TEXTUL I

Pe vremuri,după ce-mi terminasem studiile universitare și aveam acum un

rost,ședeam în gazdă, la o babă obișnuită care închiria camere mobilate.Baba era
cumsecade, casa liniștită ,iar eu prea puțin ocupat exterior,în timpul zilei.Scăpat de
grijile diplomelor,citeam pentru mine,de plăcere.
Pe seară ieșeam în oraș,cutreieram librăriile,iar ziua pe arșiță(era vară) ședeam în
casă și citeam.O altă babă ar fi fost mulțumită.Nu făceam nici zgomot ,nici
dezordine(...).De fapt ,baba nu era nemulțumită,ci intrigată.În repetate rânduri ea căuta
să mă descoasă.Eu îi plăteam chiria anticipat,dar vedeam că baba avea bănuiala că nu
am nicio ocupație serioasă și că aș putea s-o păgubesc mai târziu.
-Maică ,zicea ea,n-ai dumneata frate,prieten,om care să te vadă?
-Ba am,dar ce nevoie să vină aici ?
-Ei,mai vorbești,mai petreci,ca tinerii(...).
-Eu sunt ocupat.
-N-ăi fi bolnav cumva !La vârsta asta tinerii sunt cam bolnavi de piept .
-Ba sunt sănătos tun,nu vezi ?
Altădată iar mă ispitea :
-Greu e cu dumneavoastră până isprăviți cartea.O să dai examenele și o să
scapi de ponos.Am avut chiriașă tot în odaia asta o studentă.Doamne,ce mai citea !Citea
și lua aspirină,lua aspirină și citea ! Da’ a terminat și s-a și măritat și acum e bine ,la
rostul ei.Ai să termenezi și dumneata odată,cu voia lui Dumnezeu.
Baba ,șireată,vorbea așa de repede că n-o puteai întrerupe.
-Da nu ți-am spus că am terminat demult,că sunt licențiat ? Sunt chiar
profesor.Altfel din ce ți-aș plăti chiria ?
-O fi, o fi ,dacă zici dumneata.
Și i-am arătat babei acte ,încât s-a convins.Dar apoi iar m-a sâcâit.
-Grea meserie și profesoratul ăsta dacă trebuie să citești mereu.Copiii
citesc,dumneata citești !
Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă:
-Tot mai înveți , maică ?
-Cum asta ?
-Păi dacă zici că ai terminat ,ce tot înveți mereu ? Nu ți-ajunge atâta școală ?
Școala primară,liceu,universitate,ți s-o fi acrit și dumitale.Acum mai pune-te și
dumneata pe trai,c-a trecut vremea învățăturii.
-Dar eu nu învăț,cucoană,eu citesc .
-Ei,citești !Dacă citești nu înveți ? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărți !
(Tot mai înveți,maică ?,George Călinescu,Jurnalul literar ,nr. 26 din 25 iunie 1939)
 TEXTUL II
Un alt motiv pentru care călătorești este acela că ai șansa de a cunoaște oameni și
locuri noi.Însă acest lucru se poate întâmpla și când citești.Peste tot în lume există
comunități de pasionați de lectură și peste tot în lume găsești iubitori de cărți.Cititul
poate părea o activitate solitară,dar nu e chiar așa,pentru că o carte îți poate permite
oricând să intri în vorbă cu un alt pasionat de lectură.
Natașa Lekic a împărtășit o întâmplare personală în care cititul a ajutat-o să
comunice cu altcineva .Ea povestește cum se afla la cină ,într-un grup în care nu
cunoștea multă lume.Alături de ea,la un scaun distanță,un tânăr ,prieten de-al unui
prieten .Degeaba a încercat să spargă gheața și să comunice pornind de la teme de
discuție standard,cu întrebări precum :`De unde ești ?” sau „Cu ce te ocupi ?”.Tânărul îi
răspunde scurt și la obiect „Sunt din Italia.Neurochirurg.”
Natașei i s-a părut că nu va reuși să aibă cu cine vorbi întreaga seară,însă și-a
amintit de un medic,personaj dintr-o carte a lui George Eliot.Așa că l-a întrebat pe
tânăr dacă a auzit de Ladgate.Astfel a ajuns să-i povestească tot felul de lucruri despre
acest personaj ,care era medic și intenționa să deschidă un spital de caritate și să
studieze boala bărbatului sărac,tifosul.Discuția a fost atât de interesantă ,încât,după ce
toți ceilalți s-au retras în camerele lor ,ei au mai stat de vorbă la o cafea .
Printre cărți BLOG „Ce ai mai citit în ultima vreme ?”
1. Prezintă,în cel puțin 30 de cuvinte,o legătură care se poate stabili ,la
nivelul conținutului,între Textul I și Textul II.
2. Crezi că baba era îndreptățită să-l sâcâie cu intrebări pe chiriașul ei ?
Justifică-ți răspunsul ,în 50-80 de cuvinte,valorificând textul dat.
3. Asociază fragmentul din „Tot mai înveți,maică „ extras din „Jurnalul
literar ” al lui George Călinescu cu un alt text studiat sau citit ca lectură
suplimentară,în 50-100 de cuvinte,având ca reper un element comun de
conținut

4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect

Seria care cuprinde numai cuvinte cu hiat este
a)chiria,serioasă,bănuiala
b)maică,nevoie,piept
c)școala,dumneata,chiria
d)sâcâit ,chiriașă, lua
Răspunsul corect este
5. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect
Seria care conține numai cuvinte compuse este
a)dumneata,serioasă,altfel
b)dumitale,nicio,convins
 c)altădată,dumneavoastră,odată
d)dumitale,întrerupe,dumneavoastră

6. Rescrie secvența„...iar ziua pe arșiță ședeam în casă și citeam” înlocuind

cuvintele subliniate cu sinonime adecvate contextului .
7. Transcrie ,din fragmentul următor,trei verbe la moduri diferite,pe care să
le precizezi.
„Eu îi plăteam chiria anticipat,dar vedeam că baba avea bănuiala că aș putea s-o
păgubesc mai târziu.”
8. Completează cu o propoziție enunțul următor, precizând raportul sintactic
din fraza astfel obținută.
„Am citit foarte greu cartea aceasta”
9. Alcătuiește un enunț exclamativ în care substantivul „baba” să fie fie
complement indirect și un enunț interogativ în care același substantiv să fie
atribut.
10.Rescrie enunțul de mai jos corectând greșelile de orice fel
Omul intră, și se așează cu minte pe scaunul a cărei spătar era plin cu haine,
dintre care nici una nu era a lui.
SUBIECTUL AL II-LEA
Scrie , în 100-150 de cuvinte,rezumatul textului I.

TEXTUL III

Singur de Șt. O . Iosif

Te simți mai singur astă-seară,

Mai mohorâtă-i azi odaia...
Auzi cum șiruie afară,
De-a lungul streșinilor, ploaia!

Trist, ca o plângere-necată,
Răsună-n noaptea cea pustie,
În noaptea asta-ntunecată
Ce-ți pare-un veac de insomnie...

