INSTITUTUL HYPERION

Institutul Român De Studii Transdisciplinare şi Cercetări în

domeniul Ştiinţei Universale

INSTITUTUL DELPHY CENTRUL ARTEMIS

Institutul pentru Dezvoltare Umană Centrul pentru Managementul Calităţii
şi Comunitară Vieţii şi Condiţiei Umane

Coodronatori:
Civilizaţia umană este rezultatul unui compromis între ceea
AURELIAN BURCU ALEXANDRU BURCU
ce-am fi vrut să facem pentru a ne fi mai bine, şi ceea ce-am
putut să-i convingem pe alţii să nu facă.
Azir

DIMENSIUNI FUNDAMENTALE Când Creatorul vrea o muncă mare de făcut ori o nedreptate
ALE DEZVOLTĂRII COMUNITARE: de corectat, el acţionează într-un mod neobişnuit. Nu trimite
cutremure ori fulgere înaintea sa, în schimb face să se nască
EDUCAŢIA, ECONOMIA ŞI MEDIUL SOCIAL un copil neajtorat într-o casă simplă şi dintr-o mamă de cele
mai multe ori umilă.. Pune un gând în mintea mamei, iar
aceasta, mai departe, în sufletul copilului. Apoi aşteaptă.
Anonim

EDITURA MEGA
2006
 CUPRINS
1. Introducere: apel la fapte şi solidaritate
2. Dezvoltarea comunitară şi educaţia paideică – Aurelian şi Alexandru Burcu
3. Lege şi ordine în gândirea lui Montesquieu – Alexandra şi Gabriel Pop
4. Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business: succintă prezentare – Aurelian Burcu, Ştefan
Neamţiu, Gabriel Pop, Alexandra Pop, Manuela Lupu, Eliza Gura, Leontina Moldovan
5. Educaţia ecologică: fundament al dezvoltării durabile – Alexandru Burcu
6. Proceduri penale europene: titularii acţiunii publice în Belgia şi Franţa – Daciana-Lavinia
Miclea
De ce progresul lumii se produce atât de lent? Pentru că
7. Individualismul metodologic: o abordare socio-economică – Raluca Moţoc
avem armate de cercetători dar nu şi descoperitori; pentru
8. Viziunea transdisciplinară în cercetarea ştiinţifică –Angela Vasiu, Codruţa Porcar, Dora
că avem cohorte de preoţi dar nici un dumnezeu; pentru că
Avesalon, Aurelian Burcu avem destule şcoli dar prea puţină educaţie; pentru că
9. Consideraţii generale privind fenomenul de evaziune fiscalã în România – Ioan C. Pop avem nenumărate legi dar dreptatea nu mai sălăşluieşte
10. Eutanasia între voinţa individuală şi presiunea comunitară – Ancuţa Lăcrimioara Chiş printre noi; pentru că avem tot mai mulţi copii şi din ce în
11. Aspecte privind asigurările şi asistenţa socială în diferite ţări – Claudia Florina Radu ce mai puţini părinţi; pentru că avem tone de cunoaştere şi
12. Discriminarea de gen: hărţuirea sexuală la locul de muncă – Alina Oros numai câteva grame de înţelesuri; pentru că avem farmacii
13. Despre democraţie în Rusia – Inessa Baban şi spitale la colţ de stradă, dar cu toţii rămânem bolnavi;
14. Dialogul social şi managementul conflictelor – Edit Nemeti pentru că avem poduri peste văi şi ape, dar nici o punte
15. Reorganizarea judiciară şi falimentul: concept şi noutăţi potrivit legii 64/1995 – Zoltan Racz peste prăpăstiile dintre fiinţele noastre; pentru că trupurile
16. Abordări ale Islamului – Alexandra şi Gabriel Pop nostre sunt mai aproape ca niciodată, dar sufletele au
17. Prezenţa în web a agenţiilor de turism din Transilvania-România şi Ungaria (studiu îngheţat în depărtări nemărginite; pentru că ne luminăm
comparativ) −Liciniu-Alexandru Kovács; Ioan-Cristian Chifu-Oros; Vera-Melinda Gálfi; oraşele chiar şi-n miez de noapte, dar negura s-a aşternut
Ştefan Moldovan
peste conştiinţele noastre însingurate.
18. Boala psihică, familia şi societatea – Mihaela Bălaj
19. The American Constitution – Maria Ciubăncan, Carmen Iga
Azir
20. Dinamica plasticii în modernism – Adriana Stan
21. Sociologul clujean George Em.Marica şi satul românesc – Mihai Cucerzan

22. Analiza gradului de îndatorare al firmelor din municipiul Cluj-Napoca cu ajutorul

programului statistic SPSS - Cristina Andronie, Ovidiu Bogdan, Codruta Dragomir
Luminita Mocan
23. Simone Weil versus Nietzsche? - etica măsurii şi apologia forţei – Ana Ionesei
24. Despre dreptul bărbatului de a se opune avortului, crimă la adresa umanităţii – Aurelian
Burcu, Emilia Gersak, Ruxandra Pestriţu, Nicoleta Chiş
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
INTRODUCERE
– APEL LA FAPTE ŞI SOLIDARITATE –
Scopul vieţii nu este acela de a fi fericit. Este acela de a fi folositor,
de a fi un om de onoare, a fi înţelegător şi de a schimba ceva în lume
datorită faptului că ai trăit şi ai trăit bine.
Ralph Waldo Emerson
Ne aflăm la un moment de cotitură al civilizaţiei occidentale, în care se
impun schimbate modelele de percepere a lumii şi vieţii. Fragmentarea
cunoaşterii şi acţiunii asupra mediului exterior reprezintă totodată şi o
fragmentare a vizunii omului despre sine şi despre rostul său ca fiinţă. Un om
unificat, care se cunoşte şi se realizează pe sine, parcurgând în fiecare moment
al vieţii cotidiene calea dezvoltării sale personale, numai acest model de
personalitate umană va fi în măsură să înţeleagă, să aplice şi să transforme
realitatea vieţii şi proceselor sociale. Numai prin crearea unei noi paradigme,
care să fie deopotrivă ştiinţă, filosofie, teologie, inginerie etc, civilizaţia
occidentală poate progresa.
Aşa cum am subliniat în repetate rânduri, considerăm că a sosit momentul
să introducem toate procesele dezvoltării umane şi comunitare în ecuaţii spre a
fi realizate practic. Cu simple speculaţii filosofice, speranţe religioase ori
imnuri poetice nu se pot satisface sectoarele de bază ale dezvoltării comunitare.
Este adedvărat că fiecare realitate îşi are scopul şi utilitatea ei, deopotrivă beţia
poetică a sufeltului, precum şi speranţa mistică a omului religios. Dar misiunea
omenirii actuale este a da o formă de dezvoltare superioare acestei lumi şi nu a
aştepta o moarte onorabilă pentru a moşteni cerurile paradisiace.
Nu suntem pentru dimensiunea materială a lumii, aşa cum nu promovăm
exclusiv nici pe cea spirituală; credinţa nosastră este că pentru civilizaţia
occidentală a sosit momentul să iasă din umbra fragmetărilor de realitate şi să
se înalţe spre unitatea de cuprinderea a lumii şi vieţii ca fenomene de ordin
cosmic. În acest sens, pentru început, de mare utilitate pot fi culturile
civilizaţiilor din vechime. Ceea ce trebuie să realizeze occidentul în prezent este
tocmai această unitate între dimensiunile realităţii fragmentate care conturează
cultura şi civilizaţia sa. Primul pas îl constituie realizarea viziunii transdisciplinare,
care să deschidă perspectiva către unitatea fundamentală între ştiinţă, artă, religie,
filosofie, şi modurile de viaţă cotidiene.
* româneşti au mers până acolo încât au dorit “purificarea” conceptuală chiar şi
Educaţia reprezintă instrumentul principal de evoluţie al fiinţei umane în
acord cu natura sa individuală. Mai mult decât atât, universul, statul,
5 6
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
comunitatea, familia şi viaţa personală (destinul omului) se conduc după
aceleaşi mari legi ale ordinii cosmice, tocmai întrucât sunt părţi armonic
integrate în marea sinergie a evoluţiei. Viaţa sub toate formele ei reprezintă în
fapt un flux al devenirii continue; evoluţia este rostul ei iar fiinţa umană dă curs
acestui deziderat în dublă calitate: de instrument şi de agent. De intrument
întrucât are de jucat un rol pe scena progresului (deopotrivă social şi cosmic),
sens în care toate civilizaţiile vechi ale omenirii considerau de că fiinţa umană
se întrupează în planul realităţii fizice ca să îndeplinească un rol – dat de
divinitate – în marea regie a lumii (aspect dealtfel preluat în telogia creştină,
dar pierdut pe drum după aproape o mie de ani).
A doua calitate a fiinţei umane, însă, accentuată de aceste civilizaţii, este
acela de agent, de participant activ, care poate, prin propia sa identitate şi
libertate de manifestare, să schimbe, să transforme rosturile lumii, să modeleze
destinul acesteia şi destinul personal, să depăşească determinismul existent în
lumea naturii, pentru celelalte specii şi pocese existenţiale.
Esenţa condiţiei umane constă în libertatea şi puterea transformării;
deopotrivă transformarea universului exterior cât şi a celui interior – modelarea
evoluţiei personale. Dar corelativ acestor atribute – libertate şi putere – omului
îi revin o serie de îndatoriri, printre care la loc de frunte se află:
responsabilitatea faţă de destinele celorlalte fiinţe, faţă de ecosistemul natural;
îndatorirea de a se dezvolta pe sine în virtute şi înţelepciune, pentru a putea înţelege
şi respecta legile cosmice ce gestionează starea de bună dezvoltarea a tuturor
proceselor vieţii; îndatorirea de a contribui după propria iscusinţă (şi de aici din
nou sarcina autodezvoltării) la progresul altor forme de viaţă; sarcina de a se
implica activ în gestiunea binelui comunitar.
Virtutea stă în capacitatea omului de a rodi şi a dărui aceste roade celorlalţi;
de a contribui cât mai mult posibil la dezvoltarea comunităţii, de a crea mereu
armonie în jurul său, pretutindeni unde se află: în familie, în societate, în
natură, în univers.
*
Volumul de faţă se doreşte o introducere în problematica dezvoltării
comunitare (atât în calitate de concept, precum şi – mai ales – ca realitate
concretă). Desigur că unora terminologia le poate aduce aminte de vechi
regimuri pe care cu toţii dăm vina pentru majoritatea lucrurilor pe care nu
reuşim astăzi să le înfăptuim. După fenomenul schimbării ultimului regim
social (avem reţineri serioase pe care istoria le va dovedi, în ceea ce priveţte
denumirea de “revoluţie” dată acestei mişcări) mulţi dintre membri societăţii
la nivel de limbaj, prin anatemizarea unora dintre cele mai importante cuvinte
ce definesc realităţi esenţiale în societăţile moderne avansate: “noi” (şi fanilia
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
acestuia), “tovarăş/camarad”, proprietate comună, servicii publice/comunitare,
“colectivitate” (şi întreaga familie lingvistică), împreună, nutual, sprijin etc etc.
Acestea sunt numai unele dintre conceptele fundamentale la care
majoritatea societăţilor vestice, chiar şi cele care au fost capitaliste “pur sânge”
(şi ne referim aici în special la SUA) au ajuns ca urmare a unui proces evolutiv-
istoric de ridicare a conştiinţei individuale şi comunitare. Desigur chiar acest
din urmă fapt ne dă răspuns la întrebarea de ce la noi nu este ca la alţii. Să ne
gândim puţin: am trecut de la o societate agrară (până în preajma celui de-al
doilea Război Mondial), la una puternic industrializată la mijlocul anilor 60-70.
De fapt dacă analizăm exact din punct de vederea al spiritului istoriei ca ştiinţă
(şi nu al intereselor manipulative ale acesteia) realitatea concretă, în România
nu a existat niciodată o economie agrară, în măsură să antreneze oamenii/
producătorii pe calea procesului de maturizare socială.
Proprietăţile au aparţinut în toată istoria unui grup atât de restrâns de
porprietari (care în cea mai mare parte nu administrau ei afacerile – deci din
nou nu au putut cultiva conştiinţa economică a valorii acesteia) încât nici nu
putem spune că aceştia ar fi fost reprezentativi pentru societatea românească.
Astfel se face că, atunci când au primit pământ, ţăranii nu au ştiut ce trebuie
făcut cu acesta – în onestitatea lor naturală ei ştiau doar să muncească, însă din
păcate regulile capitalismului şi multiplele capcane ale acestuia nu cer atât
munca, precum solicită spirit sepculativ şi egocentic. Omul, cetăţeanul român,
trăia în plin secol XX cu aceeaşi conştiinţă feudală a muncii pentru stăpân;
nimic însă din capacitatea şi responsabilitatea propriei gestiuni – atât a
proprietăţii, cât şi a intereselor şi vieţii private. Comunismul, ca epocă istorică
nu a contribuit la progresul conştiinţei individuale şi nici comunitare, greşeala
majoră fiind saltul peste nivele de dezvoltare, de maturizare. Comunismul în
România a importat din alte societăţi modele pentru care omul social nu era
pregătit; or, un principiu binecunoscut şi larg aplicat al dezvoltării umane este
că dacă nu implici oamenii, ei nu au cum să înveţe. Astfel se face că o întreagă
societate a rămas practic la fel de detaşată de anumite idealuri şi realizări
practice, în plin secol XX, pe cât a fost în toată perioada feudală.
Cetăţeanul a preferat din nou confortul de a se lăsa condus spre imaşuri mai
bogate (nimeni nu poate nega perioadele de prosperitate ale anilor 70), tras,
împins, pus la muncă, îngrijit de cele trebuincioase, hrănit şi adăpat, dar fără ca
acesta să conştientizeze nici drumul parcurs, nici efortul depus şi cu atât mai
puţin realizările personale. Aşa cum nici un salahor în evul mediu nu se bucura
de ridicarea vreunui castel sau fortăreţe princiare, tot astfel membri societăţi
româneşti nu s-au simţit mândri de realizări moderne invidiate de multe alte
popoare popoare.
7 8
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Conştiinţa individului, toropită de somnul speciei, nu a făcut decât să-şi ia o
pauză de activitate, într-o plăcută toropeală, aşteptând în continuare ca valurile
istoriei să aducă la malul existenţei sociale comori pierdute de alţii pe mările
destinului. Şi atunci constatarea lui Noica vine practic precum o lege
existenţială sau o reţetă – din păcate valabilă – de tratare a unui întreg organism
social: „oamenii trăiesc după cum se întâmplă neconducându-şi viaţa către o
finalitate firească […] te tuiţi la ei cum aşteaptă să se întâmple ceva. Ce?
Aşteptaţi mai departe. Fie-vă zeii buni şi lase-vă veşnic acolo unde sunteţi, căci
mai departe tot nu veţi ajunge! Veşnicia e pentru ceea ce nu este!”
*
Volumul de faţă vine să contribuie la mult dorita schimbare istorică în
această perspecitvă. Contează mai puţin ce au făcut (mai ales dacă nu au făcut)
antecesorii şi ce au greşit aceştia. Important este nu atât trecutul, şi nici măcar
prezentul; cu adevărat semnificativ este numai viitorul posibil şi aspiraţia
încununată de efortul individual şi colectiv de a transforma potenţialitatea
acestuia în realitate practică şi utilă. Căci tot ceea ce există în societatea umană,
există cu, pentru şi prin oameni. Societatea înseşi este un veritabil organism a
cărui bună dezvoltare depinde atât de calitatea celulelor sale, cât şi de
funcţionarea eficientă a lor.
Astfel încât degeaba avem oameni “buni la suflet” dacă sufeltul nu este pus
la muncă şi nu este “investit” să rodească şi să dăruiască fructele sale societăţii.
Şi degeaba avem oameni bogaţi care îşi etalează luxul în văzul mapamondului,
dacă bogăţia lor creşte din sărăcia celorlalţi membri ai aceleiaşi comunităţi
umane. “Comunitatea – spune cândva Einstein – este un copac, nu o maşină”.
De aceea nu se poate ca o celulă să prospere din îmbolnăvirea şi otrăvirea
celorlale; … decât dacă este celulă canceroasă, adică opusă vieţii şi dezvoltării
întregului organism.
Iată de ce volumul de faţă se constituie şi într-un apel la unitate din partea tuturor
membrilor societăţii româneşti care – conştientizându-şi apartenenţa la viitorul lor
personal şi la viitorul global al omenirii – să lase deoparte tradiţia somnului de veci al
românului alintat de slogane mediatice şi politice şi să purceadă la acţini concrete,
gândite şi orientate spre dezvoltare. Dezvoltarea personală nu poate fi concepută în
afara evoluţiei mediului comunitar; destinul individual este unit cu destinul comun
prin resorturile vieţii. Dacă dorim ca un copac să crească falnic şi să rodească din
plin, este imperios necesar deopotrivă a-l feri de dăunători externi, cât şi de a
îmbogăţi în primul rând solul din care îşi trage resursele.
În lumea contemporană, nimeni nu se poate dezvolta de unul singur. Nici
măcar să supravieţuiască nu mai reuşeşte omul contemporan în complexitatea
forţelor sociale actuale, oricât de performant ar fi el ca individualitate. De aceea
nu atât strălucirea valarii personale este importantă, cât mai ales valoarea
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

individuală adăugată la marele grup al celorlalţi şi coordonată după principii

progresiste, în vederea producerii, nu a consuului, a edificării nu a distrugerii,
a prieteniei nu a războaielor de orgolii, a virtuţii şi dăruirii. Individualismul
sălbatic trebuie supus civilizaţiei; forţele lui naturale trebuie orientate spre
comuniune şi cooperare. Interesul şi prosperitatea privată nu se pot realiza
decât prin intermediul bunăstării colective. Iată de ce considerăm că a sosit
momentul să întindem punţi de speranţă între sufletele noastre însingurate şi să
concepem modalităţi de acţiune comună pentru a străbate deşerturile ce ne
despart ca oameni. Abia apoi ne putem porpune să edificăm structuri ale
progreslului şi bunăstării: din momentul în care uităm că a fi se poate conjuga
la persoana întâi singular.
Întrucât pe bună dreptate s-a remarcat tot mai intens în ştiinţele secolului XX,
ceea ce observase cu multă vreme în urmă Leon Burgeois. Şi anume că “există, Adevărata nevoie de care are trebuinţă societatea actuală este
pentru fiecare om care trăieşte, o datorie faţă de toţi oamenii care trăiesc, din cauza revoluţia spiritului, care tebuie să arate individului un ideal
şi în măsura serviciilor ce i-au fost aduse prin sforţarea tuturor. Dar mai există şi o superior egoismului biologic, care să-l facă pe om să simtă
datorie faţă de generaţiile viitoare, datorită serviciilor ce i-au fost aduse de
generaţiile trecute. La obligaţia de a participa la sarcinile asociaţiei actuale, pentru a
solidaritatea lui cu umanitatea întreagă, înfăţişându-i nobleţea
o întreţine şi a o păstra, se adaugă obligaţia de a o creşte şi a fi părtaşi în aceleaşi şi demnitatea muncii ca scopuri imediate ale vieţii sale.
condiţii de repartizare echitabilă la sarcinile acestei creşteri. Capitalul comun al
asociaţiei omeneşti este o organizaţie vie, pe cale de necontenită prefacere şi a cărei Petre Andrei
evoluţie nu poate avea loc fără continuitatea sforţării constante a tuturor.“
*
Prezentul volum reprezintă deopotrivă o chemarea la acţiune practică,
solidară şi onestă, pentru cei ce sunt şi cei ce vor fi, precum şi un omagiu
adresat celor care au fost şi au dovedit că adevăratele realizări pot lua naştere
numai prin unirea eforturilor personale ale adevăraţilor oameni!

Coordonatorii

9 10
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

DEZVOLTAREA COMUNITARĂ ŞI EDUCAŢIA PAIDEICĂ toţi oamenii vor căuta şi vor observa atunci esenţialul fumdamental al
lucrurilor, miezul existenţei şi manifestării lor. Dar acele vremuri încă sunt
Comunitatea nu este o maşină; comunitatea este un copac. aşteptate, astfel că deocamdată aproape fiecare se mulţumeşte cu fragmente de
Albert Einstein
realitate, care descriu diferite faţete ale lucrurilor, dar niciodată lucrul în
întregime şi cu atât mai puţin esenţa şi deci, rostul lui.
Dezvoltarea comunitară, atât în calitate de concept, precum şi ca realitate
În ceea ce priveşte problema comunitară, ea înseşi a suferit acelaşi fenomen
practică făcând parte intrinsecă din existenţa umană, a cunoscut numeroase şi
de superficializare a tratamentului. Opinia noastră este că nu putem vorbi
variate modalităţi de definire, în funcţie de optica regimurilor politice,
despre dezvoltare comunitară fără a privi în primul rând fundamentul
curentelor teologice, orientării gâditorilor domeniului socio-uman sau
fenomenului, pe de o parte, iar pe de alta rostul, sensul şi devenirea acestuia. În
conjuncturilor născute din compromisurile aproape obligatoriu de realizat la
esenţa sa cea mai simplă, comunitatea este formată din oameni şi reprezintă
implementarea practică a oricărui sistem în societatea umană. Nu ne propunem
rezultanta sinergică a manifestărilor tuturor acestora. Este un principiu
o trecere în revistă a acestor orientări şi variaţii pe tema dezvoltării comunitare.
fundamental al exprimării tuturor proceselor sistemice la nivel cosmic acela că
Opinia noastră este că fiecare dintre acestea a atins puncte reale, esenţiale şi de
fiecare parte se regăseşte deplin în întreg, iar întregul se reflectă în întregime în
asemena definitorii ale conceptului, fie că ele s-au referit la statutul
fiecare dintre părţile sale. De aceea, chiar dacă are existenţă şi conştiinţă de
minorităţilor sau al anumitor grupuri, categorii sau vârste sociale, fie că au avut
sine stătătoare, diferite de ale membrilor care o compun, comunitatea
în obiectiv calitatea vieţiii, problematica statutului social, puterea economică
continuă să rămână fundamental dependentă de natura, calitatea,
ori satisfacţia cetăţeanului, accesul la servicii ori gradul de satisfacere a
manifestarea şi devenirea fiecăruia dintre membrii ei şi a tuturor împreună.
nevoilor şi acoperire a trebuinţelor umnane şi aşa mai departe.
Astfel încât fiecare dintre atributele comunităţii ca întreg, se compune şi se
Dacă vom analiza însă în profunzime esenţa fenomenului, putem distinge cu
regăseşte în atributele fiecăreia dintre celulele acestui întreg, adică în
uşurinţă aceeaşi problemă existentă în aproape toate domeniile civilizaţiei
caractreisticile fiecărei fiinţe umane. Iată de ce, dacă dorim să definim
actuale, occidentale: oamenii au tendinţa de a vedea una sau mai multe faţete
realitatea numită dezvotare comunitară, este absolut necesar să înţelegem că ea
ale întregului, de obicei acelea mai apropiate de natura lor proprie (de gradul de
depinde fundamental de realitatea dezvoltării umane. Numai o comunitate în
cultură, înţelegere, cutume, educaţie etc) precum şi de interesele care le
care fiecare fiinţă umană şi toate împreună îşi orientează procesele existenţei
motivează şi îndrumă existenţa în lume. Dar ca un paradox al statutului fiinţei
lor individuale şi colective în sensul evoluţiei personale, numai o astfel de
umane, de obicei tocmai lucrurile esenţiale – sau esenţa din lucruri – ne scapă
comunitate poate aspira la procesul dezvoltării sale ca întreg.
privirilor şi înţelegerii. Desigur nu discutăm aici cum se face că, de pildă, copii
Iar aceasta este doar jumătate din perspectivă; cealaltă jumătate este dată de
observă esenţialul din lucruri şi adresează întrebări fundamentale la care adulţii
o parte, o realitate componentă a comunităţii care a fost aproape total neglijată
nu au şi nu caută răspunsuri pe parcursul vieţii, deşi, cea mai proslăvită dintre
până în prezent. Ca să înţelegem despre ce este vorba, mai întâi este necesară o
disciplinele civilizaţiei occidentale – filosofia – încearcă de mii de ani să ne
lărgire a câmpului de percepţie prin reamintirea rosturilor existenţei umane şi a
înveţe a ne întreba continuu, a medita la rosturile fundamentale ale exsitenţei, a
raporturilor prin care fiinţa umană este legată de alte vieţuitoare în cadrul
căuta răspunsuri la întrebările privind lucrurile întâlnite pe drumul devenirii
marelui fenomen cosmic al Vieţii în devenire. “Omul, arăta Theillard de
noastre ca fiinţe umane. “Când gândim despre lume, arăta Fritjof Capra, ne
Chardin, nu reprezintă decât una din nenumăratele nervuri formând evantaiul
confruntăm cu aceeaşi problemă precum cartograful care încearcă să asigure
anatomic şi spiritual al Vieţii. Umanitatea dobândeşte astfel consistenţă şi
suprafaţa pământului cu o serie de hărţi plane. Pentru cei mai mulţi dintre noi
devine în acelaşi timp verosimilă imediat ce raportată într-un Spaţiu-Timp
este dificil să fim permanent conştienţi de limitările şi relativitatea cunoaşterii
biologic, ne apare ca prelungind în configuraţia ei chiar liniile Universului prin
conceptuale. Datorită faptului că ne este mai uşor să cuprindem cu mintea
alte realităţi, exact la fel de avansate ca şi ele.“ În aceeaşi ordine de idei,
reprezentarea realităţii decât realitatea înseşi, tindem să le confundăm pe
Einstein considera că „fiinţa umană este o parte a întregului numit de noi
acestea două şi să luăm conceptele şi simbolurile noastre drept realitate.“
Univers; o parte limitată în timp şi spaţiu. Ea-şi resimte propria identitate,
Nu ne propunem să criticăm această deficienţă a civilizaţiei noastre,
sentimentele, gândurile ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzie optică a
perpetuate de-a lugul timpului; într-o bună zi ea se va îndrepta, moment în care
conştiinţei sale. Această iluzie este pentru noi un fel de închisoare ce ne

11 12
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
limitează la dorinţele personale şi la afecţiunea pentru câteva persoane
apropiate. Misiunea noastră este să ne eliberăm din această închisoare prin
lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişând toate fiinţele şi întreaga natură, în
frumuseţea sa. Nimeni nu este capabil să atingă integral această performanţă,
dar lupta şi efortul pentru ea este o parte a eliberării şi un fundament pentru
pacea interioară.“ Mai mult chiar, această luptă, acest efort defineşte esenţa
procesului dezvoltării. Dezvoltarea comunitară, de aceea, nu înseamnă o
comunitate dezvoltată, ci o comunitate care aspiră şi trudeşte pentru a atinge
trepte superioare de evoluţie.
Dar aşa cum am văzut, însuşi conceptul de comunitate nu se reduce la
reprezentanţii speciei umane şi nici la raporturile sociale stabilite de istorie
între aceştia. Comunitatea trebuie raportată la ecosistemul întregii planete şi
încadrată în procesele cosmice ale evoluţiei vieţii, guvernate după principii
universale şi comune, aplicabile în egală măsură fiinţei umane şi celorlalte
specii, dar şi relaţiilor simbiotice dintre acestea statornicite de forţele cosmice
ale evoluţiei. În acest sens semnificativă este exprimarea poetică realizată de
Valisile Moisescu. „Toate legile Naturii, observa el, decurg ca o infinitate de
raze dintr-o singură Lege Centrală. Iar dacă ele trezesc mereu admiraţia
noastră, prin exactitatea şi regularitatea lor permanentă, aceasta se datorează
faptului că Universul e un sistem unitar. O aceeaşi Esenţă e răspândită cu
dărnicie pretutindeni, diferenţiată doar prin varietatea gamelor armonioase.
Aceleaşi legi prezidă şi la căderea unui măr ca şi la gravitaţia lunii în jurul
pământului sau la atracţia dintre două suflete. Buchetul de flori şi persoana
iubită căreia i-l oferim sunt realităţile aceleiaşi armonii atotcuprinzătoare”.
Pentru a înţelege dimensiunea corectă a dezvoltării comunitare, este deci
necesar să percepem esenţa a ceea ce constituie dezvoltarea omului şi a tuturor
formelor de viaţă coparticipante la simbioza terestră. Acest aspect a fost
denumit, în formula clasică, sensul vieţii. Sensul vieţii, în opinia noastră,
reprezintă punctul numărul unu, kilometrul zero în definirea şi mai apoi
implementarea procesului dezvoltării comunitare. În această perspecitvă, nu se
poate să nu fim într-u totul de acord cu Alfred Adler, care în celebra sa carte
intitulată chiar “Sensul Vieţii”, considera că “problema sensului vieţii are
valoare şi semnificaţie numai dacă o privim în cadrul sistemului Om – Cosmos.
Este în acest caz de văzut că, în această relaţie, Cosmosul posedă o putere
modelatoare. Cosmosul este, ca să spunem aşa, tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar
întreaga viaţă este de conceput ca o acţiune perpetuă de satisfacere a cerinţelor
Cosmosului. Nu ca şi cum ar exista o impulsie care mai târziu în viaţă ar fi în
stare să ducă totul la final şi care nu trebuie decât să se desfăşoare, ci ceva
înnăscut ce aparţine vieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, un
Ceva fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată. Viaţa înseamnă a se
13
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
dezvolta de la sine. Spiritul uman este din cale afară de obişnuit să închidă într-
o formă toate cele ce curg, să ia în consideraţie nu mişcarea, ci mişcarea
încremenită, mişcarea care a devenit formă. Noi, [însă] suntem dintotdeauna
preocupaţi de a dizolva în mişcare ceea ce sesizăm ca formă. Faptul universal
al evoluţiei creatoare a tuturor vieţuitoarelor ne poate lămuri că direcţia
dezvoltării la fiecare specie are un ţel, ţelul perfecţiunii, al adaptării active la
cerinţele cosmice. Este vorba mai degrabă de o adaptare sub specie aeternitatis,
deoarece este „justă” numai acea dezvoltare corporală şi psihică ce poate să
treacă drept „justă” pentru viitorul cel mai îndepărtat.”
*
Exprimat în termeni mai puţin filosofici, mesajul autorului citat anterior ne
readuce amite că scopul existenţial al fiinţie umane este acela de a ajunge la
stadiul de divinitate, indiferent cum îl denumim şi cât înţelegem acum din
acesta. Pentru momentul de faţă al dezvoltării fiinţei umane terestre nu este
necesar să avem imaginea clară, logică, raţională a stării de divinitate
(presupunând prin absurd că acest lucru ar fi posibil), ci este suficient să dăm
curs acelei chemări interioare manifestată prin toate organele şi simţurile cu
care suntem dotaţi. Această manifestare scapă deocamdată întregii curpinderi a
raţiunii, de aceea pentru perceperea unei imagini cât mai ample este bine să
lăsăm toate aceste simţuri să acţioneze. Din sinergia “percepţiilor” lor se naşte
holgrama a ceea ce este propria şi particulara noastră trăire a stării de divinitate.
Cu cât o fiinţă umană este mai bogată în cantitatea şi calitatea percepţiilor pe
care le poate obţine de la simţurile sale şi cu cât este mai educată în sensul de a
da curs combinaţiei lor sinergice, cu atât mai mult acea fiinţă umană este mai
aproape de trăirea sacrului ca formă de comunicare cu dimensiunile
transcendente ale existenţei. Nu este deci vorba neaparat de un stadiu superior
de cultură, de elevare a raţiuniii sau de prea multe înţelesuri. Deopotrivă
sălbaticul junglelor cât şi savantul civilizat pot avea aceeaşi trăire a divinităţii.
Numai că primul se bazează mai mult pe canalele de percepţie “iraţională”
(adică cele care nu fac uz de simţul raţiunii), pe când celălalt se slujeşte de
forţele intelectului pentru a prelucra informaţiile din mediu (memorate) spre a
extrage noi înţelesuri. În funcţie de cât este însă de activat în spiritul său
canalul iraţional (adică acela care lasă deopotrivă loc şi senzaţiilor,
sentimentelor, intuiţiei să aibă un cuvânt de spus), savantul va putea avea el
însuţi deopotrivă trăiri plenare ale stării de apropiere de divinitate, cât şi
înţelegerea proceselor ep care e parcurge în acest demers. Adică savantul
nostru se aproprie de ceea ce numim starea de înţelepciune. Înţeleptul nu este
un sfânt, ci e un om care participă activ, conştinet şi responsbil la dezvoltarea
vieţii umane spre stadiile sale superioare. Adică un elev care îşi conştientizează
14
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
rolul şi misiunile existenţiale, şi vine la şcoală cu această conştiinţă a muncii, a
participării, a străduinţei personale.
Calea dezvoltării fiinţei umane individuale trece prin procesul dezvoltării
întregii societăţi. Destinul omului şi destinul lumii sunt părţi ale unuia şi
aceluiaşi întreg. De aceea, pentru a ajunge la dumnezeirea din el, omul tebuie
să descopere divinitatea din ceilalţi, mai întâi. Şi de multe ori să o creeze el
însuşi, acolo unde lipsea1. O societate în care fiecare fiinţă umană are aceeaşi
stare de realizare a rosului său existenţial, devine, dintr-o alăturare de indivizi
mai mult sau mai puţin organizată prin legi şi impuneri exterioare, o comunitate
de conştiinţe care, într-un efort sinergic, vâslesc la unison în aceeaşi direcţie a
dezvoltării vieţii şi fiinţei spre standarde superioare. Pentru comunitate valorile
de căpătâi sunt: efortul personal, sinergia coparticipărilor, simbioza acţiunilor,
dăruirea totală faţă de scopul individual care este acelaşi cu cel comun. Cu toţii,
membri comunităţii înţeleg că se află pe aceeaţi corabie şi că au aceeaşi
călătorie de realizat, spre aceeaşi destinaţie. Nu se pune problema competiţiei,
ci a complementarităţii: fiecare are propriile capacităţi cu care poate să
contribuie la bunul mers al corabiei. De aceea misiunea administraţiei este să
plaseze omul potrivit la locul potrivit, iar misiunea omului e aceea de a se
perfecţiona pe sine cât mai mult, în măsură a fi cât mai eficient în acea poziţie,
ca membru al echipajului. Toate rolurile sunt egale în faţa călătoriei vieţii:
deopotrivă al căpitanului şi al bucătarului. Fiecare rol fiind absolut necesar
pentru existenţa şi realizarea misiunii întregii comunităţi.
Pentru a putea realiza cu maxim de eficienţă şi demnitate misiunea ce o are pe
această corabie a comunităţii, fiecare fiinţă umană este necesar a se perfecţiona
pe sine la un standard cât mai înalt de elevare; de a se supune unei practici
individuale pentru dezvoltarea personală. Deci factorii cheie, cele două părţi
absolut de nedespărţit pentru ca întreaga corabie şi căltoria să se desfăşoare
corespunzător sunt: dezvoltarea umană (autodezvoltarea indiviudală) şi
dezvoltarea comunitară. Numai o fiinţă elevată (superior dezvoltată) poate
contribui semnificativ la crearea şi dezvoltarea comunităţii. Şi viceversa, într-o
comunitate astfel realizată, fiecărei fiinţe umane îi va fi cu mult mai uşor să
realizeze dezvoltarea de sine spre nivele superioare. Însă cheia care stă la baza
acestor două procese o reprezintă resursele.
Resuresle sunt necesare pentru orice şi pentru toate procesele în lumea
naturii. Organizarea sistemică a universului face ca fiecare nivel de existecţă să
fie deopotrivă consumator şi producător de resurse pentru celelalte (vecine).
Este, dacă putem să-l numim astfel, “lanţul trofic existenţial”. Resursele sunt
necesare atât pentru existenţă, cât şi pentru creştere, dezvoltare şi re-producere.
1
A se vedea în acest sens diagrama de la finalul articolului
15
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Tot ceea ce trebuie să realizeze omul individual şi comunitatea în ansamblu
este să recunoască legile de gestionare eficientă a resurselor, atât pentru
fiecare fiinţă umană, cât şi pentru întreaga colectivitate în ansamblu.
Legile naturale ale vieţii aplicate sistemului social uman asigură fiecărei
persoane (în societate) locul în care aceasta poate cel mai bine să realizeze
factorii ecuaţiei de mai sus. Numai că organizarea socială actuală blochează
circuitul natural şi viabil al resurselor, astfel încât în anumite sectoare sociale
există surplus, iar în altele deficit. Surplusul de resurse creează viciile. Deficitul
lasă trebuinţele fundamentale nesatisfăcute împiedicând fiinţele să se
alimenteze (şi astfel dezvolte) şi totodată împiedicându-le să producă alte
resurse care ar fi necesare celorlalte fiinţe umane.
Procesul de producere a resurselor este, în fapt, ceea ce s-a numit
dintotdeauna creaţie umană. Aceasta în condiţiile în care se respectă regulile
proceselor evolutive: anume că fiecare om vine pe lume pentru a ocupa un loc
şi a îndeplini un rost pe care el şi numai el le poate realiza la momentul istoric
respectiv. Fiecare fiinţă umană este unică şi irepetabilă, iar societatea umană
ca ecosistem în sine şi ca parte a unui sistem şi mai mare se compune nu din
alăturarea tuturor indivizilor săi, ci din acţiunile sinergice ale acestora.
Societatea umană este o reţetă în care fiecare fiinţă umană reprezintă un
ingredient abslout necesar. Fiecare om plasat la locul potrivit, realizând
condiţiile împlinirii de sine, va consuma resursele produse de ceilalţi semeni şi
va crea el însuşi resurse, în cantităţile şi de calităţile aşa fel reglate (potrivite) în
mod natural prin procesele evoluţiei, încât nu vor exista nici surplusuri, nici
deficite în circuitul natural de distribuţie al resurselor.
Legile naturale ale dezvoltării vieţii realizează, deci, în mod fundamental
acest proces. Mai trebuie numai societatea să vegheze ca factori eventual
perturbatori să nu afecteze normala funcţionare a circuitelor. Dar singurul
factor perturbator posibil poate veni numai din partea fiinţelor care au libertatea
şi capacitatea de a transcende legile naturale: adică din partea oamenilor. De
aceea misiunea primă şi ultimă a societăţii o reprezintă paza aplicării legilor
naturale. Adică un sistem de administraţie care să îndeplinească anumite
condiţii printre care:
• să recunoască aceste legi naturale de dezvoltare a vieţii la toate nivelele
• să cunoască procesele cosmice şi naturale în profunzime, astfel încât să
poată înţelege care sunt cerinţele pentru progresul social şi uman la fiecare
moment istoric, în armonie deplină cu programele universale de dezvoltare
a vieţii pe Terra
• să fie în măsură a preveni intervenţiile în aceste procese naturale. Singurul
mod de prevenire îl constituie aderarea tuturor oamenilor la valorile
sombiotice specifice proceselor de dezvoltare, într-un aşa grad şi de o aşa
16
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
manieră încât să nu fie necesară nici o pază exterioară. Singurul păzitor
va fi atunci conştiinţa fiecăruia; aceasta îi va spune ce acţiune este greşit
orientată, chiar mai dinainte de a fi transpusă în faptă. Chiar dacă cineva
nu are puterea suficinentă de a învinge tendinţele anarhiste care îl
stăpânesc la un moment dat, conştiinţa lui totuşi arătându-i calea cea
dreaptă (ajutându-l să distingă binele de rău) îl va îndruma să caute
sprijinul unui seamăn. Şi îl va găsi în fiecare dintre membrii comunităţii.
Astfel se va aplica principiul sprijinului reciproc; un singur om s-ar putea
să nu facă faţă greutăţăţilor luptei interioare cu tendinţele, pentru că
acestea sunt de grade diferite de putere, iar oameni de asemenea nu sunt
toţi la fel de evoluaţi spre a se putea măsura singuri cu ele; dar mai mulţi
desigur că vor reuşi. Deci cele dou condiţii pentur realizarea
corespunzătoare a acestui proces de “poliţie”, le reprezintă: 1. menţienrea
trează a conştiinţei individuale şi 2. ajutorul reciproc, imediat şi
necondiţionat.
• Singura modalitate prin care se pot îndeplini aceste condiţii concomitent o
constituie educaţia.
Educaţia este cea care întâmpină omul la venirea sa în această lume
ajitându-l să realize Amintirea de Sine. Încă din primele stadii ale dezvoltării
instrumentelor de lucrul în planul fizic, se vor introduce programe de
armonizare a acestor structuri cu cerinţele simbiozei sociale, cu cerinţele naturii
planului fizic (prin creşterea copilului într-un cadru natural, realizând schimbul
necesare de energii cu celelalte specii conlocuitoare) şi mai apoi cu cerinţele
specifice destinului individual al respectivei fiinţe.
De aceea în primii ani ai vieţii, copilului i se vor da neaparat următoarele
tipuri de educaţie:
• Educaţiea stilului de viaţă în simbioză cu celelalte specii. Chiar mai
dinainte de a învăţa să vorbească, copilul este necesar a fi crescut într-o atmosferă
de gânduri şi sentimente dedicate acestei simbioze. Prin vorbire şi prin
comportamentul educatorilor, el va deprinde regulile corecte de manifestare în
raport cu celelalte vieţiutoare, iar sentimentele pe care educatorul le are în acest
sens copilul le va copia automat în baza legii universale a mimetismului. De
asemenea educatorul va veghea neâncetat la tendinţele anarhiste care îşi pot face
simţită prezenţa în orice moment prin intermediul structurilor fiziologice, energetice
şi afective în formare ale copilului. Educatorii se vor alege din rândul celor mai
puternice (dezvoltate) fiinţe uamne pe laturile sepcifice următoarelor aspecte:
- puterea de a învinge tendinţele; nu trebuie să fie sfinţi, dar este necesar
să aibă un autocontrol destul de bun, pe care să-l realizeze singuri, deci
17
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
fără suportul altcuiva; fiindcă în procesul dezvoltării copiilor, ei vor
trebui să fie pilonii pe care primii să se sprijine
- posibilitatea de a crea stări de spirit complexe (prin aceasta înţelegând
combinaţii sinergice de: acţiuni fiziologice, sentimente, gânduri, trăiri
de conştiinţă) şi adaptate cerinţelor particulare ale fiecărui copil la
momentul istoric al dezvoltării sale
- capacitatea empatică dezvoltată la un nivel superior, în măsură
deopotrivă a percepe fiinţa şi cerinţele de dezvoltre ale copilului,
precum şi de a putea transmite stările de spirit necesare dezvoltării
acestuia (amintite la punctul anterior); ei vor fi un fel de doici care vor
trebui să vieţuiască în sufeltul lor fiinţa copilului, aşa cum astăzi un
îndrăgostit este unit cu fiiţa iubitei sale
• Educaţia stilului de gândire şi acţiune în simbioză cu toate fiinţele,
aspect care începe din momentul deprinderii limbajului. Se ştie că vorbirea şi
gândirea sunt părţi ale aceluiaşi întreg. Copilul va fi educat să vorbească şi
gândească numai lucruri orientate spre această simbioză, spre celelalte fiinţe.
La acest stadiu majoritatea copiilor (cu excepţiile fiinţelor cu un grad mare de
evoluţie) nu vor putea dobândi încă înţelegerea raţională asupra acestor
necesităţi care li se predau. Dar dacă aceste lucruri vor fi exprimate în
simboluri adaptate, simboluri concrete (sub forma poveştilor şi eroilor de
legende) ei vor putea accesa conţinutul valoric (şi în fond moral al acestor
istorisiri), fapt care îi va determina să înţeleagă mesajul moral (e vorba de o
anumită intuiţie primară specifică fondului conştiinţei individuale, care chiar
dacă nu se manifestă încă – la această vârstă în toată calritatea ei, lucru ce se va
întâmpla după majorat – poate totuşi să-şi facă simţită prezenţa ca o influenţă,
fie ea şi vagă, dar sufucientă pentru a imprima copilului convingerea asupra
valabilităţii adevărurilor pe care le învaţă.
În esenţă întreg sistemul educaţional vtrbuie orientat spre formarea
deprinderilor şi puterilor de autocontrol, de a învinge puterea tendinţelor, de a
recunoaşte şi urma calea valorilor morale.
În aceste condiţii rolurile primordiale ale comunităţii umane ar putea fi
structurate după cum urmează:
1. Recunoaşterea Naturii şi specificului fiecărei fiinţe umane
2. Asigurarea cadrului necesar procesului Amintirii de Sine, prin care fiecare
entitate umană realizează deopotrivă următoarele aspecte:
• Cunoaşterea universului, a proceselor lumii naturale, a organizării
sociale la nivelul speciei umane
• Autocunoaşterea de sine ca fiinţă
• Cunoaşterea Forţelor Modelatoare, recunoaşterea acţiunii acestora
asupra propriei Personalităţi
18
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
• Recunoaşterea Misiunii Existenţiale în această lume
• Stabilirea Drumului Vieţii Individuale, prin recunoaşterea
nivelului propriei evoluţii, a sarcinilor şi misiunilor (temelor)
aferente acestuia, a modalităţilor de realizare etc, tot ceea ce noi
am cuprins în conceptul de Program al Dezvoltării Individuale
(Saddhana din vechime – practica dezvoltării spirituale) şi
respectiv Proiectul Vieţii Personale (acesta fiind planul de
realizare a continuităţii progremului în lumea aceasta)2
3. Realizarea repartiţiei sociale corespunzătoare a persoanelor în roluri (ceea ce
presupune desigur recunoaşterea necesarului de roluri, a scopului fiecăruia, a
conţinutului rolurilor etc, într-un cuvânt recunoaşterea direcţiei corecte de
dezvoltare şi a modalităţilor de realizare a evoluţiei societăţii ca parte a
ecosistemelor mai mari (natural, cosmic etc); repartiţia socială în aceste
condiţii se realizează conform principiului “omul potrivit la locul potrivit”
4. Organizarea şi gestionarea fluxului de resurse. Dacă se respectă
principiul 3, echilibrul dinamic al fluxului de resurse se realizează
automat, prin procesele reglatorii ecosistemice. Coordonatorii organizării
sociale trebuie în acest sens să preîntâmpine şi înlăture situaţiile care pot
crea perturbaţii, întreruperi al eacestei repartiţii naturale
Instrumentele de spijin la îndemâna coordonatorilor (poate mai corect
“administratorilor” sociali) sunt reprezentate de următorii factori: Materia (şi energia),
Spiritul (şi creaţia), Valorile (Legile de organizare a vieţii), Ordinea (corecta succesiune
a operaţiilor administrative; dreptatea, într-o altă accepţiune mai restrânsă).
* văzut şi de realizarea conştientă a unei anumite misiuni existenţiale.
Dezvoltarea comunitară are ca ax central al fundamentării ei dezvoltarea
umană. Toate celelalte procese şi mecanisme (economice, sociale, culturale etc)
sunt derivate anexe şi nu totdeauna folositoare în măsura în care este necesar.
Aşa cum s-a mai arătat, toate acestea sunt creaţii umane temporare; ele derivă
din necesităţile umane şi sunt puse în slujba satisfacerii acestora.
Prin dezvoltare (umană) individuală înţelegem acel proces transpersonal
de evoluţie a omului potrivit cu imperativele specifice naturii sale proprii.
Ecuaţia acestui proces de dezvoltare umană se prezintă astfel:
DU(c) = FU + IS = [S + C + Ni(1) + Ca] + [3ME + 9TF + 4DV + Ni(2) + Am]
2
Pentru detalii privind deopotrivă rolul Forţelor Modelatoare în structurarea persoanlităţii, cât şi
dezvoltarea fiinţei umane, proiectarea şi managementul dezvoltării personale, precum şi al
calităţii vieţii, recomandăm volumele noastre: “Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologică
integrativă a personalităţii” (Fundaţia Mercrur, 2000), şi seria dedicată managementului calităţii
vieţii şi condiţiei uamne compusă din: Fundamentele consilierii în amangementul calităţii vieţii,
Abilităţile consilierului…., Centrul de consulatanţă…. (Mega, 2004)
19
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În acestă ecuaţie, factorii au următoarele semnificaţii
- (S) Sinele = reprezintă identitatea cosmică a fiinţei, practic acel
“nucelu de dumnezeire” existent la toate formele de viaţă; el nu este momentan
conştientizat de către omul contemporan fapt care face ca acesta să nu producă
deocamdată mai multe efecte (resimţite) decât cele exprimate prin nivelul de
conştiinţă şi trebuinţele fundamentale3
- (C) Conştiinţa = legea, ghidul orientativ, călăuza fiinţei în raport cu
ordinea cosmică şi valorile acestei ordini; în manifestarea fiinţei umane aceasta
se exprimă în principal (dar nu exclusiv) sub forma a ceea ce numim valori sau
imperative morale
- Ni(1) = natura individuală în sine înseşi; este ceea ce Rogers a
numit “sinele ideal”, adică structura autentică a fiinţei umane, dar potenţială, în
sensul că încă nu este manifestată în mediul de viaţă social, forma şi gradul
acestei manifestări ţinând de toţi factorii de mediu şi de forţele modelatoare
(ale cosmosului, naturii, societăţii, organizmelor de lucru ale fiinţei); Ni
reprezintă acea structură internă a sistemului psihic ce conţine toate elementele
particulare şi definitorii pentru identitatea individuală a unei anumite fiinţe.
Dând curs în mediul exterior naturii sale individuale, fiinţa umană se simte nu
numai autentic liberă, ci plenar actualizată, sau cum am spune mai simplu:
împlinită. În esenţă pentru oricare dintre fiinţele vii, indiferent de specie, împlinirea
condiţiei lor existenţiale se realizează prin exprimarea plenară în mediu a naturii
individuale; numai pentru om însă împlinirea acestei condiţii ţine, aşa cum am
- Ni(2) = natura individuală manifestată sau ceea ce Rogers a numit
“sinele real”; între Ni(1) şi Ni(2) pot să existe diferenţe. Numai un mediu comunitar
ideal ar permite fiecărei naturi umane să se exprime în toată plenitudinea sa. Tocmai
de aceea diferenţa dintre cei doi factori reprezintă punctul forte al indicelui de calitate
a vieţii într-un anumit mediu comunitar. Conţinutul acestei diferenţe constituie
materialul pentru ceea ce am numit Lumea de Vis4.
- (Ca) Caracterul = “sediul virtuţilor”, puterea de pe care fiinţa o
posedă de a acţiona în conformitate cu normele propriei conştiinţe precum şi de
3
Recomandăm pentur detalii A. Burcu – Psihologia Fiinţei, Fundaţia Mercur, 2000
4
Pentru acest concept recomandăm A. Burcu – Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane:
fundamentele consilierii, Mega, 2004
20
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
a da curs propriei voinţe, propriilor decizii, prin opoziţie cu (învingând deci)
alte forţe ale tendinţelor manifestate din mediul existenţial5
- 3ME = factorul de modulare/ descriere a temei existenţiale, a misiunii
fiinţi umane în momentul istoric al vieţii prezente6 potrivit condiţiei sale specific
umane. Omul contemporan are în această lume o întreită îndatorire: 1. de a se
perfecţiona pe sine dând curs dezideratului evoluţiei cosmice a tuturor formelor de
viaţă; 2. de a sprijini celelalte fiinţe (din regnul uman sau alte regnuri) coparticipante
la simbioza planetară, în procesele propriei lor dezvoltări şi 3. de a juca rolul scenic
primit în această lume, în realitatea socială, prin programul destinului indiviudal şi cu
sprijinul forţelor divine.
- 9TF = cele nouă trebuinţe fundamentale activate la omului
contemporan7; (din totalul de 12) ale grilei piramidale Maslow-Delphy: 1-
fiziologice, 2-de siguranţă, 3-ambientale, 4-sociale, 5-de cunoaştere, 6-de
valorizare personală, 7-de creaţie, 8-de identitate personală şi respectiv 9-spirituale.
Grila piramidală a trebuinţelor fundamentale acţionează în fapt ca un catalizator şi
totodată filtru al resurselor necesare unei anumite fiinţe, la un moment dat şi în
fiecare moment al existenţei sale; reprezintă factorul de reglare a calităţii şi
cantităţii de resurse ideale necesare dezvoltării fiinţei umane; acest factor are şi
rolul de catalizator şi de filtru, totodată. El însă nu poate să împiedice abuzurile şi
nici oirentarea fiinţei spre trebuinţe false (cu aceste aspecte se ocupă C, Ca şi Ni, în
condiţiile unei educaţii corespunzătoare a fiinţei umane)
- (Am) adaptarea al mediu, este factorul managerial care garantează
accesul la resursele necesare prin deprinderea şi adoptarea modalităţilor/ strategiilor
celor mai eficiente de existenţă în limitele unei realităţi anume la un moment dat
(practic un mediu existenţial) şi de “vânătoare” a resurselor (găsirea modalităţilor de
acces spre aceste resurse, prin multitudinea de obstacole, de blocaje etc). (Am) este
factorul de navigaţie, de management eficient.
- FU = fiinţa-în-sine, cu cele patru elemente structurante: sinele, conştiinţa,
natura individuală şi caracterul, care creează structura internă a sistemului psihic, sau
cum se mai numeşte în limbajul deja consacrat: EU-l individual
- IS = împlinirea de sine, adică acea stare existenţială resimţită de
fiinţa umană atunci când, într-un mediu dat ea poate deopotrivă a-şi exprima
plenar natura individuală proprie (sau a speciei, în cazul celorlalte vieţuitoare)
5 8
Pentru detalii privind caracterul recomandăm A. Burcu – Psihologia Fiinţei, Fundaţia Mercur,
2000 sau Psihologia managerială, Argonaut, 2003
6
idem
7
A se vedea şi A.Burcu – Piramida trebuinţelor umane fundamentale, Fundaţia Mercur, 2002
21
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
precum şi de a obţine plenitudinea de satisfacţii prin care se acoperă trebuinţele
individuale ale fiecărei componente interne a sistemului psihic; şi deopotrivă
ale tuturor8. Acest din urmă aspect poate fi realizat numai prin accesul
nerestricţionat la cantitatea şi calitatea optimă de resurse, aşa cum au fost
acestea definite anterior.
- 4DV = coordonatele mediului comunitar în care fiinţa umană este
necesar a-şi duce existenţa pentru a procura optimul de resurse pentru propria
sa dezvoltare9 ; 4DV reprezintă cele 4 dimensiuni ale vieţii fiinţei umane în
lume. Omul contemporan este o fiinţă de o deosebită complexitate; pentru
creştere şi dezvoltare (ca fiinţă şi ca persoană) el are nevoie de o multitudine de
resurse, care trebuie să fie specifice (adaptate) nu numai cantitativ, ci şi
calitativ, adică să provină din anumite dimensiuni ale existenţei. Aceste 4 mari
dimensiuni sunt următoarele:
a) viaţa materială: - cuprinzând raporturile şi acţiunile fiinţei umane ce
tind spre actualizarea trebuinţelor primare, în special (cele fiziologice, de
siguranţă şi ambientale), precum şi cele ce depăşesc strict aceste nevoi, urcând
şi spre altele, superioare, dar păstrând, cu toate acestea o legătură fermă cu ceea
ce numim în mod comun: materie, energie, resorturi fiziologice. Astfel, aici vor
fi incluse capitolele vieţii vizând, spre exemplu achiziţiile de bunuri (case,
maşini, instrumente, obiecte etc.); investiţiile; afacerile; profesiunea şi locul de
muncă; tot ceea ce ţine de avere şi proprietate, de folosinţa şi utilizarea
„energiei”, în sensul ei generic: acela de resursă exterioară care întreţine,
perpetuează şi îmbunătăţeşte existenţa individului, a grupurilor (popoare,
triburi, formaţiuni de interese etc.) sau speciilor.
b) viaţa socială: - cuprinde toate aspectele prin care omul se raportează
la mediul în care trăieşte, precum şi la fiinţele conlocuitoare ale acestuia.
Vizează în special satisfacerea Trebuinţelor de pe nivele 4,5 şi 6, adică acelea
de sociabilitate, comuniune, de a dărui şi primi afecţiune, de integrare şi
apartenenţă, de comunicare, de investigare, descoperire şi cunoaştere, de
libertate şi orizont, de valorizare proprie şi demnitate/ stimă de sine, de statut şi
valoare socială etc.
Desigur vor fi incluse aici, deci, acele capitole ale vieţii unei persoane ce
se referă la raporturile de filiaţie şi rudenie, raporturile de cuplu şi familie,
raporturile de muncă, cele de grup; cele ce ţin de conjuncturi şi cerinţe sociale
Pentru detalii recomandăm cărţile precizate la notele anterioare
9
Detalii pot fi obţinute din vol. A. Burcu – Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane:
fundamentele consilierii, Mega, 2004
22
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
(profesiuni şi demnităţi publice, războaie ori conflicte, schimburi culturale,
manifestări de orice natură publică etc.).
Tot la capitalul vieţii sociale se încadrează şi opiniile, credinţele, optica
individuală asupra vieţii, curentele, doctrinele, ritualurile şi practicile (nu doar
religioase) pe care persoana umană le împărtăşeşte, indiferent că le
exteriorizează/ manifestă public într-o măsură mai mare ori mai mică.
c) viaţa privată: - cuprinde toate aspectele (trăiri, gânduri, acţiuni,
fenomene, intreprinderi etc.) prin care fiinţa umană se raportează la sine înseşi,
spre a se descoperi şi cunoaşte, spre a găsi adevărata sa identitate şi măsură,
precum şi locul şi rostul său în univers, deopotrivă cu sensul întregii Existenţe,
a tot ceea ce întâlneşte în viaţa sa.
La acest capitol întâlnim toate frământările omului în căutarea rosturilor
existente universale şi, în cadrul acesteia, a celei personale.
Căci cea mai mare trebuinţă a fiinţei umane actuale este aceea de a avea o
„axis mundi”, o ordine a cosmosului propriu organizată după principii care să-i
permită deopotrivă atingerea unei stări de bine atât în interiorul acestui cosmos
personal, cât şi atunci când iese şi îl raportează pe acesta la o Ordine mai mare
– societate, natură, spirit - la Cosmosul ce cuprinde în sine totul.
d) viaţa spirituală: - reflectă raporturile fiinţei umane cu sensurile profunde
ale realităţii prezente, cu ceea ce stă în spatele lucrurilor şi face posibilă
existenţa şi manifestarea a toate câte sunt: Marea Fiinţă, indiferent cum ar fi ea
denumită într-un limbaj sau altul (Fiinţa Primă, Zeus, Dumnezeu, Allah, Isis
etc.). Pentru că limbajul nu ne poate spune nimic despre Aceasta; el nu poate
decât să îndrepte privirea sufletului uman spre a o percepe singur, întocmai
precum degetul ce arată spre lună serveşte doar ca indicator, fără a comunica
ceva despre obiectul arătat.
Raportul cu Marea Fiinţă se trăieşte de către fiecare făptură umană în
profunzimea cea mai adâncă a sufletului său şi se experimentează clipă de clipă
în multitudinea realităţilor ce o înconjoară. Căci fiecare lucru, fiecare formă de
viaţă particulară, fiecare fiinţă este în întregime pătrunsă de Fiinţa Fiinţelor.
În condiţiile în care societatea pune pe primul plan dezvoltarea umană
conform ecuaţiei: DU = FU + IS, adică recunoaşterea fiinţei umane în totă
complexitatea ei şi satisfacerea dezideratului împlinirii de sine pentru toţi
membrii societăţii, toate celelalte structuri, procese şi instrumente se vor creea
de către oameni în mod automat, prin aplicarea elementeleor desfăşurate ale ale
ecuaţiei de mai sus. Aceasta ar fi situaţia ideală, în care putem aprecia ecuaţia
dezvoltării comunitare ca având următoarea formulă:
DC = DU + EP
unde DU reprezintă dezvoltarea umană, iar EP este factorul definitoriu
pentru educaţia paideică.
23
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În ceea ce priveşte educaţia paideică, aceasta a fost recunoscută încă din
antichitate ca fiind acea educaţie continuă (de la naştere şi pe toată durata
vieţii), formatoare şi transformatoare a fiinţei umane, deopotrivă filosofie,
religie, ştiinţă, inginerie, mod de a trăi şi a se raporta la lume, semeni şi
univers, o practică neîntreruptă a desăvârşirii prin armonizarea rostului
propriu cu toate aspectele existenţei (cosmice, sociale, natural-ecologice), prin
adoptarea conduitei individuale după Ordinea întregului Cosmos, prin
celebrarea.i de A Fi, de a participa la creaţia continuă a lu
Dacă detaliem ecuaţia obţinem DC = FU + IS + EP, în care se pot observa
rolurile fiecăruia dintre factori: FU = subiectul; IS = scopul/ ţelul spre care
trebuie să tindă orice comunitate în procesul dezvoltării ei; EP = procesul/
procedura sau tehnologia. În cea mai simplă formulă dezvoltarea comunitară
reprezintă cadrul necesar asigurării cu optim de resurse a tuturor celor nouă
trebuinţe fundamentale pentru fiecare dintre membrii comunităţii şi pentru toţi
deopotrivă. Asigurarea cu resure se poate realiza pe calea producerii interne
(varianta ideală) sau pe cale “importurilor” externe. Prima soluţie presupune
relizarea echilibrului de flux al repartiţiei armonie a resurselor între producători
şi consumatori în cadrul comunităţii, pe toate palierele piramidei. Cea de-a
doua variantă aplicată până în prezent la nivelul comunităţilor istorice vizează
importurile, fapt ce se realizează pe cale paşnică a schimburilor sau pe cea
impusă, a cuceririlor. Deşi războaiele armate au fost înlocuite cu noile cuceriri
economice, şi indiferent că importurile se efectuează prin acaparare sau prin
schimb onest, ambele versiuni nu rezolvă probelma fluxului armonic.
Chiar dacă pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, o parte sau
chiar toţi dintre membri comunităţii beneficiază de asigurarea cu optimul
necesar pentru toate nivelele piramidei şi în măsura potrivită pentru fiecare
individ, datorită faptului că procesul se bazează pe sprijin extern, deci nu pe
producţia internă (beneficiarul trebuie să fie şi el la rândul lui producător, chiar
dacă nu de aceeaşi calitate şi cantitate; numai astfel putem avea echilibru în
fluxul repartiţiei), la un moment dat inevitabil operează căderea întregului
sistem, iar acest lucru se produce din chiar interiorul său. Procesul poate fi
numit “corupţie” şi chiar dacă se vorbeşte de corupţia sistemului, trebuie să
înţelegem că ea practic se datorează dereglărilor operate în procesul de flux.
Complexitatea fenomenului uman individual face ca omul să nu poată
exista nici doar ca producător, nici doar în calitate de consumator. Privind în
lumea naturii, observăm fluxurile continue şi echilibrele care se realizează
armonic între specii, atât prin lanţurile trofice cât şi pe calea proceselor
simbiotice. Nici o fiinţă nu se află izolată; la fel şi omul în cadrul proceselor
sociale, nu poate exista la o extremă sau alta; pentru că în lanţul/ fluxul
24
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

continuu al producerii şi consumului de resurse fiecare fiinţă umană trebuie să

joace ambele roluri deopotrivă
Pentru o societate ideală, prin care înţelegem acel grup uman orientat spre
dezvoltare indiviudală şi coelctivă în armonie cu procesele şi legile
ecosistemice, numită de aceea comunitate (aşa cum am definit mai sus acest
termen), este suficientă ecuaţia DC = DU + EP. Însă pentru o societate în
procesul de tranziţe spre stadiul de comunitate, trebuie întrodus un factor de
reglare a proceselor sociale care să asigure corecta repartiţie a resurseleor,
schimbul echitabil de la producători la utilizatori şi retur, sau cum l-am numit
procesul de flux. Deci în ecuaţie va figura şi factorul de management al
procesului de flux, M(flux). Asfel încât pentru orice societate contemporană
ecuaţia de dezvoltare este dată de formula: DC = DU + EP + M (flux)
Mangementul de flux reprezintă în fapt întreaga organizare a instituţiilor şi Principiile de proiectare ale viitoarelor noastre instituţii sociale
proceselor sociale. Şi aşa cum se ştie din procesele manageriale aplicate la alte trebuie să fie corespunzătoare cu principiile de organizare ale
domenii, cu cât este mai simplu, cu atât este mai eficient. Iată de ce, aşa cum s- naturii şi să fie dezvoltate de o reţea a vieţii. Cadrul conceptual
a mai spus, o societate cu cât este mai dreaptă (mai orientată spre dezvoltare) al unificării pentru înţelegerea structurilor materiale şi sociale
cu atât are mai puţine legi (Pitagora). Este necesar un minim de instituţii şi un
minim de procese exterioare, majoritatea fiind realizate de către fiinţa umană va fi esenţial pentru realizarea acestei sarcini.
prin interiorizare, în modalitatea EP care asigură DU.
Pentru a înţelege acest proces numit interiorizare a instituţiilor sociale, să Fritjof Capra
luăm exemplul unora dintre cele mai importante actual: decât să dezvoltăm
poliţia şi justiţia (care încearcă să restabilească ordinea socială alterată) mai
bine să educăm fiinţa umană în spiritul oridinii interioare morale, care este
naturală pentru ea şi care, pe lângă faptul că duce într-adevăr la exteriorizarea
acestei ordini morale în societate (lucru pe care poliţia şi justiţia nu îl vor
realiza niciodată), costă puţin, este durabilă şi reprezintă singura cale de
transformare a societăţii, dintr-o simplă alăturare de indivizi realizată sub
impulsul istoriei, într-o adevărată comunitate, constituită prin discernămânul,
voinţa şi totala implicare personală a fiecărei fiinţe umane.

