UNITATE TEMATICĂ: ȘCOALA

SUBIECTUL I
Citiți cu atenție textul de mai jos și răspundeți cerințelor formulate:
Art. 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel
profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate
desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
(3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi
instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor
proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat,
învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.
(Constituția României)

1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul dat:
a. Cine ar putea fi receptorul textului dat, având în vedere scopul comunicării?
b. Cărui stil funcțional îi aparține textul de mai sus? Ilustrează două caracteristici ale stilului identificat cu
exemple din textul dat.
c. Ce elemente importante de conținut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?

2. Care este opinia ta despre limba în care se poate desfășura învățământul românesc? Motivează-ți răspunsul.

SUBIECTUL II
Tot mai înveți, maică?
de George Călinescu
Pe vremuri, după ce-mi terminasem studiile universitare şi aveam de acum un rost, şedeam în gazdă la o
obişnuită babă care închiria camere mobilate. Baba era cumsecade, casa liniştită, iar eu prea puţin ocupat
exterior, în timpul zilei. Scăpat de grijile diplomelor, citeam pentru mine, de plăcere. Pe seară, ieşeam în oraş,
cutreieram librăriile şi anticăriile, iar ziua pe arşiţă (era vară) şedeam în casă şi citeam. O altă babă ar fi putut fi
mulţumită. Nu făceam nici zgomot, nici o dezordine şi nu pătam prin aducere de tinere fete în casă reputaţia
imobilului la care par a ţine atât (dar se prefac) văduvele. De fapt, baba nu era nemulţumită, ci intrigată. În
repetate rânduri ea căuta să mă descoasă. Eu îi plăteam chiria nu regulat, ci anticipat, dar vedeam că baba avea
bănuiala că n-am nici o ocupaţie serioasă şi că aş putea s-o păgubesc mai târziu.
- Maică - zicea ea - n-ai dumneata frate, prieten, om care să te vadă?
- Ba am, dar ce nevoie să vină aici?
- Ei, mai vorbeşti, mai petreci, ca tinerii: aveam pe un elev de administraţie, tare mai era vesel, bată-l
norocul, cânta şi vorbea toată ziua. De la el am gramofonul. Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau.
- Eu sunt ocupat.
- N-ăi fi bolnav cumva! La vârsta asta tinerii sunt cam slabi de piept.
- Ba sunt sănătos tun, nu vezi?
- Sănătate să dea Dumnezeu! - declara baba, văzând că nu mă poate dovedi.
 Altă dată însă iar mă ispitea:
- Greu e cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să scapi de ponos. Am avut
chiriaşă tot în odaia asta o studentă. Doamne, ce mai citea! Citea şi lua aspirină, lua aspirină şi citea. Da' a
terminat şi s-a şi măritat, şi acum e bine, la rostul ei. Ai să termenezi şi dumneata odată, cu voia lui Dumnezeu.
 Baba, şireată, vorbea aşa de repede că n-o puteai întrerupe.
- Da nu ţi-am spus că am terminat, că sunt licenţiat? Sunt chiar profesor. Altfel din ce ţi-aş plăti chiria?
 - O fi, o fi, dacă zici dumneata.
 Şi i-am arătat babei atâtea acte, încât s-a convins. Dar apoi iar m-a sâcâit: 
- Grea meserie şi profesoratul ăsta dacă trebuie să citeşti mereu. Copiii citesc, d-ta citeşti!  
Într-o zi însă mi-a spus vorba memorabilă: 
- Tot mai înveţi, maică?
- Cum asta?
- Păi dacă zici că ai terminat, ce tot înveţi mereu? Nu ţi-ajunge atâta şcoală? Şcoală primară, liceu,
universitate, ţi s-o fi acrit şi dumitale. Acum mai pune-te şi dumneata pe trai, c-a trecut vremea învăţăturii.
- Dar eu nu învăţ, cocoană, eu citesc.
- Ei, citeşti! Dacă citeşti nu înveţi? Să stau eu toată ziua cu nasul în cărţi! 
N-a fost chip s-o scot pe babă dintr-ale ei. Când însă am cunoscut mai de-aproape lumea, am iertat-o.
Căci am întâlnit oameni cu titluri, intelectuali, profesori etc., care, deşi se exprimau mai radical, arătau acelaşi
dispreţ pentru lectură după epoca şcolarităţii. Am constatat că, pentru majoritatea indivizilor, lectura nu e o
plăcere, ci "învăţătură". Doctorul care şi-a luat diploma nu mai urmăreşte publicaţiile de specialitate. A învăţat o
dată şi a - vorba babei - termenat. Profesorul care a învăţat la şcoală că un domn s-a născut în cutare an
perpetuează această noţiune decenii, chiar dacă între timp ştiinţa a rectificat. Cine a apucat să înveţe că Vlahuţă
e un mare scriitor şi Cerna un poet genial rămâne acolo.

Citiți cu atenție textul de mai sus și răspundeți, în enunțuri ,la cerințelor formulate:
1. Care dintre personajele textului ți s-a părut mai amuzant? Motivează-ți răspunsul.
2. Precizează două trăsături ale tânărului elev de administraţie, care se pot deduce din fragmentul: Cânta şi
vorbea toată ziua. De la el am gramofonul. Veneau aici toţi prietenii lui, beau bere, glumeau
3. Explică ce intenție a avut autorul scriind acest text, raportându-te la informațiile din ultimul paragraf?
4. Alcătuiește un text argumentativ, de 150-300 de cuvinte, în care să arăți dacă învățătura mai este sau nu
importantă după terminarea anilor de studii.