Ioan Bobu

Pasi prin viata...

editura pim
ISBN 978-606-520-105-7
 3

Un om de omenie
Ioan Bobu
„Ori la greu, ori la uşor,
Cine-i OM nu-i schimbător,
Chiar de urcă sau coboară
Omenia-i o comoară”
(din poezia „Omenie”)

Ne-am cunoscut pe la începutul anilor 80. Am apreciat atunci

modestia şi solicitudinea. Zâmbetul îi lumina fata mai tot timpul
exprimând parcă deosebita bucurie de a te fi întâlnit. Era prietenos
După 1990 am avut prilejul să-l cunosc mai bine întâlnindu-ne
deseori , mai ales la reuniuni familiale organizate de cei ce-l preţuiau
şi-l respectau. În acele ocazii si-a dezvăluit, surprinzător, talentul de
a-şi exprima gândurile, urările şi dragostea faţă de cei din jur în
versuri. Nu era o încercare de moment, era o pasiune , dovadă este
această colecţie de poezii scrisă de-a lungul multor ani pe care
dorim s-o redăm, post-mortem, iubitorilor de poezie.
S-a născut în comuna Văculeşti, lângă Dorohoi, la data de
17 iunie 1928 într-o familie plină de lipsuri. Citim în poezia „Casa
părintească”:
Cinci copii într-o odaie
Şi ai noştri buni părinţi,
Pe saltelele cu paie
Eram veseli şi cuminţi.
Două camere şi-o tindă
Cu paravan şi cerdac,
Şi cu stâlpi din grindă-n grindă
Un adevărat conac.

Deşi trăiau în plină sărăcie totuşi casa era plină de veselie şi

încredere că în ziua ce urmează le va fi mai bine. În poezia „Să fiu
iar copil aş vrea” ne povesteşte foarte frumos bucuriile ce le-a trăit
 4

alături de fraţi si părinţi, bucurii care numai cei născuţi „la ţară” le pot
trăi şi îşi vor aminti de ele toată viaţa.
Să-mi revăd părinţii tineri,
Eu şi fraţii mei micuţi,
Alergând în jurul casei
Gălăgioşi şi desculţi.
Să mă joc cu ei de-ascunsa
Prin paravan şi cerdac,
Sus, în podul de la şură
Sau tufa de liliac.
…….
Doamne, multe aş mai spune
Din copilăria mea,
Mai fă, Doamne, o minune,
Să fiu iar copil aş vrea.

Şi-a iubit părinţii care s-au stins din viaţă de timpuriu. În

poeziile „Tata”, „Mama”, „Scrobul” şi „La şcoală” este redata grija şi
dragostea părintească simţită in casă precum şi durerea ce-au trăit-o
cei cinci copii prin pierderea părinţilor:
Dimineaţă ne trezeam,
Auzind cum mama strigă:
“Hai, sculaţi-vă mai iute,
Că am pus de mămăligă”.
Mama rupea cu mânuţa
Şi-n strachină aşeza
Mai întâi mămăliguţa
Şi-apoi lapte ne turna
……
Mama mi-a cusut tăşcuţa
Cu baieră-n diagonală,
În ea plumbul şi plăcuţa
Şi apoi m-a dus la şcoală
Pe plăcuţă am învăţat
Litere din alfabet
Şi cu plumbul, apăsat,
Am scris de la “a” la ”z”.
Eu, totuşi nu m-am oprit
Aveam şi multă voinţă,
Cărţile le-am îndrăgit
Şi-nvăţam cu uşurinţă.
 5

…………………
Eram acum orfani de tată,
Micuţi, slăbuţi şi dezbrăcaţi,
O! Mamă, viaţă zbuciumată
Te văd cu ochii-nlăcrimaţi.

Au mai trecut doar zece ani,

Război, secetă, suferinţi,
Şi tu te-ai stins, iar noi orfani
De amândoi părinţi

Neavând resurse financiare, a fost nevoit să lucreze pe

şantierele ţării, începând cu faimosul Salva-Vişeu, până la calea
ferată Piatra Neamţ-Bicaz. Face cunoscute acele momente din viaţa
sa in poeziile „Salva Vişeu” şi „Piatra Neamţ – Bicaz”:
De la Salva la Vişeu
S-a montat cale ferată,
S-a muncit enorm, din greu
Până a fost terminată
……….
De la Piatra la Bicaz
S-a durat cale ferată;
Manual mult s-a lucrat
Cu târnăcop şi lopată.
Ce-nsemna să construieşti
Pe atunci cale ferată,
Cu efort să mânuieşti
Şine, târnăcop, lopată.

În perioada stagiului militar a fost un exemplu de

corectitudine şi disciplină, fiind trimis după încheierea acestuia la
şcoala de ofiţeri a Ministerului de Interne (M.I.) . A urmat cursurile
Facultăţii de Drept a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, încadrat fiind în
structurile M.I. cu grad de sublocotenent, după care, în urma unei
munci tenace şi asidui, a fost promovat în diverse funcţii de
răspundere ale aceluiaşi minister.
Întreaga sa activitate a fost aservită dreptăţii, respectării
legilor ţării, fapt pentru care a fost decorat cu ordine şi medalii, care
denotă probitatea sa profesională, spiritul de corectitudine şi
disciplină care l-au caracterizat întreaga sa viaţă. Se remarca în
unele poezii tema corectitudinii, a dreptăţii şi echităţii sociale:
 6

Sub tratament este grav

Dacă moare un bolnav,
Dar de-i ţara-n agonie
Există vinovăţie?........
(poezia „Sănătatea”)
- Unde să găsim dreptatea?
(Mă-ntrebă vărul Tănasă)
- Că astăzi doar strâmbătatea
Stă cu supuşii la masă…….
(poezia „Dreptatea şi strâmbitatea”)

Nu mai am mult de trăit,

Văd că-i nedreptate,
Mă simt tare umilit
De inechitate……
(poezia „Răsplata muncii”)

Surprinde in câteva poezii printr-o deosebită sensibilitate

sufletească . Aflat „În vizită la Ipoteşti” este fermecat de meleagurile
copilăriei marelui poet, Eminescu, şi crede că:
Şi oriunde ne-ndreptam
Peste tot parcă-l vedeam
În copilăria lui
Prin mijlocul codrului.
Şuierând când îl chema,
Râzând când îl părăsea
Şi vorbind cu codrul verde
Dorinţele nu le pierde……
Să notăm că Văculeşti nu se afla departe de Ipoteştii lui
Eminescu , nici de Livenii lui Enescu, nici de Botoşanii ilustrului
Nicolaie Iorga sau de Tocilenii sfinţit de patriarhul Teoctist Arăpaşu!.
Ioan Bobu, născut în acest colţ de ţară binecuvântat de Dumnezeu,
cântă luna care:
Luceşti acolo-n depărtare,
Cu raze dulci ne tot dezmierzi,
Ne dai lumină de la soare
Dar nu-ncălzeşti, doar luminezi.
Te cântă-atâta omenire,
Dar tu rămâi acolo rece
Şi tuturor le dai de ştire
 7

Că timpul trece, trece, trece……

(poezia „Luna”)
cântă primi fiori ai iubirii în poezia „O furnică”:
Când eram în clasa şaptea,
O colegă frumuşică
Buchisea pe de rost cartea,
Iar eu îi spuneam furnică.
Ce mai faci tu furnicuţă?
O-ntrebam din când în când
Zău că-mi eşti foarte draguţă,
Spune-mi tu ce ai de gând?
Mă privea şi îi zâmbeam,
Avea ochi de chihlimbar,
Eu atunci parcă şedeam
Dezbrăcat pe-un furnicar........
sau dragostea eternă în poezia “De câte ori iubito”
O, vino, scumpă fată,
Durerea de-mi alină
Şi dă-mi guriţa dulce
Ca mierea de albină.
Să fii a mea pe viaţă
Şi eu al tău fidel,
Din seară-n dimineaţă
Să ne iubim cu zel.

Abordează satira cu mult succes în poezii precum:

“Nenorocire ori catastrofă”, „Sunt ghinionist”, „Copilul şi barza”,
“Tabloul”, “Speranţe”, “La vânătoare”, “Vecinul”, “Stupul”, “Apa şi
focul”. Ită câteva exemple:
A zis apa către foc:
- Astăzi ai avut noroc,
N-am ştiut că te-ai aprins
Că urgent eu te-aş fi stins.
Focule, ia bine-aminte,
Ştiu că eşti mult prea fierbinte
Şi că ai în tine draci,
Ce-ntâlneşti în scrum prefaci
(poezia “Focul şi apa)
Nu avem busolă care
Să găsească azimutul,
Căile-s rătăcitoare
 8

Mergem cum ne duce vântul.

Doamne sfinte, te rugăm
Ca busola s-o repari
Şi smeriţi îţi sugerăm
Ca la greu, din nou s-apari.
(poezia „Speranţe”)
Eram în oraş aseară, aşteptând un troleibuz
Şi întâmplător din dreapta ce mi-a fost dat să auz:
Un bărbat destul de bine, se plângea c-a lui nevastă
E-un dezastru, o catrastrofă, o urgie, o năpastă.
Cum amicu-l întrebase de când e căsătorit,
Declar sincer amuţisem de răspunsul auzit.
Păi de vreo patru decenii spuse el profund marcat,
Stau cu catastrofa-n casă şi-mpărţim acelaşi pat.
Cum poate c-o catastrofă să-şi compare-a lui soţie
Oricâte defecte are,aşa ceva cum să fie.
(poezia „Nenorocire ori catastrofă”)
Abordează şi probleme politice. Nu este mulţumit de
activitatea politicienilor care, în momentul alegerilor ca „să ajungă la
os” „îngroziţi fac alianţe cu prieteni şi inamici / Nu contează miza-i
mare şi se dau de-a berbeleacul / Să se vadă trecuţi puntea, se fac
frate şi cu dracul” ( „Alianţe electorale”) sau „Dau din coate şi din
pungă, / Pe liste primii să fie, / Ca-n „fotolii” să ajungă / Pentru bani,
fală, mândrie” („Electorală 2000”). Nu vede bine nici calea pe care ne
conduce executivul. Oamenii sunt săraci („Microreforma”, „Patria şi
jaful”, „Cota unică”), pensiile sunt inechitabile („Răsplata muncii”).
Îndemn cititorul să se delecteze cu poezia scrisă de cel ce-a
fost colonel Ioan Bobu. Se va bucura de ideile pe care a dorit să ni le
transmită autorul. Va sesiza de cele mai multe ori o versificaţie
surprinzătoare de bună.

Ioan COMAN
 9

Să fiu iar copil aş vrea

De-ar fi cerul să coboare
Aştrii aproape să-mi fie,
M-aş urca în Carul Mare
Să fac o călătorie.

Vreau să fac călătoria

În Univers printre stele,
Să-mi revăd copilăria
Şi traseul stelei mele.

Să-mi revăd părinţii tineri,

Eu şi fraţii mei micuţi,
Alergând în jurul casei
Gălăgioşi şi desculţi.

Să mă joc cu ei de-ascunsa
Prin paravan şi cerdac,
Sus, în podul de la şură
Sau tufa de liliac.

Din nou să merg cu părinţii

La prăşit sau la cosit
Şi la-ntoarcere să scoatem
Cânepa de la topit.

Să o-ntindem la uscat
Pe iarbă lângă pârâu
Şi apoi pân-la-înserat
Să mai secerăm la grâu.

Cum vedem că-i pe-nserate

Că prea mult să nu-noptăm,
Luăm cânepa în spate
Şi spre casă ne-ndreptam.
 10

Cânepa uscată bine

Mama-n meliţă o bate,
O mai trece prin raghilă
Şi fuioare fine scoate.

Iarna, cu fuioru-n furcă

Învârtind din fus într-una,
Ghem cu ghem grămada urcă
Mamă, iute-ţi merge mâna.

Stative apoi aşează

Umple sulul cu urzeală,
Iţele le tot reglează
Ţese pânza la iuţeală.

Pânza să devină albă

În apă mereu o duce
Şi o-ntinde iar pe iarbă
La soare să se usuce.

Cu acul şi forfecuţa
Cu tipare de hârtie
Coase iute cămăşuţa
Şi întreaga rufărie.

Doamne, multe aş mai spune

Din copilăria mea,
Mai fă, Doamne, o minune,
Să fiu iar copil aş vrea.
 11

8 Martie
De ziua celor mai gingaşe
Fiinţe de pe-acest pământ,
Sensibile şi drăgălaşe,
O doină aş vrea ca să le cânt.

Şi-n cântul meu să le şoptesc

Din dimineaţă-n dimineaţă,
Să aibă tot ce îşi doresc
Noroc şi fericire-n viaţă.

Iar doina să le dea de toate

Ca în căminul lor să fie,
Şi bucurii şi sănătate,
Parfum de flori şi veselie.
 12

Casa părintească
Cinci copii într-o odaie
Şi ai noştri buni părinţi,
Pe saltelele cu paie
Eram veseli şi cuminţi.

Două camere şi-o tindă

Cu intrare prin cerdac,
Şi cu stâlpi din grindă-n grindă,
Un adevărat conac!.

Casa a fost construită

Chiar la margine de sat,
De părinţi mult îngrijită
Arăta ca un palat.

Odaiei nelocuită
Îi spuneam “casa cea mare“,
Era practic folosită
Pentru a păstra odoare:

Ţesături din tort şi lână

Haine, perne şi oghialuri,
Mamă, bun-ai fost de mână
Ţeseai şi-aşezai în valuri.

Casa era o mândreţe

Cât de mult voi aţi muncit,
Tată, mamă-n tinereţe
Şi ce tineri aţi murit.

Voi lut cu paie-amestecat

Şi apă adusă în căldare,
Desculţi în tălpi le-aţi frământat
Să-l puneţi-n tipare.
 13

Chirpicii-astfel erau formaţi

Şi-uscaţi pe îndelete,
Erau clădiţi, erau urcaţi
Şi deveneau perete.

Când pereţii au fost gata

Şi tavanul tencuit,
Peste căpriori şi scânduri
Cu tabl-aţi acoperit.

Tabla cea zincată care

Folosită ca-nveliş,
Strălucea când era soare
De sus de pe acoperiş.
 14

Tata
După ploaia cea cu gheaţă
Ce te-a prins sus, în pădure,
Tată, tu te-ai stins din viaţă
Şi-a rămas mama să-ndure.

Ai zăcut trei luni la pat,

Tuse cruntă, febră mare,
Boala s-a tot agravat,
De nu a mai fost scăpare.
Cinci copii rămaşi orfani
Mici şi îngroziţi eram,
Între trei şi zece ani,
Făceam cruce şi plângeam.

Nu puteam să ne dăm seama,

Aveam câţiva anişori,
Ne durea cum bocea mama
Scânceam cuprinşi de fiori.

Trei băieţi şi două fete,

Trăiam trista întâmplare,
Ziceam “Dumnezeu să-l ierte“
Pe drum spre înmormântare.

Golul ce-l simţeam creat,

De cum ne-am întors acasă,
Dureros ne-a mai marcat
Şi-acum ne tot apasă.
 15

Mama
Pe lume-atât cît voi trăi,
Smerit, cu ochii-n lacrimi,
De tine îmi voi aminti
Şi de-ale tale patimi.

Din răsputeri tu ai muncit,

Alăturea de tata,
Pentru copii voi aţi clădit
Şi casa a fost gata.

În casa asta ne-am trezit,

Cei cinci copii de-a valma,
Dar tata tânăr a murit
Şi ne-a lăsat cu mama.

