit la redactie, dupa aparitia articolului "Nucleul tare al Europei" semnat de dl Andrei Plesu, o scrisoare din partea dlui Wilfried Gruber, ambasadorul Germaniei, si una din partea dlui Philippe Etienne, ambasadorul Frantei. Ne face o deosebita placere sa le publicam mai jos, mpreuna cu raspunsul dlui Andrei Plesu. Bucuresti, 5 februarie 2004

(Scrisoarea unui cititor ca raspuns la articolul "Nucleul tare al Europei" de prof. dr. Andrei Plesu n saptamnalul Dilema veche) Stimate domnule profesor Plesu, Stiti ca urmaresc cu mare respect activitatea dvs. de om de stiinta, aparator al drepturilor omului si civice si de politician. Tocmai de aceea nu vreau sa las fara replica imaginea distorsionata pe care ati creionat-o sub titlul "Nucleul tare al Europei", n Dilema veche din 23-29 ianuarie 2004, referindu-va la politica europeana a guvernului federal german. Permiteti-mi urmatoarele precizari: De decenii Germania se afla n fruntea eforturilor de a largi Uniunea Europeana prin primirea unor noi membri si de a adnci cooperarea ei prin consolidarea institutiilor. Astfel, ndeosebi evolutia care a dus la actuala Conferinta interguvernamentala pentru o Constitutie a Uniunii Europene a fost initiata - deja cu patru ani n urma - si impulsionata energic de catre guvernul federal si mai ales de ministrul federal de Externe Fischer la Universitatea Humboldt din anul 2000, precum si de multiplele initiative ale guvernului federal n scopul unei Constitutii europene. Pe acest fundal devine limpede faptul ca guvernul federal chiar nu tinde spre un "nucleu tare" al Europei, ci spre o comunitate europeana prospera, stabila, bazata pe institutii solide care sa-i cuprinda pe toti membrii actuali si viitori ai Uniunii Europene. Daca, nsa, actualul proiect al unei Constitutii europene, care a fost elaborata de asa-numita Conventie n consultari care au durat un an si jumatate - de altfel si cu participarea reprezentantilor Romniei -, ar esua, din perspectiva germana pare inevitabil faptul ca statele care vor dori sa conlucreze mai strns vor si face acest lucru. O asemenea conlucrare strnsa nu exclude pe nimeni si nu este ndreptata mpotriva nimanui. Guvernul federal nu tinde spre aceasta evolutie. Ea este nsa, n cazul esuarii actualului proiect de Constitutie, probabil singura cale de urmat n viitor. Guvernul federal este n continuare ferm convins ca o Uniune Europeana cu o Constitutie eficienta serveste cel mai bine intereselor tuturor statelor membre actuale si viitoare. Daca Germania, n calitatea sa de cel mai mare stat membru al UE, ar putea probabil sa-si apere interesele si singura, crearea unei Constitutii europene este tocmai n interesul propriu al micilor state membre UE, care ar trebui sa fie foarte interesate de capacitatea de actiune a Uniunii Europene largite si deci de mecanisme eficiente de coordonare ale Consiliilor Europene, fara posibilitatea de blocare din partea minoritatilor mici. Rezistenta guvernului federal si a populatiei germane fata de razboiul din Irak nu era ndreptata mpotriva SUA. Guvernul federal si populatia germana nu au considerat - spre deosebire de SUA - suficiente dovezile pericolului pornit de Irak pentru a ncepe un razboi. Atitudinea germana se bazeaza numai pe o evaluare rationala a obiectivelor si riscurilor unui atac mpotriva Irakului si nu - cum insinuati dumneavoastra - pe o atitudine de principiu anti-americana. Evolutia din ultimele 12 luni a confirmat, din