Și cum în van te lupți cu firea

Să cauți vieții tale țintă,
Să smulgi o rază din orbirea
De patimi care te frământă,

Se-nalță-n mintea-ți aiurită

Stafia vremilor uitate,
Privindu-te nedumerită,
Cu brațele încrucișate...

1. Comentează în cel puțin 30 de cuvinte semnificația titlului

2. Comentează 1 figură de stil

TEXTUL IV

Singur de G Bacovia

Potop, cad stele albe de cristal

Si ninge-n noaptea plina de pacate;
La vatra-n para ce abia mai bate, -
Azi, a murit chiar visul meu final.

Si ninge-n miezul noptii glacial...

Si tu iar tremuri, suflet singuratec,
Pe vatra-n para slaba, în jaratec, -
Încet, cad lacrimi roze, de cristal

1. Comentează în cel puțin 30 de cuvinte semnificația unei strofe

2. Compară în 50-100 de cuvinte cele două poezii, având ca reper o temă comună.

VOCEA FICȚIONALĂ CADE ÎN ABISUL EXISTENȚIAL

ANGOASA/SPAIMA/ LIPSA TOTALĂ A UNEI SPERANȚE

TEXTUL V ADINA POPESCU -Povestiri de pe Calea Moșilor

Logofătu şi Sacagiu
Logofătu Cristian şi Sacagiu Gabriel erau cei mai buni prieteni din clasa I. Au stat
mereu împreună în bancă. Într-a VI-a, când ne-am făcut echipele de cireşari şi au
început toţi cu secretele şi cu trădările, de nu mai stiai în cine să ai încredere si care
era spion, ei au făcut tot timpul parte dintr-o singură echipă, formată din doi
membri: Logofătu şi Sacagiu.
 Parcă erau Lolek şi Bolek, din desenele animate. Logofătu Cristian era înalt şi slab
şi nu era urât, dar avea ceva respingător. Era alb la faţă ca creta, de ziceai că-i
Fantomas. Avea nasul cârn si ochii albaştri, iar pleoapele îi erau roşii şi umflate. Mai
târziu, am aflat că boala aceea se numea conjunctivită. Se freca mereu la ochi cu
mâinile şi unghiile îi erau netăiate şi cu negreală sub ele. Atunci, ochii îi deveneau
lăcrămoşi şi mai roşii chiar decât pleoapele. De aceea, părea un băiat nespus de
trist.
1. Scrie o trăsătură a personajului așa cum reiese din fragmentul dat, evidențiind
mijlocul de caracterizare
Logofătu Cristian era înalt şi slab şi nu era urât, dar avea ceva respingător. Era
alb la faţă ca creta, de ziceai că-i Fantomas. Avea nasul cârn si ochii albaştri, iar
pleoapele îi erau roşii şi umflate. Mai târziu, am aflat că boala aceea se numea
conjunctivită. Se freca mereu la ochi cu mâinile şi unghiile îi erau netăiate şi cu
negreală sub ele. Atunci, ochii îi deveneau lăcrămoşi şi mai roşii chiar decât
pleoapele. De aceea, părea un băiat nespus de trist.

O trăsătură a presonajului Logofătu este faptul că era înalt. Această trăsătură

fizică este evidențiată în mod direct prin precizarea naratorului : ,, Logofătu
Cristian era înalt”

2. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică

NP
Logofătu Cristian şi Sacagiu Gabriel erau cei mai buni prieteni din clasa I. Au
stat mereu împreună în bancă. Într-a VI-a, când ne-am făcut echipele de cireşari
şi au început toţi cu secretele şi cu trădările, de nu mai stiai în cine să ai încredere
si care era spion, ei au făcut tot timpul parte dintr-o singură echipă, formată din
doi membri: Logofătu şi Sacagiu.

Cei mai buni=adj propriu-zis/AT

Mereu- adverb de timp/CT
De cireșari- subst com/ AT
Toți=pron nehot / SB
În cine= pr relativ/ CP
Care= pron relativ/SB

Sacagiu Gabriel era mic şi agitat. Stătea în faţa mea şi fojgăia tot timpul ceva în
bancă. Când întorcea capul ca să mă întrebe chestii, vedeam că avea ceară în
urechi. Scârbos. Dacă îi răspundeam, făcea „hî?", de parcă nu m-ar fi auzit.
Uneori, se uita pur şi simplu prin mine. Ochelarii îi lunecau într-o parte şi privirea
îi era un pic şui, aşa că nu-mi dădeam seama ce era strâmb la el. Câteodată,
încremenea ca o statuie, visând cu ochii deschişi.
- La tablă, Sacagiu!
 -Hî?
Atunci stiam că intrase în lumea lui.
Sacagiu era născut în aceeaşi zi cu mine: 10 septembrie. Însă asta era singura
legătură între mine si el.

1. Transcrie propozițiile și scrie felul lor

Când întorcea capul1/ ca să mă întrebe chestii2/, vedeam 3/că avea ceară în

urechi.4 /
Când întorcea capul=CT
Ca să mă îmntrebe chestii=CS
Vedeam=PP
Că avea ceară în urechi=CD

Atunci stiam1 /că intrase în lumea lui.2/

Atunci știam=PP
Că intrase în lumea lui-CD

2. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică

Însă asta era singura legătură între mine si el.

Asta=pron dem de apropiere/SB
Singura-adj propriu-zis/AT
Legătură=subst com/NP

Logofătu locuia într-o casă veche - într-o magherniţă, cum spunea Anton - de
pe strada Toamnei. Sacagiu stătea în partea opusă, spre Republicii, într-un bloc
vechi de pe strada Spătarului. Când ieşeau de la şcoală, se tot conduceau unul
pe altul acasă. Sacagiu mergea până în faţa porţii lui Logofătu, de pe Toamnei,
apoi Logofătu mergea până în faţa blocului lui Sacagiu, de pe Spătarului. Şi tot
aşa. Pe la ora 6 seara, încă îi puteai vedea întorcându-se acasă de la scoală.
Odată, într-a IV-a, l-am întâlnit pe Sacagiu singur, la JECO, chiar lângă blocul
meu. Tot timpul când veneam de la şcoală mă opream la JECO. Acolo era
vânzătoare o femeie tânără, drăguţă, cu părul lung, care toată ziua se juca cu cubul
Rubik, pentru că nu avea clienţi. Nu-i ieşea decât o faţă, cel mult două.
Mi-arăta ce jocuri noi au mai apărut, chiar dacă n-aveam bani să le cumpăr:
Bunul Gospodar, Dacii şi romanii, Sus-jos, Piticot. Dup-aia, la salariu, o rugam pe
mama să mi le ia. Cu alte cuvinte, mergeam acolo ca să mă informez despre
jocuri, dar stăteam mereu cel puţin o oră. Vânzătoarea îmi povestea despre Lego,
Monopoly şi alte jocuri din străinătate.
1. Transcrie o construcție incidentă
Logofătu locuia într-o casă veche - într-o magherniţă, cum spunea Anton -
de pe strada Toamnei. Sacagiu stătea în partea opusă, spre Republicii, într-un
bloc vechi de pe strada Spătarului.
 ,,într-o magherniță, cum spunea Anton-”