Vedeam noi că se chinuia

Din zori şi până-n noapte,
Şi tot oftând ne mângâia
Şi ne-alinta prin şoapte.

O vacă, un porc, nişte găini,

Ţipau a fi hrănite,
În câmp vreo câteva prăjini
Cereau a fi prăşite.

Dar şi-n grădină-atâta treabă,

Popşoi, barbule, zarzavat,
Şi-aici se impunea în grabă
Arat, prăşit şi recoltat.

Iar iarna frig şi vreme rea,

Ninsori cu viscol şi troieni,
La şură greu se ajungea,
Cu apă şi câţiva strujeni.
 16

Eram acum orfani de tată,

Micuţi, slăbuţi şi dezbrăcaţi,
O! Mamă, viaţă zbuciumată
Te văd cu ochii-nlăcrimaţi.

Au mai trecut doar zece ani,

Război, secetă, suferinţi,
Şi tu te-ai stins, iar noi orfani
De amândoi părinţi.
 17

Scrobul
Dimineaţă ne trezeam,
Auzind cum mama strigă:
“Hai, sculaţi-vă mai iute,
Că am pus de mămăligă”.

În ceaunul pus pe plită,

Când apa-n clocot dădea,
Mălaiul cernut prin sită
Mama repede-l punea.

Şi-nvârtea cu culişărul,
Parcă nu mai termina,
Iar când era bine fiartă
Pe fund iute-o răsturna.

O tăia-n patru c-o aţă,

Şi-n ceaun apoi punea
Lapte muls de dimineaţă,
Care repede fierbea.

Ouăle bătute spumă,

Cu o lingură din lemn,
Le turna-n tigaia-ncinsă
Peste ceapă şi-untdelemn.

Mirosul de scrob şi lapte

Ne-nţepa prin nas ca bolduri
Şi-aşteptând cu nerăbdare,
Înghiţeam în sec cu noduri.

Mama rupea cu mânuţa

Şi-n strachină aşeza
Mai întâi mămăliguţa
Şi-apoi lapte ne turna.
 18

În timp ce lapte mâncam,

Scrobul cu ceapa prăjită
L-aşteptam, l-adulmecam,
Parcă ne ducea-n ispită.

Dar când mama ne făcea

Câte-o zamă de găină,
Cu tocmagi tăiaţi fidea,
Mâncam pentru prânz şi cină.
 19

La şcoală
Mama mi-a cusut tăşcuţa
Cu baieră-n diagonală,
În ea plumbul şi plăcuţa
Şi apoi m-a dus la şcoală.

Tot vorbind cu-nvăţătorul

Nu ştiu eu ce i-o fi spus,
Că mă ia cu binişorul
Şi în banca-ntâi m-a pus.

Nu ştiu dacă meritam

O asemenea onoare,
Timid şi sărac eram
Dar la carte-aveam chemare.

Nu aveam abecedare,
Dar şcola ne-a ajutat
Şi la fiecare bancă
Un abecedar a dat.

Pe plăcuţă am învăţat
Litere din alfabet
Şi cu plumbul, apăsat,
Am scris de la “a” la ”z”.

Cu cincizeci şi cinci de bile

Pe sârmă, puse-n abac,
Învăţam cu uşurinţă
Scăderi şi-adunări să fac.

Ştiam deci, din primul an

Şi să scriu şi să citesc,
Timpul n-a trecut în van
Ştiam să şi socotesc.
 20

Ce mai...gata! Citeam cărţi.

Eram deci un învăţat;
Ce-alte şcoli sau facultăţi?
La prăşit şi recoltat!.

Eu, totuşi nu m-am oprit

Aveam şi multă voinţă,
Cărţile le-am îndrăgit
Şi-nvăţam cu uşurinţă.
 21

Trecură anii
Trecură anii peste mine,
Trecură anii peste noi
Că am trăit mai rău sau bine
Au tot trecut ca un şuvoi.

Ne-am petrecut copilăria,

Adolescenţa, tinereţea,
În viaţă-am prins şi bucuria
Şi supărarea şi tristeţea.

Cei ce-au ajuns la bătrâneţe,

Mulţi necăjiţi, alţi bucuroşi
Şi în a treia tinereţe
Mai vor să prindă ani frumoşi.

Avem prea multe amintiri,

De rău, de bine, neuitate,
Din palmaresul de trăiri
Pe scoarţă sunt înregistrate.

Şi ce am fost şi vom fi
În lumea asta trecătoare
Cât timp ni-i dat a mai trăi,
N-avem răspuns la întrebare.

Dar când s-apropie sfârşitul,

În trunchi oricâte cercuri sunt
Mai vrei inele-îl rogi pe Sfântul
Să te mai ţină pe pământ.

Dar nu te-ntrebi cât rău sau bine

Tu ai făcut cât ai trăit,
Nu-ţi reproşezi răul din tine
De care alţii-au suferit.
 22

Iar pentru binele făcut

Să nu te-aştepţi la mulţumiri,
Ei au uitat, timpu-a trecut,
Că te-au uitat să nu te miri.

Unii din ei nici o urare,

Un gând frumos sau o bineţe,
Nu îţi transmit la sărbătoare
Nici când ajungi la bătrâneţe.

Trăieşti aşa, doar cu plăcerea

Că tu mult bine le-ai făcut,
Şi-ţi înfrânezi cum poţi durerea
Că mori şi te transformi în lut.

Dar mori cu inima-mpăcată,

Şi cu credinţă-n tot ce-i sfânt
Că vor veni măcar odată
C-o floare la al tău mormânt.
 23

Dreapta, centru, stânga

Sunt aici trei noţiuni.
Sau pot fi trei denumiri,
Mai corect trei fracţiuni
Cu certe deosebiri.

Dar ce este totuşi dreapta?

E un grup tare pripit,
Care vrea să urce treapta
Cu toţi cei ce-au rătăcit.

Si atunci ce este centru?

Răspunsul eu l-am găsit,
E un grup de contra-pentru
Printre oameni rătăcit.

Tot un grup este şi stânga

Care-ncearcă şi se zbate,
Să fie mai indulgentă
Cota de fiscalitate.

Cele trei grupuri încearcă

Să devină mai solide,
Toate vor pragul să-l treacă
Făr-a fi însă candide.

Unde-ar putea fi candoare

Cinste şi moralitate,
Calcă totul în picioare
Şi nu ţin la demnitate.
 24

Alianţe electorale
A-nceput o vânzoleală, dup-alegerile locale,
Se adună, se grupeză, din cioburi să facă oale
Şi cum graba-i tot presează, timpul curge nemilos,
Ce vor ei? Se înţelege, vor să ajungă iar la os.
Şi cum singuri îşi dau seama, că şansele sunt prea mici,
Îngroziţi fac alianţe cu prieteni şi inamici.
Nu contează miza-i mare şi se dau de-a berbeleacul
Să se vadă trecuţi puntea, se fac frate şi cu dracul,
Iar votanţii-ngrijoraţi, că tranziţia-i sărăceşte
Se întreabă, îşi pun probleme, asta cui îi foloseşte?
Că şi-n nouăzeci şi şase s-a făcut o alianţă
Şi în patru ani săracii, au pirdut orice speranţă.
Vor acum alte-alianţe, tot aşa nepotrivite,
Miza lor e-mbogăţirea care-i duce în ispite.
Dar cei mulţi ce-o să culeagă dup-alegerile locale,
Vor avea ce pune-n gură şi în buzunar parale?
Iată întrebarea pusă de acei mulţi şi truditori,
Duşi cu preşul, cu contractul, taman patru anişori
Toţi cei ce i-au “dus” odată, vin cu noi promisiuni,
Vor o nouă păcălelă, altă şarjă de minciuni.
Dar noi ştim ca toate-acestea, scopuri clare urmăresc,
Bani, putere-mbogăţire, nu votanţii cum trăiesc,
Că votanţii au fost minţiţi şi supuşi la nedreptăţi
De-alianţe, algoritme şi alte enormităţi.
O putere încropită din grupuri împestriţate
Nu e reprezentativă, nu poate face dreptate
Singur – alianţă forte – poate face un partid
Care reprezintă-n ţară segmentul cel mai solid
Doar atunci puterea-n ţară va fi a majorităţii
Doar atuncea toţi românii vor urma calea dreptăţii.
 25

Alegeri libere
Ca să ajungi preşedinte, senator sau deputat
De-o simplă majoritate trebuie să fii votat.
Şi cum miza este mare, mulţi ar vrea să fie-aleşi
Pe votanţi vor să-i convingă de pe liste-a nu fi şterşi,
Se-ntâlnesc cu-alegătorii, pe cartiere , pe secţii
Le promit şi le oferă, ca la piaţă precupeţii,
Tot ce ştiu că le lipseşte şi doresc să le obţină
Ca numele lor pe listă votanţii să îl menţină.
Unii pentru-a fi mai siguri că-i înving pe adversari
Mai dau câte-o gustărică şi-o Fetească de Cotnari,
Alţii-şi tăvălesc rivalii şi-i împroaşcă cu noroi,
Ca să-i scoată de pe scenă pe făraş, ca pe gunoi
Şi votanţii, năuciţi, nu ştiu cum să procedeze,
Care-o fi mai bun din ăştia şi pe care să-l voteze?
Să-l voteze pe acela care a promis de toate,
Dar de unde-o să le scoată, mai stă omul şi socoate.
Dacă nu-l votez pe ăsta, mai rămân în cursă doi,
Cel ce a dat gustărica şi-mproşcatul cu noroi.
Timpul însă îl presează şi-n sfârşit el s-a decis,
Aplică urgent ştampila pe cel ce multe-a promis.
Dar când iese din cabină stă un pic şi se gândeşte
De ce l-am votat pe ăsta, oare nu ne păcăleşte?
Când am votat am fost liber? îi dă ghiont o întrebare,
Sau eu l-am votat pe ăsta, că am fost dus în eroare
Mai bine-l votam pe-acela care a dat gustărica
Că pare a fi mai darnic, nu umblă cu fofârlica
Dar şi aici mă-ntreb, chiar liber eu pe el l-aş fi votat,
Gustărica şi cu vinul nu m-ar fi influenţat?
Ah, acuma îmi dau seama că am fost dezorientat
Trebuia s-aleg pe acela, ce cu noroi îi împroşcat,
Era singurul pe listă care pare a fi cinstit
Dar ca să-l scoată din cursă l-a-mproşcat şi tăvălit.
 26

Cota unică
Cota unică-i fixată
Şaişpe’ la sută
Bine nu-i analizată,
Doar unii se-nfruptă.

Şi se-nfruptă copios
Cei cu conturi, acţiuni,
Pentru ei e cu folos
Cei mulţi capătă minciuni.

Toarnă seu în carne grasă,

Cei avuţi se-mbogăţesc
Nimănui acum nu-i pasă,
De cei mulţi ce sărăcesc.

Bugetu-i în dereglare,
Cota unică-i de vină
Cei suspuşi nu sunt în stare,
Din orgoliu, să-şi revină.

Un gol deja s-a creat

Şi mereu se adânceşte
Eu sunt tare îngrijorat,
Taxele cu cât vor creşte?.

Că ei pun taxe şi biruri,

Mai mari ca fanarioţii
Pensionarii, în şiruri,
Îşi doresc doar clipa morţii.

Că sunt mulţi în suferinţă

Şi-ar dori chiar tratamente
Împliniţi a lor dorinţă,
Daţi-le medicamente.
 27

Nu-i mai puneţi să plătească,

C-au plătit cât au muncit
Ajutaţi-i să-şi trăiască,
Bătrâneţea liniştit.

Sunt mai mulţi pensionari

Decât acei ce muncesc,
Dar de ce mulţi demnitari
Adevăru-l ocolesc?

Vina trebuie găsită

Nu la cei ce-s pensionaţi,
Ci-n politica greşită
Că au fost îndepărtaţi.

Mulţi puteau să mai muncească

Zece, cincisprezece ani
Dar au fost puşi să chiulească
Nu pe gratis, ci pe bani.
 28

Dorinţă
Dac-aş fi adolescent
Demnitar aş vrea s-ajung,
Să devin cel mai potent
Om bogat, pe termen lung.

Deputat sau senator,

Mai multe legislaturi,
Am talent, sunt orator
Ştiu să trag “sforăituri”.

Maşină să am la scară
Cum vreau eu s-o folosesc,
Să mă plimb cu ea prin ţară
Pe votanţi să-i întâlnesc.

Cu multă diplomaţie,
Să le cerşesc din nou mila,
Să insist, ca toţi să ştie
Unde s-aplice ştampila.

Dacă nu în parlament,
În guvern aş vrea să fiu,
Nu temporar, ci permanent
Să trag sfori şi-aici eu ştiu.

De câştigă alt partid

La alegeri generale,
Mă înscriu în el rapid
Să-mi dea funcţii şi parale.

Ce mi-i stânga, dreapta, centru,

Merg cu cine-i la putere,
Cu oricare voi fi pentru
Pentru bani, pentru avere.

Nu, nu sunt udemerist,

Ei mai au şi alte ţeluri,
Eu am fost, sunt parolist,
Vreau avere, nu dueluri.
 29

Lumea
Lumea asta nu-i ca lumea,
Se comportă anapoda,
Are organisme anumea,
Dar nimic nu pot schimba.

Dar nimic nu pot schimba,

Lumea e în degradare,
Vom ajunge, vom serba
O lume mai bună oare?

O lume mai bună oare

Toţi vrem s-o sărbătorim,
Unii vor însă teroare
Cum să facem să-i oprim?

Cum să facem să-i oprim,

Să salvăm vieţi omeneşti,
Şi-mpreună să trăim
În condiţii creştineşti.

În condiţii creştineşti,
Cu credinţă-n tot ce-i sfânt,
Să ai tot ce îţi doreşti
Tihnă, pace pe pământ.

Să dispară răutatea,
Lupta pentru bani, putere,
Să domnească bunătatea
Oamenii toţi să prospere.

Doamne, dă-le raţiune,

Şefilor de stat, popoare,
Nu-i lăsa-n deşertăciune
Scapă lumea de teroare.
 30

Într-un sat
Într-un sat trăia odată
Un om harnic muncitor,
Ce trăgea, „trăgea la roată”
Şi toate-i mergeau cu spor.

S-a distins ca gospodar

Şi –nzestrat şi cu voinţă
Sătenii l-au vrut primar,
L-au ales în consecinţă.

Primarul mereu dorea

Cât mai multă-nbelşugare
Şi pe săteni îi punea
Să facă acumulare.

Deşi multe a-ndurat,

Că avea destui duşmani,
Trup şi suflet pentru sat
A strâns avere şi bani.

Avea doar un singur ţel

Un sat prosper şi bogat,
Să fie stăpân pe el,
Să nu fie înşelat.

Ca să vândă-n alte sate

Marfa ce îi prisosea,
El cerea ferm echitate
Să nu-nşele nimenea.

Însă pieţele-s conduse

De speculanţi, de şnapani,
Iau cu preţuri mult reduse
Şi vând marfa cu mulţi bani.

Primarul cu sat bogat

Era foarte conştient
Scump şi ieftin a tot dat,
Pe pieţe a fost prezent.
 31

Era strâns legat de sat,

Pe săteni îi apăra,
Nici când el nu s-a lăsat
Înşelat de cineva.

Dar o mare înşelare

S-a abătut peste sat
Şi-ntro cruntă-ncrîncenare
Primarul a sucombat.

Alt primar s-a instalat

Şi-un consiliu ajutător,
Jaful s-a instaurat
Din averea tuturor.