pacate, justetea ndoielilor germane. n ncheiere doresc sa precizez faptul ca orientarea fundamentala n politica europeana a actualului guvern federal german rezida n continuitatea guvernelor germane anterioare. Acuzatia dumneavoastra ascunsa, ca guvernul german s-ar orienta dupa propunerile filozofului Habermas, care propaga o hegemonie germano-franceza de "stnga" asupra Europei, este lipsita de orice baza. Ramn cu salutari cordiale, Wilfried GRUBER . Bucuresti, 12 februarie 2004 Draga Andrei Plesu, Ati consacrat, n numarul din 23-29 ianuarie 2004 al publicatiei Dilema veche, un articol, ca de obicei foarte interesant, privitor la nucleul tare al Europei, adica (conform propriei dvs. ecuatii) tandemului franco-german. Permiteti-mi, ca raspuns la argumentele dvs. foarte profunde, sa va spun urmatoarele: Niciodata (poate cu exceptia epocii lui Carol cel Mare, cnd ele nu existau nca de fapt) Franta nu a emis pretentia si nici nu a avut vocatia de a fi mpreuna cu Germania "centrul" spatiului european, conceput ca un spatiu de civilizatie. Tara mea a sustinut si sustine largirea Uniunii Europene, reunificarea politica a continentului nostru, n acelasi timp cu ntarirea sa, ndeosebi pe baza unei noi Constitutii, conform filozofiei "parintilor fondatori", cu precadere francezi si germani, filozofia unei comunitati ntre egali, n ruptura totala cu istoria tragica a continentului nostru. Nu este nicidecum vorba de o "comuna retorica anti-americana" care sa fi consolidat solidaritatea franco-germana. Nu vorbesc aici de anumite tendinte intelectuale, pe care le citati, ci de politicile urmate de tarile noastre, remarcnd ca aveti putin tendinta, mi se pare, de a le asimila pe unele cu altele. De fapt, fiecare dintre statele noastre, n felul sau, resimte un atasament deosebit fata de relatiile transatlantice. n Franta, nu-i uitam niciodata nici pe La Fayette, nici pe GI's care - iata, n curnd vor fi 60 de ani - au debarcat n Normandia. Ieri, astazi si mine, pentru tara mea, o relatie transatlantica puternica face parte din identitatea europeana. Nu nseamna ca adoptam pozitii "antiamericane" atunci cnd nu sntem ntotdeauna de acord cu deciziile Statelor Unite, mais ales n cazuri cum a fost cel al crizei irakiene, unde, cel putin, fiecare avea argumente "respectabile". Lasati sa se nteleaga ca Germania si Franta ar dori sa nlocuiasca o dominatie americana cu propria lor dominatie asupra Europei. Asta nseamna ca nu tineti cont de procesul decizional din Uniunea Europeana. Doar cele

doua tari ale noastre nu pot constitui o minoritate de blocaj n procesul de vot de la Bruxelles. Desigur, si este mbucurator acest lucru, cnd una sau alta dintre tarile noastre - a fortiori, amndoua mpreuna - ntmpina o dificultate serioasa asupra unei probleme precise, este normal ca acest lucru sa nu fie ignorat: n fond, cele doua tari ale noastre reprezinta, ele singure, mai mult de 42% din bugetul comunitar. De aici si pna la a afirma ca ele ar putea, si chiar ar dori, sa exercite o dominatie asupra restului Uniunii este echivalentul unui pas ntre real si imaginarul pur, pentru cineva - cum este cazul meu - care a petrecut mai multi ani n arcanele de la Bruxelles. De altfel, Franta, nca din timpul Generalului de Gaulle, a militat mereu n acest sens; chiar si cnd o tara "mica" (termen pe care l resping, dar care este mereu utilizat) exprima un interes esential, vital, aceasta tara trebuie sa fie