Sunteți pe pagina 1din 11

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SĂRATA - MONTEORU, BUZĂU

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ


-EMOȚII DE IARNĂ-
,, PRĂJITURI PENTRU MOȘ CRĂCIUN”

Prof. Înv. preșcolar : Duran Loredana Director,


Grupa : Mixtă ,, Buburuzele” Prof. Ionașcu Laurențiu
DATA : 12.12.2023
NIVEL DE VÂRSTĂ : 3-4 ani Nivel I, 5-6 ani Nivel II
GRUPA : Mixtă
TEMA ANUALĂ DE STUDIU : ,,Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?”
TEMA PROIECTULUI : ,,Emoții de iarnă”
TEMA SĂPTĂMÂNII: ,,Sosește Crăciunul”
TEMA ACTIVITĂȚII : ,,Prăjituri pentru Moș Crăciun ”
TIPUL ACTIVITĂȚII : Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor, priceperilor și
deprinderilor despre sărbătorile de iarnă
FORMA DE ORGANIZARE: frontal, individual, pe grupuri
ELEMENTE COMPONENTE ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE:
D.L.C. ( Lectura educatoarei) + D.O.S. (Activitate practic - gospodărească)
Activități de dezvoltare personală - A.D.P. :
Rutine: Întâlnirea de dimineață : Salutul, Prezența, Calendarul naturii, Momentul de mișcare,
Noutatea zilei : ,, Surprize dulci”.
Tranziții: ,,Omul de zăpadă” ,,Bradul’’ ,,Moș Crăciun te provoacă” ,, Bat din palme...” .
Jocuri și activități didactice alese 1 :
- Artă ,, Turtina” (colorează figurina din turtă dulce )
- Bibliotecă ,, Prăjituri festive’’ ( ilustrații)
- Construcții ,, Tăvi de cozonaci’’ ( bețe și cuburi din lemn)
Activități pe domenii experențiale :
D.L.C. : Domeniul limbă și comunicare (educarea limbajului) – E.P.V. - ,,Generozitate ” ,
lectura educatoarei ,,Conni face prăjituri’’.
D.O.S. : Domeniul om și societate ( activitate practic gospodărească) ,,Prăjituri pentru Moș
Crăciun” (,,Conuri de brad” - preparare)

Jocuri și activități didactice alese 2 :


Momentul de literație: ,,Biscuiți, lapte și Crăciun” - poezie
Joc de mișcare ,,Cursa steluțelor”
Joc de atenție ,, Plimbă spiridușul’’
Momentul de reflecție: purtarea unei discuții despre activitățile desfășurate în ziua respectivă.
DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII :
- Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte diferite.
- Conceptul de sine.
- Abilități de interacțiune cu copii de vârstă apropiată
- Curiozitate , interes și inițiativă în învățare.
- Finalizarea sarcinilor și a acțiunilor ( perseverență în învățare).
- Dezvoltarea capacității de ascultare și înțelegere (comunicare receptivă)

COMPORTAMENTE VIZATE :
- Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activități diverse.
- Își coordonează mușchii mari ai corpului cu un scop al mișcării și participă la
activități fizice variate.
- Utilizează informațiile dobândite pentru a experimenta și observa lumea și mediul
înconjurător.
- Exersează , cu sprijin, autoaprecierea pozitivă, în diferite situații educaționale.
- Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi.
- Realizează sarcinile de lucru cu consecvență.
- Integrează ajutorul primit, pentru realizarea sarcinilor de lucru la care întâmpină
dificultăți.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE :
- O1. Să denumească materialele din cadrul centrelor de interes;
- O2. Să asculte cu atenție lectura ,,Conni face prăjituri’’;
- O3. Să descrie evenimentele din cadrul lecturii date;
- O4. Să prepare prăjituri pentru Moș Crăciun cu ajutorul alimentelor date;
- O5. Să exprime prin cuvinte, gestică, mișcări și muzică, starea sufletească;
- O6. Să aprecieze lucrările celorlalți colegi;

STRATEGII DIDACTICE :
- Metode și procedee : lectura educatoarei, conversația, explicația, demonstrația,
descrierea, observația, munca independentă, jocul.
- Material didactic : păpușica Conni, imagini cu prăjituri de Crăciun, bețe și cuburi
din lemn, laptop, boxă, carte de povești, ciocolată, biscuiți, nucă de cocos, lapte, unt,
cacao, cereale, bomboane decorative, zahăr pudră, platou.
Locul de desfășurare : sala de grupă
Durata : o zi
BIBLIOGRAFIE:
- Curriculum pentru educație timpurie, 2019.
- Repere fundamentale în învățarea si dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere
până la 7 ani.
ȘCENARIUL ACTIVITĂȚII