2. Recunoaște felul subordonatei

Când ieşeau de la şcoală, se tot conduceau unul pe altul acasă.
Cînd ieșeau de la școală=CT
Se tot duceau unul pe altul acasă=PP
3. Scrie tipul de raport sintactic dintre propoziții
Sacagiu mergea până în faţa porţii lui Logofătu, de pe Toamnei1/, apoi
Logofătu mergea până în faţa blocului lui Sacagiu, de pe Spătarului.2/

Raport de coordonare prin juxtapunere

4. Scrie felul subordonatelor
CD CV
Mi-arăta /ce jocuri noi au mai apărut /, chiar dacă n-aveam bani 3/să le
1 2

cumpăr4/

ATENTIE !!! CHIAR DACĂ, DEȘI, CU TOATE CĂ- SUBORDONATĂ

CIRCUMSTANȚIALĂ CONCESIVĂ CV
CV PP
SĂ MĂ CERȚI/, TOT NU TE ASCULT. /
DEȘI, CU TOATE CĂ
CV PP
DE ÎMI DAI LUNA DE PE CER/, TOT NU TE IERT./
PP CS
Cu alte cuvinte, mergeam acolo / ca să mă informez despre jocuri2/, dar
1

PP
stăteam mereu cel puţin o oră.3/

5. Scrie funcția
Vânzătoarea îmi povestea despre Lego, Monopoly şi alte jocuri din
străinătate.
ÎMI =CI
ALTE=AT
JOCURI =CP
DIN STRĂINĂTATE=AT


Când am intrat, Sacagiu era deja acolo şi asambla împreună cu vânzătoarea cea
tânără şinele unui trenuleţ electric care era foarte scump, costa vreo 1 OOO de lei.
Sacagiu tot îi şuşotea ceva de nişte macazuri care „ar trebui să fie acolo şi acolo",
însă când m-a văzut a amuţit. Se holba la mine speriat şi ochelarii îi tot cădeau
într-o parte. Dacă ar fi fost şi Logofătu de faţă, s-ar fi ascuns în spatele lui.
M-am uitat urât la el, pentru că mă simţeam geloasă: vânzătoarea era prietena
mea.
- Degeaba te uiţi la trenuleţ, că n-ai bani să-l cumperi! i-am zis lui Sacagiu, fără
să-i dau „bună ziua" vânzătoarei, pentru că mă trădase.
- Hî? a zis el şi a privit prin mine, undeva afară, la stâlpii de pe Moşilor.
- Îl ştii pe Gabriel? m-a întrebat vânzătoarea zâmbind.
,,Gabriel"? În primul rând, nu-l cheamă Gabriel, îl cheamă Sacagiu. În al doilea
rând, de unde îl ştie ea pe Sacagiu?
Sacagiu şi-a revenit din faza de statuie, a lăsat trenuleţul vraişte şi a tulit-o din
magazin.
A trebuit să stau să-i explic vânzătoarei, în timp ce strângea şinele, că eram
colegi de clasă, dar că Sacagiu era un pic ciudat.
- Şi ce dacă? a râs ea. În vremurile astea pe care le trăim, toţi suntem un pic
ciudaţi.
Atunci n-am înţeles ce voia să spună şi nici nu m-am străduit.
- Puteţi să-mi arătaţi, vă rog, Jocul Junglei? Mereu eram politicoasă cu oamenii
mari pentru că știam că obţin mai uşor anumite privilegii
Insă n-am uitat faza aia, iar odată, după ora de desen, când ne spălam guaşele şi
acuarelele la ţâşnitoarea de la parter, i-am povestit lui Logofătu că l-am prins pe
Sacagiu la JECO.
- Era un trenuleţ foarte scump, costa cel puţin 1OOO de lei! Crezi că Sacagiu vrea
să-l fure sau ... să dea o spargere la JECO?! l-am întrebat oarecum bănuitoare, mai
ales că în ultima vreme fuseseră mai multe spargeri de apartamente pe Calea Moşi-
lor - în urma uneia dintre ele, murise Mihaela Runceanu, cântăreaţa.
Logofătu avea ochii umflaţi şi era mânjit pe faţă de portocaliu. Era la fel de trist
ca un clovn.
- Da' de unde! mi-a zis el şi părea că plânge cu lacrimile alea de acuarelă.
Gabriel are acasă treizeci de trenulete ... Trenurile îs viata lui. Vrea să se facă
mecanic de locomotivă.
-Da?!

1. Scrie felul subordonatelor

CȚ PP
Dacă ar fi fost şi Logofătu de faţă /, s-ar fi ascuns în spatele lui2./
1

PP CZ CZ
2
M-am uitat urât la el/, pentru că mă simţeam geloasă /: vânzătoarea era prietena
mea.3/
DACĂ= ÎN CE CONDIȚII- SUBORDONATĂ CONDIȚIONALĂ
CIRCUMSTANȚIALĂ DE CONDIȚIE

2. Recunoaște tiparul textual

,,Gabriel"? În primul rând, nu-l cheamă Gabriel, îl cheamă Sacagiu. În al
doilea rând, de unde îl ştie ea pe Sacagiu?
 -argumentativ
3. Scrie felul subordonatelor
PP SB CS CT
A trebuit / să stau /să-i explic vânzătoarei /, în timp ce strângea şinele4/, că
1 2 3

CD CD
eram colegi de clasă /, dar că Sacagiu era un pic ciudat.6/
5

PP CD CD CD
Crezi /că Sacagiu vrea /să-l fure /sau ... să dea o spargere la JECO?!4/
1 2 3