Dar suspuşii nu ştiau

Cum se face o avere
Şi nici nu se pricepeau
La manevre managere.

Şi mai mult au profitat

De imensa brambureală,
Mulţi din ei s-au înfruptat
Din bruma de-agoniseală.

Şi-ntr-o scurtă perioadă,

Cum era de aşteptat
Sătenii nu pot să creadă
C-au ajuns săraci în sat.

Cei mulţi săraci trăiesc,

Sunt şi tare-mpovăraţi
Alţii mereu jefuiesc
Şi devin tot mai bogaţi.
 32

Presa şi poliţistul
Presa după cum se ştie
Are tuş, maşini, hârtie,
Dar unii dintre slujbaşi
Se cred a fi nişte aşi.

Ei se cred cam infailibili

Şi gândesc că sînt credibili
Când slobod cîte-un cartuş,
Cu venin în loc de tuş.

Într-o zi, un poliţist

E filat de-un ziarist.
Vrând ceva incendiar
Ca să bage în ziar.

Poliţistul stând pe stradă

Ce i-a fost dat ca să vadă
O bătrână gârbovită,
Ce părea foarte grăbită,
O vedea cum tot încearcă
Strada dincolo s-o treacă.

El atunci s-a dus la ea

S-o ajute a traversa
A luat-o blând de mână
Lângă el pe acea bătrână.

Ziaristu-atunci a spus
C-a luat-o prea pe sus
A-ţi văzut cum a luat-o,
Pentru ce a arestat-o?
Eu ştiu ce-o avea cu ea
Îi răspunse cineva
 33

Ziaristu-a tot gândit

Că ce-a vrut chiar a găsit,
O doamnă pe sus luată
Şi îndată arestată.

Fără nici o aprobare,

Făr-mandat de arestare,
Că de la o vreme încoace
Poliţia de cap îşi face.

Ce articol senzaţional,
Pagina întâi în jurnal
Cu poliţişti aerieni,
Parc-ar fi miliţieni.

Pe bătrân-a maltratat-o,
N-o să mai intrăm în NATO,
Poliţistu-ar fi atent
Numa-n ţări din occident!.

În final se şi propune:
Ancheta să nu s-amâne,
Poliţistul vinovat
Să fie înlăturat!.

Aşa s-a pus în mişcare

O profundă cercetare,
Trei comisii s-au format
Ancheta s-a declanşat.

Nu mai spun ce a urmat,

Timp şi nervi s-au consumat
Şi concluzia-n sfârşit:
Poliţist corect, cinstit.
 34

Vecinul
Între mine şi vecin
Pe la mijloc de hotar,
A crescut un soi de spin
De care n-aveam habar.

Vecinul însă-l ştia

Pe hotar doar el l-a pus,
Că mereu mă înţepa
Când avea ceva de spus.

Azi aşa, mâine la fel,

Parcă n-am fi fost vecini,
Dar când m-am văzut cu el
Era înţesat de spini.

Ce s-a întâmplat vecine?

Mă gândeam ca să-l întreb,
Dar când mă uitai mai bine
Avea coarne ca de cerb.

Eu nu m-am certat cu dânsul

Fiindcă ştiu că nu-i frumos,
Dar zău mă pufneşte râsul
Când îl văd aşa ţepos.
 35

Stupul
O familie de-albine,
Tot muncea ca să prospere,
Prin muncă şi hărnicie
Umplea fagurii cu miere.

Lucrătoarele albine
Însă nu se mulţumesc,
Chiar de şi-au făcut provizii
Din muncă nu se opresc.

Ele ştiu că vine iarna

Şi nu pot pleca-n teren,
Să zboare din floare-n floare
Şi să culeagă polen.

Şi-atunci timpul cel prielnic

Şi bogat îl folosesc,
Fac noi faguri, depun mierea,
După care-i căpăcesc.

Bogăţia adunată
Ştiu s-o apere cu viaţa
Şi-i înving pe toţi intruşii
Ce vor să le ia dulceaţa.

Ele nu distrug nimica,

Nu risipesc nici averea,
Îngrijesc, dezvoltă stupul,
Şi ştiu să-şi păstreze mierea.

V-aţi pus voi problema, oameni,

Ca fiinţe cu gândire,
Cu familiile de-albine
Să faceţi asemuire?
 36

Morala I
Nici o albină nu fură
Din dulceaţa adunată,
Oamenii cu-apucătură
Jefuiesc averea toată.
Morala a II-a
Dac-aveţi o casă bună
Construită cu eforturi,
N-o distrugeţi într-o lună
Că veţi sta apoi în corturi.
 37

La câmp în copilărie
Treburile la câmp, atunci,
Nu erau deloc uşoare:
Arat, praşilă şi-alte munci
Cereau efort şi sudoare.

Manual se făceau de toate:

Prăşit, secerat, tăiatul,
Mic sau mare de la sate
Pe ogor îşi făcea leatul.

Unii vaca o-njugau,

Boi sau cai de nu aveau
Şi ogorul îl arau,
Semănau şi-apoi grăpau.

Grâul toamna-l semănau

Sac pe umăr tăbâltoc,
Şi cu dreapta împrăştiau
Făcând paşi ca într-un joc.

Greu e la arat, grăpat,

La prăşit sau la cosit,
Dar la grâu la secerat
Şi-n rărunchi eşti obosit.

Aplecat trebuie să stai,

Smoc cu smoc să prinzi-n mână
Şi cu secerea să tai
Nici un spic să nu rămână.

Cei ce-aveau dureri lombare

În genunchi se aşezau
Şi cu-atenţie, răbdare,
Smocuri, smocuri secerau.
 38

Zeci de smocuri adunate

În snopi cu mohor legaţi,
Erau duşi apoi în spate
Şi-n clăi cruce aşezaţi.
 39

Salva – Vişeu
Mult s-a construit în ţară,
Cu imense sacrificii
Obiective se durară,
Trainice le-au vrut bunicii.
Brigadieri pe şantiere,
Zeci de mii de zilieri
Au muncit din răsputere
Să dea ţării noi averi.
De la Salva la Vişeu
S-a montat cale ferată,
S-a muncit enorm, din greu
Până a fost terminată.
Într-un an cu ploi mai multe
Peste două, trei echipe
S-a surpat versant de munte
Şi-au murit în două clipe.
Macarale răsturnate,
Şine de cale ferată,
Cu cadavre-amestecate
Catastrofă- adevărată.
Ce mai plânset, ce mai jale
Mamă, tată, soră, frate,
Căutau din deal în vale
Trupurile sfârtecate.
 40

Autoapreciere
Omu-n lume cât trăieşte
Se crede mult mai deştept,
Se laudă, se făleşte,
Se bate cu pumnu-n piept.

El nu ştie însă când

Va apare „cea cu coasă”,
Şi chiar dacă nu-i la rând
Să-l ia pe nepusă masă.

Şi-atunci “Doamna” nu-l întreabă

Dacă-i doct sau e incult,
Ea doar crede că în grabă
A luat puţin, nu mult.
 41

Prietenie
Cunosc bine doi amici
Foşti elevi meseriaşi,
Ce-au plecat ca ucenici
La Nicolina din Iaşi.

Amândoi de mici dotaţi

Harnici, ageri, serioşi,
Se-ajutau ca nişte fraţi.
Erau foarte respectuoşi.

Serioşi au fost în toate

Şi în plus aveau voinţă,
Să obţină rezultate
Prin muncă şi stăruinţă.

Învăţase să lucreze
Să nu dea nici un rebut,
La strung, freze, raboteze,
Ei erau de ne-ntrecut.

Dornici tot să studieze

Şi să meargă mai departe,
An cu an să promoveze
Şi-n liceu şi-n facultate.

Amândoi în viaţa lor

Au avut răspunderi mari,
Un jurist şi-un profesor
Iar acum sunt pensionari.

Viaţa i-a purtat pe valuri

N-au urmat acelaşi drum,
Dar oricând merită lauri
Că sunt prieteni şi acum.
 42

Şi ca să nu se-ntrerupă
Strâns legata prietenie,
Şi-au luat locuri de veci
Alături şi-n veşnicie.
 43

Piatra Neamţ – Bicaz

De la Piatra la Bicaz
S-a durat cale ferată;
Manual mult s-a lucrat
Cu târnăcop şi lopată.

Ce-nsemna să construieşti,
Pe atunci, cale ferată,
Cu efort să mânuieşti
Şine, târnăcop, lopată.

Şinele erau cărate

Prinse strâns în nişte cleşti,
Pe traverse aşezate,
N-aveai timp nici să vorbeşti.

Cu eclise şi buloane
Se-mbina şină cu şină,
Strânse zdravăn cu trifoane
În siguranţă deplină.

Muncitori, maiştri, ingineri,

N-aveau zi şi n-aveau noapte
Au dat ţării, parcă ieri,
Obiective importante.

Un baraj ca o minune,
În munţi – lac de-acumulare,
Un tunel de aducţiune
Şi-o hidrocentrală mare.

Două fabrici de ciment

Care au contribuit
Şi-au dat mare randament
La tot ce s-a construit.
 44

Dreptatea şi strâmbătatea
- Unde să găsim dreptatea?
(Mă-ntrebă vărul Tănasă)
- Că astăzi doar strâmbitatea
Stă cu supuşii la masă.

- Păi aşa-i acum măi vere

(Răspunsei eu lui Tănasă)
- Cum se văd sus, la putere.
De cei mulţi nu le mai pasă.

Când ajung sus la putere

Fac “dreptate socială”:
Biruri mari, nevoi, durere,
Ce-au promis e vorbă goală.

Cei mari înţeleg dreptatea

Luând “tortu”-aproape-ntreg,
Şi nu mai văd strâmbitatea,
Pe cei mulţi nu-i înţeleg.

Cei sătui nu pot să-l creadă

Pe acel ce e flămând,
Mai bogaţi vor să se vadă
Nu ca oamenii de rând.

Dreptatea e o noţiune
Ce se volatilizează,
De se-aplică e-o minune
Trei zile, atât durează!.

- Că astăzi doar strâmbitatea

Stă cu supuşii la masă,
Tu mă-ntrebi unde-i dreptatea?
Greu de cap eşti măi Tănasă!.
 45

Sănătatea
Sunt bolnav, ţara-i bolnavă,
Situaţia e gravă
Medicii spun că tratează,
Dar boala se agravează.

Tratamentul aplicat
E total inadecvat
Şi atunci o întrebare:
Se vrea oare vindecare?

Sub tratament este grav

Dacă moare un bolnav,
Dar de-i ţara-n agonie
Există vinovăţie?

Răspunderea-i colosală
Şi ea poate fi mortală
Doar atunci când se constată
C-agonia-i provocată.
 46

Unde-i opera Ta,

Doamne?
Dup-a Ta asemănare
Doamne, pe om l-ai creat
Şi întreaga bogăţie
A pământului i-ai dat.

I-ai dat mâini, i-ai dat picioare

Şi cap pentru judecată,
Să trăiască-n fericire
O viaţă îmbelşugată.

Că o viaţă le-ai dat, Doamne,

Oamenilor ca s-o trăiască
În pace şi în iubire
Şi-n tihnă Dumnezeiască.

Au trecut de-atunci milenii

Şi multe s-au mai schimbat,
Pacea-n lume şi iubirea
An de an s-au degradat.

Pe pământul care, Doamne,

Bogat oamenilor l-ai dat
Ei în loc de mulţumire
Fac păcat după păcat.

Se omoară între dânşii,

Se luptă cu-nverşunare,
Prin războaie, prin măceluri
Şi prin acte de teroare.

Pe măsură ce devin
Mai bogaţi şi mai puternici
Uită că-s creaţi de Tine,
Şi-ajung păcătoşi, netrebnici.
 47

Un bătrân
Un bătrân chircit în pat
Stă şi-ngurgitează
Apă şi-un covrig uscat,
Foamea şi-o tratează.

Îl întreb aşa-ntr-o doară

Ce mânânci bătrâne?
- Un covrig cu apă chioară,
S-o duc până mâine.

- Da’ n-ai pensie tataie,

Sau o dai pe băutură?
- Am, da-i frig şi în odaie
Î-mi doresc căldură.

Din toţi banii ce-i primesc

Nimic nu-mi rămâne,
La-ntreţinere-i plătesc,
N-am bani pentru pâine.

- Dar nu ştii că premierul

Va dă bani să completeze
La-ncălzit caloriferul,
Lumea să-l voteze?

- Da, şi eu am ascultat,
Dar care-i măsura?
Cu atât cât mi s-a dat
S-a scumpit căldura.

Eu oricât aş încerca;
Banii nu-mi ajung...
Sunt bătrân şi viaţa-i grea
Îmi vine să plâng.

Am ajuns în fundătură
Asta-i voia lor,
Mâine n-am ce pune-n gură
Tare-aş vrea să mor.
 48

Răsplata muncii

Nu mai vreau ca să trăiesc

Într-o lume-aşa nedreaptă,
Că dreptate nu găsesc
De la cine se-aşteaptă.

Patruzeci de ani în şir

Am muncit din greu,
M-apropii de cimitir
Pe traseul meu.

Nu mai am mult de trăit,

Văd că-i nedreptate,
Mă simt tare umilit
De inechitate.

Cei ce au muncit cât mine

Întreb eu, să ştiu aş vrea.
De ce lor li se cuvine
De trei ori pensia mea?

Dar nu ei sunt vinovaţi,

Lor li se dă pe dreptate!
Banii mei sunt deturnaţi
Şi-nsuşiţi dar fără state.

Şi ca mine-s foarte mulţi

Frustraţi şi nedreptăţiţi,
Sărăciţi, flămânzi desculţi,
De ce oare-s pedepsiţi?

Miliarde mii şi mii,

Din drepturi ne sunt luate
Şi-nspre cei cu bogăţii
Zi de zi sunt îndreptate.
 49

Într-un astfel “stat de drept”

Pentru noi unde-i dreptatea?
Doamne, dă-ne un înţelept
Să-ngroape inechitatea.

După mai mult de-un deceniu

De sărăcie şi declin,
Începând c-un nou mileniu
Să ne meargă toate-n plin.
 50

Electorală 2000
Se-ntocmesc tabele, liste
Cu cei propozabili.
Şi e un scandal pe cinste
Toţi se cred valabili.

Dau din coate şi din pungă,

Pe liste primii să fie,
Ca-n „fotolii” să ajungă
Pentru bani, fală, mândrie.

Banii, fala şi mândria

Dezumanizează,
N-au nimic cu sărăcia
Ce se agravează.

Se-agravează şi se-ntinde
De vreo zece ani,
Ce-i mai scump ieftin se vinde
Ţara n-are bani.

N-are bani pentru că-s daţi

Fără chibzuială
Celor disponibilizaţi,
Mare bâlbâială!

Nu-s bani pentru pensionari

Mare nedreptate,
Dar sunt mulţi miliardari
Cu lefuri umflate.

Pensionarii-s traşi în piept:

Cei bătrâni şi cu vechime
Deşi au acelaşi drept,
Primesc cam o treime.
 51

Nu-s bani pentru că s-au dat

Făr-discernământ,
Celor ce s-au pensionat
Deşi tineri sunt.

Nu-s bani că-n retribuire

E inechitate crasă:
Mulţi iau leaf-o amăgire,
Alţi c-o leafă iau o casă.

De câteva zeci de ori

Leafa unora-i mai mare,
Simţi că te-apucă fiori
De rămâi fără suflare.

