I.

INTRODUCERE:
1. Părere personală despre importanța școlii
2. Importanța învățăturii în viziunea unor personaje din text:
- Ghica Vodă, domnitorul Moldovei: școala și sfânta biserică sunt izvoarele
mângâierii și ale fericirii sufletești, necesare ca să vă luminați
- preotul Ioan din Humulești înțelege necesitatea învățăturii: sfătuiește pe oameni
să-și dea copiii la învățătură; construiește o școală la poarta bisericii, veghind asupra
disciplinei și studiului elevilor (mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se
petrece); intransigent, instituie pedepse, dar știe și să îi ia cu binișorul pe cei care se
sperie și vor să abandoneze școala și îi răsplătește pe cei harnici, aducând pitaci și
colaci din biserică.
- Smaranda, mama lui Nică, ar face orice pentru a-și ține copilul la școală,
considerând că omul învățat înțelept va fi și pe cel neînvățat slugă-l va avea.
- bunicul David Creangă din Pipirig consideră că: școala formează deprinderi
necesare în viață (cititul, scrisul și socotitul); fără învățătură omul este exploatat și nu
se poate bucura de produsul muncii sale (nu ești numai așa, o vacă de muls pentru
fiecare); cartea îți aduce și oarecare mângâiere: te face să uiți de grijile vieții (să nu
fi știut a citi, de mult aș fi înnebunit, câte am avut pe capul meu) și îți arată că
problemele personale sunt derizorii în raport cu suferințele altora (Ale noastre sunt
flori la ureche pe lângă cele ce spune în cărți.), făcându-te să treci mai ușor peste ele;

II. CUPRINS:
1. Școala din Humulești era o chilie făcută la poarta bisericii, la îndemnul părintelui
Ioan, om vrednic și cu bunătate. Neavând resursele necesare desfășurării procesului
de învățământ, el găsește soluții ingenioase: folosește ca manuale pentru învățarea
cititului niște ceasloave vechi; îl numește profesor pe bădița Vasile a Ilioaei,
dascălul bisericii. Deși nu este profesor, acesta are talent pedagogic, punând pe un
băț o filă cu buchile scrise de bădița Vasile, apoi trece la trătaji, punând pe tablă
cuvinte și propoziții scrise de mână, și abia în final solicită copiii să citească scrisul
de tipar din ceaslov. Și treaba mergea strună, căci băieții schimbau tabla în toate
zilele. Evaluarea cunoștințelor de peste săptămână se făcea sâmbăta când trebuia să
se procitească băieții și fetele. Greșelile erau însemnate cu cărbune pe ceva. Cel care
avea greșeli era pedepsit, fiind pus să încalece pe Calul Bălan și, pentru fiecare
greșeală, i se ardea școlarului câte un sfânt-Nicolai. Celor harnici și cuminți li se
dau pitaci și colaci. În absența profesorului, se folosește sistemul monitorial, un elev
mai mare fiind lăsat să-I supravegheze pe cei mici.
2. Școala de la Broșteni este ctitorită de Alecu Baloș și pentru noi, țăranii munteni,
este o mare facere de bine. Bunicul e tare mulțumit de ceea ce au învățat copiii săi
acolo. Profesor Nicolai Nanu, este om înțelept și iscusit, cu suflet bun, căci așa
vorbește de blând și primește cu bunătate pe fiecare, de ți-i mai mare dragul să te
duci la el! El individualizează procesul de învățare, dându-le elevilor de învățat,
după puterea lor. Le dezvoltă memoria, solicitându-le să învețe între una-alta, și
„Îngerul a strigat”, pe dinafară. Doar când e vorba de măsurile de igienă este
intransigent: Văzând profesorul că purtam plete, a poruncit unuia dintre școlari să
ne tundă și a stat lângă noi, până ce ne-a tuns chilug.