Multă vreme m-am simtit vinovată fată de Sacagiu, aşa că i-am făcut cadou,
printr-a VI-a, o serie de timbre cu locomotive cu aburi, plus vreo doi peşti
unicat, neştampilaţi şi nefilaţi, din Belize. Nu-i mai avea nimeni din clasă.
Nu mi-a mulţumit în mod direct, dar s-a uitat la mine în modul cel mai prietenos
de care era în stare: cu un ochi prin ochelari şi cu unul pe deasupra, aşa că unul
părea maro, celălalt verde.
- Ei bine, nu le aveam p-astea! a rânjit el. Mi s-a părut că l-am făcut fericit.
Într-a V-a, când era moda cu timbrele, Logofătu şi Sacagiu aveau cele mai
grozave clasoare din toată clasa şi asta pentru că făceau schimburi doar între ei.
Atunci mi-am dat seama ce înseamnă să păstrezi bunurile cele mai de preţ în
familie. Şi tot atunci m-am mai împrietenit un pic cu ei. Mai ales cu Logofătu care,
dintr-odată, avea tot timpul ceva de vorbit cu mine.
Mergeam o dată pe săptămână cu Anton la Filatelia de la Eminescu şi cumpăram
plicuri din alea de 2 lei. În general, erau timbre ştampilate, dubluri la cele pe care
le aveam deja. Câteodată, Anton îmi lua serii şi coliţe, cum a fost seria aia cu
orhidee sau coliţa cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Congresul al XN-lea al
Partidului Comunist Român.
Era un început de iarnă fără zăpadă, în 1989.
Am mers cu clasorul la şcoală, ca de obicei. N-aş fi dat pentru nimic în lume seria
cu orhideele, mai ales că nu văzusem una adevărată în viaţa mea, însă aş fi dat, la o
adică, coliţa cu tovarăşul Ceauşescu la Congres pentru seria Monumente ale naturii
(capra neagră, cocoşul de munte, floarea-de-colţ şi nu mai ştiu ce) a lui Logofătu.
După ora de română, la care avuseserăm lucrare şi-l ajutasem, şoptindu-i un
sinonim pentru „virtute" (s-a dat pe două rânduri, mie îmi picaseră „osândă" şi
„mândrie"), i-am cerut să facem schimbul.
Logofătu era mânjit pe faţă cu cerneală de la stiloul lui românesc care curgea
(alea chinezeşti nu curgeau niciodată), aşa că avea faţa plină de pete mari, triste,
de parcă ar fi avut un soi necunoscut de pojar albastru. A fost de acord imediat. În
ultima vreme, Logofătu părea suspect de drăguţ cu mine.
Dar s-a băgat Sacagiu şi a stricat totul:
- Cristian, nu te grăbi! Să verificăm mai întâi coliţa!
Care Cristian? Îl cheamă Logofătu toată ziua! Şi a scos Sacagiu lupa lui de
filatelist, care costa vreo 50 de lei (oare dăduse spargere şi la Filatelie?) şi a
început să studieze milimetru cu milimetru coliţa mea cea nouă, cu ochiul lui
vigilent şi maro, prin ochelari şi prin lupă, în vreme ce ochiul celălalt, cel verde, cu
care se uita pe deasupra ochelarilor strâmbi, privea visător undeva în zare, pe
geam, în curtea şcolii.
- Ha! E filată! a strigat el victorios.
- Cum să fie filată?! am sărit eu ca arsă. E colită nouă.
- Vino încoace să vezi! zice Sacagiu şi-mi dă lupa. Vezi acolo sus, la
porumbelul păcii, o îndoitură? O cută, acolo, între aripă şi tricolor?
- Eşti prost. Nu văd nimic. Nu-i filată!
Copiii care erau prin clasă se perindă unul câte unul pe la lupa lui Sacagiu, ca să
vadă coliţa.
- Da, bă, e filată! zice şi Tănase Florin, care are ochi buni, nimereşte cu corneta
o castană şi de la zece metri şi o dă jos din copac. E şifonată acolo, la porumbel!
Vin si altii si părerile sunt împărtite. Eu îmi amintesc că Anton, atunci când a
cumpărat coliţa, a băgat-o în buzunarul de la piept de la palton ... S-o fi filat acolo,
ce să zic? Tac şi nu mai spun nimic, dar îi zâmbesc încurajator lui Logofătu.
Sacagiu îşi îndreaptă ochelarii pe nas şi i se adresează colegului său de bancă:
- Cristian, eu te sfătuiesc să nu faci schimbul acesta!
Logofătu se uită când la mine, când la Sacagiu şi se tot freacă la ochi vreo cinci
minute, după care arată de parcă ar fi bocit un an întreg.
- Băi, Gabi, merg pe mâna ta! zice într-un târziu. Dacă-i filată îi filată ... nu
facem schimbul!
Îmi vine să-i dau una peste meclă lui Sacagiu, de să-i sparg ochelarii, dar mă
abţin. Dup-aia mă pufneşte râsul, parcă te poţi supăra pe Sacagiu?
Si uite-asa am rămas eu cu colita cu tovarăsul Ceauşescu, pe care, prin februarie,
după ce am reluat şcoala după o lungă vacanţă, n-am mai putut s-o schimb nici
măcar pe vreo serie incompletă, filată şi ştampilată, cu obiceiuri populare şi
Muzeul Satului.
- Ceausescu?! Bleah, comunisto! Jos Ceausescu! striga Tănase când o vedea în
clasorul meu cel bleu-marin.
- Vrei să-i dau foc cu bricheta? mă întreba Lăcătuş Mihai din ultima bancă, care
între timp se apucase de fumat.
Chiar atunci apăruseră prin clasoare timbrele cu peştii din Belize, care deveniseră
brusc mai valoroase decât toti ceausestii, orhideele si monumentele naturii la un
loc. Iar ăia mai proşti din clasă începuseră să facă schimb de surprize de la
gumele Turbo cu fotbalişti - Gullit, Maradona, Van Basten şi alţii pe care nu-i
ştiam şi, oricum, astea nu erau schimburi pentru fete. Moda cu timbrele era deja
pe trecute.
Dar să nu uit de Logofătu şi Sacagiu.
Într-a VI-a, pe când trebuia să facem insectar, pe Sacagiu, care mereu lua
lucrurile în serios, l-a muscat o gâză si n-a mai venit vreo zece zile la
şcoală. Nimeni nu ştia ce se întâmplase de fapt, nici măcar Logofătu.
- L-a muşcat o tarantulă, îşi dădea cu presupusul Filimon Paul la ora de bio,
trăgându-se de guşă.
- Ba nu, doamnă! O viperă! zise Istrate Matei, râzând. Sacagiu a vrut să pună o
viperă la insectar. Pentru că nu vede bine, a crezut că vipera e viespe ... ha, ha, ha!
- Ia terminaţi cu prostiile! ţipă profa de bio.
Colegul vostru va avea media 10 din oficiu pentru că s-a străduit să-şi facă
insectarul, nu ca voi.
1. Crezi că este important pentru un copil să aibă o pasiune? Justifică-ți răspunsul în
50-100 de cuvinte, având ca reper textul Adinei Popescu
2. Asociază textul dat în 50-100 de cuvinte, cu un alt text studiat/ lecturat, având ca
reper o temă comună