Pentru-astfel de interese
S-au zbătut pe liste-a fi
Doamne, nu ne da averse,
Ce ne pot nenoroci.

Că am fost odată fripţi

De-un contract, vai ce arsură!
Ne-om lăsa îmbrobodiţi
Şi-n noua legislatură?

Cei ce au muncit cât mine

(Întreb şi eu, să ştiu aş vrea)
De ce lor li se cuvine
De trei ori pensia mea?

Dar nu ei sunt vinovaţi

Lor li se dă pe dreptate,
Banii mei sunt deturnaţi
Şi-nsuşiţi dar fără state.

Şi ca mine-s foarte mulţi

Frustraţi şi nedreptăţiţi,
Săraci, flămânzi şi desculţi,
De ce oare-s pedepsiţi?
 52

Miliarde mii şi mii,

Din drepturi ne sunt luate,
Şi-nspre cei cu bogăţii
Zi de zi sunt îndreptate.

Într-un astfel “stat de drept”

Pentru noi unde-i dreptatea?
Doamne, dă-ne-un înţelept
Să-ngroape inechitatea.

După mai mult de-un deceniu

De sărăcie şi declin
Începând un nou mileniu
Să ne meargă toate-n plin.
 53

Pensia
Pensia este un drept
Ce nu trebuie cerşit
Şi nu este înţelept
Acest drept a fi ciunţit.

Nu-i corect, nu e uman

Dup-atâţia ani de muncă
Să ajungi umil, sărman,
O povară ce s-aruncă.

Omul o viaţă munceşte

Pentru el şi societate,
Şi-atunci când îmbătrâneşte
El nu vrea decât dreptate.
Pensia să şi-o primească,
Drepturile de sănătate.
Cât o fi să mai trăiască
Să simtă că-i echitate.

Pensiile se calculează
Fără vreo discriminare
Celor ce se pensionează
Cât şi cele anterioare.

Dar supuşii, din păcate,

Se comportă inuman,
Tot menţin inechitate
Luni în şir şi an de an.

Drepturi vor ca să primească?

Lasă, să treacă anii
Că mult n-o să mai trăiască
Şi ne trebuie banii.

Asta este raţiunea

Să îi lase ca să moară
Şi-n mod sigur naţiunea
Mai scapă de o povară.
 54

România
România-i aşezată
Pe un bulgăre de aur,
Ţară binecuvântată,
Un adevărat tezaur.

România-i aşezată
Pe o pungă de petrol,
Ce poate fi exploatată
Din al ei bogat subsol.

România-i aşezată
De ani peste două mii,
Ţară sfântă, minunată
Şi plină de bogăţii.

România-i aşezată
De mâna lui Dumnezeu,
Într-o zonă temperată
Unde-o fi? Asta e greu.

Poţi s-o cauţi şi cu popa

Şi prin ştirile curente,
N-o găseşti în Europa,
Nici în alte continente.

Deci nu este, dar există

Undeva pe-această lume
Şi pe hartă şi pe listă
N-are rost să facem glume.

N-am intrat în Europa

Şi când vom intra nu ştim,
Că e goală garderoba
Şi-n sărăcie trăim.

Din străbuni am moştenit

O ţară – o minunăţie
 55

Cum şi cine ne-a strivit,

De-am ajuns în sărăcie?

A ţării economie
Nu a fost gospodărită
Şi imensa bogăţie
E continuu risipită.

În procesul de reformă
Se instaurează jaful
Bogăţia e enormă
De ea să se aleage praful.

Dintr-o ţară mai bogată

Cum ai fost ieri, Românie
Ai ajuns înapoiată
Şi te zbaţi în sărăcie.

Praful s-a ales din toate

Întinzi mâna la-mprumuturi
Nu ai bani de sănătate
De praf cum ai să te scuturi?

Vinovaţii să răspundă
De acestă decădere
Să-i “îmbrace” şi să-i tundă
Şi-un sechestru pe avere.
 56

Patria şi jaful
Patria este norodul
Nu tagmă de jefuitori,
Cui i se cuvine rodul
Făurit de truditori.
Generaţiile trecute
Au muncit din răsputeri,
Cu eforturi neîntrecute
Să dea ţării noi averi.
Mii de fabrici şi uzine
An de an s-au construit,
Lpcuinţe, şcoli, cămine,
Truditorii au făurit.
Şi încet, încet dar trainic
Zestrea ţării a crescut,
Ne-a lipsit însă un paznic
Şi zestrea a tot scăzut.
Tot dăm înapoi ca racul,
Averea se prăpădeşte,
Se goleşte mereu sacul
Cine poate, jefueşte.
Iar tagma de jefuitori
Jefuind tot strigă hoţii,
Sug ca nişte lipitori
Şi o fac pe patrioţii.
Vino Ţepeş, vino frate
Şi trage-i pe ei în ţeapă,
Să faci în ţară dreptate
Acum când măseaua crapă.
Zece ani doar au trecut
De minciuni apele-ngheaţă,
Reforma cum s-a făcut?
Unde-s banii pentru piaţă?
Mai avem îns-a ne teme
Unde e acea valută

Luată în ultima vreme

Pe bogăţia vândută?
 57

F.P.S.-ul ieftin vinde

Ce-au făcut moşii, părinţii.
Doamne, cine-i poate prinde
Ca să-i scuture toţi sfinţii?
 58

Timpul
Toată lumea se grăbeşte
Zilele-au intrat în sac,
Timpu-n loc nu se opreşte
Ca să ne facă pe plac.

Timpul parcă nu ne-ajunge,

Noi cu toţii ne grăbim
Şi tot curge, curge, curge,
Curge până când murim.

Omul însă dacă moare

Doar vremea lui a trecut,
Timpul este-n continuare
Veşnic şi neîntrerupt.

Nu se-ntoarce, nu se-opreşte,
Are doar un singur sens
Nici nu scade, nici nu creşte,
Nu-i nici rar şi nu-i nici dens.

Totuşi omul îl percepe

Îl măsoară-l programează,
Dar se-ntreabă, nu pricepe
De ce timpul îl presează?

Pune ceasul ca să sune

Să-l trezească şi să fugă
Ori la vreo reuniune,
Ori la serviciu s-ajungă.

Tot uitându-se la ceas,

Timp prea mult parc-a trecut,
Dar în viaţă înc-un pas
Spre mormânt el a făcut.
 59

Făcând însă ş-acest pas

El mereu se tot grăbeşte,
Câţi paşi i-or mai fi rămas
La asta nu se gândeşte.
 60

Eminescu, Doina ta
Eminescu, doina ta
O visăm şi o trăim,
Dar nu ştim de-om rezista
Slugă la străini să fim.

Că străinul ne tot paşte

Şi se-aşează pe la noi,
Ţara-ntreagă e o vraişte,
Şi duşmanii curg puhoi.

Sânul ţării ni-l dezbracă

Pentru c-aşa vor străinii,
S-avem o ţară săracă
Und-să crească doar ciulinii.

Că românului e dat
Să n-aibă şi el o vară,
Iar toamna i s-a furat
Şi-i străin în a lui ţară.

Nu mai sunt românii-n stare

Să-şi păstreze agoniseala,
Că străinul e mai tare
Şi-a făcut el socoteala.

El dictează ce să facem
Per global economie,
Cum şi cât să mai producem
Şi ne duce-n sărăcie.

Că tot el ne mai dictează

Să dăm înapoi ca racul,
Scopul şi-l realizează
Vai de biet român, săracul.

Săracul român de rând

Ce să facă, nu mai ştie,
 61

Străbate ţara plângând,

Lacrimile-i curg pe glie.

De la Nistru... de la Prut?
Nu mai ştim unde-i hotarul,
Că străinii-aşa au vrut
Să ne rupă şi “altarul”.

Şi l-au rupt, l-au sfârtecat

Şi-n nord şi la miazăzi,
Un altar sfânt, minunat
Doamne-l poţi reîntregi?
 62

Schimbare
Lumea este trecătoare,
Omul se naşte şi moare,
Dar de când el s-a născut
An de an s-a “prefăcut”.

Dacă urmăreşti atent

Azi copil, mâine student,
Viaţa toată-i o poveste
Azi e om, mâine nu este.

Că mereu el s-a schimbat

La propriu, la figurat,
C-aşai lumea trecătoare,
E-n continuă schimbare.

Dar schimbarea cea reală

Este-aceea naturală,
Unii însă, bată-i sfântul
Se schimbă cum bate vântul.

Prieteni buni de ani şi ani,

Se transformă în duşmani,
Pe stradă de se-ntâlnesc
Îi vezi cum se ocolesc.

Se destramă, se divid
După culori de partid
Şi-ntre ei încrâncenare,
Izvorâtă din schimbare.
 63

Ploaia
Pic, pic, pic...pic, pic, pic,
Aud ploaia-n gemul meu
Sunt şi nori, dar e şi soare,
Din cer cade-un curcubeu,
Îl privesc şi-nmărmurit
De-aşa frumuseţe rară
Cum, cine l-a zugrăvit?
Întrebarea mă-nfioară.
Şi nu vreau ca să dispară
Viile culori să-mi scape,
Vreau să-l văd întreaga vară
Cum coboară să se-adape.
Ploaia însă liniştită
Se transformă în furtună,
Curcubeul într-o clipă,
Dispăru, şi-n urmă tună.
Parc-un fulger l-a luat
Şi l-a introdus în soare,
Am rămas tare-ntristat
Mâine mai revine oare?
 64

Vântul
S-a iscat în zori de zi,
Mai întâi aşa, o boare,
Când treptat se încălzi
Începu să sufle tare.

Mă uitai în sus la cer;

Nori, caer peste caer,
Coloraţi şi-nvolburaţi
Se lăsau de vânt purtaţi.

Lăsai ochii-n jos pe stradă

Hârtii, frunze-n serenadă
Se-nvârteau, săreau, dansau,
Ascunzişuri căutau.

Ici şi colo turbioane

Ridicau poala la doamne,
Ele cu un gest furios
Le-ntindeau cu mâna-n jos.

Nevoind nimic să scap,

Am uitat ce-aveam pe cap
Şi-am rămas într-o clipită
Cu chelia dezvelită.

Şi ruşinat de chelie,
Fugeam după pălărie
Iar în urmă auzeam bine
Doamnele râdeau de mine.

Dar oricât paşii întind

Pălăria nu o prind
Se rotea, sărea, fugea
Parc-a dat strechea în ea.

Dar, stupoare, dintr-o dată

De-o maşină a fost călcată
 65

Şi-acum lumea de pe stradă

Se adună în jur s-o vadă.

N-a putut să fie prinsă,

Stătea turtită şi-ntinsă.
Să recunosc nu-mi venea
C-a fost pălăria mea.
 66

Prutul
Hai români la Prut cu toţii,
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Să-ntregim ce-au furat hoţii
Din a noastră moştenire.

Hai români cu mic, cu mare,

Să luptăm pentru dreptate,
Ca a noastre vechi hotare
Să fie restaurate.

Hai români cu piept de-aramă

Să reîntregim grădina,
Că suntem cu toţi de-o mamă
Cu fraţii din Bucovina.

Hai români ridicaţi glasul

N-aşteptaţi să cadă para...
Mălăiaţă – forţaţi pasul
Acum, când ne cheamă ţara.

Basarabia ciuntită
Crunt, nedrept şi mişelesc,
S-o vedem realipită
La pământul strămoşesc.
 67

Microreformă
Tot ce-ncerc îmi merge prost
Deşi vreau să fiu în formă,
Fac prea multe fără rost
Eu crezând că fac reformă.

Vreau să fiu tot gospodar

Aşa cum lumea mă ştie,
Dar prin pod şi prin hambar
Prea miroase-a sărăcie.

N-aveam ce să dau la porc

Şi l-am luat de curmei,
Vânzându-l la iarmaroc
Pentr-o sut’ de mii de lei.

Porcu-avea optzeci de kile

Şi putea fi îngrăşat,
Dar pe timpul lui Vasile
Tainul l-am terminat.

Mi-am vândut apoi şi vaca

Cu-o jumătate de preţ,
Prea răgea în grajd săraca
Că nu mai avea nutreţ.

Aveam şi zece găini

Dar le-am dat pe cinci dolari,
N-aveau lei, erau străini
Dar ştiam că-s găinari.

Nu mai am nici porc, nici vacă

Am rămas fără găini,
O fi bine oare dacă
Mă-mprumut de la străini?

Ei se-oferă, dau parale

Dar s-accept nişte idei
 68

Să nu-mi cresc eu animale,

Carne o să-mi vândă ei.
 69

Teroare şi terorism
O lume dreaptă şi bună
Toţi afirmă c-o doresc,
Dar, unii seamănă furtună
Nicicând nu se potolesc.

Lumea după cum se ştie.

Tot mereu se războieşte.
E o cruntă duşmănie,
Ura între oameni creşte.

Actele de terorism
Sunt porniri nesăbuite,
E dezastru, vandalism
Când şi cum vor fi oprite?

În ultima perioadă
Terorismu-a devenit
Distrugere şi carnagiu,
Foarte greu de stăpânit.

Dacă nu se-analizează
Şi replica-i tot teroare,
Urmările se-agravează
Toţi recurg la răzbunare.

Teroriştii-adevăraţi
Pot scăpa nepedepsiţi
Şi mor mulţi nevinovaţi,
Alţi rămân nenorociţi.

Şi toţi au o motivare
Când comit dezastre, crime,
Vor să scape de teroare
Prin noi acte de cruzime.

Astfel nu se-ntrezăreşte
Nici un fel de rezolvare,
 70

Se tot lovesc mişeleşte

Cu mai multă-ncrâncenare.
 71

De când ştim
De când ştim, între popoare
Au existat confruntări,
Iscate din întâmplare
Ne-nţelegeri sau frustări.

De când ştim, între ţărani

Cu ogoare-alăturate,
Se ivesc ca-ntre duşmani
Bătălii adevărate.

De când ştim, între vecini

Orişiunde ei trăiesc,
Apar certuri din senin
Uneori se şi lovesc.

De când ştim, în colective

De tineri sau de maturi,
Apar din varii motive
Râcă, certuri, lovituri.

De când ştim, între neveste

Şi iubiţii lor bărbaţi,
După iubiri ca-n poveste
Apelează la avocaţi.

De când ştim, între profesori

Din acelaşi decanat,
Izbucnesc adeseori
Conflicte de-nempăcat.

De când ştim, şi între medici

Apar des disensiuni,
Unii altora-şi pun “piedici”
Toţi crezând că sunt mai buni.

Oare sunt exagerări

În cele ce-am scris aici,
 72

Dar de ce încăierări
Uneori şi-ntre amici?
 73

Ajută-i, Doamne
Doamne, câtă răutate
Unii oameni poartă-n “guşe”,
Încărcaţi cu ostilitate,
De-s umflaţi parcă-s căpuşe.

Doamne, câtă învrăjbire,

Şi ranchiună, antipatie,
Le-a pătruns unora-n fire
De-s bolnavi de duşmănie.

Doamne, câtă urâciune,

Cât venin acumulează
Şi cu câtă-nverşunare
Zilnic se rivalizează.

Doamne, ce mizantropie
Şi ce crunt-adversitate,
Ură, pică, neomenie
Şi porniri nejudecate.

Doamne, dă-le-un pic de minte,

Judecată, raţiune,
Readu-i la cele sfinte
Nu-i lăsa-n deşertăciune.
 74

Speranţe
Doamne, ce speranţe sunt,
Pentru noi pe-acest pământ?
Că-n loc de-o viaţă mai bună
Sărăcim lună de lună.