Copiii vor intra în sala de grupă, așezați în rând. În timp ce se îndreaptă către scăunele
copiii, vor intona versurile :
,, Dimineața a sosit,
Noi la grădi am venit.
În cerc toți ne așezăm
Și frumos ne salutăm.”
Întâlnirea de dimineață debutează cu : Salutul pornește de la educatoare, aceasta
adresându-le copiilor o formulă de salut, însoțită de o apreciere verbală:
,, Bună dimineața dragi copii! Începe o nouă zi și mă bucur că suntem din nou împreună!”.
Copiii vor răspunde : ,,Bună dimineața, doamna educatoare!”, urmând ca mai apoi să se
salute unul pe celălalt, de la stânga la dreapta, folosind formula de salut ,, Bună dimineața”
însoțită de numele copilului ce va fi salutat.
Va urma apoi Prezența, moment în care copiii va trebui să-și identifice fotografia aflată
pe un copăcel și cu ajutorul educatoarei, aceștia o vor fixa pe panoul prezenței, iar
educatoarea va nota preșcolarii absenți.
Calendarul naturii se va completa cu ajutorul copiilor, după ce se stabilește ziua, luna,
anotimpul si starea vremii. Copiii vor fi spijiniți în permanență de educatoare prin întrebări și
indicii suplimentare.
Împărtășirea cu ceilalți : Educatoarea va iniția o discuție despre anotimpul iarna, despre
venirea lui Moș Crăciun. Copiii vor fi întrebați ce tradiții de iarnă preferă.
Captarea atenției se va face prin prezența unui personaj, cofetarul Conni. Educatoarea îi va
întreba pe copii dacă cunosc personajul și le spune că acesta a venit astăzi, pentru că vor
prepara împreună prăjituri pentru Moș Crăciun.
Noutatea și mesajul zilei : Copiii sunt anunțați că vom avea invitați care vor să observe
ce fac copiii într-o zi la grădiniță, cum se joacă, ce au învățat și ce le place să facă.
După acest moment, copiii sunt invitați să observe cu atenție personajul numit cofetarul
Conni, care are o scrisoare către ei, în care le spune că ea are nevoie să își amintească câteva
rețete cu prăjituri de Crăciun.
Astfel, pe parcursul acestei zile, copiii vor fi ajutorul de nădejde al micuței Conni și o vor
sprijini în toate întâmplările pe care le va descoperi.
Activități și jocuri didactice liber alese 1 :
Educatoarea le spune copiilor că vor porni într-o călătorie a dulciurilor alături de
Conni, în care vor descoperi rețete de prăjituri și ce înseamnă să fi un adevărat cofetar.
Copiii sunt invitați către centrele de interes. Pentru a împărți copiii pe centre, educatoarea se
va orienta în funcție de preferința fiecărui copil, astfel fiecare echipă îndreptându-se către
centrul unde se simte atras.
Prin tranziția ,,Omul de zăpadă”, copiii parcurg centrele deschise. Educatoarea le va
prezenta centrele unde aceștia vor lucra și le va cere să intuiască materialele cu care vor lucra.
(O1. Să denumească materialele din cadrul centrelor de interes;)
- Copiii de la centrul Bibliotecă vor avea de vizualizat imagini cu prăjituri sub titlul
,,Prăjituri festive’’
- La centrul Artă, ,, Turtina” , copiii vor avea de colorat o figurină din turtă dulce.
- Centrul Construcții oferă copiilor posibilitatea de a-și dezvolta spiritul creativ prin
realizarea unor ,, Tăvi de cozonaci”.

Activități pe domenii experențiale :


Educatoarea le spune copiilor că, pentru a-o ajuta pe fetița Conni, aceștia vor trebui să
asculte povestea ei și talentul său de a fi cofetar . Înainte de începerea lecturii educatoarei, cei
mici vor interpreta tranziția „ Bradul...”