TEXTUL VI Veronica D. Niculescu, ,,Căprioara", în vol. Cel mai mult şi mai mult


Acum era toamnă. O privea cum înainta printre tufele arămii, o siluetă înaltă
depărtând crengile ce se uneau în urma trecerii ei cu un scâncet. Doar pădurea foşnea,
ea nu era sunet, era doar un vis ca un abur înaintând în faţa lui, încă un pic, încă un pic,
cu el pe urmele ei, la o oarecare distanţă. Oare avea să treacă de mesteceni?[ ... ]
O găsise acum un an, toamna trecută. Era o dimineaţă de sâmbătă, zi liberă,
probabil acasă rămăsese un pic de ceai în ceaşcă şi o carte aţipise deschisă pe scaunul
de pe verandă, cu faţa în jos, când el pornise hai-hui prin pădure. Îi zărise spinarea
roşcată, cu ultimii stropi albi ca de lapte, înălţată ritmic de respiraţie, mişcând frunzele
încă verzi ale unei tufe de zmeură. Vladimir a tresărit, a încremenit, apoi a ocolit-o, ştia
că nu-i bine să atingi puii sălbăticiunilor, fiindcă s-ar putea ca mama să nu-i mai
primească apoi; un asemenea animale pierdut dacă începe să miroasă a om. Aşa că s-a
plimbat mai departe, dar, când s-a întors, a văzut din nou căprioara, era tot acolo. A
mers acasă. S-au scurs ceasuri înainte să revină în locul acela, pentru a treia oară acum.
Părea că se înserează în pădure, deşi n-avea cum să fie foarte târziu, probabil era doar o
zi înnorată. A îndepărtat crengile cu blândeţe, cum ai înota într-o apă lină pe care n-ai
vrea să o tulburi. Şi iat-o! Căprioara, ghemuită, înălţând un bot umed, o privire mirată.
O rană deasupra genunchiului, o dâră de sânge în formă de coadă de rândunică pe blana
ei scurtă. Muşcată de câine?
A adus-o acasă, i-a spălat rana, a culcat-o într-un culcuş încropit din trei perne
mici, a învelit-o şi s-a apucat să dea telefoane. Ştia că e interzis să ţii un animal sălbatic
în casă. A primit însă imediat aprobare să o găzduiască până prinde puteri, apoi să o
ducă înapoi unde o găsise. Asta fusese tot. Pe încredere. Probabil că omul de la Garda
de Mediu tresărise la auzul numelui ziarului sau poate că deja îl ştia pe el după nume,
din alte asemenea întâmplări. Ce mai conta?
Sâmbăta aceea a fost prima lor zi împreună. A urmat o noapte lungă, în care
căprioara a scâncit şi a gemut ca un prunc, aţipea şi se trezea iarăşi scâncind, el se
apropia şi se depărta de ea ca într-un dans, nu voia nici să o sperie, dar nici nu ar fi vrut
să se simtă prea singură.
Oara s-a adaptat minunat. Casa de la marginea pădurii părea anume făcută pentru
ea, o casă la graniţa dintre lumea oamenilor şi a animalelor. În zilele reci, stătea cu orele
în culcuşul ei moale - Vladimir îi cumpărase o pernă mare, umplută cu puf de gâscă -
iar când era mai cald se ridica, împingea cu creştetul uşa de plasă şi ieşea pe verandă, se
oprea în portiţa de lemn şi privea peste gard, către pădurea de-acum albă, cu scânteieri
mov şi portocalii la apus. Rana i se vindecase destul de repede, însă prima ninsoare,
neaşteptată, puternică, îl împiedicase pe Vladimir să o elibereze în săptămâna imediat
următoare, cum voise. A urmat încă o săptămână, apoi încă una. Iarna pusese stăpânire
pe loc, n-aveai cum să alungi niciun câine din casă, cum se zice, pe o vreme ca asta.
Aşa că a păstrat-o peste iarnă. Părea să le fie bine împreună.
Seara, când venea de la muncă, Vladimir răsucea cheia în uşă cu o nerăbdare pe
care n-o mai cunoscuse niciodată. Acolo, în culcuşul de puf, Oara înălţa gâtul splendid
şi ai fi putut jura că în ochi scânteia bucuria că omul ei se întoarce acasă. [ ... ]
Din primăvară începuseră să iasă afară. Şi-o amintea la acel prim drum în pădure,
intra doar câţiva paşi pe loc[ ... ]. De atunci, primăvara şi vara întreagă, merseseră tot
mai departe. Ea deschidea calea, ea hotăra până unde vor merge în fiecare zi. [ ... ]
Azi, Oara era mai departe decât ajunsese vreodată. [ ... ] Când a ajuns la
mesteceni, Oara s-a oprit doar o clipă. ,,Va da ocol copacilor şi se va întoarce la mine",
şi-a zis Vladimir. Şi, într-adevăr, aşa a făcut căprioara.

1. Recunoaște tiparul textual și precizează o trăsătură

2. Scrie valoarea morfologică și funcția sintactică
O găsise acum un an, toamna trecută. Era o dimineaţă de sâmbătă, zi liberă, probabil
acasă rămăsese un pic de ceai în ceaşcă şi o carte aţipise deschisă pe scaunul de pe
verandă, cu faţa în jos, când el pornise hai-hui prin pădure.

3. Scrie felul subordonatelor

A îndepărtat crengile cu blândeţe, cum ai înota într-o apă lină pe care n-ai vrea să o
tulburi.

4. Fă realizarea propozițională a cuvântului subliniat

Căprioara, ghemuită, înălţând un bot umed, o privire mirată. O rană deasupra
genunchiului, o dâră de sânge în formă de coadă de rândunică pe blana ei scurtă.

5. Transcrie două substantive în cazuri diferite de la exercițiul 4

TEXTUL VII Jack London, Colţ Alb (traducere de Dan Starcu)