Cât va curge, cât va trece,

Vremurile-ncotro ne duc,
Că trecură ani vreo zece
Doamne, încotro s-apuc?

Nu avem busolă care

Să găsească azimutul,
Căile-s rătăcitoare
Mergem cum ne duce vântul.

Doamne sfinte, te rugăm

Ca busola s-o repari
Şi smeriţi îţi sugerăm
Ca la greu, din nou s-apari.

Să ne-ajuţi, Doamne Hristoase,

Busola să funcţioneze,
Cei ce trag numai foloase
Să nu ne-o mai deregleze.
 75

La vânătoare
Eu ştiam că vânătorii,
Mint de-ngheaţă apele
Şi te-năduşă fiorii
Când îţi trag ei „clapele”.

Vânătoarea îmi plăcea,

Dar eram şi eu novice
Când m-a-ntrebat cineva:
- Mergi cu noi, amice?

Vreau să merg, dar nu se poate,

N-am cartuşe, nu am puşcă.
- Lasă, c-avem noi de toate,
Ia-ţi ceva de duşcă.

Mi-a dat puşcă, ba şi sfaturi

Cum s-o folosesc,
Cum să fiu atent la haturi
Şi cum să ochesc.

A uitat însă să-mi spună

S-armez cocoaşele-napoi
Şi mergând cu puşca-n mână,
Sare-n drum un iepuroi.

Ridic puşca şi ochesc,

Dar când trag, nimic n-aud
Ce vreau…stau şi tot gândesc
S-ajung mincinos sau surd?

- Vezi de puşcă, ai armat-o?

Vine-un vânător să-mi spună
- Da, de când am încărcat-o!
Îi răspund printr-o minciună.

Trag cocoaşele-napoi,
Mai merg vreo sută de paşi,
 76

Când colo, lângă zăvoi

Sare iar un iepuraş.

Dar nu fuge, se opreşte,

Cred că nici nu m-a zărit
Îl văd cum se ghemuieşte
Şi atuncea am ochit.

Sare păr, smoc după smoc,

Nu-l văd, dar fug să-l ridic.
Când ajung – iepure ioc,
Numai păr şi-n jur nimic!

Uimirea nu mi-o ascund:

- Prea mult păr, mă minunez
Am vrut oare să îl tund
Sau am vrut ca să-l vânez?
 77

O furnică
O făptur-atât de mică,
N-are astîmpăr de loc,
Nu-i robot e o furnică,
Ageră, isteaţă foc.

Atent dacă o studiezi

Cum lucrează-n furnicare
Parcă nu-ţi vine să crezi,
Ce model de-organizare.

Hrana ştiu cum s-o găsească

Merg în şir pe-a lor şosele
Şi ştiu s-o adăpostească
În labirinturi şi tunele.

Când eram în clasa şaptea,

O colegă frumuşică
Buchisea pe de rost cartea,
Iar eu îi spuneam “furnică”.

Ce mai faci tu furnicuţă?

O-ntrebam din când în când
Zău că-mi eşti foarte draguţă,
Spune-mi tu ce ai de gând?

Mă privea şi îi zâmbeam,
Avea ochi de chihlimbar,
Eu atunci parcă şedeam
Dezbrăcat pe-un furnicar.

Ce-am de gând m-ai întrebat?,

Cred că ştii cam ce gândesc:
Eu sânt fată tu băiat
S-aştept oare să mai cresc?

Vai colega nu eşti mică

Furnicuţa acuma este
 78

O furnică… o furnică,
Şi-i frumoasă ca-n poveste.

Am văzut-o cum roşeşte

Şi eu m-am îmbujorat
Şi-am simţit cât mă iubeşte
Când strâns ne-am îmbrăţişat.
 79

Nenorocire ori catastrofă

Nenorocirea e dezastru, e prăpăd, e tragedie,
Un flagel, calamitate, o năpastă, o urgie,
Sunt prea multe sinonime care pot să o numească
După urmări, gravitate, cuvântul s-o definească.

Dar atuncea catrastofa e oare- nenorocire

Sau este Apocalipsă, e sfârşit de omenire
Nici pe una nici pe alta nu pot să o scot din strofă,
Întrucât nenorocirea poate fi o catrastofă.

O-ntâmplare mai banală sau de o gravitate mare

În vorbirea românescă multe înţelesuri are,
Unii folosesc această bogăţie de cuvinte ,
În alt sens decât acela înţeles mai înainte.

Un contabil la o firmă se plângea unui confrate,

Că managerul de firmă este o calamitate,
Că nu-i plăteşte salariul după munca ce-o prestează,
Nu-i principial şi face ceea ce alţii-i dictează.

Eram în oraş aseară, aşteptând un troleibuz

Şi întâmplător din dreapta ce mi-a fost dat să auz:
Un bărbat destul de bine, se plângea c-a lui nevastă
E-un dezastru, o catrastrofă, o urgie, o năpastă.

Cum amicu-l întrebase de când e căsătorit,

Declar sincer amuţisem de răspunsul auzit.
Păi de vreo patru decenii spuse el profund marcat,
Stau cu catastrofa-n casă şi-mpărţim acelaşi pat.

Cum poate c-o catastrofă să-şi compare-a lui soţie

Oricâte defecte are,aşa ceva cum să fie.
Dar deodată îmi vine-n minte ce mi-a zis doamna Istrate,
Că s-a măritat cu Lică care-i o calamitate.

Mă-ntrebam atunci în sine...Oare-n câte căsnicii,

Iubirile se transformă-n catrastofe,în urgii.
 80

Că orice căsătorie e din dragoste iubire

Cum de apare acel dezastru, cataclism, nenorocire.

Nu mai înţeleg nimica mintea-mi merge mai departe,

Oare eu pentru soţie nu sunt o calamitate?
Sau soţia pentru mine nu cumva e-un cataclism,
Un dezastru,o urgie, un adevărat seism?

Cum...adevărat seism? Doamne sfinte mă păzeşte,

De calamităţi, dezastre, de tragedii mă fereşte,
Mai bine trăiesc în casă cu aşa calamitate
Decât prăpăd, catastrofe, tragedii adevărate.
 81

Dragoste şi ură
Omul e perfecţiunea ce pământul stăpâneşte,
Creatoru-a avut grijă să-i dea tot ce-i trebuieşte,
L-a-nzestrat cu credinţă, cu dragoste şi iubire,
Să se bucure de viaţă, să trăiască-n fericire.

I-a dăruit înţelepciune, logică, inteligenţă,

Să fie cît mai amabil, iertător, plin de clemenţă,
Domnu-aşa a vrut să fie, omul când a fost creat
Credincios, smerit, onest, să nu cadă în păcat.

Cât de mult contează acuma ca între oameni să fie

Înţelegere, iubire, dragoste şi omenie,
Viaţa omului e scurtă, însă atâta cât trăieşte
Să prospere şi să simtă că-i iubit şi că iubeşte.

Să nu îl priveze nimeni de drepturi şi libertăţi,

Ci din contra să-l ajute la nevoi şi greutăţi.
Astfel omul dovedeşte cât trăieşte pe-astă lume,
Că-nglobează un tezaur în fiinţă şi în nume.

Zilele se scurg în ani, anii-n secole, milenii

Şi-n lume apar invenţii datoarte unor genii,
Care-n ştiinţă avansează şi-aduc noi descoperiri
În folosul unor state sau întregii omeniri.

Toate-s bune pân-aicea, toate-s la superlativ

Dar ştiinţa, din păcate, are şi-un rol negativ
Atunci când e îndreptată spre direcţii criminale
Să distrugă, să ucidă, din porniri contorsionale.

Că porniri contorsionale, ura, vrajba, duşmănia,

Se iscă şi-apar în lume când lipseşte omenia
Şi-atunci omu-şi pierde firea, creierul îi clocoteşte
Orori, crime şi distrugeri cu cruzime săvârşeşte.

Toate astea aduc patimi, dureri de ne-nchipuit

De te-ntrebi îţi pui problema, omul a înnebunit?
 82

Ce-l împinge, cine-l mână de îşi pierde a lui minte,

Cum de nu-l opreşte nimeni c-un minut mai înainte?

Unde-i ură nu e milă, sentimentele dispar,

Omu-i gol pe dinăuntru şi se comportă barbar
De-aş avea un punct de sprijin, zău, aş răsturna pământul,
Să readuc omenirea aşa cum a vrut-o sfântul.

Oamenii să se respecte, să trăiască-n raţiune,

Să renunţe la războaie, să facă doar fapte bune,
Nimeni să nu-şi piardă viaţa din ranchiună, răzbunare,
Între oameni să dispară orice acte de teroare.
 83

De câte ori iubito

De câte ori iubito
Să-ţi spun că te iubesc,
De câte ori iubito
Mă pierd când te zăresc.
De câte ori iubito
Doresc să te-ntâlnesc,
De fiecare dată
Obrajii îmi roşesc.
De câte ori iubito
În ochi eu te privesc,
Să-ţi spun de-a mea iubire
Nicicând nu reuşesc.
A mea destăinuire
Nu pot s-o-mpărtăşesc,
Doar poate-ntr-o scrisoare
De vrei să o primeşti,
Ţi-aş spune ce mă doare
Şi cât de dragă-mi eşti.
O, vino, scumpă fată,
Durearea de-mi alină
Şi dă-mi guriţa dulce
Ca mierea de albină.
Să fii a mea pe viaţă
Şi eu al tău fidel,
Şi până-n dimineaţă
Să ne iubim cu zel.
Să fii a mea pe viaţă,
Iar eu supusul tău
Şi-n orice dimineaţă
Să fii la pieptul meu.
 84

De ce tace premierul
În guvern, mulţi demnitari sunt de etnie maghiară
Ce-i slujesc doar pe maghiari aşa cum chiar ei declară
Aşa zise Ghiorghi Frunda, tot umblând prin Occident,
Că nu-i omul României, pentru unguri e prezent.
Mai apoi şi Laszlo Borbely scrie foarte-nverşunat
În Jurnalul Naţional, că s-a mai maturizat.
Şi ce spun udemeriştii e raţional, e-adevărat,
Dar românii-n loc de creier au în cap un beculeţ
Care se aprinde când aud că etnicii vor în ţară un sătuleţ
Laszlo Borbely mai declară că sunt 100 de localităţi
Pe care etnicii maghiari vor să le asocieze fără alte judecăţi.
Şi să nu ne supărăm că doar ei cu nimic nu ne lezează
Dacă aceste localităţi contrar legilor, toate se asociază
Ca să-şi facă autonomie pe criterii culturale
Asta ar fi începutul şi apoi şi teritoriale
Dar sunt create condiţii au dreptul şi posibilităţi
Să-şi prezinte a lor cultură în ori ce localităţi
Mai recent tot Ghiorghi Frunda în Europa îşi face runda
Caută susţinători ca el, cu porniri înverşunate
Ca să pună ţara noastră-n situaţii delicate
Nu am nimic cu udemeriştii nici cu etnicii maghiari
Dar să-i vedem cinstiţi cu ţara şi mai ales pe demnitari
Însă după cîte se constată, ei nu vor a fi corecţi
Ori ce drepturi li s-ar da, nu dovedesc că sunt drepţi
Fac acum un referendum în două sau trei judeţe
Constituţia o încalcă nu e doar impoliteţe
Vrem ca organele în drept să se autosesizeze
Complot, instigare şi alte infracţiuni urgent să le cerceteze
Premierul însă tace şi nu vrea să intervină
Ce mai vrea să se încalce, e cumva şi el de vină?
 85

Democraţie
M-a-ntrebat ieri un amic
Ce-i aia democraţie
N-am ştiut cum să-i explic,
I-am zis poate-i o stafie.

O stafie ce-i vopsită

Dintr-un interes anumea
Susţinută de-o elită
Ce duce-n eroare lumea.

Şi atunci democraţia
Poate fi ea o eroare?
Sau poate-i vinovăţia
Unor lideri de popoare?

Dar de ce vinovăţie?
S-ar întreba cineva
Intrucît democraţie
Toată omenirea vrea.

Voinţa e-ntemeiată
Şi-i voinţa orişicui,
Să domnească-n lumea toată
Puterea poporului.

Cine poate să ne spună

Unde domneşte poporul
Şi că viaţa merge strună
Paradis e viitorul.

Multe ţări pe-acest pământ,

Se declară democrate
Dar au lideri care sânt
Discipoli a lui Socrate.

Ce se cred în sinea lor

Iluştri, iluminaţi,
Iar gloata şi nu popor
 86

S-o conducă aristrocaţi.

Dac-o spune e minciună

Propagandă –nşelătoare,
Latră cîini plătiţi la lună,
Duce lumea în eroare.

Că sunt ţări mai dezvoltate

Şi averi acumulează,
Dar cum au ajuns bogate
Cântăreşte, analizează.

Dacă prin democraţie

Prin ea însăşi se adună
O imensă bogăţie,
A-nşelătorie sună.

Nu am nimic cu bogaţii
Şi cum au strîns bogăţia,
Am ce am cu democraţii
Şi cum vând democraţia.

Că nu-i marfă de vânzare,

Nici de introdus forţat,
Ca model de-organizare
Altor firme-altui stat.
 87

La joacă
Satu-n care m-am născut
Reşedinţă de comună,
Acolo am petrcut
O parte din viaţă bună

O parte din viaţă bună,

Din care copilăria;
Când de ea mi-aduc aminte
Mă cuprinde nostalgia

Mă cuprinde nostalgia!
Parcă ieri, eu copilaş
Făceam păsări de hârtie
Ca să mă joc pe imaş

Şi mă jucam pe imaş
Cu-alţi copii de vârsta mea,
Lângă acel pârâiaş
Care Întors se numea

Care Întors se numea,

Joaca nu o-ntrerupeam,
De pe-un mal pe celălalt
Cu avânt noi îl săream.

Cu avânt noi îl săream

În timp ce vaca păştea,
Dar când foamea ne răzbea
Câte-un urs întreg mâncam

Câte-un urs întreg mâncam

Boţ de brânză-n mămăligă,
Şi alt joc noi începeam
Cin’ s-ascunde gata strigă

Cin’ s-ascunde gata strigă

Noi, ceilalţi îl căutam
 88

Prin boscheţi, iarbă, ferigă

Până ce-l descopeream

Până ce-l descopeream

Tot jucând aşa mijoarca,
Şi-apoi repede treceam
Trei băieţi să jucăm “poarca”.
 89

Lumea
Lumea asta nu-i ca lumea,
Se comportă anapoda,
Are organisme anumea,
Dar nimic nu pot schimba.

Dar nimic nu pot schimba,

Lumea e în degradare,
Vom ajunge, vom serba
O lume mai bună oare?

O lume mai bună oare

Toţi vrem s-o sărbătorim,
Unii vor însă teroare
Cum să facem să-i oprim?

Cum să facem să-i oprim,

Să salvăm vieţi omeneşti,
Şi-mpreună să trăim
În condiţii creştineşti.

În condiţii creştineşti,
Cu credinţă-n tot ce-i sfânt,
Să ai tot ce îţi doreşti
Tihnă, pace pe pământ.

Să dispară răutatea,
Lupta pentru bogăţii, putere,
Să domnească bunătatea
Oamenii toţi să prospere.

Doamne, dă-le raţiune,

Şefilor de stat, popoare,
Nu-i lăsa-n deşertăciune
Scapă lumea de teroare.
 90

Paştele
Dup-atâta aşteptare
Şapte săptămâni de post,
Cât a ţinut postul mare
Doamne, tare lung a fost.

