Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Unități de competențe:
Manifestarea afecțiunii pentru neam, grai, școală, carte;
Exprimarea gândurilor, emoțiilor și a sentimentelor față de mesajele citite și
audiate.
Obiective operaționale:
O1 - să descopere evenimentele lecției în baza activităților propuse;
O2– să relateze în baza imaginilor și a cugetărilor propuse despre valoare școlii și a
cărții pentru dezvoltarea multilaterală;
O3 – să argumenteze mesajele citite și audiate;
O4 – să manifeste dorința de a studia cu pasiune în noul an școlar;
O5 – să colaboreze eficient cu învățătoarea și colegii în cadrul lecției.
Strategii didactice:
1. Metode și procedee: conversaţia, argumentul, joc de rol, descoperirea,
brainstormingul Tehnica Încărcăm vaporul, prezentarea, lectura meditativă, Votați cu
pasul.
EVOCARE
A trecut frumoasa vară
Și vacanța mare,
Iarăși noi venim la școală
Ca la sărbătoare!
- Cum credeți, de ce azi e mare sărbătoare?
Fiecare zi e frumoasă în felul ei. Azi e una dintre cele mai minunate zile că v-ați
reîntors în casa cu suflet de lumină.
REALIZAREA SENSULUI
Tehnica Încărcăm vaporul
Elevii stau în picioare. Li se spune că ,,va intra în vapor” acel elev care va spune
numele unei personalități ce contribuie la dezvoltarea unui copil prin operele sale sau
prin acțiunile sale. (scriitori, pictori, politicieni, învățători; se vor accepta și părinți,
bunici, rude) În viziunea elevului toți cei care îl ajută să studieze, sunt personalități,
dar le sugerăm ideea să-și amintească de scriitori.
Alegeți de pe Insula Mirării un fragment din opera lui Ion Druță. Citiți independent
în șoaptă și comunicați ce moment v-a trezit curiozitate. Ce vi s-a păruit uimitor.
1. - Bună dimineața, copii!
Micuța școală din Ciutura începuse a prinde iz de mucegai, și glasul învățătorului
a bubuit ca într-un butoi gol. Zece căpșoare tunse chilug și un mănunchi de inele
aurii. S-au risipit cu toții prin clasă cum se risipesc puii de prepeliță auzind foc de
pușcă. Stau tupilați prin unghere și așteaptă ce va urma. Numai mănunchiul de inele
aurii, rătăcit printre bănci, clipește fericit - ca să vezi cum îi aici, la școală! Îți place
și matale, domnule învățător?
2. S-a plimbat puțin prin clasă și în această scurtă plimbare oarecum i s-au
schimbat și glasul, și cătătura, și umbletul.
- Fiți atenți cu toții. О să vă cânt imnul, și cu acest imn vreme de patru ani о să
începem și о să încheiem toate lecțiile noastre. Deci, atenție!
Trăiască regele în pace și onor...
De țară iubitor și-apărător de țara...
- Ce moment v-a uimit și de ce?
Brainstorming oral
- Dacă ar trebui să alcătuim un imn al școlii noastre, ce cuvinte, expresii s-ar
potrivi?
Un coleg de-al vostru din altă clasă a creat un imn al școlii. Se scoate fișa dintr-o
lădiță veche.
Activitate în perechi
- Amintiți-vă cum v-ați simțit în prima zi de școală în clasa întâi și ce emoții trăiți
acum, fiind deja în clasa a doua.
Învățătorul continuă:
Am pășit frumos prin școală
Să mă pregătesc de viață
Și adun mereu comoară:
Omul cât trăiește-nvață!
Joc de rol
3 elevi înscenează un fragment din textul Gluma de Ion Druță. Textul poate fi
citit și pe roluri.
Gluma
Cu şcoala s-au întâmplat toate cum a şi spus el c-o să se întâmple. L-au tot dres,
l-au tot strunit şi povăţuit, încât a întârziat chiar din prima zi, de la prima lecţie. A stat
o vreme în coridor cu inima cât un purice, a pândit şi ţuşti! – s-a amestecat printre cei
mai mărunţei aşezaţi în spatele clasei. Învăţătoarea îndată a şi dat cu ochii de dânsul.
― Tu, măi Ţică, de unde te-ai luat?
― Am intrat, iaca, pe uşa ceea.
― Şi, odată ce ai intrat, poate ne dai şi buna dimineaţa, poate ne spui şi cum te
cheamă, să te scriem aici în catalog…
― Lasă mata, că nu-i chiar numaidecât…
― Dacă altfel nu se poate. Ca să fii şcolar trebuie să te scrii la catalog.
― Apoi, dacă altfel nu se poate, pune şi mata colo un Andrei Bobocel.
― Cum, adică, Bobocel? Că doar tatălui tău i se spune Boboc?
― Lui i se spune Boboc pentru că e mare, iar eu, fiindcă sunt mic, cum altfel să
mi se spună?
― Păi, dacă ţi-i numaidecât, te scriem Bobocel. Şi, mă rog, cam până în ce
clasă ai să fii tu Bobocel şi când să te trecem ca fiind Boboc?
― Apoi, că doar nu degeaba eşti pusă învăţătoare. Ai să vezi şi mata cum voi
merge eu cu învăţătura, cu creşterea, cu purtarea, şi când vei socoti că, gata, e de
ajuns, mă ştergi de Bobocel şi mă scrii de Boboc.
Învăţătoarea îl scrie în catalog, zâmbind uşor în sinea ei.
Şi începe a creşte voia bună în jur, peste un timp începe a zâmbi toată clasa.
După care se pomeneşte zâmbind şi Bobocel – ca să ştii că a nimerit-o bine! Zicea
odată tata că atunci când ieşi în lume, nu strică să ai o glumă-două cu tine. Şi să ştii că
aşa este…
După Ion Druţă
- Văd că vă crește și vouă voia bună. Deci, să împodobim acum pomul grupului
cu fructe. Fiecare, pe rând va lua pensula și va lăsa o pată-fruct de orice culoare
dorește, dar cât timp pune pata, spune cum își dorește să fie în anul nou de
studii.
- Ne așteaptă un an frumos, cu multe surprize și teme noi, interesante și utile.
Important este să intrăm cu încredere în Lumea minunată a Cărții. Iar acum vă
propun să mergem spre stupul din clasa noastră. Să vedem ce ne-au pregătit de
data aceasta hărnicuțele albinuțe.
Votați cu pasul ( elevii reflectează asupra produselor echipelor și apreciază
munca colegilor)
REFLECȚIA
Știubeiul cu povețe (fiecare copil va extrage câte o imagine cu un borcănaș cu
miere pe care este scrisă o povață)
Iată câteva dintre ele:
Cartea te învață cum să fii în viață!
Culege înțelepciune din cărți!
Cartea ne arată calea dreaptă a vieții.
Învață că ți-a prinde bine-n viață!
Ce dulce și frumoasă e limba neamului meu!
Limba română e averea noastră!
Cine știe carte are patru ochi.
Omul învățat înțelept va fi.
școala este o șansă sigură de a reuși în viață!
Omul sfințește locul.
Florii i se cere parfum, iar omului politețe.
Respectă și vei fi respectat!
Vorba dulce mult aduce.
Cuvântul de încheiere: îndemn la carte, creativitate și lectură.
Extensia: Comentați în familie mesajele din borcănaș. Găsiți răspuns la întrebarea:
Ce așteptări aveți în noul an de studii?