Prof. univ. Aurelian Burcu

Preşedinte al Insitutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca

Prof. grI. Alexandru Burcu

Colaborator al Insitutului Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în
domaniul Ştiinţei Universale, Hyperion, Cluj-Napoca

25 26
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
LEGE ŞI GUVERNĂMÂNT ÎN GÂNDIREA LUI MONTESQUIEU
„Legea este stăpâna tuturor – muritori şi nemuritori”
Plutarh
„Legile, [...], sunt raporturile necesare care derivă din natura
lucrurilor”. Conceptul lui Montesquieu despre lege este redat în ideea existenţei
unei raţiuni primordiale, iar legile sunt raporturile dintre ea şi diferitele entităţi
şi mai mult chiar raportul dintre aceste entităţi. Omul, ca entitate, este guvernat
de legi invariabile şi totuşi prin natura lui, prin prisma faptului că este fiinţă
raţională el calcă neîncetat legile pe care le-a statornicit Dumnezeu. „Făcut să
trăiască în societate, el putea aici să uite pe semeni săi : leguitorii l-au readus la
îndatoriile sale prin legile politice şi civile”. Elementul de bază al oricărei legi,
indiferent de domeniul în care se afirmă, este condiţionarea sa obiectivă. După
cum putem observa, în opinia lui Montesquieu, nu numai natura este supusă
legilor cu tot ce cuprinde ea, oameni, animale, dar şi Dumnezeu trebuie să ţină
seamă de legile obiective şi să respecte acele legi care sunt ale naturii.
„Trebuie să admitem existenţa unor raporturi de echitate anterioare legii
pozitive care le stabileşte [...]”
Se poate vedea din scrierile lui, că una din ideile lui este că înaintea
tuturor legilor premerg cele ale naturii. Aceste legi se aplică omului înaintea
constituirii societăţi. Astfel, Montesquieu pune în evidenţă existenţa a patru
astfel de legi . Existenţa unui creator care ne îndreaptă către dânsul, care ne
face ca toţi să ne simţim egali, fără să se atace nimeni, adică pacea ar fi prima
dintre legi. A doua lege naturală ar fi nevoia omului de a-şi procura hrana. A
treia lege, pe care Montesquieu o numeşte „rugămintea firească pe care şi-o fac
mereu unuia altuia ” o putem traduce ca fiind dragostea unuia faţă de altul.
Ultima lege dar nu şi cea din urmă ar fi dorinţa de a trăi în societate.
Legat de ultima lege naturală se pleacă mai departe. În societate oamenii îşi
pierd cunoaşterea de sine, nu îşi conştientizează slăbiciunile. Egalitatea
încetează şi începe starea de război. „Starea de război determină statornicirea
legilor în mijlocul oamenilor ”, spune Montesquieu, iar mai departe separă
legile care se aplică între popoare si le cataloghează ca fiind drepul ginţiilor, iar
legile care se aplică în societate, adică legi referitoare la raporturile dintre cei
ce guvernează şi cei guvernaţi este dreptul politic şi legile cu privire la
raporturile pe care toţi cetăţenii le au unii cu alţii : dreptul civil.
Legea în general, este raţiunea omenească în măsura în care ea guvernează
toate popoarele de pe pământ iar legile politice şi civile ale fiecărui popor nu
trebuie să fie decât cazurile particualare la care se aplică aceste raţiune.
27
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În viziunea lui Montesquieu prima îndatorire a omului de ştiinţă şi cea mai
mare este să determine „principiile generale obiective” pe care ne situăm pentru
a studia raţional evenimentele, oamenii şi lucrurile, pentru a afle cauzele
determiannte ale faptelor concrete şi pentru a stabili legăturile dintre diferitele
stări , dintre laturile proceselor şi fenomenelor şi dintre conglomerate ale
realităţii. Acest studiu raţional presupune că realitatea este supusă unor legi,
expresii ale necesităţii, raporturi necesare care derivă din natura lucrurilor.
Sarcina pe care şi-o ia Montesquieu este de a descoperi şi de a analiza
trăsăturile comune, esenţa, raţiunea acestor legi universale, este de a defini
principiul determinant, cu totul independent care stă la baza legilor, avându-şi
esenţa în „însăşi natura lucrurilor”, este de a determina „spiritul legilor”, este
de a răspunde la dubla întrebare pe care ne-o punem vrând să aflăm ce sunt şi
cum sunt legile ca legi sau într-un mod mai direct, ce sunt şi cum sunt legile
după legea lor.
Filosofia burgheză s-a îndepăratat adesea de altfel, de linia lui Montesquieu.
Denaturând concepţia de lege naturală, refuzând să acorde noţiunii de lege
orice sens obiectiv privind această noţiune ca o simplă expresie a regularităţii
cu care unele evenimente se aşează în succesiunea altora.
Pentru Montesquieu, elementele de bază al oricărei legi, indiferent de
domeniul în care se afirmă, este condiţionarea sa obiectivă. Acest fel al
iluminismului francez de a considera lucrurile e deosebit de preţios în domeniul
ştiinţelor sociale unde se ciocneşte cu hobbismul după concepţia căruia legea
juridică ar fi o „industrie omenească arbitrară” şi se pronunţă în favoarea
existenţei unui drept natural. În acest sens Montesquieu pomeneşte numai de
Grotius, a cărui operă capitală , „Despre legea războiului şi a păcii” deschide
problema drepturilor omului şi de Pufendorf, autor al lucrării „Introducere în
istoria celor mai însemnate împărăţii şi state ... din Europa” unde ştiinţele
juridice, eliberate din carapacea scolasticii teologice, se constituie ca discipline
independente întemeiate pe dreptul natural.
Montesquieu diferă de ceilalţi iluminişti francezi ai timpului, Voltaire si
Rousseau în înţelesul că este prea puţin atras de înclinaţia de a elabora
principiile unei religii naturale pozitive în vreme ce după cum se ştie Voltaire a
funadamentat religia raţiunii, iar Rousseau pe cea a sentimentului. Ambele au
inspirat Cultul raţiunii proclamat de Revoluţia Franceză sub Robbespiere.
Montesquieu nu a prilejuit crearea în spirit reacţionar a unei forme de religie,
mai rafinate decât cele din trecut şi nu se preucupă să determine „adevărata
religie”.
Tratând despre legi, Montesquieu, în opera sa capitală „Despre spiritul
legilor”, constatăm că Montesquieu restrânge încetul cu încetul conceptul de
lege pentru a-l adapta fenomenelor sociale. El întrebuinţează fără a-şi da seama
28
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
noţiunea de „lege” când în sensul cel mai larg, ştinţiific, de rânduială universală
a lucruruilor, când în înţelesul de instituţie politică, a unei ţări, necesitând un
legiuitor. „Despre spritul legilor” se situează pe o temelie obiectivă, în sensul
că legile societăţii nu-i apar ca impuse în chip arbitrar, ele fiind raporturi
necesare, decurgând din natura lucrurilor. Opera nu se poate împotrivi totuşi
unei oscilări în concepţii datorită confuziei ce o face între legea naturală şi cea
juridică.
Legătura dintre liberatea politică a cetăţeanului şi separaţia puterilor este
exprimată de Montesquieu în felul următor : „Libertatea politică pentru cetăţeni
este acea linişte sufletească izvorâtă din convingerea fiecăruia că se află în
siguranţă şi pentru ca să existe această libertate, guvernământul trebuie să fie
alcătuit în aşa fel ca un cetăţean să aibă a se teme de alt cetăţean. Atunci când
în mâinile aceleaşi persoane sau aceluiaş corp de drăgători se află întrunită
puterea leguitoare şi puterea executivă, nu există libertate deoarece se poate
naşte teama că acelaşi monarh sau acelaşi senat să întocmească legi tiranice pe
care să le aplice în mod tiranic. Nu există de asemenea libertate dacă puterea
judecătorească nu este separată de puterea legislativă şi de cea executivă. Dacă
ar fi îmbinate cu puterea legislativă, puterea asupra vieţii şi libertăţii cetăţenilor
ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi leguitor. Dacă ar îmbinată cu puterea
executivă, judecătorul ar putea avea forţa unui opresor.”
Dar juridicul nu are importanţă politică reală, decât în regimurile moderate,
acolo unde legislativul şi executivul se suprapun.
Comparând guvernământul din republicile italice cu cu monarhiile
contemporane lui Montesquieu ajungem la concluzia că liberatea este mult mai
extinsă în primele dintre ele tocmai ca urmare a concetrarii celeor trei puteri.
Înainte de a analiza ideiile lui Montesquieu despre formele de guvernământ,
trebuie să avem în vedere izvorul inspiraţie lui. Robert Shacketon în cartea:
„Montesquieu – A Critical Biography” redă o listă de cărţi găsite în opera lui
Montesquieu „Pensees”, referitoare la sistemul politic ce-l imaginează. Din
aceste cărţi sun amintite „Legile” lui Platon şi „Politica”.
La începutul cărţii a doua din „Spiritul legilor” intitulată : „Despre legile
care derivă direct din natura guvernământului”, el defineşte natura diferitelor
forme de guvernare : „Există trei feluri de guvernăminte : cel REPUBLICAN,
cel MONARHIC şi cel DESPOTIC. Pentru a cunoaşte natura lor este de ajuns
să avem ideea pe care o au despre ele oamenii cei mai puţin instruiţi. El pleacă
de la trei definiţii sau , mai degrabă de la trei fapte, şi anume : guvernământul
republican este acela în care întregul popor sau numai o parte a lui deţine
puterea supremă, cel monarh este acela în care conduce unul singur , dar
potrivit unor legi fixe şi dinainte stabilite; pe când cel despotic, unul singur fără
vreo lege şi fără vreo regulă, mână totul după voinţa şi capricile sale”. În
29
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
capitolul următor, Montesquieu împarte REPUBLICA în DEMOCRAŢIE
când puterea aparţine întrgului popor şi ARISTOCRAŢIE când puterea
aparţine doar unei părţi a poporului.
Montesquieu consideră că cea mai importantă nu este locaţia puterii, ci
modul în care aceasta este executată. Pe el nu îl interesează să elucideze
problema legitimităţii monarhului ca exponent al puterii executive, adică
originea puterii acestui monarh, ci elucidarea raportului dintre cele două puteri.
Contrar opiniilor lui Locke, pentru francez pericolul pentru libertate vine
îndeosebi dinspre corpul legislativ: “Dacă puterea executivă nu are dreptul de a
se împotrivi iniţiativelor corpului legislativ, acesta va fi despotic; căci, întrucât
el îşi va putea atribui toată puterea pe care o va dori, va anihila toate celelalte
puteri. Nu trebuie însă ca puterea legislativă să aibă la rândul ei, dreptul de a
ţine în loc puterea executivă, căci activitatea executivă, fiind limitată prin
natura ei, este inutil de a o îngrădi; pe deasupra puterea executivă se exercită
întotdeauna cu privire la chestiuni care cer o rezolvare promptă... Dacă însă,
într-un stat liber puterea legislativă nu trebuie să aibă dreptul de a frâna pe cea
executivă ea are dreptul şi trebuie să aibă împuternicirea de a examina în ce
chip au fost puse în aplicare legile pe care le-a făcut ea; aceasta este
superioritatea pe care acest guvernământ o are faţă de cel din Creta şi din
Lacedemona unde aceştia nu dădeau nici o socoteală de administraţia lor.”.
Montesquieu insistă pe superioritatea legislativului faţă de executiv
(subordonarea executivului faţă de legislativ), izvorâtă din controlul pe care îl
poate exercita asupra modului în care sunt aplicate legile pe care le elaborează.
Analizând problematica raporturilor dintre puterea legislativă şi cea
executivă şi vorbind de ponderea reciprocă acestora, P. Manent scrie:
“Montesquieu înţelege foarte clar că, într-un regim întemeiat pe reprezentare,
corpul legislativ, titular al legitimităţii reprezentative, este cel mai natural
tentant şi în măsură să îşi sporească abuziv puterea, şi că trebuie deci luate
precauţii pentru a asigura executivului coerenţă suficientă. Într-un cuvânt, toate
dispoziţiile constituţionale au drept scop să facă cele două puteri aproximativ
egale în forţă sau în capacităţi, în vreme ce în virtutea principiului legitimităţii
unui asemenea regim, principiu reamintit de Montesquieu însuşi la începutul
Capitolului, executivul ar trebui să fie direct subordonat legislativului.
Problema este atunci evident următoarea : aceste două puteri egale , chiar
presupunând bunele oficii ale Camerei Superioare, partea legislativului nu se
vor paraliza reciproc ? Hobbes nu omisese să remarce că a pune astfel în faţă
două puteri egale, reprezintă reţeta sigură pentru a institui între ele un război
permanent până când una se va supune celeilalte sau când conflictul lor vor
antrena ruinarea corpului politic. Montesquieu este de altă părere : <<Aceste
trei puteri (incluzând Camera Superioară) ar trebui să ajungă la un punct mort,
30
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
adică la inacţiune. Dar întrucât mersului necesar al lucrurilor, ele sunt silite să
funcţioneze , vor fi nevoite să funcţioneze de bun acord>>”
Este important să reţinem că, în opinia lui Montesquieu, atît republica cît şi
monarhia reprezintă, prin esenta lor, forme de guvernare moderată (limitată), în
timp ce un regim despotic este, prin definiţie, o formă de guvernare opusă
moderaţiei politice. În formele moderate de guvernare, puterea este limitată nu
numai de instituţii politice, legi (constituţii) si corpuri intermediare care
acţionează ca adevărate ecrane protectoare, ci şi de ceea ce Montesquieu
numeste moravuri, maniere, educaţie, şi cutume (XIX: 16). În opinia sa,
departe de a fi independente, legile trebuie în realitate să urmeze şi să reflecteze
fidel evoluţia acestor moravuri şi maniere. Accentul pus pe dependenta
instituţiilor politice de structurile sociale şi moravuri împreună cu fundamentala
distincţie dintre lege şi spiritul legii reprezintă trăsături originale ale demersului
sociologic al lui Montesquieu care îl diferenţiază de predecesorii săi englezi,
mai cu seamă Locke, şi îl prezintă drept un precursor al lui Tocqueville.
Chintesenţa argumentului lui Montesquieu despre arhitectura guvernării
moderate se află în trei capitole esentiale din „Spiritului Legilor” V: 14, XI: 6 si
XIX:27. Pentru a constitui o guvernare moderată, afirmă Montesquieu, nu e
suficient doar să limităm puterea şi să separăm puterea legislativă de cea
executivă, aşa cum declarase Locke. Trebuie ca puterile în stat să fie
combinate, reglate, şi limitate în aşa fel încît să poată coopera eficient. În
acelasi timp, ele trebuie să rămână independente unele de altele pentru a rezista
cu succes oricărei încercări nelegitime de limitare a prerogativelor şi sferei lor
de acţiune. De aceea, se cuvine ca fiecărei puteri să i se acorde autoritatea de
care are nevoie pentru a rămâne autonomă, în acelaşi timp în care trebuie
evitată o separare absolută şi rigidă a puterilor. Prin dreptul de veto, puterea
executivă (împreună cu monarhul) are posibilitatea de a participa în mod
indirect la acţiunile puterii legislative, fără a fi îndreptătită însă să aibă
iniţiative legislative proprii. A realiza un astfel de echilibru al puterilor şi
intereselor diferitelor clase politice reprezintă, în viziunea lui Montesquieu, o
adevărată „capodoperă legislativă” care presupune o complicată alchimie a
puterilor, intereselor şi pasiunilor.
Legătura dintre moderaţie, libertate politică, putere limitată, şi domnia legii
este un subiect asupra căruia Montesquieu revine mereu în paginile
capodoperei sale. În cartea a XI-a, el afirmă că „libertatea politică nu se
întâlneşte decât în formele moderate de guvernare” (XI: 4). Contrastul dintre un
guvern absolut şi unul moderat poate fi exprimat în felul următor. Spre
deosebire de acesta din urmă, într-un stat despotic, nu există legi fixe care să
reglementeze cooperarea socială şi să limiteze gradul de dependenţă a
indivizilor. Or, libertatea politică presupune securitate şi independenţă şi e
31
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
posibilă doar acolo unde (şi atunci când) raporturile sociale nu sunt bazate pe
frică şi intimidare constantă, ci pe civilitate şi legalitate. Ca atare, libertatea
depinde în mod esenţial de caracterul fix şi impersonal al legii care trebuie să
fie „pretutindeni înţeleaptă şi cunoscută” (V:16;) în aşa fel încât toţi cetăţenii şi
magistraţii, de la cei mai mari şi până la cei mai mici, să o poată respecta în
practică. Nici o lege, adaugă Montesquieu, nu are voie să fie interpretată în
mod arbitrar în detrimentul cetăţenilor atunci când e vorba despre proprietatea,
onoarea, şi vieţile lor. Mai mult, în aceste forme de guvernare, legile însele au
misiunea de a cultiva şi promova „spiritul moderaţiei” (V: 8), urmărind să
păstreze sau, după caz, să restaureze egalitatea civilă care se află la baza
oricărei republici.
Argumentul lui Montesquieu nu este, în fond, nimic mai mult decât un
avertisment, care aminteşte în fond de poziţia similară lui Machiavelli din
Discorsi. Orice formă de inegalitate excesivă periclitează esenţa însăşi a
republicii, ameninţând să distrugă liantul social care face posibilă cooperarea
indivizilor în vederea promovării binelui comun. Ideea apare cu pregnanţă în
capitolul 8 al cărtii a V-a unde Montesquieu discută pe larg esenţa regimului
aristocrat, dar argumentul său poate fi aplicat atât democraţiei cât şi monarhiei.
Sistemul politic englez admirat de Montesquieu ilustrează perfect atât virtuţile
moderaţiei politice, cât şi felul în care aceasta din urmă impregnează modul de
viaţă „capitalist” în care piaţa este noul suveran. Din acest punct de vedere,
Montesquieu poate fi considerat un apologet discret al capitalismului avant la
lettre.
În opinia lui Montesquieu, legat acum de formele de guvernământ, găsim
ideea că firea unui popor este determinată de climă iar aceasta împreună cu
mărimea teritoriului , ar determina forma de guvernământ. Nu doar aceşti
factori sunt singurii care afectează forma de guvernare , dar aceştia par a fi cei
mai importanţi în opinia lui. Legat de alţi factori, găsim într-un pasaj
enumerativ felul lor : “Oamenii sunt conduşi de mai multe lucruri : clima,
religia, legile, maximele guvernământului , pildele trecutului , moravurile,
manierele; ca rezultat al tututror acestora se formează un spirit general ”. De
bună seamă trebuie înţeles că e vorba aici de un spirit general specific unui
popor anumit, spirit ce se datoreşte, în conformitate cu acest pasaj, conlucrării
unui număr de factori cuprizând şi clima ca o unitate. Montesquieu continuă
mai departe : “Cu cât acţionează mai puternic la un popor una din aceste cauze
, cu atât slăbeşte mai mult influenţa celorlalte. Natura şi clima îl domină
aproape în mod exclusiv pe sălbatici; manierele îi conduc pe chinezi; legile îi
tiraniază pe japonezi; odinioară , moravurile erau precumpănitoare la
Lacedemona; maximele guvernământului şi vechile moravuri erau
preucmpănitoare la Roma”. Este de notat că în ochii lui Montesquieu,
32
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
popoarele primitive, presupuse în stadii primare, sunt dominate de cauzele
fizice (cum sunt solul şi clima); ele nu ar avea un specific psihic înăscut.
“Deosebirea dintre natura guvenământului şi pricipiul său constă în aceea că
natura sa îl face să fie aşa cum este , iar principiul îl face să acţioneze. Cea
dintâi este structura sa specifică , iar cel din urmă pasiunile omeneşti care îl pun
în mişcare ”. Ceea ce putem întelege din această scriere a lui Montesquieu este
că natura unui guvernământ e forma pe care o capătă, acea de monarhie sau
democraţie, ca o consecinţă a principiului după care e constituit, pe când
principiul ar fi însăşi motorul care poate fi teama în statele despotice, dar mai
cu seamă virtuţile la popoarele democratice. Mai deperte el ne spune : “natura
guvernământului republican constă în aceea că puterea suverană aparţine
întregului popor sau anumitor familii”, spre diferenţă natura monarhiei este de
a avea un principe care deţine puterea suverană şi o exercită potrivit unor legi
stabilite, iar, prin natura sa, despotismul ne înfăţişează un principe care
guvernează în conformitate cu voinţa sa şi cu capricile sale.
Revenind la problema principiilor de guvernământ, putem observa că în
conceptul lui Montesquieu principiul de guvernământ într-un regim democratic
este virtutea. Într-o notă anexată la cartea III, cap. V din Despre spiritul legilor
Montesqueu spune : “Vorbesc aici despre virtutea politică, care este virtutea
morală având ca ţel binele general , foarte puţin despre virtuţiile morale
particulare şi deloc despre acea virtute care se referă la adevărurile relevate”.
După cum se vede pe Montesquieu ceea ce îl interesează sunt virtuţile civice şi
mai puţin virtuţiile în genere cu particularităţiile lor etice.
Cert este că, în calitatea sa de ideolog al burgheziei franceze mari şi
mijlocii, Montesquieu declară că este partizan al monarhiei constituţionale , al
unui regim în care regele nu deţine toată puterea, ci o împarte cu alţi agenţi care
reprezintă puterea legislativă şi cea judecătorească , în vreme ce el păstreză
numai puterea executivă. În aceste condiţii statul nu mai e guverna de o singură
persoană, ca în regimul despotic, ci de un număr oarecare de persoane care se
neutralizează. Montesquieu declară făţiş în Despre spiritul legilor că nu se
poate concepe o conducere monarhică fără existenţa uneii minorităţi
privelegiate, fie ea o nobilime de sânge sau un grup de cetăţeni bogaţi. Numai
că familiile privelegiate având acces la conducere trebuie să respecte drepturile
şi libertăţile cetăţenilor de rând.
Noţiunea de libertate în conceptul lui Montesquieu are un înţeles pasiv.
Libertatea este dreptul pe care îl are oricine de a se bucura de legalitate, că
exprimă securitatea fiecăruia, sau , cel puţin, certutudinea fiecăruia de a se afla
în siguranţă, că, prin îngrădirea puterii de stat, i se garantează drepturile legale
şi că, pe de altă parte, cetăţeanul poate face tot ce e permis de legi; sau după
formula lui Montesquieu, libertatea cere ca “nimeni să nu fie constrâns să facă
33
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
lucrurile la care legea nu-l obligă şi să nu facă pe cele care legea i le îngăduie”.
În această privinţă Montesquieu se află la jumătatea drumului între Hobbes, pe
care îl combate fiindcă susţine teza că oamenii trăiesc în dorinţa de a se
sunbjuga unii pe alţii, şi Jean-Jacques Rousseau care, cu decenii mai târziu şi în
condiţiile unei lupte de clasă mai ascuţită, va înscăuna ideeea trecerii puterii de
stat în mâineile poporului, acordându-i acestuia capacitatea de a-şi făuri
proprile lui legi, de a se guverna pe sine însuşi, de a dobândi, într-un cuvânt o
libertate activă.
În finalul capitolului XI din cartea III, “ Despre principiile celor trei feluri
de guvernământ”, Montesquieu spune : “ Aşa sunt principiile celor trei feluri de
guvernăminte , ceea ce nu înseamnă că într-o anumită republică oamenii ar fi
virtuoşi, ci că ar trebui să fie altfel. Aceasta nu dovedeşte nici că într-o anumită
monarhie stăpâneşte onoarea, şi ca într-un anumit stat despotic stăpâneşte
teama, ci că ar trebui să fie aşa; altminteri, guvernământul ar fi imperfect”. De
bună seamă, ideile prezente în opera lui Montesquieu ne descoperă o serie de
constante axate pe ideologia iluministă a burgheziei franceze înainte de primele
decenii ale secolului al XVIII-lea.
Teoriile lui Montesquieu, deşi fondate inductiv pe generalizări, nu sunt în
prea multe cazuri valabile. Iluministul francez pare totuşi să fie încadrat printre
marii cugetători dialecticeni ai timpurilor moderne. El ne apare mai curând ca
un moralist raţional care ia drept datum primar echilibrul, ca un comentator
care vede în natură ca şi în societate, în artă ca şi în politică, o lege unică, o
lege a concurenţei care ar întruni ideea de luptă şi acea de conjuncţiune înspre
acelaşi scop. Montesquieu ilustrează această temă situându-se pe terenul
faptelor de ordin politic. “Ceea ce numim unire într-un corp politic, spune el,
este ceva foarte echivoc; adevărata unire e acea armonie, potrivit căreia toate
părţile, oricât de opuse ne apar, nu fac decât să conlucreze la binele general al
societăţii, aşa cum, în muzică distonanţele conlucrează la producerea acordului
total. Este posibil ca într-un stat să fie armonie tocmai acolo unde socotim că
nu ar fi decât tulburare; adică o armonie din care să rezulte fericirea, numai
aceasta fiind adevărata pace. Lucrurile se petrec ca şi cu părţile universului
nostru, pe vecie legate prin acţiunea unora şi reacţiunea altora.”
Pe de altă parte însă, lui Montesquieu îi scapă rolul hotărâtor al producţiei
bunurilor materiale în evoluţia societăţii. Pentru el, producţia este numai unul
dintre numeroşii factori care determină viaţa popoarelor. Dezvoltarea societăţii
îşi are sursa într-un şir de elemente naturale printre care economicul are numai
o funcţie de ordin secund faţă de fiziologia organismului omenesc, acesta
depinzând de mai multe variabile de ordin fizic, clima şi solul, sau de ordin
psihic, uzuri, moravuri, atracţie a indivizilor unii faţă de alţii, care s-ar integra
la biologia omului pe cale a se dezvolta în procesul social.
34
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Totuşi Motesquieu nu s-a putut sustrage întru totul climatului luptei sociale
a lumii antice. Şi a folosit acest element cu o mare perseverenţă, vădind astfel o
convingere intimă mereu refulată, care şi-a aruncat umbra asupra spetacolului
idilic şi ideal visat de Montesquieu al unei Franţe împăcate sub guvernarea
blândă a unui rege cumsecade, călăuzit în acţiunea sa politică de sfetnici
capabili, aleşi printre reprezentanţii cei mai de seamă ai clerului, ai nobilimii şi
ai negustorimii înstărite.
Întreaga moştenire lăsată în urmă de Montesquieu lasă o comoară deosebit
de importantă omenirii, el însuşi “spirit” care a înţeles speranţele şi năzuinţele
oamenilor, condamnând agresiunea sub toate formele, definind drepturile
omului, iar mai apoi drepturile ginţilor, preconizând pacea dintre toate naţiunile Un leader descoperă prăpăstiile ascunse dintre unde sunt
lumii, făcând astfel un pas important în definirea şi împlinirea dreptului. Pentru
că o naţiune fără ordine, lege şi justiţie este ca un om fără suflet, fără spirit. Nu lucrurile şi unde ar trebui ele să fie şi întinde o punte
poate respira, nu poate trăi, nu poate simţi. Este meritul lui Montesquieu de a provizorie pentru a face posibilă traversarea. De pe cealaltă
face popoarele să respire un aer nou, să trăiască liber. parte el îi ghidează pe cei ce îndrăznesc să meargă pe
traversele sale nesigure, până când inginerii vor putea
Cerc. şt. Alexandra Pop
Institutul Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul Ştiinţei construi o punte solidă pentru toţi.
Universale, Hyperion, Cluj-Napoca
Mel Ziglar
Ing. dipl. Gabriel Marius Pop
Director executiv, Centrul Artemis, Cluj-Napoca

35 36
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

CENTRUL DE AFACERI AL FACULTĂŢII DE BUSINESS - Dorinţa mare (peste aşteptările organizatorilor) a studenţilor de a se orienta
SUCCINTĂ PREZENTARE spre mediul de afaceri, concretizată prin următoarele aspecte: cea mai mare
concurenţă la nivel naţional la înscrierea în facultate în toamna anului 2005 a
Omul are nevoie de sentimentul succesului şi al grandorii. fost înregistrată la Facultatea de Business din Cluj-Napoca; un număr
Fără glorie şi măreţie, nu se deosebeşte cu nimic de lutul pământului – din care i s-a spus neaşteptat de mare dintre studenţii anului I (peste 300) care s-au înscris la
de mii de ani că ar proveni. Şi tocmai asta e misiunea lui: această distincţie, ceastă prefacere – Centrul de Afaceri încă din primele 5 săptămâni de la lansare
autoprefacere! Căci omul încă îşi mai aduce aminte de rudenia sa cu Infinitul!
Azir - Posibilitatea ca o mare parte dintre cei implicaţi în proiectul Centrului de
Afaceri să fie motivaţi (şi) de alte valori de cât cele financiare
REPERE ISTORICE (experienţă, dezvoltare profesională şi personală, palmares, realizări
proprii, funcţii şi responsabilităţi asumate etc) fapt ce a redus mult
costurile iniţiale la implementare
• Februarie 2004 personalul Institutului Delphy (Institutul Internaţional pentru
- Posibilitatea de a utiliza spaţii şi dotări ale Universităţii
Dezvoltare Umană şi Comunitară), beneficiind de susţinerea Fundaţiei Mercur,
- Alte avantaje prezentate în Anexa aferentă
structurează Centrul Artemis: centrul de consultanţă şi proiectare în
• În perioada februarie-august 2005, personalul Institutului Delphy împreună cu
mangementul calităţii vieţii. (Prezentat în volumul Centrul Artemis de la teorie la
un grup de cadre didactice de la Facultatea de Business au realizat special
practică. Planul de afaceri., Ed Mega 2004)
pentru acest proiect un Manual de Formare Managerială în trei volume,
• Octombrie 2004, Centrul Artemis este dat în folosinţă sub forma juridică a
destinat să cuprindă în sinteză aspecte teoretice şi practice ale dezvoltării
unei societăţi în participaţiune, creată prin asocierea dintre Fundaţia Mercur şi
managerului-antreprenor în mediul de afaceri din România, în contextul aderării
SC Centrul Artemis SRL (societatea comercială a fost special înfiinţată pentru
la Uniune şi al transformărilor radicale pe plan mondial pe care le rezervă
această operaţiune juridică). Activitatea şi serviciile Centrului sunt realizate cu
viitorul în următorii 10 ani.
sprijinul a 3 agenţii: Agenţia pentru Dezvoltare Personală; Agenţia pentru
• Octombrie 2005 – începerea procedurii de implementare a Centrului de
Familie; Agenţia de Resurse şi Competenţe Antreprenoriale.
Afaceri prin următoarele activităţi:
• În perioada septembrie 2004-martie 2005 persoanlul Institutului Delphy
- Selecţia personalului profesional (jurişti, contabili, finanţişti,
efectuează o cercetare fundamentală şi aplicativă pe tema conceptelor de
informaticieni, webb-designeri, manageri, alţi consilieri)
centre-incubatoare de afaceri. Analizele realizate au permis crearea unui nou
- Selecţia şi încadrarea studenţilor în departamente. Primele treininguri şi
model de centru-incubator de afaceri adaptat la realităţile contemporane şi la
grupuri-focus de iniţiere şi acomodare
situaţia din România. Mai mult decât atât, noul concept de incubator propus
- Realizarea primelor parteneriate cu persoane juridice din ţară şi străinătate
de realizatori se adresează nu doar lumii afacerilor, ci şi persoanei umane şi
- Realizarea primelor proiecte de impact comunitar şi demararea
comunităţii în ansamblu. Pentru aceasta s-au folosit şi rezultatele cercetărilor
procedurilor de implementarea a lor (domeniile: ştiinţă şi inventică,
anterioare, concretizare în activitatea Agenţiei pentur Resurse şi Competenţe
educaţie, ecologie, dezvoltare profesională, orientare vocaţională,
Antreprenriale.
antreprenoriat, competiţii sportive, cultură)
• În urma negocierilor realizate cu Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de
• Centrul funcţionează în parteneriat cu Facultatea de Business. O parte din
Business şi cu oficialii Facultăţii, s-a considerat că este mai eficient dacă
palmaresul realizat până la data prezentului articol se poate consulta în
Agenţia pentru Resurse şi Competenţe Antreprenoriale din cadrul Centrului
secţiunea finală din actuala prezentare.
Artemis se dezvoltă ca entitate modulară individualizată, sub titulatura
Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business. Eficienţa a fost apreciată
ţinându-se cont de următoarele coordonate:
MISIUNE ŞI OBIECTIVE
- Misiunea centrului de afaceri de a sprijini în primul rând dezvoltarea umană, 1. Misiune
punând la dispoziţia studenţilor un veritabil laborator de practică, în care să
aplice cunoştinţele teoretice dobândite în şcoală, să experimenteze şi să Centrul de Afaceri reprezintă o structură-cadru creată pentru a sprijini iniţiative şi
dezvolte abilităţi antreprenoriale adaptate cerinţelor pieţei activităţi antreprenoriale de dimensiuni mici şi mijlocii, prin stimularea şi suţinerea

37 38
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
proceselor specifice formării-dezvoltării, adresate deopotrivă afacerii, persoanlului
şi conducătorului acesteia.
Seviciile prestate de Centru se încadrează în gamele:
• consultanţă antreprenorială (managerială, juridică, financiar-
contabilă, strategică etc)
• proiectare de sisteme antreprenoriale (afaceri sau obiective,
programe, structuri etc)
• asistenţă şi supervizare la implementarea şi dezvoltarea afacerilor
• evaluare şi diagnoză (managerială, organizaţională, economică)
• cercetare-dezvoltare-inovare
• educaţie continuă şi dezvoltare profesională
• atragerea şi dezvoltarea resurselor umane şi materiale
• suport (investiţional, structural, logstic etc) pentru antreprenori şi
obiective de afaceri
• structură-tampon de absorbţie a riscurilor.
Se urmăreşte totodată contribuţia la dezvoltarea comunitară şi la creşterea
standardului de calitate a vieţii umane prin:
• dezvoltarea şi perfecţionarea la un nivel superior de competenţe a
resursei umane
• stimularea creării de noi locuri de muncă, în mare parte chiar de
către şi pentru tinerii absolvenţi
• atragerea şi menţinerea tinerilor ativi şi inovatori în spaţiul
economic românesc
• stimularea dezvoltării economice interne prin infuzia de
profesionişti adaptaţi noilor cerinţe ale realităţilor contemporane
sub aspectul:
- pregătirii teoretice şi practice
- experienţei profesionale
- conştiinţei civice: înţelegerea, conştientizarea şi responsabilitatea
asupra valorillor şi scopurilor lumii actuale
- iniţiativei de reformare a spaţiului comunitar, naţional şi
european
- energiei şi motivării în actul creator al muncii
2. Obiective
În realizara misiunii propuse, Centrul vizează următoarele obiective:
39
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
o crearea de afaceri şi activităţi antreprenoriale durabile (cu şanse de
existenţă şi dezvoltare în timp)
o preluarea şi dezvoltarea afacerilor şi activităţilor antreprenoriale deja
existente
o crearea de noi locuri de muncă
o crearea de medii pentru perfecţionarea profesională, pentru formarea
managerială şi dezvoltarea personală a tinerilor
o dezvoltarea de obiective (afaceri) care să răspundă unor necesităţi ale
persoanei şi comunităţii, mai puţin luate în considerare, precum şi crearea
de pachete de servicii complexe pentru acestea
o obţinerea de profituri, distribuirea către investitori a cotelor aferente şi
reinvestirea profitului net al centrului în scopurile pentru care a fost
constitit centrul
o înfiinţarea de structuri formale (cu sau fără personalitate juridică)
menite să sprijine procesul de pregătire profesională a resurselor
umane implicate în activitatea Centrului
o sprijinirea activităţii de cercetare-dezvoltare, ale cărei rezultate vor fi
derulate ca servicii în cadrul Centrului
o înfiinţarea oricăror altor structuri civile sau comerciale, pe cont propriu
sau în colaborare cu orice alte entităţi guvernamentale sau
nonguvernamentale, de drept public sau privat, necesare bunei
desfăşurări a activităţii specifice Centrului sau părţilor contractante,
precum şi obţinerii de profituri, ori atragerii de fonduri pentru
derularea activităţii Centrului
o accesarea de finanţări interne sau internaţionale; participarea la proiecte
şi programe vizând susţinerea, stimularea sau inovarea oricăror
procese sociale, economice, ştiinţifice, cultural-educative etc, ce pot
duce la sporirea standardului de calitate a vieţii şi condiţiei umane
o derularea sau coparticiparea alături de orice alte entităţi juridice ori
persoane fizice la programe sau proiecte, precum şi manifestări de
orice natură legală, în ţară sau străinătate (conferinţe, simpozioane,
acţiuni sociale, ştiinţifice, mediatice, campanii de strângere de fonduri,
campanii umanitare şi altele asemenea, precum şi activităţi
comerciale), în vederea obţinerii de fonduri necesare Centrului sau
pentru a pune în aplicare programele şi serviciile acestuia destinate
Clienţilor săi.
3. Politica antreprenorială
40
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Sub aspectul managerial al politicii antreprenoriale, Centrul funcţionează după
modelele şi principiile corelate ale unor structuri cu exersare îndelungată pe piaţă:
¾ Societate de Investiţii, în ceea ce priveşte:
- selectarea proiectelor de investiţii
- consultanţa de specialitate
- superivizarea şi asistenţa managerială la implementare şi pe
durata primilor ani de funcţionare
- dezvoltarea managerială pentru administratori prin transferul
de competenţe şi experienţă
¾ Centru de formare, perfecţionare şi plasare a forţei de muncă,
urmărind în special:
- realizarea de materiale, programe şi activităţi educaţionale cerute
de piaţa forţei de muncă
- recrutarea, evaluarea şi plasarea forţei de muncă
- dezvoltarea competenţelor profesionale ale angajaţilor
- evaluarea şi diagnoza organizaţională
- proiectare managerială şi organizaţională
- managementul resurselor umane
¾ Incubator de afaceri, având ca obiective principale:
- atragerea de resurse pentru proiecte antreprenoriale
- sprijinirea pe toate căile necesare şi posibile a noilor
antreprize (firme, programe, obiective economice, proiecte
academice de inovare economică etc)
- asigurarea suportului şi asistenţei de specialitate (financiar-
contabilă, juridică, managerial-strategică, etc până la
maturizarea noii antreprize)
¾ Centru pentru dezvoltare managerială, destinat iniţiatorilor şi
conducătorilor de afaceri:
- dezvoltarea creativităţii şi inovării economice (la nivel
individual şi organizaţional)
- exersarea statsului managerial în companii
- exersarea inovaţiei antreprenoriale (tehnici, strategii, structuri,
“jonglerii” etc deopotrivă manageriale, juridice, financiar-
contabile, administrativ-tehnice, strategice, de marketing, etc)
4. Alte aspecte urmărite în activitatea Centrului
Alături de cele precizate în secţiunile anterioare, în politica formatoare a
Centrlui se include şi obiective precum: formarea viziunii de ansamblu asupra
domeniului afacerilor, cunoaşterea cerinţelor şi îndatoririlor profesiunii de
41
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
manager, cunoaşterea şi responsabilizarea asupra rolurilor organizaţionale şi
comunitare ale managerului, determinarea necesarului de competenţe şi
aptitudini specifice managerilor performanţi, recunoaşterea necesităţilor de
pregătire profesională ştiinţifică şi practică, curirculară şi extracuriculară,
dobândirea abilităţilor şi formarea deprinderilor de autoperfecţionare continuă,
cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi, dobândirea aptitudinilor de lucru
cu factorul uman, conştientizarea asupra necesaralui de investiţie în dezvoltarea
umană şi comunitară, formarea comportamentului profesional (eticheta,
atitudinea, conduita şi comunicarea în afaceri), cunoaşterea tehnicilor,
principiilor şi strategiilor pentru autodezvoltarea profesională şi personală,
înţelegerea fenomenului de tranziţie de la ştiinţa economică a societăţii
prezente la ştiinţa economică a societăţii viitoare: informaţionale,
concurenţiale, comunitare şi ecologice.
ORGANIZARE
Centrul de Afaceri a fost creat ca o structură (un “incubator”) pentru
dezvoltarea managerilor şi activităţilor antreprenoriale de orice tip, adresat
deopotrivă individului, organizaţiilor sau firmelor. De aceea el serveşte în egală
măsură clienţilor, cât şi propriilor angajaţi sau colaboratori de orice natură.
Organizarea Centrului a fost realizată pornindu-se de la necesitatea numărul
unu a lumii afacerilor moderne: omul şi satisfacerea trebuinţelor sale
fundamentale, fie că acesta este clientul, angajatul, managerul, partenerul de
afaceri sau întreg mediul comunitar.
Atât fiinţa umană individuală, cât şi organizaţia de afaceri şi clienţii săi au
aceleaşi nivele ale trebuinţelor fundamentale, ierarhizate conform grilei
Maslow-Delphy pe 9 nivele funcţionale (active, din cele 12 totale): 1. material-
energetic, 2. de siguranţă şi echilibru, 3. de ambianţă, organizare şi orientare, 4.
social şi relaţional, 5. de acţiune şi realizare, 6. comunitate şi convieţuire, 7.
creaţie umană, 8. autocunoaştere şi dezvoltare personală, 9. spiritual.
Centrul este conceput ca un organism viu, creaţie a omului pentru om,
având astfel, aceleaşi nivele de necesităţi ce trebuie satisfăcute pentru optima sa
funcţionare deopotrivă internă şi externă. În acest context serviciile şi
departamentele interne ale Centrului au fost gândite să realizeze cele 9
funcţiuni atât în interiorul organizaţiei, cât şi în relaţiile sale cu mediul
comunitar, conform Piramidei Trebuinţelor Fundamentale.
Activitatea Centrului de Afaceri se desfăşoară în cadrul a trei mari Direcţii:
1. DIRECŢIA ACADEMICĂ
• Agenţia pentru Educaţie şi Formare Profesională Continuă
42
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
• Oficiul pentru Valorificarea Creaţiei şi Inovaţiei
• Agenţia pentru Dezvoltare Managerială
2. DIRECŢIA ADMINISTRAREA AFACERILOR
• Incubatorul de Afaceri
• Oficiul de Consultanţă în Afaceri şi Management
• Departamentul Parteneriate Antreprenoriale
3. DIRECŢIA ORGANIZARE ŞI SERVICII
• Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice,
• Departamentul Marketing
• Deparatamentul Proiecte şi Programe
• Departamentul Resurse Umane
• Departamentul Economic şi Juridic
• Banca Centrului
• Departamentul Administrativ
I.DIRECŢIA ACADEMICĂ
Direcţia academică dă curs dezideratelor privind dezvoltarea umană şi
comunitară, dar şi perfecţionarea profesională superioară a mangerilor sau altor
categorii de personal, prin intermediul a trei departamente:
1. Agenţia pentru Educaţie şi Formare Profesională Continuă
2. Oficiul pentru Valorificarea Creaţiei şi Inovaţiei
3. Agenţia pentru Dezvoltare Managerială
În viziunea Centrului orice set de cunoştinţe practice şi de abilităţi/ competenţe
aplicative care pot fi transmise sau dezvoltate prin învăţare, exerciţiu, treining
şi care sunt în acelaşi timp cerute sau necesare altcuiva, fac obiectul de interes
al Centrului. În acest sens Direcţia Academică întreţine relaţii cu celelalte
departamente în vederea:
¾ evaluării formelor de pregătire şi a profesorilor (treineri, instructori,
laboranţi etc),
¾ obţinerii avizelor şi autorizaţiilor de la autorităţile de resort
¾ obţienreii recunoaşterii diplomelor sau certificatelor de către
asociaţii profesionale de profil din ţară şi străinătate
¾ organizării şi derulării corespunzătoare a tuturor activităţilor de
pregătire profesională
1. Agenţia pentru Educaţie şi Formare Profesională Continuă
43
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În cadrul societăţii bazate pe cunoaştere, învăţării îi revine o însemnătate
crescândă. Însuşirea conţinututilor clar definite pierde din importanţă. Tot mai
relevante devin procesele individuale şi flexibile de învăţare, în care se pune
accent mai ales pe însuşirea cunoştinţelor aflate în permanentă schimbare, pe
experimentare directă, pe îmbogăţire şi verificare. Ne aşteptăm la o dinamică a
învăţării care circumscrie diferitele etape ale vieţii şi întreaga experienţă a
omului.
“Instruirea”, de aceea, nu are drept sarcină principală transmiterea de
cunoştinţe, ci sprijinirea celor care învaţă, în realizarea unor construcţii,
respectiv reţele de cunoştinţe. Auzim, vedem, înţelegem ceea ce putem, ceea ce
intră în universul repertoriilor noastre de cunoştinţe, experienţe şi chiar mai
mult decât se spune, se rosteşte, se arată, pentru că intervine aşteptarea, nevoia
noastră diferită de intenţia celuilalt. Procesul de învăţare este un act de
reflectare doar într-o primă instanţă; învăţarea nu presupune redarea fidelă a
realităţii, ci reprezintă o selecţie, o interpretare, o integrare de semnale, iar
scopul rezidă în realizarea unor acţiuni eficiente.
Programele educaţionale derulate în cadrul acestei Direcţii se adresează
deopotrivă:
• Studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din cadrul universităţilor de
stat sau private
• Elevilor de liceu şi echivalent (şcoli profesionale, seminarii teologice,
şcoli de institutori şi altele asemenea)
• Cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar
• Personalului angajat în cadrul instituţiilor, firmelor sau diverselor
categorii de organizaţii
• Personalului de conducere şi control
• Intreprinzătorilor privaţi individuali
• Cadrelor didactice universitare ce doresc a se perfecţiona ca formatori
pentru educaţia penmanentă şi/sau pentru educaţia adulţilor
• Altor categorii de persoane adulte, indiferent de pregătirea şcolară,
ocupaţie sau profesiune, care doresc să realizeze cel puţin unul dintre
următoarele obiective:
o Să-şi amelioreze statutul sau condiţia prezentă (socială,
culturală, profesională, familială, medicală, personală)
o Să-şi satisfacă propria curiozitate şi necesitate de adaptare la
tehnicile, procedeele şi tehnologiile de ultimă oră
o Să stăpânească mai bine meseria sau profesiunea pe care o
practică
o Să-şi dovedească lor înşişi că pot face şi “altceva”
44
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
o Să verifice ceea ce li se părea că ştiu şi să se compare la nivel
competitiv cu alţi profesionişti
o Să clarifice situaţii personale, să înţeleagă mai bine locul şi
rolul pe care îl ocupă în prezent
o Să deschidă noi perspective pentru propria lor dezvoltare
personală şi profesională
Agenţia propune un pachet de servicii educaţionale structurat pe trei secţiuni:
a) educaţie – cursuri practice realizate de către profesori universitari şi experţi
practicieni, din ţară şi străinătate
b) consultanţă – oferită gratuit cursanţilor şi contra-cost altor persoane;
serviciile de consultanţă sunt practicate de către cadrele
didactice, de profesionişti din mediul de afaceri sau din diverse
sectoare sociale, precum şi de experţi autonomi
c) training – oferit cursanţilor prin parteneriatul realizat cu diverse firme,
întreprinderi, instituţii publice şi organizaţii nonguvernamentale.
În conceptul de treining Agenţia include orice tip de activitate
practică necesară dobândirii şi dezvoltării competenţelor
profesionale specifice sectorului vizat de cursant (laboratoare,
stagii de perfecţionare, ateliere, seminarii etc)
Aceste forme fundamentale de educaţie practică vor fi însoţite de:
• Simpozioane ştiinţifice
• Târguri şi expoziţii
• Ateliere de prezentare şi experimentare
• Sesiuni de calificare
• Vizite de lucru şi schimb internaţional de experienţă la companii,
instituţii şi orgnaisme multi- şi trans-naţionale
• Oferirea posibilităţii de acces în anumite asociaţii, cluburi şi grupuri
profesionale, naţionale şi internaţionale
Serviciile oferite de Agenţie se vor presta, la cererea clientului, sub trei forme
principale:
• Servicii individualizate – în situaţia în care se achiziţionează numai un
proces formator, costituit din cursul curpinzând cunoştinţele, alături de
formele de pregătire practică specifice domeniului
• Module – compuse din mai multe procese formatoare grupate conform
normelor de calificare specifice unei profesiuni (stabilite la nivel
guvernamental sau de către organizaţiile profesionale din domeniul
respectiv)
• Pachete – formate de către client, după propria dorinţă, prin achiziţia şi
combinarea mai multor procese formatoare şi/sau module
45
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
2. Agenţia pentru Valorificare Creaţiei şi Inovaţiei
Acest departament are ca misiune de prim rang:
• atragerea, captarea celor născuţi să îndeplinească rolul de cercetător-
inovator, sau să contribuie la sprijinirea progresului societăţii şi omului
pe coordonatele ştiinţifice ale dezvoltării
• pregătirea cercetătorilor-inovatori pentru misiunea capitală ce o au de
îndeplinit şi care nu solicită doar întregul efort şi toată participarea
fizică şi psihică
• transpunerea în stări de spirit favorabile cercetării, descoperirii,
creaţiei, inovării, progresului continuu
• asigurarea unui cadru profesional adecvat educării/formării ca oameni,
precum şi a mediului necesar dezvoltării în spirirul deontologiei
specifice menită să dezvolte caracterul şí să contureze o structură de
personalitate demnă de statutul cercetătorului inovator
• asigurarea resurselor necesare deopotrivă existenţei personale a
cercetătorului cât şi activităţii ştiinţifice
• realizarea cadrului (material, logistic, juridic, etrategic etc) pentru
implementarea în comunitate (prin intermediul companiilor private, a
instituţiilor publice, organizaţiilor de orice tip) a rezultatelor cercetării
şi inovării
În afară de activitatea de cercetare-dezvoltare şi inovare ştiinţifică pripiru-
zisă, în cadrul acestui departament vor fi susţinute şi promovate orice alte
activităţi de creaţie, dezvoltare, inovare, care se pun în slujba progresului
individual şi comunitar: artă, tehnologie, ecologie, cultură, tradiţii, economie etc.
Colaborând cu alte departamente din cadrul Centrului, Oficiul se va ocupa
deopotrivă de:
• brevetarea invenţiilor, descoperirilor şi creaţiilor, suportând inclusiv
taxele şi parcurgând procedurile aferente obţinerii patentelor,
brevetelor, înregistrării drepturilor de autor (de la ORDA, OSIM,
Edituri acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării)
• promovarea creaţiilor (invenţii, desene industriale, tehnologii, creaţii
artistice, culturale etc), prospectarea cumpărătorilor, negocierea celor
mai avantajoase condiţii şi preţuri la vânzarea licenţelor pentru
drepturile de autor şi alte proceduri necesare
II. DIRECŢIA ADMINISTRAREA AFACERILOR
În cadrul acestei direcţii funcţionează Agenţia pentru Iniţierea şi
Dezvoltarea Afacerilor (A.I.D.A.)
46
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
I. Misiunea Agenţiei
Agenţia reprezintă o structură-cadru creată pentru a sprijini iniţiative şi activităţi
antreprenoriale de dimensiuni mici şi mijlocii, prin stimularea şi suţinerea
proceselor specifice formării-dezvoltării, adresate deopotrivă afacerii şi
conducătorului acesteia.
Compelxitatea problemelor pe care le gestionează Agenţia se raportează la o
complexitate extinsă de realităţi:
– Realitatea umană: formarea universitară a personalului; dezvoltarea şi
antrenarea abilităţilor profesionale, a creativităţii şi inovării personale,
planificarea şi gestiunea vieţii private (inclusiv familiale);
managementul dezvoltării personale, motivarea factorului uman, etc
– Realitatea organizaţională: formarea viziunii parteneriale, dezvoltarea
spiritului de echipă, implicare în rezolvarea problemelor celorlalţi,
dezvoltarea conduitei profesionale (comportament, comunicare, relaţii
publice, etichetă etc) în organizaţii în lumea afacerilor
– Realitatea socială: coparticiparea la actul guvernării, relaţiile cu
instituţiile publice interne şi internaţionale, cu asociaţiile
profesionale, clienţii şi mediul comunitar; cerinţe de comportament
faţă de probelmele globale ale omenirii (poluarea mediului, epuizarea
resurselor, foametea şi sărăcia, exploatarea umană, terorismul,
războaiele economice etc), interacţiuni tot mai complexe cu optica şi
cultura diverselor medii umane, sprijinirea dezvoltării familiilor
membrilor propriei organizaţii etc
– Realitatea antreprenorială: relaţiile cu partenerii de afaceri, noile
tehnologii, parteneriate trans-culturale şi pieţe trans-naţionale,
bătălia pentru resurse naturale şi artificiale, monopolurile
comerciale, politice şi legislative etc
– Realitatea materială: modalităţile de obţinere a resurselor materiale
(bani, materii prime, bunuri, tehnologii, creaţii industriale şi
intelectuale); impunerile fiscale, tehnici şi strategii de gestiune
eficientă a resurselor intreprinderii (manageriale, juridice, contabile
etc); strategii privind dezvoltarea profitabilă a afacerii în acord cu
dezvoltarea comunitară etc
Din aceste motive Agenţia se află permanentă interacţiune deopotrivă cu
activităţile celorlalte departamente dar şi cu agenţi externi, persoane fizice sau
juridice. Aceştia vor participa după caz, în calitate de colaboratori, parteneri,
sponsori, finanţatori, investitori, asociaţi etc în cadrul obiectivelor dezvoltate de
Agenţie. În funcţie de statutul alocat fiecărei entităţi dintre cele arătate şi de
47
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
realităţile concrete (juridice, financiar-contabile, economico-strategice etc)
necesar a fi luate în calcul pentru optima finalizare a activităţilor propuse, se
vor alege formele juridice de colaborare cele mai eficiente.
II. Structura juridică
Centrul de Afaceri a funcţionat iniţial pe structura juridică a fondatorilor:
societate în participaţiune formată din SC Centrul Artemis SRL şi Asociaţia
Studenţilor de la Business (ASB).
O dată cu noile modificări, Centrul de Afaceri urmează a primi fundament
juridic propriu sub forma unui ONG, asociaţie în baza OG 26/2000.
Sub această formă, Centrul de Afaceri va deveni parte integrată în complexul
Grupului Artemis (grup de consultanţă şi proiectare în managementul calităţii vieţii).
Pe parcursul derulării activităţii, structura juridică a Centrului (Asociaţia) va
deveni nucleul în jurul căruia se va realiza o ţesătură de parteneriate cu alte
organizaţii şi în special cu firmele membrilor, care vor fi astfel sprijinite în
dezvoltarea propriilor afaceri (conform uneia dintre misiunile de bază ale
Centrului). Sub aspec juridic, pentru consolidarea relaţiilor parteneriale şi lărgirea
grupului se vor putea utiliza (cu titlu de exemplu) următoarele structuri juridice:
1. Contract de parteneriat public-privat (în raporturile cu instituţiile
publice)
2. Înfiinţarea de noi structuri juridice (IMM sau ONG) pentru
obiective de activitate (afaceri) determinate (concrete) prin
participarea la capitalul social al acestora de către Centru,
memebri lui persoane fizice, sau persone juridice (alături de alţi
investitori)
3. Constituirea de noi societăţi în participaţiune având de o parte
Centrul sau doar una dintre componentele sale, iar de cealaltă parte
una sau mai multe dintre noile structuri juridice înfiinţate (de ex
mai multe SRL-uri ale membrilor)
4. Asocierea în participaţiune între unele sau mai multe dintre
structurile de mai sus şi liber profesionişti de pe piaţă, sau persoane
fizice autorizate în regim economic
III. Structura organizaţională
Agenţia, ca parte a Direcţiei Aministrarea Afacerilor, beneficiază de
autonomie managerială faţă de celelalte două direcţii, însă necesităţile
funcţionale impun colaborarea strânsă cu acestea pentru a suplini necesarul de
activităţi specifice domeniilor: comunicare şi relaţii publice (publicitate, mass-
48
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
media, relaţii cu instituţiile publice, cu partenerii şi clienţii etc), proiectare,
resurse umane (în special voluntariat), activităţi de formare profesională
calificată, secretariat, activităţi financiar contabile şi juridice etc
În cadrul Agenţiei funcţionează trei departemente:
A. Incubatorul de afaceri
B. Oficiul de Consultanţă în afaceri şi management
C. Departamentul Parteneriate antreprenoriale
Orice nouă iniţiativă antreprenorială are două opţiuni majore:
• de a se deruleza integral pe platforma juridică, administrativ-
organizatorică, funcţională şi contabilă a Centrului Artemis şi/sau ASB
(de aici şi denumirea de “incubator” dată acestui tip de operaţiune)
• de a se constitui pe unul dintre tipurile de structuri societare permise de
legislaţia în vigoare: societate comercială-tip (SLR, SA), Societate
agricolă, Cooperaţie, Societate civilă profesională, Societate în
participaţiune, după modalităţile strategice de combinare determinate
pentru fiecare caz în parte ca fiind cele mai avantajoase, realizate cu
alte companii/firme sau organizaţii de afaceri de pe piaţă.
În oricare dintre versiunile alese, în funcţie de situaţia concretă şi de
evoluţia procesului de dezvoltare a afacerii, în final se urmăreşte retragerea
totală a tutoriatului (managerial şi financiar) acordat de Centrul de Afaceri,
operând transferul afacerii în exclusivitate (şi în toate componentele sale) în
administararea managerilor proprii.
Managerii pot decide continuarea colaborării cu Centrul, de pe poziţii de
egalitate deplină, parteneriatul putând avea ca obiective cu titlu de exemplu:
– susţinerea în continuare a misiunii Centrului prin co-participarea la
prestarea activităţilor specifice acestuia
– asocierea în vederea lărgirii gamei de investiţii şi dezvoltarea propriei
afaceri a managerului
– investirea în crearea şi lansarea de noi afaceri, sau în dezvoltarea
obiectivelor unor afaceri deja lansate de Centru
– sponsorizarea activităţilor comunitare realizate de Centru sau de
parteneri ai acestuia
– crearea de locuri de muncă pentru studenţii Facultăţii de Business sau
pentru absolvenţii care au câştigat experienţă derulând activităţi în
cadrul Centrului
– acordarea de burse de studiu, de creaţie, de inovare pentru studenţii
implicaţi în activităţile Centrului
– acordarea de premii sau finanţări pe criterii de competiţei pentru proiecte
viabile (pentru iniţierea de noi afaceri, pentru obiective comunitare, pentru
inovare în domeniul calităţii vieţii etc)
49
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
A. INCUBATORUL DE AFACERI
Misiunea Incubatorului
Incubatorul de Afaceri, aşa cum îi sugerează şi numele, preia afacerea (sau
orice iniţiativă antreprenorială) chiar din stadiul de germene (idee/ vis) şi o
ajută să prindă contur în realitatea cotidiană, să crească şi să se dezvolte, până
la stadiul în care se va putea susţine singură.
Colaborând cu celelalte departamente ale Centrului, Incubatorul oferă pe tot
parcursul evoluţiei afacerii, consultanţă, treining, asistenţă şi suport, atât
afacerii, cât şi conducătorului acesteia, ajutându-l să dobândească deprinderile
şi cunoştinţele manageriale necesare pentru a putea gestiona singur, în mod
eficient propriea activitate antreprenorială.
În acest demers sunt vizate în mod special (dar nu exclusiv) următoarele procese:
1. Procesul de construcţie ideatică
¾ prospectarea şi descoperirea şi evaluarea ideilor profitabile de afaceri
¾ crearea de noi concepte, servicii sau produse necesare pieţei
2. Procesul de asigurare cu resurse
¾ Resurse financiare: prin abordarea unei game lărgite de posibilităţi:
- Atragerea de investitori privaţi: persoane fizice, firme,
organizaţii nonguvernamentale
- Programe de finanţare guvernamentale
- Programe europene
- Finanţări nerambursabile acordate de organizaţii private
- Granturi pentru proiecte cercetare-dezvoltare-inovare
managerială, economică şi industrială
- Donaţii şi sponsorizări în bani
- Autofinanţare şi finanţare în lanţ (profiturile – în
întregime sau în parte – obţinute de la o afacere se
reinvestesc în lansarea sau dezvoltarea alteia)
¾ Resurse materiale şi logistice, obţinute la costuri reduse prin
realizarea de parteneriate durabile cu:
- Autorităţile publice locale şi centrale
- Universităţile clujene, dar şi din alte centre, din ţară şi
străinătate
- Firme de consultanţă
- ONG-uri
¾ Resurse umane: atragerea, implicarea şi stimularea dezvoltării
porfesionale a studenţilor având caracter prioritar, suplinirea cu
angajaţi şi profesionişti de pe piaţa muncii urmând a se realiza
50
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
numai ca aspect subsidiar şi numai acolo unde resursa proprie nu
poate fi regăsită sau formată
3. Procesul de asistenţă şi formare managerială profesională
¾ Presupune colaborarea cu profesionişti din domeniul academic
(universitar şi de cercetare), dar şi din producţie sau de pe piaţă, prin
realizarea de contracte de parteneriat individuale sau la nivel
instituţional, vizând:
- asistenţa de specialitate în crearea şi dezvoltarea
activităţilor antreprenoriale
- completarea suportului teoretic universitar cu cel de
dezvoltare profesională practică prin treininguri, ateliere
şi seminarii extra-şcolare (care nu pot fi incluse în
programa universitară dar se cer pe piaţă)
- transferul de experienţă şi abilităţi prin realizarea de activităţi
asistate şi supervizate de profesionişi din producţie,activităţi
ce se vor iniţia şi/sau derula de chiar studenţii asistaţi
¾ Vizează de asemenea dobândirea de competenţe şi abilităţi
teoretice şi practice complexe, specifice unui număr sporit de
domenii conexe, aferente şi strict necesare unui bun profesinist pe
noile pieţe de afaceri
4. Procesul de implementare strategică
¾ Se asigură tutoriatul, consilierea şi supervizarea permanentă
pe întreaga perioadă a iniţierii şi lansării afacerii, până în momentul
în care aceasta ajunge la stadiul de funcţionare eficientă, iar
managerul-antreprenor face dovada că deţine controlul asupra
tuturor proceselor aferente respectivei activităţi
Funcţionarea Incubatorului
Procesul-cadru general de funcţionare al incubatorului parcurge ca regulă
generală următoarele etape:
I. Prosepctarea ideeii de proiect
Originea ideii:
¾ Idee de casă (aparţine membrilor sau angajaţilor Centrului precum şi
structurilor asociate – membri ASB, managerii sau personalul
societăţilor colaboratoare etc)
¾ Idee de vecinătate: aparţine studenţilor Facultăţii de Business în cadrul
sau în afara proiectelor şcolare
¾ Idee terţă: aparţine studenţilor, colaboratorilor externi, partenerior,
rudelor, altor persoane
51
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Arhivarea ideilor:
¾ Ideile indiferent de sursa acestora se arhivează prin înscrierea într-
un registru special care se ţine în format electronic şi tipărit, sub
responsabilitate administrativă (adică persoana însărcinată cu
păstrarea secretului poate fi sancţionată pe cale internă,
organizaţională şi de serviciu, pentru divulgarea lor fără acordul
conducerii; la fel şi dacă din culpă ajung la cunoştinţa terţilor)
¾ Registrul este util mai ales pentru sesiunile de construcţie a noi
afaceri, prin brainstorming, şedinţe, întruniri, sau individual de
persoanele autorizate. Poate fi autorizată să aibă acces la acest
registru, orice persoană din cadrul Centrului, cu aceleaşi răspunderi
ca la punctul anterior
II. Analiza primară a ideii
Ideile noi, la fel ca şi cele din arhivă, sunt analizate printr-o evaluare primară sub
mutiple aspecte, de către Comisia de Evaluare, desemnată de Consiliul Managerial al
Agenţiei, şi numită prin decizie a Consiliului Director al Centrului. Comisia are
caracter permanent şi un număr de membri determinat. Pentru fiecare evaluare în
parte, comisia poate decide apelare şi la alţi profesionişti de pe piaţă, în măsura în
care interesul o cere pentru detalii de psecialitate.
Evaluarea realizată în această fază vizează în special următoarele aspecte:
¾ Specificul ideii (dacă se încadrează în viziunea şi coordonatele
Centrului)
¾ Accesibilitatea (dacă Centrul îşi poate permite şi când)
¾ Profitabilitatea (dacă ideea, cel puţin în acea formă poate aduce
beneficii; beneficiile se vor aprecia sub toate aspectele:
financiare, logistice, de imagine, de avantaje etc)
¾ Oportunitatea (adcă este este momentul cel mai bun epntru
Centrul să investească)
Tot în această etapă se va evalua forma sub care merită tratată ideea pe baza
căreia se va construi poriectul de obiectiv: singură sau combinată cu altele din
arhivă sau noi; transformată şi în care puncte etc.
În urma acestei modelări se va lua decizia finală cu două opţiuni:
¾ ideea se depozitează în arhivă în aşteptarea altui moment mai
favorabil
¾ ideea merge mai departe şi trece în faza de proiectare
III. Proiectarea obiectivului
Etapa de proiectare este diferită în funcţie de natura obiectivului, ea înseşi
complexă. Cele trei variante posibile sunt următoarele:
52
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
¾ plan de afaceri (pentru finanţare, pentru investiţii sau pentru
implementare după caz)
¾ proiect de finanţare (mai ales pentru obiective ce se pot
încadra la finanţări nerambursabile)
¾ ambele, alăturate – pentru acele obiective complexe, care pot
atrage deopotrivă finanţări, investiţii, parteneriate, granturi,
donaţii şi sponsorizări şi alte asemenea
Proiectarea este în sarcina Comisiei de Evaluare, care va colabora cu profesionişti
interni sau externi şi cu departamentul Proiecte şi Programe al Centrului.
Se va constitui pentru fiecare obiectiv în parte Echipa de Proiectare
formată din cel puţin un membru al Comisiei şi din profesionişti şi colaboratori
interni ai Centrului (angajaţi, voluntari, parteneri etc – orice persoană care are o
relaţie contractuală stabilă cu Centrul). Echipa îşi va alege un şef pentru toată
durata operţiunii de proiectare cu funcţia de Manager de proiect. Managerul nu
poate conduce decât un singur proiect, individual, o dată. Se exceptează
proiectele care pot fi conexate (ex: se realizează în paralel un plan de afaceri şi
un plan de finanţare pentru acelaşi obiectiv, sau pentru obiective înrudite care
se sprijină reciproc)
Consiliul Director al Centrului va numi, la propunerea Consiliului Mangerial
al Agenţiei, un manger pentru implementarea fiecărui obiectiv în parte, cu funcţia
de Coordonator program sau Manager de intreprindere/ proiect (eventual
director: de firmă, ong etc în funcţie de formele juridice de implementare). Dacă
Managerul de implementare există de la început (de ex. chiar îi aparţine ideea) el
va participa obligatoriu la fazele majore ale proiectării.
Profesioniştii externi nu fac parte din echipa de proiectare. Comisia poate
solicita colaborarea oricărui departament al Centrului sau profesionist intern
considerat necesar. Orice membru intern al Organizaţiei Centrului poate
participa concomitent la mai multe Echipe de Proiectare, în limita
disponibilităţilor personale, dar cu aporbarea Consiliului Managerial.
Aprobarea se acordă la constituirea echipei, sau ulterior, iar obţinerea ei
reprezintă sarcina Mangerului de proiect.
IV. Procurarea resurselor necesare
Etapa de procurare a resurselor presupune un complex de acţiuni care, în
funcţie de situaţia fiecărui obiectiv în parte, pot viza:
a) strângerea propriu-zisă a resurselor
¾ Campanii de promovare
¾ Campanii de strângere de fonduri
¾ Campanii de finanţare sau de creditare
¾ Campanii de colaborare şi de investiţii
53
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
¾ Campanii de susţinere mediatică, logistică etc
¾ Decizii de finanţare internă (din fondurile proprii ale Centrului
sau din afacerile-pui)
b) găsirea locaţiilor cele mai potrivite pentru implementare
c) procurarea dotărilor şi altor utilităţi
d) negocieri cu Banca Centrului pntru alocarea de resurse ( a se vedea mai jos
criteriile de funcţionare ale acesteia) etc
V. Realizarea negocierilor contractuale şi a formulelor juridice
Etapa vizează:
a) negocieri contractuale structurale (juridice, contabile, structurale etc);
se va determina cele mai bune modalităţi sub aspectul formelor structural-
juridice pentru investiţii, finanţări, colaborări, asocieri, contracte, sructuri
juridice etc
b) negocieri contractule de piaţă: se vor negocia preţuri, pieţe, parteneriate
comerciale sau logistice favorabile, strategii de afaceri etc
VI. Implementarea
Implementarea se realizează de către managerul de program (managerul
propiu-zis al intreprinderii respective). Acesta, pe baza proiectului sau planului
de afaceri, derulează procedura de implementare, formându-şi echipa potrivită.
Managerul de program este sprijinit de toate departamentele Centrului, atât cât
este necesar şi în limita resurselor prevăzute în proiect/plan de afacere.
Managerii de programe beneficiază de sprijin egal din partea Centrului
indiferent că sunt doar mandatari ai obiectivelor incubate (care se realizează pe
structura juridică a Centrului) sau sunt proprietari de firme (sau alte structuri
juridice) şi colaborează cu Centrul prin asociere pentru respectivul obiectiv.
VII. Monitorizarea şi tutela
Tutela se manifestă sub aspectul asistenţei, consultanţei şi supervizării, pe
toată durata de la iniţierea implementării, până în momentul în care managerul
şi afacere dovedesc posibilitatea de a se derula în continuare pe cont propriu;
tutela vizează sectoarele:
¾ Managerial
¾ Strategic şi de imagine publică
¾ Marketing şi logistic
¾ Juridic şi financiar-contabil
¾ Profesional pentru alte domenii
¾ Financiar sau material
¾ Orice alte domenii necesare
54
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Monitorizarea presupune urmărirea şi evaluarea activităţii atât pe parcurs,