Doamne, tare lung a fost,

Însă e pe terminate,
Dar creşte preţul de cost
La carne şi la lactate.

La carne şi la lactate
Cum oare vom proceda,
Făr-asemenea bucate
Ce vom face, vom răbda?

Ce vom face vom răbda

Doamne ce încurcătură,
Toate merg anapoda
De paşti ce vom pune-n gură?

Postul cred că–l vom întinde

Până când vom sucomba,
Zău, nu ştim dacă vom prinde
Că ceva se va schimba.
 91

Amurg
În amurg încep să scadă
Triluri, ciripiri duioase,
Prin pădure prin livadă
Noaptea-ncepe să se lase.

Privesc spre apus şi cînt,

Soarele treptat coboară
Şi-ncet intră în pămînt,
Frumuseţea mă-nfioară.

De curînd a asfinţit ,
În jur e crespuscular
Încă nu mi-am revenit,
Lucitoare stele apar.
M-am întins cu faţa-n sus
Să privesc bolta cerească,
De miraj m-am lăsat dus
De pe lumea pămîntescă.

Stele mai strălucitoare

Altele palid lucesc,
Eu mă urc în Carul Mare
Şi printre stele pornesc.

Carul Mic şi el roteşte

În jurul Stelei Polare,
Tot mirajul mă uimeşte
Aştrii toţi sunt în mişcare.

Văd din cer cum cade-o stea

Din vis iute mă trezesc,
N-o fi fost chiar steaua mea
Doamne, încă mai trăiesc?
 92

Îngeri şi Demoni
Doamne Sfinte, ai creat omul şi i-ai dăruit de toate
Să-şi trăiască a lui viaţă în belşug, prosperitate,
I-aI dat Doamne şi pămîntul cu a lui enorme bogăţii,Toată
fauna şi flora, subsol, munţi, ape, cîmpii.

Doamne-ai fost atît de darnic şi atît de generos,

I-aI dat putere, sentimente de iubire şi un psihic sănătos,
I-aI dat minte să gîndescă şi apoi să acţioneze,
Limbă, grai ca să vorbească şi să nu să se izoleze.

Comunicativ cu alţii, să se afirme că iubeşte

Deci să fie sociabil şi să spună ce gîndeşte.
Să nu facă rău la nimeni, ci din contra să-i ajute
Pe cei ce au probleme grele, nedorite şi nevrute.

Doamne Sfinte. ai vrut ca omul să fie atît de perfect,

Să nu cadă în păcate, să se comporte corect,
Ai trimis atîţia îngeri pe oameni să îi ajute,
Să-şi păstreze ferm credinţa, de demoni să nu asculte.

Dar sunt oameni slabi de înger,care cad în derizoriu

Că pe pămînt de cînd e omul, totul e-n contradictoriu,
Îngerii îi protejează dar dracii-împing la păcate
Nu ştiu cum, dar demonii, parcă au prioritate.

Vin din infern, ucigă-i toaca, îngerii din Rai coboară,

Negrul drac şi albul înger care pe care doboară,
Care din ei reuşeşte pe om să-l influenţeze
Să comită urgii, păcate sau pe demoni să-i sfideze.

Draci-s draci pătrund în oameni şi îi fac răutăcioşi,

Uită că-s creaţi de Tine şi-ajung foarte păcătoşi.
Comit acte de teroare, dezastre, crime urgii,
N-au nici inimă, nici suflet, au doar draci în scăfîrlii.

Doamne Sfinte, te rugăm cu smerenie, credinţă

Ajută-ne să scăpăm de a dracilor ingerinţă.
 93

Furtuna
S-a iscat o adiere,
Nu-ncepuse-a bate vânt,
Era ca o mângâiere
Pentru tot ce-i pe pământ.

M-am uitat spre nord pe cer,

Nori, grămezi învolburate,
Păsările prin eter
Zbor şi ţipă-nfricoşate.

Parcă vor ca să vestească

Tot ce este vietate
Urgent să se-adăpostească
Că vine-o calamitate.

Acum vântul suflă tare,

Fulgeră şi tună,
Vijelii devastatoare
Este-o groaznică furtună.

Copacii-s smulşi din rădăcină,

Pe sus zboară acoperişuri,
Cad la rând stâlpi de lumină
Vietăţile fug în ascunzişuri.

De prea multă-ncărcătură
Norii nu rezistă,
Se rup, cad în bătătură
Parcă-i o apocalipsă.

Apele-s învolburate
De torentele de ploaie,
Peste câmpuri, peste sate
Trec înaltele puhoaie.

Măturând în calea lor

 94

Şi ducând la vale,
În potop ucigător
Oameni, case, animale.
 95

Omenie
Omu-n lume cât trăieşte
Mulţi indivizi întâlneşte.
Dar nu orice individ
Este un om întreg, valid.
Oamenii nu sunt „întregi”
Când n-ai cum să-i înţelegi
Şi la fel nu sunt „valizi”
Când constaţi că sunt stupizi.
Făr-o judecată dreaptă
Şi conduită înţeleaptă
Când oricum ai încerca
Nu-nţelegi, nu ştii ce vrea.
Iată deci înţelepciune,
Judecată, raţiune,
Trăsături de om normal
Neschimbate de vreun val.
Ori la greu, ori la uşor,
Cine-i OM nu-i schimbător,
Chiar de urcă sau coboară
Omenia-i o comoară.
A dovedi omenie
Nu-i nici fală, nici mândrie
E-un tezaur scump, enorm
Înglobat în chip de om.
Dar mai sunt şi indivizi
Periculoşi şi perfizi
Ce-au în vene doar venin
Cum spune-un dicton latin
“Homo homini lupus”
Care înseamnă tradus
Omul pentru om e fiară
Îl doboară, îl omoară.
Dacă toţi oamenii-n lume
Ar da dovadă de-omenie
Ne-am căpăta alt renume
Şi-am scăpa de duşmănie.
 96

Harta
Harta ţării o privesc
Mă cuprinde nostalgia,
N-am cum să mă dumiresc:
Asta este România?

Mă încearcă o durere
Mare, nemaipomenită,
Oare cât o să dureze
S-o vedem reîntregită?

Ţara noastră, ştim, era

De la Tisa pân’ la Nistru
Iar la nord Pocuţia
Şi la sud bătrânul Istru.

Pe aceste teritorii
În cam trei mii de ani
Au călcat toţi detractorii
Cruzi şi veninoşi duşmani.

Care-au vrut şi-au ocupat

Părţi din ţara noastră dragă
Neputincioşi am cedat
Şi-acum harta nu-i întreagă.

Noi n-am cucerit pământuri,

Ce nu ne-au aparţinut
Şi n-am fost aduşi de vânturi
Ci pereni de la-nceput.

După primul mondial război

Ce-a cuprins atâtea state
S-a făcut şi pentru noi
Mult aşteptata dreptate.
Ţara s-a reîntregit
Dup-o dreaptă analiză
Provinciile s-au reunit
 97

Treceam Prutul fără viză.

Dar dreptatea a ţinut

Circa douăzeci de ani
Cu ameniţări de necrezut
Iar ne-au rupt cruzii duşmani.

În al doilea război
Deşi am recâştigat
Cruntă soartă pentru noi
Forţat din nou am cedat.

Nedreptatea se menţine,
Doamne, cât va mai dura
Rupturi josnice, meschine
Nu se mai pot îndura.
 98

Nostalgie
M-am întâlnit alaltăseară
Cu un foarte bun amic
Şi-n discuţia sumară
El mi-a spus că sunt nostalgic.

Nu i-am reproşat nimica,

Cred că bine-am procedat
“ Ce-a vrut ca să spună-adică?”
Eu în gând m-am întrebat.

“Poate că are dreptate

Sau o glumă- a vrut să facă,
Dar cum poate să constate?
Mai bine era să tacă.”

Atunci nu l-am întrebat,

Dar modul cum el a zis
Zău mă face să constat
Că nostalgic sunt precis.

Mi-a plăcut copilăria

Şi când mă gândesc la ea,
Mă cuprinde nostalgia
Deşi viaţa era grea.

Au fost şi alte etape

În anii care-au trecut,
Mai demult sau mai aproape
Le-am trăit şi mi-au plăcut.

Când am urmat facultatea,

Cum s-ascund, nu am uitat
Grija şi seriozitatea
Profilor ce m-au format.

Lor acum le mulţumesc

Şi atunci le-am mulţumit,
 99

Sunt nostalgic, e firesc

Frumoşi ani am mai trăit.

Ca să-nvăţ fără de plată

Patru ani la facultate
Nostalgia mea-i curată,
E certă, nu falsitate.

Nostalgic sunt permanent

Nu uit marea bucurie
C-am primit apartament
Atunci, la căsătorie.

Unora nu le convine
Când le povestesc deschis,
Că tot răul era bine
Cert, real, şi nu un vis.

Ei vor vrea ca să dezlege,

Ce am scris s-analizeze,
Dar cert, nu vor înţelege
Vor şti doar să protesteze.

Dar protestul lor va fi

Fără nici o temelie,
Dreptatea va ocroti
Sincera mea nostalgie.
 100

Luna
Luceşti acolo-n depărtare,
Cu raze dulci ne tot dezmierzi,
Ne dai lumină de la soare
Dar nu-ncălzeşti, doar luminezi.

Te cântă-atâta omenire,
Dar tu rămâi acolo rece
Şi tuturor le dai de ştire
Că timpul trece, trece, trece.

Te-au pus Selena-n calendare,

După parcursul pe orbită,
Cu-a tale faze uimitoare
De lună plină sau umbrită.

Iar tu priveşti cu chipul clar,

Tot ce se-ntâmplă pe pământ,
De el te-ai rupt dar în zadar
Pe om tu vrei să-l faci un sfânt.

Că omu-acuma e pornit
La războaie şi teroare
Şi-i foarte greu de stăpânit
Parcă-i făcut ca să omoare.

O, vino lună înapoi,

De pe orbita milenară
Şi scapă lumea de război
De ură şi fire barbară.
 101

În vizită la Ipoteşti
În sacoşe ne-am luat
S-avem ceva de gustat,
De băut ceva lichid
Şi-un distins profesor ghid,
Un şofer cu-autobuz
Încărcat pân’ la refuz,
Noi, un grup de buni români
Mai tineri şi mai bătrâni,
Pe-un traseu ca în poveşti
Am ajuns la Ipoteşti.
Ipoteşti, locul natal
Al poetului naţional
Şi oriunde ne-ndreptam
Peste tot parcă-l vedeam
În copilăria lui
Prin mijlocul codrului.
Şuierând când îl chema,
Râzând când îl părăsea
Şi vorbind cu codrul verde
Dorinţele nu le pierde.
Din contra s-aprind dar tac,
Pân-ajunge sus, la lac,
Lacul este plin de nuferi
Îl priveşti şi parcă suferi,
Sunt toţi galbeni cu foi verzi,
Închizi ochii şi visezi.
Cercuri albe-n valuri parcă
Răspândite de o barcă
Şi pe mal, plin de dorinţă,
Eminescu în fiinţă,
Vrea din trestii să răsară
O zână, o domnişoară
Şi la piept cu-acea copilă
Să-ncropească o idilă,
În luntrea mică pe ape,
Din mână vâsla să-i scape
Şi profund înamoraţi
 102

Să plutească-mbrăţişaţi,
Vântu-n trestii şuşotească,
Blânda lună să-i privească
Cu-a ei rază dulce, lină
Poleindu-i cu lumină.
Dar deodată el tresare
Ea din trestii nu apare
Şi-ntristat de-a lung de maluri
Vede tremurul de valuri,
Ce duceau pe creasta lor
A lui dorinţe de amor.
Şi purtându-le departe
Se simte-n singurătate
Lângă lacul cel albastru
Se consideră-un sihastru
Tot privind aşa la nuferi,
Doamne, rău atunci când suferi.
Iar pe noi, vizitatorii
Parcă ne-au cuprins fiorii.
 103

Promisiuni
Oamenii-s de multe feluri:
Cei mai mulţi au demnitate,
Alţii să-şi atingă ţeluri
Fac promisiuni deşarte.

E o practică mai veche

Şi mulţi speră în minuni,
Când se iau după ureche
Şi cred în promisiuni.

Este o înşelăciune
Dacă prejudiciezi
Făcând o promisiune
Fără ca s-o onorezi.

Nu mai credeţi oameni buni

Baliverne împănate,
Spuse drept promisiuni
Ce rămân neonorate.
 104

Privatizare
Ce-i aia privatizare?
M-a întrebat ieri un amic.
Să-i răspund la întrebare
Nu ştiam cum să-i explic.

Ca să fiu documentat
Căutai prin dicţionare
Şi din ele am aflat
Sinonim-deposedare.

Mai găsii în dicţionare

Multe alte analogii
Ca frustare,fraudare,
Prădare, furt sau hoţii.

L-am căutat pe amic

Cu răspunsul la-ntrebare
Şi-ncercai ca să-i explic
Ce-i aia privatizare.

M-am uitat la el atent

Ceva,ceva nu-i plăcea
Parcă nu era prezent
S-asculte din ştiinţa mea.

M-a cuprins brusc o mirare

Cînd mi-a zis puţin răstit
Asta-i naţionalizare,
Degeaba te-ai pregătit.

M-a pus iarăşi în dilemă

Ce e naţionalizare?
Tare-ncurcată problemă
O fi tot privatizare?

Şi din nou am studiat

Prin tot felul de izvoare
 105

Şi mult mai documentat

Să-i explic eram în stare.

Dar amicu-avea dreptate

Că la naţionalizare
S-a luat o proprietate
Prin certă deposedare.

S-a luat, s-a confiscat

De cei ce aveau puterea
Şi statului i s-a dat
Aproape toată averea.

Acum, la privatizare
Statul e deposedat
Şi se dă la fiecare
Ce s-a naţionalizat.

Că expresia în sine
De spui „Naţionalizare”
Oricum nu prea sună bine
Punem un semn de mirare.

Iar acum, la inversare

Amicului pot să-i spun
Că şi la privatizare
Mai trag unii câte-un tun.
 106

Ce ştim şi ce dorim
Ştim desigur că trăim
Şi că viaţa o simţim,
Chiar de nu e cum dorim
Nu vrem ca să flămânzim,
Foamea să ne-o păcălim.
Şi nu vrem să-nţepenim
S-ajungem la ţintirim,
Muncitori noi vrem să fim
Şi în schimb vrem să primim
S-avem din ce să trăim.
Nu vrem să ne chinuim,
Nici ca să ne lăfăim
Noi ştim să ne hărnicim
Un trai bun să făurim.
Dar nu vrem cobai să fim,
Tot mai prost să ne hrănim,
Haine vechi să peticim.
Ceea ce noi ne dorim
Stăpâni pe ţară să fim
Şi să o reîntregim
Demni, în pace să trăim,
Diplomaţi mai buni să fim,
Româneşte să vorbim,
Tot mereu să reclădim,
Tot ce-i rău să ocolim
De duşmani să ne păzim.
Şi la toţi să dovedim
C-avem planuri şi gândim
Ce să dăm, ce să primim
Şi mereu să chibzuim
Cum să ne îmbogăţim.
Viaţa să ne-o-nveselim,
Şi mai e un factor prim
Mult mai solidari să fim
Să nu ne mai terfelim,
Să nu ne bălăcărim
Între noi să ne bârfim,
 107

Lumea să nu o minţim,
Dar nici să ne linguşim
Imaginea să ne-o ştirbim,
Ci din contra s-o-ntărim,
Cu nimic să nu greşim
Că mai greu e să plătim.
 108

A fost odată
A fost odată, dragi copii,
O altă ordine în stat
Când se cerea corect să fii,
Cinstit şi-n viaţă cumpătat.