ascultata. Iata filozofia Uniunii noastre, aceea pe care si Romnia o va mpartasi n curnd. Dar argumentul esential mi se pare a fi altundeva: asemenea multor altor comentatori, se pare ca dvs. percepeti acest "nucleu tare" ca o structura nchisa, etansa, ceea ce nu este deloc asa. Luati exemplul marilor succese europene care au fost avioanele AIRBUS sau racheta ARIANE, adoptate repede si de alte state. Luati exemplul mult mai recent al crearii unei capacitati militare de reactie rapida a Uniunii n sprijinul operatiunilor Natiunilor Unite, initiativa pe care tocmai au luat-o nu numai Franta si Germania, ci si Regatul Unit: putem vorbi oare aici de un nucleu tare n 3 pentru o Europa a apararii? Trebuia sa vorbim.de un nucleu tare al monedei Euro pentru a desemna grupul de state care, n urma altei initiative franco-germane, au construit Uniunea monetara? n orice caz, nu n sensul unui nucleu nchis: toate aceste initiative au permis si permit astazi ca Europa sa avanseze n domenii esentiale, acolo unde conditiile nu snt nca ntrunite pentru ca toate statele membre sa participe, dar de asa maniera nct fiecare tara membra sa poata, atunci cnd este pregatita, sa se alature "grupului pionier", o expresie mai corecta, folosita de presedintele republicii noastre. Aceasta filozofie, acest mod de a merge nainte, nu este, n definitiv, singura maniera pragmatica, ce respecta fiecare situatie nationala, capabila sa dezvolte o Uniune Europeana cu 27 de membri? Sau dvs. credeti ca Romnia, de exemplu, ar avea interes sa se alature n 2007 unei Uniuni condamnate a se destrama pentru ca nu ar mai putea sa aprofundeze integrarea n domenii esentiale cum snt cele ale politicii externe, de securitate si de aparare, sau constructia unui spatiu de justitie, de securitate si de libertate pentru cetatenii sai? Unul din argumentele dvs. este deosebit de puternic, dar nu l voi interpreta n acelasi sens: dvs. subliniati riscul real al demobilizarii, dezinteresului pentru o tara n curs de aderare ca Romnia. Da, si n opinia mea, acest risc exista. Dar nu tandemul franco-german este cel care ar fi raspunzator pentru aceasta, caci tocmai el, mpreuna cu Regatul Unit si altii, propune Romniei, potential mare stat membru al Uniunii, obiective ambitioase si o suveranitate mpartita ntr-un ansamblu politic. Acest risc de demobilizare l vad n special n situatiile n care Romnia nu ar reusi sa se reformeze, n care societatea romna ar ramne prizoniera unor moduri de organizare si unor mentalitati arhaice - fenomenul coruptiei fiind cea mai buna ilustrare - si n-ar vedea salvarea sa dect printr-o racordare lipsita de glorie si de independenta la un (nou) "protector" extern, care risca foarte mult, de altfel, sa nu fie faimosul si att de putin simpaticul "nucleu tare franco-german". Pentru a ncheia, si pentru ca trebuie sa aduc un omagiu diferentierii, celebre aici, dintre forma si fond, precum si remarcabilei dvs. luciditati, as dori sa va raspund la ultimul dvs. argument: da, anumite comportamente pot parea uneori mai putin "estetice". Este cu att mai regretabil, caci atunci ascund adevarata miza, aceea pe care am dorit sa v-o reamintesc mai sus si care este, dimpotriva, o ambitie de independenta si de solidaritate mpartasita, n mod egal, de catre toate statele membre care au decis sa-si uneasca destinul lor n Uniunea Europeana. Philippe ETIENNE n loc de replica Snt flatat si intimidat de reactia prompta a unor diplomati de