D.L.C. : Domeniul limbă și comunicare


Educatoarea le va lectura celor mici ,,Conni face prăjituri’’, iar copiii vor afla astfel
detalii despre copilăria lui Conni, despre modul în care își petrece Crăciunul cu familia ei și
cât de mult iubește să pregătească prăjituri penrru cei dragi.
La finalul lecturii, educatoarea va adresa copiilor întrebări referitoare la lectura audiată,
iar cei mici vor avea sarcina de a descrie individual părerea lor cu privire la talentul lui Conni
de a fi un mic cofetar. Totodată, copiii vor așeza în ordine cronologică evenimentele
prezentate.
( O2. Să asculte cu atenție lectura ,,Conni face prăjituri’’; O3. Să descrie evnimentele din
cadrul lecturii date;)

D.O.S. : Domeniul om și societate


După finalizarea lecturii educatoarei, copiii vor fi invitați să o ajute în continuare pe
Conni, astfel educatoarea propune acestora să devină cofetari, la fel ca micuța din poveste,
preparând împreună o prăjitură pentru Moș Crăciun, făcând trecerea către următoarea
activitate pe domenii experențiale. Educatoarea le va reaminti copiilor câteva reguli: ,, Mă
aștept azi, de la voi să aveți răbdare unul cu celălalt, să lucrați cu grijă și să vorbiți pe un ton
potrivit pentru a nu deranja pe cei din jur!”
Prin tranziția ,,Moș Crăciun te provoacă”, copiii sunt invitați să prepare ,,Conuri de
brad”, o prăjitură gustoasă și ușor de realizat. Copiii vor imita exercițiile propuse de textul
cântecului.
(O4. Să prepare prăjituri pentru Moș Crăciun cu ajutorul alimentelor date; O5. Să exprime
prin cuvinte, gestică, mișcări și muzică, starea sufletească;)
Intuirea materialului didactic - Copiii se vor spăla pe mâini înainte, își vor lua ținuta
de cofetar ( bonetă și șorț), și vor observa alimentele care vor fi utilizate în prepararea
desertului dat: compoziția din ciocolată, biscuiți, nucă de cocos, lapte, unt, cacao, cereale,
zahăr pudră , bombonele decorative.
Explicarea modului de lucru - Educatoarea le precizează copiilor, că atunci când se
lucrează în bucătarie este nevoie de multă atenție și dragoste. Aceasta le explică modul în
care aceștia vor forma prăjitura, o vor decora și așeza pe platou .
Realizarea activității de către copii – Educatoarea va dirija activitatea și va interveni
prin sugestii și ajutor. Se va avea în vedere poziția corectă în timpul lucrului.
Activitatea se va desfășura pe fond muzical adecvat temei – colinde.
Încheierea activității – fiecare copil își va așeza prăjiturile pe platoul decorativ, astfel
realizându-se o expoziție a bunătăților dulci.

Activități și jocuri didactice liber alese 2 :


Momentul de literație: ,,Biscuiți, lapte și Crăciun” - poezie
Joc distractiv ,,Cursa steluțelor”
Regulile jocului: în timp ce melodia ,,O steluță ” este pornită copiii se plimbă prin grupă. La
semnalul dat de oprirea muzicii, educatoarea spune un cuvânt : steluță, gheată, cadou sau
căciulă.... iar copii se îndreaptă spre locul unde este aşezat acel obiect.

Joc de atenție ,,Plimbă spiridușul’’


Regulile jocului: Copiii sunt aşezaţi în semicerc, va trece un spiriduş din mână în mână de la
unul la celălalt, când educatoarea va spune „Stop” copilul va trebui să spună ce cadou a
primit de la Moş Nicolae.
Momentul de reflecție: purtarea unei discuții despre activitățile desfășurate în ziua
respectivă.
Activitatea zilei se încheie cu adunarea copiilor. Evaluarea activității se va realiza
printr-o formă de autoevaluare, gen ștafetă. La primirea personajului „Conni”, fiecare copil
își exprimă în termeni corespunzători nivelului de vârstă și de dezvoltare, părerea despre
activitatea desfășurată pe întreg parcursul zilei. (O6. Să aprecieze lucrările celorlalți colegi;)
Ziua se va încheia cu recompensarea copiilor prin oferirea de către educatoare a unui sticker
care reprezintă starea de bine din cadrul zilei.
ANEXA 1
Centrul Bibliotecă - Prăjituri festive – ilustrații
ANEXA 2
Centrul Artă – ,, Turtina” colorează figurina din turtă dulce

ANEXA 3

Centrul Construcții - ,, Tăvi de cozonaci”


ANEXA 4

D.L.C. – lectura educatoarei ,, Conni face prăjituri”

ANEXA 5

D.O.S. - ,,Prăjituri pentru Moș Crăciun” ( ,,Conuri de brad” - preparare)


ANEXA 6

A.D.P - Tranziție

ANEXA 7

Momentul de literație: ,,Biscuiți, lapte și Crăciun” – poezie

S-ar putea să vă placă și