cât şi în anumite momente (puncte de control) prevăzute pe traseul afacerii încă IDEE
din momentul proiectării. Se vor monitoriza toate aspectele, inclusiv (şi mai
Sistematizare
ales) accentuându-s epe oameni. Formarea oamenilor (indiferent de postul
ocupat în respectiva organizaţie) reprezintă obiectivul principal al incubatorului NU
Evaluarea
(şi în fapt parte din Misiunea Centrului), motiv petntru care fiecare persoană primară a ideii

implicată va avea propria fişă de evoluţie, independentă de cea a organizaţiei Arhivare

(afacerii). În funcţie de punctajul primit se va face selecţia ulterioară pantru

repartizarea în alte proiecte, programe sau afaceri, precum şi alegerea postului DA
celui mai potrivit. De asemenea evaluările primite din partea monitorilor va fi
disponibil pentru companiile interne sau străine de pe piaţa unde persoana în
cauză doreşte să intre. Priectarea
obiectivului
Activitate de monitorizare şi punctare se realizează după un regulament ce antreprenorial
se întocmeşte de Consliul Managerial al Agenţiei, se aprobă de către Consiliul
Director al Centrului şi se face cunoscut participanţilor într-un proiect/
program/ afacere înainte de implicarea lor în acestea ctivităţi. Regulamentul COMISIA DE EVALUARE
poate fi şi diferit, peronalizat în funcţie de anumite tipuri de obiective Manager de Echipa de
antreprenoriale derulate. proiect proiectare

Diagrama algoritmului de incubare

Accesarea resurselor
necesare: banca
centrală sau alte surse

Personal
propriu al
programului

Manager de Echipa de
afacere/obiectiv implementar
e

Auxiliari

Implementarea Tutelă şi
programului de
obiectiv sau afacere
monitorizare

B.OFICIUL DE CONSULTANŢĂ ÎN AFACERI ŞI MANAGEMENT

Tipologia serviciilor
Oficiul de Consultanţă în afaceri şi management lucrează ca organism colegial,
format din profesionişti ai Centrului din departamentele aferente activităţilor
specifice lumii afacerilor.
Seviciile prestate de Oficiu se încadrează în gamele:

55 56
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
- consultanţă antreprenorială (managerială, juridică, financiar-contabilă,
strategică etc)
- proiectare de sisteme antreprenoriale (afaceri sau obiective, programe,
structuri etc)
- asistenţă şi supervizare la implementarea şi dezvoltarea afacerilor
- evaluare şi diagnoză (managerială, organizaţională, economică)
- cercetare-dezvoltare-inovare
- marketing, cercetări de piaţă, sondaje, analize
- educaţie continuă şi dezvoltare profesională
- atragerea şi dezvoltarea resurselor umane şi materiale
- suport (investiţional, structural, logstic etc) pentru antreprenori şi
obiective de afaceri
- servicii conexe adresate managerului-antreprenor şi necesităţilor
personale
Clienţii
Serviciile Oficiului se adresează deopotrivă clienţilor interni şi externi.
Clienţii interni sunt reprezentaţi de persoane fizice şi juridice reprezentând:
• afacerile şi obiectivele antreprenoriale incubate
• partenerii de afaceri ai Centrului, care colaborează la obiective
destinate împlinirii misiunii acestuia
• angajaţii şi colaboratorii interni, care lucrează, sub orice formă juridică
în oricare dintre departamentele Centrului, sau la proiecte şi activităţi
antreprenoriale puse în aplicare de acesta
Clienţii externi sunt reprezentaţi de orice persoană fizică sau juridică, precum
şi instituţii publice sau organizaţii fără personalitate juridică, de drept public
sau privat, care nu se încadrează în categoria clienţilor interni.
Modalităţi de plată
Oficiul lucrează după principiul acordului mutual şi al libertăţii contractuale
totale, negociind în fiecare situaţie în parte, în funcţie de interesele comune cu
cele ale clientului, cea mai eficientă formulă de plată: în bani, în bunuri, servicii,
informaţii, know-how, în tehnologie, drepturi etc.
III
DIRECŢIA ORGANIZARE ŞI SERVICII
Direcţia Administrativă are ca misiune principală suportul şi asistenţa pentru
toate activităţile derulate în cadrul Centrului, vizând deopotrivă:
57
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
¾ Campanii şi proiecte pentru atragere de resurse de toate tipurile (finanţări,
donaţii, sponsorizări, granturi, investiţii private şi publice, parteneriate de
toate tipurile, resurse umane la costuri reduse etc)
¾ Programe pentru comunitate, ale căror costuri sunt suportate (plătite
Centrului) de către guvern, comunitatea europeană, instituţii publice sau
organizaţii private interesate. Aceste programe se pot adresa diverselor
categorii sociale sau obiective de interes comunitar (grupuri sociale,
categorii de persoane, medii de viaţă, ecologie, cultură, ştiinţă, etc)
¾ Publicitatea comercială şi tot ceea ce ţine de relaţiile publice ale Centrului
¾ Cercetările de piaţă realizate pentru fiecare dintre obiectivele urmărite de
Centru (în activităţile proprii sau cele incubate – clienţi interni) precum şi
pentru clienţi externi, în regim de prestări-servicii
¾ Activităţile secretariale (baze de date, evidenţe şi programări, relaţii cu
clienţii, contabilitate, resure umane şi juridic, acte administrative etc)
Direcţia Administrativă reprezintă temelia, fundamentul pe care orice
intreprindere, afacere, proiect, iniţiativă poate prinde contur oricând.
Această direcţie reprezintă suportul asigurator cu resursele existenţiale
şi funcţionale pentru derularea optimă a fiecăruia dintre obiectivele
centrului, dar şi pentru colaborarea şi intracţiunea sinergică (şi
continuă) dintre toate acestea.
În cadrul direcţiei dministrative funcţionează următoarele departamente:
1. Departamentul Comunicare şi Relaţii Publice, are în subordine Oficiul
pentru relaţia cu presa şi Revista Centrului
2. Departamentul Marketing realizează necesităţile specifice de “cosmetizare”
a produselor, serviciilor şi proiectelor Centrului, adaptându-le la necesităţile
clientului şi pregătindu-le pentru implementarea pe piaţă. Totodată
departamentul oferă clienţiilor externi pachete de servici specifice unui
Oficiu pentru cercetări de piaţă)
3. Deparatamentul Proiecte şi Programe reprezintă “laboratorul” de
proiectare, unde se realizează planurile de afaceri, proiectarea
activităţilor, planuri şi proiecte de finanţare, programe de implementare
etc. Tot în cadrul acestui departament se proeictează organizaţii de
afaceri, se creează şi depozitează idei de afaceri şi activităţi
antreprenoriale, se concep strategii complexe de acţiune.
4. Departamentul Resurse Umane, arepe lângă funcţia internă de personal
în cadrul Centrului şi misiunea de a colabora cu Agenţia pentru Educaţie
şi Formare Profesională Continuă pentru realizarea activităţilor specifice,
precum şi de a coordona Oficiul Voluntariat, pe care îl are în subordine.
58
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
5. Departamentul Economic şi Juridic, îndeplineşte funcţiile tradiţionale:
contabilitate, finanţe, contracte şi negocieri, litigii etc
6. Banca Centrului, are rolul de a atrage toate tipurile de resurse (materiale,
financiare, energetice, logistice, juridice, personale etc) a le grupa pe
categorii de eficenţă şi a le investi profitabil, deopotrivă în activităţi
propuse de Centru (prin intermediul şi în cadrul altor departamente) cât
şi pe piaţa liberă .
7. Departamentul Administrativ, cuprinzând domeniile: secretariat şi tehnic
Departamentele Direcţiei Organizare şi Servicii funcţionează ca
agenţii, prestând activităţi profesionale specifice atât pentru Centru şi
clienţii interni, cât şi pentru clienţii externi ai acestuia.
AGNŢIA DE RESURSE ŞI INVESTIŢII – AGR (BANCA CENTRLUI)
1. Generalităţi
Agenţia de Resurse a Centrului (Banca), se constiutie prin plasarea
voluntară a proprietăţilor materiale şi intelectuale în cuantumuri valorice
începând cu 500 euro (pentru cele băneşti) şi negociabile pentru celelalte.
Banca funcţionează pe principiile majore (generale) ale fondurilor de investiţii,
absorbind vlorile patrimoniale dispersate ale persoanelor fizice şi juridice
pentru a realiza plasamente profitabile în condiţii de riscuri diminuate
considerabil. Plasamentele pot fi realizate în depozite bancare, în acţiuni sau ca
investiţie la iniţierea ori dezvoltarea afacerilor.
Printre avantajele unui plasament în Banca Centrului se numără:
– Posibilitatea depunerii unor sume mici de bani care în mod curent
nu pot fi investite în afaceri sau nu rentează a fi plasate în
depozitele bancare comerciale
– Posibilitatea de a plasa practic orice valoare mobiliară sau
imobiliară: bunuri (elemente de mobilier, tehnologie, utilităţi,
clădiri sau terenuri), know-how (cunoştinţe şi competenţe
profesionale, informaţii, logistică), drepturi (licenţe industriale şi
drepturi de autor, drepturi de folosinţă mobiliară şi imobiliară,
drepturi de creanţă etc)
– Posibilitatea de a retrage valorile plasate oricând (cu anumite
restricţii practic nesemnificative şi oricum negociabile – restricţii
care nu aduc pierderi deponentului cum se întâmplă în cazul
retragerii depozitelor bancare înainte de termen, de ex; ci
reglementează doar anumite termene de încunoştinţare a Băncii)
59
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
– Vaorile investite în Bancă sunt adiministrate profesionist,
urmărindu-se plasamentul optim şi cea mai bună exploatare a
respectivei valori, astfel încât se obţin creşteri periodice mari, în
condiţii de risc rezonabile, mult mai mici decât cele comune sau
chiar risc zero pentru plamentele în bunuri sau drepturi.
– Plasatorul poate oricând să verifice valoarea dividendelor de pe
urma plasamentelor sale şi de asemenea va fi consultat de fiecare
dată (în cazul plasamentelor cu valori semnificative) asupra
opţiunilor. Altfel spus brokerul, la cererea plasatorului, se consultă
cu acesta de fiecare dată oferindu-i argumente pentru opţiunile de
plasament, iar clientul-plasator poate participa la luarea deciziei.
– Banca Centrului spre deosebire de Fondurile de investiţii şi
băncile comerciale, nu percepe comisioane pentru operaţiunile
realizate.
2. Categorii de clienţi
Pot avea calitatea de clienţi-plasatori următoarele categorii de persoane:
• Persoane fizice:
– Studenţi ai Facultăţii de Business sau alte facultăţi, care doresc
plasamentul resurselor financiare numai cu obţinerea unor beneficii
mai mari decât cele bancare (acest serviciu va funcţiona după
principiile clasice ale unei societăţi de investiţii, urmând ca unul sau
mai mulţi brokeri şi analişti financiari să se ocupe de plasarea
banilor în acţiuni, bănci sau alte activităţi profitabile).
– Studenţi care doresc plasamentul resurselor financiare cu dividend
(adică participarea la profiturile afacerilor în care se investesc banii lor);
aceştia vor fi consultaţi de fiecare dată de către un broker, în vederea
acordului (şi a semnării contractului) de plasament (în baza acestui
contract ei vor primi dividendele şi vor participa la riscurile afacerii)
– Alte persoane fizice (investitori) care doresc fie plasamentul
financiar, fie investirea şi participarea la beneficii
• Persoane juridice
– Sunt vizate în primul rând societăţile comerciale ale studenţilor
participanţi activi
– Societăţi comerciale ale studenţilor sau altor persoane fizice care doresc
numai plasamentul activelor lor, în schimbul obţinerii de beneficii (deci
nu vor participa efectiv la proiectele/ afacerile derulate)
– Alte structuri juridice (SC, Fundaţii, Asociaţii, PFA, AF etc) care
doresc să aibă rolul fie de investitori (fără participare) fie de asociaţi
(în participaţiune, sau în structuri societare, la capitalul social)
60
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
3. Categoriile de plasamente şi beneficiile lor
Serviciul bancar al Centrului are şi un aspect inedit prin aceea că aplică
principiul utilităţii universale. În baza acestuia, orice aspect care ne însoţeşte
existenţa pe lumea aceasta este o sursă potenţială de producţie/creaţie directă
sau indirectă a beneficiilor.
Satisfacţiile sunt rezultatul utilizării naturale (conform trebuinţelor
fundamentale personale) a beneficiilor rezultate din plasamentele acestor
aspecte. Centrul include în categoria aspectelor: materie, energie, cunoştinţe,
competenţe, oameni, grupuri, alte fiinţe, precum şi relaţiile dintre toate acestea.
Pentru realizarea optimă a plasamentelor şi obşinerea beneficiilor există un
servicu de brokeraj care se ocupă de constituirea depozitelor şi a plasamentelor
cele mai favorabile, prin consultarea prealabilă şi continuă (la cerere) a
clientului-plasator.
Pentru utilizarea beneficiilor spre obţinerea satisfacţiilor, Centrul oferă
servicii de consiliere în cadrul agenţiilor şi oficiilor sale: Agenţia pentru
dezvoltare familială, Agenţia pentru dezvoltare personală, Oficiul de
consultanţă în afaceri, Oficiul de formare profesională şi educaţie continuă.
Depozitele pot îmbrăca următoarele forme:
a) după natura obiectului plasat
¾ Plasamente financiare: se pot realiza atât în valută cât şi în lei (în
funcţie de politica Băncii)
¾ Plasamente în bunuri sunt cuprinse deopotrivă bunuri mobile şi
imobile care pot fi apreciate ca utile pentru activităţi actuale sau
preconizate ale Centrului
¾ Plasamente în drepturi: sunt incluse: dreptul de proprietate, toate
tipurile de dezmembrămite (uz, uzufruct, abitaţie, superficie,
servitute) şi accesorii ale acestuia (ipoteca şi gajul), precum şi
creanţele (care au un regim special)
¾ Plasamente în know-how: include proprietatea intelectuală
(drepturile de autor şi cele industriale), cunoştinţele şi
competenţele profesionale personale, logistica (inclusiv relaţii şi
contacte în sisteme)
¾ Plasamente în titluri de valoare şi alte drepturi: acţiuni,
obligaţiuni, cote de participare la diverse societăţi (societăţi
comerciale, societăţi civile, societăţi în participaţiune etc)
¾ Plasamentele în servicii şi alte beneficii: servicii de orice natură
utile activităţilor Centrului (indiferent dacă sunt realizate de
persoana plasatoare, sau de un terţ în numele acesteia), beneficii
transmisibile, derivând din orice aspecte, altele decât cele de la
61
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
punctele anterioare (ex: drepturi de participare la diverse cluburi,
asociaţii, activităţi profesionale; beneficii din apartenenţa la
anumite grupuri sociale, antreprenoriale sau profesionale;
b) după forma de plasare
¾ Plasamente fictive: în special pentru drepturile de creaţie (adică
autorul îşi manifestă acordul de a pune la dispoziţie creaţia sa pentru o anumită
intreprindere iniţiată sau dezvoltată de Centru, dar contractul va produce efecte
numai din momentul folosinţei efective (a plasamentului propriu-zis) a respectivei
creaţii, de atunci începând să curgă şi dreptul la profituri al autorului
¾ Plasamente la purtător: se aplică în special acelor bunuri care
rămân la deţinătorul lor, până când Centrul va avea nevoie efectivă de ele (ex
un birou pus la dispoziţie, sau un autoturism rămâne deţinătorului iniţial:
proprietar, utilizator etc) cu toate consecinţele juridice, dar acesta încheie un
contract de plasament, prin care se angajează ca în momentul în care Centrul îi
comunică faptul că are nevoie de acel bun, el se va transfera de drept (eventual
la un termen de ex 48 de ore) în posesia Centrului. Dacă deţinătorul se
răzgândeşte între timp este pasibil de daune, întrucât planurile de afaceri pentru
anumite obiective s-au făcut de către Centru bazânduse pe utilizare acelui bun.
Deţinătorul se poate retrage însă oricând înainte de a i se fi încunoştinţat
necesitatea plasametntului bunului său într-o activitate. Această comunicare
prealabilă se realizează din momentul în care începe să se lucreze la proiectul
unei afaceri (sau activităţi) pentru ca atât deţinătorul să aibă timpul necesar de a
elibera bunul, cât şi Centrul să aibă siguranţa că deţinătorul îşi păstrază
intenţiile iniţiale de colaborare prin plasarea bunului.
¾ Plasamente efective generale: sunt acelea care se depozitează în
mod real în arhivele, depozitele sau caseriile(conturile) Centrului. Această modalitate
se aplică tuturor categoriilor de bunuri (mobile, imobile, bani) şi drepturi. Pentru
plasamentele efective de bunuri sau drepturi plasatorul nu beneficiază de chirii sau
despăgubiri, ci primeşte în schimb un privilegiu de plasament care îi dă dreptul de a
fi selectat cu prioritate la plasamente, de a negocia cu preferinţă şi a primi cote mai
mari de participare la profituri (întrucât şi Centrul a avut certitudinea mai mare
asupra activelor de care se poate folosi). În contractul de plasament se vor prevedea
toate aspectele comune unui contrace de depozit civil sau comercial (după caz), la
care se adaugă şi clauzele de privilegiu, precum şi restricţii de retragere a bunului: de
ex obligaţia de a nu-l retrage pentru un anumit termen, chiar dacă nu e plasat în acest
interval, de a încunoştinţa intenţia de retragere cu cel puţin un nr de zile înainte, dacă
bunul este liber (neplasat) şi cu un alt interval dacă este plasat etc; daune pentru
fiecare situaţie etc.
62
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
¾ Plasamente efective financiare: se aplică plasamentelor în
cuantum de la 1000 euro în sus (sumă ce poate varia în funcţie de politica
Băncii, adoptată cu autorizarea Centrului); sub această sumă plasamentul este
efectiv general (cel anterior). Pentru efectivele financiare există două opţiuni
din partea plasatorului:
a. să primească o dobândă egală cu cea de la bancă, până la
momentul investirii banilor, şi să aibă un privilegiu de plasament
b. să realizeze plasamentul după principiile societăţilor de investiţii,
brokerii urmând a identifica cele mai bune modalităţi pe piaţă
(independent de Centru, deci, brokerul personal al plasatorului
putând însă decide plasarea şi în proiecte ale Centrului, dacă echipa
de proiect reuşeşte să facă dovada rentabilităţii (şi eventual după
consultarea de către broker a clientului său) în această situaţie
plasatorul nu mai beneficiază de privilegiul de plasament
c) după locaţia şi regimul plasării:
¾ regim de depozit financiar simplu, având dobânda negociabilă
cu clientul, dar mai mare decât cea a pieţei
¾ regim de depozit financiar pentru investiţii: cu dobândă şi
privilegiu; dobânda pentru perioada de preinvestire poate fi
mai mică decât ce a pieţei, dar plasatorul beneficiază de
privilegiul de preferinţă de ordinul 2 la realizarea investiţiei,
precum şi de consultarea prealabilă
¾ regim de investiţii directe în obiective antreprenoriale: cu
privilegiu dar fără dobândă; este alicabil tuturor categoriilor de
plasamente; acestea nu obţin dobânzi, însă beneficiază de
priviliegiu de ordinul 1 la plasarea în investiţii
¾ regim de investiţii indirecte (acţiuni şi bursă): fără dobânzi şi fără
privilegii, având valoarea în funcţie de cota internă în fond
(funcţionează pe principiile comune tuturor fondurilor de investiţii)
¾ alte regimuri (investirea în titluri de stat, obligaţiuni,
împrumuturi acordate personelor fizice sau juridice etc) cu
acelaşi statut ca cele cu regim de investiţii indirecte
PALMARESUL ACTUAL AL CENTURLUI DE AFACERI
La 10 săptămâni de la iniţierea proiectului, Centrul de Afaceri deţinea
următorul palmares pe categorii de activităţi:
63
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
I. PROIECTE
- Evenimentul de deschidere al Programului de Sesiuni Ştiinţifice
(naţionale şi internaţionale) pe tema valorificării creaţiei şi inovaţiei
umane în vederea ridicării nivelului de calitate a vieţii şi îmbunătăţire a
condiţiei umane (manager de proiect: Agenţia pentru Valorificarea Creaţiei
şi Inovaţiei, din cadrul Centrului)
- Evenimentul de deschidere al Programului de Întâlniri cu Oameni de
Afaceri (şi reprezentanţi ai comunităţii) pe teme antreprenoriale şi de
dezvoltare comunitară (manager de proiect: departamentul specializat pe
aceste probleme, din cadrul Centrului, format din 6 studenţi în diverşi ani de
studiu, de la Facultatea de Business şi Ştiinţe Economice)
- Pentru o lume mai curată: program de educaţie ecologică, valorificare
a deşeurilor şi conştientizare civică, realizat în parteneriat cu SC Blue
Lines Tour SRL (manager de proiect; firmă a studenţilor), şcoli din
judeţele Cluj-Napoca, Alba, Constanţa, în perioada noiembrie 2005-iunie
2006 (participă un număr de 20 de studenţi ai Facultăţii de Business şi
consilieri ai Centrului)
- Alege-ţi cariera cu noi – Proiect privind consilierea în carieră, orientarea
profesională şi vocaţională, schimburile de experienţă şi cunoştinţe realizate
între elevii claselor terminale din licee, pe de o parte, facultăţi şi asociaţii
studenţeşti pe de alta (manager de proiect: o echipă formată în special din
studenţi ai anului I de la Facultatea de Business)
- Gala Campionilor Clujeni – Program vizând premierea campionilor
Judeţului Cluj, organizat în parteneriat între Centrul de Afaceri, New Ideea
Group şi reprezentanţi ai comunităţii locale (manager de proiect: New
Ideea Group; realizatori: peste 25 de membri ai Centrului de Afaceri,
studenţi şi consilieri, firme partenere)
II. AFACERI
a) la incubare:
- 12 afaceri în proceduri de incubare; toate realizate de studenţi ai Facultăţii
de Business, în domeniile: alimentaţi publică, turism, comerţ, ecologie
(vaorificarea deşeurilor), educaţie (formare profesională continuă; dezvoltare
personală, educaţie pentru mediu etc), desing, servicii personale; servicii prestate
intreprinderilor; transport; publicitate; construcţii şi amenajări interioare.
b) proprii:
- Agenţia pentru Educaţie şi Formare Profesională Continuă
- Agenţia pentru Valorificarea Creaţiei şi Inovaţiei
- Agenţia de Management al Resurselor Umane
- Agenţia pentru Dezvoltare Managerială
64
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

- Agenţia de Marketing

III. STUDENŢI IMPLICAŢI ÎN ACTIVITĂŢILE CENTRULUI

- 90 de studenţi angajaţi în departamentele şi echipele de lucru
- aproximativ 300 de studenţi implicaţi în proiecte şi parteneriate
antreprenoriale cu firme de pe piaţă
- aproximativ 25 de studenţi înscrişi în procedurile de incubare a afacerilor proprii
- 30 de studenţi aflaţi în fazele de iniţiere a firmelor şi afacerilor proprii Toate legile naturii decurg ca o infinitate de raze, dintr-o
singură lege centrală. Dacă ele trezesc mereu admiraţia
IV. PARTENERIATE
- Până la data arătată Centrul a încheiat relaţii parteneriale formale (prin
noastră, prin exactitatea şi regularitatea lor permanentă,
contracte juridice) şi nonformale (protocolare) cu mai multe zeci de firme, aceasta se datoreşte faptului că universul e un sistem unitar. O
organizaţii şi instituţii din ţară şi străinătate, reprezentative fiind în acest aceeaşi esenţă e răspandită cu dărnicie pretutindeni,
sens Camera de Comerţ a Marii Britanii, Consiliul Judeţean Cluj, Camera diferenţiată doar prin game armonioase.
de Comerţ din Cluj-Napoca, ANATECOR etc
Buchetul de flori şi persoana iubită căreia i-l oferim sunt
realităţile aceleiaşi armonii atotcuprinzătoare. Aceleaşi legi
Prof. Gr. I Ştefan Neamţiu prezidă şi la căderea unui măr ca la gravitaţia lunii spre
Expert contabil, Membru CECAR, Colaborator Centrul Artemis, Cluj-Napoca
ământ. În spaţiul şi timpul de aceeaşi esenţă se rotesc planetele
Ing. Gabriel Marius Pop în jurul soarelui, ca ochii in orbitele lor.”
Director executiv, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business
VasileV. Moisescu
Asist.univ. Manuela Lupu
Cercet.şt. Centrul Artemis, Cluj-Napoca; Colaborator Centrul de Afaceri al
Facultăţii de Business

Cercet.şt. Alexandra Pop

Consilier juridic, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business

Ec. Eliza Gura

Colaborator, Centrul Artemis, Cluj-Napoca

Leontina Moldovan
Cercetător ştiinţific, Centrul Artemis, Cluj-Napoca

Prof.univ. Aurelian Burcu

Coordonator, Centrul de Afaceri al Facultăţii de Business

65 66
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
EDUCAŢIA ECOLOGICĂ
- FUNDAMENT AL DEZVOLTĂRII DURABILE -
Învăţămîntul de bază este suportul educaţiei în domeniul mediului şi dezvoltării. Educaţia poate
da populaţiei conştiinţa ecologică şi etică, atitudinile, cunoştinţele şi comportamentul
necesar pentru o dezvoltare durabilă
(Agenda 21)
„ Ne obligăm prin tratarea generaţiilor de astăzi, de a ne îngriji în aşa fel
de Planeta noastră, încît să lăsăm generaţiilor de mîine posibilitatea de a
moşteni acest cadou al vieţii, de a-l avea în grijă, de a-l păstra şi apoi de a-l
transmite, la rîndul lor, succesorilor.“
Cu aceste cuvinte se încheia raportul din 22 aprilie 1992 al Comisiei
Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, în ultima şedinţă pregătitoare a celui mai
mare eveniment global la nivel de state şi guverne, oamei de ştiinţă şi
specialişti mass-media: Întîlnirea la Vîrf asupra Pămîntului, din 3-16 iunie
1992 de la Rio de Janeiro.
Au fost atunci adoptate o serie întreagă de principii şi strategii ( ex:
Declaraţia de la Rio fundamentează 27 astfel de norme-cadru de orientare a
viitorului omenirii), s-au semnat convenţii (Convenţia privind schimbările
climatice, Convenţia privind diveresitatea biologică) şi s-au statornicit direcţiile
fundamentale ale dezvoltării societăţii umane pe toate palierele sale, de la
aspecte economice şi politice, pînă la cele umanitare, ştiinţifice, ori de
gestionare a resurselor naturale, sau distribuire şi asumare a responsabilităţilor
la nivel de guverne, de grupuri sociale, dar şi la nivelul fiecărui cetăţean în
parte (dezvotate întu-n document cu aspect de monografie, intitulat simbolic „
Agenda 21-Agenda pentru schimbare“) .
Dar, poate cel mai important demers al Întrunirii de la Rio, l-a constituit
oficializarea şi implementarea la nivel de politică şi acţiune guvernamentală,
naţională şi transnaţională, a conceptului de „ Dezvoltare durabilă“. Conceptul
fusese făcut public pentru prima dată în 1987, în cadrul Raportului „ Viitorul
nostru comun“ , al Comisiei Mondiale pentru mediu şi dezvoltare ( cunoscut şi
ca Raportul Burtland- după numele iniţiatorului) , în contextul în care Comisia
atrăgea aenţia asupra intervenirii unei mutaţii de paradigmă esenţiale la nivel de
orientare geostrategică: şi anume accentul este acum transferat de pe factorii
economici, pe cordonatele sociale şi educaţionale – singurele în măsură a oferi
soluţii viabile la criza globală cu care se confruntă omenirea.
Definită ca : „ acel model de dezvoltare care corespunde necesităţilor
prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a le
67
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
satisface pe ale lor“10, dezvoltarea durabilă este tratată şi subliniată ca un
eveniment istoric, de o importanţă radicală pentru umanitate.
„ În istoria omenirii sînt puncte cruciale a căror schimbare nu poate fi
ocolită - se precizează în chiar introducerea Raportului Burtland. Pot fi
soluţionate de stat, ori sprijinite de el. Desfiinţarea sclaviei, legea împotriva
angajării copiilor în procesul muncii şi dreptul de vot universal - sînt exemple
istorice. Din nou, asăzi, istoria este într-o astfel de situaţie“. Cu atît mai mult cu
cît, încă din 1972, în cadru Conferinţei Mondiale pentru Mediu de la
Stockholm, se stabilise că „relaţia dintre om şi mediul înconjurător trebuie
apreciată în funcţie de relitatea concetă, în contextul factorilor politici,
economici, sociali şi culturali existenţi în fiecare stat şi ţinînd seama de
dimensiunile pe plan internaţional ale acestei probleme, pornind de la premiza
că mediul înconjurător reprezintă nu numai o natură sănătoasă, aer şi apă
curată, sol fertil, înlăturarea poluării de orice fel, ci tot ceea ce trebuie să
însemne componentele reale ale condiţiei umane“.
Dar, aşa cum s-a subliniat în cadrul Agendei 21, „ mulţi oamnei nu înţeleg
legătura strînsă dintre activităţile umane şi mediu, fie din cauza informaţiilor
inexacte ori insuficiente, fie datorită greşitei fundamentări a educaţiei“. Pentru
că „ educaţia privind mediul înconjurător se bazează pe principii globale,
holiste şi sistemice, derivînd din faptul că întreaga lume vie este în interrelaţie ,
că fiecare acţiune produce neaparat o reacţiune specifică, şi care, în complexul
ecosistemelor este de cele mai multe ori imprevizibilă, scăpînd posibilităţilor
noastre de determinare şi control“11. Iată de ce, este necesar, pe de o parte, ca
învăţămîntul să pună accentul pe conduita preventivă, iar pe de altă parte, ca
sistemul educaţional să fie în măsură – prin instrumentatorii lui , cadrele
didactice – „ să explice mediul, nu numai din punct de vedere fizic şi biologic,
ci deopotrivă mediul socio-economic şi de dezvoltare a umanităţii“12.
Pentru că educaţia ecologică nu este şi nici nu poate fi o simplă sumă de
cunoştinţe despre natură şi societate, o sumă de teorii, concepte ori paradigme
reproductibile ( ele însele mai mult sau mai puţin false, ori depăşite), ci
reprezintă o atitudine interioară, de conduită specific-umană, avînd
semnificaţia unui veritabil mod de viaţă, resimţit ca stare de conştiinţă, de
perpetuă gîndire şi simţire, de la cele mai fragede momente ale copilăriei şi
pînă la deplinătatea anilor de senectute.
10
Definiţie reluată şi de Legea română a mediului, L. 137/1995, republucată în Moitorul Oficial
al României, parea I, nr. 70 din 17 februarie 2000
11
J. Wates – “Ghid practic pentru îmbunătăţirea accesului public la informaţia de mediu”, Ed.
Earthwatch, 1995
12
Constantin Pârvu – “Ecologie generală”, Ed. Tehnică, seria “Ecoterra”, Bucureşti, 1999,
p.563-568
68
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Sigur, perioada de şcolarizare publică este importantă în definirea şi catedrei în mijlocul mulţimii, imaginea şi exemplul personal al unei conştiinţe şi al
formarea anumitor orientări de atitudine la nivelul tinerilor, dar să nu uităm că unui model demn de a fi urmat şi respectat !
personalitatea umană se află într-o perpetuă devenire: ea a existat sub o Căci, dacă noi nu reuşim să ne impunem ridicarea individuală la
anumită formă înainte de începerea şcolarizării şi, cu siguranţă va suferi alte standardele şi normativele atît de necesarei conştiinţe ecologice, dacă nu putem
numeroase şi succesive transformări în perioadele de viaţă ulterioare finalizării să întruchipăm modelul de conduită propriu acestei transformări interioare,
acsteia. De la 18 pînă la 60-70 de ani ( cît reprezintă vîrsta medie actuală) omul atunci înseamnă că sîntem primii care semnează - în calitate de intelectuali -
se regăseşte, pe cea mai îndelungată parte a vieţii sale, într-un mediu – mediul actul de deces al acestei specii, atît de paradoxal numite: „ homo sapiens
social, mediul comunitar – total distinct de ceea ce învăţase el în şcoală. Aici sapiens“ !14
„lupta pentru supravieţuire“ între membrii aceleiaşi specii, determină unele
dintre cele mai reprobabile atitudini de conduită. Aici normele şi principiile
Prof. Gr. I Alexandru Burcu
cîştigate prin efortul a 12 ani de viaţă şi a zeci de dascăli, care au muncit pentru
devenirea sa ca fiinţă umană, vor fi din greu puse la încercare. Colabortor Insitutul Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în
Iată de ce este imperios necesar ca învăţămîntul ecologic să devină o stare Domeniul Ştiinţei Universale, Hyperion, Cluj-Napoca
de fapt permanentizată pe întreaga durată a vieţii şi implementată la nivelul
tuturor structurilor societăţii umane! Este de datoria, în egală măsură a
factorilor politici , a factorilor guvernamentali , prcum şi a oricărui membru al
comnităţii sociale.
„Posibilitatea de dezvoltare durabilă a naţiunilor – se precizează în
Agenda 21 - depinde de capacitatea popoarelor şi instituţiilor acestora, de
înţelegere a problemelor complexe ale mediului. Participarea largă a populaţiei
la dezvoltarea strategiilor, împreună cu sporirea gradului de responsabilizare,
sînt condiţii esenţiale pentru realizarea dezvoltării durabile. Indivizii, grupurile
şi organizaţiile au nevoie să cunoască şi să participe la luarea deciziilor privind
mediul şi dezvoltarea, iar guvernele trebuie să ptermită accesul acestora la toate
informaţiile importante care pot afecta comunităţile respective“.
Desigur, informaţia, cunoaşterea, sînt factori esenţiali în procesul de
educaţie. Dar să nu uităm că, încă pentru multe dintre comunităţile umane,
puterea exemplului se păstrează pe primul plan al determinantelor unei atitudini
de conduită, deopotrivă interioară şi exterioară.
În cadrul acestor comunităţi, printre care se numără şi societatea
românească, educaţia se realizează prin influenţarea, determinarea, ori crearea
de conduite specifice, de către cei asupra cărora atenţia opiniei publice este
mereu îndreptată.
Iată de ce, în calitate de profesori, indiferent de specialitate, ori de nivelul de
predare, avem, pe lîngă îndatorirea morală, specific-umană, de a proteja viaţa sub 14
În acelaşi sens, a se vedea şi Mihai Berca – “Ecologie generală şi protecţia mediului”, Ed.
toate formele sale de exprimare13, şi misiunea de a oferi a şansă de existenţă Ceres, 2000, p.414-415; Al Gore – “Pămîntul în cumpănă: ecologia şi spiritul uman”, Ed
generaţiilor viitoare, prin chiar atitudinea noastră prezentă, coborînd, de la nivelul Tehnică, Bucureşti,1995; Aurel Ardelean – “Ecologie socială şi juridică”, Ed. Vasile Goldiş,
Arad,1998; A. Vădineanu – “Dezvoltara durabilă: teorie şi practică”,Univ. din Bucureşti, 1998;
A. Angelescu &col. “Mediul ambiant şi dezvoltarea durabilă”, Ed. Academiei de Ştiinţe
Economice, Bucureşti,1999.
13
Irina Viczeffy – în “Metode participative în educaţia ecologică”, Ed. Studium, 2001