A fost odată când studenţii

Erau pe gratis instruţi,
Şi nu se impuneau pretenţii
Ca să plătească-a lor părinţi.

Studenţii după absolvire,

Erau urgent repartizaţi
În funcţie de pregătire
Şi deveneau salariaţi.

A fost o perioadă-n care

Şomeri în ţară nu erau,
Când se dădea la fiecare
Salarii după cât munceau.

A fost odată când nemunca

Era de lege sancţionată,
Şi toţi înţelegeau porunca
Să duc-o viaţă ordonată.

A fost odată, dragii mei

Spitalizarea gratuită,
Nu-ţi pretindea dolari sau lei
Să te-operezi de-apendicită.

Iar medicii manifestau

O mare, responsabilitate
Pe pacienţi ei îi tratau
Cu multă profesionaliate.

În staţiunile de-odihnă,
De tratamente, balneare,
 109

Aveau toţi linişte şi tihnă

Fără vreo discriminare.

Iar salariile erau

Foarte just echilibrate,
Pentru toţi cei ce munceau
Nu era inechitate.

Cei ce erau mari demnitari

În guvern sau parlament,
N-aveau salariile mai mari
De cinci la unu per procent.

Şi muncitorii şi ţărani
Mergeau la munte sau la mare
Şi nu se plângeau de bani
Că ajungea la fiecare.

Era şi-o moralitate

Pe care toţi o respectau,
Între limite exacte
Care nu se depăşeau.

Tinerii nu se drogau,
Erau ageri şi frumoşi,
Mulţi din ei nici nu fumau
Erau tare respectuoşi.

Cei ce n-aveau locuinţă

Erau ajutaţi urgent
Şi primeau în folosinţă
Cu chirie, apartament.

Mult nu trebuiau s-aştepte

Cererea la aprobare,
N-aşteptau pe holuri, trepte
Cu plicuri în buzunare.
 110

Legile erau severe

Pentru toţi aceia care
Încercau să-şi fac-avere
Prin furt sau delapidare.

Fetele la noi pe-atunci

Erau bine educate,
Nu erau duse la „munci”
De mafioţi racolate.

Nici vorbă nu se-auzea

De trafic de carne vie,
Nimeni nu îşi permitea
O atare-anomalie.

Nu se voia dictatură
Internă sau din afară
Nici porniri, vrajbă şi ură
Şi nici comportări de fiară.
 111

Apa şi focul
A zis apa către foc:
- Astăzi ai avut noroc,
N-am ştiut că te-ai aprins
Că urgent eu te-aş fi stins.
Focule, ia bine-aminte,
Ştiu că eşti mult prea fierbinte
Şi că ai în tine draci,
Ce-ntâlneşti în scrum prefaci
Şi ai prefăcut în scrum
Valori multe, însemnate,
N-am să te mai las de-acum,
Te voi pedepsi la moarte.
Eu te voi executa
Fără nici o judecată,
Nimeni nu te va ierta
Că nu meriţi altă soartă.
Oricând am intervenit
În aburi te-ai transformat,
Mult timp nu mi-a trebuit
Să te sting. Şi-ai sucombat.
- Stai, m-ai criticat destul
Focul brusc interveni,
Eu de critici sunt sătul
Şi oricând pot izbucni.
Apă, fi-i mai calculată
Tu eşti răul cel mai mare
Vii, distrugi, îneci îndată
Tot ce-n cale îţi răsare!
Şi rămân în urma ta
Stricăciuni, mii de cadavre,
Dezastru ce nu-l poţi uita
Iar tu vii şi-mi spui palavre?
- Focule, să-ţi spun ceva?
Vezi pădurea cea de brazi?
Dacă eu n-aş exista
N-ai avea tu ce să arzi.
N-ar fi brazi şi nici păduri
 112

Oameni şi-alte vietăţi

Pe câmp nu ar fi culturi
Şi nici alte varietăţi.
Eu exist în tot ce-i viu,
De când sunt nici nu mai ştiu,
Fără mine nu se poate
Sunt primordială-n toate.
 113

Norica - senator
Eu, fiind foarte ocupată,
Liberă nici un moment,
Am trimis a mea nepoată
În locul meu la Parlament.
I-am spus cum să procedeze,
Să stea cât mai liniştit,
Cum trebuie să voteze
Să nu dea de bănuit.

Însă a fost depistată

De-un reporter vigilent,
Dar noroc! Am fost scăpată
Cu-n banal avertisment.
 114

Virgil Săhleanu
Un oraş îndoliat
Acum Iaşul este,
Dup-acel asasinat
Dureroasă veste.

Erai foarte respectat

Tu, Virgile dragă,
Ca lider de sindicat
De-o uzină-ntreagă.

O uzină cu contracte
Foarte avantajoase,
Cum rezultă cert din acte
Ţării aduceau foloase.

Dar de ce s-aducă ţării

Iar noi proşti să fim?
Hai s-o dăm privatizării
Să ne-nbogăţim.

Tu Virgil ai demascat
Marea nedreptate,
Iar acum eşti îngropat
La Eternitate.
Te-au ucis pe casa scării
În mod bestial,
Victima privatizării
Erou sindical.
 115

Tribunale
Ca emblemă-i o balanţă
Ce-i corect echilibrată,
În procese, în instanţă
Ea nu poate fi-nclinată.

Pentru magistraţi înseamnă

Să nu cadă-n influenţă
Altfel unii de-i îndeamnă
Ei s-aplice legea-n esenţă.

O soluţie nedreaptă
Voit dată de-o instanţă,
Este cea mai gravă faptă
Pentru ea nu-i toleranţă.

Iar astfel de magistraţi

Făr-un dram de demnitate,
Trebuiesc înlăturaţi
Şi pedepsiţi cu fermitate.

Ei sunt mai periculoşi

Decât orice infractor,
Ajung cei mai ticăloşi
În rândul magistraţilor.

Dar, după cum unii dictează

Apar tribunale-ad-hoc,
Scopul şi-l realizează
Şi sentinţa-i “Trageţi! Foc!”.

Că sunt condamnări la moarte

Cu probe premeditate,
Cu proceduri, legi încălcate
Iar ei zic că fac dreptate.

Iar acele tribunale

La comandă-nfiinţate,
 116

Zise ”internaţionale”
N-au nici o legaliate.
 117

Limba română
Unii susţin o poveste,
Că-n România de est,
Altă limbă se vorbeşte
Nu ca cea vorbită-n vest.

E desigur nebunie,
Să se spun-aşa ceva,
Un blestem, o blasfemie
Pentru cei din Moldova.

Nu ştiu cum judecă unii,

Şi ce vor să dovedească,
În capul lor gărgăunii
Îi încurcă să gândească.

O crasă denaturare,
A avut loc la Prut, recent,
Un om fără orientare
A vorbit incoerent.

Cu certă absurditate,
Vorbind clar, în româneşte,
A afirmat cu răutate
C-a vorbit moldoveneşte.

Cum în lume nu există,

O limbă moldovenească,
Peste Prut tot mai persistă
Influenţa-mpărătescă.

De la Nistru la Carpaţi,
E Moldova noastră-ntreagă,
Toţi locuitorii-s fraţi
Etnia şi limba-i leagă.
 118

Tabloul
Am rămas perplex, „tablou”,
Când tabloul îl văzui,
După ce-l primii cadou
Şi l-am agăţat în cui.

L-am privit atent, din faţă,

Ca să înţeleg pictura,
Pe un fond de ou de raţă
Dar nu pricepeam figura.

Deoarece şi figura
Avea fond de ou de raţă,
Sesizam doar trăsătura
Ca un firicel de aţă.

Şi-acest firicel de aţă,

Întins oval în tablou,
Închidea o suprafaţă
Ce părea a fi un ou.
Şi atunci mi-am revenit,
Din postura de tablou,
Viaţă! Maestrul a dorit
S-o reprezinte prin ou.

Viaţă!-atuncea am strigat,
Artistu-a pus-o-n tablou,
Dar pe ou cin’ l-a ouat?
Mă-ntrebai uimit din nou.

Răspunsul nu l-am aflat,

Dar ou-n tablou l-a pus
Şi apoi precipitat
După cloşcă el s-a dus.
 119

Actualităţi
Cei ce au puterea-n mână,
Doamne, multe mei scornesc,
De trei ori pe săptămână
Dezbină şi zăpăcesc.

În loc ca să facă planuri,

Să ieşim din fundătură,
Ei lansează doar sloganuri
De-nvrăjbire şi de ură.

Şi astfel mâncătoria,
Între oameni se-nteţeşte,
De te-apucă nebunia,
Un circ ce te zăpăceşte.

Un slogan:”Să trăiţi bine!”

Pe prea mulţi i-a zăpăcit,
S-au convins însă în fine
Că prea uşor s-au păcălit.

Nivelul de trai tot scade,

Taxe, biruri şi-alte dări,
Din venituri le tot rade
Multe, mari impozitări.

Dobâda ce-i practicată

Pentru bani depuşi de-o parte,
E şi ea impozitată
De n-ajung nici să te-ngroape.

Iată că trăim sloganul

“Mult mai rău în loc de bine”,
Că le-am dat la vot ciolanul
Zău, acuma mi-e ruşine.

Cu corupţia cea mare,

Tot la fel s-a vâturat,
 120

Că face eradicare
Cu toţi cei ce-au guvernat.

S-au convins dar cu durere,

C-au dat şi cu asta-n şanţ,
Corupţi sunt şi la putere
Şi în rândul celorlalţi.

Acuma prin dosariada,

Declanşată se instigă,
Să fie o mineriadă
Mai feroce, mai aprigă.

Se anunţă o perioadă
De-nvrăjbire, răzbunare,
Multe victime-o să cadă
În crunta încrâncenare.

Va fi de lungă durată,
Ura, vrajba, duşmănia,
Începută într-o dungă
Dar unde-i vinovăţia?

Că orice vinovăţie
Trebuie cert dovedită,
Probele-n dosar să fie
Ca o stâncă-ncremenită.

Fiecare caz în parte,

Profund trebuie cercetat,
Faptele analizate
Ce urmări au generat.

Vrem să-nvingă raţiunea,

Să găsim calea cea bună,
Să dispară urâciunea
Să ieşim din văgăună.
 121

Sfântul Gheorghe
Astăzi este sărbătoare,
Serbăm Mucenicul Mare,
Nou prilej pentru pileală,
Bem, nu-i timp de plictiseală.

Sfântul Gheorghe este azi

Cel mai voinic, mai viteaz
Dintre sfinţi şi mucenici,
De asta suntem aici.

Da, suntem aici de asta,

Eu mi-am luat chiar şi nevasta,
Cu drag să-l sărbătorim
Pe-un profosor omonim.

Un profesor erudit,
Cult, învăţat, erudit,
Dar n-am venit să-nvăţăm
Am venit ca să mâncăm.

Şi desigur, să toastăm,
La mulţi ani ca să-i urăm,
Hai să ridicăm paharul
Şi să savurăm nectarul.

Să bem câte-un păhărel

Din podgoria “Ionel”,
La mulţi ani domn’ profesor
Zău, sunteţi strălucitor.

Că vă întreţine silueta
Cu drag doamna Nicoleta,
Cu-a dânsei delicateţe
Vă menţine-n tinereţe.
Şi cu multă gingăşie
Vă insuflă bucurie.
 122

Azi e foarte bucuroasă

De serbarea lui voinicu’
Priviţi cât e de frumoasă
Şi-l soarbe din ochi pe Gicu.

Noi, aici, care suntem

Pe-amândoi vă-mbrăţişăm
De Sfântul Gheorghe să bem,
Şi “La Mulţi Ani” vă urăm.

Dar cum Sfântul Gheorghe-i mâine,

(Azi suntem în 22),
Peste noapte vom rămâne
Nu vom pleca până joi.
 123

Concediu
Vara asta a-nceput
Cu ploi şi cu răcoare,
Iar în plan eu am avut
Ca să merg la mare.

Planul să-l îndeplinesc

Am întins pelteaua,
Dornic ca să reuşesc
Am tot strâns cureaua.

Vremea văd că se-ncălzeşte,

Timpul se tot scurge,
Altceva mă perpeleşte:
Banii-mi vor ajunge?

Economisesc de-un an
Şi lunar tot socotesc,
E necaz, aman-aman,
Mai mulţi bani îmi trebuiesc.

N-am mai fost de cin’şpe ani

La vreo staţiune,
Am ajuns săraci, sărmani,
Fă Doamne-o minune.

Nici anul ăsta nu pot

Să fac un sejur la mare,
Iar la nul, cum socot,
Nicicum nu voi fi în stare.

Că mintenaş intrăm în UE
Şi europeni vom fi,
Preţurile-au să tot suie,
Vom avea din ce trăi?

Da, desigur, vom avea,

Dar trebuie să muncim
 124

Şi să terminăm cu cearta
De ce-i rău să ne ferim.
 125

Sesiune parlamentară
Parlamentarii au fost chemaţi, din a lor vacanţă,
Într-o sesiune de urgenţă, printr-o ordonanţă.
Unii spun că s-a impus, o atare sesiune,
Să se-arobe niscai drepturi, la o uniune.
Uniune ce reprezintă, un grup de minoritari,
Ce vor musai pe români, să-i transforme în maghiari.
Să-i oblige să renunţe, la graiul dulce românesc,
Să înveţe toţi maghiara, aşa cum dânşii doresc.
Şi dac-un român nu ştie, nu-nţelege limba lor,
În procese la instanţe, s-angajeze translator.
O pretenţie absurdă, dar cu bătaie mai lungă,
Să se-audă-n ţări vecine, unde vor ei să ajungă.
Ca pretenţia să reziste şi să devină legală,
Ea să fie introdusă în legea fundamentală.
În Constituţia ţării, o astfel de prevedere,
Ca-n Ardeal limba română, să se vorbească-n
tăcere.
Asta vor minoritarii, să ajungem de ocară,
Şi consideraţi străini, în a noastră scumpă ţară.
Naţiunea română s-a format istoriceşte,
Şi pe glia moştenită se vorbeşte româneşte.
Din populaţia ţării, opt la sută e maghiară,
Care vrea ca-n România, să-şi formeze a lor ţară.
De asta minoritarii, sunt ostili faţă de-al nostru steag,
Faţă de limba română, de tot ce ne este drag.
Deşi ţara noastră este stat unitar naţional,
Ei susţin în duşmănie, că e multinaţional.
Vor acuma referendum, vor un ţinut secuiesc,
Dar uită relele făcute acestui neam românesc.
Nu le mai înşir pe toate, ce vor ei şi ce poftesc,

Cert este că nu le place neamul nostru românesc

Şi se vor stăpâni pe-o parte din pământul
strămoşesc.
 126

Pădurea
Pădure dragă pădure,
Te iubim dintotdeauna
Ne-ai fost mamă,ne-ai fost tata
Sălaş cînd venea furtuna

De milenii ne eşti frate

Ne hrăneşti şi ne-ai hrănit
La nevoi ne-ai dat de toate
Pe străbuni ia-i găzduit

Trăind oameni-n pădure

Sau hrănit cu-afine mure
Zmeură,coarne.bureţi
Carne de capre,mistreţi

Nădejdea nea fost pădurea

Suntem aici băştinaşi
Nu barbari veniţi de aiurea
Pe aici fără înaintaşi

Darnică şi primitoare,
Ne-ai dat lemn să construim
Toate cele necesare
Şi iarna să ne-ncălzim