anvergura la textul mai curnd lapidar pe care l-am scris recent despre "nucleul tare" al Europei. Flatat, pentru ca nu puteam spera ca Dilema veche si articolul meu saptamnal sa ajunga pe mini att de bune; intimidat, pentru ca am de raspuns unor rafinati profesionisti, cu instrumentele modeste ale unui simplu particular, preocupat mai curnd de schimbul liber de idei, dect de vreo strategie politica riguroasa. De altfel - si am gresit ca n-am spus-o clar de la bun nceput - textul meu rezuma o interventie ntre altele, n cadrul unui "podium" organizat de primul program al televiziunii germane (ARD), la initiativa Institutului de Studii Avansate din Berlin. Tema (de a carei alegere snt strain) era "Kern-Europa" ("Nucleul tare al Europei"), iar ceilalti invitati erau Karl Lamers, fost parlamentar german si expert CDU n politica externa, prof. Dieter Grimm, fost membru al Curtii Constitutionale Federale, actualmente rector al Institutului de Studii Avansate din Berlin, prof. Jrgen Kocka, presedinte al Centrului Berlinez pentru Cercetare Sociala, Mats Hellstrm, guvernator al Stockholmului si fost ambasador al Suediei n Germania, si, last but not least, Jacqueline Hnard, jurnalista, membra a Centrului de Studii si Cercetari Internationale (CERI) din Paris. Rolul meu, n mprejurari de acest gen, e sa aduc n discutie un punct de vedere est-european. M-am obisnuit cu acest rol, desi el face parte dintr-un scenariu oarecum mecanic, si m-am obisnuit, de asemenea, cu ecourile-standard ale partiturii mele. Unii ma asculta cu o ntelegere "corecta politic", altii ma privesc cu simpatie, ca pe un fenomen exotic, ca pe un cangur pitoresc aparut brusc n parcul civilizat al "vechii" Europe, altii, n sfrsit, se arata indispusi ca punctul de vedere est-european nu coincide cu cel vest-european si se mira, cu oarecare iritare, ca, venind dintr-o tara mica, nemembra si plina de probleme, am tupeul sa bomban. Dezbaterea la care ma refer a fost nsa foarte agreabila. N-am fost izolat n opiniile

mele (ele coincideau, n buna masura, cu ale lui Jrgen Kocka si Mats Hellstrm si nu intrau n divergenta reala dect cu cele ale lui Karl Lamers, un om care, prin forta si gratia argumentarii, nu te face niciodata sa te simti stingherit). Discutia noastra nu se referea la aspectul imediat, pragmatic, al politicilor continentale, ci la perspectivele identitatii europene. Ea se nscria ntr-o serie de analize si comentarii care izbucnisera pe scena "intelighentiei" europene n vara lui 2003, prin texte semnate de Jrgen Habermas, Jacques Derrida, Umberto Eco, Fernando Savater, Adolf Muschg si Richard Rorty. Nau lipsit si unele marcante voci rasaritene, aceea, de pilda, a marelui romanciar maghiar Pter Esterhzy. Cred ca ma pot mndri cu sansa de a fi singurul din aceasta prestigioasa galerie care, desi cel mai nensemnat n comparatie cu ceilalti, se bucura de atentia unor nalti reprezentanti ai corpului diplomatic. Nu stiu sa fi existat vreo scrisoare a ambasadorului american din Berlin adresata lui Habermas si nici una a ambasadorului englez la Washington adresata lui Rorty. Snt cu att mai flatat sa constat ct de intensa este tematica europeana la Bucuresti, ce vie este, aici, disputa de principii... Nu voi comenta, acum, punct cu punct, observatiile domnilor ambasadori. Asta mai ales pentru ca nu vreau sa profit de avantajul pe care pozitia mea l are fata de pozitia dumnealor. Eu n-am de exprimat un punct de vedere oficial, n-am a fi precaut si conform. Nu snt obligat sa vorbesc n numele "guvernului federal", sa iau apararea ministrului de Externe sau sa-l citez pe "presedintele republicii". Macar atta am nvatat n scurtul episod diplomatic al biografiei mele: un ambasador nu poate spune ce-l taie capul.