Colţ Alb îl văzu pe Weedon Scott că se apropie, de aceea începu să mârâie şi să îşi
zbârlească părul de pe spinare, arătând astfel că nu se supunea pedepsei care-i era
promisă. Trecuse o zi de când îl muşcase de mână pe noul său stăpân. Acesta îşi
bandajase rana, legându-şi braţul cu o eşarfă, pentru a împiedica scurgerea sângelui.
Până atunci, Colţ Alb nu mai pomenise ca o pedeapsă să fie amânată atâta vreme
şi se aştepta să primească loviturile fără de veste. I se părea normal să fie aşa, fiindcă
încălcase cea mai importantă lege, muşcându-şi zeul. Aşa că trebuia să primească o
bătaie cumplită.
Scott stătea la câteva picioare de el. Lupului nu i se păru ceva primejdios, mai ales
că nu avea ciomag, bici sau puşcă. Pe lângă aceasta, era liber, nelegat cu vreun lanţ ori
prins de vreun ţăruş. Până s-ar fi ridicat în picioare zeul alb, ar fi avut vreme să se
ascundă. Deocamdată, se mulţumea să-l urmărească din priviri şi să vadă ce avea să
urmeze.
Scott nu se agita. Colţ Alb încetă să mai mârâie. Zeul începu să-i vorbească. Lupul
îşi zbârli părul pe spinare şi mârâi din nou, dar, cum omul îi vorbea liniştit, mârâitul
scăzu în intensitate şi acompanie, o vreme, cuvintele.
Zeul îi vorbea însă mult şi bine. Niciodată nu i se mai vorbise atât, cu blândeţe şi
bunătate, iar Colţ Alb simţi aceste lucruri. Începu să aibă încredere în zeul acela. Se
simţea în siguranţă lângă el, deşi experienţa îi dovedise că oamenii nu-i ofereau aşa
ceva. După o vreme, [ ... ] omul îl mângâie şi îl bătu încet cu palma, de câteva ori.
Zbârlit şi bănuitor, Colţ Alb suporta mângâierile, mârâind surd. Ameninţa că putea
răspunde oricărui rău ce i s-ar fi făcut. Ce urmărea zeul? Se temea ca nu cumva glasul
blând să se transforme într-unul mânios, iar mâna să i se încleşteze în blană, astfel încât
să nu mai poată fugi de pedeapsă.
Gesturile de bunăvoinţă continuau însă. Colţ Alb nu mai ştia ce să creadă, căci
instinctul îl îndemna să se îndepărteze. Atingerile cu palma se transformară în scărpinat
la baza urechii. Plăcerea se mări, dar teama de pedeapsă nu-l părăsi încă. Încordat, tot
mai aştepta să se întâmple ceva rău. [ ... ] Pentru Colţ Alb se sfârşea domnia urii.
Începea o viaţă nouă, diferită de cea de până atunci - o viaţă minunată. Acest lucru
cerea însă răbdare din partea omului şi o schimbare din partea lupului. [ ... ] Weedon
Scott îşi propusese să-l îmblânzească pe Colţ Alb şi să îndrepte felul în care se purtase
lumea cu el până atunci. [ ... ]
Spre sfârşitul primăverii, Colţ Alb păţi un mare necaz. Stăpânul lui dispăru pe
neaşteptate. Îl văzuse împachetând lucruri, dar nu ştia ce înseamnă o valiză. Deşi mai
târziu îşi aminti acest amănunt, la vremea respectivă nu-i dăduse atenţie. Toată vara îşi
aştepta zeul să se întoarcă. Se făcuse miezul nopţii, iar vântul tăios îl obligase să se
ascundă după cabană. Nu dormea, încercând să perceapă pasul zeului său. Spre ziuă,
cum acesta nu se întorsese, se duse în pridvor şi se lungi acolo, aşteptându-l.
Nu veni însă nimeni, iar dimineaţa nu ieşi decât Matt din cabană. Colţ Alb îi
pândea toate mişcările, dar nu reuşea să afle de la el nimic despre stăpânul lui.
Zilele treceau, dar Scott nu se ivea defel. Lupul se îmbolnăvi, iar el nu mai zăcuse
niciodată lovit de vreo boală. [ ... ] Colţ Alb nu mânca, îi era dor de zeul lui. Zăcea pe
jos, în cabană, pe lângă sobă, nebăgând în seamă pe nimeni. Degeaba îi vorbea Matt, cu
blândeţe sau mai răstit. Îşi întorcea ochii spre el şi îl privea cu tristeţe, apoi îşi lăsa botul
pe labele din faţă.
 Într-o noapte, pe când citea cu glas tare, conducătorul de sanie îl auzi mârâind pe
Colţ Alb.
Acesta se ridică apoi şi ascultă foarte atent. După câteva clipe, se auziră nişte paşi. Uşa
se deschise şi în cameră intră Weedon Scott! [ ... ] Scott se îndreptă spre el şi îl strigă.
Atunci Colţ Alb porni către el, destul de repede. Se mişca destul de stângaci, din pricina
emoţiei ce-l copleşea. Privirea lui avea o expresie neobişnuită. Fu fericit când găsi un
mod nou de a-şi exprima dragostea pentru stăpânul lui. Îşi băgă capul între mâna şi
trupul lui Scott şi, cuibărit acolo, mârâia de plăcere.
Cei doi bărbaţi se uitară unul la altul.
- Am crezut, de la început, că lupul ăsta e câine, făcu Matt cu admiraţie, în vreme
ce ochii lui Scott străluceau de plăcere.
Colţ Alb se înzdrăveni repede, fiindcă zeul se întorsese.

1. Conţin diftong toate cuvintele din seria:

a) ,,ceasuri", ,,degeaba".
b) ,,împreună", ,,aţipea".
c) ,,picioare", ,,străluceau".
d) ,,realizare", ,,imediat".
2. Sunt corect despărţite în silabe toate cuvintele din seria:
a) a-ten-ţie, tris-te-ţe, pri-mej-dios.
b) a-ten-ţie, tri-ste-ţe, pri-me-jdios.
c) a-ten-ti-e tri-ste-te pri-rnej -di-os.
d) a-ten-ţi-e, tris-te-ţe, pri-mej-di-os.

3. În enunţurile extrase din textul B, ,,Acesta îşi bandajase rana, legându-şi brațul cu o
eşarfă, pentru a împiedica scurgerea sângelui.", ,,Se făcuse miezul nopţii, iar vântul
tăios îl obligase să se ascundă după cabană.", cuvintele subliniate sunt folosite, în
ordine, cu sens:
a) figurat; propriu secundar.
b) propriu de bază; figurat.
c) propriu de bază; propriu secundar.
d) propriu secundar; figurat.
4. Seria care conţine, în ordine, sinonimele cuvintelor subliniate în enunţul „Zbârlit şi
bănuitor, Colţ Alb suporta mângâierile, mârâind surd." este:
a) indolent, suferea.
b) încrezător, permitea.
c) neştiutor, susţinea.
d)suspicios, îngăduia.

5. Scrie câte un enunţ cu fiecare dintre omonimele cuvintelor subliniate în

secvenţele: ,,Lupul îşi zbârli părul pe spinare şi mârâi din nou.", ,,Nu dormea,
încercând să perceapă pasul zeului său.".
PĂRUL DIN GRĂDINĂ.
ÎN PASUL TIHUȚA NE-AM ÎNTÂNIT CU EI.
6. Alcătuieşte un enunţ în care verbul „a fi" să aibă altă valoare morfologică decât în
secvenţa: ,,Azi Oara era mai departe decât ajunsese vreodată.", pe care o vei preciza.
ÎN TEXT= VB PREDICATIV
BĂIATUL ERA ÎNALT- VB COPULATIV
7. Transcrie, din fragmentul dat, două verbe la moduri diferite: ,,Acolo, în culcuşul de
puf, Oara înălţa gâtul splendid şi ai fi putut jura că în ochi scânteia bucuria că omul ei
se întoarce acasă.".
8. Menţionează cazul substantivelor subliniate în secvenţa: ,,Plăcerea se mări, dar
teama de pedeapsă nu-l părăsi încă. [ ... ] Pentru Colţ Alb se sfârşea domnia urii.".
Teama=NOMINATIV
Urii= GENITV

9. Indică funcţia sintactică a cuvintelor subliniate în secvenţa: ,,Colţ Alb îl văzu pe

Weedon Scott că se apropie, de aceea începu să mârâie şi să îşi zbârlească părul de pe
spinare, arătând astfel că nu se supunea pedepsei care-i era promisă.".

10. Prezintă Prezintă, în 50-100 de cuvinte un element de conținut comun celor

două texte date, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text

TEXTUL VIII

MATEI VIȘNIEC MARILE MAREE

SCENA 1

FOTOGRAFUL pe țărmul mării. FATA iese din mare.

FATA – Aţi venit pentru maree? Pentru marile maree?

FOTOGRAFUL – Da.
FATA – Ca să faceţi poze?
FOTOGRAFUL – Da.
FATA – Ştiam. V-am văzut când aţi trecut prin sat. Văd că aveţi câte un aparat de
fotografiat pentru fiecare obiect pe care vreţi să-l fotografiaţi.
FOTOGRAFUL – Unde vezi tu aşa ceva?
FATA – Da, da. V-am văzut în maşină. Portbagajul e plin ochi cu aparate de
fotografiat.
FOTOGRAFUL – Nu-i adevărat.
FATA – La revedere.
Se aşază pe o stâncă.