Codrule noi te slăvim

Că la timp ne-ai dat de toate
Ne-ai ajutat să vieţuim
A noastră perenitate

Vrem ca toţi aceia care,

Tot mereu te jefuesc
Să-şi petreacă la răcoare,
Tot timpul cît mai trăesc.
 127

Cros fără cronometru

De când mă ştiu, eram copil,
De-atunci am început s-alerg,
Că viaţa este-o alergare
C-un început şi un sfârşit
Şi sunt aşa de mulţi cei care
S-au înrolat ca într-un cros
Dar nu se-ntrec în alergare,
Fug fiecare în a lor stil,
Pe-a lor culoar, pe-a lor cărare.
Eu nu le ştiu culoarul lor
Nici ei nu ştiu cărarea mea
Şi-n crosul nostru nu ne-oprim
Tot alergem de când ne ştim,
Parcursul este scurt sau lung
Când am pornit ne amintim
Dar eu nu ştiu unde-o s-ajung
Nici ei nu ştiu cât vor fugi
Ce-am întâlnit şi ce-am văzut,
Sunt amintiri doar din trecut
Iar cei ce încă mai fugim
Ce-om întâlni încă nu ştim
Şi-n crosul ăsta neanunţat
Tot alergăm neîncetat
Dar timpul nu e măsurat
Şi ce-aşteptăm noi de la cros?
Să fie fuga cu folos
Şi de se poate cât mai lungă
Dar astea sunt nişte dorinţi
Ce le cerşim de la părinţi
Dar noi nu ni le-am pus în plan
Când am plecat, în care an?
Iar crosul ăsta nebunatic
Se aseamănă cu un concurs
În care nimeni nu cunoaşte
Când se termină al lui parcurs.
Parcursul mulţi l-au încheiat
Dar şi mai mulţi s-au înrolat
La modul cel mai natural
 128

Iar alţii au căzut din fugă

Loviţi de-un fulger, de-o entorsă
De-o crampă sau striviţi de-un val.
Şi-al lor parcurs s-a terminat
Dacă nu toţi, măcar o parte
Ar fi putut să mai alerge
Şi-ar fi ajuns, poate departe.
Dar ei nu au putut alege
Că pe trasee, pe culoare
Nu-s puse semne de-orientare.
 129

Mincinoşii
Despre vânători se spune
Că sunt cei mai mincinoşi.
Dar ei spun doar poante bune,
Sunt vânzători de gogoşi.

Desigur că vânătorii
Fac şi glume piperate,
Dar nu ei sunt purtătorii
De minciuni în societate.

Trebuiesc delimitate
Minciunile de glume,
Că minciuni bine-npănate
Circulă prea mult în lume.

Minciuni bine împănate

Prin mass-media transmise,
Mulţi le cred adevărate
Când le-aud sau le văd scrise.

Şi astfel, realitatea
E voit denaturată,
Şi începe-adversitatea
Între oameni deîndată.

Vinovaţii-n lumea asta

Spun că alţii-s vinovaţi,
Minciunesc lumea şi basta
Iar ei se cred cei mai curaţi.

Şi-astfel lumea e minţită

Când de unii, când de alţii
Şi mereu e păcălită
Neştiind care-s vinovaţii.
 130

Recunoaştere
Am fost şi sunt informator,
Nu mă mustră conştiinţa
Şi spun asta tuturor
Că a mea afost voinţa.

Declar liber şi deschis

Am dosar la Ce-Ne-Sas,
Multe note eu am scris
Şi-n dosar ele au rămas.

Unii cu tupeu, relaţii,

Dosarul şi l-au golit,
De acele informaţii
Care i-ar fi osîndit.

Informaţii eu am dat
Şi am procedat corect,
Cînd lucram la combinat
Şi urmăream un suspect.

Cum suspectul meu era

Ca şi mine inginer,
M-am convins că el voia
Să distrugă un atelier.

Atelierul aşa numit,

Loc foarte periculos,
Un incendiu izbucnit
Ar fi fost dezastruos.

Am aflat şi-am informat

Despre grava pregătire
Şi sunt mândru că am dat
Ajutor la prevenire.

Un control „inopinat”,
A găsit la timp trotilul
Şi urgent s-a depistat
 131

Sursa de foc şi fitilul.

De nu era prevenit
Dezastrul catastrofal
Mulţi muncitori ar fi murit
Şi mai mulţi duşi în spital.

Au trecut atâţia ani,

Sunt informator şi-acum
Că avem destui duşmani
Eu mi-aduc aport postum.
 132

Copilul şi barza
Un copil isteţ din fire,
Se-ntreba aşa-n neştire
Cine l-a adus pe lume
Şi de unde are nume?

Că un alt copil i-a spus

C-o barză l-ar fi adus
Şi i-a dat drumul pe coş,
De-a ajuns în leagăn, jos.

Fiind curios dumnealui,

O-ntrebă pe mama lui:
- Mamă, barza m-a adus?
- Da, aşa a vrut Isus.

Pe uşă s-a strecurat

Şi pe tata l-a-ntrebat:
- Tată, cred că ştii mai bine
Barza m-a adus pe mine?

- Da, băiete aşa este

Barza cu a ei poveste
A venit din cer, de sus
Şi pe tine te-a adus.

Tată, mama e frumoasă,

Tânără şi inimoasă,
Te întreb de ce atunci,
Tu cu berzele te-ncurci?
 133

Tricolorul românesc
Tricolorul românesc
E stindardul nostru sfânt.

Roşu-i sângele ostăşesc

Scurs pe-al nostru drag pământ.
Sânge de eroi vărsat
Pentru ţară, neam şi glie,
Că duşmani ne-au atacat
Să ne rupă din moşie.
Din moşia moştenită
De la străbunii daco-geţi,
Decebal şi Burebista,
Regi viteji şi buni şi drepţi.

Galbenul e bogăţia
Holdelor de grâu în pârg,
Roditoare ne-a fost glia
Muncită cu drag şi sârg.
Românii ştiu să muncească
Cu multă râvnă şi spor,
Ca producţia să crească
În industrie şi pe-ogor.

Albastrul ne este cerul

Şi pe steag el e marcat,
Completând astfel drapelul
Unui neam neânfricat.

Trei culori înseamnă glia

Şi-o istorie milenară,
Din străbuni avem moşia
Cea mai scumpă, mândră ţară.

Avem sfânta datorie

Să-ntregim ce-am moştenit
Şi să ne-apărăm moşia
Prin efort necontenit.
 134

Sunt ghinionist
Mi-a trecut pe dinainte
În fugă pisica neagră,
Voi avea doar zile fripte
Săptămâna asta-ntreagă?

Că săptămâna ce-a trecut

Şeful s-a luat de mine,
Spunându-mi că m-a văzut
Cum eu tai frunze la câine.

Zău, nu ştiu ce-a vrut să spună

Sunt foarte dezamăgit,
Va începe-acum furtună
Sau va fi mai potolit?

Declar sincer că mi-e frică

Nu cumva s-ajung şomer,
Ce mă fac la o adică?
Tremur ca un frigider.

Uneori ştiu c-am lipsit

Şi m-am dat cu băutura,
Dar curând m-am pocăit
Şefu, nu-mi face figura!

Azi, trecând pe lângă şcoală

Copleşit de întâmplare,
Mi-a ieşit cu cofa goală
Cred că doamna-nvăţătoare.

Alt ghinion mă aşteaptă

Mă gândeam îngrijorat,
Şi mergând pe partea dreaptă
Un Oltcit m-a acroşat.

Doar atât am reţinut

C-am fost la pământ trântit,
 135

Nu ştiu cât timp a trecut

Că la spital m-am trezit.

Dup-acea spitalizare
La servici m-am dus urgent,
Ce-o să-mi spună şeful oare?
Că-s distrat şi neatent.

Când la servici am intrat

Văd că şeful e nervos,
Mi-a spus că-s retrogradat
Cu două trepte mai jos.

Nevestei i-am povestit

Ceea ce mi s-a-ntâmplat,
Mi-a spus că s-a lămurit
Şi de mine-a divorţat.
 136

Autonomie
Autonomia este sinonim eliberare,
Dar şi dezrobire, libertate sau descătuşare.
Sunt destule sinonime ce cuvântul definesc,
Din păcate sunt şi oameni ce aiurea-l folosesc.
Mă refer aici al cei ai căror înaintaşi
Au migrat sute de ani dar aici n-au băştinaşi.
Noi românii n-aparţinem de popoare migratoare,
Viţa noastră strămoşească are rădăcini milenare.
Prin aceste sinonime noi voim clarificare
Dar să le luăm pe rând – ce este eliberare?
Cum acest cuvânt înseamnă scăpare de jug străin
Nu-nţelegem de ce unii au în vene doar venin.
Noi n-am subjugat pe nimeni şi nici nu am oprimat,
Să ne spună cine vrea ce avem de eliberat?
Iar acum alt sininim precizat drept dezrobire,
Menţionat în dicţionare deci nu numai în vorbire.
Cei ce susţin şi doresc autonomie, vor să fie
dezrobiţi,
Ei n-au ieşit din sclavagism şi de “robie striviţi”.
Noi românii am depăşit de mult perioada
sclavagistă,
Nu suntem stăpâni de sclavi şi sclavie nu există.
Cine spune că-i robit în a noastră scumpă ţară,
E duşman al României, pentru noi el e o fiară.
 137

Pluguşor
Ia sunaţi din zurgălăi
Şi porniţi plugul, flăcăi.
Bună seara, gospodari,
Bună seara, boieri mari,
Am venit să trag o brazdă
La mult onorata gazdă,
Am venit cu pluguşorul
Ca să ar din nou ogorul
Aşa cum ştim din străbuni
De la părinţii noştri buni,
Din cei şapte ani de-acasă,
De pe băncile din clasă,
Din exemple pozitive
Şi din cele negative.
Am plecat de la rondou
Tocmai de sus din Copou,
Şi-am venit să ur, să strig,
Că mi-e foame şi mi-e frig.
Şi-am venit c-o urătură
Fiindcă ştiu c-aveţi căldură
Ce din suflet izvorăşte
Şi din inimă porneşte.
O căldură omenească,
Curată şi creştinească.
Noi de-aceea vă urăm
Şi la Domnul ne rugăm
Norocul să vă-nsoţească
Şi la muncă şi acasă
S-aveţi o viaţă frumoasă,
În deplină sănătate,
Bucurii, prosperitate
Şi-nţelegere la toate.
Iar la anul care vine
Să trăiţi cu mult mai bine,
Iar în anii următori
Mai bine de zece ori.
 138

Ia sunaţi din zurgălai

Ca să fie-aşa, flacăi
Staţi vă rog, n-am terminat
Că ogoru-i lung şi lat,

Un ogor bogat, fertil,

Muncit cu drag şi cu stil.
Prin muncă şi hărnicie
Consecvenţă, dibăcie
A doi oameni gospodari
Puşi mereu pe fapte mari,
Ce-n prezent şi peste ani
Vor şti să câştige bani,
Prin muncă, preocupare,
Prezenţă şi-ndemânare,
Prin efort inteligent,
Chibzuinţă şi talent.
Iată deci că plugul ară,
Roadele încep s-apară
Şi ca roadele să fie
O reală bogăţie
Mai pocniţi din bici, flăcăi
Şi sunaţi din zurgălăi.

Şi-n sfârşit, a mea urare,

Să trăiţi şi la mai mare,
Iar din anul două mii
Baftă, noroc la copii,
Să vă bucuraţi cu toţii
Şi să vă vedeţi nepoţii
La şcoli şi la facultate
Cu excelente rezultate.
Şi să vă decidă sorţii
Să şcoliţi şi strănepoţii,
Strănepoţi ageri, frumoşi,
Cu străbunici sănătoşi
Toţi cei mici să vă trăiască
Şi-ntr-un trai mai bun să crească,
Iar şi noi, pe lângă ei
S-intrăm în mileniul trei,
Iar de ne-om vedea intraţi
 139

Să trăim ca nişte fraţi,

Toţi românii să se-mpace
Şi să nu se mai atace,
Să-l vedem pe Iliescu
Pupându-l pe Diaconescu,
Vadim pe Constantinescu,
Vasile pe Isărescu
CFR-iştii pe Băsescu.
Georgescu pe Măgureanu

Şi Mitrea pe Meleşcanu,
Iar Năstase pe furiş
Sărutându-l pe Opriş
Şi-n sfârşit UDMR-iştii
Sărutând PUNR-iştii
Şi să strige-n gura mare
Vivat România Mare.
Doar Petre Roman săracu’
El îl pupă şi pe dracu’
Musai să treacă pe punte,
Dar nu-n coadă, ci în frunte.

Iată deci a mea urare,

Să treacă toţi la împăcare,
Ia să ne-mpăcăm şi noi,
Să scăpăm de griji, nevoi,
Şi-ncepând cu două mii
S-avem numai bucurii,
Vă urez la toţi, în bloc,
Sănătate şi noroc.
 140

CUPRINS

1 Să fiu iar copil aş vrea 9

2 8 Martie 11
3 Casa părintească 12
4 Tata 14
5 Mama 15
6 Scrobul 17
7 La şcoală 19
8 Trecură anii 21
9 Dreapta, centru, stânga 23
10 Alianţe electorale 24
11 Alegeri libere 25
12 Cota unică 26
13 Dorinţă 28
14 Lumea 29
15 Intr-un sat 30
16 Presa şi poliţistul 32
17 Vecinul 34
18 Stupul 35
19 La câmp în copilărie 37
20 Salva – Vişeu 39
21 Autoapreciere 40
 141

22 Prietenie 41
23 Piatra Neamţ – Bicaz 43
24 Dreptatea şi strâmbătatea 44
25 Sănătatea 45
26 Unde-i opera ta, Doamne? 46
27 Un bătrân 47
28 Răsplata muncii 48
29 Electorală 2000 50
30 Pensia 53
31 România 54
32 Patria şi jaful 56
33 Timpul 58
34 Eminescu, „Doina” ta 60
35 Schimbare 62
36 Ploaia 63
37 Vântul 64
38 Prutul 66
39 Microreformă 67
40 Teroare şi terorism 69
41 De când ştim 71
42 Ajută-i Doamne 73
43 Speranţe 74
44 Prima vânătoare 75
45 O furnică 77
46 Nenorocire ori catastrofă 79
47 Dragoste şi ură 81
 142

48 De câte ori, iubito 83

49 De ce tace premierul 84
50 Democraţie 85
51 La joacă 87
52 Lumea 89
53 Paştele 90
54 Amurg 91
55 Îngeri şi demoni 92
56 Furtuna 93
57 Omenie 95
58 Harta 96
59 Nostalgie 98
60 Luna 100
61 În vizită la Ipoteşti 101
62 Promisiuni 103
63 Privatizare 104
64 Ce ştim şi ce dorim 106
65 A fost odată 108
66 Apa şi focul 111
67 Norica – senator 113
68 Virgil Săhleanu 114
69 Tribunale 115
70 Limba română 117
71 Tabloul 118
72 Actualitate 119
73 Sfântul Gheorghe 121
 143

74 Concediu 123
75 Sesiune parlamentară 125
76 Pădurea 126
77 Cros fără cronometru. 127
78 Mincinoşii 129
79 Recunoaştere 130
80 Copilul şi barza 132
81 Tricolorul românesc 133
82 Sunt ghinionist 134
83 Autonomie 136
84 Pluguşor 137