69 70
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Dacă în drumul tău întâlneşti un om prea obosit ca să-ţi poată
dărui un surâs, lasă-i-l pe al tău. Căci nimeni nu are mai mare
nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui.
Dale Carnegie
71
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
PROCEDURI PENALE EUROPENE: TITULARII ACŢIUNII
PUBLICE ÎN BELGIA ŞI FRANŢA
Să facem – cum spune Scriptura – o oprire pe calea cea veche şi apoi să privim în jurul nostru
şi să aflăm care este calea cea bună şi dreaptă, şi după aceea să mergem pe ea.
Francis Bacon
1. Privire asupra problemei în diferite legislaţii
În studiul său de drept penal comparat15, secţiunea dedicată desfăşurării
procesului penal, Jean Pradel identifică in abstracto (de lege ferenda) patru
sisteme legislative în privinţa modului de reglementare a ,,autorilor urmăririlor
penale”: 1. un sistem în care cercetările sunt declanşate de către victimă sau
moştenitorii săi (accusation privée), 2. un sistem în care urmărirea emană de la
orice cetăţean, acţionând în numele societăţii (accusation populaire), 3.
sistemul în care urmărirea emană de la judecătorii înşişi (poursuite d’office), şi
în fine 4. sistemul în acre aceasta emană de la fincţionari specializaţi, precum
magistraţii Ministerului public (accusation publique) sau de la funcţionarii
diverselor administraţii. Aceste patru sisteme sunt consacrate în deferitele
legislaţii, unele punând accentul pe cetăţean (sau victimă), altele pe Stat, însă
majoritatea consacră două, chiar trei dintre sisteme.
S.U.A. s-au separat de tradiţia engleză care, chiar şi astăzi, se fondează pe
ideea unei urmăriri private şi populare. În S.UA. există un serviciu public, un
veritabil minister public, care posedă monopolul urmăririlor - United States
attorneys pentru infracţiunile federale, respectiv District attorneys şi
Municipal attorneys pentru infracţiunile statale.
În Québec, victima nu este parte în procesul penal. Common law nu
cunoaşte constituirea de parte civilă prin care victima infracţiunii are
posibilitatea de a aduce acţiunea sa civilă în faţa jurisdicţiei penale ca
accesoriu al acţiunii publice(…). Rolul victimei se reduce la acela de martor
ascultat sub jurământ. După ce victima a depus plângerea, ,,titulatura
denunţului” e preluată de către procuror, care îi va da destinaţia urmărită.
Victima ar putea susţine ea însăşi acuzaţia până la punerea sub acuzare a
făptuitorului, dar, în practică, acest lucru se întâmplă extrem de rar, procurorul
fiind de regulă conducătorul urmăririlor. Victima beneficiază însă de unele
drepturi precum acela de a fi informată şi de a face cunoscute în faţa
tribunalului, în momentul pronunţării sentinţei, consecinţele pe care
15
Jean Pradel, Droit pénal comparé, Dalloz, Paris, 1995, p. 476-481.
72
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
infracţiunea le-a produs asupra vieţii sale (Art.722, alin.1 Code criminel
canadien)16.
În vechiul drept german17, urmăririle erau declanşate de către
victimă. Astăzi, Statul deţine monopolul prin intermediul Ministerului public
(officialprinzip). Germanii au adoptat sistemul acuzaţiei publice (accusation
publique) din considerentele că victima nu poate depune întotdeauna plângere,
iar, urmărirea, trebuind să fie obligatorie, doar un serviciu sigur poate asigura
respectul acestui principiu. Totuşi, victima păstrează încă un oarecare rol în
procesul penal18. Pe de o parte, ea poate acţiona având calitate de parte (prin
intervenţie). Pentru câteva dintre infracţiuni, victima se poate alătura
Ministerului public acţionând pe cale de intervenţie (Nebenklage, §395,
Strafprozeßordnung - St Po). Acestea sunt însă puţine: tentativa de omor,
lovirile intenţionate sau din culpă, infracţiunile privitoare la viaţa
sexuală…Victima depune o reclamaţie care, după audierea de către ministerul
public, este examinată de către tribunal (în caz de respingere, victima poate
declara apel). Dacă cererea este admisă victima dispune de câteva drepturi
procedurale: poate solicita probe, poate fi prezentă la audieri, poate fi
reprezentată de un avocat. Totuşi, aceasta nu poate declara recurs în agravarea
sancţiunii pronunţate faţă de acuzat. Dreptul de intervenţie este transmisibil
rudelor în caz de deces (§ 395 al.2, nº 1 St Po). Pe de altă parte, victima
poate acţiona fără a fi parte în proces, având deci doar calitatea de martor.
Pentru unele infracţiuni (Privatklagedelikte), precum violenţele minore,
victima dispune de o acţiune specifică: ea poate acţiona la fel ca şi ministerul
public, fapt ce constituie o atingere adusă monopolului acestuia asupra acţiunii
penale. Această acţiune este o plângere privată (Privatklage), care însă
prezintă anumite inconveniente în raport cu acţiunea Ministerului public. În
această a doua situaţie analizată, victima, pentru că nu este parte, nu dispune de
aceeaşi putere de a strânge probe, şi, de asemenea, trebuie să consemneze
cheltuielile procesului. Procurorul poate alătura acţiunea sa celei a victimei. În
final, trebuie să facem distincţia între aceste delicte şi cele care nu pot fi
16
Damien Vandermeersch, Droit continental versus droit anglo-americain. Quels
enseignements pour le droit belge de la procédure pénale ? în Revue de droit pénal et de
criminologie, nº 6/2001, p. 474. Pentru alte particularităţi ale procedurii anglo-saxone, in
concreto Québec – scindarea procesului penal faţă de procesul civil (acţiunea civilă nu poate fi
alăturată acţiunii penale în cadrul aceluiaşi proces, separarea dezbaterilor asupra culpabilităţii de
cele asupra cuantumului pedepsei, precum şi procedura "plea bargaining" (pledarea ca şi culpabil
şi negociarea sentinţei) – idem, p. 496-510.
17
Jean Pradel, op. cit., p.478-479.
18
M. Merigeau, La victime et le système pénal allemand, în Revue de science criminelle et de
droit pénal comparé, nº…../1994, p.53, citat. şi de Jean Pradel, op. cit., p. 479, nota de subsol
nr. 1.
73
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
cercetate decât în baza unei plângeri formulate de către victimă
(Antragsdelikte), Ministerul public deţinând singur calitatea de urmărire.
În sistemul spaniol acţiunea publică poate fi pusă în mişcare de către
Ministerul public (ministerio fiscal). Dar ceea ce este specific, original, este că
orice persoană particulară poate în egală măsură face acest lucru. Articolul 101
LECRIM prevede că ,,acţiunea penală este publică. Toţi cetăţenii spanioli ar
putea-o exercita în condiţiile prevăzute de lege”. Articolul 102 exclude însă
incapabilii, pe cei care au fost condamnaţi a doua oară pentru denunţare
calomnioasă, precum şi pe judecători. Articolul 101 este confirmat de Articolul
270 care prevede ,,toţi cetăţenii spanioli, fie că sunt sau nu victime ale unui
delict, pot face plângere, exercitând acţiunea populară prevăzută la Art. 101”.
De asemenea, străinii pot depune plângeri pentru delictele comise asupra
persoanei sau bunurilor lor. Această consacrare generală a principiului acţiunii
populare îşi are fundamentul, cu excepţia persoanelor străine, în Articolul 25
din Constituţie: ,,cetăţenii vor putea exercita acţiunea populară”. În doctrina
spaniolă, acţiunea populară este văzută în egală măsură ca un drept civic şi ca
o funcţiune publică19. Pentru anumite cazuri există în acelaşi timp şi sistemul
acuzaţiei private, de exemplu delictele sancţionabile doar în urma plângerii
victimei (Art.104, alin. 2 LECRIM). Însă importanţa acestui sistem de acuzaţie
este redusă din două considerente, în primul rând regula nu este aplicabilă
decât unui număr restrâns de mici delicte (e.g. calomnie, insultă), în al doilea
rând victima e obligată în prealabil să încerce o conciliere înainte de a depune
plângerea (Art. 278 LECRIM).
În sistemul italian, pentru infracţiunile comune doar Ministerul public
poate acţiona. Pentru mici delicte denumite delicte private (querelas),
urmărirea nu poate fi declanşată decât în urma plângerii formulate de către
victimă (de exemplu în cazul violenţelor neatrăgând incapacităţi mai mari de
20 de zile)
În sistemul portughez, atât Ministerul public, cât şi victima au calitatea de
a acţiona. Conceptul de victimă este unul original, incluzând persoana
<lezată>, cea care a suferit un prejudiciu şi care este titulara acţiunii civile
(Art.74 CPP), precum şi persoana <ofensată>, care este titulara drepturilor
protejate de lege şi încălcate prin comiterea infracţiunii, care se poate constitui
în assistante (Art. 68, alin.3 CPP). Persoana <lezată> se poate de asemenea
19
V., Sendra, L’accusation publique en Espagne, în Revue de science criminelle et de droit
pénal comparé, nº…../1994, p. 739, citat şi de Jean Pradel, op. cit., p.480, nota de subsol nr. 1.
74
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
constitui ca şi assistante doar în cazul infracţiunilor urmăribile la plângerea
prealabilă, declanşând astfel urmărirea. Assistante este obligatoriu reprezentat
de un avocat şi are rolul de ,,colaborator al Ministerului public”(Art. 69-1
CPP), cu excepţia infracţiunilor pentru care este necesară plângerea privată20.
2. Reglementarea belgiană
În procedura penală belgiană, reţinem faptul că titularul acţiunii penale
este Ministerul Public, alcătuit din magistraţi organizaţi ierarhic21 pe lângă
fiecare instanţă de judecată şi care are la bază principiile unităţii,
indivizibilităţii, independenţei şi nerecuzării Acesta din urmă rezultă din
calitatea de parte principală în procesul penal a Ministerului Public, ori un
adversar nu poate fi recuzat22.
Ministerul Public nu deţine monopolul absolut al exercitării acţiunii penale.
În anumite materii determinate se recunoaşte şi unor administraţii publice
această calitate – administraţia forestieră, administraţia finanţelor23.
Deşi victima infracţiunii nu are în nici o situaţie exerciţiul acţiunii penale,
dacă Ministerul Public rămâne inactiv, aceasta o poate declanşa
- fie pe calea citării directe în faţa instanţei de judecată,
- fie prin constituirea de parte civilă în faţa judecătorului de
24
instrucţie
Subiectul pasiv al acţiunii penale este autorul sau un alt participant la
săvârşirea infracţiunii, care, în dreptul belgian poate fi atât o persoană fizică, dar
20
apud Jean Pradel, op. cit., p. 480-481.
21
O analiză amplă asupra reformei Ministerului Public relizată prin Loi de 4 mars 1997 (în
vigoare de la 22 mai 2002) care a creat Colegiul procurorilor generali, Loi de 12 mars 1998
relative á l’amélioration de la procédure pénale au stade de l’information et de l’instruction, care
a statuat principiul oportunităţii urmăririlor, Loi de 22 décembre 1998 sur l’integration verticale
du ministère public şi Loi de 21 juin 2001, privind parchetul federal, precum şi relaţia dintre
Ministerul Public şi Ministrul Justiţiei este realizată de Guy Rapalle în articolul Le ministère
public: un patchwoek? în Revue de droit pénal et de criminologie, nº 7-8/2003, p. 982-1007. În
aceeaşi materie, prezentarea lui Henry-D. Bosly, Damien Vandermeersch, op. cit., p. 120-121;
A Masset, C. Derenne-Jacobs, La loi du 4 mars 1997, în Rev. dr. pén. crim. 1997, p. 848-867;
L. Nouwynck, Politique criminelle et institutionnalisation du collège des procureurs généreux
în Rev. dr. pén. crim. 1997, p. 832-867.
22
Henry-D. Bosly, Damien Vandermeersch, op.cit., p. 116-119.
23
idem, p. 123.
24
ibidem.
75
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
şi o persoană juridică25. Regăsim de asemenea şi partea responsabilă civilmente
care însă, în anumite materii, poate fi ţinută şi la plata amenzii penale, nu doar a
despăgubirilor civile.
Ca regulă generală, Ministerul Public poate declanşa urmărirea din oficiu
fără să aştepte o plângere prealabilă din partea persoanei vătămate pentru a pune
în mişcare acţiunea publică26.
La baza exercitării acţiunii publice stă principiul opotunităţii urmăririlor
penale27. Punerea în mişcare a acţiunii publice se poate realiza prin următoarele
modalităţi:
ƒ citaţia directă, care este înştiinţarea de a se prezenta în faţa unei
instanţe de judecată şi se aplică în materie de contravenţii şi delicte;
ƒ convocarea printr-un proces-verbal, care este modalitatea de
încunoştiinţare a celui interesat că este convocat în faţa unui tribunal de poliţie
sau tribunal corecţional;
ƒ procedura prezentării imediate prin care procurorul notifică
persoanei aflate sub mandatul de arestare al judecătorului de instrucţie, dar fără
ca o instrucţie preparatorie să fi fost declanşată, că este chemată în faţa unui
tribunal corecţional în maxim 7 zile;
ƒ rechizitorul de informare adresat judecătorului de instrucţie prin care
Ministerul Public deschide instrucţia preparatorie.
Trebuie menţionat faptul că stingerea acţiunii publice constituie un
obstacol definitiv în exerciţiul acestei acţiuni şi se poate pronunţa în următoarele
situaţii:
¾ decesul inculpatului sau dizolvarea persoanei juridice;
¾ prescripţia acţiunii publice;
¾ tranzacţia;
25
Asupra problemei – J.Messinne, Propos provisoires sur un texte curieux: la loi du 4 mai
1995 instituant la responsabilité pénale des personnes morales, în Revue de droit pénal et de
criminologie, nº 6/2000, p. 637-660; Ch.Vanderlinden, La loi instaurant la responsabilité
pénale des personnes morales et le droit pénal social, în R..dr.pén.crim. nº 6/2000, p. 660-689.
26
Henry-D. Bosly, Damien Vandermeersch, op. cit., p. 129.
27
Articolul 28quatur C.instr.Crim., introdus prin Loi de 12 mars 1998 relative á l’amélioration
de la procédure pénale au stade de l’information et de l’instruction, consacră principiul conform
căruia procurorul este cel care apreciază asupra oportunităţii urmăririlor, decizia de clasare
trebuind să fie motivată.
76
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
¾ medierea sau înţelegerea penală;
¾ amnistia;
¾ abrogarea legii penale;
¾ plata unei sume de bani;
¾ autoritatea de lucru judecat.
Dintre acestea aspecte interesante prezintă tranzacţia şi medierea
(înţelegerea penală).
Tranzacţia este o procedură prin care Ministerul Public propune autorului
prezumat al unei infracţiuni să nu exercite urmărirea în schimbul plăţii în
prealabil a unei sume de bani. Ea este facultativă şi unilaterală, depinzând de
iniţiativa Ministerul Public, putând fi exercitată în următoarele conditii:
• domeniul de aplicare este restrâns la delicte şi contravenţii;
• Ministerul Public nu intenţionează să solicite decât aplicarea unei
amenzi sau amenda şi confiscarea;
• repararea integrală a prejudiciului produs prin infracţiune;
• urmărirea să nu fi fost angajată prin sesizarea instanţei, prin
rechizitoriu sau prin constituirea de parte civilă în faţa judecătorului de
instrucţie.
Fiind îndeplinite aceste condiţii Ministerul Public poate propune
tranzacţia, fixând un termen de plată între 15 zile şi 3 luni. Cel căruia i se face
această propunere poate să o accepte, acţiunea penală fiind stinsă definitiv, sau
poate să o respingă sau să nu plătească suma arătată, caz în care Ministerul
Public îşi recapătă libertatea de apreciere în sensul declanşării sau nu a
urmăririlor. În materie de tranzacţie există şi o procedură simplificată ce se
aplică infracţiunilor la circulaţia rutieră, caz în care iniţiativa o au funcţionarii de
poliţie.
Medierea sau înţelegerea penală28 reprezintă o măsură alternativă
sancţiunii penale prin care se evită dificultatea şi cheltuielile unui proces, dar, în
acelaşi timp, se oferă o reacţie faţă de actul delincvent. Prin intermediul acestei
28
Procedura medierii a fost introdusă în Codul belgian de instrucţie criminală, Art. 216ter, prin
Legea din 10 februarie 1994 ( alături de prevederile tranzacţiei, Art 216bis C.instr.crim). Alte
reglementări sunt prevăzute şi în "Arrêté royal du 24 octobre 1994 portant les mesures
d’exécution concernant la procedure de médiation pénale", Loi du 7 mai 1999 şi Loi du 17 avril
2002 (aceasta din urmă intrând în vigoare la 1 mai 2005!), http://www.ejustice.just.fgov.be
77
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
proceduri, procurorul poate propune autorului prezumat al unei infracţiuni să nu-
l cheme în faţa jurisdicţiilor penale în schimbul acceptării şi respectării anumitor
condiţii. La fel ca şi tranzacţia, declanşarea acestei proceduri este la iniţiativa
procurorului, fiind deci unilaterală şi facultativă. Pentru declanşarea ei trebuie
îndeplinite următoarele condiţii:
• fapta să nu atragă o pedeapsă principală mai mare de 2 ani închisoare.
Aprecierea asupra pedepsei de 2 ani se face în raport de cuantumul pe care
judecătorul ar putea să-l aplice în concret, luând în considerare eventualele
circumstanţe atenuante;
• urmărirea să nu fie angajată prin sesizarea jurisdicţiei de fond, prin
rechizitoriu adresat judecătorului de instrucţie sau prin constituirea de parte
civilă în faţa judecătorului de instrucţie;
• este necesar acordul autorului prezumat al infracţiunii;
• acesta din urmă trebuie să se angajeze să plătească cheltuielile
procedurii într-un termen fixat de procuror.
Pe lângă aceste condiţii pot fi luate anumite măsuri referitoare la
victima infracţiunii29 şi la autorul prezumat, propuse separat sau cumulativ.
Exempli gratia:
- procurorul îl poate convoca pe autorul prezumat al infracţiunii,
invitându-l să indemnizeze sau să repare prejudiciul cauzat şi să prezinte
dovada;
29
În materie de despăgubiri acordate victimei infracţiunii este util de menţionat ajutorul
financiar al statului în folosul anumitor victime ale infracţiunilor de violenţă (Legea compensării
victimelor din 1985, completată prin Legea din 1 august privind măsurile fiscale şi altele).
Acestea se acordă dintr-un fond special din cadrul bugetului a Ministerului de Justiţie, alimentat
prin contribuţia fiecărui condamnat (la fiecare condamnare la o pedeapsă principală penală sau
corecţională condamnatul varsă o sumă de 10 franci în acest fond). Beneficiare sunt persoanele
care au suferit atingeri grave aduse sănătăţii şi integrităţii corporale rezultând din crime cu
violenţă: victimele directe, de exemplu, pentru invalidităţi temporare sau permanente, prejudicii
morale sau estetice, suferinţe fizice sau psihice, cheltuielile necesare pentru constituirea de parte
civilă, prejudiciul rezultat din pierderea unui an de şcolarizare, iar victimele indirecte – spre
exemplu, prejudiciul moral ocazionat de moartea victimei, cheltuieli pentru constituirea de parte
civilă, alte cheltuieli procedurale. Aceste victime trebuie să se constituie însă în prealabil
parte civilă, ajutorul fiind subsidiar. O cerere în acest sens nu poate fi făcută decât după
decizia instanţei de instrucţie sau instanţei de judecată sau, dacă autorul rămâne
necunoscut, după un an de la constituirea de parte civilă. Metoda este originală, alte state
instituind o obligaţie de plată în rândul contribuabililor. Din 1997 fondurile reprezentă anual
aproximativ 170 milioane de franci belgieni, actualmente suma atinge valoarea de aproximativ
650 milioane franci belgieni.
78
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
- dacă este cazul, procurorul poate chema autorul prezumat şi pe victima
infracţiunii, organizând o mediere asupra despăgubirilor şi a modalităţilor
concrete de realizare a acesteia;
- tratamentul medical sau o altă terapie adecvată, dacă acestea se impun;
- după efectuarea unei anchete sociale, procurorul poate propune
autorului prezumat să execute muncă în interesul general de cel mult 120 de
ore într-un termen cuprins între 1 şi 6 luni;
- în condiţii similare se poate propune autorului prezumat urmarea unor
cursuri de pregătire de cel mult 120 de ore.
Procedura medierii se declanşează astfel la iniţiativa procurorului,
sesizând apoi serviciul de mediere din raza sa teritorială. Într-o primă fază,
asistenţii de mediere intervin fie ca mediatori între autor şi victimă, fie
realizează o anchetă socială, fie caută împreună cu autorul infracţiunii un loc de
tratament sau terapie. Această faza se încheie cu un raport al asistentului de
mediere care conţine fie condiţiile de mediere fie eşecul acesteia. Apoi
procurorul cheamă părţile şi realizează un proces verbal ce cuprinde condiţiile
medierii şi modalităţile de executare. Controlul respectării condiţiilor medierii se
realizează de către asistentul de mediere sau de comisia de probaţiune. La
sfârşitul medierii, sau în caz de eşec, un nou proces verbal este întocmit. Copia
acestuia este comunicată autorului. Dacă procedura medierii este dusă la sfârşit,
toate condiţiile acesteia fiind satisfăcute, acţiunea publică este stinsă definitiv. În
caz contrar Ministerul Public îşi redobândeşte libertatea de apreciere în sensul
deschiderii sau nu a urmăririi.
O caracteristică generală este realizarea programelor de mediere în baza
experimentelor (există peste 500 în Europa, unul dintre exemplele de succes
reprezentându-l Belgia). Teoretic, programele de mediere trebuie să se
desfăşoare în afara procesului penal oficial, paralel cu acesta, dar menţinând
totuşi legătura. Infractorul este în general obligat să urmeze un tratament
medical sau să presteze muncă în folosul comunităţii. Astfel există unii autori
care consideră că medierea penală ar trebui să fie mai severă, autorul infracţiunii
fiind într-un cadru total lipsit de orice aspect sancţionator30. Voi încheia
subliniind scopul programelor de mediere de a favoriza repararea imediată a
prejudiciului infracţiunii şi indemnizarea victimei 31, de a asigura o reacţie
30
Adam Cristophe, Fiorella Toro, La sous-utilisation de la médiation pénale: chiffres et
processus, în Revue de droit pénal et criminologie, nº 5/1999, p. 993.
31
Dominique Gaillardot, Les sanctions pénales alternatives, în Revue internationale de droit
comparé, nº 2/1994, p. 690.
79
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
promptă la infracţiunile minore, anihilând sentimentul nepedepsirii pe care îl are
comunitatea ca în cazul unei reacţii întârziate a sistemului judecătoresc32, şi, de
asemenea, poate constitui o ultimă şansă acordată autorului faptei pentru a-i
aminti că se află la un pas de apariţia în faţa unui tribunal corecţional şi că îi
rămâne o ultimă cale de a ieşi din circuitul judiciar33.
Şi în procedura penală belgiană, ulterior formulării unei plângeri penale,
persoana vătămată prin infracţiune dobândeşte calitatea de persoană lezată care
nu este parte în procesul penal, dar care beneficiază de o serie de drepturi din
moment ce declară că a suferit un prejudiciu rezultând din infracţiune. Dar
pentru ca victima unei infracţiuni să obţină repararea unui prejudiciu rezultând
din infracţiune din partea instanţei de judecată trebuie să dobândească calitatea
de parte civilă prin modalitatea constituirii de parte civilă. Aceasta se poate
realiza fie pe cale de acţiune fie pe cale de intervenţie. Modalitatea constituirii
de parte civilă pe cale de acţiune este o contrabalansare a imposibilităţii
persoanei vătămate prin infracţiune de a exercita acţiunea penală. Astfel
persoana lezată are posibilitatea de a pune în mişcare acţiunea publică prin
aducerea acţiunii sale civile în faţa instanţelor penale.
Persoana lezată are două procedee de a pune în mişcare acţiunea publică,
acestea neputând fi utilizate arbitrar:
1. Constituirea de parte civilă în faţa judecătorului de instrucţie.
Aceasta se poate face în materie de crime şi delicte dacă judecătorul de instrucţie
nu a fost sesizat pentru realizarea instrucţiei judiciare privind aceleaşi fapte. În
acest caz, constituirea de parte civilă în faţa judecătorului de instrucţie este un
act de punere în mişcare a acţiunii publice
2. În materie delictuală, persoana lezată se poate adresa direct Tribunalului
Corecţional sau tribunalului de poliţie prin modalitatea citării directe, care
pune în mişcare acţiunea publică, dacă aceasta nu a fost realizată anterior prin
sesizarea judecătorului de instrucţie. Într-o asemenea ipoteză procurorul nu
poate împiedica cursul acţiunii publice, instanţa trebuind să soluţioneze atât
acţiunea civilă cât şi acţiunea publică, indiferent de solicitările Ministerului
Public.
32
Françoise Alt-Maes, La contractualisation du droit pénal, mythe ou réalité ?, în Revue de
science criminelle, nº 3/2002. p. 503.
33
Adam Cristophe, Fiorella Toro, op. cit., p. 989.
80
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
3. Reglementarea franceză
Franţa, de asemenea, adoptă în primul rând sistemul acuzaţiei publice
(Art. 1, alin.1 CPP), Ministerul public34 fiind titularul acţiunii penale. Şi aici, în
cazul anumitor infracţiuni trebuie precizat că anumite administraţii (vamă, poştă
şi telecomunicaţii…) pot acţiona fie independent, fie alături de Ministerul
public.
În acelaşi timp un loc important îl ocupă şi acuzaţia privată. Articolul 1,
alin.2 CPP prevede că acţiunea penală poate fi în egală măsură pusă în mişcare
de către victima infracţiunii, în condiţiile prevăzute de lege.
Frédérique Debove, în Tratatul său de drept şi procedură penală, include35
printre drepturile victimei şi posibilitatea de a pune în mişcare acţiunea publică:
1. pe calea unei plângeri cu constituire de parte civilă
2. prin citaţie directă.
Există astfel şi în reglementarea franceză o contrapondere a acţiunii
Ministerului public, care, de altfel, este supusă tot principiului oportunităţii
urmăririlor36. Această contrapondere a fost consacrată oficial prima dată în
jurisprudenţă în 1906 (Chambre criminelle, 8 décembre 1906, affaire Placet dit
Laurent-Atthalin37), actualmente fiind reglementată în Art. 1, alin 2 CPP.
Noţiunea de victimă este definită de Articolul 2 – persoana care suferă un
prejudiciu personal şi direct din infracţiune. Pe de altă parte însă, de la începutul
secolului XX, legiuitorul atribuie această calitate sindicatelor, ordinelor
34
Cu privire la organizarea Ministerului Public în Franţa - Frédérique Debove, François Falletti,
Précis de droit pénal et de procédure pénale, Presses Universitaires de France, Paris, 2001,
p.256-263, precum şi studiile : Jean-Pierre Dintilhac, Rôle et attribution du procureur de la
République. Histoire et volutions. Nouvelles attributions résultant de la loi du 23 juin 1999
renforçant l’efficacité de la procédure pénale et de la loi du 15 juin 2000 renforçant la
présomtion d’innocence et les droits des victimes. Perspectives, în Revue de science
criminelle…, nº 1/2002. Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nº 1/2001,
dedicat în întregime studiului Legii din 15 iunie 2000, intitulat ,,Une nouvelle procédure pénale?
Etude de la loi du 15 juin 2000 renforçant…”; Bernard Bouloc, Chronique législative, La loi du
15 juin 2000 renforçant la protection de la présomtion d’innocence et les droits des victimes,
în Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nº 3/2002, p. 633-636.
35
Frédérique Debove, François Falletti, op. cit., p. 229.
36
Cu privire la principiul oportunităţii, respectiv al legalităţii urmăririlor penale în diferite legislaţii –
Jean Pradel, Droit pénal comparé, Dalloz, Paris, 1995, p. 485-494.
37
Jean Pradel Les grands arrêts de la procédure pénale, 3ème edition, Dalloz, 2001, p. 83-94.
81
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
profesionale şi unui număr crescând de asociaţii (asociaţia consumatorilor,
protectorilor mediului, vânătorilor, pescarilor…)38.
Cu titlu de excepţie regăsim şi urmărirea din oficiu în cazul delictelor de
audienţă în faţa jurisdicţiei de judecată şi urmărirea din oficiu în favoarea
Camerei de Acuzare, care, sesizată cu o cauză aflată în stadiul de instrucţie,
poate extinde urmărirea şi cu privire la alte fapte sau persoane decât cele reţinute
de către judecătorul de instrucţie.
Şi în Franţa ,,adoptarea unei justiţii negociate se face în toate stadiile
procedurii. Alternativele la urmărire, precum şi alternativele la încarcerare
reclamă o propunere din partea unui reprezentant al statului, urmată de o
acceptare din partea făptuitorului, această întâlnire de voinţe angajând obligaţii
reciproce(…)Un bun acord valorează mai mult decât un bun proces…”. ,,Dar
extinderea procedurilor alternative urmăririlor în afara cadrului actual al
infracţiunilor mărunte nu este de dorit39”.
Cu privire la procedurile alternative, de exemplu medierea40, majoritatea
autorilor consideră că aceasta reprezintă acelaşi lucru cu negocierile dintre
procuror şi inculpat (procedura "plea bargaining") pe cale le întâlnim în dreptul
anglo-saxon41.
Daciana–Lavinia Miclea
Jurist, masterand Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Drept
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
38
Jean Pradel, Droit pénal comparé, p. 481; Jean Volf , La privatisation rampante de l’action
publique, în La semaine juridique nº 27/2004, 1217-1220.
39
Françoise Alt-Maes, La contractualisation du droit pénal, mythe ou réalité ?, în Revue de
science criminelle…, nº 3/2002, p. 515, respectiv p. 501.
40
Eca wa Lwenga, Le cadre légal et réglementaire de la médiation pénale en France, în Revue
de droit pénal et de criminologie, nº 12/2002, p. 1156-1176, precum şi Legea din 16 mai 2004,
http://www.legifrance.gouv.fr
41
exempli gratia, Jean Pradel evocă ,,o consacrare a procedurii "plea bargaining" á la
française” – apud Françoise Alt-Maes, op. cit., p. 514, nota de subsol (51); Xavier Pin, op. cit.,
p. 247. Xavier Pin vede şi în în tranzacţie o formă de ,,justiţie consensuală substitutivă” (apud F.
Alt-Maes, ibidem). Tot în acest sens, Jean-Pierre Dintilhac, op. cit., p. 40: ,,La loi du 23 juin
1999 renforçant l’efficacité de la procédure pénale introduit une innovation importante: la
composition pénale; <<plea barganing>> á la française…”.
82
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
BIBLIOGRAFIE:
• Code d’instruction criminelle belge (6ème édition á jour au 1er septembre
2004, ,,Codes de poches”, par Marie-Aude Beernaert, François Tulkens, Damien
Vandermeersch, Edition Bruylant, Bruxelles, Belgique, 2004)
• Code de procédure pénale ( Paris, 2002 , par Gilbert Azibert)
• German Criminal Procedure Code (Strafprozeßordnung (StPO) in der
Fassung der Bekanntmachung vom 07. April 1987 (BGBl. I S. 1074, 1319), zuletzt
geändert durch Art. 1 des Gesetzes zur strafverfahrensrechtlichen Verankerung des
Täter-Opfer-Ausgleichs und zur Änderung des Gesetzes über Fernmeldeanlagen vom
20. Dezember 1999 (BGBl. I S. 2491). Translated and published by the Federal
Ministry of Justice, HTML edition by Lawrence Schäfer and © 2001 Gerhard
Dannemann, downloaded)
• Il Codice di Procedura Penale italiano, http://www.europarl.eu.int
• Il Codigo Procedural Penal espagnol, http://www.europarl.eu.int
• Bosly, Henry-D, Damien Vandermeersch, Droit de la procédure pénale,
Edition La Charte Brugge, Bruxelles, Belgique, 2003, 3ème édition
• Debove, Frédérique, François Falletti, Précis de droit pénal et de
procédure pénale, Presses Universitaires de France, Paris, 2001.
• Beernaert, M.-A - La loi du 19 décembre 2002 portant extension des
possibilités de saisie et de confiscation en matière pénale, în Revue de droit pénal et
de criminologie, 2003, p.565-589
• de Andrade, Aurélie - Une particularité de la procédure pénale applicable
aux militaires: l’avis du Ministre de la Défense, în Revue de science criminelle et de
droit pénal comparé, nº1/2002, p.71/80.
• Masset, A, Derenne-Jacobs, C. - La loi du 4 mars 1997, în Revue de droit
pénal et de criminologie, 1997, p. 848-867
• Merigeau, M. - La victime et le système pénal allemand, în Revue de science
criminelle et de droit pénal comparé, 1994, p.55 et s.
• Minke, Christophe - La légitimité oubliée du premier juge de l’affaire.
Orientation des dossiers pénaux par le ministére public et garanties
jurisdictionnelles, în Revue de droit pénal et de criminologie, nº 7-8/2003
• Morlet, Pierre - Quelques considérations sur le statut pénal des gouvernants
étrangers d’aprés l’arrêt de la Cour Internationale de Justice du 14 février 2002 (
l’arrêt KADHAFI et l’affaire dite<<JERODIA>>) în Revue de droit pénal et de
criminologie, nº 11/2001, p. 979-1003.
83
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
• Nouwynck, L. - Politique criminelle et institutionnalisation du collège des
procureurs généreux în Revue de droit pénal et de criminologie, 1997, p. 832-867
• Pierre Morlet, Quelques considérations sur le statut pénal des gouvernants
étrangers d’aprés l’arrêt de la Cour Internationale de Justice du 14 février 2002 (
l’arrêt KADHAFI et l’affaire dite<<JERODIA>>) în Revue de droit pénal et de
criminologie, nº11/2001
• Pradel, Jean, L. Leigh, - Le Ministère public. Examen comparé des droits
anglais et français, în Revue de droit pénal et de criminologie, 1989, p.223 et s.
• Pradel, Jean, - Droit pénal comparé, Dalloz, Paris, 1995
• Sendra, V. - L’accusation publique en Espagne, în Revue de science
criminelle et de droit pénal comparé, 1994, p.739 et s.
• Vandermeersch, Damien - Droit continental versus droit anglo-americain.
Quels enseignements pour le droit belge de la procédure pénale ? în Revue de droit
pénal et de criminologie, nº 6/2001
• Verdussen, Marc, - La répression pénale des ministres et des parlementaires
en Belgique, în Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nº 4/2001, p.
771-779.
• Volf, Jean - La privatisation rampante de l’action publique, în La semaine
juridique nº 27/2004
• wa Lwenga, Eca - Le cadre légal et réglementaire de la médiation pénale en
France, în Revue de droit pénal et de criminologie, nº 12/2002
JURISPRUDENŢĂ
• Pradel, Jean Les grands arrêts de la procédure pénale, 3ème edition,
Dalloz, 2001 (Chambre criminelle, 8 décembre 1906, affaire Placet dit Laurent-
Atthalin, p. 83-94).
• Giudicelli, André Chronique de jurisprudence, Procédure pénale, în Revue
de science criminelle et de droit pénal comparé, nº 1/2002, p.128 şi urm.
• Giudicelli, André Chronique de jurisprudence, Procédure pénale, în Revue
de science criminelle et de droit pénal comparé, nº1/2003, p. 125-126.
• Revue Dalloz - 2000: p. 71; 183; 215; 247; 369; 775.
- 2001: p. 1141; 2947; 3169.
- 2002: p. 1321.
- 2003: p. 1504.
84
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

• Revue de droit pénal et de criminologie - nº 8/1996, p. 790; nº12/1999,

p.1331-1334; nº 6/2001, p. 592-593; nº 7-8/2001, p. 721- 725, 726-729; nº 7-8/2003,
p. 1168-1070; nº 11-12/2003, p.1241-1221.

Motoare de căutare legislaţie:

• http://www.europarl.eu.int
• http://www.legifrance.gouv.fr
• http://www.ejustice.just.fgov.be
• http://www.lib.gla.ac.uk
• http://www.lexis nexis.fr

Adevăratul sens al vieţii trebuie descoperit mai degrabă în

lume decât în interiorul omului sau în psihicul său. Starea
umană întotdauna îndreaptă, şi este îndreptată, către ceva sau
cineva, altul decât sine: este, fie un sens de împlinit, fie o altă
fiinţă umană de întâlnit. Cu cât uiţi mai mult de tine –
dăruindu-te cauzei de a servi sau de a iubi pe altcineva – cu
atât eşti mai uman şi mai realizat.

Victor Frankl

85 86
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
INDIVIDUALISMUL METODOLOGIC
o abordare socio-economică: Raymond Boudon versus Ludwig von Mises
Chiar dacă omul nu poate crea împrejurările, le poate folosi pe cele ce se ivesc.
B.P.Schelly
1. Introducere
În lucrarea de faţă intitulată „ Individualismul metodologic: o abordare
socio- economică” îmi propun să realizez o paralelă între două poziţii
disciplinare diferite care tratează acelaşi subiect şi anume acela al paradigmei
individulalismului, din punct de vedere metodologic. Această încercare de a
pune faţă în faţă două discipline socio-umane diferite aduce în prim plan doi
reprezentanţi de seamă ai sociologiei şi ai economiei moderne: Raymond
Boudon şi Ludwig von Mises.
Scopul principal al lucrării este de a scoate în evidenţă faptul că atât
economia, cît şi sociologia folosesc abordări asemănătoare în ceea ce priveşte
tratarea acţiunii umane sub aspect metodologic, bineînţeles din punctul de
vedere al celor doi mari reprezentanţi ai disciplinelor.
În cercetarea mea am pornit de la următoarele interogaţii: ce este
individualismul metodologic în sociologie şi în economie? care este rolul
acţiunii umane în definirea conceptului deja menţionat? ce anume au în comun
cele două abordări sociologică cît şi economică? prin ce difera acestea două?
care este limita celor două puncte de vedere?
Introducerea lucrării urmăreşte clarificarea paradigmei individualismului
metodologic atăt din punct de vedere sociologic cât şi economic. Capitolul I îi
este dedicat părintelui sociologiei moderne şi anume lui Max Weber, care
tratează tema aleasă de mine la un nivel teoretic impresionant. Următoarele
două capitole tratează individualismul metodologic, cu referire la tema acţiunii
umane din perspectivă economică şi sociologică a lul von Mises şi Boudon,
împreună cu referire la principlalele lucrări ale reprezentanţilor şi anume
„Actiunea umană- un tratat de economie”a lui Ludwig von Mises şi „Logica
socialului”, „Efecte perverse şi organizare socială” a lui Raymond Boudon.
Capitolul IV vizează acţiunea umană sub aspectul „confruntării” lui homo
sociologicus cu homo oeconomicus.
2. Concept
În sesns larg, în cadrul disciplinelor socio-umane, individualismul
metodologic se înscrie ca parte integrantă a paradigmei individualiste care
87
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
propune preponderenţa individului asupra structurilor sociale42. Opusă
paradigmei individualiste este paradigma holistă, pentru care
macrosocialul,comunităţile şi societăţile în ansamblul lor contează; accentul nu
este pus pe individ.
Din punct de vedere al caracterului teoretic, individualismul metodologic
vizează modul în care trebuie privită umanitatea şi anume ca sumă a acţiunilor
unor entităţi individuale care posedă toate abilităţile necesare pentru a
desfaşura acţiuni care să le scoată în evidenţă individualitatea. Deci,
individualismul metodologic urmăreşte explicarea faptelor sociale, economice
etc. acele aspecte care diferenţiază în mod radical faptele colective de cele
individuale. Conceptul central în cadrul paragmei individualismului
metodologic este acţiunea umană, definită ca sumă de intenţii, scopuri, idei
materializate în activităţi desfaşurate de actorii individuali.
În cadrul sociologiei, cercetătorul porneşte de la fapte singulare, urmând ca
apoi să refacă imaginea totalităţii sociale. Munca lui se centreză în jurul trecerii
de la individual la colectiv şi de aceea este esenţial să admită o continuitate
indispensabilă înte individ şi social. Atunci care este rolul individualismului
metodologic? Individualismul metodologic face posibilă înţelegerea acţiunii
actorului social în universul său particular. Analizând fapte unice, particulare
sociologul va putea înţelege universul macrosocial.
Pentru a explica ceea ţine de social este nevoie de a lua în considerare toate
condiţiile acţiunii umane(cele culturale, economice, psihologice etc.)43.
Adoptarea unui asemenea punct de vedere în abordarea acţiunii sociale implică
o „concepţie despre ordinea socială bazate pe spontaneitate, pe caracterul
conflictual, divergent al acţiunilor întreprinse de diferiţi indivizi”44. Dincolo de
acest caracter se află interesele care stau la baza acţiunilor individuale şi care se
completează unele pe celelalte, acordul lor dând naştere unei armonii sociale
iar dezacordul lor unei dezordini sociale. Altfel spus, tot ceea ce ţine de
actiunea umană se centrează în jurul intereselor, motivelor şi scopurilor
actorilor sociali care acţionează întotdeuna în favoarea atingerii acestor
obiective; totalitatea acţiunilor formând sistemul de ordine socială.
În cadrul economiei, individualismul metodologic se îndreaptă analiza pe
individ, pe individul care acţionează, în măsura în care alege, pe baza
preferinţelor şi valorilor sale. Ponind de la individ, economia acţionistă şi-a
putut întemeia analiza activităţilor economice şi a producţiei pe valorile şi
dorinţele consumatorilor individuali. Este vorba bineînţeles de microeconomie
42
Rotariu, Iluţ-Sociologia(ediţia a doua), pag, 85
43
Ibidem, pag 89
44
Rădulescu, Sorin M.-H omo sociologicus: raţionalitate şi iraţionalitate în acţiunea umnă, pag.
27..
88
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
care este întemeiată tocmai pe lucrurile enumerate mai sus, la fel ca şi în cazul
analizei bazate pe individualismul metodologic din sociologie.
Analiza microeconomică este importantă deoarece „activitatea productivă
se bazează pe anticipările referitoare la satisfacerea cererii
consumatorilor”45.Cererea consumatorilor se formează din combinarea şi
interacţionarea ierahiei de preferinţe şi valori ale acestora. Astfel cunoscând
dorinţele şi preferinţele consumatorilor individuali oferta de pe piaţă poate să le
satisfacă la un nivel maxim.
Un alt nivel al analizei microeconomice se centrează în jurul activităţii
productive. În acest caz apare din nou individul care este singurul în măsură să
decidă asupra valorii bunurilor şi serviciilor. Nici o activitate productivă,
indiferent dacă antrenează muncă sau alţi factori de producţie nu poate conferi
valoare bunurilor şi serviciilor ; valoarea constă în evaluările subiective ale
consumatorilor individuali.46 Deci o asemenea analiză se pretează la a fi
discutată în termenii metodologiei individualiste. Ce înseamnă totuşi
metodologie economică individualistă? Practicitatea acestui tip de
metodologie, la fel ca şi în sociologie, este faptul că urmăreşte aspectele
microenomice pentru a realiza apoi un tablou complet al paletei largi de
consumatori individuali.
După ce am văzut ce îseamnă individualismul metodologic şi acţiunea
umană, în continuare voi detalia acest subiect prin prisma lui Raymond Boudon
şi Ludwig von Mises, dar nu înainte de a discuta pe scurt teoria lui Max
Weber, ca precursor al individualismului metodologic.
3. Weber : o viziune individualistă asupra lumii
Atunci când facem referiri la individualismul metodologic trebuie să
vorbim în mod obligatoriu de Max Weber, părintele sociologiei moderne. Care
este contribuţia acestuia în domeniul metodologiei sociologice şi a economice?
În lucrările de mare valoare „Economie şi societate” şi „Etica protestantă şi
spiritul capitalismului”, se poate identifica tematica variată care urmăreşte linia
sociologiei dar şi a economiei: înţelegerea interpretativă a conduitei sociale,
explicarea cauzelor, a cursului şi a efectelor ei, (de unde şi sociologia
comprehensiv-explicativă a lui Weber); accentul din analiza sociologică cade
pe actorii umani care performează anumite comportamente atât individuale cât
şi sociale. Este vorba de vestita acţiunea umană despre care voi vorbi pe larg.
O altă temă importantă în sociologia lui Weber este explicaţia cauzală pe care o
oferă acesta în legătură cu apariţia dar mai ales dezvoltarea capitalismului;
45
Von Mises, Ludwig- Capitalismul şi duşmanii săi, pag. 213
46
Ibidem, pag. 220
89
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Weber a observat ca fenomenul capiatalismului are o amploare deosebită în
zonele unde existau protestanţi deoarece aceştia fiind influenţaţi de etica
religioasă reuşesc să acumuleze capital. Bineînţeles că acestea sunt doar câteva
din temele fundamentale ale sociologiei weberiene, dar tematica lucrării mă
constrânge la a discuta doar aspectele legate de individualismul weberian şi
aboradarea sa socio-economică a realitătii.
Să revenim deci la sociologia comprehensiv- explicativă a lui Weber.
Aceasta presupune o viziune individualistă şi în concluzie o metodologie
individualistă. Explicarea socialului porneşte de la înţelegerea a ceea ce este în
interiorul indivizilor, care acţionează în mod independent, dar acestă înţelegere
necesită şi o anumită interpretare din partea sociologului, ceea ce înseamnă o
explicaţie subiectiv-obiectivă.
Ce este de fapt individul pentru Weber? Individul este actorul social uman
care are o anumită „conduită”47 influenţată de motivaţiile, scopurile, intenţiile
sale. Conduita reprezintă comportamentul uman căruia îi este ataşată o
semnificaţie proprie, individuală pentru fiecare subiect uman. Conduita umană
presupune ideile pe care un individ le are dar şi acţiunea propriu-zisă. Indivizii
sunt dotaţi cu libertate de acţiune şi conşiinţă, dar şi cu sentimente, emoţii şi
valori, de aici rezultând faptul că aceşti indivizi necesită un tratament special-
tratarea lor ca entităţi individuale. Deci toate aceste lucruri purtătoare de
semnificaţii, trebuie reconsituite în mod logic de către cercetător şi apoi
înţelese şi explicate. Înţelegerea se poate realiza prin empatie, adică
cercetătorul se poate transpune ca trăire şi gândire în locul subiectului uman.
Cercetarea acţiunii sau conduitei umane presupune, înafara descrierii
cursului său şi deconstrucţia semnificaţiilor acţiunii bazate pe calculul raţional
dar şi pe elementul iraţional indispensabil unei asemenea acţiuni. În acest sens,
Weber descoperă mai multe tipuri de acţiuni: acţiunea raţională orientată spre
scop(presupune o coordonare între scopuri şi mijloace, un calcul raţional, un
plan de acţiune), acţiune raţională orientată spre valoare( presupune o conduită
ataşată de etică, religie, artă sau mai bine spus simboluri, ritualuri etc.) , acţiune
de tip tradiţional(bazată pe comportamente anterioare). După cum am
menţionat mai sus, lumea pntru Weber este atât raţională cât şi iraţională.
Adoptarea unei conduite raţionale presupune efectuarea unui număr de opţiuni
în funcţie de o meditaţie profundă asupra valorilor şi asupra relaţiilor dintre
conduită şi judecăţiile de valoare implicate în conduită. Judecata de valoare
vizează două enuţuri de forma „e bine pentru că aşa e bine”(impersonală) şi „eu
cred că aşa e bine”(personală).48
47
Weber, Max- Economie şi societate, pag 56
48
Aluaş, Ion-Studii weberiene
90
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Acum să revenim la partea economică a teoriei lui Weber care a avut mare
influenţă atât în sociologie cât şi în economie. Din punct de vedere economic,
individul uman este raţional, în sensul că în urma acţiunii sale va obţine profit.
Ca să obţină profit, omul face calcule, câştigă timp, investeşte, acumulează,
face economii şi reinvesteşte. Acestea sunt caracteristicile unui capitalist.
Weber observă că aceste caracteristici se înltâlnesc cel mai adesea protestanţi şi
că acestea izvorăsc din concepţia religioasă despre scopul omului în lume, şi
anume acela de a arăta divinităţii că merită mântuirea, care poate fi câştigată
doar prin muncă, abţinere de la plăcerile lumeşti. 49 Ia-tă aici este vorba tot de
actorul uman care acţionează raţional în având ca scop suprem mântuirea sau în
termeni weberieni de acţiunea raţională orientată spre valoare. Chiar dacă etica
protestantă este înrădăcinată la nivel colectiv, ca şi atitudine religioasă,
comportamentul indivizilor este unul individual, fiecare îşi urmăreşte propriul
scop acela de a intra în graţiile divinităţii. Deci acţiunea raţională economică în
acest caz are ca scop ultim o valoare supremă religioasă- comuniunea cu
divinitatea.
În concluzie, teoria sociologică a lui Weber, axată pe o viziune
individualistă despre societate, urmăreşte explicarea fenomenelor umane prin
raportatarea la individul care acţionează în vederea atingerii propriilor interese,
scopuri având la dispoziţie diferite mijloace. Metodologia lui Weber se
centrează pe un individualism metodologic mai puţin accentuat decât la
Boudon, despre care voi vorbi în capitolul următor. Individualismul
metodologic la Weber pune accent pe acţiunea realizată în mod particular de
individ; această acţiune este raţională din punctul de vedere al actorului social
şi poate deveni raţională şi pentru cercetător în momentul în care este înţeleasă.
Deci conceptul de raţionalitate este cel care primează în teoria sociologiei
acţiunii lui Weber.
4. Perspectiva sociologică asupra individualismului metodologic şi
asupra acţiunii umane: Raymond Boudon
În cadrul sociologiei contemporane, Raymond Boudon are un loc bine
definit. Cunoscut ca un important exponent al paradigmei individualismului
metodologic, sociologul francez este actualmente profesor la Sorbona. Primul
efort ştiinţific al lui Boudon s-a centrat în jurul aportului gândirii matematice în
ştiinţele sociale şi în jurul concordanţei dintre observaţii şi teorie; aici ca lucrări
putem aminti: A quoi sert la notion de structure (1968), Les Méthodes en
sociologie (1969), Les Mathématiques en sociologie (1971), L’analyse
mathématique des faits sociaux (1967). Apoi se dedică investigaţiilor privind
49
Weber, Max- Etica protestantă şi spiritul capitalismului, pag. 97
91
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
empirismul şi reflecţia teoretică metodologică, lucrând împreună cu Paul Felix
Lazarsfeld cu care va publica: Vocabulaire des Sciences Sociales (1965),
L’analyse empirique de la causalité (1966) et L’analyse des processus sociaux
(1970). 50Identificând fenomenele macrosociale pornind de la fenomenele
microsociale şi întelegându-le ca fenomene circumscrise în logica
comportamentului individual scrie lucrările: Effets pervers et ordre social
(1977), La Logique du social(1979), La place du désordre(1984), care se
bazează pe un punct de vedere individualist metodologic pe linia lui Weber;
lucrarea l’inégalité des chances (1973) se înscrie şi mai bine pe acestă linie.
Alte lucrări importante sunt L’idéologie ou l’origine des idées reçues (1986)
L’art de se persuader (1990), Juste et le Vrai (1995), Le sens des valeurs
(1999)51, în care abordează problematica teoriei acţiunii raţionale a individului
despre care voi discuta pe parursul acestui capitol.
După acestă scurtă prezentare bibliografică a lui Raymond Boudon, voi
trece în revistă câteva lucruri despre teoria individualismului metodologic în
viziunea autorului, după care voi exemplifica teoria cu idei din lucrările sale
mai importante. La sfrârşitul capitolului voi avea în vedere căteva critici
personale despre teorie.
După cum am mai menţionat, Raymond Boudon se înscrie pe linia teoretică
a individualismului metodologic. Individualismul metodologic în viziunea lui
Boudon gândeşte explicaţia sociologică prin prisma indivizilor care
acţionează. Orice fapt, fenomen sau proces social este un efect al acţiunilor
individuale. “Un individ este o persoană umană, grup organizat şi dotat cu
capacitatea de decizie, capabil să-şi propună realizarea unor scopuri în virtutea
unor motivaţii şi intenţii.”52 Deci individual reprezintă atomul logic al acţiunii,
de fapt el este singurul care poate reliza o acţiune, ceea ce îl diferenţiază de
celelalte vieţuitoare. “Un alt principiu al individualismului metodologic este
faptul că acesta consideră că orice acţiune individuală tinde spre finalitate.”53
Indivizii umani urmăresc anumite obiective care urmăresc satisfacerea
necesităţile şi interesele lor; vorbim de o capacitate de adaptare a mijloacelor
disponibile la scopuri urmărite. Boudon aduce în discuţie, mergând pe linia
weberiană, dotarea indivizilor cu raţionalitate care le permite să ducă la bun
sfârşit acţiunea prin găsirea celor mai potrivite mijloace pentru atingerea
ţelurilor. Sociologul trebuie să înţeleagă acţiunile indivizilor în sensul
metodologiei comprehensiunii a lui Weber, în funcţie de contextual social şi
50
http://www.cnam.fr/lipsor/dso/articles/fiche/boudon.html, articolul Raymond Boudon, accesat
în data de 5.042005
51
Idem
52
Boudon, Raymond-Texte sociologice alese(studiu introductiv), pag.15
53
Ibidem, Pag. 19
92
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
contextual desfaşurării acţiunii. În final, cercetătorul ajunge “să recostruiască
logic faprul social studiat ca rezultat al interacţiunilor individuale.”54 Aceste
lucruri reprezintă foarte sumar teoria individualismului metodologic în viziunea
lui Boudon.
Aspectele teoretice ale sociologiei boudoniene merg în profunzimea
explicaţiei, până la nivelul intenţional al acţiunilor individuale. Aspectul
intenţional se împleteşte foarte bine cu interacţiunile dintre indivizi. Apare aici
o interogaţie: ce situaţii se formeză atunci când interesele indivizilor intră în
contradicţie? Atunci interacţiunile indivizilor apar ca un conflict la nivel social
care reprezintă o parte care fundamenteză într-o oarecare măsură structura
relaţiilor dintr-un grup. În cadrul interacţiunilor care se formează există un
anumit ehilibru care nu permite disturbarea majoră a tipurilor de relaţii
existente la un momentdat în societatea respectivă. Boudon susţine totuşi ideea
împletirii aspectelor sociologice calitative cu cele cantitative pentru o explicaţie
sociologică mai peformantă. Este nevoie de calitativ atunci când interpretăm
datele cantitative, facem o investigare calitativă când dorim să aprofundăm un
subiect. Cantitativul se împleteşte cu calitativul la fel cum teoria se combină cu
practică şi interpretarea cu comprehensiunea. În ultima frază am adus în
discuţie două concepte cheie penru sociologia lui Boudon: interpretare şi
comprehensiune pe care le voi detalia.
Noţiunea de comprehensiune se află înaintea înaintea noţiunii de
interpretare, deoarece este indicat mai întâi să înţelegi ca apoi să poţi interpreta
şi fenomenul studiat. „Noţiunea de comprehensiune ne arată posibilitatea de a
regăsi cauza comportamentului actorului social:”55 Cauza comportamentului
individului reprezintă tocmai scopul urmărit de către acesta. Interogaţii: care
este scopul individului sau de ce se comportă acesta într-un anumit mod?
Individul are un comportament care atestă intenţii şi motive. Sociologul trebuie
să înţeleagă aceste intenţii şi motive. De aici definţia comprehensiunii:
„explicarea unui fenomen social care presupune determinarea
comportamentelor individuale care îl produce precum şi posbilitatea de a
înţelege aceste comportamente”.56 În opinia lui Boudon comportamentul unui
individ este întotdeauna comprehensibil, în măsura în care sunt cunoscute
motivele şi scopurile sale. Atitudinea comprehensivă se poate dobândi prin
empatie (transpunerea cercetătorului în locul actorului social, dar nu în sensul
trăirii sentimentelor şi gândurilor actorului, ci să stabileşti relaţii între situaţia
54
Ibidem , pag. 20
55
Boudon, Raymond-Texte sociologice alese(studiu introductiv),pag. 23
56
Boudon, Raymond- Tratat de sociologie, pag.30
93
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
individului şi acţiunea sa. Acest lucru înseamnă a fi obiectiv prin transpunerea
în subiectiv.
*
Am adus în discuţie un cuplu de concepte importante în explicaţia
sociologică, şi anume obiectiv-subiectiv. Consider că în cadrul sociologiei
individualiste, obiectiv înseamnă un joc de implicare-detaşare al cercetătorului.
Acesta se detaşează de el însuşi pentru a se implica în alt univers decât al
propriei sale persoane. Atitudinea obictivă reiese din comprehensiunea acţiunii
faptului studiat, şi anume dacă scopul şi motivele individului au fost înţelese,
atunci atitudinea sa a fost una obiectivă. Cercetătorul a menţinut un anume
echilibru în jocul de implicare –detaşare. Totuşi cercetătorul poate să alunece
uşor spre subiectivism, deoarece având de-a face cu subiecţi umani, acesta
poate să judece prin prisma propriilor valori sau să judece doar prin prisma
subiectivităţi indivizilor studiaţi. Deci, scopul sociologiei acţiunii este de a
explica lucrurile subiective în maineră obiectivă.
Raţionalitatea este un alt aspect decisiv în sociologia lui Boudon. O
definiţie a raţionalului este dată de Karl Popper, pe care Boudon îl parafrazează
în eseul despre acţiunea umană din Tratatul de sociologie: „Un act poate fi
considerat raţional din momentul în care individul poate să-şi precizeze
motivele, oricare ar fi ele.”57 Deci, nu numai că motivele şi scopurile
individului fac obiectul unei sociologii a acţiunii dar şi faptul că acestea sunt
raţionale. Raţionalitatea conduce la comprehensiune şi interpretare. Boudon
mai afirmă că „postulatul de raţionalitate este un principiu metodologic şi că
sociologia consideră că un comportament este raţional ori de câte ori este în
măsură să ofere pentru el o explicaţie de genul: este comprehensibil faptul că
actorul X s-a comportat în maniera Y, deoarece în situaţia în care se afla, avea
motive întemeiate să o facă.”58 A fi raţional înseamnă a folosi cele mai bune
mijloace pentru a-ţi atinge scopul. În acest fel raţionalitatea capătă un sens
utilitar59: mijlocul respectiv corespunde interesului actorului social, de aceea
acesta îl va utiliza în acţiunea sa. Boudon vorbeşte şi de un tip particular al
raţionalităţii, anume raţionalitatea obiectivă care reprezintă momentul în care
individul foloseşte mijoacele obiectiv în raport cu nivelul cunoaşterii sale în
vederea atingerii unui obiectiv. De exemplu, un specialist în domeniul
construcţiilor de maşini va folosi cele mai rezistente materiale, cea mai nouă
tehnică şi pe cât posibil cele mai mici costuri. Aceasta este o acţiune logică dn
57
Boudon, Raymond-Tratat de sociologie, pag 37
58
Ibidem, pag 40
59
Ibidem, pag. 41
94
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
punct de vedere teoretic; în practică de fapt actorul social alege ceea ce este cel
mai puţin rău, nu cel mai bun.
În lucrarea „ La place du desordre”, Boudon explică faptul că raţionalitatea
actorului social este limitată60 în anumite situaţii. În aceste situaţii, este
iraţional să inventariezi toate mijloacele posibile, mai ales că actorul social este
posibil să se afle într-o criză de timp. Atunci actorul social, recurge la
mijloacele mai uşor accesibile. În alte cazuri, nu este posibil să stabilim dacă o
acţiune este raţională sau iraţională; individul acţionează sub impuls de
moment, cu o oarecare incertitudine. Caracterul incert al situaţiei poate revela
raţionalitatea, doar că acesta este limitată şi acest lucru trebuie precizat.
Concepţia lui Boudon se centrează pe ideea de „efecte perverse” 61, efecte
care denumesc drept un rezultat neintenţionat al acţiunilor individuale orientate
de intenţii, rezulattate care pot fi negative sau pozitive, dezirabile sau
indezirabile din perspectiva agentului acţional.62Boudon afirmă că termenul de
efecte perverse este împrumutat de la economişti iar în limbaj specific
înseamnă” efecte emergente, de compunere sau dialectice” 63 De exemplu, un
individ cumără un produs acum pentru a-l folosi abia luma viitoare; în acest fel
el contribuie la menţinerea inflaţiei. Mai există persoane care acţionează la fel;
suma acestor acţiuni individuale formează efectul social pervers.64
Din exemplul următor se ridică o interogaţie (cozile de duminică de la
cofetărie produc efecte perverse în sensul că atunci când soseşte individul se
aşează la coadă deoarece ritmul în care sunt serviţi clienţii diferă de cel în care
sosesc. Clienţii sunt nevoiţi să aştepte, adică să piardă un timp pe care ei doresc
să-l piardă) şi anume: care este consecinţa efectelor perverse? În primul rând,
efectele perverse produc neplăceri colective(actorul este constâns la aşteptare
dacă doreşte să procure lucrul dorit), în al doilea rând, aceste acţiuni simultane
ale oamenilor se traduc ca fiind neplăcute sau neaşteptatte pentru ceilalţi
indivizi, în orice caz nu făceau parte din planurile lor.
Acţiunile individuale (dorinţa de a cumpăra prăjiturele) pot coincide pentru
mai mulţi indivizi; atunci aceste acţiuni produc efecte neplăcute la nivel
colectiv. Atunci când vorbeam despre acţiunile individuale diferite care pot să
producă stări conflictuale la nivel colectiv în momentul în care interesele
indivizilor nu coincid, mă refeream la faptul că totalitatea acestor tipuri de
acţiuni produc dinamică socială, schimbare socială.Totalitatea acţiunilor
individuale care se agregă în sistemul de interacţiuni produc neajunsuri sau
60
Boudon, Raymond-Texte sociologice alese, pag. 293
61
Boudon, Raymond-Efecte perverse şi organizare socială,
62
Boudon, Raymond –Texte sociologice alese, pag. 36
63
Idem, Efecte perverse şi ordine socială, pag. 18
64
Ibidem, pag.19
95
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
uneori chiar binefaceri care se resimt după cum spuneam la nivel colectiv. În
funcţie de caz, schimbarea socială poate fi datorată conflictelor, opoziţiilor de
interese, decalajelor sau contradicţiilor între instituţii. Resimţirea acestora la
nivel social poate să producă schimări în sistem; de pildă că să se evite cozile
de la magazine se angajează mai mult personal şi se serveşte la mai multe
tejghele. Vorbeam mai sus de binefaceri produse celorlaţi actori sociali
neintenţionat în cadrul acţiunilor individuale; de obicei aceste cazuri sunt mai
rar întâlnite. Un exemplu de acest gen: atunci când ai o progamare la
stomatolog şi întârzii şi persoana care este programată înaintea ta întârzie;
acţiunea din urmă îţi aduce beneficii deoarece efectul ei anihilează efectul
întârzierii tale.
În cazul efectelor perverse, putem oare să discutăm de raţionalitatea
actorului social? Mai degarbă putem discuta de intenţionalitatea individului
decât de raţionalittaea lui. Atunci când îşi propune să relizeze o anumită
acţiune, să cumpere prăjiturele, nu îşi propune să stea la coadă să se enerveze şi
să piardă timp sau să îi deranjeze pe ceilalţi indivizi. Cel care stă la coadă are
intenţia personală de a cumpăra prăjituri fără să se gândescă la efectele pe care
le are această acţiune pentru ceilalţi care au acelaşi scop. Acţiunea şi intenţia
produc deci contradicţii la nivel colectiv65 cât şi la nivel individual.
Pe scurt, ceea ce Boudon vrea să arate este că din punct de vedere logic
este posibil ca „nici un membru al societăţii nu reuşeşte, anumiţi membrii ai
socieţăţii, toţi membrii socieţăţii reuşesc să-şi atingă obiectivele individuale,
producând simultan binefaceri sau neplăceri colective; fiecare dintre aceste
binefaceri sau neplăceri aplicându-se numai la anumiţi sau la toţi membrii
societăţii.”66
În lucrarea „ La logique du social”, continuă linia acţiunii umane
individuale din punctul de vedere al logicii actorului social. Boudon afirmă că
este extrem de dificil să delimitezi acţiunile logice individuale de cele non-
logice67, raţionalitate fiind în funcţie de poziţia actorului social. De aici rezultă
obiectul sociologiei boudoniene şi anume analiza sistemelor de interacţiune
care se formeză în urma acţiunilor logice şi non-logice.
Vorbind de sisteme de interacţiune, acestea pentru sociologul francez sunt
funcţionale şi non-funcţionale68. Sistemul funcţional reprezintă procesul de
interacţiune dintre rolurile sociale ale idivizilor, care sunt funcţiile pe care
fiecare individ le are într-o societate. Sistemele non-funcţionale sunt definite
ca sisteme interdependente iar aici avem ca exemplu un individ care stă la
65
Raymond, Boudon-Efecte perverse şi ordine socială, pag. 35
66
Ibidem, pag. 27
67
Raymond, Boudon-La logique du social, pag 47
68
Ibidem, pag. 50
96
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
coadă la cinema. Putem vorbi de logică în cazul sistemelor de interacţiune
funcţionale şi de non-logică în cazul sistemelor de interacţiune non-funcţionale,
după cum am arătat că în acest caz este vorba mai degrabă de intenţie decât de
raţionalitate.
Raţionalitatea actorului social este evidentă în cazurile în care acesta are
posibilitatea de a alege mai multe mijloace pentru a-şi atinge scopurile; de
exemplu atunci când este nevoit să accepte situaţii date ca atare, (trebuie să stea
la coadă pentru a-şi procura bilete), nu vobim de raţionalitate. Deci vorbim de
intenţionalitate a unei acţiuni care nu cunoşte mai multe alternative de
rezolvare.
Determinismul şi constrangerea69 reprezintă alte două concepte cheie în
sociologia acţionistă a lui Boudon. Putem vorbi de libertatea actorului social
doar în contextul în care se află acesta. Asta nu înseamnă că este liber în sensul
de liber a lui Rousseau, ci este liber în măsura în care are posibilitatea de a
alege. El se confruntă cu alegeri şi opţiuni care îi sunt accesibile total sau
parţial, nu există control personal asupra tuturor variantelor posibile de opţiune.
De pildă, un actor este liber să decidă dacă va merge sau nu la cinema, dar nu
este liber să-şi stabilescă singur salariul; ultima variantă poate fi modificată în
măsura în care individul se dovedeşte capabil să primească un salariu mai mare,
dar şi atunci el este constrâns de faptul că îşi doreşte un salariu mai mare.
Constrângerea mai vine şi din partea faptului că individul este pus în cele
mai multe situaţii să acţioneze logic, raţional. Atunci când trebuie să înceapă o
acţiune, individul se gândeşte la cele mai bune mijoace care să-l ajute să-şi
îndeplinească scopul propus; acesta analizează, compară şi meditează asupra
situaţiei. De exemplu, când cineva doreşte să-şi construiască o casă, persoana
va căuta mijloace care să-i ofere costuri reduse(materiale, mână de lucru
ieftină); ce face persoana respectivă? Se informează despre cele mai ieftine
materiale, caută o firmă de încredere dar ieftină etc. Acţiunea raţională este
deci de a reduce costurile dar totuşi lucrarea să fie de caliatate; este clar că acel
individ este constrâns de ideea de a alege ceea ce i se potriveşte, char dacă
vorbim de o constrângere pozitivă.
În finalul capitolului îmi propun câteva critici personale cu privire la
sociologia acţionistă a lui Raymond Boudon. În primul rând, individul nu e
condus în acţiunile sale doar de motivaţii, scopuri şi obiective; acesta este
influenţat de propriile sale valori şi sentimente pe baza cărora gândeşte şi apoi
acţionează. Individul care acţionează este într-adevăr constrâns, dar este
69
http://www.cnam.fr/lipsor/dso/articles/fiche/boudon.html, articolul Raymond Boudon-La
logique du social accesat în data 23.04.2005
97
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
constrâns la nivel social de valorile societăţii în care trăieşte dar şi de acţiunile
celorlaţi într-o oarecare măsură.
În continuare, voi prezenta ideile lui Ludwig von Mises despre acţiunea
umană şi individualismul metodologic în ştiinţele economice.
5. Ludwig von Mises: acţiunea umană-perspectiva economică
Ludwig von Mises este unul dintre cei mai de seamă economişti şi
epistemologi ai secolului XX. De origine austriacă, von Mises face parte din
Şcoala austriacă de economie al cărui fonadator este Karl Menger. Austriecii
şi-au centrat analiza pe individ pe individul care acţionează, în măsura în care
face alegeri, pe baza preferinţelor şi valorilor sale. Pornind de la individ,
austriecii şi-au putut întemeia teoria despre activităţile economice şi a
producţiei pe valorile şi preferinţele consumatorilor. În cardrul activităţii
economice, nici o activitate productivă, indiferent dacă antrenează muncă sau
alţi factori de producţie nu poate conferi valoare bunurilor sau serviciilor;
valoarea constă în evaluările subiective ale consumatorilor individuali.70Acesta
este linia teoretică şi practică pe care merge von Mises.
Cea mai importantă lucrare a austriacului este „ Acţiunea umană-tratat de
economie” care urmează o analiză dublă: una epistemologică, care vizează
praxeologia sau teoria generală a acţiunii umane şi una de metodologie
economică care urmăreşte desprinderea principiilor economiei de piaţă
moderne bazate pe dorinţele şi valoriile consumatorilor individuali. Fiecare
consumator acţionează conform ierarhiei de valori şi preferinţe alese de el
însuşi, dorinţe şi valori care interacţionează între ele şi se combină pentru a
forma cererile consumatorilor care alcătuiesc baza şi activităţilor productive, de
aceea von Mises se centrează pe analiza acţiunii individuale. Deci metodologia
economică a lui von Mises urmăreşte axa „individualismului metodologic a
logicii deductive a economiştilor clasici austrieci şi a ideilor filosofiei istoriei a
Şcolii sud-vest germane(Ricket, Dilthey şi Weber).”71 Alte două lucrări
importante sunt „Capitalismul şi duşmanii săi, în care autorul discută
capitalismul din mai multe puncte de vedere şi „Teorie şi istorie”, un tratat de
epistemologie istorică. În lucrarea „Perspectiva economică”,
Israel M. Kirzner susţine ideeea că „economia aparţine grupului ştiinţelor
acţiunii umane, care cuprinde o întreagă şi unică epistemolgie a ramurilor
cunoaşterii subsumate ştiinţelor sociale şi culturale”. 72Von Mises porneşte de la
aceiaşi idee, doar că el va combina aspectul epistemologic cu cel economic
70
Ludvig von Mises-Capitalismul şi duşmanii săi, pag.214
71
Von Mises, Ludwig-Capitalismul şi duşmanii săi, pag 218
72
Kirzner, M. Israel-Perspectiva economică, pag. 67
98
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
practic. În acestă lucrare voi acorda mai mult spaţiu teoriei praxeologice despre
acţiunea umană decât teoriei economice, dar voi exemplifica din cea din urmă
aspectele care scot în evidenţă comportamentele economice semnificative în
acţiunea umană
În tratatul de teorie economică, von Mises conturează o metodologie
economică bazată pe „Methodenstreit”73, o nouă ştiintă economică care se
desprinde de tradiţie. Metodologia are ca punct de plecare ca şi la Boudon,
insdividul care acţionează. Acţiunea umană este definită ca fiind mai complexă
decât la Boudon: „ voinţă pusă în aplicaţie şi transformată într-un factor activ;
este urmărirea unor ţeluri şi scopuri, este răspunsul înzestrat cu semnificaţie al
sinelui, dat condiţiilor mediului său înconjurător, este ajustarea conştientă a
unei persone la configuraţia universului care îi determină viaţa”.74Putem
observa aceleaşi scopuri şi ţeluri, dar şi adapatea unor mijloace, care nu sunt
indicate în mod direct, la condiţiile mediului, plus raţionalitatea care apare sub
formă de conştiinţă ca la sociologul francez. Atât individul lui von mises cât şi
cel a lui Boudon sunt posesori de voinţă, dar cu precizarea că la Boudon, acestă
voinţă nu este clar precizată; ea apare ca o condiţie a raţionalităţii actorului
social.
Praxeologia este ştiinţa universală care studiază acţiunea unană în
defaşurarea ei. Acesta este o ştiintă „a mijacelor, nu a scopurilor”75 omului care
acţioneză în slujba satisfacerii proriilor dorinţe. Ludwig von Mises oferă un
exemplu de individ care acţionează: bebeluşul nu poate fi o persoană capabilă
să realizeze acţiune umană decât atunci când devine conştient de nevoile şi
dorinţele sale; animalul are nevoi, dar nu le conştientizează; acesta nu acţioneză
la fel ca omul din voinţă şi raţiune. Individul uman nu este condus de
instincte: acesta este capabil de a-şi controla pornirile, deci îşi poate „ajusta
comportamentul în mod deliberat.”76 Tocmai acţiunea umană este ca care
reprezintă esenţa naturii şi a existenţei umane. Dorinţele şi aspiraţiile sale sunt
dispuse ierahic şi sunt coordonate de voinţă, raţiune şi posibilităţi reale de
satisfacere a acestora. Aici condamnă von Mises în mod categoric sociologia şi
pshihologia instinctelor. Boudon nu îşi pune problema instinctelor, deoarece
analiza lui nu prezintă o tentă filosofică, ci se centreză doar pe aspectul pur
individual al individului social, fără să-şi pună problema unui om natural.
Raţionalitatea şi iraţionalitatea sunt puse în termeni de conştiinţă şi instinct.
Raţionalitatea este o condiţie „ necesară” 77 a acţiunii umane. Dar opusul
73
Von Mises; L-Acţiunea umană, un tratat de teorie economică , pag. 23
74
Ibidem pag. 25
75
Ibidem, pag.35
76
Von Mises, Ludwig- Acţiunea umană, pag. 43
77
ibidem
99
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
raţionalităţii nu este, ca la Boudon comportamentul incert, ci un răspuns reactiv
venit din partea instictelor care nu pot fi controlate de voinţă. Un comportament
iraţinal mai poate fi denunit acel comportament care urmăreşte atingerea unor
satisfacţii ideale sau prea înalte. 78 Deci raţinalitatea este pusă şi în termeni de
utilitate; ceea ce este util este raţional dar util într-o oarecare măsură. Limitele
acţiunii umane sunt limitele utilităţii care se axează pe nevoi şi dorinţe, care pot
fi îndeplinite ţinând cont de posibilităţile mediului. Spre deosebire de Boudon,
care punea limitele acţiunii umane pe seama acţiunilor celoralaţi şi pe cea a
efectelor perverse, von Mises situează limitele în posibilităţile datorate
mediului.
Cauzalitatea este un concept deosebit de important în teoria lui von Mises,
deoarece este văzută ca o categorie a acţiunii, pe lângă mijloace şi scopuri.
Mijloacele şi scopurile sunt dependente de cuplul cauză-efect. Cum este posibil
acest lucru? Cuplul cauză-efect funcţioneză la fel ca şi cuplul mijloc-scop. Cei
doi termeni ai cuplurilor sunt inseparabili. Cauza este cea care produce efectul,
iar mijlocul este cel care determină producerea scopului. De exemplu, o
acţiune umană poate fi definită atât prin cauză-efect cât şi prin mijoace-scopuri;
să luăm acţiunea unui cumpărător de a-şi achiziţiona o casă- nevoia de locuinţă
este cauza, cumpărarea locuinţei este efectul; cumpărarea locuinţei este
scopul, iar informarea despre preţurile existente pe piaţă, faptul de a merge la o
agenţie imobiliară, găsirea mijoacelor financiare reprezintă mijloacele prin care
se poate achiziţiona locuinţa.
În cadrul teoriei acţiunii individuale a lui Ludwig von Mises, există un
capitol intitulat „Principiul individualismului metodolgic”, care compară din
categoria acţiuni două tipuri: acţiunea umană şi acţiunea socială. Individul este
„în mod necesar întotdeauna membru al unui întreg social”79. Toate acţiunile
sunt realizate de indivizi; socialul acţioneză prin intermediul totalităţii
acţiunilor mai multor sau tuturor indivizilor. Integrarea individualului în
colectiv este la fel că şi principiul părţii şi a întregului- întregul nu poate
funcţiona în lipsa părţilor şi nici partea înafara întregului. Deci nici societatea
nu poate funcţina fără acţiunile indivizilor, dar nici acţiunile individuale nu se
pot desfaşura înafara cadrului social.
Individualismul metodologic consideră individul singular ca singurul agent
al acţiunii umane; acesta este capabil de a raţiona scopurile sale bazate pe ideea
de nevoie. Scopul este principiul ultim sau obiectivul oricărei acţiuni umane.
Deci mijlocul şi scopul reprezintă axa în jurul căreia se învârte toate acţiunile
umane, drept urmare trebiue să discutăm despre acestea. Acţiunea umană poate
78
Ibidem, pag 55
79
Von Mises, Ludwig-Actiunea umană, pag. 60
100
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
„transforma lucrurile în mijloace doar prin intermediul raţiunii.”80 Atunci când
vorbim de lucruri în teoria acţiunii nu ne referim doar la lucrurile vizibile,
materiale ci şi la oameni, la semnificaţiile şi acţiunile lor. Cel care doreşte să
analizeze acţiunile umane, trebuie să caute raportăndu-se la semnificaţiile pe
care oamenii le atribiue atunci când acţionează. De exemplu atunci când
analizează preţurile, „ teoria economică se întreabă ce sunt lucrurile în lumina
semnificaţiei pe care le-o atribuie cei ce urmăresc să le cumpere”81.
Atunci când ne referim la scopuri şi mijloace trebuie să avem în vedere
ierarhia de dorinţe şi valori din mintea omului. Fiecare acţiune umană este în
acord perfect cu acestă ierarhie, care nu reprezintă altceva decât o modalitate de
interpretare a acţiunilor individului. La fel ca şi Boudon, von Mises propune în
analiza sa o interpretare a acestor mijloace şi scopuri pentru a reconstrui
dorinţele pe care se bazează cererea economică. Evaluarea mijloacelor în
economie se face prin potenţialul lor de a furniza servicii care să contribuie la
atingerea ţelurilor ultime. Evaluarea scopurilor se face întotdeauna prin
valoarea pe care o au acestea pentru individ în cadrul ierarhiei de valori.
La fel ca şi Boudon; von Mises aduce în discuţie problema libertăţii
individuale. Individul este liber să aleagă dintîo serie de posibilităţii. De
exemplu, atunci cănd un individ doreşte să cumpere cafea; acesta intră într-un
supermarket şi găseşte 18 sortimente de cafea(măcinată,boabe, cu arome,
decofinizată etc), el poate să aleagă atât sortimentul cât şi firma producătoare.
De fapr, acesta alegere este posibilă în urma divrsităţii sortimentelor existente
pe piaţa de consum, care la rîndul său a fost posibilă datorită cunoşterii de către
producătri a dorinţelor şi nevoilor consumatorilor.
Martin Hollins consideră că economia neo-clasică, cea de care aparţine şi
Ludwig von Mises, este cea mai individualistă dintre ştiinţele sociale şi ea mai
dornică să prezinte „comportamentul social ca produs al alegerilor individual
ale agentului raţional, cu interesele sale proprii dar care este supus legilor
cererii şi ofertei.”82 În continuare voi prezenta pe scurt cum funcţionează
economia bazată pe o asemenea concepţie individualistă.
Elementul central al activităţii economice individuale sau colective îl
reprezintă calculul raţional. Teoria economică este, în esenţă, teoria sferei de
acţiune în care calculul este aplicat, sau este aplicabil dacă se îndeplinesc
anumite condiţii. Calculul vizează în economie calculul monetar; câţi bani
deţin? Câţi bani îmi permit să cheltuiesc? Cum să rezlizez o investiţie
profitabilă ? Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care un agent ecomonic
80
Ibidem, pag. 67
81
Ibidem, pag. 120
82
Hollins, Martin-Intoducere în filosofia ştiinţelor sociale, pag. 55
101
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
şi le pune. În funcţie de principiul monetar individul îşi coordonează alegerile
pe care le face; dacă are banii necesari individul îşi poate permite să îşi
satisfacă dorinţele. Deci activitaea economică este dependentă întrutotul de
existenţa banilor. Banii sunt o condiţie care îi permite actorului achiziţionarea
de bunuri şi bunuri ultime. Există lucruri care nu sunt de vânzare şi pentru a
căror achiziţionare trebuiesc cheltuite alte lucruri, sacrificând altceva decât
banii şi valoarea banilor.83 Cel ce doreşte să se formeze în vederea unor
realizări deosebite trebuie să întrebuinţeze multe mijloace, dintre care unele pot
necesita cheltuirea de bani. Însă lucrurile esenţiale necesare într-o asemenea
întreprindere nu se pot cumpăra. Onoarea, virtutea, gloria, precum şi vigoarea,
sănătatea şi însăşi viaţa joacă în acţiune atât un rol de mijloace cât şi unul de
scopuri, însă nu pot fi introduse în calculul economic. Deci acestea reprezintă
limitele calculului economic.
În cadrul acţivităţii economice un rol importamnt îl deţine procesul de
vânzar- cumpărare şi implicit profitul. Agentul raţional urmăreşte întotdeuna să
cîştige profit din orice activitate economică pe care o intreprinde. De exemplu,
atunci cînd un individ doreşte să văndă o casă pe care a cumărat-o la unanume
preţ, el o va vinde la un preţ mai mare din mai multe motive posibile: a investit
în renovarea ei, preţurile la case au crescut în ultimul timp. Deci un asemenea
individ face calcule raţionale, bineînţeles, care să-I aducă profit economic.
Competiţia la nivel individual cât şi la nivel colectiv este foarte prielnică în
cadrul activităţii ecomomice. Acesta are rolul de a stimula atât dorinţele
indivizilor cât şi satisfacerea lor, bineînteles că mă rerfer doar la ierarhia
dorinţe-nevoi. Odată cu evoluţia posibilităţii economice şi a pieţei de desfacere
din ce în ce mai largi, are loc o creştere semnificativă a cererii din partea
consumatorilor, ca urmare a creării a unor nevoi noi. Competiţia la nivel
individual se desfăşoară în felul următor: un individ îşi achiziţionează un bun,
să zicem o maşină; un vecin îşi doreşte o maşină mai performantă decât a
individului care a cumpărat deja una. În acest joc sunt antrenaţi mai mulţi bani
şi deci o competiţie pentu un lucru mai bun.
Acţiunea individului în cadrul sferei economice se desfăşoară şi sub
aspectul economisirilor. Ce sunt economisirile? Economisirile reprezintă
sumele de bani “pus deoparte” de către indivizi pentru a strânge sume de bani
pe rând fără a face prea multe eforturi financiare. Economisirile se pot
transforma apoi în investiţii, care vor aduce şi mai mult profit. Acesta înseamnă
în termenii unei economii capitaliste acumularea de capital, tehnică fără de care
indivizii nu ar mai putea să-şi organizeze nevoile şi satisfacerea lor.
83
Von Mises, Ludwig-Acţiunea umană, pag 220
102
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Abordarea economică a acţiunii umane implică şi un comportament
maximizator. Acumularea de capital înseamnă maximizarea profiturilor. În
termeni de maximizare putem vorbi şi de maximizarea utilităţii. Utilitatea unui
produs este pusă în valoare atunci când cererea pentru produsul respectiv
creşte. Individul are tendinţa de a de a evalua valoarea unui obiect în funţie de
nevoia care este satisfăcută de acel obiect. Deci vorbim de în acelşi timp de o
maximizarea utilităţii dar şi de o maximizare a nevoii.84
Tot în sfera economicului, acţiunile individului sunt cele care formează
preţurile.Aceşţia fac evaluări be baza “judecăţilor de valaoare”(ne întoarcem la
Weber). Preţurile sunt consecinţa evaluării care constă în a prefera pe a lui b.
Ele sunt fenomene sociale, deoarece sunt produse de interacţiunea evaluărilor
tuturor indivizilor care participă la procesul pieţei.”Fiecare individ, cumpărând
sau abţinându-se de la a cumpăra şi vânzând sau abţinându-se de la a vinde,
contribuie cu partea lui la formarea preţurilor de piaţă. Dar cu cât mai extinsă
este piaţa cu atât mai mică este ponderea contribuţiei aduse de fiecare individ.
Astfel, structura preţurilor de piaţă le apare indivizilor ca un dat, la care trebuie
să-şi adapteze comportamentul propriu.”85 Von Mises susţine aici ideea că
fiecare individ contribuie la formarea pieţei, la formarea preţurilor dar şi la
stabilirea unei interdependenţe între piaţă şi comportamentul economic al
acestuia. Individul formează deci preţurile dar în acelaşi timp el trebuie să se
adapteze lor.
Evaluările care duc la determinarea anumitor preţuri sunt diferite. Fiecare
parte atribuie o valoare mai mare bunului pe care îl primeşte decât celui la care
renunţă. Raportul de schimb, preţul, nu este un produs al unei egalităţi a
evaluărilor, ci, dimpotrivă, produsul unei discrepanţe a evaluărilor. Diferenţele
de evaluare la nivel de bun –preţ sunt cele care meţin dinamica pieţei ca
substrat al dinamicii economice.
Ne referim la schimabare economică la fel ca şi în cazul scimbării sociale.
Von Mises susţine că în praxeologie primul lucru de care luăm cunoştinţă este că
oamenii urmăresc în mod deliberat să producă anumite schimbări. Cunoaşterea
lucrului acesta este cea care conferă unitate domeniului de studiu al praxeologiei şi-
l deosebeşte de obiectul de studiu al ştiinţelor naturale. Fizicianul nu ştie ce “este”
electricitatea. El nu cunoaşte decât fenomenele atribuite unui ce numit electricitate.
Dar economistul ştie ce pune în mişcare procesele de piaţă.86 Numai datorită
acestei cunoaşteri este el în măsură să distingă între fenomenele de piaţă şi alte
fenomene, şi să descrie procesul pieţei. Procesul pieţei nu este dat de echilibrul care
84
Becker, Gary-Comportamentul uman- o abordare economică, pag. 186
85
Von Mises, Ludwig- Acţiunea umană, pag 345
85
Ibidem, pag .341
103
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
se produce datorită activităţii indivizilor ci datorită unei dinamicii inegală a
acestora. La fel ca şi în cazul indiviziror lui Boudon a căror acţiuni creează efecte
perverse, şi indivizii care acţionează în spaţiul economic pot creea efecte
asemănătoare. De exemplu, atunci când mai mulţi indivizi cumpără obiecte pentru
a le folosi doar în viitor (să pastrăm exemplul lui Boudon cu inflaţia), are loc un
proces de dezechilibru al cererii şi ofertei pentru produsul respective. Cererea este
din ce în ce mai mare iar oferta nu poate face faţă. Iar atunci când, peste o lună
când produsul va fi din abudenţă pe piaţă, la un preţ mai mare, nu vor mai fi
cumpărători. Acesta este un exemplu simplu de dezechilibru al cererii şi ofertei
cauzată de acţiunile indivizilor.
O altă idee asemănătoare pe care o are von Mises cu R Boudon este aceea
că este de preferat să combinăm o economie a acţiunilor individuale cu o
economie matematică , bazată pe calcule macroeconomice. În cazul lui
Boudon se cerea combinarea unei sociologii interpretativiste cu una
cantitativiste.
Ce însemnă să faci o economie cantitivistă? Acesta este reprezentată de
statisticieni, la fel ca şi în sociologie, care reprezentată de statisticieni, care
urmăresc să descopere legi economice pornind de la studiul experienţei
economice. Ei urmăresc să transforme teoria economică într-o ştiinţă
“cantitativă”. “Programul lor este condensat în motto-ul Societăţii
Econometrice: Ştiinţa înseamnă măsurătoare.”87 Statistica este o metodă de
prezentare a faptelor istorice privitoare la preţuri şi la alte date relevante ale
acţiunii umane. Nu putem susţine că relaţia dintre preţ şi ofertă este în general,
sau măcar în cazul anumitor mărfuri, constantă. Ştim, dimpotrivă, că
fenomenele externe îi afectează în mod diferit pe diferiţi oameni, că reacţiile
aceloraşi oameni la aceleaşi evenimente externe variază şi că nu este posibil să
îi dispunem pe indivizi în clase de persoane care reacţionează în acelaşi mod.
Deci, von Mises respinge în totalitate economia cantitativă sau bazată pe
statistică, spre deosebire de Boudon care propune o sociologie mixtă, formată
din data calitative şi date cantitative.
Ca şi concluzie, putem spune că teoria economică a lui Ludwig von Mises
este asemănătoare în unele aspecte cu individualismul metodologic a lui
Boudon dar voi prezentaaspectele esenţiale aemănătoare şi de diferenţiere în
capitolul următor, în care voi explica comportamentul lui homo sociologicus
pentru teoria lul Boudon şi homo oeconomicus pentru teoria lui von Mises.
87
Ibidem, pag. 321
104
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
6. Homo sociologicus versus homo oeconomicus
Termenul de homo sociologicus se impune în ştiinţele sociale pentru a denumi
modelelul de individ uman care acţionează conform teoriei acţiunii umane a lui
Raymond Boudon. Termenul de homo oeconomicus sau omul economic este un
termen pentru o aproximare sau un model al lui homo sapiens care acţionează
pentru a obţine cel mai bun trai posibil pentru sine, acţionând între oportunităţi şi
constângeri naturale sau socio-economice, în vederea atingerii unor ţeluri
personale. Am vorbit de cele două tipuri de modele ale indivizilor în sensul de
idealtip( ca şi elaborare teoretică, construct care porneşte de la evenimente
observabile pe cale empirică, pe baza cărora se construieşte o schemă a unui
fenomen sau realităţi, cu funcţie metodologică) folosit de Weber în colecţia de
eseuri “ Teorie şi metodă în ştiinţele culturii”. Şi în cazul modelelor acţioniste se
porneşte de la evenimentele observabile atât în cadul societăţii în ansamblu cât şi în
cadrul practicii economice, la fel ca şi idealtipul lui Weber, acestea au ca scop
stabilirea unor de explicaţii de natură teoretico-metodologică.
Prim calitate care se întâlneşte la ambele modele de homo oeconomicus
respectiv homo sociologicus este faptul că ambii acţionează pentru a-şi atinge
scopurile. Acţiunea celor două modele este una teleologică, axată pe mijloace
care au menirea de a media accesul la scopuri.
O a doua calitate este aceea că atât homo oeconomicus cât şi homo
sociologicus sunt raţionali dar raţionalitatea lor diferă. Homo economicus este
văzut ca "rational" în sensul de a face tot posibilul pentru a-şi crea bunăstatrea
definită ca utilitate funcţională şi optimizată prin oprtunităţi. Acesta însemnă că
individual caută îşi atingă scopurile cu cele mai mici costuri posibile. Nu putem
spune că acest tip de raţionalitate confirmă faptul că scopurile indivizilor sunt
raţionale din punct de vedere etic, moral, social ci doar că acesta vrea să le
atingă într-un mod cât mai “economic” posibil. Există bineînţeles aplicaţii ale
teoriei lui homo oeconomicus care susţin cu naivitate că acest individ ipotetic
ştie ceea ce este cel mai bine pentru un termen lung de timp pentru sănătatea lui
fizică şi mentală şi că putem să contăm pe faptul că acesta ştie întotdeauna să
facă cea mai bună decizie pentru el. Oricum tematică raţionalităţii în ştiinţele
sociale este foarte largă şi putem vorbi de teoria alegerii raţionale sau a
expectanţelor raţionale, dar dar timpul nu ne permite, iar în plus ne îndepărtăm
puţin de ceea ce ne-am propus.
Discuţia despre raţionalitatea lui homo sociologicus are mai multe aspecte.
Unul dintre acestea este aspectul utilitarist, despre care am vorbit şi în cazul lui
homo oeconomicus, raţionalitate de tip tradiţional (orientată de tradiţiile
societăţii respective) şi raţionalitatea orientată de valorile fiecărui individ în
parte sau de valorile aferente fiecărui grup social.(idee meţionată în capitolul
despre Max Weber).
105
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În teoria economică, homo oeconomicus este văzut ca fiind un tip ideal de
individ care acţionează. De ce este vazut aşa? Acest lucru se întâmplă deoarece
toate aspectele implicate în economia modernă în special sunt legate, după cum
spunea şi Ludwig von Mises, de dorinţele şi necesităţile individului. În funcţie
de aceste necesităţi, se construiesc piaţa cu cererea şi oferta sa, preţurile etc.
Totul se construieşte în jurul unui individ care urăreşte acumularea de capital,
maximizarea profiturilor şi reducerea costurilor. Astfel se prezintă un homo
oeconomicus raţional.
Atunci când vorbim de activitatea lui homo oeconomicus sau homo
sociologicus, trebuie să ne referim şi la limitele acţiunilor lor. Desfăşurarea acţiunii
individuale, dacă este semnificativă din punct de vedere social sau economic şi se
desfăşoară într-un cadru organizaţional sau normativ, “implică un set de
costrângeri asupra libertăţii de acţiune al individului”88. Constrângerile care se
ivesc la nivelul acţiunii pot fi de natură socială, morală, etică, religioasă, juridică
etc. Individul are însă posibilitatea de a ignora într-o oarecare măsură aceste
constrângeri; bineînţeles că ignorându-le poate să fie sancţionat.
Drepturile şi obligaţiile sunt cele care restrâng deasemenea, libertatea de
acţiune a idivizilor. Agenţii umani au aceleaşi drepturi şi obligaţii recciproce în
ceea ce priveşte realizarea intereselor lor. Alegerea mijloacelor în realizarea
scopurilor nu este orientată nu numai de eficienţă ci şi de norme care îi
împiedică pe unii indivizi să profite în dauna intereselor altora. De exemplu, în
cadrul economiei, există limite normative care interzic adaosul comercial
nelimitat, fapt care împiedică vânzătorii să profite de pe urma cumpărătorilor.
După cum am mai menţionat, omul nu acţionează tot timplul sub impulsul
determinismului economic sau sub incidenţa normelor sau legilor economice,
acesta poate ceda impulsurilor necontrolate ( setea de îmbogăţire) sau a unor
porniri cu caracter iraţional.
O distincţie importantă între homo oeconomicus şi homo socialis cum îl
numeşte el, o face Vilfredo Pareto. Pentru acesta „sociologia se ocupă cu
studiul acţiunilor nonlogice iar economia cu studiul acţiunilor logice.”89Ce
însemnă pentru acesta acţiunile logice şi nonlogice? Acţiunile logice sunt
determintate de respectarea normelor sub impulsul raţionalităţi, iar cele logice
sunt realizate de un individ care acţionează sub impulsul unor sentimente,
emoţii abătându-se de la normele sociale sau economice.
Din punctul de vedere al lui Pareto, acţiunea economică este formată din
trei componente: agentul acţiunii care este mobilizat de un interes, şi anume
88
Rădulescu, Sorin –Homo sociologicus:Raţionalitate şi iraţionalitate în acţiunea umană, pag
46
89
Rădulescu M . Sorin-Homo sociologicus: Raţionalitate şi iraţionalitate în acţiunea umană, pag
119
106
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
maximizarea profitului ca avantaj economic, mijloace adecvate penntru
atingerea scopului şi fanaliateaacţiunii, adică atingerea scopului. Aceste trei
aspecte se pot regăsi şi în teoria sociologică, dar cu menţiunea că agentul
acţiunii nu e mobilizat de un scop economic, ci de unul social, de exemplu
atingerea unui status social mai înalt decât cel pe care îl deţinea.
La adresa existenţei modelelor de homo sociologicus şi homo oeconomicus
există numeroase critici. Majoriatea vin partea celor care susţin ideea unei
teorii de macrosociologie şi respectiv, macroeconomie. Ei contestă faptul că
adepţii unei teorii bazate pe acţiunea individuală scote în evidenţă doar
aspectele particulare dintr-un anume tip de comportament, care este irelevant
pentru explicaţia globală la nivelul economiei şi sociologiei.
În continuare voi prezenta câteva critici aduse teoriilor bazate pe acţiunea
individuală, în special cea bazată pe acţiunea lui homo oeconomicus. Cea mai
importantă critică vine din partea economistului Thorstein Veblen, care susţine că
homo oeconomicus gândeşte doar în termeni de utilitate; mai rău acesta este
amoral, ignorând valorile sociale, cu excepţia când acestea îi pot servi ca utilitate.
O altă critică vizează faptul că omul economic nu gândeşte întotdeauna raţional;
orice activiate economică implică un anume risc şi de aceea nu toate acţiunile
economice nu pot fi văzute ca fiind întotdeauna raţionale.
Bruno Frey consideră că homo oeconomicus este condus întotdeauna de
motivaţii extrinseci ( pedepse şi răsplate care vin din mediul social); motivaţiile
intrinseci nu intră în discuţie. De exemplu, atunci când o fetiţă este platită
pentru că face curaţenie în camera ei, acest lucru o poate motiva mai încolo să
facă curăţenie doar pentru răsplată, nu pentru a-şi ajuta familia. O altă critică
vizează tradiţia psihanalitică, care consideră că homo oeconomicus nu ţine cont
de sentimente, trăiri, conflicte interioare sau valori personale care intră în
conflict cu valorile societăţii.
În comparaţie cu homo sociologicus, care acţionează în funcţie de valorile
prescrise de societate pentru a-şi împlini rolul social şi care nu poate exista
înafara societăţii, homo oeconomicus poate supravieţui înafara ei deoarece
acesta este egoist,şi îţi urăreşte doar satisfacerea propriilor nevoi indiferent de
mijloacele pe care le foloseşte pentru a reliza acest lucru. Afirmaţia de mai sus
redă într-un sens brutal diferenţa dintre modul de găndire a lui homo
oeconomicus şi a lui homo sociologicus., dar după cum am văzut diferenţele şi
asemănările reale sunt mult mai profunde şi pot explica de ce un homo
oeconomicus nu poate exista fără un homo sociologicus, cei doi formând un
singur individ.
O persoană reală include atât caracteristicile unui om social şi ale unui om
economic, doar aşa fiind capabil de supraveţuire. Omul social face posibilă
comunicarea, interacţiunea cu ceilalţi membrii, menţinând dorinţa de afirmare
107
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
pe plan social a individului, pe când omul economic îl ajută pe individ să-şi
satisfacă nevoile elementare şi nu numai( putem vorbi şi de nevoi suplimentare
create de progresul societăţii) prin capacităţile sale de calcul raţional.
Analiza diferenţelor şi asemănărilor dintre un homo sociologicus şi unul
oeconomicus a avut ca scop evidenţierea clară a aspectelor metodologice
prezentate în capitolele anterioare.
7. Concluzii
În urma analizei realizate asupra conceptului de individualism
metodologic, privit din două perspective,economică respectiv sociologică, am
ajuns la concluzia că atât Raymond Boudon, ca reprezentatnt la sociologiei
franceze moderne cât şi Ludwig von Mises, ca reprezentant al Şcolii de
economie neo-clasice împărtăşesc teorii metodologice asemănătoare bazate pe
acţiunea umană.
Consider că disciplinele despe care am discutat, sociologia şi economia, se
înrudesc, facând parte din ramura disciplinelor socio-umane, dar nu acesta este
princialul motiv pentru care folosesc metodologii asemănătoare. Motivul
principal este că ambele „lucrează” cu indivizi umani care acţionează şi
interacţionează în plin mediu social şi economic. Individualismul metodologic
scoate în evidenţă latura particularităţii fiecărui individ , ca apoi să realizeze un
tablou complet asupra întregii societăţi. De fapt, atât tabloul economic cât şi
tabloul social al realităţii conturează o viziune generală asupra lumii.
Raluca Motoc
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
108
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAFIE

1. Boudon Raymond-Efecte perverse şi ordine socială, Eurosong&Book,

Bucureşti,1998
2. Boudon Raymond-La logique du social, Hachette, Paris, 1979
3. Boudon Raymond,Jean Baecler, Balle Francis-Tratat de
sociologie,Humanitas, Bucureşti,1997 Multiplele măşti cad, pentru pentru a lăsa locul chipului
4. Boudon Raymond-Texte sociologice alese, Humanitas, Bucureşti,1190 vertical al fiinţei. Treptat se conturează un nou sens al
5. Ludwig von Mises-Human Action: A Treatise on Economiscs (fourth egalităţii între fiinţele umane: dreptul inalienabil al fiecăruia
revises edition), Fox&Wilkes, San Francisco, 1984 dintre noi de a-şi găsi propriul loc. Un om devine liber atunci
6. Ludwig von Mises- Capitalismul şi duşmanii săi, Nemira, Bucureşti, când îşi găseşte propriul său loc. Fraternitataea umană
1998
constă în ajutorul acordat celuilalt pentru ca celălalt să şi-l
7. Hollins, Martin-Introducere în filosofia ştiinţelor sociale, Editura Trei,
Bucureşti, 2003
găsească. Pentru aceasta umanitatea este obligată să-şi
edifice propriul său corp. Aşa cum mulţimea subiecţilor
8. Rădulescu, M. Sorin-Homo sociologicus: Raţionalitate şi iraţionalitate în
acţiunea umană,Casa de editură şi presă” Şansa”, Bucureşti, 1994 formează Subiectul, mulţimea fiinţelor umane edifică Umanul.
9. Kirzner, M. Israel-Perspectiva economică Într-un corp fiecare celulă îşi are propriul său loc.
10. Weber, Max-Social and Economic Oragnization, Oxford University
Press, New York, 1994 O societate viabilă trece prin acordul polifonic dintre
11. Weber, Max-Etica protestantă şi spiritul capitalismului, Humanitas, subiecţii săi, dintre diferitele lor niveluri de cunoaştere.
Bucureşti, 1993 Astfel, într-o zi, poate, umanitatea va fi deopotrivă o
12. Becker, Gary-Comportamentul uman: o abordare economică, Editura pluralitate complexă şi o unitate deschisă. Poate. Dacă ne-o
All, Bucureşti, 1994
dorim cu adevărat..
13. http://www.cnam.fr/lipsor/dso/articles/fiche/boudon.html

Basarab Nicolescu

109 110
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

VIZIUNEA TRANSDISCIPLINARĂ ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ direcţiona concomitent spre două dimensiuni. În sus spre realitatea Conştiinţei
(ca sediu al marilor Principii Universale ale ordinii cosmice, loc în care ne
În ştiinţă, ca şi în filosofie, nu interesează originalitatea cu orice preţ, cât adevărul. vorbeşte mereu Vocea Demiurgului şi de aceea, cum recunoştea Rousseau,
Mircea Florian
“călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă;
judecător infailibil al binelui şi răului, care îl face pe om asemenea lui
În cadrul acestui articol vom contura succint, punctual, viziunea română
Dumnezeu, reprezentând excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale;
asupra fenomenului transdisciplinarităţii (reprezentată aici deopotrivă de
fără de care nu simţim nimic din ceea ce ne-ar putea ridica deasupra
Institutului Român de Studii Transdisciplinare, de Asociaţia de Studii
animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare cu ajutorul
Transdisciplinare, Transculturale şi Transreligioase precum şi de Institutul
unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii.“). Şi apoi în
“Delphy” pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară) cu precizarea prealabilă
jos spre lumea fizică, socială pentru a face dintr-o alăturare întâmplătoare de
că expresia “viziunea română” nu este întru totul cea mai corespunzătoare.
indivizi, o adevărată comunitate terestră, guvernată după aceste valori
Aşa cum nu pot exista mai multe păreri despre Divinitate, despre Viaţă ori
universale şi sacre revelate la nivel de conştiinţă, şi în care fiecare fiinţă să fie
despre Univers, care să fie simultan şi pe de-a-ntregul corecte, tot astfel, în ceea
apreciată şi respectată la întreaga ei măsură, sprijinită să se dezvolte spre nivele
ce priveşte transdisciplinaritatea, ori înţelegem corespunzător ce reprezintă ea –
superioare de împlinire a vieţii. (Einstein spunea poetic şi profetic: „adevărata
şi atunci putem vorbi de “viziunea transdisciplinară” (unică, obiectivă) ce nu
comunitate e un copac, nu o maşină“)
poate aparţine unei persoane sau grup, la un moment dat sau altul – ori nu
Iată de ce, revenind la demersul iniţial al discuţiei actuale, ceea ce
percepem semnificaţia acestei realităţi, şi atunci putem inventa nenumărate
prezentăm în continuare se constituie, în primul rând, într-un indice al măsurii
doctrine, teorii, opinii personale etc., dar care sunt şi rămân în totalitate paralele
în care oamenii de ştiinţă şi cercetătorii din România (din cadrul organizaţiilor
cu această semnificaţie, externe, străine de fenomenul în sine şi, deci, false.
de profil arătate anterior) înţeleg fenomenul transdisciplinarităţii, reuşind a-i
Pentru că, aşa cum se întâmplă cu orice fenomen universal, ce face parte
pătrunde de viziunea şi trăirea sa.
intrinsecă şi obiectivă din marele Scenariu al Vieţii, constituind un act în
Procesiunea Devenirii lumii, transdisciplinaritatea se situează dincolo de orice
I. Transdisciplinaritatea reprezintă un punct nodal, o etapă marcantă a
sistem de teorii create de om, aflându-se la un alt nivel, superior, de realitate
progresului ştiinţei, o fază esenţială în dezvoltarea acesteia menită, prin
(acela al universaliilor sau monadelor, ca matrici de manifestare, la un moment
viziunea asupra vieţii/universului şi prin trăirea interioară la nivel de conştiinţă
din istoria omenirii, a conduitelor, afectelor, cogniţiilor şi trăirilor de conştiinţă
să aducă Ştiinţa (adică încercarea omului de a cunoaşte), mult mai aproape de
ale fiinţei umane la nivel individual şi social).
posibilitatea înţelegerii corecte a sensului vieţii şi al mersului lumii, la nivelul
De aceea, înţelesurile, sensurile şi rosturile ce însoţesc această etapă în
întregii ordini cosmice. Pentru că aşa cum recunoştea Hegel (şi mulţi alţii, dar
devenirea lumii, ne vor fi accesibile numai în măsura în care vom reuşi să ne
el a exprimat-o în felul acesta): „Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine
ridicăm pe noi înşine (ca indivizi şi ca specie), prin emancipare şi dezvoltare,
ştiinţă, este re-flexie (aplecare adânc-meditativă către altul şi către sine)
deopotrivă personală şi transpersonală, la standardele înalte de trăire şi simţire
discriminare şi ierarhizare valorică trăire aprobatoare a faptei morale
ale acesteia şi vom putea accede la întreaga profunzime a ei, doar atunci când
înălţătoare şi instanţa dezaprobatoare a gândului şi actului degradant. La nivelul
fiinţa noastră lăuntrică şi comportamentulul ei manifest (exteriorizat, social)
conştiinţei se realizează trăirea tonică a datoriei împlinite, cât şi starea astenică
vor fi în armonie deplină, atât în interiorul fiecărei persoane, cât şi între toate
de insatisfacţie, impulsul spre autodepăşire.“
individualităţile umane şi dincolo de orice formă de organizare a vieţii la
De aceea transdisciplinaritatea se prezintă ca o punte de legătură şi
stadiul uman de dezvoltare (evoluţie).
totodată principalul fundament al construcţiei (în fapt, al progresului şi
Pentru că atitudinea transpersonală şi transumanistă presupune în primul
ascensiunii omenirii) acelei autentice ştiinţe numite încă din Antichitate
rând depăşirea (tanscenderea, trecerea dincolo dar prin, adică îmbogăţit şi
„Universală“. (Aşa cum am arătat în volumul “Fundamentele cercetării
transformat de experienţa realităţii parcurse) oricărei valori personale, prin
transdisciplinare”, Argonaut, 2003)
transfigurarea acesteia într-o valoare universală şi aportarea sinergică a tuturor
acestor valori individuale într-o comunitate care să fie astfel în măsură a se

111 112
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
II. Pe de altă parte, transdisciplinaritatea nu este nici o nouă disciplină şi nici o
nouă ştiinţă. Ea reprezintă o orientare, o viziune şi o atitudine de trecere dincolo
(trans-) de starea de disciplinaritate spre a regăsi sensul comun al disciplinelor,
acea unitate a Realităţii universale exprimată de către acestea prin limbaje
descriptive diferite, născute din inerţia tehnicilor de investigare întrebuinţate.
Transdisciplinaritatea reprezintă o stare de spirit, o atitudine internă specifică, a
spiritului uman, care percepe la nivel de simţire, raţiune şi intuiţie, Universul ca un
întreg-unitar, într-o reprezentare holografică a totului în tot şi o trăire a vieţii ca
structură cu sens, orientare, semnificaţie şi valorizare derivate şi aparţinătoare unui
Sens şi mai profund, mai complex şi mai înalt: Sensul Transcendenţei.
Pentru că atitudinea transdisciplinară permite fiinţei umane a se regăsi pe
sine şi rostul personal, în marea structură a Ordinii Cosmice, iar prin raportare
la normele, principiile şi valorile universale să poată a-şi stabili, determina ori
crea un rost, un sens şi o valoare proprie, care astfel transcende graniţele
subiectivităţii sociale şi istorice, dobândind valenţe de eternitate.
Putem constata astfel că transdisciplinaritatea se coordonează, de fapt, după
principiile Ştiinţei Universale, dar că – întrucât această Ştiinţă nu şi-a găsit încă loc în
mintea şi sufletul societăţii umane – transdisciplinaritatea se constituie, totodată, într-
un veritabil purtător de cuvânt al acesteia, menită a pregăti lumea şi ştiinţele
(disciplinele) pentru pasul imediat următor, echivalent al unei revoluţii radicale: în
ştiinţă prin integrarea totală şi îmbrăţişarea universalităţii; în societate prin formarea
unei atitudini de autentică trăire şi simţire reciprocă a fiinţelor umane, de conturare a
conştiinţei globale şi a responsabilităţii reciproce; în educaţie prin revenirea la antica
„paidee”; în stilul de viaţă prin resacralizarea lumii şi valorizarea fiinţei umane prin
creaţia proprie, înfrăţind ştiinţa cu filosofia, cu religia, cu arta etc. până la punctul la
care acestea vor deveni una, iar omul, educat dezvoltat, format prin acţiunea acestora,
să fie capabil de acea stare de conştiinţă care să-i permită deopotrivă „să răsară cu
fiecare răsărit de soare, să înflorească în fiecare floare” (Osho) şi să regăsească în
sine însuşi imaginea „eternei Fiinţe a Fiinţelor”.
III. Transdisciplinaritatea reprezintă – în calitate de emisar (activ, transformator,
menit a pregăti omul pentru o lume mai bună) şi în calitate de punte de legătură –
adevăratul liant, agent unificator, prin aceea că realizează depăşirea oricăror bariere
sectoriale şi transcenderea (în sensul arătat al conceptului) oricărei dualităţi de
percepţie asupra identităţilor şi valorilor, vieţii şi lumii, cunoaşterii şi manifestării,
materiei şi spiritului etc. permiţând înţelegerea holografică a existenţei ca un flux
continuu de viaţă şi fiinţă, ca o procesualitate în devenire neîntreruptă, cu o
organizare sistemică (după principiul “sferă în sferă”) şi ierarhizată pe multiple nivele
de realităţi, în care fiecare componentă se naşte şi transformă neîntreupt prin
113
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
acţiunile sinergice ale tuturor celorlalte şi totodată fiecare element constitutiv reflectă
în sine întregul, la fel cum întregul le conţine şi reprezintă pe toate acestea.
IV. Prin această viziune asupra Ordinii Cosmice menită a dezvălui rosturile
şi sensurile fiecărei existenţe în Univers, transdisciplinaritatea trezeşte în
sufletul fiinţei umane sentimentul sacrului, “sentimentul religios cosmic” –
cum îl numea cândva Einstein – considerat drept “cea mai mare şi mai nobilă
cauză aflată la baza cercetării ştiinţifice, purificând imboldul religios de
reziduurile antropomorfice şi contribuind astfel la crearea unei adevărate
spiritualităţi religioase pentru înţelegerea vieţii”.
Pentru că, într-adevăr, sacrul (deci şi transdisciplinaritatea) “percepe
psihicul ca parte integrantă a Lumii Naturii şi descoperă Spiritul în orice aspect
al vieţii, considerând că speciile planetei noastre trec printr-o schimbare
evolutivă mai mare decât a fiecăruia dintre noi în parte, inspirată şi generată de
întreaga Natură” (Serena Roney Dougal).De aceea sacrul presupune o stare de
profund respect şi admiraţie în faţa Spectacolului Vieţii, concomitent cu trăirea
în profunzime a sentimentului de apartenenţă şi participare dinamică, de
implicare cu toată fiinţa şi manifestare creatoare, în cadrul fiecărui Act
(indiferent cât de mare sau mic) ce conturează mersul înainte al Lumii.
V. Transdisciplinaritatea permite înţelegerea naturii profunde, transpersonale, a
fiinţei umane, aceea de creator – fiu al Demiurgului – şi a îndatoririi acesteia de a-şi
recunoaşte şi asuma acest statut existenţial, dar mai ales, de a se manifesta creator
atât în “mediul exterior” (ca actor în Regia Lumii), cât şi în “mediul interior” (ca
artist şi operă de artă, deopotrivă, ca modelator al propriei sale deveniri).
Pentru că, aşa cum s-a arătat: “la intersecţia dintre universul creaţiei umane
şi cel al creaţiei naturale se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică,
supraordonat calităţii sale de fiinţă bio-psiho-socială şi spirituală. Principiul
universal al rezonanţei holografice ne sugerează posibilitatea că omul care
cunoaşte, creator este, oricând în măsură să surprindă şi să înţeleagă adevăruri
tot mai subtile ale existenţei universale, la a căror afirmare contribuie prin
propria sa existenţă de fapt. Unitatea ontologică a fiinţei creatoare, manifestată
între multiplele nivele ale existenţei sale este singura în măsură să răspundă
opţiunii epistemologice de înălţare în grad, de la <<Cosmosul mic>> la
<<Existentul Absolut>>care cuprinde în sine tot”.(Traian Stănciulescu)
"Experienţa creatoare exală, dintotdeauna un iz de transcendenţă – arăta
Doina Balahur – întrucât, prin ea, omul se simte asemeni lui Dumnezeu, făuritor şi
părtaş la Armonia Univerală. Iată de ce, asumându-şi un destin creator, fiinţa
umană nu numai că evadează din stihia contingenţei, a perisabilităţii şi a
plafonatorului <<spirit de turmă>>, dar dobândeşte, totodată, convingerea că
114
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Facerea Lumii abia a început în cele şapte zile şi că urmează Cea de-a Opta Zi de
care este responsabilă pe deplin şi în care poate şi trebuie să trudească după puterile
sale pentru a spori şi a redeschide mereu Ciclul Primordial."
“Fiindcă fiecare clipă vine la noi încărcată de o poruncă a Providenţei, pentru a
rămâne, apoi, în eternitate ceea ce am făcut noi din ea.” (Francis de Sales)
Astfel, în viziunea transdisciplinarităţii, “nici una dintre părţile aparţinând
unei entităţi nu reprezintă în sine, o valoare mai mare, ci numai în măsura în
care ea constituie o componentă a unui întreg armonios. Astfel omul execută un
act pozitiv de creaţie ori de câte ori aşează o înfăptuire pe pământ, sub soare.
Dacă, în definitiv, are dreptul de a se naşte, acest drept rezultă, desigur, din
faptul că el nu constituie nici mai mult nici mai puţin decât o trăsătură a
peisajului – asemenea stâncilor, copacilor, urşilor sau albinelor – din natura
căruia îşi derivă existenţa sa”.(Frank Loyd Wright)
VI. Transdisciplinaritatea este o modalitate de autentică descoperire şi
cunoaştere a fiinţei umane în profunzime, prin înţelegerea mecanismelor de
acţiune şi care se supun legilor creşterii/ dezvoltării vieţii pretutindeni întâlnite
în Lumea Naturii, dar care nu pot fi înţelese la adevărata lor valoare/
semnificaţie – şi mai ales aplicabilitate – fără perceperea corespunzătoare a
ceea ce putem numi “Fenomenul Uman”, şi care, aşa cum s-a arătat “nu
reprezintă decât una dintre nenumăratele nervuri formând evantaiul anatomic şi
spiritual al Vieţii”.(Theillard de Chardin) Întrcât, într-adevăr, pentru cei
pătrunşi de viziunea transdisciplinară, “pentru cei mai bine informaţi cu privire
la dimensiunile şi exigenţele structurale ale Lumii, forţele care, adunându-se de
afară sau ţâşnind dinăuntru, ne apropie tot mai mult unii de alţii, îşi pierd orice
aparenţă de arbitrar şi orice pericol de instabilitate.
Umanitatea dobândeşte astfel consistenţă şi devine în acelaşi timp
verosimilă imediat ce, raportată într-un Spaţiu-Timp biologic, ne apare ca
prelungind în configuraţia ei chiar liniile Universului prin alte realităţi la fel de
avansate ca şi ele.(idem) Căci, în definitiv, ne spune Einstein, “Fiinţa Umană
este o parte a întregului numit de noi Univers; o parte limitată de timp şi spaţiu.
Ea-şi resimte propria identitate, sentimentele, gândurile, ca pe ceva separat de
restul, un fel de iluzie optică a conştiinţei sale. Această iluzie reprezintă o
adevărată închisoare ce ne limitează la dorinţele personale şi la afectaţiunea
pentru câteva fiinţe apropiate. Misiunea noastră este însă aceea de a ne elibera
din această închisoare prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişând toate
Fiinţele şi întreaga Natură în frumuseţea sa.”(Albert Einstein)
“Iată de ce, operaţia pe care o facem spontan cu un om sau cu un animal – arată
în continuare Raymond Ruyer – şi anume să trecem dincolo de semnalmentele, de
gesturile sale, la conştiinţa sa care vorbeşte conştiinţei noastre, această operaţie
115
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
trebuie s-o facem cu toate individualităţile din Univers, cu toate formele sale
active. Trebuie s-o facem cu Universul în totalitatea sa, cu Universul care, în mod
şi mai evident, are un suflet înrudit cu sufletul nostru”.
VII. Viziunea transdisciplinară ne propune luarea în considerare a unei
Realităţi multidimensionale, structurate pe nivele multiple, care să înlocuiască
realitatea pe un singur nivel a gândirii clasice. Proclamarea existenţei unui singur
nivel de realitate elimină sacrul cu preţul distrugerii acestui nivel.
În lumea nivelelor de realitate ceea ce se află deasupra este la fel cu ceea ce se
află dedesubt, însă nu şi viceversa. “Materia” mai fină penetrează “materia” mai
grosieră. Gradele de materializare indică o săgeată de orientare a transmiterii
informaţiei de la un nivel la altul. Această săgeată este asociată, la rândul său,
descoperirii unor legi din ce în ce mai generale, unificatoare, atotcuprinzătoare.
Nivelul cel mai “de sus” şi nivelul cel mai “de jos” al ansamblului
nivelelor de Realitate se unesc prin intermediul unei zone de transparenţă
absolută. Aceste două niveluri fiind însă diferite, transparenţa apare ca un văl,
din punct de vedere al experienţelor, descrierilor, imaginilor, ori
formalizărilor noastre matematice. Izomorfismul dintre “sus” şi “jos” este
restabilit de zona de non-rezistenţă.
Non-rezistenţa acestei zone de transparenţă absolută este datorată pur şi
simplu limitărilor corpului şi organelor noastre de simţ, indiferent de
instrumentele care prelungesc aceste organe. Afirmarea unei cunoaşteri umane
infinite (care să excludă orice zonă de non-rezistenţă) admiţând în acelaşi timp
limitarea capacităţilor şi organelor noastre de simţ, apare ca o scamatorie
lingvistică. Zona de non-rezistenţă corespunde sacrului, adică a ceea ce se
sustrage oricărei raţionalizări. Ansamblul nivelelor de realitate şi zona sa
complementară de non-rezistenţă (adică de valorizare a sacrului) constituie
Obiectul de studiu şi cercetare transdisciplinară (Basarab Nicolescu).
VIII. Transdisciplinaritatea, prin nivelul său de percepere a Realităţii şi prin
viziunea ce o oferă asupra Manifestării Vieţii sub toate formele şi pe toate palierele,
de la universul subatomic, la lumile intergalactice şi de la particulele cuantice la
stările superioare de conştiinţă, permite recunoaşterea Ordinii naturale/universale
ce guvernează evoluţia şi dezvoltarea tuturor structurilor cosmice şi adaptarea
ordinii sociale după standardele de armonie şi vibraţie superioară ale acesteia, în
vederea constituirii unei comunităţi umane capabile de integrarea simbiotică alături
de celelalte forme de viaţă, în Marele Ecosistem Terestru.
Pentru aceasta, transdisciplinaritatea porneşte de la transformarea radicală a
fiecărei fiinţe umane, printr-un proces de tans-figurare, în măsură a face dintr-un
simplu individ-celulă a societăţii, o expresie superioară de manifestare a demnităţii
116
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
sale de ordin planetar şi cosmic, a cărei “conştiinţă iluminată îmbrăţişează
Universul, care devine astfel propriul său corp, în timp ce trupul său fizic devine
manifestarea Spiritului Universal, viziunea sa devine expresie a unei realităţi
superioare, iar discursul său expresia adevărului etern” (Lama Angarika Govinda)
“Un astfel de om – ne arată Traian Brăileanu – care crede în existenţa unei
ordini universale, dar observă tulburarea unei ordini parţiale, va căuta să
restabilească ordinea parţială în conformitate cu principiile ordinii universale.
El nu va fi filosof – căci filosofia se naşte din îndoiala existenţei unei ordini şi
năzuinţa de a o construi – ci reformator, pentru care principiile ordinii
universale sunt bine stabilite, iar programul său de acţiune fixat de la început în
temeiul acestor principii. “
IX. Transdisciplinaritatea se referă, aşa cum indică şi prefixul “trans-“, la
ceea ce se află în acelaşi timp între discipline, şi înăuntrul diverselor
discipline, şi dincolo de orice disciplină, finalitatea sa fiind înţelegerea lumii
prezente, având de ca prim imperativ unitatea cunoaşterii. Astfel
pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şi transdisciplinaritatea sunt cele
patru săgeţi ale unuia şi aceluiaşi arc: cel al cunoaşterii.
Transdisciplinaritatea este, cu toate acestea radical deosebită de pluri- şi
interdisciplinaritate, prin chiar finalitatea sa – înţelegerea lumii noastre – finalitate ce nu
s-a înscris până acum în nici o altă viziune decât cea a cercetării transdisciplinare.
X. Din perspectiva transdisciplinară, pluralitatea complexă şi unitatea
deschisă sunt cele două feţe ale uneia şi aceleiaşi Realităţi. Din coexistenţa
pluralităţii complexe şi a unităţii deschise îşi face apariţia un nou Principiu al
Relativităţii: nici un nivel de Realitate nu constituie un loc privilegiat de unde
pot fi înţelese toate celelalte nivele. Un nivel de Realitate este ceea ce este
datorită existenţei concomitente a tuturor celorlalte.
Acest Principiu al Relativităţii creează o nouă perspectivă asupra religiei,
politicii, artei, vieţii sociale. Şi, fiindcă viziunea noastră asupra lumii se
schimbă, şi lumea se transformă la rândul ei. Din perspectiva transdisciplinară
Realitatea nu este doar multidimensională, ci şi multireferenţială. Diferitele
nivele de Realitate sunt accesibile cunoaşterii umane datorită existenţei unor
diferite nivele de percepţie, ce se găsesc într-o corespondenţă biunivocă cu
nivelele de Realitate. Acestea permit o viziune din ce în ce mai generală,
unificatoare, cuprinzătoare a Realităţii.
XI. Dacă multidisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea consolidează
dialogul a două culturi, transdisciplinaritatea permite considerarea unificării
lor deschise, a unei armonii fără fuziune, oferind o bază metodologică pentru
90
117
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
concilierea celor două culturi oficial antagoniste – cultura ştiinţifică şi cea
umanistă – prin depăşirea lor în unitatea deschisă a culturii transdisciplinare.
XII. Transculturalul desemnează deschiderea tuturor culturilor la ceea ce
le traversează şi trece dincolo de ele. Această percepţie este mai întâi de toate
o experienţă ce rezistă oricărei teoretizări. Ea este bogată în semnificaţii şi
sugestii privitoare la propriul nostru mod de a acţiona în lume, arătându-ne că
nici o cultură nu constituie locul privilegiat din care pot fi judecate celelalte
culturi. Căci fiecare cultură este actualizarea unei potenţialităţi a fiinţei umane
într-un loc bine precizat de pe şi într-un moment bine determinat al istoriei.
Fiinţa umană, în totalitatea sa deschisă, este locul-fără-de-loc a ceea ce
traversează, cuprinde şi trece dincolo de culturi, percepţia transculturalului
presupunând, înainte de toate, ca experienţă, tăcerea diferitelor actualizări.
Există atâtea nivele de tăcere câte corelaţii între nivelele de Realitate. Dacă
există un limbaj universal, acesta trece dincolo de cuvinte, căci el se referă la
tăcerea dintre cuvinte şi la tăcerea nesfârşită a ceea ce exprimă un cuvânt.
Limbajul universal nu este o limbă care să poată fi introdusă în dicţionare.
Limbajul universal este experienţa totalităţii fiinţei noastre, în sfârşit reunită,
dincolo de aparenţe. Diferitele culturi constituie diferitele faţete ale umanului.
Multiculturalul permite interpretarea unei culturi de către alta; interculturalul
– fecundarea unei culturi de către alta, pe când transculturalul asigură
traducerea unei culturi în oricare alta, prin descifrarea sensului ce leagă diferitele
culturi, în acelaşi timp trecând dincolo de ele90.
XIII. Atitudinea transreligioasă este aceea care, izvorâtă dintr-o
transdisciplinaritate trăită, ne permite să învăţăm să cunoaştem şi să apreciem
specificitatea tradiţiilor religioase şi areligioase ce ne sunt străine, pentru a
percepe structurile comune care le fundamentează şi pentru a ajunge astfel la
o atitudine transreligioasă a lumii: şi anume aceea care nu se află în
contradicţie cu nici o tradiţie religioasă şi cu nici un curent agnostic ori ateu,
în măsura în care aceste tradiţii cunosc prezenţa sacrului. Sacrul este ceea ce
uneşte, nefiind atributul unei religii sau al alteia. “Sacrul este experienţa unei
realităţi şi izvorul conştienţei fiinţării noastre în această lume”, scria Mircea
Eliade. Sacrul fiind înainte de toate o experienţă, se traduce printr-un
sentiment – “sentimentul religios cosmic”, după cum îl numea Einstein – a
ceea ce leagă fiinţele şi lucrurile şi, în consecinţă, provoacă în străfundurile
fiinţei umane respectul absolut al alterităţilor unite prin viaţa comună pe unul
şi acelaşi Pământ.
Ibidem
118
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
XIV. Cercetarea transdisciplinară, prin definiţie, are în primul rând, şi mai
presus de toate, caracter utilitar, venind în întâmpinarea omului promovând -
prin participare activă - progresul ştiinţei, societăţii şi individului, al culturii şi
civilizaţiei per ansamblu şi mai mult decât atât, evidenţierea şi transpunerea în
realitatea socială a Normelor universale ce reglementează procesele Naturii,
pentru ca astfel, comunitatea umană să ştie şi să poată, să aibă, deci, deopotrivă
cunoaşterea şi metodele obiectualizării ei, dar mai presus de toate să
conştientizeze necesitatea armonizării conduitelor individuale şi colective cu
ordinea generală ce guvernează la nivelul întregului Cosmos.
De aceea orice rezultat al cercetării, care nu-şi realizează materializarea la
nivelul social, rămâne un simplu proiect abstract, ori pură utopie. Şi chiar dacă e de
principiu că visele utopice de astăzi reprezintă realitatea zilei de mâine, totuşi, în
primul rând energia şi efortul cercetărilor transdisciplinare trebuie să se
concentreze mai puţin pe schiţarea planurilor zilei de mâine, cât pe dezvoltarea
individului şi a comunităţii, astfel încât să fim pregătiţi cu toţii pentru acest
"Mâine". Pentru că el se va naşte cu adevărat abia atunci. Şi cine ştie, poate îşi va
face intrarea în lume chiar mai repede. Depinde de aportul şi efortul omului.
Astfel că putem desprinde următoarele direcţii definitorii pentru procesul de
acţiune şi implementare a viziunii transdisciplinare:
• în cultură: - prin mutaţia de paradigmă spre viziunea holografică asupra
universului, vieţii şi fiinţei (percepute ca un tot unitar, un flux continuu de
realităţi organizate sistemic, structurate de legi bine stabilite, ierarhizate
funcţional şi derulându-şi procesele existenţiale într-o perfectă armonizare
derivată din acţiunea lor sinergică, sub impulsul creator al unor Principii de
rangul cel mai înalt); prin dezvoltarea şi unificarea ştiinţei, concomitent cu
ridicarea acesteia la normele Ştiinţei Universale, punctul şi realitatea
matriceală de confluenţă cu religia, arta, filosofia, conturând astfel modelul
unui veritabil cod, procedeu şi modalitate - nu doar de percepere - ci de trăire
veritabilă a vieţii, ca structură cu sens şi orientare bine definite, deopotrivă la
nivel cotidian (de zi cu zi) cât şi istoric şi cosmic.
• în societate: - prin ridicarea standardului de viaţă cu accent pe calitatea şi
dezvoltarea durabilă a întregii comunităţi umane, valorificând principiul
conform căruia adevărata civilizaţie începe cu omul, trece prin procesul
manifestării creatoare a acestuia pentru a se întoarce apoi la om, acelaşi om dar
devenit acum altul prin chiar supunerea acestei alchimii existenţiale de
autoexprimare a propriei sale metamorfoze: Hommo Sui Transcendentalis.
119
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
• în educaţie: - prin reargumentarea anticei educaţii paideice şi modelarea unor
cadre, structuri, metode noi, adaptate actualelor necesităţi de manifestare a
speciei umane, potrivit nivelului prezent al devenirii vieţii pe Terra91.
• în tehnologie: - prin deschiderea posibilităţii de utilizare şi valorificare a
multiplelor forme de energie existente în Lumea Naturii şi a Universului,
deopotrivă manifestate prin intermediul tuturor categoriilor de fiinţe,
inclusiv cele umane. Singura barieră actuală o constituie necredinţa,
derivată din lipsa elementară de educaţie corespunzătoare a oamenilor de
ştiinţă cu privire la procesele reale ale manifestării vieţii, fapt ce determină
imediat incapacitatea de înţelegere a fenomenelor şi realizare a cauzelor/
principiilor şi legilor după care acestea funcţionează.
• la nivelul fiinţei umane: - prin luarea în considerare a structurii reale şi complete a
ceea ce numim cu titlul generic de "om", perceperea mecanismelor de funcţionare
a acestora precum şi identificarea fiinţei interioare, cunoaşterea funcţiilor şi
necesităţile Sinelui, a nivelelor de conştiinţă şi a gradelor de conştientizare (de
percepere a realităţii) a regulilor dezvoltării individuale şi a metodelor practice de
aplicare a lor pentru îndeplinirea rostului fiinţei umane, a misiunii sale existenţiale,
care de asemenea scapă înţelegerii şi câmpului de acoperire al ştiinţelor actuale92.
Prof univ. Angela Vaisu,
Preşedinte, Insitutul Român de Studii Trabsdisciplinare şi Cercetări în
domeniul Ştiinţei Universale, Hyperion, Cluj-Napoca
Cerc.şt. Codruţa Porcar
Centrul Artemis, Cluj-Napoca
Cerc.şt. Dora Avesalon
Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur”, Cluj-Napoca
Prof univ. Aurelian Burcu
Director, Insitutul Român de Studii Trabsdisciplinare şi Cercetări în
domeniul Ştiinţei Universale, Hyperion, Cluj-Napoca
91
A se vedea în acest sens şi A. Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice şi
respectiv Elemente de psihosociologia educaţiei paideice, Ed. Argonaut, 2005
92
Recomandăm în acest sens şi A. Burcu Psihologia fiinţei. Psihologia ecologică integrativă a
personalităţii, Ed. Fundaţiei Mercur, 2000, Psihopedagogia cercetării transdisciplinare, Ed.
Argonaut, 2003, precum şi trilogia dedicată consilierii în managementul calităţii vieţii şi condiţiei
umane: Fundamentele consilierii, Abilităţile consilierului şi respectiv Centrul de consultanţă…,
toate apărute la Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2004; L.A. Radu Deschiderea universului Ed. Nevali,
2002 şi respectiv Tratat de psihologie cognitivă, Ed. Mega, 2003
120
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAFIE
1. Angela Vasiu, Adrian Vasiu – Geometria interioară, Ed.Albastră, Cluj-Napoca 2001
2. Angela Vasiu, Adrian Vasiu – Fundamentele geometriei în sprijinul integrării naturale în
viaţă, Cluj-Napoca, Dokia Publishing House Ltd.,1998
3. Angela Vasiu, Constantin Vasiu– Logica terţului inclus, Academic Press, Cluj-
Napoca, 2002
4. Vasiu Angela Vasiu, Adrian Vasiu – Matematica sacră, Ed. Nereamia Napocae,
Cluj-Napoca, 2003
5. Angela Vasiu - Fundamentele integrării naturale în viaţă, Dokia Publishing House
Ltd. 2001
6. Angela Vaisu, Aurelian Burcu & col – Manualul consilierului pentru dezvoltare
umană, Fundaţia Mercur, 2005 Chiar dacă îţi împarţi averea celor săraci şi chiar dacă ai şti
7. Traian Stănciulescu – Introducere în filosofia creaţiei umane, Junimea, 1999 toate limbile pământului şi toate tainele şi toate ştiinţele, n-au
8. Traian Stănciulescu & col. – Tratat de creatologie, Peformantica, 1998 să fie nimic fără iubire, care e mărinimoasă, răbdătoare, care
9. Traian Stănciulescu – Miturile creaţiei, Performantica, 1995 nu face rău, nu doreşte onoruri, îndură totul, crede oricui,
10. Petru Pânzaru – Viaţa sub privirile filosofiei şi ale ştiinţelor moderne, Arbatros, 1985 speră mereu, rezistă la orice.
11. Basarab Nicolescu – Ştiinţa, sensul şi evoluţia, Cartea Românească, 1996
12. Basarab Nicolescu – Noi, particula şi lumea, Polirom, 2002 Henry Sienkiewicz
13. Basarab Nicolescu – Transdisciplinaritatea: manifest, Polirom, 1999
14. Basarab Nicolescu – Teoreme poetice, Vitruviu, 2000
15. Lucian Alexandru Radu – Deschiderea universului: incursiune în lumea cercurilor
vicioase, Nevali, 2001
16. Lucian Alexandru Radu – Evanghelia interioară, Nevali, 2002
17. Lucian Alexandru Radu – Călătorie prin conţtiinţă, Mega, 2004
18. Tiberiu Brăilean – Grădinile lui Akademos, Junimea, 2005
19. Aurelian Burcu, Angela Vasiu & col.– Fundamentele cercetării transdisciplinare,
Argonaut, 2003
20. Aurelian Burcu, Angela Vasiu & col.– Psihopedagogia cercetării transdisciplinare,
Argonaut, 2003
21. Aurelian Burcu, Angela Vasiu & col.– Managementul cercetării transdisciplinare,
Argonaut, 2003