FATA – Da, locuiesc în sat. Numai că astăzi satul a fost invadat de lume. Toţi vor să
vadă marile maree. Au organizat chiar şi o chermeză. E ridicol. De ce vrea
toată lumea să vadă marile maree?
 FOTOGRAFUL – De ce nu?
FATA – La noapte vor fi şi focuri de artificii. E ridicol. Poate vreţi să fotografiaţi şi
focurile de artificii?
FOTOGRAFUL – Nu.
FATA – Dar sunt frumoase, focurile de artificii.
FOTOGRAFUL – Nu, eu am venit pentru maree.
FATA – Sunteţi plătit bine?
FOTOGRAFUL – Sunt plătit dacă reuşesc să vând.
Pauză.

FATA – Poate vindeţi şi focurile…

Pauză.

FATA – Mirosul de cârnați făcuţi la grătar ajunge până aici. E dezgustător

Pauză.

FATA – Cum aţi ştiut că aici fluxul va fi mai înalt decât acolo în port?
FOTOGRAFUL – E adevărat?
FATA – E adevărat. Dar cum aţi ştiut?
FOTOGRAFUL – N-am ştiu. Am căutat doar un colţ liniştit de faleză, asta-i tot.
FATA – Ba nu, m-aţi urmărit.
FOTOGRAFUL – Ba nu te-am urmărit deloc.
FATA – Colţul ăsta de faleză e al meu.
Pauză.

FATA – Iar dacă nu mă credeţi n-aveţi decît să mergeţi în sat şi să întrebaţi pe cine
vreţi. Nimeni nu are dreptul să se apropie de colţul ăsta de faleză în absenţa
mea. Şi nici nu vreau ca marile maree să fie fotografiate. Aţi auzit?
FOTOGRAFUL – Da.
FATA – Şi n-aţi plecat încă?
FOTOGRAFUL – Nu.
FATA – Atunci am să vă îmbrâncesc în mare.
TEXTUL 9
(interviu cu Dan Cristian Mihăilescu, fotograful mării)

“Marea mi-a intrat în suflet de la o vârstă fragedă, iar apoi spre adolescență a
ajuns să-mi fie tot mai prezentă și cred că am dezvoltat o dependență față de ea.”

1. Rar mi-a dat să văd un om care aproape în fiecare dimineață caută cele mai
bune cadre cu răsăritul. De unde această pasiune?

Nu chiar în fiecare dimineață, dar, daca aș putea, cu siguranță aș sta o viață la

răsărit. Marea mi-a intrat în suflet de la o vârstă fragedă, iar apoi spre adolescență a
ajuns să-mi fie tot mai prezentă și cred că am dezvoltat o dependență față de ea.
Pasiunea a apărut natural și încerc pe cât posibil să o păstrez cât mai naturală. Fiind un
autodidact, am înțeles tehnica fotografică cu timpul, cu multă practică și trecând de la
era analogică la digital. Nu e nimic mai plăcut decât să descoperi singur secretele unei
pasiuni și să încerci să dai ce e mai bun din tine, pentru a te îmbogăți sufletește și a face
fericiți și pe mulți dintre cei care îți admira Natura din fotografii. Există o energie
frumoasă pe care o primesc de la oameni prin ceea ce fac, iar pentru mine aceasta este
recompensa supremă.

2. Care este cel mai frumos loc de pe litoral din punctul tău de vedere și de ce ?

Dacă îmi puneai întrebarea aceasta în urmă cu 10 ani, cu siguranță aș fi ales ca și

element principal, ca plaja să fie cât mai sălbatică, un loc în care să simți libertatea și să
respiri Natura, însă în ultimii ani aceste locuri aproape că au dispărut și devin tot mai
populate. Așa că am să mă refer strict din punct de vedere peisagist și de interes
fotografic. Plaja Tuzla cu siguranță va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna,
indiferent de transformările negative din ultimii ani. De asemenea, plaja Vadu este un
loc unde Natura îşi arată toata splendoarea, în special în lunile de primăvară și toamnă

3. Imaginile surprinse de tine pot fi adevărate campanii de promovare pentru

litoralul românesc. Te consideri un ambasador al țării noastre ?

Mulți mi-au spus fotograful Mării Negre, iar ambasador poate fi puțin cam exagerat,
dar nu e ca și cum nu mi-as dori. Aș prefera să mi se spună Omul Mării, pentru că mă
simt devotat ei și aș fi onorat de o asemenea titulatură, oarecum modestă și care pentru
unii ar fi sinonimă cu singurătatea și tristețea, însă pentru mine înseamnă bucuria
sufletului și ceea ce sunt eu ca om, adică totul.

4. O opinie sinceră despre litoralul românesc din punctul de vedere al unui

specialist în imagine. Ce este bine și ce trebuie îndreptat ?

Avem cel mai mare și frumos litoral, poate din Europa, și aici mă refer strict la plaje
cu nisip. Însă, Natura nu poate întotdeauna compensa ceea ce distruge omul. Și fac
această comparație pentru că de multe ori lăsăm în grija Naturii să îndrepte ceea ce noi
am distrus. Imediat după prima relaxare a măsurilor instituite din cauza pandemiei, am
regăsit marea în cel mai frumos stadiu pe care l-am putut vedea pe timp de vară. Doar
așa poți realiza cât de frumos este ceea ce avem…însă imediat după aceea, plajele au
fost sufocate de umbrele și șezlonguri, de construcții fără autorizații sau de gunoaie.
Suntem un popor prea ignorant și fără respect pentru Natură și asta este povara pe care
o să o ducem în spate toată existența noastră, pentru că ne-am convins cu toții că mulți
dintre semenii noștri nu vor aprecia niciodată un loc frumos atâta timp cât îşi vor lăsa
gunoaiele în urma lor.

(https://republica.ro/fotograful-celor-mai-frumoase-rasarituri-de-la-
marea-neagra)
1. Precizează, în două˗trei enunțuri, un rol al didascaliilor din textul dramatic,
ilustrându˗l cu o secvență.
2. Prezintă, în minimum de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte,
valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
3. Crezi că este important ca un om să își aleagă profesia în funcție de pasiunea sa?
Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.
4. Asociază fragmentul din textul Marile Maree, de Matei Vișniec, cu un alt text
literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând în 50-100 de
cuvinte o valoare morală/ culturală comună, prin referire la câte o secvență relevantă
din fiecare text
5. În secvența „Europa are o energie frumoasă pe care o primeam pentru ceea ce fac,
iar pentru mine aceasta este frumusețea”, există:
a) 4 diftongi.
b) 7 diftongi și un hiat
c) 6 diftongi, un hiat și un triftong
d) două hiaturi și 5 diftongi

6. Există doar cuvinte compuse în seria:

a) din timp în timp, îndrugi
b) firea lor, niște copii
c) câteodată, parcă
d) domnișoara, odată

7. Conţin diftongi ambele cuvinte din seria:

a) voiam, Europa;
b) fiindcă, răspundea;
c) el, două;
d) aud, foaia.

8. Apar omografe în secvenţa:

a. Eu sunt pe deal./ Știu un deal nou.
b. El este un laș./ L-aș chema dacă vrei.
c. Manechinul avea ochii închişi. / Eu ochii o carte nouă.
d. Am o rochie nouă/ N-am o rochie nouă.
9. Alcătuiește un enunț asertiv în care adjectivul posesiv sa să fie atribut în Genitiv, și
un enunț interogativ în care verbul a scrie să fie complement direct.