(Nu poate spune, de pilda, ca tara sa face o politica antiamericana.) mi voi ngadui, totusi, cteva precizari minimale: 1. Pentru Excelenta Sa Dl Ambasador Wilfried Gruber: articolul meu nu ia nicaieri n discutie problema spinoasa - a Constitutiei europene. De asemenea, nu m-am gndit nici o clipa ca guvernul federal si face strategiile politice conspectnd Scoala de la Frankfurt. Nici n-ar avea nevoie de asta pentru a fi "de stnga": la putere e, totusi, un partid socialist. 2. Pentru Excelenta Sa Dl Ambasador Philippe Etienne: tematica antiamericanismului nu e, totusi, o fantasma privata a subsemnatului. Mi se pare ca o conferinta cu acest subiect a fost gazduita chiar de Institutul Francez. Daca ntre timp au aparut pozitii si formulari ceva mai acomodante, asta nu nseamna ca dezbaterea cu pricina reprezinta doar "anumite tendinte intelectuale", fara corespondent politic si diplomatic. Ct despre forma si fond, stim bine ca, n diplomatie, ele au, cum spunea cineva, o valoare echivalenta. Sintagma "KernEuropa" poate fi, n fond, legitima, dar nu e mai putin o formulare discutabila. 3. Pentru amndoi: am foarte multe opinii critice despre Romnia, dar va asigur ca snt foarte atasat de tara mea. La fel, faptul de a avea obiectiuni cu privire la un detaliu sau altul al politicii franceze sau germane nu ma mpiedica sa ramn un mare admirator al celor doua tari. Iar cnd le vad reprezentate de oameni devotati, competenti si fermecatori ca Domniile Voastre, ma umplu de invidie. Andrei PLESU

Spiritul dilematic n expansiune

Pe vremea cnd a aprut Dilema (adic acum 11 ani), romnii erau mprii n
dou: fanaticii pro-Iliescu i fanaticii anti-Iliescu. ntr-un asemenea context, a fi "dilematic" era iritant la culme, pentru ambele tabere. Astzi, pro-iliescitii s-au stabilizat: iubesc conjugal, duios, btrnete, fr ohtturi defensive, iar antiiliescitii s-au resemnat: l-au votat pe fostul duman n toamna lui 2000, au contemplat siderai noul consens dintre preedinie i monarhie, au primit decoraii la Cotroceni. Au obosit s urasc i nu mai au pe cine iubi. A fi "dilematic" a devenit o banalitate, o stare de spirit naional. Au aprut (i probabil vor mai aprea) o sumedenie de dileme noi, pe fundalul de continuitate pe care l asigur tranziia. Din elitist i suspect, spiritul dilematic a devenit popular. Romnul e hruit, clip de clip, de opiuni imposibile: s stea? (e ru), s plece? (nici vestul nu mai e ce-a fost). S reconsidere nostalgic comunismul? (nici chiar aa, n-am murit degeaba) sau s construiasc capitalismul? (nu e, totui, ce-am crezut, are racile). S petreac srbtorile la Sinaia? (e scump) sau n Tunis? (n-au zpad). S se uite la televizor? (e enervant) sau s-l nchid? (ca s fac ce?). S lucreze la stat? (e salariu mic) sau la particular? (e nesigur). S voteze cu Nstase? (e arogant i