121 122
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FENOMENUL DE EVAZIUNE
FISCALÃ ÎN ROMÂNIA
Preţul excelenţei este disciplina. Costul mediocrităţii este dezamăgirea.
William Ward
1.Conceptul de evaziune fiscalã
Fiscalitatea este o inoportunitate pentru orice contribuabil, oricât civism ar
dovedi acesta. Studiile consacrate acestui domeniu al fiscalitãţii urmãresc
tocmai limitarea efectelor negative sau nedorite ale acesteia asupra
contribuabilului, asupra comportamentului sãu fiscal.
Fiscalitatea trebuie privitã atât ca un atribut al statului, cât şi ca o pârghie
care este necesar sã ia în considerare voinţa şi consimţirea contribuabilului la
impozit, doar prin armonizarea acestor douã aspecte, atât în perioada
premergãtoare instituirii sau mãririi unui impozit, cât şi în faza de percepere a
sa, se pot crea garanţii pentru randament ridicat şi de duratã al fiscalitãţii şi
pentru limitarea evaziunii fiscale.93
Fãrã îndoialã, fiscalitatea este necesarã, pânã acum nu s-a putut înlocui
acest mijloc de finanţare şi de susţinere a statului, dovedindu-se cã “impozitul
este un rãu necesar”.
Impozitul reprezintã un punct nodal al fiscalitãţii, el însoţînd în decursul
istoriei, naşterea şi dezvoltarea statului. Deşi se poate vorbi despre o istorie
milenarã a impozitului, el este una din instituţiile publice cele mai
controversate. Chiar dacã fiecare contribuabil este în mod aprioric considerat a
fi consimţit la suportarea unei sarcini fiscale, în unele cazuri se înregistreazã
revolte împotriva lui, şi destul de des au loc încãlcãri ale politicii fiscale.
Evaziunea fiscalã este unul din fenomenele economico-sociale de maximã
importanţã cu care statele de astãzi se confruntã, într-o mãsurã mai mare sau
micã. Ceea ce se poate face efectiv în acest domeniu este limitarea cât mai mult
a consecinţelor acestui fenomen, eradicarea lui fiind practic imposibilã.
Efectele evaziunii fiscale se resimt direct asupra nivelurilor veniturilor
fiscale, conduc la distorsiuni în mecanismul pieţei şi în ultimul rând, pot
contribui la crearea unor inechitãţi sociale datorate “excesului” şi “înclinaţiei”
diferite a contribuabililor la evaziunea fiscalã.
În toate timpurile, multitudinea obligaţiilor pe care le impun legile fiscale
contribuabililor, au fãcut sã stimuleze ingeniozitatea acestora în a inventa
93
Botea P.Ioan-Metode şi tehnici fiscale,pag.171
123
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
diverse procedee de eludare a legilor fiscale. ”Evaziunea fiscalã a fost
întotdeauna în special activã şi ingenioasã pentru motivul cã fiscul, lovind
indivizii în averea lor îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bãnesc”.
Pretutindeni şi dintotdeauna evaziunea fiscalã a fost condamnatã. Cu toate
acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul
timpului. El persistã în toate ţãrile şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor.
Economia subteranã sau "economia neagrã" ( black economy ) ca formã de
manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vânzarea ilegalã de droguri,
prostituţie, jocuri de noroc, etc. ) e estimatã a fi 8% din P.N.B în Marea
Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franţa,
Olanda, Canada şi Germania, 8,5% în SUA şi 5% în Japonia.94 Semnificaţia
problemei e mai mare în ţãrile mai puţin dezvoltate unde guvernele pot
întâmpina mari dificultãţi în supravegherea tranzacţiilor care au loc în
economie. N. Kaldar estima frauda fiscalã în ţãrile lumii a treia, între 4/5 şi
9/10 din încasãrile fiscale prevãzute.
Evaziunea fiscalã e unul din fenomenele economico - sociale complexe de
maximã importanţã cu care statele de astãzi se confruntã şi ale cãrei consecinţe
nedorite cautã sã le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind practic imposibilã.
Statul trebuie sã se preocupe sistematic şi eficient de preântâmpinarea şi
limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate şi sã
incite la evaziune fiscalã, urmãrind în principal douã scopuri: un scop "pozitiv"
argumentat de dorinţa de a stimula formarea capitalului şi un scop "negativ"
reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot
cortegiul de consecinţe.
Astfel evaziunea fiscalã apare ca un element dorit sau nu al politicii fiscale.
Unul dintre secretele japonezilor în ce priveşte formarea capitalului e evaziunea
fiscalã care e încurajatã oficial. În mod legal un japonez adult e scutit de taxe
pentru un cont de economii medii. Japonia are de 5 ori mai multe conturi de
acest fel decât numãrul populaţiei, inclusiv copiii. Din aceasta cauzã au rata cea
mai mare de formare a capitalului.
Din alt punct de vedere, efectul cotelor înalte şi puternic progresive au
dispãrut şi ca urmare a faptului cã ele au stimulat apariţia prevederilor legale şi
a altora ce sprijinã evaziunea fiscalã, în speţã, aşa numitele portiţe legale, ce
permit reducerea procentualã a cotelor de impozitare. Intervenţia statului în
menţinerea unui anumit grad de evaziune fiscalã în scopurile arãtate, trebuie
analizatã prin prisma raporturilor dintre efect şi eforturi.
94
Botea P.Ioan-Metode si tehnici fiscale,pag.173
124
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
În cazul evaziunii, contribuabilul încearcã sã se plaseze într-o poziţie cât
mai favorabilã, pentru a beneficia cât mai mult de avantajele oferite de
reglementãrile fiscale în vigoare. Altfel spus, evazionistul foloseşte de obicei,
procedee legale, folosindu-se chiar de portiţele lãsate deschise de legiuitor. În
vederea promovãrii unor activitãţi economice, legislativul prevede, în cadrul
sistemului fiscal, o anumitã strategie, cât şi unele facilitãţi, înlesniri sau chiar
scutiri de platã a unor obligaţii fiscale, facilitãţi care de regulã le însuşesc şi
unii contribuabili care nu beneficiazã legal de ele.
În literatura de specialitate, au fost date multe interpretãri ale conceptului
de evaziune fiscalã. Una dintre acestea defineşte fenomenul de evaziune fiscalã
ca fiind sustragerea totalã sau parţialã de cãtre unii contibuabili –persoane
juridice- prin diverse forme de la platã obligaţiilor faţa de buget.
Fenomenul de combatere a formelor de manifestare a evaziunii fiscale are
efect sporit, de regulã, când cei desemnaţi sã emitã procedurile fiscale sau de
control fiscal, nu au stabilitate, cãi şi metode cât mai diversificate, realiste şi
eficiente, cunoscându-se faptul cã formele de manifestare imbracã aspecte
nebãnuite.
2.Consideraţii critice despre conceptul de evaziune fiscalã
Neglijarea combaterii formelor de manifestare a evaziunii fiscale poate
conduce la escaladarea fenomenului pânã la nivelul fraudei fiscale sau al crimei
fiscale sau economice. De asemenea, consecinţele negative ale acestui fenomen
se reflectã şi asupra realizãrii echilibrului bugetar la nivel local şi central,asupra
puterii de cumpãrare a monedei naţionale şi, nu în ultimul rând, asupra
stabilitãţii economiei naţionale.
Evaziunea fiscalã e o noţiune foarte dificil de precizat, în plus nu existã o
definiţie legalã a fraudei fiscale. Dacã se vorbeşte de fraudã se vorbeşte în
aceeaşi mãsura de fraudã legalã sau legitimã, de fraudã ilegalã , de evaziune
internaţionalã, evaziune legalã, de evaziune ilegalã, de paradisuri fiscale sau de
refugii, de abuzul dreptului de a fugi din faţa impozitului, de libertatea alegerii
cãii celei mai puţîn impozitate sau subestimarea fiscalã, frauda la lege sau
economia subteranã.
Cel mai adesea frauda fiscalã desemneaza stricto senso, o infracţiune la
lege, şi se distinge de evaziunea fiscalã care se defîneşte ca o utilizare abilã a
posibilitãţilor oferite de lege.
Prima definire a evaziunii fiscale a fost datã între cele douã rãzboaie
mondiale. Conform acesteia frauda îmbracã o concepţie extensivã, noţiunea de
evaziune fiscalã e inclusã în cea de fraudã. Ea a fost susţinutã de Lerouge sau
M.A. Piatier.
125
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Cel mai cunoscut sens dat evaziunii fiscale e "arta de a evita cãderea în
câmpul de atracţie a legii fiscale" concept care aparţine lui M.C. de Brie şi
P.Charpentier.
Cel de-al treilea concept aparţine lui Maurice Duverger, care considera cã
evaziunea fiscalã e un termen generic, şi desemneazã manifestarea de fuga din
faţa impozitelor. Aceasta e o definiţie în sens larg a evaziunii fiscale care
ajunge sã înglobeze şi fraudã.
În România problema evaziunii fiscale capãtã un interes major în primul
rând datoritã existenţei unei economii cu o lipsã acutã de capital, atât la nivel
macroeconomic, pentru susţinerea programelor naţionale de restructurare, cât
mai ales la nivel microeconomic, unde fenomenul subcapitalizãrii este deosebit
de presant.
De asemenea, tot lipsa de capital atrage dupã sine o situaţie precarã a
veniturilor care trebuie sã alimenteze bugetul de stat şi care au ca menire
finanţarea unor importante sectoare sociale (sãnãtate, învãţãmânt, etc.). În
aceste condiţii, limitarea într-o mãsurã cât mai mare a evaziunii fiscale ar avea
efect pozitiv asupra echilibrului bugetar.
O alta formã a evaziunii fiscale se manifestã chiar în raza de activitate a
aparatului fiscal actual, în sensul ca la nivelul unitãţilor fiscale actuale:
percepţii comunale, circumscripţii fiscale orãşeneşti şi administraţii fînanciare
municipale, în evidenţele contribuabililor (rolul fiscal şi fişa plãtitorului) nu
sunt înscrise toate sumele datorate de contribuabili, chiar dacã acestea le
plãtesc. În astfel de situaţii, sumele plãtite se pot compensa cu alte obligaţii sau,
la finele anului, ele apar ca sume plãtite în plus şi se restituie contribuabililor.
Acest lucru se produce fie din neştiinţa organului fiscal, sau chiar intenţionat
(existând în acest sens o înţelegere tacitã, ilegala între organul fiscal şi
contribuabil).
La noi Iulian Vãcãrel sugereazã definirea evaziunii fiscale ca fiind
"sustragerea de la impunere a unei pãrţi din materia impozabilã". 95
3. Evaziunea ilicitã şi legalã
Evaziunea fiscalã e clasificatã de Virgil Cordescu astfel: ilicitã şi legalã.
Evaziunea ilicitã are un caracter fraudulos. Prin aceasta se înţelege acţiunea
contribuabilului ce violeazã o prescripţie legalã cu scopul de a nu plãti
95
Iulian Vãcãrel-Finanţe publice(Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti 1992 si
1999),pag.161
126
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
impozitul cuvenit. Evaziunea fiscalã e frauduloasã când contribuabilul obligat
sã furnizeze date în sprijinul declaraţiei sale recurge la disimularea obiectului
impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor
cãi de sustragere de la plata impozitului datorat. În general e greu sã se poata
determina toate formele de evaziune de acest gen. Acelea de care trebuie sã se
ţina seama la cercetarea contabilã sunt: înregistrãrile cu scopul de a micşora
rezultatele; înfiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive; amortismente
nelegale şi amortismente la supraevãluari; rezervele latente; nejustificarea cu
documente legale a înregistrãrilor; trecerea de cifre nereale în registrele
comerciale; erori în conturi personale a unor parţi din beneficiu; reducerea
cifrei de afaceri; mascãri de pãrţi din beneficiu prin omisiuni; contabilizãri de
cheltuieli şi facturi fictive, etc.
Evaziunea legalã sau mai bine spus toleratã exprimã acţiunea
contribuabililor de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevãzutã de
legiuitor şi deci toleratã prin scãparea din vedere. Ea nu pote fi posibilã decât
datoritã unei inadvertenţe sau lacune a legii şi e frecventã mai ales în epoci
când apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.
Contribuabilii gãsesc anumite mijloace şi exploatând insuficienţele legislaţiei
eludeazã în mod "legal" sustrãgându-se în total sau în parte plãţii impozitelor,
tocmai datoritã acestei insuficiente a legislaţiei. Procedând astfel contribuabilii
ramân în limita strictã a drepturilor lor şi statul nu se poate apãra decât printr-o
legislaţie bine studiatã, clarã, precisã, stiintificã. Singurul vinovat de
producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul. În practicã,
faptele de evaziune bazate pe interpretarea favorabilã a legii, sunt foarte
diversificate în funcţie de inventivitatea contribuabilului şi largheţea legii, dar
cele mai frecvent folosite sunt urmãtoarele: practica unor societãţi comerciale
de a investi o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini şi utilaje pentru
care statul acordã reduceri ale impozitului pe venit, scãderea din venitul
impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamã şi publicitate; constituirea de
fonduri de amortizare sau de rezervã într-un cuantum mai mare decãt cel
justificat din punct de vedere economic, etc..
Frauda fiscalã este de douã tipuri: legalã şi ilegalã.
a) Frauda legalã e o expresie metaforicã şi ambiguã, e utilizatã frecvent în
ţãrile francofone. Ea are o dublã semnificaţie. Uneori desemneazã subestimarea
materiei impozabile prin anumite regimuri fiscale de favoare ( mai ales în cazul
impunerii forfetare ). Cel mai adesea, totuşi, frauda fiscalã desemneazã
procedeele juridice care permit scãparea de impozitare fãrã a contravenii legii.
127
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Cel mai notoriu exemplu în acest sens e procedeul utilizat pe scara naţionalã, al
înfiinţãrii de societãţi comerciale "în lanţ" sau "în cascadã " de cãtre acelaşi
patron sau grup de asociaţi imediat dupã ce o societate a acestora iesea din
perioada de scutire de platã a impozitului pe profit. Astfel cã la noi în ţarã între
1991-1995 suma sustrasã se ridicã la valoarea unuia sau a douã bugete anuale.
b) Frauda ilegalã desemneazã violarea directã şi deschisã a legii fiscale şi
nu acoperã decât frauda stricto senso, astfel încât e de preferat utilizarea
formulei de frauda fiscalã.
Delimitarea evaziunii fiscale e foarte delicatã. Pentru trasarea frontierei
între evaziunea fiscalã acceptabilã şi cea inacceptabilã, doctrina a sistematizat
trei criterii: motivaţia fiscalã a contribuabilului, utilizarea forţatã a legislaţiei
civile şi profitul fiscal tras din operaţia respectivã. 96
Evaziunea fiscalã reprezintã sustragerea de la impunere a unei pãrţi mai
mari sau mai mici din materia impozabilã. Ca fenomen, evaziunea fiscalã se
întâlneste deopotrivã atât pe plan naţional, cât şi pe cel internaţional.
Conform legii nr. 87 / 1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, evaziunea
fiscalã este prezentatã ca fiind: „ sustragerea prin orice mijloace, în întregime
sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului
de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi fondurilor
speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice şi persoanele juridice române
şi strãine, denumite contribuabili...”
În functie de modul cum poate fi sãvârşitã, evaziunea fiscalã cunoaşte douã
forme de manifestare:
A. Evaziune fiscalã realizatã la adãpostul legii: permite sustragerea unei
pãrţi din materia impozabila farã ca acest lucru sã fie considerat conravenţie
sau infracţiune.
Evaziunea fiscalã legalã este posibilã deoarece legislaţia din diferite state
ale lumii permite scoaterea de sub incidenţa impozitelor a unor venituri, pãrţi
de venituri, componente ale averii ori a anumitor acte şi fapte care în condiţiile
respectãrii riguroase a legislaţiei în vigoare şi principiilor impunerii, nu ar
trebui sã scape de la impozitare.
Un exemplu de evaziune fiscalã la adãpostul legii este impunerea
veniturilor realizate de anumite categorii de persoane fizice pe baza unor norme
medii de venit, impunere ce creeazã condiţii pentru contribuabilii care
96
Boulescu M.-Curtea de conturi-Tradiţie şi actualitate(Bucureşti,1993),pag.97
128
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
realizeazã venituri mai mari decât media sã nu plãteascã impozit pentru
diferenţa respectivã.
Un alt exemplu de evaziune legalã care permite ca o parte de venit sã scape
de la impunere sunt facilitãţile fiscale care se acordã agenţilor economici din
anumite ramuri ale economiei la înfiinţare sau pe parcursul desfãşurãrii
activitãţii sub forma unor scutiri de la plata T.V.A. la import sau export, accize,
etc. sau reduceri de impozit pe profit.
Amortizarea acceleratã, atunci când este permisã de lege pentru unele
categorii de fonduri fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil în
favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decât cel impus de
valoarea uzurii fizice şi morale, înregistrate de mijloacele fixe respective în
perioada luatã în calcul.
Evaziunea fiscalã la adãpostul legii poate fi evitatã prin corectarea,
perfecţionarea şi îmbunãtãţirea cadrului legislativ care au fãcut-o posibilã.
B. Evaziunea fiscalã frauduloasã: se întâlneşte pe o scarã mult mai largã
decât evaziunea licitã şi se înfãptuieşte cu încãlcarea prevederilor legale,
bazându-se pe fraudã şi pe rea credinţã. Drept urmare, acest fenomen antisocial
trebuie combãtut puternic, fiindcã sustrage de la bugetul de stat un volum
important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor
cheltuieli de ordin social sau economic.
Frecvent, evaziunea fiscalã frauduloasã se întâlneşte sub diferite forme,
cum ar fi: ţinerea unor registre contabile nereale; distrugerea voitã a unor
documente care pot ajuta la aflarea adevãrului privind livrãrile de mãrfuri,
preţurile practicate, comisioanele încasate sau plãtite, etc.; întocmirea de
documente de platã fictive; modificarea nejustificatã a preţurilor de
aprovizionare şi a cheltuielilor de transport, manipulare şi depozitare;
întocmirea unor declaraţii vamale false la importul sau exportul de mărfuri;
întocmirea de declaraţii de impunere false, când cu bunã ştiinţã nu sunt
menţionate decât o parte din veniturile realizate etc.
Pe mãsura adâncirii cooperãrii economice internationale şi a dezvoltãrii
relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate
diferit, evaziunea fiscalã nu se mai manifestã doar ca un fenomen naţional, ci a
devenit unul internaţional. Astfel, de exemplu, o firmã având sediul de bazã
într-un anumit stat şi diferite reprezentanţe în alte state, dintre care unele cu
un regim fiscal mai blând, va fi mai mult decât tentatã sã transfere o parte cât
mai mare din profitul realizat în statul cu fiscalitate mai ridicatã în statul cu o
fiscalitate mai redusã. Astfel, pe glob se întâlnesc numeroase „ oaze fiscale ”
sau „ paradisuri fiscale ”, cum sunt ele denumite, şi anume: Elveţia,
129
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Liechstein, Luxemburg, Bahamas, Panama, Insulele Cayman , etc. Pe teritoriul
acestor state sunt înfiintate numeroase firme strãine cãtre care sunt dirijate
profiturile unitãţilor productive aflate pe teritoriul altor ţãri, eludându-se fiscul.
Astfel, de exemplu, în Liechtenstein sunt înregistrate mai multe sedii sociale de
firme industriale şi comerciale, reale şi fictive, decât totalul populaţiei sale,
respectiv circa 40.000 de firme la 25.000 de locuitori. Explicaţia constã în
faptul cã orice firmã care îşi stabileşte sediul pe teritoriul acestui stat este
scutitã de plata impozitului pe profit.97
De asemenea, în Însulele Cayman, situate în Marea Caraibilor, cu o
populaţie de numai 20.000 de locuitori sunt înregistrate în jur de 19.000 de
diferite companii, peste 500 de bãnci şi peste 300 de firme de asigurãri. În
acelasi timp, 20 din primele 25 de bãnci ale lumii au filiale deschise în aceste
insule, iar acest nou centru financiar în numai câţiva ani a ajuns sã devinã
aproape 10% din piaţa eurodolarilor.
În ţãrile cu o experienţã vastã în fiscalitatea adaptatã cerinţelor economiei
de piaţă, evaziunea fiscalã, specificã mai ales T.V.A., poate fi întâlnitã sub
urmãtoarele forme:
• frauda pe termen lung, care apare atunci când un agent economic,
care şi-a creat în timp o bunã reputaţie prin comportament şi rezultate,
înceteazã brusc plãţile, declarându-se în stare de faliment, dupã ce în
prealabil a avut grijã sã-şi transfere profitul în altã ţarã;
• frauda pe termen scurt, care poate fi întâlnitã atunci când o nouã
întreprindere înfiinţatã înainteazã organelor fiscale o cerere justificatã de
rambursare a T.V.A., însã dupã rambursare întreprinderea în cauzã îşi
înceteazã activitatea, iar plãtitorul dispare;
• sindromul „ PHOENIX”, când o firmã ce avea obligaţii de platã a
T.V.A. se declarã în stare de faliment sau se lichideazã, dar apare o altã
firmã cu acelaşi director. În acest caz, organelor fiscale le revine sarcina
de a încerca sã încaseze impozitul de la unitatea falimantarã sau lichidatã;
• sindromul „ COMPANIILOR MULTIPLE” apare în cazul în care
sunt înregistrate mai multe firme printre care şi una fantomã. Aceasta din
urmã solicitã rambursarea taxei pe valoarea adaugatã fãrã sã fi participat la
plata T.V.A. colectate, dupã care dispare;
• manipulãrile insignifiante care se concretizeazã în efectuarea unei
serii de modificãri mãrunte în contabilitate, ca, de exemplu: omiterea de la
însumare a unor pagini, înregistrarea repetatã a unor facturi de intrare,
raportare greşitã, etc. Toate acestea conduc la întocmirea unui decont TVA
incorect.
97
Tulai C.-Finanţe publice şi fiscalitate(Casa cãrţii de ştiinţã), pag.86
130
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
5. Evaziunea fiscală în România
In ceea ce priveşte evaziunea fiscalã în România, conform unor aprecieri
ale Curţii de Conturi, aceasta a înregistrat în anul 1997 un volum de 24.000
miliarde lei, iar în anul 1998 unul de aproximativ 40.000 miliarde lei. Faţã de
PIB evaziunea fiscalã reprezenta în anul 1997 circa 10%, menţinându-se la
acelaşi nivel şi în anul urmãtor, iar faţã de bugetul general consolidat al
statului, reprezenta aproximativ 30% în 1997 şi circa 32% în anul 1998.
În continuare prezentãm exemple mai semnificative de manifestare a
evaziunii fiscale în România.
Conform prevederilor unor acte normative fundaţiile, organizaţiile şi
asociaţiile non-profit, cu caracter umanitar, social, cultural, sportiv, etc. sunt
scutite de plata taxelor vamale pentru unele bunuri provenite din ajutoare şi
donaţii. Printre aceste bunuri se numãrã şi autovehiculele. Drept urmare, în
cursul perioadei 1995 – 1996 au fost introduse în ţarã de cãtre numeroase
asociaţii şi fundaţii non-profit, în regim de scutire de taxe vamale, circa 13.500
autoturisme. În urma controalelor efectuate, în anul 1997 de cãtre organele
Ministerului Finanţelor la 689 de organizatii non-profit din toatã ţara, a rezultat
cã la peste 80% din acestea au fost încãlcate prevederile legale în vigoare,
adicã: bunurile primite sub formã de ajutoare şi donaţii au fost utilizate în alte
scopuri decât cele prevãzute în obiectul de activitate; bunurile respective nu au
fost înregistrate în patrimoniu ori au fost utilizate în interes personal sau pentru
obţinerea de profit. Deci, în loc ca pentru autoturismele importate sã se fi plãtit
taxe vamale, care echivalau cu 128 mld lei, s-a ajuns ca în cazul majoritãţii
fundaţiilor constituite din persoane fizice, câţi membri sunt, atâtea masini
primite ca donaţii sã existe. Deci, în acest caz, legislaţia imperfectã creeazã
condiţii pentru ca evaziunea fiscalã sã se practice „ perfect legal”.
Unii agenţi economici practicã preţuri de livrare inferioare costurilor
produselor finite şi, implicit, calculeazã accize în raport cu preţurile respective
şi nu de costurile efective ale produselor, aşa cum este legal. În acest caz
evaziunea fiscalã se realizeazã prin: utilizarea ca bazã de calcul a accizelor
datorate statului pentru bãuturile alcoolice, a preţurilor de livrare negociabile cu
cumpãrãtorul, preţuri care se situau sub nivelul costurilor cu care au fost
realizate produsele; stabilirea preţului materiei prime din care s-a obţinut
alcoolul la fabricarea bãuturilor alcoolice, sub preţul pieţei.
Cele mai frecvente cazuri de sustragere a agenţilor economici de la plata
obligaţiilor cãtre bugetul de stat se produc prin neînregistrarea în contabilitate
a veniturilor realizate. O altã modalitate de evaziune la care apeleazã de cele
mai multe ori cetãţenii strãini, rezidenţi în România, este aceea a folosirii
131
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
facturii externe falsificate, în care se înscriu preţuri mai mici decât cele reale.
Nu lipsesc din România nici firmele fantomã al cãror singur scop îl reprezintã
înţelepciunea şi evaziunea fiscalã. De obicei, aceste firme sunt întemeiate în
numele unor cetãţeni care nu au fost niciodatã în România sau care au plecat
din ţarã la scurt timp dupã înfiinţarea lor . În numele unor astfel de firme se
emit şi se utilizeazã ordine de platã fictive prin care se sustrag sume importante
cuvenite bugetului de stat sau sunt înşelate o serie de firme din alte localitãţi.
Prin apelarea la astfel de cãi de realizare a evaziunii fiscale se sustrag de la
bugetul de stat zeci de miliarde.
Evaziunea fiscalã se întâlneşte şi în cazul taxelor de timbru pentru
activitatea notarialã. Astfel de exemplu, în cazul autentificãrii actelor de
înstrãinare a imobilelor, nu de puţine ori pãrţile se înteleg ca preţul vânzãrii
înscris în actul de vânzare – cumpãrare autentificat sã fie înferior celui practicat
în realitate, pentru cã taxa da timbru sã se calculeze la un preţ mai mic.98
În perioada care a trecut de la introducerea taxei pe valoarea adaugatã în
România s-au conturat multiple forme ale evaziunii fiscale şi în acest domeniu,
cele mai des întâlnite fiind urmãtoarele:
• vânzãri nedeclarate, care apar cu frecvenţa cea mai mare şi sunt de multe
ori greu de descoperit. Practic, vânzãrile de bunuri sau prestãrile de serviciu se
fac fãrã întocmirea documentelor corespunzãtoare şi , evident, fãrã înregistrãri
în contabilitate;
• omiterea înregistrãrii, când agentul economic neînregistrat beneficiazã
de un avantaj care nu i se cuvine, comparativ cu ceilalţi comercianţi concurenţi,
care vor solicita clienţilor taxa pe valoarea adaugatã;
• înţelegeri între vânzãtori şi cumpãrãtori de a schimba bunuri sau
servicii fãrã platã, gen barter, cu platã redusã, fãrã facturã sau eventual cu o
facturã de valoare redusã;
• deducerile false , care se întâlnesc frecvent şi se realizeazã prin
întocmirea de facturi false, prin utilizarea repetatã a aceloraşi facturi pentru
deducere sau prin folosirea de facturi care se referã la cumpãrãri inexistente;
• erorile de înregistrare, care pot apãrea la prima vedere ca inocente, au
totusi, o influentã destul de mare asupra taxei datorate, mai ales dacã sunt
frecvente sau dacã valoarea lor este mare;
• aplicarea incorectã a cotei zero sau a scutirilor, care poate conduce la
diminuarea serioasã a sumelor cuvenite bugetului de stat, mai ales dacã este
asociatã cu facturi false, fiindcã altfel plãtitorul de T.V.A. nu are cum sã profite
de aceastã practicã;
98
Şaguna Grosu-Evaziunea fiscalã(Ed.Oscar Print,Bucureşti, 1995),pag.102
132
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

• cereri de rambursare nejustificate, când se solicitã rambursarea taxei

aferente unor mãrfuri exportate sau pentru bunuri la care legea dã drept de
deducere, fãrã însã ca în realitate aceste operaţiuni sã fi fost efectuate. O
situaţie mai des întâlnitã este aceea a solicitãrii deducerii taxei pe valoarea
adaugatã, pentru acelasi bun exportat, de cãtre doi agenţi economici, pe
considerentul cã documentele privind bunul respectiv au circulat prin mai
multe societãţi comerciale.

Ec. drd. Ioan C. Pop

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeş-
Bolyai, Cluj-Napoca

Omul nu are pur şi simplu caracteristicile unei maşini, el

nu este irevocabil determinat de motivele inconştiente, ci
este o persoană în procesul creării de sine, o persoană
care creează sensul vieţii, care întruchipează dimensiunea
libertăţii subiective.

Carl Rogers

133 134
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

EUTANASIA demnitate în manieră herculiană, prezenţa zeilor certifică în mod cu totul

ÎNTRE VOINŢA INDIVIDUALĂ ŞI PRESIUNEA COMUNITARĂ neaşteptat autencititatea şi caracterul pozitiv al faptei.
Cert este că rolul eroic se dublează în momentul în care un alt personaj
Acţionează întotdeauna astfel încât să foloseşti umanitatea atât în persoana ta cât şi în persoana trebuie să facă ceea ce eroul iniţial nu izbuteşte. Curajul prietenului nu este cu
oricui altuia, totdeauna în acelaşi timp ca scop şi niciodată ca mijloc. nimic mai prejos decât al lui Hercule, iar moralitatea ambelor gesturi este
Emanuel Kant
discutabilă, stârnind în societatea modernă ample discuţii interdisciplinare şi
interinstituţionale. Rolul lui Filoctet este preluat în ziua de azi de către medic.
Eutanasia nu este un concept recent şi prin urmare nu poate avea pretenţia
De la prieten (un veritabil doctor al sufletului) la medicul care „tratează”
unicităţii actuale. Termenul a fost formulat în antichitate, dar acea moarte
suferinţa, la acordul părţilor cu privire la moartea celui aflat în suferinţă, nimic
dulce, lirică, la care s-a referit poetul Kratinos, s-a reformulat în timp sub
nu s-a schimbat. Doar că azi, acest act este legiferat în constituţiile unor state
condeiul lui Francis Bacon şi a devenit conceptul modern al morţii lipsite de
democratice, foarte dezvoltate din punct de vedere economic. Paradoxul
suferinţă care a cunoscut la rândul lui o cosmetizare : moartea cu demnitate.
situaţiei vine chiar din formularea acestui ultim enunţ: persoane din aceste ţări
Individul îi cere acum comunităţii să-l ucidă; mai bine zis, să-i scurteze
cu un nivel de trai ridicat, care pot beneficia de îngrijire de înaltă specialitate,
suferinţa, utilizând tehnici elevate de anihilare a vieţii. Ştiind că poate beneficia
cer să fie eutanasiate.
de scurtarea suferinţei, pacientul apelează la uciderea din milă.
Problematica eutanasiei se formulează pornind de la cei doi actori ai
Rădăcinile eutanasiei se înfig adânc in mitologie. În acest sens, consider că
dramei: individul şi societatea. Chestionarea şi acordul părţilor este de cele mai
în tradiţia greacă „cazul” lui Hercule este cel mai elocvent exemplu. El este
multe ori dificilă, deoarece aceste două elemente sunt în interdependenţă. Oare
fiul lui Zeus şi a fost hărăzit să devină cel mai puternic muritor. Trebuia să
individul ar cere eutanasia dacă nu ar şti de existenţa actului legalizat sau
devină rege, însă uneltirile Herei l-au determinat să simtă chinurile vieţii
statele ar mai formula legi care să sprijine uciderea persoanelor inutile din
terestre, după ce Hermes l-a pus la sânul ei pentru a bea din laptele nemuririi.
punct de vedere economic, dacă protestele populaţiei ar fi mai susţinute? Unde
Se căsătoreşte cu frumoasa Daianeira, de care se îndrăgosteşte însă şi Nessus.
poate duce legalizarea eutanasiei? Un prim răspuns este la crearea unor
Hercule îl ucide pe rivalul său, dar acesta înainte de a muri îi dă Daianeirei un
societăţi suicidogene; şi totuşi, prin legalizarea eutanasiei nu se urmăreşte deloc
vas cu sângele său, spunându-i că acela e un leac pentru fidelitatea soţului. La
acest aspect. Nici un stat, prin legile democratice pe care le emite nu poate fi
un moment dat, ea geloasă, stropeşte cu sângele fiarei haina soţului său. Haina
complicele uciderii (din milă sau din alte motive) a cetăţenilor săi cu
se lipeşte de Hercule şi oricât vrea să scape de ea, îşi trage bucăţi de carne din
dizabilităţi sau a celor alienaţi, căci acestea sunt întotdeauna persoanele
trup. El îşi înalţă atunci un rug şi le spune bărbaţilor din Trakis să dea foc
„vizate” de actul eutanasic medical.
rugului. Nimeni nu are însă îndrăzneala de a face acest gest. Înduioşat, Filoctet,
Eutanasia constituie o legalizare a pedepsei cu moartea pentru persoanele
un bun priten, pune scânteia sub rugul cel înalt. Plâng toţi cei de faţă. Numai el
inapte la normalitate, a căror singură vină e aceea de a fi purtătoarele unor boli
nu geme. Stă neclintit în giulgiul său de flăcări. Legendele spun că în clipa
care cer tratamente cu grad scăzut de reuşită, prea costisitoare pentru o
aceea s-a despicat bolta şi trăznete şi fulgere mai albe ca neaua s-au coborât pe
comunitate eficientistă.
pământ. Un car făcut din aur s-a lăsat din cer, iar Hermes, Atena şi Nike (zeiţa
Pe de altă parte, ceea ce se numeşte tortura încăpăţânărilor terapeutice
victoriei) l-au dus în Olimp unde l-a întâmpinat însuşi Zeus. (Mitu, 1983, 24)
terminale sau tipul modern de răstignire (cu două tuburi pentru oxigen în nas,
Hercule a fost primul care a ales aşa-numita moarte cu demnitate. Pe
cu un aparat de susţinere a cordului, cu o perfuzie în braţul drept şi o transfuzie
jumătate nemuritor, el a reuşi să treacă peste încercări de neînchipuit atât pentru
în cel stâng etc) pune în discuţie limitele sau frontierele umane ale ştiinţie pe
un zeu cât şi pentru un muritor şi... în mod paradoxal s-a lovit de neputinţa de a
care bioetica, această punte între ştiinţă şi teosofie, are a le rezolva. Oare omul
suporta durerea fizică sau poate durerea fizică şi trădarea? Acesta este mitul a
are dreptul din timpul vieţii să-şi decidă soarta (testamentul biologic)?
cărui încărcătură ideatică răzbate peste secole, căutându-şi oglindirea în lumea
Conceptul drepturilor omului, ca nouă ideologie etică după care viaţa e
modernă ca suport moral al eutanasiei. Încărcătura simbolică a eroului care-şi
inalienabilă, sacră, unică şi inviolabilă, atât fizic cât şi spiritual, condiţionează
cere moartea de pe soclul unui rug este deosebită. Dincolo de actul morţii cu
şi punctul de vedere juridic asupra eutanasiei.Acesta este punctul de bătaie al
problematicii: legislaţia care „produce” actul de a ucide fără a fi sancţionat; un

135 136
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
element secundar îl constituie actul individului de a se sinucide fără ca aceasta
să mai constituie o tară individuală sau familială.
Şi atunci de unde vine sprijinul pentru eutanasie, atât de evident în
sondaje? De ce solicită individul încă din timpul vieţii ca în situaţia în care ar
ajunge dependent de aparate sau de îngrijirea altor persoane, să i se suprime
viaţa decât să fie tratat de către persoanele apropiate sau de către medicii
specialişti? Individul nu mai este individ dacă este într-o stare de suferinţă? Nu
are o viaţă la fel de demnă sau un drept la viaţă care nu este mai puţin demn
decât al persoanelor sănătoase? Ce ne determină să dezbatem tema eutanasiei
pentru a ne urgenta moartea, decât să dezbatem o tematică a tehnicilor de
reabilitare? Sunt întrebări la care fiecare răspundem într-un mod personal, căci
nu există o teorie a vieţii, nici a morţii şi prin urmare nici a eutanasiei, iar
legislaţia ne oferă toate drepturile şi libertăţile care la un moment dat se bat
neputincioase cap în cap.
Persoanele aşa-zis lucide care decid că eutanasia este soluţia cea mai
potrivită pentru boala lor sunt în cea mai mare parte bolnavii de cancer în
stadiu terminal şi cu vârsta de peste 65 de ani. Pentru ei, libertatea de acţiune
este foarte limitată, iar spaţiul intim este invadat de persone străine (medici,
asistenţi, îngrijitori) şi oricât ar părea de firească această situaţie pentru o
persoană bolnavă care e normal să fie îngrijită, prelungirea acestui chin devine
o povară. Susţinătorii eutanasiei pledează astfel pentru încetarea acestui tip
nedemn de existenţă, aducând argumentul libertăţii individuale de a decide
asupra propriei vieţi.
Începând din anul 2000, olandezii pot cere să fie ucişi cu acte-n regulă sau
se pot sinucide liniştiţi că nu încalcă legea, eutanasia tinzând să devină una
dintre temele majore ale acestui început de mileniu. Fiecare are dreptul la
opinie, dar este esenţial ca ea să fie exprimată în cunoştinţă de cauză. Şi, cu
toţii ar trebui să ne gândim că urmările unui asemenea gest – definitiv, singurul
care nu mai poate fi corectat- sunt încă departe de a fi cunoscute. Omul modern
doreşte să aibă autoritate asupra propriei lui evoluţii şi în acest sens consideră
că e liber să dispună de propria lui viaţă. Sondajele arată că tocmai occidentalii
se arată mai deschişi spre eutanasie, deşi nivelul de trai din aceste ţări este
foarte bun şi mereu în creştere, iar asigurările sociale şi de sănătate au mari arii
de pătrundre. Cu toate acestea, aprecierea exactă a momentului morţii este încă
practic imposibilă. Vorbind despre incurabili, medicul trebuie să încerce până
în ultima clipă să facă tot ce poate pentru bolnavul lui, pentru a-i prelungi viaţa
şi a-i calma durerea. Prelungirea vieţii este deosebit de importantă: un om,
înainte de a muri, trebuie să lase în urma lui o mulţime de lucruri aranjate. În
cazul de faţă se pune întrebarea: ce prelungim? Viaţa sau suferinţa? Sigur,
137
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
lărgind aria problemei, ne-am putea întreba şi în ce măsură societatea reuşeşte
să le asigure acestor bolnavi o întreţinere optimă.
Să presupunem că pentru un bolnav cu suferinţe extrem de mari, medicul
pune problema. În acest caz, medicul trebuie să-i spună pacientului său, cu
sinceritate deplină, că nu mai poate fi salvat şi, bineînţeles, să-i ceară
aprobarea, ceea ce echivalează cu un îndemn la sinucidere. Dacă bolnavul este
în situaţia în care nu mai poate reacţiona cu judecata întreagă, depinde de
medic să accepte, împreună cu alţi colegi, că bolnavul nu mai este recuperabil.
Intenţia eutanasiei nu pleacă neaparat din partea bolnavului. De ce să se aleagă
soluţia eutanasiei? Noi, în momentul de faţă putem stăpâni foarte bine durerea.
Suferinţa provocată de durere poate fi stăvilită. De ce trebuie să i se ia pacientului
viaţa? Dar dacă el a decis că nu mai poate suporta viaţa şi cere eutanasia, lucrurile
se schimbă. Suportabilitatea vieţii nu ţine numai de durere, ci şi de celelalte „trăiri”
adiţionle. Şi în acest caz, medicul este obligat să estimeze cu maximă
responsabilitate starea biologică, dar şi cea psihică a bolnavului.
Eutanasia voluntară nu este însă întotdeauna necesară pentru că există
tratamente alternative. Este, în mare măsură, încetăţenită opinia cinform căreia,
două sunt opţiunile la care bolnavii în faza terminală pot recurge: fie că se sting
încet într-o suferinţă cu complicaţii severe, fie aleg eutanasia. Dar ei trebuie să
ştie că între a se stinge încet într-o suferinţă cu complicaţii severe şi eutanasie
există şi o a treia cale, un drum de mijloc: acela al unei îngrijiri pline de
compasiune în plan afectiv şi cu efecte de ameliorare a stării fizice. Indivizii cer
moartea când există atâtea posibilităţi de a stopa durerea sau cel puţin de a o
amelira, încât există cazuri în care gestul eutanasiei nu se justifică. Pe de altă parte,
există şi exagerări pentru a nu cere eutanasia, iar cea mai cunoscută populaţiei este
cea amplu promovată de Biserică şi organizaţii religioase potrivit cărora durerea,
umilirea şi suferinţa ar fi căi spre purificarea sufletului, dându-se de cele mai multe
ori exemplul lui Isus care s-a jertfit pentru mântuirea oamenilor şi a suferit pe
cruce. Totuşi, suferinţa lui Isus a fost una voluntară, în timp ce multe persoane nu
sunt dispuse la acest gen suferinţă ca posibilitate de mântuiere. De cele mai multe
ori, individul se simte presat de societate fie să aplice eutanasia urmând dictonul
potrivit căruia un tabu a căzut, iar un om are libertatea să aleagă moartea atunci
când viaţa nu mai are ce să-i ofere (autonomie, în primul rând şi apoi pirderea
funcţiunilor sociale care îl fac pe individ să se simtă inutil şi mai mult decât atât, o
povară), fie să asculte cealaltă parte care spune orice om se va întâlni cu moartea
aşa că viaţa deşi scurtă, să nu şi-o mai scurteze şi ei.
Trebuie precizat şi faptul că cererile pentru actul de eutanasiere sunt rareori
voluntare şi în deplină stare de discernământ. Un pacient în stadiu terminal al
bolii, este, se ştie, vulnerabil. Discernământul său este alterat de teama pentru
viitor. Nu rareori s-a întâmplat ca pacienţi care au strigat de nenumărate ori
138
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
„Lăsaţi-mă să mor!”, după consumarea crizei să le fie recunoscători celor care
nu le-au dus la îndeplinire „dorinţa”. Pentru a evita această tensiune se prevede
ca încă din timpul vieţii, o persoană să decidă pentru propria soartă în cazul în
care ar ajunge invalid, inconştient sau dependent de un sistem medical
alternativ de îngrijire. Posibilitatea de a pela la acest sistem medical se poate face în
două direcţii: pe de o parte se pune problema asigurărilor medicale la care un
cetăţean cotizează pe toată perioada salarizării, de aceea individul, indiferent de
costurile de întreţinere pe care le-ar implica îngrijirea lui, să ceară prelungirea
artificială a vieţii. Totodată, datorită acestei cotizaţii, poate de asemenea să ceară
ajutorul sistemului pentru suprimarea suferinţei (şi mai precis a vieţii), în numele
aceleiaşi asigurări, care în mod paradoxal se chamă asigurare de viaţă , şi nu
asigurare de moarte, lucru care complică şi mai tare situaţia.
Problema eutanasiei voluntare subminează din punct de vedere moral
cercetarea medicală. Unul din vectorii cercetării medicale, îl constituie fără
îndoială, dorinţa de a găsi tratamente noi care să le vină de hac bolilor
incurabile, stadiilor dificile ale bolilor şi de a prelungi viaţa. Cercetarea
medicală trebuie să avanseze. Scopul este de a curma suferinţa, de a învinge
boala. Dar în momentul în care, în loc să caute leacul, doctorii înşişi omoară
pacienţii, procesul se alterează. Dacă eutanasia se va legaliza, umanitatea va
asista în următoarele decenii la expansiunea unui domeniu cu totul neaşteptat:
ştiinţa de a ucide. Deocamdată nu se cunosc limitele acestui proces şi nici nu se
pot face anticipări, însă calea pe care o urmăm nu pare să fie de cele mai multe
ori cea bună. Blamăm cercetările naziste şi eutanasia aplicată persoanelor
inutile, dar cu toate acestea indivizii tind să se ferească de ultima suferinţă,
considerând că oricum au avut o viaţă activă dificilă; nu mai pot ca la capătul
acesteia să se simtă şi mai frustraţi de condiţia lor umană şi de aceea doresc ca
prin legalizarea eutanasiei să pună capac unei existenţe nefericite. Argumentele
medicale sunt de cele mai multe ori în favoarea morţii dulci. Costurile sunt
infernale, iar pentru susţinerea în viaţă a unui om cu posibilitate nulă de
recuperare sunt luate fonduri care ar putea fi foarte bine utilizate pentru
pacienţi recuperabili. De fiecare dată Legea eficienţei e cea care primează în
luarea deciziilor cu privire la viaţa sau la moartea unui om, iar această lege nu
se plică numai în domeniul medical. Bolnavii imobilizaţi sau cei irecuperabili se
simt o povară pentru familie şi nedorind să-şi pună rudele în poziţia de sclavi ai
inutilităţii, decid să-şi ia viaţa. Mila faţă de sine şi ruşinea de a fi dependenţi de alţii
îi pot face pe mulţi să se gândească la moarte; moartea ca necesitate de a evada de
la chinuri (inutile, de altfel) şi moartea ca posibilitate de a nu fi dependent.
Dependenţa este o chestiune extrem de inflamantă şi de aceea foarte dureroasă.
Deşi toată viaţa suntem dependenţi de un sistem sau altul, de o persoană sau alta,
de produse, de obiceiuri sau de acte cu caracter de tabu, sănătatea şi deplina
139
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
posibilitate de mişcare fac diferenţa crucială în luarea deciziei asupra eutanasiei. S-
ar crede că întreaga libertate şi independenţă stau numai în faptul că ne putem
mişca nestingheriţi, ne putem spăla, putem mânca, dormi, iubi cu propriile noastre
forţe, neavând nevoie de un ajutor vital exterior. În cazul bolnavilor irecuperabili,
toate aceste elemente nu mai au aplicabilitate, iar dependenţa totală
dezumanizează. A ieşi doar atunci când cineva îşi afişează dorinţa de a ajuta
persoana să se deplaseze, nu face decât să înrăutăţească starea bolnavului. Se mai
pune însă şi problema persoanelor inconştiente, ţintuite în mijlocul unui întreg
sistem de cabluri, seringi, aparate de susţinere a cordului sau de producrere a
respiraţiei artificiale, pentru care viaţa mai este decât o chestiune de curent electric
sau de hrană artificială. Aici problematica eutanasiei se află pe terenul cel mai
minat. Aparatele sunt făcute tocmai pentru a susţine viaţa în condiţiile în care în
corpul uman există dezechilibre care duc la stoparea temporară sau definitivă a
funcţiilor vitale. Dar pentru cât timp se face prelungirea nenaturală a vieţii şi cine
decide asupra opririi acestor aparate? Pacientul, NU! Rudele sau medicii sunt de
cele mai multe ori persoanele care apreciază când viaţa să ia sfârşit, fapt care poate
crea oarecare suspiciune, putând să existe atât de partea rudelor cât şi a medicului
interese care să fie contrare vieţii pacientului. Tratamentul în spitale ar putea fi
privit cu rezerve şi chiar unele erori medicale inerente ar putea fi considerate ca
acte de omor calificat.
Poate individul să decidă asupra propriei sale morţi, atunci când este
înconjurat de atâta incertitudine în ceea ce priveşte eutanasia? Clarificarea
asupra problemei nu poate veni din exterior. Convingerile personale pot să fie
mai puternice decât legislaţia, de aceea legalizarea eutanasiei nu face decât sa
destabilizeze sistemul societăţii umane care nu mai ştie pentru ce să lupte:
pentru dreptul la viaţă sau pentru dreptul la moarte? Posibilitatea eutanasiei ca
scurtare a suferinţei trebuie privită cu precauţie, iar testamentul biologic aferent
nu oferă decât vaga idee de libertate. A ne putea decide sfârşitul nu mai este
până la urmă un act atât de utopic. Câteva rânduri scrise atunci când suntem
lucizi prin care aducem în vedere medicilor dorinţa de a ne scurta chinurile ne
face proprii noştri dumnezei. Şi cu toate acestea, viaţa nu mai poate fi la fel.
Dacă am şti că ieşind din casă s-ar putea să nu ne mai întoarcem vii, căci noi
am semnat actul propriei condamnări la moarte atunci când am cerut oprirea
oricărui ajutor de susţinere artificială a vieţii în cazul unui accident, nu am mai
semna un astfel de act; situaţia, deşi ipotetică stârneşte nelinişte, căci nici
medicii nu s-ar mai strădui prea mult să reabiliteze şi cu atât mai puţin să-şi
dedice munca unei vieţi de acum sortite numai traiului pe un pat. Probabil că
individul ce trăieşte în marea masă a celor care-i ignoră existenţa, doreşte la
rândul lui să ignore la un moment dat posibilitatea societăţii de a-l susţine. Dar
noi trăim într-o societate suportivă care îşi cunoaşte slăbiciunile şi care poate
140
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
lupta cu boala, moartea, dar mai cu seamă cu indiferenţa. Dacă ar fi să ne
întoarcem într-un trecut al umanităţii nu foarte îndepărtat, am vedea exemple
eutanasice cutremurătoare faţă de care am manifesta cu siguranţă repulsie. În
1939, în Germania nazistă, Hitler ordona uciderea din milă la scară largă a
bolnavilor şi handicapaţilor. Programul nazist de eutanasiere a celor „nedemni
de viaţă” , având numele de cod AKTION T 4, a vizat la început nou-născuţii şi
copiii mici. Mamele şi medicii erau obigaţi să înregistreze copiii de până la 3 ani
care prezentau semne de retardare mintală, diformităţi fizice sau alte simptome
incluse în chestionarul Ministerului Sănătăţii. Foarte repede Hitler a extins
programul, incluzând şi adulţi. Eutanasia a fost utilizată sub regimul nazist, pentru
a desemna prin eufemism aneantizarea vieţilor fără valoare. Era însă exterminarea
handicapaţilor fizic şi mital. Astăzi, cei care sunt favorabili unei dezbateri fără
patima asupra eutanasiei preferă să utilizeze termenul de Sterbehilfe (ajutor pentru
moarte), pentru a nu învârti şi mai mult cuţitul în rana nu de mult cicatrizată a
crimelor naziste împotriva umanităţii. Adversarii acestui curent folosesc, în shimb,
termenul de eutanasie pentru a insista asupra laturii inumane a acestei practici.
Societatea umană s-ar putea îndrepta în aceste condiţii către comunitatea
utopică din Republica lui Platon, unde se pune accent pe primatul societăţii
asupra individului. Medicii nu sunt îngijoraţi de un om „incapabil să trăiască
timpul fixat de la natură”, în sensul că acesta poate fi scurtat, suferinţa
neavantajând nici omul şi nici Statul.
Datorită mass-media informţia cu privire la eutanasie circulă atât de
repede şi se răspândeşte pe teritorii atât de întinse, încât multe reviste din
Europa de Est preiau într-un mod necritic articole sau ştiri occidentale şi le
reproduc sau le judecă la mentalitatea de aici, creând de cele mai multe ori o
confuzie şi o dezinformare în rândul unei populaţii prea puţin pregătite să
suporte şocul informaţional şi etic al unei probleme majore aşa cum este
eutanasia. De aici s-au şi născut confuziile cu privire la occidentalii bogaţi
cărora bunăstatrea nu le mai prieşte şi sunt gata să ceară să fie ucişi atunci când
ajung grav bolnavi, căci n-au nici o rudă care să-i îngrijească. Problema nu este
numai a familiei sau numai a individului, ci şi a comunităţii. Standardele
elevate de viaţă cer se pare şi o moarte pe măsură.
Societatea românească este intr-un stadiu incipient de informare cu privire
la eutanasie şi cei mai mulţi români cred că eutanasia se aplică la câini, prin
urmare dezbaterea acestei chestiuni nu este decât o pierdere de vreme sau doar
o discuţie pe scara blocului cu privire la uciderea comunitarului Grivei.
Totuşi, eutanasia nu se rezumă la eliberarea comunităţii de patrupedele
incomode. Se poate vorbi însă de un tip modern de eugenie sau aneantizarea
vieţilor fără valoare, aşa cum numeau naziştii programul eutanasic. Societatea
se îndreaptă încet spre ceea ce nu cu mult timp în urmă, considera a fi crime
141
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
împotriva umanităţii. Necesitatea eutanasierii pentru crearea unei comunităţi
sănătoase a animat şi atunci ca şi acum spiritul comunitar. Nici atunci şi nici
acum oamenii nu s-au declarat împotriva actelor de epurare socială de tip
eugenic. Societatea modernă este departe ideologic şi mai cu seamă practic de
comunitarismul veritabil. Societatea e cea care sprijină eutanasia, deşi
eutanasia este la scară mare un act infanticid (societatea-mamă care-şi ucide din
milă copiii bolnavi, inapţi să ducă un trai până la urmă la limita decenţei). Dar
boala profundă nu oferă niciodată decenţă existenţială, iar societatea se vede
pusă în postura de a acţiona mai curând dramatic, decât matern. Societăţii i se
pare că tratamentele indivizilor bolnavi sunt costisitoare, dar în acelaşi timp,
îşi permite să menţină deţinuţi care sunt într-adevăr pericole publice, fără să
spună că-i va anihila din cauza lipsei lor de recuperare, a neputinţei de a
socializa şi în primul rând de a fi un sprijin pentru comunitatea din care fac
parte. Persoanele lezate de răufăcători ar putea cere şi ele ca aceştia să fie
eutanasiaţi, pentru dizabilităţi sociale compatibile etic şi bioetic cu
dizabilităţile maladiilor medicale. Şi astfel, de la libertatea individului de a-şi
decide viaţa sau moartea, s-ar putea crea o adevărată societate suicidogenă.
Cuvântul Bisericii este şi el unul destul de influent. Legiferarea eutanasiei
în România, de exemplu s-ar ivi de multe bariere ideologice. Nu toate legile
Comunitare s-ar aplica şi la noi, deoarece un subiect atât de spinos ca eutanasia
ar înspăimânta într-o măsură atât de mare clericii încât ar ajunge să protesteze ca în
2001 în faţa proiectului de lege pentru legalizarea homosexualităţii. Pentru o
instituţie care se declară împotriva discriminărilor de orice fel, un protest cu roşii şi
cu ouă, nu ar fi chiar o noutate. Aşadar, la nivel macrosocial legalizarea la scară
largă a eutanasiei ar fi până la urmă o luptă de putere între instituţii.
Există însă o problemă de tip eutanasic mult mai spinoasă şi nelegalizată
şi fără speranţa de a fi vreodată legiferată: eutanasia socială; ea există şi nu se
rezumă la cazuri infime din punct de vedere numeric. Eutanasia socială este un
concept exploatat de majoritatea statelor lumii, dar este mai vizibil în ţările
sărace sau la categoriile populaţionale din partea de jos a piramidei sociale.
Lipsa medicamentelor vitale, fără care mor anual sute de mii de persoane este
un exemplu clar de eutansie activă voluntară, neadus în discuţie; sau lipsa acută
a hranei la populaţii numeroase, din rândul cărora nu mor numai bătrâni sau
bolnavi în stare terminală, ci şi tineri sănătoşi, copii şi maturi care fără să-şi
ceară dreptul de a muri sunt lăsaţi să moară; lista poate continua cu persoanele
aflate în zone de conflict care mor tot datorită voinţei altora de a muri. Decât să
se chinuie în spaţii în care moartea este atotprezentă şi fără speranţa de
reabilitare medicală şi socială, poate că ar putea şi ei să ceară la un moment dat
dreptul de a muri cu demnitate sau dreptul de a fi ucişi din milă, pentru a muri
şi ei de o moarte nobilă şi profund umană.
142
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Aşadar, eutanasia are multe feţe. De la a pleda pentru eutanasiarea unor BIBLIOGRAFIE
cazuri izolate de indivizi aflaţi într-o stare biologică şi morală care-i apropie
mai mult de moarte decât de viaţă şi până la a cere legalizarea pentru ca fiecare
individ aflat la un moment dat în pragul morţii să poată beneficia de ajutorul 1. GALSTON, Arthur (2005), Expanding horizons of bioethics, Springer
medicului pentru a muri, cere dezbateri care au consecinţă directă asupra Science and Business Media, Dordrecht
subiectului şi a comunităţii, căci blamul sau susţinerea au rezultate vizibile doar 2. BUTA, Mircea Gelu (2004), Calitatea vieţii la omul suferind
pe parcursul unei perioade îndelungate. Putem să fim premergătorii unei
legislaţii anti-vitaliste şi pro-vitaliste, dând în acelaşi timp exemlpul Codurilor 3. FUKAYAMA, Francis (2004), Viitorul nostru postuman
Penale ale unor state ca SUA, Olanda, Belgia, Australia, care pe baza dreptului 4. MITU, Alexandru (1983), Legendele Olimpului, Editura Ion Creangă,
inalienabil la viaţă şi la libertatea conştiinţei, au considerat că este mai demn Bucureşti
pentru un cetăţean să moară atunci când devine inutil societăţii sale. Adevăraţii
cetăţeni sunt prin urmare doar indivizii cei mai apţi pentru viaţă; selecţia naturală 5. TRIF, Bela (2002), Eutanasia. Suicidul asistat. Eugenia, Ed. Info Medica,
este la fel de evidentă ca la începuturile omenirii, atunci când rebuturile societăţii Bucureşti
erau triate de această lege a supravieţuirii celui mai bun şi mai puternic într-ale 6. TRIPODINA, Chiara (2004), Il driti nell’eta della tecnica:il caso dell
adaptării. Tehnica nu ne ajută prea mult nici azi să modificăm această lege. Poate euthanasia, Jovene, Napoli
că în viitor vom aplica standarde mai înalte ale legii selecţiei; vom putea selecta
asemeni lui Hitler indivizii blonzi, înalţi, frumoşi şi deştepţi care să facă cinste 7. KACZOR, Cristopher (2005), The edge of life: human dignity and
speciei umane. Vom putea fugi mai bine de dizabilităţi şi vom avea acoperire contemporary bioethics. Philosophy and medicine. Catholic studies in
pentru aceasta, fiindcă legislaţia ne va permite să fim mai umani cu oamenii din bioethics, Springer Science and Business Media
jurul nostru permiţându-le să se desăvârşească prin moarte.
Acest text este în mare măsură o pledoarie anti-eutanasie din
considerentul că la scară socială fenomenul uciderii din milă este prea puţin
cunoscut şi poate deveni necontrolat, iar în timp să aibă efecte imprevizibile.
Şi totuşi, dincolo de toate aceste argumente împotriva morţii dulci, cel mai
important rămâne caracterul inviolabil al voinţei umane. Împotriva acestuia nu
se poate lupta nici măcar cu legile pe masă, căci voinţa umană face legea şi tot
ea o aplică. Iar dacă individul doreşte să moară, societatea compătimitoare îi
oferă această posibilitate, îndeplinindu-i pre-mortem ultima dorinţă.

Cerc.şt.drd. Ancuţa-Lăcrimioara Chiş

Cercetător-asociat, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca

Doctorand Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi

Filosofie

143 144
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Omul se naşte şi trăieşte în societate. Acesta este un adevăr ce
nu se poate tăgădui. Omul născându-se astfel, moşteneşte
patrimoniul nu numai material, dar şi moral, intelectual,
artistic al înaintaşilor, şi îl transmite la rândul lui, urmaşilor,
adăugând o părticică mai mare sau mai mică, după
însemnătatea valorii sale personale.
În cea mai mică mişcare a noastră este ajutorul a nenumărate
generaţii, dispărute, după cum în cel mai neânsemnat obiect
de care ne servim sunt sforţările atâtor minţi şi atâtor braţe
pe care nu le mai cunoaştem.
Anibal Teodorescu
145
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
ASPECTE PRIVIND ASIGURĂRILE ŞI ASISTENŢA SOCIALĂ
DIN DIFERITE ŢĂRI
Capitalul comun al asociaţiei omeneşti este o organizaţie vie,
pe cale de necontenită prefacere şi a cărei evoluţie nu poate avea loc
fără continuitatea sforţării constante a tuturor.
Leon Bugeois
Încă de la început precizăm că în ţările din Europa de Sud predomină asigurarea
socială de tip Bismarck. Aceasta înseamnă că mărimea beneficiilor sociale depinde
de contribuţiile anterioare, astfel încât doar o anumită categorie de indivizi primeşte
beneficii, în special salariaţii. Pe lângă aceste beneficii există măsuri adiţionale de
asistenţă socială sau alocaţii. Strategia asigurării sociale urmăreşte combaterea
sărăciei şi furnizarea celor nevoiaşi a unui nivel minim acceptabil.
Şi în ţările din Europa Centrală predomină asigurarea socială de tip Bismarck. În
schimb, în U.K. preponderentă este asigurarea de tip Beveridge, completată de
asistenţa socială.99 Spre deosebire de cea de tip Bismarck, aceasta oferă indivizilor în
principal beneficii cu cotă unică. Aceasta înseamnă că dreptul de a primi beneficii
depinde totuşi de contribuţiile anterioare, dar ele nu determină nivelul acestora.
Ţările din Europa de Nord furnizează asigurare socială de tip Beveridge, cu
alocaţii relativ ridicate ce nu depind de contribuţiile anterioare.
În Italia, transferurile efectuate evidenţiază în mod clar preponderenţa asigurărilor
sociale de tip Bismarck, specifică Europei de Sud. De asemenea asistenţa socială
prezintă o anumită influenţă în regiunile cu veniturile cele mai scăzute. Franţa se
bazează în principal pe asigurarea socială de tip Bismarck, însoţită de asistenţa
socială. Există două transferuri de tip Bismarck: ajutorul de şomaj şi ajutorul de
boală. Totuşi în ţările din Europa Centrală nivelul beneficiilor acordate este mai
ridicat decât în Europa de Sud. Asistenţa socială din Franţa constă în venitul minim
de inserţie, ce se acordă la nivel naţional şi în ajutorul social100. Al doilea este
garantat de instituţiile locale. De remarcat este că venitul minim de inserţie se apropie
mai mult de asistenţa socială din ţările Europei Centrale, precum Germania, pe când
ajutorul social aminteşte de cel din Europa Sudică.
Apoi Germania este patria mamă a asigurării sociale de tip Bismarck, care
vizează: asigurarea de şomaj, pensii de invaliditate, de accident şi de boală.
Asigurarea de şomaj depinde de contribuţiile anterioare, însă se acordă pe baza
testelor de venit şi este finanţată din impozite. Acest lucru nu este specific tipului
99
Hölsch K., The effect of social transfers in western Europe: an empirical analysis of five
countries using generalised Lorenz Curves, Luxembourg Income Study Working Paper No. 317,
2004, p.7
100
Idem, p.17
146
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Bismarck. În ceea ce priveşte asigurarea de boală, ea se finanţează prin contribuţii, Grafic 1. Nivelul real al venitului după impozite şi transferuri pentru
dar nivelul acestor beneficii cu cotă unică depinde de nevoia existentă şi nu de întreaga distribuţie a venitului, 2000
venitul anterior. Se poate spune că aceasta este specific mai mult tipului Beveridge de
asigurare. Iată deci că cele două tipuri de asigurări se întrepătrund. Apoi, asistenţa Venitul real, $
socială completează aceste transferuri, oferindu-se un venit minim pentru cei aflaţi în
dificultate.
Finlanda prezintă asigurare socială Beveridge, completată prin alocaţii sociale
ridicate ce nu sunt condiţionate de contribuţiile anterioare. De precizat că ţările
nordice se diferenţiază de celelalte prin nivelul ridicat al finanţării statului şi nivelul
însemnat al cheltuielilor sociale. Finanţarea acestui sistem presupune combinarea
contribuţiilor cu finanţarea prin impozite. Prin urmare ajutoarele de boală şi de
accident depind de câştigurile anterioare şi de contribuţiile plătite, fiind astfel
transferuri de tip Bismarck, însă pensiile de invaliditate şi asigurarea de şomaj
prezintă o parte având cotă unică şi o parte ce depinde de câştigurile anterioare.
Asistenţa pentru şomaj se acordă pe baza testelor de venit, prezentând o cotă unică şi
fiind finanţată de stat.
Hölsch Katja (2004) a găsit în urma studiului său empiric că în Germania
există un puternic impact al ajutoarelor de şomaj asupra bunăstării, pe când în
Italia, sunt mai importante ajutoarele de invaliditate101. Totuşi ajutoarele pentru
accidente nu au influenţe mari în nici una dintre ţările analizate. Apoi în Franţa, distribuţia venitului (procentul totalului populaţiei)
asigurarea pentru şomaj exercită cel mai puternic efect asupra bunăstării. În
U.K. beneficiile de invaliditate prezintă un impact puternic, aceasta evidenţiind Sursa: Kenworthy L., Welfare states, real incomes and poverty,
preponderenţa asigurării sociale de tip Beveridge, dar în acelaşi timp şi Luxembourg Income Study Working Paper No. 370, 2004, p. 23
importanţa considerabilă a asistenţei sociale din această ţară. În Finlanda
transferurile pentru şomaj influenţează cel mai mult bunăstarea.
Scopul principal al ţărilor social-democrate, precum Suedia şi a celor
Prin urmare, se poate observa că Italia este apropiată ţărilor din Sudul
conservatoare, precum Germania nu este reducerea sărăciei, ci egalitatea şi
Europei, iar Germania celor din Europa Centrală. Franţa se situează între cele
comunitatea. Se observă totodată că în Suedia şi Germania există o dispersie mai
două grupe de ţări, prezentând elemente din ambele categorii. În Finlanda
mică a venitului în cadrul întregii distribuţii, comparativ cu celelalte ţări. Mărimea şi
există o combinaţie de elemente diferite, aparţinând asigurărilor de tip Bismarck
caracteristicile statului bunăstării suedez contribuie de asemenea la realizarea
şi Beveridge.
egalităţii sociale în mod direct şi nu doar indirect prin reducerea sărăciei: servicii
Graficul 1 prezintă nivelul real al venitului după impozite şi transferuri, pentru
publice extinse şi programe de transfer universale din care oricine primeşte beneficii
întreaga distribuţie a venitului din S.U.A., Canada, U.K., Germania şi Suedia, în anul
şi este impozitat102. Aceasta creează un climat de solidaritate între indivizi.
2000.
De asemenea, din graficul 1 se mai observă că inegalitatea redusă a veniturilor din
Diminuarea sărăciei nu este scopul principal al ţărilor liberale, ci aici se urmăreşte
Suedia şi Germania se datorează în mare parte faptului că veniturile celor mai bogaţi
să se maximizeze bunăstarea în medie, fapt evidenţiat şi de graficul 1. Prin urmare,
20% indivizi sunt mai reduse decât în SUA şi Canada. Este evident că o societate cu
venitul mediu este cel mai ridicat în SUA şi Canada, urmate de U.K. La urma
o dispersie mai redusă între veniturile bogaţilor şi săracilor se caracterizează printr-o
clasamentului se situează Germania şi mai ales Suedia – ţară egalitaristă.

