Sunteți pe pagina 1din 10

Pagina 1

 Toate subiectele sunt obligatorii.


 Se acordă zece puncte din oficiu.
 Timpul de lucru efectiv este de două ore.
SUBIECTUL I (70 de puncte)

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.

Textul 1
,,Casa o simţeam totuşi pustie fără de cei plecaţi ! Un gol adînc se muta din odaie în odaie. Nu m-am
regăsit, pînă cînd, într-un ceas de singurătate, prinsei a căuta prin biblioteca Tatii. Aflai printre altele, nişte
colecţii vechi de-ale „Convorbirilor literare", de prin anii cînd Tata era june. Am scos din raft un volum, m-
am dus în grădină, mi-am întins sub un măr patul. Răsfoind, descoperii un fragment din „Faust", în
traducere. L-am citit. Era marea scenă, în care Faust încearcă să se otrăvească, după ce-şi trece încă o dată
prin văile sumbre ale cugetului toate decepţiile. Sîngele îmi suna în urechi, ridicat de simţire. Îmi sufla în
pânze un vânt nou. Aceasta a fost lectura decisivă ce a deşteptat în mine, la vârsta de 13 ani, cea mai
nesăţioasă patimă a cititului. Scurt timp după aceea am dat în aceleaşi colecţii ale „Convorbirilor literare"
peste studiile filozofice ale lui Vasile Conta. Încercările de metafizică materialistă ale gînditorului român
mi-au ţinut luarea-aminte, într-un moment, cînd eu însumi, cu neajutorările şi elanul, proprii unui ajun de
pubertate, gîndeam în acelaşi sens. Dibuielile mele dobîndeau, datorită acestor lecturi, o limpezire
neaşteptată, şi răzvrătirile o legitimare. Nu mai eram singur. Mă întîlneam cu cineva. Îmi confruntam
gîndurile cu ale unor semeni,care gîndiseră şi ei la fel, cu deosebirea că aceştia erau infinit mai maturi, şi se
înălţau pe alte temeiuri, mai solide. Nu mă descopeream prin urmare cugetînd după norme întîmplătoare
furişate în mine ca să mă rătăcească, dimpotrivă mă vedeam în slujba unor criterii, de care se călăuzeau şi
alţii. Dar pe urma acestor prime lecturi abstracte mă simţeam sporit şi altfel : luam întîia oară atingere cu
terminologia filozofică, şi mă învăţam cu cuvinte de obîrşie greacă sau latină, care trebuiau să-şi păstreze
caratele lor, printre cele de rînd. Unele studii darwiniste mi-au căzut în mînă, tot atunci. Era pentru setea
acelor săptămîni, exact ceea ce căutam. S-a făcut atunci ca şi mai tîrziu, că îmi găseam, cu o siguranţă de
somnambul şi cu o intuiţie ce nu da greş, tocmai lecturile trebuincioase. Eram parcă purtat de-un instinct
aparte, asemănător aceluia, ce îndrumă pe copilul cu oscioare fragile să roadă var, dacă nu-şi găseşte în altă
parte, atunci chiar din zidul casei.”
Lucian Blaga, Hronicul și cântecul vârstelor, (fragment)

Textul 2

Cum s-a ivit pasiunea pentru lectură?

Se pare că mi-au plăcut foarte mult literele, fiindcă am învățat devreme să citesc, adică pe la jumătatea
clasei I primare – eu am mers la școală de la șase ani și câteva luni. Atunci locuiam la bunici, pentru că părinții,
fiind artiști – mama balerină și tata violonist –, erau mai mult plecați prin turnee în Germania, Belgia, Olanda, și
nu veneau prin țară decât cel mult o dată pe an. Bunicul meu era funcționar, avea bacalaureatul și o diplomă de
merit. În vremurile acelea, 1937–1938, dacă aveai bacalaureatul, erai considerat un intelectual. Cândva,
funcționărimea bucureșteană a reprezentat ceva cu totul deosebit, ceea ce numim noi acum societate civilă.
În momentul în care am început să formez cuvinte și mi-am dat seama că ele capătă sensuri, joaca asta m-
a pasionat din ce în ce mai mult. Ea mi-a fost alimentată de către bunicii mei, care îmi cumpărau săptămânal
reviste pentru copii – pe vremea aia erau vreo trei: Universul copiilor, Dimineața copiilor, Curentul copiilor.
Exista un editor care era și scriitor pentru copii – cei mai în vârstă poate își amintesc de el, se chema Nae
Batzaria. (Creatorul faimosului Haplea – n.r.) Pe vremea aceea, erau și seriale cu un erou care era urmărit în toate
întâmplările lui, de obicei erau povești triste cu copii sărmani: „Sărmanul Adrian”, un altul se chema „Ina, fetița
prigonită” – ca să vezi că le mai țin minte și acum. Erau și alte cărți care ni se recomandau la școală, de Emil
Pagina 1
Gârleanu sau Brătescu-Voinești, care erau inspirate din viața animalelor. Se cultiva iubirea pentru natură, mila
față de animale – niște metode educative care creau un fel de societate umană.Aveam de mică o atracție specială
pentru citit, totdeauna am crezut că este o surpriză între coperțile unei cărți, lăsată în mod special pentru mine. Pe
la vârsta de opt ani, am văzut pe biroul bunicului o carte pe care scria Adolphe, numele autorului era Benjamin
Constant. Bineînțeles că eu, silabisind, am citit „A-dol-phe”. De unde să știu eu franceza pe atunci? Am deschis
cartea, literele erau cele pe care le învățasem la școală, dar când am încercat să citesc, nu înțelegeam absolut
nimic. Mi s-a părut, crede-mă, așa un miracol, și mă întrebam: „Cine mi-o fi lăsat mie darul ăsta
nemaipomenit?”. Cred c-am ajuns la vreo zece pagini, tot silabisind și neînțelegând nimic, dar până la urmă am
lăsat-o baltă.După ce părinții mei s-au întors în București – au fugit într-o noapte din Germania, când Hitler a
ajuns la putere –, mama a început să se ocupe foarte serios de educația mea. Este interesant că nu-mi cumpăra
cărți speciale pentru copii – poate o făcea din instinct, nu știu. Deși era balerină, era o femeie extraordinar de
inteligentă. Țin minte că una dintre primele cărți pe care mi le-a luat a fost de George Sand, era în franceză.
Aveam deja o profesoară particulară și mai aveam și ambiția de a descifra sensurile – pentru mine, cuvintele erau
permanent niște enigme care trebuiau dezlegate.”
https://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-nora-iuga