pesedist) sau cu Stolojan? (n-are farmec i e fesenist). S o prefere pe Andreea Marin? (prea face pe fetia) sau pe Mihaela Rdulescu? (prea face pe deteapta). S se dea cu pltinienii? (snt cam reacionari) sau cu postmodernii (prea snt progresiti). S ncurajeze CNSAS-ul? (ne bag-n cea pe banii notri) sau s-l nfiereze? (face i el ce poate!). S intre n politic? (e murdar) sau s stea deoparte? (dac nu noi, atunci cine?). S fac studii superioare? (cere munc) sau s nvee o meserie? (cere munc). S fie de partea americanilor? (Bush e ru i prost) sau de partea lui Saddam? (Saddam e ru. Altfel nu-i prost). Sau de partea Uniunii Europene? (e rea, ne tot amn). S se nsoare? (cu ce s ii o familie?) sau s rmn burlac? (cu ce s ii o amant?). S fie contra manelelor? (cu ce drept?) sau pentru? (snt toxice). S voteze Constituia? (ne manipuleaz guvernul) sau s n-o voteze? (ne ceart Europa). S fie de stnga? (eti luat de comunist) sau de dreapta? (eti luat de fascist). S mnnce la McDonald's? (e mai bun prjoala) sau la "Burebista"? (n-au pepsi albastru). S fie vesel? (n mizeria asta?) sau trist (dup ce am intrat n NATO?). Lista dilemelor cotidiene e nesfrit. Dac dup revoluie triam sub dou-trei dileme absolute, acum ele s-au multiplicat spectaculos, cu preul, e drept, al unei discrete pierderi de anvergur. Avem dileme mai multe, dar mai puin patetice, mai domestice, mai omeneti. Cei care se decid, astzi, s preia termenul ntr-un titlu de gazet nu mai snt, ca acum 11 ani, un grup de excentrici, ci exponenii unei filosofii de mass, confirmai, n chip fericit, de istorie. Vremea lor de-abia ncepe. Vor iei, aadar, din pionierat, pentru a savura deliciile unanimitii... Mai n glum, mai n serios, am atins, pare-se, un strat abisal al sufletului naional. Noi nu avem dileme. Sntem o dilem n ebuliiune. Un conglomerat de dileme. Neam obinuit s funcionm pe baz de imposibil. tim s nu optm. Ce altceva e "romnul imparial", dect cineva care refuz s ias din dilemele cu care se confrunt, degustnd echilibrul precar al relativismului. Se poate s fii ortodox i latin? Uite c se poate! Se poate s fii balcanic i parizian? Se poate! Dar proeuropean i anti-european? Merge! Dar amator de Wagner i de Cozmnc? Da v rog! Dar mecher i fraier? Dar srac i fudul? Dar genial i coda, mistic i chefliu, estic i vestic, neao i planetar? Da, da, de trei ori da! Din aceste dileme nu vrem s ieim. Cnd ai dinainte dou soluii la fel de imposibile, soluia nu e neaprat paralizia logic. nelepciunea strmoeasc propune mbriarea simultan a ambelor! Sntem poporul lui "i-i": nu ne temem s conciliem ireconciliabilul, nu ne lsm intimidai de incompatibilitate i de absurd. Dilema ne place. Ne seamn. Nu ne intereseaz s-o rezolvm, de vreme ce e att de amuzant, de stimulatoare, de original. Am putea fi, sntem, pepiniera de dileme a Europei. Iar de ne vom integra, pre muli o s "dilemim" i noi... Andrei Plesu

Buna-cuviin i eticheta

Se confund frecvent buna-cuviin cu bunele maniere. Exist, e adevrat, reguli

de comportare care pot fi (i trebuie) nvate: le gseti n manuale specializate, le deprinzi n anii de educaie domestic sau le afli n regim de urgen, de la "experi", cnd te confruni cu situaii insolite. (Cum te adresezi ginerelui Majestii Sale?) Dar dincolo de asemenea coduri i proceduri standardizate, exist ceva care se numete (bun) cuviin i care nu se poate nva. Cuviina e un soi de politee