102
Kenworthy L., Welfare states, real incomes and poverty, Luxembourg Income Study Working
101
Hölsch K., op. cit., p.26 Paper No. 370, 2004, p. 22

147 148
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

mai mare armonie socială şi stabilitate. Iată de ce este atât de importantă egalitatea în program întreg de muncă. Această practică se regăseşte în ideile liberale, conform
distribuţia veniturilor pentru bunăstarea socială. cărora statul bunăstării ar trebui să-i sprijine doar pe cei cu venituri limitate. Suedia şi
În ceea ce priveşte asistenţa socială, ea reprezintă o modalitate de sprijin public Germania prezintă unele trăsături comune. Astfel legea le solicită celor ce
acordată celor nevoiaşi, scopul principal fiind de a garanta un nivel minim de resurse beneficiază de asistenţă socială să-şi caute un loc de muncă şi să accepte ceea ce li se
pentru aceştia. Deci schemele asistenţei sociale sunt create pentru a proteja împotriva oferă105. Apoi, schemele olandeze semănă cu cele din Germania şi Suedia deoarece
sărăciei. Totuşi se consideră că o mai bună protecţie socială se asigură pe baza testele de muncă reprezintă un aspect predominant al asistenţei sociale din prezent,
universalităţii decât a testelor de venit. Dacă beneficiile se alocă pe baza testelor de ele aplicându-se pentru toţi beneficiarii. În Finlanda se scuteşte o parte din câştiguri
venit doar celor mai săraci, obligaţia statului este redusă. de la testul de venit, dar sunt impuse unele condiţii pentru muncă. În schimb, în
S-a observat că în ţările unde statul bunăstării este extins asistenţa socială are un Irlanda intră sub incidenţa testului de venit toate câştigurile, dar nu se practică un test
rol mai redus, aşa cum se întâmplă în ţările nordice, iar acolo unde statul bunăstării de muncă strict.
nu este aşa generos asistenţa socială este mai însemnată. Prin urmare în ţările nordice Dacă facem o comparaţie între ţări în privinţa nivelul beneficiilor oferite de
asistenţa socială este administrată la nivel local, iar în Irlanda şi U.K. la nivel central. asistenţa socială, putem afirma că acestea se constituie în două grupuri distincte.
În continuare facem unele precizări referitor la caracteristicile asistenţei Astfel Suedia şi Finlanda se diferenţiază de celelalte, prezentând suportul de venit cel
sociale din diferitele ţări. Asistenţa socială cuprinde acţiunile întreprinse de mai generos, pe când restul ţărilor au nivele mai reduse, U.K. fiind pe ultimul loc. În
societate pentru ocrotirea şi susţinerea materială a familiilor şi persoanelor în cele două ţări nordice nivelul asistenţei sociale reprezintă în medie între 60% - 70%
vârstă şi fără venituri, a săracilor, persoanelor handicapate, invalizilor, din venitul mediu, iar în celelalte ţări în jur de 50%.106
emigranţilor, refugiaţilor etc.103 În cadrul acestora o pondere importantă o deţin Totuşi scopul principal al asistenţei sociale îl constituie diminuarea sărăciei. Prin
alocaţiile pentru familii, ajutoarele acordate bătrânilor şi altor categorii de urmare, rezultatele schemelor de asistenţă socială din diferitele ţări trebuie analizate
persoane defavorizate. prin prisma eficienţei acestora în ameliorarea sărăciei. Tabelul 1 prezintă ratele
sărăciei pentru beneficiari înainte şi după primirea asistenţei sociale şi cu cât s-a
Nivelul şi incidenţa beneficiilor asistenţei sociale sunt mai ridicate în ţările
redus sărăcia, în mai multe ţări.
nordice şi mai scăzute în Irlanda şi U.K. Ţările scandinave au fost caracterizate
printr-o mare calitate a beneficiilor oferite, dar şi prin eficienţa protejării
Tabel 1. Ratele sărăciei pentru beneficiari înainte şi după primirea asistenţei
împotriva sărăciei. Ţările conservatoare se află pe o poziţie intermediară între
sociale şi diminuarea sărăciei
ţările liberale şi cele scandinave.
Ratele sărăciei (%) FIN S G NL IRL
În ceea ce priveşte regulile ce guvernează asistenţa socială, trebuie ţinut UK
cont de testele de venit şi cele de muncă, ele fiind utilizate în acordarea
beneficiilor sociale. Prin urmare, testele de venit sunt cele mai riguroase în Sărăcia înainte de asistenţa sociale 25,9 55 82,5 86,3
Suedia şi cele mai modeste în U.K.104 În Finlanda, schimbările introduse în 40,8 49,2
schemele asistenţei sociale fac aceste teste mai puţin stricte. În Irlanda, testele Sărăcia după acordarea asistenţei 10 21,6 61 26,9
de venit sunt îngăduitoare, totuşi ceva mai exigente faţă de U.K. Aceeaşi 33,1 14,7
situaţie apare în Germania şi Olanda. Reducerea absolută 15,9 33,4 21,5 59,4
Irlanda şi U.K. formează un grup distinct de celelalte ţări în privinţa testelor de 7,7 34,5
muncă, pentru că aici asistenţa socială se acordă doar celor care nu sunt angajaţi cu Reducerea relativă 61 61 26 69
19 70
103
Văcărel I. şi colaboratorii, Finanţe Publice, Ediţia a IV-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 2003, p. 221
104 105
Kuivalainen S., Production of last resort support: a comparison on social assistance schemes in Idem, p. 9
106
Europe with the notion of welfare production and the concept of social right, Luxembourg Income Kuivalainen S., op. cit., p. 10
Study Working Paper No. 397, 2004, p. 8

149 150
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Sursa: Kuivalainen S., Production of last resort support: a comparison on într-o măsură bună pe cei nevoiaşi împotriva sărăciei, pe când schema germană
social assistance schemes in Europe with the notion of welfare production and se caracterizează printr-un sprijin redus şi o protecţie slabă împotriva sărăciei.
the concept of social right, Luxembourg Income Study Working Paper No. 397,
Alte studii analizează impactul beneficiilor asistenţei sociale asupra inegalităţii
2004, p.11
veniturilor (Hölsch K. şi Kraus M. 2002), măsurată pe baza coeficientului
Datele din tabelul arată că ponderea indivizilor ce trăiesc în sărăcie înainte de a Atkinson, coeficienţilor Gini şi a rapoartelor P80/P20.
beneficia de asistenţa socială variază între 26% în Finlanda şi 86% în Olanda. Însă Graficul 2. prezintă reducerea procentuală a coeficientului Atkinson,
după acordarea asistenţei situaţia se schimbă semnificativ, întrucât ponderea celor coeficienţilor Gini şi a rapoartelor P80/P20 aferente venitului disponibil, după
săraci este mult mai redusă, fiind cuprinsă între 10% în Finlanda şi 61% în Germania. acordarea asistenţei sociale pentru mai multe ţări.
Aceste cifre demonstrează că asistenţa socială scoate din sărăcie un număr mare de După cum se observă, impactul asistenţei sociale asupra inegalităţii veniturilor
indivizi. Cea mai mare reducere în termeni relativi a sărăciei apare în Olanda şi U.K., variază considerabil de la o ţară la alta. Totuşi rezultatele depind de măsurile folosite.
unde aproximativ 70% dintre indivizi sunt scoşi din sărăcie ca urmare a asistenţei Atunci când utilizăm coeficientul Atkinson sau rapoartele P80/P20, observăm că U.K.
sociale primite. Urmează apoi Finlanda şi Suedia, unde sărăcia relativă se reduce cu prezintă cea mai mare reducere a inegalităţii, urmată de Germania, pe când Franţa şi
61%. Aşadar se poate afirma că cele patru ţări: Finlanda, Suedia, Olanda şi U.K. Finlanda evidenţiază diminuări mai mici. Însă când se utilizează coeficienţii Gini,
prezintă scheme ale asistenţei sociale eficiente în reducerea sărăciei. Totuşi Germania şi Finlanda trece pe poziţia a doua, urmată de Germania şi Franţa. Important este că în
Irlanda se diferenţiază de restul ţărilor analizate, întrucât reducerea relativă a sărăciei ca toate cele trei situaţii se constată un puternic efect al asistenţei sociale din U.K.
urmare a asistenţei sociale este mult mai mică, de doar 26% şi respectiv 19%. asupra reducerii inegalităţii. În schimb, în Italia aproape că nu este vizibil nici un
Ca o concluzie a celor prezentate anterior, remarcăm că în ţările scandinave efect, întrucât reducerea inegalităţii este foarte mică. Celelalte ţări analizate: Franţa,
cheltuielile cu asistenţa socială sunt reduse, dar se oferă beneficii ridicate în raport cu Germania şi Finlanda se află pe o poziţie intermediară. De precizat că rapoartele
venitul mediu. De asemenea, beneficiarii asistenţei sociale sunt protejaţi bine P80/P20 exprimă raportul între veniturile celor mai bogaţi 20% indivizi şi a celor mai
împotriva sărăciei. S-ar putea deci considera că în aceste ţări asistenţa socială săraci 20%.
corespunde situaţiei ideale: cheltuieli mici şi rezultate însemnate. Totuşi o excepţie de
la situaţia ideală o reprezintă regulile stricte care guvernează asistenţa socială. Prin Grafic 2. Reducerea procentuală a coeficientului Atkinson, coeficienţilor Gini
testele de venit riguroase se restricţionează accesul la asistenţa socială pentru mulţi şi a rapoartelor P80/P20 aferente venitului disponibil, după acordarea asistenţei
dintre indivizi. sociale
Schema irlandeză seamănă într-o anumită măsură cu cea a ţărilor nordice, prin
aceea că aici cheltuielile cu asistenţa socială sunt reduse. De asemenea există unele
restricţii în privinţa testelor de venit şi se oferă nivele generoase de sprijin pentru cei
nevoiaşi. Totuşi rezultatele asistenţei sociale din Irlanda diferă semnificativ de cele
din Finlanda şi Suedia, întrucât asistenţa socială irlandeză eşuează în combaterea
sărăciei. În consecinţă, putem remarca faptul că în această ţară nu există o relaţie
adecvată între sprijinul generos acordat celor nevoiaşi şi protecţia bună împotriva
sărăciei. Nu acelaşi lucru se poate spune despre U.K. Aici se oferă beneficii mai
reduse, însă se reuşeşte o protejare bună a indivizilor de sărăcie. Eficienţa în
combaterea sărăciei se explică prin aceea că regulile asistenţei sociale din U.K. sunt
cel mai puţin restrictive.
Apoi în Olanda şi Germania cheltuielile cu asistenţa socială au un nivel
mediu, la fel fiind şi regulile ce stau la baza asistenţei sociale. Diferenţele între Reducerea procentuală a coeficientului Atkinson
Reducerea procentuală a rapoartelor P80/P20
cele două ţări constau în generozitatea beneficiilor acordate şi rezultatele
obţinute de asistenţa socială. Astfel, schema olandeză reuşeşte să-i protejeze

151 152
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Reducerea procentuală a coeficienţilor Gini
Sursa: Hölsch K., Kraus M., European schemes of social assistance: an empirical analysis of set-
ups and distributive impacts, Luxembourg Income Study Working Paper No. 312, 2002, p. 15
Un alt aspect important îl constituie eficienţa distributivă a asistenţei sociale,
calculată împărţind reducerea procentuală a inegalităţii stabilită anterior (pe seama
coeficientului Atkinson, coeficienţilor Gini sau a rapoartelor P80/P20) la ponderea
cheltuielilor cu asistenţa socială în PIB107. Graficul 3 prezintă eficienţa distributivă a
asistenţei sociale, calculată în trei variante.
Grafic 3. Eficienţa distributivă a asistenţei sociale, din mai multe ţări
Eficienţa pe baza coeficientului Atkinson Eficienţa pe baza rapoartelor P80/P20
107
Hölsch K., Kraus M., European schemes of social assistance: an empirical analysis of set-ups and
distributive impacts, Luxembourg Income Study Working Paper No. 312, 2002, p. 16
153
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Eficienţa pe baza coeficienţilor Gini
Sursa: Hölsch K., Kraus M., European schemes of social assistance: an empirical analysis of set-
ups and distributive impacts, Luxembourg Income Study Working Paper No. 312, 2002, p. 16
Se constată că eficienţa distributivă a asistenţei sociale este cea mai ridicată în
Franţa şi Finlanda (cu excepţia primei modalităţi de măsură, când locul Finlandei este
luat de Germania) şi cea mai redusă în Italia. Acum U.K. nu se mai află în fruntea
clasamentului, ci pe o poziţie intermediară. Totuşi performanţele ţărilor prezentate,
cu excepţia Italiei depind de asemenea de modalitatea folosită pentru măsurarea
inegalităţii.
Eficienţa asistenţei sociale este ridicată în Franţa datorită bugetului redus
alocat asistenţei sociale. Aşadar, atunci când se ţine cont de mărimea bugetului
asistenţei sociale impactul distributiv este foarte diferit. Considerând situaţia din
U.K. putem concluziona că rezultatele impresionante vis-à-vis de reducerea
inegalităţii nu pot compensa cheltuielile mari cu sistemul asigurărilor sociale.108
În schimb, sistemele din Franţa şi Finlanda caracterizate prin cheltuieli mai mici
şi-au îmbunătăţit poziţia, comparativ cu rezultatele prezentate în graficul 2.
În România, programele protecţiei sociale cuprind două mari categorii: cele
de asistenţă socială şi de asigurări sociale. Programele de asistenţă socială
includ prestaţia Venitului Minim Garantat (VMG), alocaţii pentru căldură,
alocaţia de stat pentru copii şi alocaţia suplimentara pentru copii. În programele
de asigurări sociale intră, în principal, pensiile pentru foştii salariaţi sau
108
Hölsch K., Kraus M., op. cit., p. 17
154
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

agricultori (de limită de vârsta şi invaliditate), pensiile de urmaş şi ajutoarele de În tabelul 2 se prezintă principalele prestaţii acordate de asistenţa socială.
şomaj. În afara acestora, sistemul asigurărilor sociale asigură contribuabililor o
gamă larga de prestaţii băneşti şi servicii precum indemnizaţia de maternitate şi Tabel 2. Principalele prestaţii de asistenţă socială
concediul plătit pentru îngrijirea copiilor, ajutorul în caz de deces, plăţile Prestaţii Procent din PIB
compensatorii şi masurile active pentru piaţa muncii. Alocaţii familiale
În România, serviciile publice de asistenţă socială sunt organizate la nivel Alocaţia de stat pentru copii 0,63
judeţean şi local şi sunt responsabile pentru implementarea politicilor de Alocaţie suplimentară pentru familiile cu copii
asistenţă socială în domeniul familiei, protecţia copilului, persoanelor singure, 0,05
vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi şi oricărei alte categorii de persoane Indemnizaţia de naştere
care necesită asistenţă. Se urmăreşte creşterea rolului activ al serviciilor 0,01
sociale în combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Asistenţa socială
Programul VMG (venitul minim garantat), legiferat în 2002, a înlocuit Venitul minim garantat (VMG)
programul de Ajutor Social care a funcţionat între 1995 şi 2001 şi care devenise 0,28
ineficient. Acesta reprezintă un sistem de protecţie socială de ultima instanţă Ajutorul pentru căldură şi facilităţi 0,07
pentru combaterea sărăciei, însumând 0,28% din PIB. Eligibilitatea pentru pentru acoperirea costului energiei termice
VMG se stabileşte pe baza testului de venit, iar pragul de venit în funcţie de Alocaţia de încredinţare şi plasament familial 0,02
venitul şi mărimea familiei. Prestaţia VMG acoperă diferenţa dintre pragul Prestaţii pentru persoanele cu dizabilităţi
stabilit pentru program şi venitul efectiv al familiei.
Pensia sociala pentru nevăzători 0,08
Prin programul ajutorului pentru căldură se acordă un ajutor bănesc
Ajutor special lunar 0,08
familiilor cu venituri mici pe perioada sezonului rece (noiembrie-martie),
Total 1,3
cuantumul acestui ajutor depinzând de nivelul venitului agregat al familiei şi
Sursa: Evaluarea sărăciei, România, 2003,
tipul de combustibil folosit pentru încălzit.
http://siteresources.worldbank.org, p. 51
Alocaţia de stat pentru copii şi alocaţia suplimentară pentru familiile cu mai
mulţi copii alcătuiesc, împreună, de departe cea mai mare parte a transferurilor
Apoi ţinând cont de vârstă, subliniem că incidenţa sărăciei la copii este
sociale, însumând 0,68% din PIB.
sensibil mai ridicată în raport cu media: 29,9% pentru copiii sub 15 ani, 31,9%
Începând cu anii ’80 până în 2000, România a intrat într-un proces de
la tinerii între 15-24 ani faţă de 25% pe ansamblul populaţiei.110 Riscul de
sărăcire. Acest proces, caracteristic multor ţări în tranziţie, în România a fost
sărăcie este cel mai ridicat pentru familiile monoparentale (48% dintre
accentuat de două şocuri: între 1991 – 1993 şi 1997 – 2000. Astfel, de la o rată
gospodăriile în care se află o familie monoparentală sunt sărace) şi pentru
a sărăciei de 20,1% în 1996 se ajungea la 35,9% în 2000, urmată de o perioadă
familiile cu mulţi copii. De fapt, riscul de a trăi în sărăcie pentru familiile
de scădere, ajungând în 2003 la 25,1%, cel mai mic nivel după 1996. La nivelul
monoparentale este cu 30%-50% mai mare decât al familiilor cu doi părinţi.
lunii martie 2006, această rată era de 25%. Nivelul cel mai ridicat de sărăcie îl
Accentuarea riscului sărăciei este nu numai rezultatul polarizării economice,
înregistrează lucrătorii pe cont propriu şi şomerii (39,3% pentru şomeri), din
cei mai săraci având o natalitate sensibil mai ridicată, dar şi al politicii
prima categorie detaşându-se agricultorii atât ca risc de sărăcie (50,9%), cât şi
deficitare de suport social pentru copii. Totodată acest risc continuă să fie de
ca pondere în total săraci (aproape 1 sărac din 4).109 Pensionarii sunt pe locul
mai bine de două ori mai mare în mediul rural decât în cel urban (42% faţa de
trei în ordinea riscului de sărăcie (20,7%). Patronii şi salariaţii, aşa cum era de
18%).
aşteptat, prezintă gradul cel mai scăzut de sărăcie.
Reconstrucţia sistemului serviciilor de asistenţă socială s-a caracterizat
prin numeroase confuzii şi întârzieri. În prima parte a tranziţiei a existat un
decalaj între componenta de suport financiar, cu un grad ridicat de eficacitate,
109 110
Memorandumul Comun în Domeniul Incluziunii Sociale, România, 2005, www.caspis.ro, p. 9 Evaluarea sărăciei, România, 2003, http://siteresources.worldbank.org, p. 11

155 156
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

şi componenta de servicii sociale, sever subdezvoltată. Mult timp dezvoltarea crearea unor structuri productive protejate şi printr-o mai bună calificare în
serviciilor de asistenţă socială a fost mai degrabă haotică, centrată pe unele domenii accesibile;
probleme sociale critice (copii abandonaţi, persoane cu handicap grav) şi în - Reintegrarea în comunitate a persoanelor cu handicap care trăiesc acum în
mod special pe instituţiile de asistenţă socială, ignorându-se aproape complet instituţiile rezidenţiale sau care trăiesc în familie fără un suport corespunzător;
asistenţa socială în familie şi în comunitate. De asemenea, activităţile de - Crearea unui sistem de servicii comunitare care să permită persoanelor cu
prevenire au fost slab dezvoltate datorită insuficienţei sistemului instituţional şi handicap să-şi trăiască propria viaţă independent.
tehnic. Zone mari sociale au fost lipsite de acoperire sau au fost insuficient Menţionăm că per total, 87% din populaţie beneficiază de cel puţin o
acoperite: asistenţa socială pentru vârstnici şi pentru persoanele cu handicap, prestaţie socială sub forma transferului bănesc, direct sau indirect (ca membri
pentru victimele violenţei, victime ale traficului de fiinţe umane, pentru ai gospodăriei, prin venitul şi consumul realizat în comun). Gradul de acoperire
persoanele dependente de alcool şi de droguri. este însă uşor mai scăzut în mediul urban (83%, faţă de 91% în rural).
Obiectivul prioritar îl reprezintă continuarea şi accelerarea implementării Programele cu cel mai ridicat grad de acoperire sunt alocaţiile pentru copii
noului sistem naţional de servicii de asistenţă socială, prin:111 (54,6% în urban, 56,6% în rural), urmate de pensii (principala diferenţa între
- Constituirea, după o concepţie coerentă, a sistemului de servicii publice de urban şi rural constituind-o pensiile agricultorilor care acoperă 1,5% din
asistenţă socială comunitară, care să se adreseze direct familiei şi comunităţii; populaţie în urban si 24,3% în rural), ajutorul de şomaj (7,6 în urban si 6,3% în
- Generalizarea practicii de evaluare a necesităţilor în stabilirea nivelului rural) şi VMG (2% în urban si 6,1% în rural).113
prestaţiilor sociale şi monitorizarea sistemului de asistenţă socială; Tabelul 3 prezintă distribuţia prestaţiilor de protecţie socială pe cincimile
- Dezvoltarea unui sistem de servicii de asistenţă socială la domiciliu şi populaţiei.
creşterea cantitativă şi calitativă a cuprinderii în instituţii rezidenţiale a
persoanelor aflate în dificultate; Tabel 3. Distribuţia prestaţiilor de protecţie socială pe cincimi
În ceea ce priveşte asistenţa persoanelor cu handicap, menţionăm că criza
economică a regimului comunist a avut ca primă urmare agravarea condiţiilor
de viaţă pentru astfel de persoane aflate în instituţii. După 1990 s-au făcut
eforturi de creştere a alocaţiilor financiare, restructurare instituţională şi de
reorientare a politicii de suport pentru persoanele cu handicap. Totuşi trebuie
avut în vedere că serviciile sociale sunt încă puţin adaptate la nevoile speciale
ale persoanelor cu handicap, fiind insuficient diversificate.
Priorităţile de acţiune în acest domeniu sunt:112
- Dezvoltarea unui sistem de servicii sociale comunitare care să vină în
sprijinul persoanelor cu handicap neinstituţionalizate;
- Introducerea unui sistem de control a standardelor de calitate ale
serviciilor oferite persoanelor cu handicap atât în instituţii rezidenţiale, în
centre de zi, cât şi la domiciliu;
- Dezvoltarea unui sistem de calificare a asistenţilor personali care acordă
servicii socio-medicale la domiciliu;
- Crearea de oportunităţi de muncă pentru persoanele cu handicap şi
micşorarea ponderii asistenţei pasive, bazate pe alocaţii, atât prin stimularea
angajatorilor de a încadra în muncă persoane cu handicap, cât mai ales prin

111
Memorandum comun în domeniul incluziunii sociale România, 2005, www.caspis.ro, p. 47
112 113
idem , p. 49 Evaluarea sărăciei, România, 2003, http://siteresources.worldbank.org, p. 52

157 158
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Sursa: Evaluarea sărăciei, România, 2003,
http://siteresources.worldbank.org, p. 55
Observăm că în România majoritatea transferurilor de protecţie socială sunt
pronunţat progresive, cu excepţia burselor. Mai exact, cincimea inferioară
beneficiază de un sfert din totalul cheltuielilor publice de protecţie socială, faţă
de cea superioară (cea mai bogată) care beneficiază de 12%. Cu alte cuvinte,
cei mai bogaţi primesc un procent absolut din transferurile publice mai mic
decât cei săraci. Programele care ţintesc populaţia săracă cel mai bine sunt
VMG, ajutorul special pentru persoanele cu handicap şi indemnizaţiile pentru
veteranii de război. Notabilă este performanţa VMG care reuşeşte să transfere
63% din prestaţie cincimii celei mai sărace, pe când doar 20% din alocaţiile
pentru copii ajung la cincimea cea mai săracă. Mai mult decât atât, transferurile
publice reprezintă 80% din consumul total al cincimii celei mai sărace, faţa de
6,8% pentru cincimea superioară.
Prin urmare, sistemul public de protecţie socială din ţara noastră contribuie
substanţial la reducerea sărăciei. In absenţa transferurilor de protecţie socială,
numărul populaţiei sărace ar creşte cu aproape 50%, iar numărul celor aflaţi în
sărăcie severă s-ar dubla. In mare măsură, acest impact se datorează pensiilor,
atât cuantumului lor, cât şi ţintirii lor cu relativă eficacitate. In absenţa unei
pensii corespunzătoare, majoritatea pensionarilor ar fi săraci. Actualul proces
de recorelare a pensiilor, care pune accentul atât pe aspectele de echitate
(alinierea pensiei la contribuţia din trecut), cât şi pe protecţia împotriva sărăciei
severe a contribuit la acest rezultat pro-sărăci.
Dar pentru combaterea sărăciei severe, Guvernul ar trebui sa pună un mai
mare accent pe VMG. Gradul de acoperire a programului a crescut enorm în
2002 fata de 2001 (de la 0,5% din populaţie în 2001 la 5% în 2002). Şi totuşi,
în pofida acestei creşteri, gradul de acoperire al celor extrem de săraci este încă
necorespunzător (programul acoperă doar 30% din populaţia aflată în sărăcie
severă).114
Pentru a asigura o acoperire corespunzătoare a celor aflaţi în sărăcie severă,
VMG trebuie extins (de la aproximativ 0,3% din PIB în 2002 la mai mult,
eventual 0,6-0,8% din PIB), pentru acoperirea celor mai săraci 10% din
indivizi. Totodată o creştere moderată a pragului de venit ar extinde gradul de
acoperire a prestaţiei, ajungând la un număr mai mare de persoane sărace.
Pentru a mări resursele necesare extinderii VMG, s-ar putea menţine alocaţiile
pentru copii la nivelul lor actual, recurgându-se inclusiv la acordarea alocaţiei
pe baza ţintirii.
114
Evaluarea sărăciei, România, 2003, http://siteresources.worldbank.org, p. 64
159
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Precizăm în continuare că VMG are cea mai buna performanţă de ţintire,
deşi gradul de acoperire şi adecvare al prestaţiei este redus. Datorită
dimensiunilor sale, VMG nu acoperă decât 12% din segmentul de 20%
reprezentând populaţia cea mai săracă. Apoi alocaţiile pentru copii sunt mai
puţin bine ţintite, dar au cel mai mare grad de acoperire al celor aflaţi în sărăcie
şi sărăcie severa. Cu toate acestea, există programe cu un grad ridicat de
scurgere (prestaţii care ajung la non-săraci) şi de acoperire redusă a săracilor,
care vor trebui raţionalizate.
În ceea ce priveşte indemnizaţia de şomaj, precizăm că beneficiază de
aceasta persoanele care au fost angajate legal, care au absolvit o formă de
şcolarizare sau au terminat stagiul militar, nivelul indemnizaţiei fiind fixat la
75% din salariul minim pentru persoanele care au contribuit la fondul de
asigurări. Valoarea indemnizaţiei de şomaj a fost stabilită sensibil sub nivelul
salariului minim tocmai pentru a nu descuraja persoanele cu salarii în jurul
acestui prag, dar totodată pentru a asigura un nivel minim de trai. Indemnizaţia
de şomaj în 2003 reprezenta 35,4% din câştigul salarial mediu net faţă de
34,6% în 2002. Puterea de cumpărare a indemnizaţiei de şomaj în 2003
constituia 75% din nivelul înregistrat pentru 1991, aceasta fiind cea mai
ridicată valoare după 1991 şi în creştere semnificativă faţă de 60,3%, în
2002.115
Totuşi remarcăm că este oarecum nedreaptă stabilirea în 2002 a unui nivel
foarte scăzut al alocaţiilor de şomaj (75% din salariul minim pe economie), cu
scopul declarat al motivării şomerilor în căutarea unui loc de muncă, mai ales
că în unele sectoare se acordă şi plăţi compensatorii, la care însă mulţi şomeri
nu au acces.
Ec. Drd. Claudia Florina Radu
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Universitatea Babeş-
Bolyai, Cluj-Napoca
Colaborator, Institutul Hyperion, Cluj-Napoca
115
Memorandum comun în domeniul incluziunii sociale România, 2005, www.caspis.ro, p. 31
160
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAFIE:

1. Hölsch K., The effect of social transfers in western Europe: an

empirical analysis of five countries using generalised Lorenz Curves,
Luxembourg Income Study Working Paper No. 317, 2004
2. Hölsch K., Kraus M., European schemes of social assistance: an empirical
analysis of set-ups and distributive impacts, Luxembourg Income Study
Working Paper No. 312, 2002
3. Kenworthy L., Welfare states, real incomes and poverty, Luxembourg
Income Study Working Paper No. 370, 2004
4. Kuivalainen S., Production of last resort support: a comparison on social Lumea este o lume falsă atât timp cât omul nu-şi distruge
assistance schemes in Europe with the notion of welfare production and the obiectivitatea sa absolută şi nu se va recunoaşte pe sine şi
concept of social right, Luxembourg Income Study Working Paper No. viaţa lui “dincolo” de forma invariabilă a lucrurilor şi
397, 2004 legilor. Când, în sfârşit îşi dobândeşte această conştiinţă de
5. Văcărel I. şi colaboratorii, Finanţe Publice, Ediţia a IV-a, Ed. Didactică sine, omul păşeşte pe drumul său nu numai spre adevărul
şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003
despre sine, dar şi despre lumea sa. Iar cunoaşterea se
6. ***Memorandumul Comun în Domeniul Incluziunii Sociale, România, împleteşte cu acţiunea. El va încerca să-şi convertească
2005, www.caspis.ro
adevărul în acţiune, să facă din lumea sa ceea ce este ea în
7. ***Evaluarea sărăciei, România, 2003, mod esenţial, adică împlinirea conştiinţei de sine a omului.
http://siteresources.worldbank.org

Karl Marx

161 162
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
DISCRIMINAREA DE GEN
– HARTUIREA SEXUALA LA LOCUL DE MUNCA –
Omul şi lumea sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede;
de aceea dacă una e ruginită, cu siguranţă nici cealaltă nu va fi strălucitoare.
Azir
Fiecare femeie are dreptul la o viaţă demnă – fără teamă, constrângeri,
violenţă şi discriminare. Are dreptul la şanse egale de dezvoltare, la educaţie şi
sănătate, inclusiv la sănătate sexuală şi a reproducerii. Totuşi, sute de milioane
de fete şi femei nu îşi pot exercita aceste drepturi.
Ca urmare, ele continuă să fie ameninţate de violenţă şi abuzuri în propria
lor casă. Există fete care sunt forţate să se căsătorească din frageă copilărie.
Există femei şi fete care sunt victimele violenţei sexuale. În conflictele armate,
violul este folosit ca strategie de război, iar traficul de femei, o formă modernă
de sclavie, este în creştere. Violenţa şi exploatarea expun femeile şi fetele la
riscuri crescute de infectare cu HIV şi favorizează extinderea epidemiei SIDA.
Violenţa împotriva femeilor este o ameninţare la adresa sănătăţii şi o violare a
drepturilor omului. Implică, de asemenea, costuri sociale şi economice
Astăzi şi în fiecare zi trebuie să luăm atitudine şi să nu avem nici un fel de
toleranţă pentru vreo formă de violenţă împotriva femeilor. Împreună trebuie să
facem mai mult pentru a susţine cuvintele cu fapte. Şi trebuie să recunoaştem
că aceasta nu este o problemă a femeilor – este o problemă care ne priveşte pe
toţi, iar bărbaţii au un rol important şi responsabil de jucat, problema fiind
ridicată atât pentru femei şi familiile lor, cât şi pentru comunităţi şi state.
Principala caracteristică a violenţei de tip gender, este aceea că vizează
femeile, tocmai pentru că sunt femei. Violenţa de tip gender include lipsa
echilibrului puterii, unde de cele mai multe ori bărbaţii se constituie ca agresori
iar femeile ca victime.
Împreună trebuie să prevenim şi să pedepsim violenţa împotriva femeilor. Nu
este nici inevitabilă, nici acceptabilă, şi poate fi oprită. Normele şi atitudinile
sociale care permit violenţa şi discriminarea femeilor şi fetelor pot fi schimbate.
Acesta este primul pas şi înseamnă conştientizarea publicului, schimbarea
comportamentelor şi mobilizare socială.
Un al doilea pas este protecţia legislativă. Trebuie să întărim legile şi
aplicarea lor. Drepturile femeilor – inclusiv dreptul la venit, proprietate,
moştenire şi siguranţă personală – trebuie să fie protejate şi aceia care le încalcă
trebuie judecaţi.
163
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Un al treilea pas este asigurarea serviciilor de sănătate şi a informaţiilor din
acest domeniu. Trebuie să facem mai mult pentru a garanta dreptul la sănătate
sexuală şi a reproducerii, inclusiv planificare familială, maternitate în siguranţă
şi prevenirea HIV.
Definiţia cea mai general utilizată în literatura de specialitate pentru
violenţa împotriva femeilor este cea utilizată de Declaraţia Naţiunilor Unite în
anul 1993 ( www.stopwaw.org ): „ orice act de violenţă bazat pe diferenţa de
gen şi care cauzează, sau ar putea cauza femeii suferinţă sau vătămare fizică,
sexuală sau psihologică, incluzând ameninţările cu astfel de acte, coercitia şi
privarea arbitrară de libertate, fie în viaţa publică, fie în cea privată”. Actele
de violenţă împotriva femeilor şi fetelor constituie încălcări severe ale
drepturilor omului. Ele pot avea consecinţe severe asupra sănătăţii fizice şi
mentale, contribuind la apariţia unui procent însemnat din îmbolnăvirile la
femeile în vârstă de 15-44 ani din ţările dezvolatate (www. worldbanck.org ).
Genul descrie aspectele culturale, psihologice şi sociale ataşate faptului de
a fi bărbat sau femeie. Construirea unei identităţi de gen ne permite să
interpretăm întelesul fiecărui sex, ce înseamna a fi femeie sau a fi bărbat într-o
anumită societate şi cultură. Toate tipurile de obiecte şi comportamente iau
întelesuri genizate, de la obiecte de prins părul ( numai pentru fete), până la
camioane jucărie (numai la baieti) şi la culori (rozul este pentru fete, albastrul
pentru baieti).
Rapoartele privind actele de violenţă analizează de obicei vârsta şi etnia
celor care le comit, iar mass-media informează opinia publică despre
naţionalitatea celor care săvârşesc infracţiuni conform unor stereotipii. Rareori
este însă menţionat genul persoanlor care comit acte de delicvenţă sau de
violenţă. Dintre multele forme de manifestare ale violenţei aspectele ei de gen
sunt încă insuficient analizate.
Violenţa împotriva femeilor este considerată o problemă socială
importantă şi ridicată la rangul de subiect al dezbaterii şi al reglementărilor
publice abia în ultimele două decenii. Chiar dacă în ţările occidentale acest
proces a început în anii `70, iar la noi şi ăn alte ţări foste comuniste el a început
abia după 1990, totuşi problema violenţei din societate a rămas nerezolvată în
toate ţările lumii ( www.un.org/womenwatch/daw/cedaw)
Se pare că dintre toate datele care privesc diferenţierea comportamentelor
umane în functie de gen, violenţa este cea mai clar un atribut masculin. După
Paludy (Roth, Maria – „Copii şi femei victime ale violenţei”, 2005), 30% din femei
sunt agresate cel puţin o dată in viaţa lor adultă. Hărţuirea sexuală a tinerelor femei
se realizează, după acelaş autor, în procente cuprinse între 30 si 70%. Cele mai
multe incidente de violenţă sunt comise de cunoştinţe bune şi de membrii de
164
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
familie. Datele adunate în ultimii 25 ani demonstrează că femeile sunt cel mai
adesea victime ale violenţei domestice şi mai puţin din partea unor străini.
Proporţiile violenţei împotriva femeilor sunt semnificative: aporximativ 1,5
milioane de cazuri de femei abuzate anual în SUA care necesită îngrijiri
medicale; în Africa de Sud la fiecare 20 secunde o femeie este violată, dar
numai 1 din 36 femei depun plângere; în Austria 50% din divorţuri sunt
motivate de violenţa domestică; în Finlanda 22% dintre femei au avut de suferit
diferite forme de violenţa din partea partenerilor lor; în Uniunea Europeană
datele privind raportul mediu de femei care au trăit pe parcursul vieţii
experienţe de violenţă este de 1 la 4. Violenţa împotriva femeilor există deci în
toate ţările, atât în cele cu o economie dezvoltată, cât şi în cele sărace. Mai
mult, ea există în toate clasele sociale şi la toate nivlele de educaţie ( bază de
date a băncii mondiale, www. worldbanck.org ).
Inegalitatea de gen şi consecinţele acesteia, este o rezultantă a unui complex de
factori care includ factorii istorici, factorii culturali, cei religioşi, educaţia, familia
şi socializarea, devianta şi controlul social, discriminarea sexuală.
Din punct de vedere istoric, se evidenţiază conceptul de inferioritate a
femeii faţă de bărbat, promovat inclusiv de Biserică. Inegalitatea de gen devine
pregnantă odată cu Revoluţia Industrială, când femeile aveau cu precădere
munci inferioare sau mai prost plătite decât cele ale bărbaţilor. Schimbări
semnificative s-au petrecut în sec. XX, concretizate în: dreptul la vot al femeii,
expansiunea libertăţii, dreptul la a înainte divorţ, dreptul la proprietate, dreptul
de a face avort şi de a lua contraceptive.
Un alt aspect al ineglităţii de gen a constituit „feminizarea sărăciei.”
(Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert – „Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New
York, 1986). Spre deosebire de ţările socialiste, cele capitaliste nu garantează
subzistenţa. Prin urmare populaţia săracă ce beneficia de ajutor din partea
statului, era oarecum marginalizată în cartiere cu un risc crescut de victimizare.
În SUA, în anul 1987, peste 4 milioane de familii însumând 10 milioane de
copii trăiau în sărăcie, dintre acestea două treimi aveau ca şi cap de familie o
femeie. Acesta feminizare a săraciei avea următoarele cauze: job-urile femeilor
erau mai prost plătite; eşecul neutralizării prăpastiei dintre bărbaţi şi femei, care
însemna că femeile cu o pregătire cel puţin egală cu a unui bărbat, câştiga mai
puţin decât acesta; eşecul în încercarea de a responsbiliza bărbaţii pentru a
plătii o pensie alimentară copiilor (abia în 1980 barbatii o plăteau regulat );
costurile ridicate ale grădiniţelor şi căminelor pentru copii ; hărţuirea sexuală,
care constituia o cauză pentru ca femeile să părăsească locurile de muncă.
Socializarea prin muncă (Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert –
„Sociology”, ed. McMegraw-Hill, New York, 1986 ) este un proces în cadrul
căruia oamenii deprind atitudini, valori şi acţiuni, adecvate indivizilor ca fiind
165
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
membrii ai unei culturi specifice. Identitatea de gen este rezultatul unui proces
îndelungat de interacţiune dintre sine şi ceilalti şi se referă la caracteristicile
personale asumate de actorii sociali în funcţie de ceea ce este considerat
adecvat într-o anumită cultură pentru bărbaţi şi femei. Este o experienţă
subiectivă de interiorizare a trăsăturilor considerate masculine şi feminine într-
un anumit context cultural. Agenţii de socializare principali sunt familia, grupul
de apartenenţă, locul de muncă, mass-media.
Un aspect fundamental al socializării umane implică învăţarea unui
comportament adecvat unei ocupaţii ( Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert –
„Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New York, 1986 ). Socializarea
ocupaţională nu poate fi separată de ceea ce s-a dobândit în timpul copilăriei şi
adolescenţei. Învăţarea se face prin observaţie în principal, observarea
părinţilor, a persoanlor cu care interacţionăm ( doctori, pompieri etc).
Socializarea ocupaţională are trei dimensiuni : alegerea carierei, socializare
anticipatorie şi obligaţia condiţionată. În primul caz, intervine o selecţie
academică şi vocaţională, în funcţie de ceea ce individul doreşte să devină. În al
doilea caz, este vorba de o socializare ocupaţională temporară, putând fi vorba
de un loc de muncă cu o durată cuprinsă între câteva luni şi caţiva ani. În
ultimul caz, este vorba de conformarea individului la anumite norme şi reguli
ale locului de muncă din necesitate, din datorie.
Socializarea ocupaţională este foarte intensă imediat după terminarea
studiilor şi intrarea pe piaţa muncii, însă ea continuă pe toata durata lavorativă.
Rolurile de gen sunt expresia identităţii de gen. Ele sunt învăţate în
procesul de socializare şi cuprind comportamente feminine şi masculine pe care
membrii unei societăţi sunt încurajaţi să le adopte: coportamentul de soţ, soţie,
mamă, tată etc. Rolurile au câteva funcţii importante : ghidează
comportamentul personal şi social; servesc ca standarde permiţând membrilor
să fie siguri în legatură cu lucruri care altfel nu ar putea fi decât ambigue;
permit identificarea, satisfăcând o nevoie de cunoaştere de sine şi a celorlalţi.
Relaţiile de gen sunt interrelationări care nu sunt neutre în sine, ci reprezintă
raportări ale persoanelor faţă de celelalte în funcţie de ceea ce cred despre
celălalt şi despre propriul sex. Un rol important îl are cultura şi societatea în
care îşi modelează relaţiile de gen, după cum reiese din Teoria Dependenţei şi a
ideologiei de gen. ( Mureşan Cornelia – “ Ancheta pilot – generaţii şi gen la
Cluj”, Presa Universitară Clujană, 2005, capitolul 5 – Paul Teodor Hărăguş,
“Distribuţia sarcinilor domestice”).
Familia este instituţia cea mai des asociată socializării. Evident, deoarece are
ca şi funcţie primară creşterea şi educarea copiilor. Psihologul Shirley Weitz
afirma că, tratamentul diferenţiat al copiilor de către adulţi are o mare influenţă
asupra socializării din punctul de vedere al rolurilor sexuale.
166
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Pe parcurs ce copilul creşte, familia devine mai putin importantă în
socializare, fiind înlocuită de peer-group, în cadrul căruia tinerii interacţionează
cu alţii de o vârstă cu ei şi care de regula au un statut social similar. Peer-
grupurile, precum prieteniile, găştile şi cluburile de pe internet, contribuie la
dobândirea independentei adolescenţilor faţă de adulţi sau faţă de alte figuri
autoritare. Aceste grupuri anticipează rolurile pe care tinerii le vor avea în
societate. Adolescenţii îşi imită prietenii în mare parte datorită sistemului
recompensă-pedeapsă prezent în grup. Pe de o parte grupul poate avea o
influenţă benefică, dar pe altă parte poate încuraja violarea normelor sociale şi
culturale (Phillida Salmon - The peer group in The School Years, Current
Issues in the Socialisation of Young people – John C. Coleman, Ed. Routledge,
London, 1992 ).
Mass-media perpetuează o violenţă de ordin simbolic asupra femeilor prin :
transformarea lor în bunuri de utilitate casnică; prezentare ca obiecte de
consum sexual; prezentarea ca accesorii estetice; reducerea imaginii femeilor la
anumite părţi ale corpului; cantonarea lor în anumite ipostaze negative.
Realizările femeilor sunt adesea minimalizate, presa stimulând nerecunoaşterea
autorităţii femeii în profesie şi în viaţa privată. Cele mai mediatizate ocupaţii
intră în categoria derizoriului, precum prostituţia şi streap-tease-ul. În cazul
femeilor angajate în viaţa socială politică, accentul cade pe detalii privind viaţa
personală (Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert – „Sociology”, ed. McMegraw-
Hill, New York, 1986 ).
Fiecare cultură are propriile reguli şi norme referitoare la comportamentele,
atitudinile şi credinţele considerate adecvate pentru bărbati şi femei. Cultura se
manifestă în stereotipiile şi prejudecăţile pe care le avem legate de femei şi
bărbaţi, în rolurile care ni se atribuie în societate, influenţându-ne valorile şi
modul în care ne trăim vieţile, ne alegem domeniul de muncă, interacţionăm cu
ceilalţi, creştem şi educăm copii.
Formele violenţei culturale împotriva femeilor circumscriu toate instanţele
culturii implicit sau explicit valori şi norme de conduită care incită şi
legitimează violenţa asupra femeilor şi devalorizează femeile, promovând
concepţii care le devalorizează şi cantonează în poziţii de supunere faţă de
bărbaţi. Dacă structurile sociale sunt exterioare individului, cultura este
interiorizată de fiecare persoană, face parte din identitatea fiecăruia şi
influenţează modul în care ne raportăm unii la alţii în funcţie de sex. Prin
urmare violenţa culturală este mai problematică decât cea directă sau
structurală pentru că ea se află în interiorul tutror indivizilor apartinând unei
culturi care reprezintă norma şi nu doar în anumiţi actori devianţi ( Curic, Ina –
„Inegalităţi de gen – violenţa invizibilă”, ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2005).
167
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Sexismul, în accepţiunea lui Liazos ( Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert –
„Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New York, 1986 ), reprezintă credinţa
sistematică că femeile sunt inferioare bărbatului şi este exprimat prin limbaj,
politici şi practici cotidiene. Ca efect, apare o desconsiderare a experienţelor
feminine şi interiorizarea credinţelor ca ceea ce fac femeile este lipsit de
importanţă. Aceasta apare în domenii precum religia, filosofia, mituri , legi,
politica şi în reacţii cotidiene în ceea ce priveşte genul. De asemenea, este o
ideologie care impiedică eliminarea discriminărilor pe bază de sex şi
subminează măsurile legale care asigură egalitatea de şanse.
Discriminarea de sex vizează orice diferenţiere, excludere sau restricţie
bazată pe sex. Are ca scop sau efect compromiterea sau anihilarea exercitării de
către femei, indiferent de starea lor matrimonială, a drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, în domeniile politic, economic social, cultural, civil
sau în oricare alt domeniu .Discriminarea de sex încalcă principiul egalităţii
dintre bărbaţi şi femei stipulat în toate documentele internaţionale ( Drepturile
Omului, Convenţia Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare, Conferinţa de
la Beijing etc.). Discriminarea instituţională este definită ca şi negarea
oportunităţilor şi a egalităţii de drepturi pentru anumite grupuri individuale. În
acelaşi sens, se poate spune că femeile suferă atât de acte individuale de sexism
(precum actele de violenţa), cât şi de sexismul instituţional ( Davis J.
Nanette,Stasz Clarice – “Social Control of Deviance -Critical perspective”, ed.
McMegraw, New YorK,1990).
Studiile inter-culturale indică faptul că societăţile dominate de bărbaţi sunt
mult mai numeroase decât cele în care femeile joacă un rol decisiv. Sociologii
au apelat la Teoria Funcţionalistă şi la cea Conflictuală pentru a explica de ce
există această distincţie între bărbaţi şi femei. Aceste abordări se focalizează pe
factorul cultural, mai degrabă decât pe cel biologic ca fiind determinantul
primar în diferenţierea pe sexe (Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert -
„Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New York, 1986).
Perspectiva funcţionalistă susţinea că diferenţierea pe sexe a contribuit la
globalizarea stabilităţii sociale. Sociologii Parsons şi Balus argumentează
aceasta în felul următor: „pentru a funcţiona în mod eficient, familiile au nevoie
de adulţi specilizaţi în anumite roluri” ( Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert -
„Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New York, 1986). Ei privesc actuala
stratificare, ca şi o aranjare a rolurilor de gen. Adică femeia preia rolul expresiv
şi de suport emoţional, iar bărbatul rolul instrumental, practic – cele două roluri
completându-se.
Chiar dacă este o consideraţie ideală aceasta, ca într-un cuplu marital, unul
să aibă rolul instrumental iar celălalt rolul expresiv, teoria funcţionalistă nu
168
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
oferă argumente viabile pentru a răspunde la întrebarea , de ce bărbaţilor li s-a
oferit rolul instrumental, iar femeilor cel expresiv.
Perspectiva conflictuală, nu neagă prezenţa unei diferenţieri pe criteriu de sex.
De fapt, ea susţine că relaţia dintre bărbaţi şi femei este una de inegalitate a puterii,
în care bărbatul se află într-o postură dominantă faţă de femeie. Bărbaţii au devenit
puternici în perioada preindustrială, datorită forţei lor fizice şi a libertăţii de a
întreţine sau nu proprii copii. În societăţile contemporane, aceste consideraţii nu au
nici o importanţă, însă aceste idei sunt susţinute de structurile sociale care plasează
bărbatul în poziţiile de control.
În acest sens, rolurile sexuale tradiţionale nu semnifică o simplă atribuire
de calităţi şi comportamente femeilor şi bărbaţilor. Autoarea feministă Letty
Cottin Pogrebin afirmă că cele două mesaje cruciale ale rolurilor stereotipice de
gen, sunt acelea că : „ băieţii sunt mai buni” şi că „fetiţele sunt predestinate să
devină mame”. În continuarea argumentaţiei sale, autoarea susţine că în
vederea menţinerii unui sistem de dominaţie masculină, copii trebuie socializaţi
în a accepta diviziunea tradiţională a rolurilor de gen.
Sociologul Barbara Polk, în descrierea sa despre acest „conflict cultural” a
diferenţierii de gen, observă că „valorile masculine au un status mai înalt şi
constituie cultura dominantă şi vizibilă a societăţii”. În conformitate cu acestă
perspectivă, femeile sunt oprimate deoarece ele se constituie ca o alternativă
sub-culturală care deviază de la sistemul masculin de valori.
Teoria Conflictuală priveşte diferenţierea de gen ca o reflecţie a subjugării
unui grup ( femeile) altui grup ( bărbaţii ).
Prin analogie la analiza de clasă a lui Marx, se poate spune că bărbaţii
reprezintă capitaliştii, controlând marea parte a puterii şi a prestigiului social,
iar femeile sunt precum proletariatul sau muncitorii, ele putând accede la
resurse doar urmând dictatura „ conducătorilor”. Această problemă a
subordonării economice şi sociale a femeilor, a fost relativ marginală în teoria
marxistă, care privea oprimarea de clasă ca fiind o chestiune de superioritate.
Oricum, situaţia grea a femeilor nu a fost în întregime ignorată. Friedrich
Engels argumentează că subjugarea femeilor coincide cu instaurarea
proprietăţii private din perioada industrială. În consecinţă, puterea politică şi
economică era concentrată în mâinile bărbaţilor, aceasta fiind o diferenţiere
semnificativă între sexe.
Atât teoria funcţionalistă cât şi cea conflictuală, transmit mesajul că nu este
posibilă o dramatică schimbare a rolurilor de gen, fără o dramatică revizuire a
structurilor sociale şi culturale.
Pentru funcţionalişti, o disturbare a rolurilor tradiţionale de gen, se
constituie ca o potenţială sursă a dizordinii sociale, sau cel puţin poate avea
consecinţe necunoscute.
169
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Perspectiva conflictuală susţine că nu există nici o structură socială absolut
dezirabilă, atâta timp cât ea este mentinuţă prin oprimarea a majorităţii dintre
indivizii ei. Aceşti teoreticieni susţin că startificarea pe sexe poate fi funcţională
pentru bărbaţi – care deţin putere şi privilegii – dar lasă de dorit când vine vorba
despre interesul acordat femeilor (Schefer, Richard; Lamm, P. Rpbert -
„Sociology”, ed. McMegraw- Hill, New York, 1986).
Mulţi oameni ( deopotrivă femei şi bărbaţi ) întâmpină o dificultate în a
concepe femeile ca fiind un grup subordonat şi oprimat. Totuşi, dacă ne uităm
la structurile politice, femeile sunt greu de găsit.
Există totuşi 5 proprietăţi de bază care definesc femeile ca un grup
subordonat. În primul rând, este evident faptul că femeile posedă caracteristici
fizice şi culturale care le disting de grupul dominant al bărbaţilor. În al doilea
rând, femeile au un tratament inegal în ceea ce priveşte venitul realizat. În al
treilea rând, prezenţa în acest grup este involuntară. În al patrulea rând,
mişcările feministe contemporane dezvoltă o mai mare solidaritate de grup. Şi
în sfârşit, deşi nu sunt obligate să se mărite, multe femei cionsideră că statutul
de subordonare este mai irevocabil în cadrul căsătoriei (Crompton Rosemary,
Man Michael –“Gender and stratification”, ed. Poly Press, Cambridge, 1994).
La nivel global violenţa împotriva femeilor în spaţiul public şi privat se
manifestă în moduri care produc suferinţă şi moarte pentru milioane de femei,
fiind cu toate acestea, acceptate în continuare ca normale. Aceasta este
considerată de cele mai multe ori o problemă insuficient de importantă pentru a
declanşa reacţii şi acţiuni afirmative din partea instituţiilor sociale competente.
Deşi în ultimele trei decenii s-au făcut eforturi considerabile la nivel
internaţional pentru a circumscrie această problemă şi cauzele sale, violenţa
împotriva femeilor – în toate formele – rămâne în continuare una dintre cele
mai grave forme de încălcare a drepturilor omului.
Violenţa în sens larg include nu doar actele violente la nivel fizic ci orice
situaţie în care fiinţele umane sunt influenţate în asemenea manieră încât
realizările lor efective, somatice şi mentale se află la un nivel mai scăzut decât
manifestările lor potenţiale. Deci violenţa este dată de diferenţa dintre potenţial
şi realiatate (Curic, Ina – „Inegalităţi de gen – violenţa invizibilă”, ed. Eikon,
Cluj – Napoca, 2005).
În majoritatea societăţilor, inclusiv cea românească, care sunt caracterizate
de distribuţia inegală a puterii, statutului social şi resurselor între bărbaţi şi
femei, violenţa este prezentă în sensul că femeile nu îşi pot valorifica pe deplin
potenţialul de care dispun.
Violenţa în general şi cea împotriva femeilor în particular, poate fi abordată
pe trei mari categorii (Curic, Ina – „Inegalităţi de gen – violenţa invizibilă”,
ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2005): directă, structurală şi culturală, care se află în
170
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
strânsă inter-dependenţă, alimentându-se reciproc. Societăţile de origine
patriarhală sunt formaţiuni sociale esenţial violente la adresa femeilor care
combină într-un cerc vicios cele trei forme de violenţă.
Violenţa directă ( fizică, sexuală, socială, economică şi psihologică) este
forma cea mai uşor observabilă, pentru ca implica în general manifestări fizice,
şi de regulă măsurabile.
Violenţa structurală, este aceea încastrată în sistemele sociale, politice şi
economice ale societăţii. Este vorba de alocarea diferită a bunurilor, resurselor
şi oportunităţilor între diferite grupuri sociale ( din perspectiva de gen între
bărbaţi şi femei ca grupuri sociale ) din cauza structurii care le reglementează
situaţia. Este mai dificil de recunoscut şi de înteles. Structurile sociale
reprezintă instanţe care confirmă, intarescsi produc această inegalitate.
Dependenţa socială, politică şi economică a femeilor de bărbaţi creează
structuri în care violenţele bărbaţilor asupra femeilor sunt transpuse în realitate.
Violenţa culturală reprezintă acele aspecte ale culturii care fac violenţa să pară
„normală”, o modalitate acceptabilă de a răspunde la diferite probleme şi conflicte,
legitimând violenţa directă şi structurală ( Curic, Ina – „Inegalităţi de gen –
violenţa invizibilă”, ed. Eikon, Cluj – Napoca, 2005).
Implicaţiile violenţei împotriva femeilor pot fi rezumate pe patru direcţii
principale:
• Violenţa domestică afectează dramatic generatiile viitoare. Copii sunt
deseori abuzaţi alături de mamele lor, ceea ce îi predispune la a repeta acest tipar
nu doar în propriile familii ci şi în societate în ansamblu, creând un cerc vicios.
• Existenţa unui paralelism clar între violenţa din interiorul şi cea din
exteriorul familei. Tolerarea unui grad înalt a violenţei împotriva femeilor şi
fetelor la nivelul familiei influenţează societatea în general, existând studii care
identifică violenţa domestică ca o componentă cheie a multor probleme sociale.
• Violenţa este o problemă de sănătate publică, având consecinţe fizice,
psihologice şi sociale asupra femeilor şi fetelor uneori pe durata întregii vieţi.
• Violenţa în familie afectează dezvoltarea şi productivitatea tuturor
societăţilor, femeile fiind considerate esenţiale pentru dezvoltarea durabilă.
Inhibate de violenţă sau ameninţate de violenţă, femeile nu pot contribui la viaţa
socială şi politică a unei societăţi pe măsura potenţialului de care dispun.
Cu toate că datele disponibile circumscriu o realitate socială gravă, un loc
comun pentru numeroase studii în domeniu sugerează faptul că diversele forme
de violenţă împotriva femeilor fac parte din categoria celor mai slab raportate
infracţiuni din cauza: traumelor sociale asociate; dificultăţii de a obţine câştig în
instanţă împotriva agresorului; acceptării sociale a violenţei, care este răspândită
în practicile colective ale multor societăţi.
171
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Femeile au nevoie de o slujbă din diferite motive: câştigarea respectului de
sine, drept provocare intelectuală sau pur şi simplu nevoia de a se întreţine
material. Nu este uşor să obţii un loc de muncă, mai ales dacă eşti femeie. Din
nefericire, hărţuirea sexuală este un factor important care le determină pe
reprezentantele sexului frumos să-şi părăsească posturile, mai ales în momente
cruciale ale carierei.
În anumite situaţii, unele femei nu remarcă hărţuirea sexuală la care sunt
expuse - de exemplu şeful care stă tot timpul aproape, atingerile care se produc
absolut "întâmplător”, însă poate apărea un sentiment inconfortabil sau o
anumită ruşine şi jena în momentul producerii acestor incidente ( Equal
Employement Opportunity Comission www.eeoc.org )
Presiunile au loc în contexte sociale în care există inegalitate de putere.
Hărţuirea sexuală este un comportament prezent cel mai frecvent la locul de
muncă, între şefi şi subalterne, şi la şcoala, între profesori şi studente/ eleve.
Cele mai recunoscute forme de agresiune sexuală la locul de muncă sunt:
avansurile sau propunerile direct sexuale, mai ales privind gradarea
personalului feminin pe scara ierarhică a serviciului; intimidarea sau excluderea
angajaţilor de sex feminin de la activităţi importante; crearea unei atmosfere
ostile la locul de muncă prin utilizarea glumelor şi a informaţiilor sexuale sau
prin afişarea materialelor cu un conţinut sexual explicit (Barbalet, M .I. –
„Emotion, Social theory and Social Structure. A Macrosocial Aproach”,
capitolul „ Social fear and Emotional climates”, ed. Cambridge University,
London, 1999).
Hărţuirea sexuală nu este mutuală; este grosieră, având de obicei conexiuni
cu abuzul de putere. Conform studiilor, femeile sunt de 9 ori mai expuse decât
bărbaţii pentru a-şi prezenta demisiile din această cauză, de 5 ori mai mult
pentru a solicita transferul şi de 3 ori mai predispuse să-şi piarda locurile de
muncă din cauza hărţuirii sexuale ( Văileanu, Cristina – “ Studiu calitativ legat
de accesul femeilor pe piaţa munii”, 2004, www.hr-romania.ro )
Femeile care lucrează în medii tradiţional dominant masculine - domeniu
de construcţii, politică, armată - sunt cu atât mai mult expuse în faţa atacurilor
malitioase. Victimele hărţuirii sexuale sunt îndreptăţite de lege să-şi solicite
drepturile chiar dacă au tolerat comportamentele deviante de frică să nu-şi
piardă slujba.
Cele mai des întâlnite forme de hărţuire sexuală la locul de muncă sunt,
conform unui studiu realizat de Centrul parteneriat pentru Egalitate în 2004
(www.cpe.ro): hărţuirea fizică (săruturi, mângâieri, atingeri într-o manieră
sexuală); hărţuire verbală (comentarii nedorite despre viaţa privată sau sexuală
a persoanei, discuţii explicit sexuale, comentarii sugestive despre înfăţişarea
sau corpul persoanei); hărţuire posturală (gesturi sexuale sugestive, gesturi cu
172
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
mâna, degetele, braţele sau picioarele); hărţuire scrisă sau grafică (trimiterea
unor poze cu tenta pornografică, adresarea unor scrisori de dragoste
indezirabile); hărţuire emoţională (comportamente care izoleaza, discriminează
sau exclude persoana pe motiv de rol -sex); hărţuirea "Quid pro quo" ascunde
situaţiile în care persoana îşi pierde locul de muncă sau este amenintaţă cu
pierderea acestuia ca rezultat al răspunsurilor sale de respingere a favorurilor
sexuale. Atitudinile de hărţuire pot fi în acest caz implicite sau explicite;
mediul de muncă ostil, care survine atunci când cineva creează o atmosferă de
intimidare, ostilă sau ofensivă ( Văileanu, Cristina – “ Studiu calitativ legat de
accesul femeilor pe piaţa munii”, 2004, www.hr-romania.ro ).
Exemple de abuzuri interzise: ameninţările cu privare la intergritatea fizică
a unui angajat; contact fizic cu intentie de hărţuire, rănire sau vătămare;
comentariile care sunt considerate de angajat hărţuitoare sau înjositoare;
hărţuirea bazată pe rasă, religie, vârstă, naţionalitate, origine socială sau etnică,
orientare sexuală, identitate sau expresie sexuală, afiliere politică sau
invaliditate; hărţuirea sexuală de orice fel care au ca rezultat lipsa confortului
fizic de bază care este asigurat celorlalţi angajaţi.
Exemple de încălcări reale sau potenziale: evidente de abuz sau hărţuire fizică sau
sexuală; lipsa politicilor scrise pentru a interzice abuzul sau hărţuirea fizică sau
sexuală; lipsa unui sistem de reacţie între angajaţi şi manageri.
Totuşi, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii, este un drept
prevăzut de lege, însă nivelul de cunoaştere a acestuia este redus. Eventuale practici de
discriminare în această privinţă sunt considerate chiar legale atâta timp cât “nu le
sancţionează nimeni” ( www.eva.ro/psihologie).
Violenţa are asupra victimelor ei efectele unui eveniment traumatic.
Garbarono delimitează două categorii de victime ale unor evenimente
traumatice: cele primare, care suferă direct de pe urma evenimentelor şi cele
secondare, care asistă la întâmplări de natură traumatică, exercitate asupra unor
persoane îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuţi.
Manifestările specifice traumelor sunt dificil de recunoscut în totalitate,
deoarece simptomele care se manifestă în sfera cognitivă, comportamentală sau
cea a inconştientului pot dispare pentru o perioadă şi reapare ulterior sau pot fi
supuse unor reacţii de apărare care sunt ele însele reacţii somatice ( Equal
Employement Opportunity Comissio www.eeoc.org ).
Efectele hărţuirii sexuale la locul de muncă pot avea repercursiuni asupra
sănătăţii atât la nivel fiziologic cât şi psohologic.
Consecinţele de ordin psihologic includ: anxietatea accentuată,
generalizată; depresia; pierderea respectului de sine; retragerea în sine;
comportamentale de evitare, de negare, de furie şi cele agresive; amintiri
173
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
recurente; flashbackuri, disociere; scăderea randamentuli şi a capacităţii de
adaptare pe termen lung.
Alte tulburări ce pot surveni sunt: tulburări de somn din cauza
cosmamurilor sau a gândurilor; probleme de memorie, amintiri obsesive
declanşate de imagini vizuale, auditive sau olfactive care fac victima să
retraiască evenimentul traumatic; probleme de concentrare în desfăşurarea
activităţilor de zi cu zi; răbufniri, comportamnet exploziv prin care victima
reactionează vehement la stimului inofensivi din partea anturajului ei;
comportament sexual reactiv, tulburări de sexualitate („ Prevention of
Domestic Violence and Traffiking in Human Beings – Training Manual,
ed.Winrok International, Kiev, 2001 ).
Stresul rezultat ca urmare a hărţuirii sexuale poate avea ca efect reducerea
eficacităţii şi a capacităţilor de acţiune, precum şi reducerea motivaţiei de a
munci, afectând atât calitativ, cât şi cantitativ rezultatele muncii sale.
Violenţa sexuală este o preocupare centrală pentru apărătorii drepturilor
omului, pentru feminism şi pentru mulţi profesionişti din domeniul socio-
uman. Acest tip de violenţă cuprinde o gamă largă de forme non-consensuale
ale relaţiilor sexuale, de la obscenităţile spuse sau comise în public, atingerile
fără consimţământul femeii pe diferite părţi ale corpului, la hărţuirea sexuală,
până la sexul obligat, violul. Numărul restrâns al denunturilor privind
abuzurilor sexuale se datorează fricii fetelor şi femeilor de răzbunarea
agresorului, precum şi neîncrederii în serviciile menite să reprezinte legalitatea.
La aceasta se adaugă frica de judecată a celor din jur şi a opiniei publice – aşa
cum reiese din sondajul Gallup, nu este în mod univoc favorabilă femeilor-
victime ( The Gallup Organisation Romania www.gallup.ro - Sondajul Gallup
pe tema violenţei împotriva femeilor, Bucureşti, 2003). Date din evidenţele
statistice ale Ministerului de Interne ( www.gov.ro ), prezentate la Bucureşti la
21-23 iunie 2001, numărul infracţiunilor de natură sexuală este în continuă
creştere ( 379 cazuri în 1998 – 582 cazuri în 2000 ).
Este interesant faptul că, conform unui sondaj realizat de site-el “ele”(
www.ele.ro) , până în prezent în România nu a fost câştigat nici un proces de
hărtuire sexuală, iar practica este extrem de redusă în domeniu, existând doar 2
astfel de cazuri în ultimii 10 ani Explicaţiile pentru lipsa practicii
jurisprudenţiale din acest domeniu sunt multiple. Pe lângă mentalitatea specific
românească, situaţia economică a oamenilor, etc. şi legislaţia impune o
procedură greoaie şi destul de dificil de urmat.
Conform sondajului Gallup pe tema violenţei împotriva femeilor în anul
2003, 2, 4,7% din populaţia României avea pe cineva care, în ultimii doi ani a
fost victima a hărţuirii sexuale. În 90% dintre cazuri victimele au fost femei, iar
în 55% dintre cazuri agresorul a fost un “ şef” sau un „director” şi în 24% un
174
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
„ patron” ( The Gallup Organisation Romania www.gallup.ro - Sondajul
Gallup pe tema violenţei împotriva femeilor, Bucureşti, 2003).
În România nu există o discriminare prin lege, explicită a femeilor –
egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor fiind statuată în Constituţie şi în
Codul Muncii. Discriminarea se realizaează totuşi prin omisiunile legii cât şi
prin lipsa efectelor ei.
Prevederi referitoare la hărţuire sunt incluse şi în Codul Muncii. Pentru a
prevenii actele de hărţuire sexuală legea obligă angajatorul să prevadă sancţiuni
disciplinare în regulamentele de ordine interioară al unităţilor, să asigure
informarea tuturor angajaţilor cu privire la hărţuirea sexuală la locul de muncă,
să aplice imediat după sesizare sancţiunile disciplinare împotriva oricărei
manifestări de hărţuire sexuală ( Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi
Familiei – www.mmssf.ro ).
Codul Penal consideră hărţuirea sexuală infracţiune penală, pentru care
prevede sancţionarea cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă (
http://legal.dntis.ro/codpenal/index-pen.html )
Constituţia României prevede în Art.4. faptul că cetăţenii României sunt
egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii sau discriminări (
http://www.stopvaw.org/Romania2.html )
Femeile sunt sub-reprezentate în viaţa politică, cu doar 11% dintre membrii
Camerei Deputaţilor şi 9% din Senat. În structura actuală a Parlamentului
României sunt 51 femei şi 435 bărbaţi ( Site-ul Parlamentului Romaniei –
www.parlament.ro).
Dacă e sa facem o analiză a rapoartelor pe care România le-a făcut
Organizaţiei Naţiunilor Unite, despre situaţia referitoare la egalitatea de şanse
şi non-discriminare pe criteriu de sex, se observă o îmbunătăţire a sistemului în
perioada 1998-2002. Însa dacă e să facem o analiză a situaţiei din România de
acum şi cea din 1995, vom observa că în afară de câteva prevederi legislative,
situaţia nu s-a schimbat foarte mult. Această lipsă de evoluţie cunoaşte mai
multe cauze, printre care lipsa de informare a populaţiei vizate (femeile) în
legatură cu protecţia legislativă de care beneficiază ( www.cedaw.org ).
De asemenea, diferenţa dintre teorie şi practică este una seminificativă.
Dacă din punct de vedere teoretic, în România, femeile beneficiază de ajutor
specializat în caz de violenţă ( în toate formele sale ), dacă cel puţin teoretic
funcţionează Centre care oferă adăpost şi ajutor femeilor în caz de abuz,
realitatea este mai puţin îmbucurătoare.
Se remarcă la nivel naţional o lipsă a posibilităţilor de adăpostire a femeilor
victime ale violenţei, numărul de locuri pe toată ţara fiind de 150 de paturi. De
asemenea, la nivel de procedură judiciară în caz de hărţuire sexuală se
înregistrează de asemenea o lacună, fapt certificat de numărul redus de cazuri (
175
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
2 în ultimii 10 ani) şi de faptul că, dintre cele două cazuri, nici unul nu a dat
câştig de cauza femeii. Acestă realitate nu poate decât să genereze o
neîncredere a femeilor în protecţia autorităţilor statului (“Adevarul”, articolul
„150 de paturi pentru 800.000 femei abuzate”, autori Alina Badalan, Caterina
Nicolae, Ruxandra Constantinescu, 26 noiembrie, 2004 ).
Prezenţa delegaţiei neguvernamentale romane la sesiunea specială a adunării
generale ONU dedicată momentului Beijing - cea de-a IV-a conferinţă mondială a
femeilor pare să rămână cel mai important eveniment din această zonă - a fost
pregatită de întâlniri ale reprezentanţelor ONG-urilor de femei, cu scop central de a
analiza impactul Platformei de Acţiune elaborată în urmă cu 5 ani asupra reformei
aflată în desfăşurare în ţara noastră, progresului realizat din perspectiva vieţii actuale
a româncelor. Articolul 4, lit.g al Declaraţiei asupra înlăturării violenţei împotriva
femeii prevede ca statele semnatare, printre care se numaăă şi România, trebuie să
depună eforturi pentru ca femeile abuzate, împreună cu copiii lor, să primească
"asistenţă specializată, să li asigure servicii sociale şi de sănătate, facilităţi şi
programe… şi alte măsuri adecvate pentru a asigura securitatea, reabilitarea fizică şi
psihică a acestor femei" (http://www.stopvaw.org/Romania2.html )
România nu respectă aceste standarde. Printre obstacolele identificate în
calea implementării măsurilor recomandate - admise de altfel de mai toate
ţările din această regiune, care împărtăşesc dificultăţi similare legate de
tranziţia de la un sistem social falimentar la un altul sperat mai bun - aş reliefa:
slăbiciunea mecanismelor instituţionale, insuficienţa resurselor financiare şi
umane, nerecunoaşterea ONG-urilor cu aportul lor semnificativ de compeţente,
experienţă şi disponibilitate, lipsa conştientizării aspectelor legate de gen la toate
nivelurile societăţii, mai mult, o re-tradiţionalizare a societăţii. Fragilitatea
democraţiei româneşti face ca implementarea şi protecţia drepturilor femeii să
nu aibă o garantare sigură şi deplină.
Ce anume s-a realizat concret în România în aceşti peste 10 ani de la
deschiderea drumului spre progres? Situaţiile concrete, actuale relevă
următoarele ( raport CEDAW Romania, www.cedaw.org):
1. Legislaţia română nu reglementează încă în mod specific sau distinct
violenţa domestică. Faptele de agresiune conjugală nu sunt urmărite în justiţie
conform recomandărilor internaţionale. Ca încadrare juridică, se regăsesc
printre contravenţiile ori infracţiunile cu aplicabilitate generală, cuprinse în
Codul Penal şi Legea nr. 61/1991. Violul marital nu este recunoscut. Atât
pentru fapte de violenţă domestică cât şi cele privitoare la viaţa sexuală,
acuzarea şi investigarea pot să înceapă doar pe baza plângerii prealabile
înaintate de partea vătămată, dacă e adultă, sau de reprezentanta(ul) legal al
minorei vătămate. Există şi posibilitatea retragerii plângerii sau reconcilierii
176
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
(chiar prin căsătorie, în cazul violului), care poate avea loc în orice etapă a
procesului, având drept consecinţă înlăturarea răspunderii penale a făptaşului;
aceasta expune victima în plus la presiuni psihologice, morale, sau chiar
violenţa în continuare (ameninţări) din partea făptaşului, familiei şi/sau găştii
acestuia. Uneori însăşi organele de investigaţie consideră împăcarea părţilor o
simplificare a muncii lor, încurajând o astfel de soluţionare! Nici magistraţii şi
nici măcar avocaţii nu sunt mai pregătiţi pentru a întelege ciclurile violenţei,
dinamica psihologică, dilemele femeii abuzate – cu diferitele ei roluri: soţie,
mama, femeie-persoană distinctă.
Definiţia juridică actuală a violului şi incestului restrânge aria subiecţilor la
persoane de sex feminin şi limitează raportul sexual la penetrare pe cale
firească, adică vaginală, nerecunoscând violul anal sau oral, aceste fapte
regâsindu-se la perversiune. Încadrarea aceasta presupune provocarea de
scandal, dificil de dovedit în practica curentă, cele mai multe agresiuni sau
abuzuri sexuale se întâmplă în fapt fără martori, nu? În cazul încadrării la
corupţie sexuală, sancţiunile prevăzute sunt destul de mici, adeseori cu
suspendarea executării unei pedepse privative de libertate. Cel mai grav este
considerat violul asupra unei persoane de acelaşi sex, fapta intrând sub
incidenţa articolului 200 C.P., cu pedepse severe.
2. Referitor la datele statistice care să evidenţieze fenomenul violenţei
împotriva femeilor, româncele preferă încă să păstreze tăcere, rămânând
refractate la a deschide acţiune penală atât în situaţiile de violenţă domestică
cât şi în cele în care sunt agresate în afara casei. Se estimează totuşi, pe baza
celor câteva sondaje realizate în ultimii ani, ca 30% deţine violenţa domestică,
abuzul sexual între 5 şi 14%, iar violenţa împotriva femeii cu toate formele ei
undeva între 40 şi 60%, adică cel puţin una din două femei a trecut printr-o
experienţă de abuz sau agresare fizică, sexuală ori psihologică din partea unui
bărbat, cel puţin o dată în viaţa ei.
Cauzele violenţei împotriva femeilor sunt plasate în zona economicului,
patologiei medicale, derutei axiologice - anomiei sociale, în mod excepţional
legate de inegalitate de gen ori de sfera drepturilor umane.
3. Violenţa în relaţii de muncă, cuprinsă generic sub termenul de hărţuire
sexuală, nu este reglementată legal, cu toate că există suficiente argumente şi
dovezi ca incidenţa acestei forme de violenţă a crescut alarmant.
4. Politica românească în problema femeilor a izolat tematica şi rezolvările
necesare, pasându-le unui minuscul departament guvernamental, consfinţând
astfel la nivel decizional şi administrativ credinţa larg împărtăşită de români ca
177
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
tema discriminării ar fi una "importată", ca de altfel multe altele. Nici măcar
româncele nu se consideră discriminate, după cum arată rezultatele unui studiu
efectuat în ţările Europei de Est şi care plasează populaţia feminină din
România pe ultimul loc între ţările foste comuniste în ce priveşte recunoaşterea
discriminării la care sunt supuse, la o diferenţă extrem de îngrijorătoare ( peste
10 procente).
Lucrând direct iîn domeniul asistenţei victimelor violenţei, noi constatăm
că în ce priveşte protecţia socială a femeilor victimizate prin violenţă, dacă
legislativul nu a reuşit să promoveze soluţii adecvate problemei, nici guvernul
nu a dat dovada de mai multă preocupare, ori "voinţa politică", cum se spune în
limbaj specializat. În pofida bunelor intenţii exprimate oficial prin Planul
Naţional de Acţiune pentru Egalitatea de Şanse, într-un cadru promovat de ţara
noastră – Conferinţa Subregională de la Bucureşti din septembrie 1996-
măsurile propuse au rămas în stadiu de "în lucru", încercări timide care s-au
cam pierdut pe drumul înfăptuirii lor efective.
La nivel international, orice persoană beneficiază de protecţia Drepturilor
Omului, care sunt drepturi fundamentale dobândite în virtutea faptului de a fi
fiinţa umană. Atât Naţiunile Unite şi Organizaţia Regională a Drepturilor
Omului, precum Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, au recunscut în mod
specific drepturile umane ale femeilor şi obligaţia corespunzătoare a guvernelor
de a promuova şi practica aceste drepturi.
Drepturile femeilor, ca drepturi ale omului, sunt prezente în tratate,
convenţii şi declaraţii, promulgate atât de Naţiunile Unite, cât şi de organismele
regionale ale Drepturilor Omului. Tratatele sunt adoptate în mod formal de
guvernele naţionale. Orice stat care a ratificat un tratat al Drepturilor Omului,
trebuie să asigure protejarea drepturilor cetăţenilor săi.
Organizaţiile care se ocupă de fenomenul violenţei asupra femeilor în România
se divid în structuri ale statului şi organizaţii non-guvernamentale. Din păcate
România se confruntă cu un deficit de astfel de organizaţii, atât guvernamentale cât
şi neguvernamentale, deoarece ele nu sunt prezente în fiecare judeţ al ţării, iar suma
totală pe ţară a locurilor de adăpost este de doar 150, un număr infirm faţă de
multitudinea de acte de violenţă ce victimizează femeile.
Exista totusi strategii de schimare. Structurile de dominaţie nu sunt
atemporale şi antistorice, ci produsul reproducerii constante în timp, la care
contribuie atât persoane singolare ( femei, bărbaţi) cât şi instituţiile ( familie,
biserica, sistem educaţional, stat). Violenţa împotriva femeilor, ca modalitate
de manifestare nu este o problemă imposibil de depăşit, ci o construcţie socio-
culturală care ţine de putere şi care poate fi schimbată ( Curic, Ina – „
Inegaliăţi de gen – violenţa invizibilă”,ed. Eikon, 2005).
178
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Schimbarea nu este însă una uşoară, deoarece violenţa este adânc
înrădăcinată în majoritatea culturilor lumii. Deşi problema violenţei directe
împotriva femeilor este insuficient abordată, accentul pus preponderent pe
prevenire şi combaterea acestei forme de violenţă, ţinându-se cont şi de cultura
existentă şi structura socială, poate avea un efect pozitiv. Transformarea
progresivă a violenţei culturale şi structurale ( Curic, Ina – „ Inegaliăţi de gen
– violenţa invizibilă”,ed. Eikon, 2005), poate elimina treptat violenţa directă.
Strategiile de schimbare trebuie să vizeze atât acţiunile directe violente cât
şi violenţa culturală şi cea incastrată în structurile sociale. Strategiile de
intervenţie gândite pe trei nivele – cultural, structural şi direct – se suprapun şi
influenţează reciproc în aceeaşi măsură în care toate formele violenţei sunt
inter-dependente. În practică este dificilă abordarea oricărei dintre forme, fără a
observa suprapunerile şi legăturile cu celelalte. Strategiile de schimbare trebuie
să vizeze şi aceste legături.
Pentru a identifica alternative şi soluţii la această problemă sunt necesare
crearea de spaţii de dialog, în care diferiţi actori implicaţi la diferitele nivele ale
problemei să poată discuta şi ajunge la înţelegeri comune. Strategiile eficiente în
direcţia eliminării violenţei nu pot fi impuse peste structurile deja existente sau
activităţile aflate în desfăşurare ci trebuie interrelaţionate cu acestea pentru a
raspunde la nevoile şi prvocările concrete folosind reţelele şi resursele care există.
Conştientizarea şi prevenţia sunt extrem de importante datorită perspectivei
pe termen lung ce determină schimbările durabile în metalitatea şi în ansamblul
valorilor şi normelor care ghidează comportamentul indivizilor. Întervenţia
imediată este însă esenţială pentru a răspunde situaţiilor de criză şi nevoilor
imediate ale femeilor abuzate. Un alt aspect important vizează necesitatea
actorilor care să se angajeze în acţiuni concrete pentru a schimba tiparele
sociale violente din perspectiva de gen. Chiar şi cele mai bune analize culturale
şi structurale au nevoie de persoane- resursă care să le pună în practică (Curic,
Ina – „ Inegaliăţi de gen – violenţa invizibilă”,ed. Eikon, 2005).
La nivel politic, Raportul Naţional privind Egalitatea de Şanse 2002
(http://www.stopvaw.org/Romania2.html), propune o serie de măsuri care
trebuie urgentate de puterea politică pentru a răspunde concret provocării
inegalităţii de gen existente în fapt. Înfiinţarea Agenţiei naţionale pentru
promovarea egalităţii de şanse, instituţie abilitată să elaboreze strategia naţională în
domeniu, să coordoneze şi să controleze aplicarea politicilor şi programelor privind
egalitatea, precum şi să evalueze progresele realizate. Includerea în agenda
guvernamentală a problematicii egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi a
programului de măsuri concrete pentru aplicarea Planului Naţional de Acţiune
pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Asigurarea finanţării necesare, din
bugetul de stat, pentru susţinerea activităţilor şi punerea în practică a măsurilor de
179
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
realizare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Distanţa de la plan la
implementare nu este însă una uşor de depăşit.
Activitatea de prevenţie implică în principal mobilizarea instituţiilor şi
persoanelor care pot lucra la creşterea nivelului de conştientizare a gravităţii
violenţei împotriva femeilor în toate formele sale şi a implicaţiilor inegalităţii
de gen. Prevenţia violenţei este un porces complex, iar pentru a avea rezultate
pe termen lung este nevoie ca să se acţioneze la toate nivelurile: instituţional,
social şi individual.
În ceea ce priveşte statul şi agenţiile guvernamentale, sunt necesare
următoarele: investirea de resurse în eficientizarea legislaţiei care circumscrie
violenţa împotriva femeilor în toate formele sale. Elaborarea de coduri de
conduită în instituţii şi agenţii de stat sensibile la diferenţele şi inegalităţile de
gen. Educaţie, instruire de specialitate pentru reprezentanţii acestor instituţii
care oferă servicii variate victimelor violenţei. Aplicarea legilor care
sancţionează violenţa împotriva femeilor şi încălcarea drepturilor acestora.
De asemenea, se cere o reformă în sistemul educaţional de educaţie pentru a
oferi o socializare sensibilă de gen. Promovarea educaţiei de pace din perspectiva
de gen şi transformarea conflictelor pe cale paşnică. Implicarea elevilor şi
studenţilor în activităţi de conştientizare a problemelor violenţei în societate şi în
acţiuni concrete de transformare a acesteia. Pregătirea profesorilor pentru a
aborda problematica violenţei din perspectiva de gen. Reconceptualizarea
relaţiilor de gen din perspectiva egalităţii dintre femei şi bărbaţi, promavarea
unui limbaj ne-discriminatoriu.
Mass-media are un rol imoprtant în acestă direcţie, putând induce o
schimbare prin campanii puternice şi susţinute de sancţionare a violenţei
împotriva femeilor în toate formele sale. Sensibilizarea şi educarea opiniei
publice în sensul eliminării clişeelor sexiste şi schimbării atitudinilor şi
comportamentelor discriminatorii de gen. Prezentarea de imagini ale femeilor
reale şi angajate în viaţa socială în locul imaginilor simplificatoare ale idealului
de feminitate occidental. Ruperea tăcerii şi denunţarea actelor de violenţă la
care sunt supuse femeile ( Curic, Ina – „ Inegaliăţi de gen – violenţa
invizibilă”, ed. Eikon, 2005).
În familie, se poate acţiona prin împărţirea echitabilă a treburilor domestice
între femeie şi bărbat, fată şi băiat şi valorizarea acestora. Promovarea de
modele de realaţionare non- violente.
În ceea ce prveşte Biserica, se cere o schimbare de discurs vizavi de
superioritatea bărbaţilor asupra femeilor. Orientarea mesajului de pace către
realitatea cotodiană a violenţei în societate. Acceptarea şi sprijinirea drepturilor
femeilor de a alege orice rol şi nu reducerea lor doar la rolul de mamă şi soţie.
180
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Sprijinirea înfiinţării de adăposturi pentru victimele violenţei prin resursele şi