Paginile cărții sale sunt colorate.

Poate scrie bine o poezie?

Știe a scrie bine?

10.Transcrie propozițiile din fraza următoare, precizând felul lor:

PP AT

Mereu, la diversele teste psihologice1/ pe care ni le dădeam, pe vremuri, între

AT PP

prieteni2/, și care ne distrau foarte mult3/, exista o întrebare legată de mare 1

/

11. Selectează trei pronume diferite din textul următor, precizând felul fiecăruia:

Cărțile sale care ne-au plăcut foarte mult, le voi cumpăra de la librăria aceasta
a lui, doar pentru ai tăi.

NE- PR PERSONAL

AI TĂI-PR POSESIV

CARE-PR RELATIV

12.Plimbându-se pe faleză, fata a găsit o foaie scrisă către administrația plajei, de un

turist supărat,. Rescrie-l, corectând greșelile de orice natură.

Am plecat de la servici să văd mareea și zglobi nori dar restauranturile sunt

pline, hotelurile nu mai au locuri, din cauza mareii care toți oamenii vroiau să o
vadă.

SUBIECTUL al II-lea

Imaginează-ți că ești într-un parc de distracții, la mare.

Scrie o pagină de jurnal, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți o

întâmplare care te-a impresionat, incluzând o secvență dialogată, de minimum patru
replici, și una descriptivă, de minimum 30 de cuvinte.

TEXTUL 10

Apari să dai lumină arcatelor fereşti,

Să văz în templu-i zâna cu farmece cereşti.
Prin vremea trecătoare luceşte preacurat
Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat.
Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinti...
O, marmură, aibi milă de-a mele rugăminţi
Îndură-te şi lasă privirea-mi s-o consol
La alba strălucire a gâtului tău gol,
La dulcea rotunzime a sânilor ce cresc,
La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc,
Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori ...
O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători!

Aş vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ţi scald

Şi dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci ...
O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! [ ... ]
(Mihai Eminescu, Apari să dai lumină)
TEXTUL 11

... Şi vieţuia, se spune, într-un oraş din Cipru, pe vremuri, un artist ce făurea
cu dalta chipuri de zei si oameni, din marmură si fildes, din piatră sau din lemn.
Iar sculptorul acesta era frumos si tânăr.
Avea o casă mare, grădini pline de roade şi flori înmiresmate. Dar el trăia sihastru, cu
câţiva sclavi ai săi, căci nu avea soţie. Nici nu voia să aibă, deşi, trecând pe uliţe, îi
aruncau ocheade copilele din Cipru, iar mamele cu fete de măritat îi tot dădeau târcoale
şi îl pofteau la mese şi la alte petreceri.[ ... ]
Purtările acestea îl mâhneau pe artist, şi visurile sale despre o fiinţă pură,
gingaşă, devotată, pe care s-o îndrăgească şi care să-i rămână soţie toată viaţa,
se spulberau pe rând.
Ca să-şi aline dorul de-o astfel de copilă, artistul se închise la el în atelier şi, luând în
mână dalta, se-apucă să cioplească, din fildeş, o fecioară, aşa cum şi-o visase.
Veneau la uşă prieteni, artişti tot ca şi dânsul, şi-l întrebau:
- Ce tot faci, Pygmalion, mereu închis în casă? ...
- Îmi tălmăcesc în fildeş un vis încântător, le răspundea artistul.
Şi nu deschidea uşa. Lucra fără-ncetare, făcând din noapte zi.
Sfârşind apoi cu munca, el însuşi, Pygmalion, a privit cu uimire la statuia
cioplită din fildeşul lucios. Căci statuia aceea înfătisa chiar fata pe care si-o
dorise, însă mult mai frumoasă decât în visul său. Pe fruntea ei senină citeai
neprihănirea. Gura-i părea o floare, zâmbind în zori de zi sub raza purpurie, şi
corpul de zăpadă, ovalul lin al feţei şi blânda mlădiere cu care se pleca fecioara
către dânsul erau desăvârşite, cum nu se mai văzuse.
Pygmalion alergă şi-i cumpără veşminte. Îi luă şi giuvaere. Aduse din grădină
flori roşii, îmbălsămate, şi-i aşternu covoare şi perne peste tot.
Ba-i dete chiar şi-un nume copilei ce-o crease cu mâna lui, spunându-i frumoasa
Galateea. Şi nu mai era singur. Era cu Galateea. Ei îi spunea acuma tot ce
gândea, şi fata îi surâdea sfios, cu gura tăiată fin în fildeş, de parcă-l pricepea.
Iar când lucra, artistul o întreba mereu:
 - Tu ce spui, Galateea? Mai poate să cioplească dalta mea o minune aşa
precum eşti tu?
Lui îi părea că fata-i răspunde: - Da, iubite ...
Şi, ascultând răspunsul, artistul se-ncorda. Mâna lui mult dibace cioplea
lucruri de artă ce nµ aveau pereche ... Dragostea-i da putere şi aripi ca să
zboare pe culmea creaţiunii. [ ... ]
(Alexandru Mitru, Legenda lui Pygmalion - adaptare)

1. Prezintă, în unu-două enunţuri, semnificaţia următoarei secvenţe din textul

2:,,Dragostea-i da putere şi aripi ca să zboare pe culmea creaţiunii
Secvența dată evidențiază puterea creatoare a iubirii, devenită principala sursă de
inspirație pentru artist. Această forță îl face să atingă absolutul, opera sa fiind perfectă.

2. Prezintă, în 30 - 70 de cuvinte, o idee/un motiv literar comun celor două

texte date, valorificând câte o secvenţă relevantă din fiecare text.

3. Crezi că un artist poate da formă oricărui vis? Motivează-ţi răspunsul, în

50 - 100 de cuvinte, valorificând textul 2.
4. Asociază textul Apari să dai lumină, de Mihai Eminescu cu un alt text
literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 -
100 de cuvinte, o temă/un motiv comun, prin referire la câte o secvenţă
relevantă din fiecare text.
5. Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care numeralul ordinal „întâi" să fie
complement indirect (1), şi un enunţ interogativ, în care substantivul
„Pygmalion" să fie atribut în nominativ (2).
I-am dat întâiului o carte.
De ce prefera sculptorul Pygmalion singurătatea? AT

6. Transformă construcţia activă din secvenţa „Mâna lui mult dibace cioplea
lucruri de artă"în construcţie pasivă

Lucrurile de artă erau cioplite de mâna lui dibace.

7. Selectează, din fragmentul următor, trei verbe la moduri diferite, pe care le

vei preciza:,,Aş vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ţi scald/ Şi dulcea-
nfiorare a sufletului cald,/ Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt/ Ca
lebăda ce moare de propriul ei cânt”

Aș vrea -cond-opt

Să scad=conjunctiv

Moare=indicativ
8. Imaginează-ţi că ai participat la un festival al sculptorilor amatori. Scrie un
text narativ, de cel puţin 150 de cuvinte, în care să prezinţi o întâmplare
petrecută în timpul festivalului, incluzând o secvenţă dialogată, de
minimum patru replici, şi una explicativă, de minimum 30 de cuvinte