natural, e decena nnscut a acelora care tiu din instinct, sau din strvechi cutume, ce se cade i ce nu se cade. Un om simplu poate fi cuviincios, fr a fi citit vreun ndreptar i fr a-i fi petrecut copilria cu guvernant. Cuviina e o form de civilizaie interioar, un fel de a fi, n vreme ce eticheta e o simpl "competen", o achiziie "tehnic", transmisibil pe cale didactic. Lipsa etichetei, respectiv a bunelor maniere, este suprtoare, dar, uneori, nu lipsit de un pitoresc benign. Eliza Doolittle are farmec i nainte de a-l ntlni pe profesorul Higgins. Absena bunei-cuviine e infinit mai grav: ea atest un viciu de structur, o malformaie congenital, o dizarmonie ireversibil. Cu oarecare efort i rbdare, poi transforma un necioplit n om de lume, chiar dac trebuie s ncepi de la zero. (Mi s-a spus c, la nceputul anilor '50, circula, la Ministerul de Externe, proaspt consolidat cu cadre noi, de origine sntoas, un manual de protocol, n care diplomaii erau sftuii s nu scuipe pe jos, s nu-i sug mselele i s nu se tearg la gur cu faa de mas.) E ns imposibil s transformi o fire rudimentar, un neruinat patent, un derbedeu cronic ntr-un personaj cuviincios. Sntem nconjurai, pn la indigestie, de neruinai i derbedei. Ineducabili. Brutali. Impeniteni. Deunzi, un post de televiziune a avut ideea s gzduiasc o dezbatere pe tema "inutului secuiesc". Erau reprezentate ambele tabere, dar, din pcate, tabra valah avea ca protagonist un fel de btu ano, un monument de grosolnie i suficien. Mndru, ca orice parvenit, de titlurile lui academice (i exhibndu-le dizgraios pentru a-i intimida interlocutorii), agresiv n varianta crcium i patriot n varianta sarma, volubil ca o a, doct ca un seralist i pompos ca o negustoreas de provincie, individul avea aerul c domin, exemplar, situaia. Mi-l pot nchipui ntors la ai lui, dup emisiune, i explicndu-le, n ciorapi, cum i-a desfiinat adversarii: "Cu mine nu le merge! I-am ras! Le art eu autonomie, le scot eu cafeaua cu lapte din burt!". Mo Teac renviat, trecut n rezerv i pus s apere patria de "epizotie". Grav, n asemenea situaii, nu e att spectacolul alarmant al rmtoarei scpate n grdina de zarzavat, ct faptul c necuviina avocatului duneaz cauzei. Cnd Ft-Frumos e aprat de Spn, ncepe s-i fie simpatic Zmeul Zmeilor. Dac romnii vor s-i impun punctul de vedere, dac vor s formuleze o poziie rezonabil, atunci s fac bine s recurg la profesioniti cuviincioi, capabili s dialogheze i s conving fr ameninri i fr rgete. Ideea c victoria nu se obine dect cu bta, c numai protii snt "fini" i calmi, c singurul mod de a apra patria e isteria de "volintir" e perdant i, tocmai de aceea, periculoas. n ochii lumii - nu numai ai Europei, ci i ai Romniei cuviincioase, ct mai e comportamentul plutonieresc, interlocuia rstit, interjecia i ncrunttura snt descalificante. Nu e suficient s ai dreptate. Trebuie s tii s ai dreptate. Cea mai bun dintre cauze devine derizorie i suspect, cnd ncape pe mna unor mrlani. Adevrul nu exclude nici buna-cuviin, nici bunele maniere, iar succesul nu e musai pur euforie animal. Alturi de necuviina grobian a anumitor politicieni "de front", o necuviin care ne face de rs i saboteaz, cred, interesul naional, exist i "mica" necuviin, obrznicia ignar, mrunt, care nu ne compromite pe scena public, dar ne stric zilnic cheful i linitea privat. Cnd un jurnalist vdit tnr telefoneaz duminica la ora trei sau patru dup-amiaz, ca s cear comentarii despre Gigi Becali, m ntreb, ntotdeauna, despre ce fel de obtuzitate e vorba. Ce l mn n lupt pe neinhibatul intrus? Ordinul nemilos al efului? Ideea c gazetria e o simpl specie de tupeu? C omul public e, de fapt, un ghieu public, deschis obligatoriu, la orice or din zi i din noapte, pentru orice solicitare? Proasta cretere? Candoarea? Nu

tiu. Dar n asemenea situaii, mi spun c dac tot nu exist bun-cuviin, un pic de etichet n-ar strica...Andrei PLEU