1. Transcrie din textele de mai sus două cuvinte care aparțin câmpului semantic al cărții. 2 puncte
_________________________________________________________________________________
2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1.2 puncte
Băiatul este impresionat de un fragment din:
a) opera „Faust”;
b) revista „Convorbiri literare”.
c) Biblioteca Tatii;
d) Studiile darwiniste
Răspuns corect:

3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2.2 puncte
Bunicul autoarei era:
a)scriitor;
b)profesor;
c)funcționar;
d)traducător.
Răspuns corect:

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2. 2 puncte
Autoarea a locuit mai mult la bunici, deoarece:
a) bunicul se ocupa de pregătirea ei;
b) părinții erau plecați în turnee;
c) era orfană;
d) școala se afla în vecinătatea lor.
Răspuns corect:

Pagina 1
5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6 puncte
Enunțul Corect Incorect
Băiatul ia de pe raft un dicționar.
Mama autoarei era solistă.
Fata a citit titlul operei „Adolphe” cursiv.
Cele două texte-suport sunt nonliterare.
Narațiunea este modul predominant de expunere în textul 1.
Autoarea lua lecții de engleză în particular.

Pagina 1
6. Precizează, în două – trei enunțuri, o trăsătură morală a personajului din textul literar, identificată în
fragmentul de mai jos și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență:

,,Casa o simţeam totuşi pustie fără de cei plecaţi ! Un gol adînc se muta din odaie în odaie. Nu m-am
regăsit, pînă cînd, într-un ceas de singurătate, prinsei a căuta prin biblioteca Tatii.” 6
puncte

7. Prezintă, în 30 – 70 de cuvinte, o temă comună celor două texte date, valorificând câte un element de
conținut. 6
puncte

8. Crezi că este importantă lectura pentru dezvoltarea personală? Motivează-ți răspunsul în 50 – 100 de
cuvinte, valorificând textul 1. 6
puncte
9. Asociază fragmentul din ,,Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga cu un alt text literar studiat
la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 - 100 de cuvinte, o valoare culturală comună,
prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. 6
puncte

B.
1. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
2 puncte
Numărul de litere și de sunete pentru termenul terminologia este corect precizat în seria:
a) 12 litere și 11sunete;
b) 12 litere și 12 sunete;
c) 12 litere și 10 sunete;
d) 11 litere și 11 sunete.

Răspuns corect:

2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.


2 puncte
Seria care conține doar cuvinte derivate și compuse este:
a) ,,oscioare”, ,,devreme”;
b) ,,rătăcească”, ,,Brătescu-Voinești”;
c) ,,copilul”, ,,în vârstă”;
d) ,,deosebit”, ,,îndrumare”.

Răspuns corect:
Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
2 puncte
Cuvântul ,,dibuieli” este corect utilizat în enunțul:
La școală, am învățat dibuieli.
Veți ajunge niște dibuieli
Am găsit răspunsul, după multe dibueli..
A cumpărat multe dibuieli.

Răspuns corect:

ătoare răspunsului corect. 2 puncte


intele subliniate în fragmentul: ,.Aceasta a fost lectura decisivă ce a deşteptat în mine, la vârsta de 13 ani, cea mai nesăţioasă pa

5. Rescrie fragmentul următor, trecând verbele aflate la timpul imperfect la perfect compus: ,,S-a făcut
atunci ca şi mai tîrziu, că îmi găseam, cu o siguranţă de somnambul şi cu o intuiţie ce nu da greş, tocmai
lecturile trebuincioase”.6 puncte

6. Alcătuiește un enunț interogativ, în care substantivul cu funcția sintactică de subiect din enunțul
„Se pare că mi-au plăcut foarte mult literele” să fie complement prepozițional. 6 puncte
_
7. Transformă în construcție pasivă următorul enunț: Am scos din raft un volum. 6 puncte

8. Enunțul următor reprezintă mesajul primit de un coleg pe o rețea socială. Rescrie-l, corectând greșelile
de orice natură!
„Prietenii noștrii așează cărțile în biblioteca județului. Vi și tu?”
6 puncte

SUBIECTUL AL II-LEA (20 DE PUNCTE)

Scrie o scrisoare, de minimum 150 de cuvinte, în care să-i povestești unui prieten cum ai
găsit o carte care te-a captivat. Te numești Antonio/Antonia și locuiești în Ploiești. Data
redactării:1 noiembrie 2021. Scrisoarea va cuprinde o secvență narativă și o secvență descriptivă.
În redactarea compunerii:
 Vei respecta convențiile scrisorii ; 4 puncte
 V e i i n s e r a s e c v e n ț e l e p r e c i z a t e 8 puncte
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
• conținutul compunerii – 12 puncte
• redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1
punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudine gramaticală – 1 punct; claritatea
exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de
punctuație
– 1 punct; lizibilitate – 1 punct).
Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150
de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

S-ar putea să vă placă și