locaţiile pe care le are la dispoziţie.
În sectorul civil, dezvoltarea de prgrame de instruire şi conştientizare
asupra acestei probleme adresată funcţionarilor publici, politicienilor,
activiştilor sociali, elevilor, studenţilor etc. Implicarea bărbaţilor în promovarea
egalităţii de gen şi susţinerea relaţiilor parteneriale între bărbaţi şi femei.
Promovarea solidarităţii între femei indiferent de categoria socială din care fac
parte şi de statutul lor social.
În sectorul economic se cere promovarea unor relaţii şi condiţii de lucru
nediscriminatorii faţă de femei, crearea de oportunităţi de avansare egale pentru Puterile politice, chiar şi cele mai bine stabilizate n-au ca
femei şi bărbaţi şi sprijinirea tinerelor mame prin oferirea de programe de lucru garanţie a duratei lor decât opiniile unei generaţii, interesele
flexibile.
Lipsa de informare a femeilor asupra drepturilor pe care le au dar şi asupra unui secol, adeseori răgazul unei vieţi omeneşti.
existenţei posibilităţii de a beneficia de ajutor specializat, are consecinţe grave
asupra condiţiilor de muncă. Acest lucru se poate ameliora printr-o participare Puterile societăţii sunt mai mult sau mai puţin trecătoare, la fel
activă a personalului psecializat şi prin sensibilizarea instituţiilor statului la
această problemă. Femeile au dreptul să fie respectate atat din punct de vedere
ca trecerea noastră pe pământ; ele se succed cu rapiditate, ca
uman cat şi din punct de vedere profesional. diverse griji ale vieţii; şi nu s-a văzut niciodată o guvernare
În ţările cu o economie prosperă şi cu un sistem articulat al asistenţei care să se sprijine pe o predispoziţie invariabilă a sufletului
sociale, se promovează politica egalităţii de gen, egalităţii în drepturi a femeii omenesc, sau să se întemeieze pe un interes veşnic.
şi bărbatului. La noi, deseori ajutorul vine pe partea informală - familie,
prieteni, cunoscuţi – şi doar într-o mică măsură din partea unor instituţii
specializate, aceasta avand ca şi o consecinţă lipsa de încredere în organele
statului. Indiferent de statutul social sau economic al femeii, aceasta trebuie să
Alexis de Tocqueville
fie respectată, să cunoască cum să se facă respectată prin cunoaşterea
drepturilor pe care le are.
Consider că este imperativ necesară instituirea unor măsuri legislative
specifice, care să vizeze problemele cu care se confruntă femeile, în scopul
evident de a oferi acestora siguranţă socială.
De asemenea, este imperios nevoie de înfiinţarea unor Centre pentru femeile în
dificultate (victime ale discriminării de gen şi ale violenţei), măcar unul în fiecare
judeţ al ţării. Centre care să dispună atat de personal calificat, cat şi de resursele
financiare necesare unei bune funcţionări, şi în cadrul cărora să se ofere adăpost în
caz de nevoie (acum în Romania se dispune de 150 paturi pe întreaga ţară),
programe speciale de consiliere şi terapie, suport juridic, informare.

Asist.soc. Alina Giorgiana Oros

Cercercetător ştiinţific asociat, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi
Comunitară “Delphy”, Cluj-Napoca

181 182
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
DESPRE DEMOCRATIA IN RUSIA
Nu putem scăpa de responsabilitatea zilei de mâine dacă o evităm astăzi.
Abraham Lincoln
Conceptul de democraţie, apărut în Grecia antică în decursul secolului V,
desemnează un regim politic/ o organizare socială în cadrul căreia poporul
deţine puterea, după cum indică şi etimologia termenulului (gr.demokratia =
demos, popor +cratos, putere).
Deci, după cum avea să afirme mai tîrziu şi preşedintele american,
Abraham Lincoln în secolul XIX, democraţia e guvernarea poporului de către
şi pentru popor.
Chiar daca nu există o percepţie unitară şi singulară a fenomenului de
democraţie în lume, există cîteva criterii după care poate fi apreciată
existenţa/absenţa acesteia într-o societate:
-alegerea liberă a guvernanţilor de către guvernaţi;
-existenţa unei opoziţii politice organizate, liberă de a se exprima;
-existenţa unui sistem judiciar independent care să vegheze asupra
respectării legii;etc.
Aceste criterii nu sunt suficiente pentru aprecierea unei democraţii,
întrucît acestea fac referire doar la principiul de bază al democraţiei “Un
cetăţean, o voce”.
La acestea se adaugă şi alte principii complementare ca libertatea de
expresie şi de opinie, libertatea presei, multipartidismul, respectarea libertăţilor
şi drepturilor omului, egalitatea în faţa legii etc.
Fără îndoială că nu există un fenomen democratic pur în care principiile
enumerate să fie literă de aur şi în practică, nu doar în teorie.
Este adevărat că fiecare stat de drept are în prezent “şchiopătările” sale în
ceea ce priveşte respectarea unuia sau altuia dintre principiile democratice, însă
Rusia pare sa fie cea mai “şchioapă” dintre acestea.
Rusia, moştenitoarea de drept a URSS este o republică federală cu un regim
prezidenţial puternic consolidat.
Seful de stat este ales prin sufragiu universal direct o dată la 4 ani, reînnoit o
singură dată, bucurîndu-se de largi competenţe executive care au fost întărite
în ultimii ani.
Puterea legislativă este reprezentată de Adunarea Federală(Federalnoie
Sobranie) formată din 2 camere: Duma de Stat şi Consiliul Federal.
Duma de Stat (Gosudarstvenaia Duma) este Camera inferioară a
legislativului ce conţine 450 deputaţi, aleşi în mod universal direct pe o
perioadă de 4 ani în timp ce Consiliul Federal(Soviet Federatii) este Camera
183
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
superioară şi are în componenţa acestuia 178 de reprezentanţi ai celor 89
subiecţi federali.
O dată cu înlocuirea lui Gorbaciov cu Elţîn şi coborîrea în bernă a steagului
roşu, la 25 decembrie 1991 va dispărea şi de iure gigantul sovietic al cărei
moştenitoare se va proclama Federaţia Rusă.
Începînd din acest moment, asemenea celor 15 republici tinere ex-sovietice,
Rusia va deveni pacientul unei perioade de tranziţie complicată dintr-o triplă
perspectivă: trecerea de la economia centralizată la cea de piaţă, de la
totalitarism la democraţie, de la statutul sau imperial la cel postimperial.
Începută de Elţîn, tranziţia spre democraţie va fi lentă şi cu poticniri, mai
ales că în tradiţia statalităţii ruse democraţia este o necunoscută, fiind în
schimb bine ştiută tradiţia autoritară a ţarilor sau cea totalitaristă a regimului
comunist de pînă la 1989.
În 1999 ca urmare a deciziei de renunţare la fotoliul prezidenţial, Elţîn îl va
numi în calitate de preşedinte ad-interim pe tînărul prim-ministru, Vladimir
Putin, un personaj interesant cu un trecut pe măsură: recrutat imediat dupa
terminarea Facultăţii de Drept de la Sankt-Petersburg de structurile KGB,
Vladimir Putin va petrece perioada anilor 1985-1989 la Dresda, RDG în
serviciul KGB, iar apoi va deveni chiar şi director al structurii succesoare
KGB, Serviciul Federal de Securitate(FSB) în Rusia postsovietică.
În anul 2000 ruşii îl vor alege în mod democratic pe acelaşi “silovik” ca
preşedinte al statului (rusa silo=putere) care chiar de la bun început îşi propune
să dezvolte conceptul de “democraţie suverană”, ceea ce se va dovedi a fi
departe de ce înţelege Occidentul prin democraţie.
Dacă la început de mandat Putin îşi afirma intenţia de a proteja şi
consolida conceptul de democraţie, acţiunile acestuia se vor dovedi a fi
contrare.
Dimpotrivă, începînd cu anul 2000 Putin “va avea grijă” să slăbească
fundamentele democraţiei şi aşa firave în Rusia postsovietică, provocîndu-i
starea de agonie acesteia.
Doctrina de Securitate a Rusiei în anul 2000 ilustrează că dincolo de
pericolele externe, stabilitatea şi vigurozitatea statului rus e ameninţată de
provocările interne ce decurg din prăbuşirea centralizării de pe timpul URSS.
În consecinţă, Putin şi-a propus să instaureze ordinea şi stabilitatea în
interiorul statului, promovînd o nouă formă a democraţiei, ”democraţia
dirijistă” sau “asistată”, deoarece democraţia clasică este considerată că ar fi
avînd tendinţa de a produce haos şi conflicte interetnice.
Începînd cu anul 2000 Putin a iniţiat o serie de acţiuni care au urmărit
consolidarea puterii la Kremlin, fragilizarea opoziţiei şi demolarea structurilor
fragile ale democraţiei incipiente.
184
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Prima acţiune a fost împărţirea administrativă a ţării în 7 districte federale
mari care au fost subordonate unor superguvernatori numiţi de preşedinte.
Oficial s-a declarat ca misiunea acestor reprezentanţi prezidenţiali sau top-
manageri, cum îi numeşte presa rusă este de a monitoriza felul în care este
aplicată legislaţia federală în regiuni în vederea asigurării securităţii
naţionale.Cu toate acestea, substratul acestor acţiuni pare să fie altul: aceşti
“trimişi regali” sunt de fapt, nişte canale de informaţie pentru “ţarul de la
Kremlin” şi vectori de influenţă asupra elitelor regionale ca acestea să nu
devieze de la “religia moscovită”.
În septembrie 2004, sub pretextul luptei antiteroriste, Putin va continua
marea acţiune de reformare a statului şi consolidare a “democraţiei dirijiste”,
propunînd ca guvernatorii regiunilor să fie numiţi de preşedinte, iar cei 225 de
deputaţi aleşi de regiuni pentru a fi reprezente în Parlamentul de la Moscova
vor fi înaintaţi de acum încolo doar de pe listele partidelor naţionale, adică de
cele 4 partide care deţin locuri în parlament dintre care 3 sunt subordinate
preşedintelui.Astfel nici un candidat independent nu va mai avea acces la
fotoliul unui deputat.
Mai grav e că, Curtea Constituţională s-a pronunţat favorabil acestei
proceduri de numire a guvernatorilor de către preşedinte cît şi a dreptului
acestuia de a demite un guvernator sau de a dizolva un parlament regional.
Profesorul M.Krasnov consideră că acest verdict al Curţii a creat o nouă
realitate prin care constituţia nu mai e obligatorie, ci poate fi ignorată.
Constituţia postsovietică din 1993 consacră oficial dreptul rezidenţilor celor 89
de subiecţi ai statului de a-şi alege guvernatorii şi să-şi selecţioneze deputaţii
care-i să-i reprezinte în parlamentul federal.”Sub ochii noştrii, continuă
profesorul Krasnov, a avut loc o erodare a instanţei supreme care apără
constituţia statului-Curtea Constituţională.Mi-e frică”.
Iar vicepresedintele partidului Iabloko avea să afirme în continuarea
aceluiaşi asentiment că formal Curtea e independentă; de iure Putin este
preşedinte, dar de facto este monarh”.
A “doua mare realizare “a lui Vladimir Putin în scopul întăririi
“democraţiei dirijiste” a fost subordonarea societăţii civile şi aşa docile şi slab
consolidate din Rusia.
La 17 martie 2005 la iniţiativa lui Putin, Duma de Stat va vota legea care
prevede formarea unei Camere a societăţii civile menită să asigure cooperarea
dintre guvernanţi şi guvernaţi.
La prima vedere o iniţiativă demnă de toată lauda, doar că ineditul abia
urmează:dintre cei 126 membri prevăzuţi, 42 vor fi numiţi de preşedinte care
vor alege la rîndul lor alţi 42 de membri, ca în final toţi să-i aleagă pe ultimii
185
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
42.Cîtă democraţie…se pare că acest lucru înţelege domnul Putin prin
“democraţia asistată” al cărei partizan este.
Ultima noutate în acest domeniu este controversată lege a organizaţiilor
non-guvernamentale şi non-profit pe care încearcă să la decimeze şi să le
sufoce administraţia de la Kremlin.
Problema organizaţiilor non-guvernamentale a devenit o obsesie a
autorităţilor ruse încă din mai 2005 cînd preşedintele îşi prezintă nemulţumirea
în faţa parlamentului în legătură cu activitatea unor ONG străine de pe
teritoriul statului rus.
Mai mult decît atît, discursul preşedintelui va deveni extrem de tăios în
această problemă, culminînd cu afirmaţia din decembrie 2005 prin care spunea
că aceste organizaţii subminează stabilitatea statului, motiv pentru care trebuie
să apărăm sistemul politic de amestecul dinafară şi să securizam societatea şi
cetăţenii săi de răspîndirea vreunei ideologii teroriste, a uneia care să
promoveze ura faţă de om.
In aceeaşi ordine de idei se consideră că aceste ONG pot aduce atingere
intereselor naţionale ruseşti, făcînd spionaj, spălînd bani şi deghizîndu-se în
organizaţii de apărare ale drepturilor omului.
În decembrie 2005 şeful Serviciilor de informaţii externe, S.Lebedev afirma
că ONG conţin personal din serviciile secrete străine, dat fiind faptul că
ofiţerii de spionaj au nevoie de o acoperire, de o mască.”
La 23 noiembrie 2005 va fi aprobată de către Dumă ”legea organizaţiilor
necomerciale” care va trezi convulsii în rîndul comunităţii internaţionale.
Prin această lege vor fi interzise finanţările străine ale ONG, iar filialele
organizaţiilor străine de pe teritoriul Rusiei vor fi obligate să se
“reînregistreze” ca organizaţii civile ruse la Registratura statului care va
controla modul de cheltuire şi provenienţă a fondurilor acestora; vizibil acest
proiect de lege înseamnă alungarea organizaţiilor străine de pe teritoriul Rusiei
şi subordonarea noilor apărute statului.
Problema e însă alta: teama nu este atît faţă de ameninţările teroriste cît faţă
de declanşarea unei revoluţii cu aromă de” lalele sau trandafiri portocalii “ şi pe
teritoriul Rusiei în 2008 la alegerile prezidenţiale sau într-un viitor mai
apropiat.
Să nu uităm ca în 2000 preşedintele Serbiei, Slobodan Milosevic a fost
înlăturat de mişcarea studenţească Otpor(rezistenţa) mobilizată ca o
organizaţie non-guvernamentală cu sprijin extern, Revoluţia Trandafirilor din
Georgia din 2003 a fost susţinută logistic de aceeaşi mişcare care a contribuit
cu alta, Pora la organizarea Revoluţiei Orange din Ucraina în noiembrie 2004,
continuînd cu Revoluţia Lalelor din Kîrghistan din 2005.
186
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Se presupune că mişcări au fost sprijinite de finanţatorii străini ale unor
ONG de provenienţă occidentală ca Freedom House sau Open Society, ultima
sponzorizată de filantropul George Soros.
Se pare că ruşii au conştientizat Pericolul şi încearcă să închidă uşile pe care
le lasă deschise în mod intenţionat Open Society în lume. Pe buna dreptate
observa S.Markov că în sec.21 influenţa politică nu se mai defineşte atît prin
prezenţa bazelor militare şi a puterii armate cît de prezenţa ONG pe teritoriul
altor state decît cel de origine.Revoluţiile colorate sunt cea mai modernă şi
mai puternică armă a sec.21:trebuie să posezi astfel de instrumente şi să le
foloseşti pentru a apăra interesele ţării.
Human Watch Rights apreciază că proiectul legilor ONG este o nouă etapă
a statului rus împotriva instituţiilor societăţii civile, ONG fiind deocamdată
ultimele voci independente care mai pot să critice puterea în Rusia.
Dar în ce măsură conştientizează societatea civilă rusă aceste prejudicii
aduse tocmai ei, cînd într-un sondaj de opinie din aprilie 2005 , 21% dintre
ruşii chestionaţi au răspuns că în Rusia e prea multă democraţie în prezent.
Rusia e deschisă la dialog pe probleme vizînd democraţia, dar trebuie de
evitat ca aceasta să devină un instrument folosit pentru manipularea ţării din
exterior.Cu 14 ani în urmă cînd Rusia a optat pentru democraţie, a optat nu
pentru a plăcea cuiva, ci pentru sine, pentru acest popor.Este de la sine înţeles
că principiile şi instituţiile democraţiei trebuie adaptate la realităţile vieţii
Rusiei din zilele noastre, la tradiţia şi istoria noastră.Este ceea ce şi noi
facem.(Vladimir Putin).
Ist. Inessa Baban
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
187
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Referinţe bibliografice:
1. Paul Veyne,”Cum se scrie istoria”,ed.Meridiane, Bucuresti, 1999
2. Francis Fukuyama,”Sfîrşitul istoriei”, ed.Paideea, Bucuresti, 1997
3. Samuel Huntington,”Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii
mondiale”,ed.Antet,Bucuresti,1999
4. Alexandru Dughin,”Osnovî gheopolitiki”,www.arctogaia.com
5. Taras Mazyar, ”The Orange Revolution in Ukraine”, iulie 2005,
www.beyondintractibility.org/reflections/personal_reflections/taras_mazya
r/taras_mazyar.jsp?nid=6569
6. N.Boyko, K.Ruosselet,”Les eglises ukrainennes”, în “Le courier des pays
de l’est”, nr.1045, septembre-octobre, 2004
7. entretien d’Agnes Chataille avec Jan Pietko et Marek Tobolovski,
”Ukraine-la Revolution Orange vue de pres”, februarie 2005,
www.diploweb.com/forum/znak.html
8. Ivan Krastev, ”Rusia’s post orange empire”, 20 octombrie 2005,
www.opendemocracy.net/xml/xhtml/articles/2947.html
9. Alex.Kabakov, ”A different Maidan every time”, în Kommersant, 23
noiembrie 2005
10. Taras Kuzio, ”Ucraina nu este Rusia”, în “New Europe Review”, 2005
11. Adrian Severin, ”Ucraina între naţionalism şi rusism”, în “Ziua”, 23
decembrie 2004
12. Serban Orescu, ”Revoluţia şi societatea civilă”, în “Ziua”, 2 martie 2005
188
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Dacă vrem să ne regăsim trebuie să ne căutăm în viitor. Dacă
vrem să ne recunoaştem trebuie să ne inventăm. Dacă vrem să
ne bucurăm de noi înşine trebuie să învăţăm mai întâi a ne
bucura de ceilalţi. Dacă vrem să trăim aproape de alte
suflete, trebuie să dobândim puterea de a ne dărui lor.
Azir
189
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
DIALOGUL SOCIAL ŞI MANAGEMENTUL CONFLICTELOR
A fi împreună este un început; a rămâne împreună este un progres;
a lucra împreună este un succes.
proverb american
În ceea ce priveşte rolul pe care îl au conflictele în viaţa organizaţională,
există mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, conflictele sunt stări anormale
în activitate, având un profund caracter disfuncţional. Pe de altă parte,
conflictele sunt aspecte fireşti de existenţă şi evoluţie a afacerilor, funcţional
având un rezultat pozitiv.
Conflictul este asociat, deseori, cu criza, adică o situaţie cu efecte negative
asupra atmosferei propice unei activităţi eficiente. Totuşi în activitatea unei
firme performante, este dovedit că, diferite faze sau forme de conflict au un rol
stimulator şi, deci, benefic. Pentru munca unui manager, considerăm
importantă urmărirea conflictului, înţelegerea cauzelor şi a posibilităţilor de
evitare a declanşării acestuia, dar şi controlul asupra dezvoltării conflictelor
care înseamnă o cale spre progres. Cel puţin sub două aspecte, managerul
trebuie să fie preocupat de dezvoltarea conflictelor: în timp şi în spaţiu.
Autori americani, specialişti în management, consideră conflictul un
instrument util pentru a fi în top. Iar AMACOM (department al Asociaţiei
Americane de Management) consideră contradicţiile la nivelul grupurilor, ca şi
în relaţia leader-grup singura modalitate de a ajunge la o calitate superioară în
activitatea operaţională şi sub aspectul relaţiilor dintre oameni (Eugenia-
Câmpeanu Sonea, 2005).
1. Conflictul în cadrul firmei
Managerul trebuie să stimuleze perfecţionarea, îmbunătăţirea activităţii
prin contradicţii prin obişnuirea subalternilor de a accepta ideile colegilor cu
argumente solide şi mai ales, prin exemplul personal, prin felul în care acceptă
el însuşi idei, sugestii şi critici. Ideile, sugestiile şi mai ales, critica stau la baza
îmbunătăţirii programelor de lucru pentru viitor.
Printre condiţiile de bază pentru o bună colaborare este comunicarea
corectă între manager şi subordonaţi.
De asemenea, managerul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru
propriile acţiuni, indiferent de rezultatul obţinut. Un asemenea climat de muncă
va stimula pe subalterni în asumarea propriilor responsabilităţi pentru bunul
mers al activităţii generale. Subalternii trebuie să fie stimulaţi să îndeplinească
în cadrul grupurilor de muncă acele roluri care li se potrivesc cel mai bine, din
190
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
proprie iniţiativă. Iar managerul trebuie să accepte toate iniţiativele rezonabile
şi utile, să-i obişnuiască pe colaboratorii săi să le discute şi să le analizeze cu
eficienţă pentru rezultatul comun.
În cadrul firmelor se poate întâmpla ca managerii şi subordonaţii să nu fie
de acord în unele privinţe deoarece percep diferit aspectele problematice.
Diferenţele de acest fel sugerează o lipsă de deschidere în comunicare, ceea ce
reduce satisfacţia în muncă a ambelor părţi, situaţie care necesită îmbunătăţirea,
în primul rând, a sistemului informaţional din cadrul organizaţiei. Aceasta
înseamnă că este necesar ca managerul să asigure existenţa unui sistem
corespunzător de comunicare, care să-i permită să înţeleagă subordonaţii, dar şi
să se facă înţeles de către aceştia. În fond, responsabilitatea conducerii asupra
factorilor interni ai organizaţiilor se împarte între angajaţi şi manageri, în
special asupra climatului de muncă, asupra relaţiilor de muncă favorabile
creşterii productivităţii, creativităţii şi motivării.
Un exemplu în acest sens ar putea fi: managerul nu este explicit în privinţa
sarcinilor pe care trebuie să le execute subalternul, iar acesta la rândul său nu
ştie exact ceea ce trebuie să facă. El pune accentul pe anumite activităţi, care
consideră el că sunt importante în timp ce şeful său este de părere că el ar trebui
să se ocupe mai mult de alte activităţi pe care el le consideră importante.
În acest caz managerul nu este pe deplin mulţumit de subalternul său. La
rândul lui subalternul consideră că este eficient şi doreşte o mărire de salariu.
Cele două părţi au însă păreri diferite şi astfel se crează un conflict de muncă
între manager şi angajat.
2. Problemele care generează conflictul:
Conflictul trebuie privit ca un element al vieţii organizaţionale, tocmai
datorită divergenţelor existente între atitudini, scopuri, modalităţi de acţiune
sau faţă de o situaţie din procesul de conducere. Practicarea managementului de
succes impune de la bun început identificarea surselor conflictuale precum şi
factorii care favorizează orientarea acestora în sensul diminuării performanţelor
manageriale.
Cauzele conflictelor în organizaţii
Concepţiile diferite asupra conflictului sugerează puncte de vedere diferite
asupra surselor conflictului. Cauzele care generează stările conflictuale pot fi
căutate atât în elementele de ordin psiho-sociologic, cât şi în elementele
structurale ce caracterizează organizaţiile.
Într-o organizaţie ce desfăşoară o activitate economică, cel mai adesea se
întâlneşte conflictul structural.
191
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Sursele unui asemenea conflict trebuie căutate în: delimitarea
departamentelor după obiective diferite, dependenţa departamentală reciprocă,
nemulţumirea faţă de statutul profesional, delimitarea inexactă a atribuţiilor,
caracterul limitat al resurselor şi comunicarea în organizaţie.
Cauzele cele mai des întâlnite în organizaţii sunt: diferenţierea,
interdependenţa şi folosirea în comun a resurselor. Nici unul din aceşti factori
nu produce singur un conflict substanţial. Însă când operează împreună se poate
ajunge la o presiune foarte puternică ce poate exploda într-o serie de conflicte
distructive care pot fi greu controlate sau, într-un caz fericit, în conflicte
productive uşor de gestionat (D. Robey, 1986).
Comunicarea în cadrul firmelor se poate întâmpla ca managerii şi
subordonaţii să nu fie de acord în unele privinţe deoarece percep diferit
aspectele problematice. Diferenţele de acest fel sugerează o lipsă de deschidere
în comunicare, ceea ce reduce satisfacţia în munca a ambelor părţi, situaţie care
necesită îmbunătăţirea, în primul rând, a sistemului informaţional din cadrul
organizaţiei. Aceasta înseamnă că este necesar ca managerul să asigure
existenţa unui sistem corespunzător de comunicare, care să-i permită să
înţeleagă subordonaţii, dar şi să se facă înţeles de către aceştia. În fond,
responsabilitatea conducerii asupra factorilor interni ai organizaţiilor se împarte
între angajaţi şi manageri, în special asupra climatului de muncă, asupra
relaţiilor de muncă favorabile creşterii productivităţii, creativităţii şi motivării.
Diferenţele între departamente rezultă în mod natural când sarcina
generală a unei organizaţii este împărţită pe specialităţi. Această diviziune a
muncii permite indivizilor să realizeze o parte din sarcina totală, astfel că
lucrătorii din departamente diferite ajung să realizeze sarcini total diferite. Ei
folosesc alte mijloace de muncă, au legături cu alţi oameni, primesc altă
instruire, gândesc şi acţionează diferit. Aceste diferenţe sunt normale,
intenţionate şi necesare pentru succesul organizaţiei. Totuşi diferenţele creează
dificultăţi ca intoleranţă şi antipatie între departamente. Diferenţierea
îngreunează comunicarea prin individualizarea unui grup faţă de altul, cel mai
simplu exemplu fiind dat de numeroasele conflicte dintre ingineri şi economişti
în activitatea productivă. Diferenţierea include atât aspecte ale structurii cât şi
ale caracteristicilor personale ale oamenilor. Cele două sunt, probabil, într-o
strânsă legătură pentru că orientarea psihologică a personalului departamentului
este influenţată de structura şi sarcinile din interiorul departamentului.
Interdependenţa este o cauză importantă a conflictelor deoarece dă
posibilitatea de amestec şi obstrucţionare care altfel nu ar exista. Această
interdependenţă poate apărea sub mai multe forme: un contact minim, când
fiecare departament îşi aduce o mică contribuţie la întreg şi fiecare este sprijinit
de întreg; o interdependenţă secvenţială care acţionează ca o linie de asamblare
192
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
în care există o dependenţă reciprocă de la un capăt al liniei la celălalt; o
interdependenţă reciprocă în care unităţile organizaţiei îşi dau una alteia sarcini.
Evident, cu cât interdependenţa este mai mare cu atât potenţialul unui conflict
este mai ridicat.
Disconfortul, incidentele, neînţelegerea, tensiunea şi criza. Disconfortul este
un sentiment intuitiv că lucrurile nu sunt normale, chiar dacă nu poate fi definită
precis starea conflictuală. Incidentul irită în timp şi stă la baza unor conflicte mai
intense dacă nu sunt uitate. Un incident poate fi, în sine, o problemă simplă, dar
dacă este greşit înţeleasă poate escalada în tensiune. Neînţelegerea este o formă de
conflict cauzată de percepţii greşite, lipsa de legături între părţi şi o comunicare
defectuoasă. În fine, tensiunea şi criza sunt forme extreme ale conflictelor –
oamenii întrec măsura şi se lasă dominaţi de sentimente.
Folosirea resurselor în comun este o altă cauză structurală ce poate
conduce la conflict. Resurse ca bani, timp, spaţiu, personal, echipament produc
deseori conflicte legate de cine le va folosi, unde, cât şi când. Izbucnesc
conflicte distructive mai ales atunci când resursele sunt foarte limitate iar
nevoile mari. În mod normal, repartizarea resurselor va constitui subiect al
negocierilor, atenţia managementului fiind centrată pe controlul şi gestionarea
conflictului într-o manieră ordonată şi constructivă. Aşadar, o diferenţiere
mare, interdependenţele, folosirea în comun a resurselor constituie factori de
presiune în organizaţie. O viziune de ansamblu asupra conflictului evidenţiază
mai întîi aceste cauze structurale şi abia apoi caracteristicile indivizilor
antrenaţi în conflict. Managementul conflictelor va avea în atenţie atât cauzele
structurale cât şi diagnosticarea relaţiilor interpersonale, o tratare completă a
conflictului necesitând elaborarea unor strategii de modelare structurală şi a
unor tactici de abordare a relaţiilor interpersonale în cadrul organizaţiei.
Contradicţii
Atitudini Comportamente
CONFLICT
Elementele structurii conflictuale
Un model mai simplu de explicare a conflictelor surprinde într-o variantă
instrumentală contradicţiile, atitudinile şi comportamentul părţilor implicate.
193
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Cauzele conflictelor trebuie privite pe toate cele trei laturi, deoarece conflictul
este un proces dinamic în care contradicţiile, atitudinile şi comportamentele se
schimbă continuu şi se influenţează reciproc.
Contradicţia se referă la incompatibilitatea percepută sau reală, de scopuri
între părţile care intră în conflict, generată de interese, norme, valori, structuri
diferite. Atitudinile includ elemente emoţionale, cognitive şi de voinţă, în timp
ce comportamentele sunt rezultatele unor dezechilibre, tensiuni, nevoi, lipsuri,
dorinţe şi aşteptări nesatisfăcute.
Orice acţiune întreprinsă este justificată de un ansamblu de factori care
energizează, activează şi susţin comportamentul. O importanţă deosebită o are
rolul pe care îl îndeplinesc nevoile pentru că starea de necesitate nu numai că
stimulează dar şi orientează organismul uman spre anumite moduri de
satisfacere adecvată a dorinţelor.
Deci comportamentul motivat nu este o simplă cauză, ci şi un mijloc prin
care se poate ajunge la realizarea scopului, intensitatea acestuia fiind
determinată de trebuinţele specifice dar şi de particularităţile stimulilor. O
astfel de abordare are avantajul că propune soluţionarea conflictelor prin
dezamorsarea comportamentului conflictual, o schimbare în atitudini şi o
transformare a relaţiilor şi intereselor care se află în centrul structurii
conflictuale.
3. Proceduri, metode, instrumente pentru evitarea conflictului:
În dezvoltarea organizaţiilor un rol major revine relaţiilor dintre manager şi
subordonaţi. Raporturile dintre cele două părţi se manifestă în permanenţă şi se
amplifică atunci când organizaţiile trec prin perioade de criză. Un astfel de moment îl
reprezintă conflictele de muncă. Acestea sunt conflicte dintre salariaţi şi unităţile la
care sunt încadraţi, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau
economic ori la drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă. Pentru
preîntâmpinarea lor, managerul trebuie să depună eforturi de îmbunătăţire a
raporturilor cu subordonaţii, eforturi care sunt de durată şi obositoare şi care se
regăsesc sub forma negocierilor în procesul muncii.
Rezultatul negocierilor este concretizat în contractul colectiv şi individual
de muncă, documente ale căror clauze precizează drepturile şi obligaţiile
reciproce ale managerilor şi angajaţilor în scopul promovării unor relaţii de
muncă echitabile. În unele organizaţii asistăm şi la comportamente neetice din
partea managerilor, care nu întotdeauna respectă drepturile profesionale
prevăzute în actele legislative şi garantate de Constituţie. Managerul unei
organizaţii este chemat sa înţeleagă ca obiectivele sale în relaţia conducere-
subordonaţi trebuie să fie clar stabilite, ceea ce presupune mai mult decât
194
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
evitarea conflictelor de muncă. Raporturile între cele două părţi vor fi
construite pe principiile obţinerii unor performanţe cât mai ridicate,
îmbunătăţirea sau cel puţin menţinerea condiţiilor de muncă, securitatea şi
siguranţa muncii, implementarea şi controlul schimbărilor strategice.
În aceste domenii de acţiune se poate întâmpla ca managerii şi
subordonaţii să nu fie de acord în unele privinţe deoarece percep diferit
aspectele problematice. Diferenţele de acest fel sugerează o lipsă de deschidere
în comunicare, ceea ce reduce satisfacţia în muncă a ambelor părţi, situaţie care
necesită îmbunătăţirea, în primul rând, a sistemului informaţional din cadrul
organizaţiei. Aceasta înseamnă că este necesar ca managerul să asigure
existenţa unui sistem corespunzător de comunicare, care să-i permită să
înţeleagă subordonaţii, dar şi să se facă înţeles de către aceştia. În fond,
responsabilitatea conducerii asupra factorilor interni ai organizaţiilor se împarte
între angajaţi şi manageri, în special asupra climatului de muncă, asupra
relaţiilor de muncă favorabile creşterii productivităţii, creativităţii şi motivării.
Autocunoaşterea este importantă pentru a fi evaluate propriile competenţe
în vederea realizării obiectivelor pe termen scurt şi lung, în timp ce cunoaşterea
celorlalţi oferă alternative de înţelegere a comportamentului şi motivaţiilor care
susţin sau împiedică obţinerea de performanţe.
Dacă există un dezechilibru între contribuţiile managerului şi ale
subordonatului relaţia de parteneriat este dificilă, iar climatul de muncă se
deteriorează. Contribuţia părţilor la parteneriat, în viziunea relaţiilor de muncă,
este prezentată sintetic în tabelul următor:
Managerul oferă: Subordonatul oferă:
-instruire; -cunoştinţe;
-mijloace de muncă, obiectul -timp;
muncii; -abilităţi şi experienţă;
-sarcini de muncă; -dependenţă;
-securitate; -forţa sa de muncă;
-motivare,krecompense, apreciere;
Managerul primeşte: Subordonatul primeşte:
-muncă; -salariu;
-timp; -apreciere;
-loialitate, angajare; -recompensare;
-dependenţă, recunoaştere; -provocare;
Sursa: P. Hathaway, S. Schubert, Better Management Skills, Kogan Page,
London, 1993;
În cele mai multe organizaţii managerul, prin funcţia pe care o deţine, are
puterea necesară pentru a impune unele decizii, dar un asemenea comportament
195
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
poate fi pagubos, cu efecte care apar mai târziu şi care se pot transforma în
conflicte ireconciliabile. Pentru manageri, raporturile cu subalternii trebuie să
constituie o preocupare de maximă importanţă deoarece reprezintă un element
fundamental al artei şi ştiinţei de a conduce. În fond, managementul vizează
îmbunătăţirea în mod conştient a raporturilor manageri-subordonaţi şi păstrarea
sistemului organizaţional într-un echilibru economic dinamic, prin armonizarea
acţiunilor rezultate în interdependenţele dintre manageri şi subordonaţi în
scopul obţinerii succesului organizaţional.
Pentru optimizarea raporturilor manager-subordonaţi, pot fi propuse o
serie de reguli de conduită, dintre care putem aminti (Mihuţ I., 2003):
· luarea în considerare a variabilelor formale, cât mai ales a celor
informale, ultimele oferind o poziţie de lider pentru subordonaţi; după cum am
mai arătat, pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele managerul trebuie să fie un lider,
să deţină surse de putere formale şi informale, dacă e posibil, la acelaş nivel;
· asigurarea unui flux informaţional caracterizat prin operativitate,
flexibilitate, integritate; comunicarea este cea care susţine acţiunile
manageriale, dar şi cele ale subordonaţilor;
· asigurarea accesului subalternilor la manageri; condiţia de bază a
apropierii dintre management şi salariaţi este o politică cu „uşile deschise” între
cele două părţi, pentru ca subordonatul să poată contacta cu uşurinţă nivelele
ierarhice superioare; mai mult, un bun manager trebuie să profite de orice prilej
pentru a intra în relaţii cu subalterni pentru a le afla opiniile, sugestiile şi
orientările lor profesionale;
· adoptarea deciziilor în conformitate cu obiectivele organizaţionale,
ţinând seama şi de interesele particulare ale fiecărui membru al grupului; odată
ce decizia a fost luată în maniera participativă, întregul grup trebuie să o
respecte şi să depună eforturi pentru a o pune în practică;
· acordarea echitabilă a recompenselor; motivarea salariaţilor are de
suferit în situaţia în care pachetul de recompense este împărţit pe criterii străine
de rezultatele obţinute în procesul muncii de către fiecare lucrător;
· asumarea responsabilităţii atât pentru activitatea proprie, cât şi
pentru cea a subordonaţilor; este recunoscut faptul că managerul este evaluat şi
prin prisma rezultatelor subalternilor pe care îi conduce deci, înainte de a critica
greşelile subordonaţilor săi, managerul trebuie să analizeze corect dacă acestea
nu se datorează şi neglijenţelor sale.
Drepturile angajaţilor sunt indispensabile unei vieţi decente ale salariaţilor,
constituind un standard al relaţiilor de muncă din cadrul oricărei organizaţii şi
un etalon pentru raporturile dintre manager şi subordonaţi. Realitatea
demonstrează că problema drepturilor se bucură de mare popularitate în toate
organizaţiile din lume. Drepturile sunt interese ale angajaţilor care necesită o
196
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
protecţie specială (prin acte legislative şi regulamente proprii), tocmai pentru că
sunt condiţii indispensabile pentru un trai decent şi o dezvoltare continuă a
potenţialului resurselor umane. În consecinţă, angajatul unei unităţi va avea
întotdeauna anumite drepturi şi obligaţii care decurg din prevederile legale, din
contractele colective şi individuale de muncă, precum şi din regulamentele de
organizare şi funcţionare ale organizaţiei.
În multe organizaţii întâlnim un comportament neetic din partea
angajatorilor, care nu întotdeauna respectă drepturile profesionale prevăzute în
actele legislative şi garantate de Constituţie. Pe de altă parte, destul de târziu a
apărut un nou cadru legislativ în domeniul relaţiilor de muncă (noul Cod al
Muncii a intrat în vigoare la 1 martie 2003) mai bine elaborat din punct de
vedere al precizării şi respectării drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor care
revin angajatorilor şi angajaţilor. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le
sunt recunoscute prin lege, ceea ce înseamnă ca orice tranzacţie prin care se
urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea
acestor drepturi este lovită de nulitate.
Din păcate, noul Cod al Muncii cuprinde unele asimetrii păgubitoare între
drepturi şi obligaţii, angajatorul nefiind beneficiarul aceluiaşi tratament ca şi
angajatul. Balanţa drepturilor şi obligaţiilor este dezechilibrată, în defavoarea
angajatorilor, ceea ce poate determina încă conflicte. Cu toate acestea, sunt
numeroase prevederi care ne aduc în modernitate, acordând drepturi fireşti
forţei de muncă şi care fac parte din strategia de adoptare a acquis-ului
comunitar. Dincolo de dorinţa de aliniere la standardele europene, noile
reglementări ale raporturilor de muncă nu ar fi trebuit să ignore realităţile şi
actualele nevoi ale economiei româneşti, aşadar o flexibilitate în fixarea
raporturilor de muncă ar fi fost mult mai benefică.
În orice firmă trebuie să existe atât o obligaţie a managerilor, cât şi a
angajaţilor de a întreţine viaţa organizaţiei din care fac parte. Principalul
obiectiv al managerilor în sfera raporturilor de muncă nu poate fi altul decât
obţinerea consensului subordonaţilor asupra realizării obiectivelor
organizaţionale. Cultivarea unor relaţii bune între manager şi subordonaţi nu
constituie un scop în sine, ci un mijloc pentru a realiza o muncă performantă.
În firmele româneşti, practicile organizaţionale ar trebui să fie anti-entropice,
bazate pe elemente de organizare, de ordine, după o lungă perioadă în care am avut
parte de numeroase conflicte la nivel inter-personal şi de grup, între manageri,
patronat şi sindicate, amplificate, uneori, la cote dramatice. Optimizarea
raporturilor de muncă şi menţinerea unui climat de muncă prielnic dezvoltării
organizaţionale este dată de calitatea dialogului social dintre părţile implicate.
Introducerea unui cod etic în organizaţie reprezintă deasemenea un
instrument în evitarea conflictului. Un cod etic formulează idealuri, valori şi
197
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
principii după care este guvernată o organizaţie. Dincolo de aceste elemente,
codurile etice abordează probleme cum ar fi conflictele de interese, concurenţii,
caracterul privat al informaţiilor, oferirea cadourilor, etc. În esenţă, codul etic
încearcă să acopere un hiatus existent între valorile unei comunităţi
organizaţionale şi legile care guvernează societatea.
Unul dintre cele mai celebre coduri etice din lume este un cod creat de
British Institute of Management, denumit şi Code of Conduct (codul de
conduită) - mereu citat în literatura de specialitate ca un document model
pentru o conduită managerială corectă şi un mod responsabil de a înţelege
desfăşurarea afacerilor este:
Codul de Conduita
1. În urmarirea materializarii intereselor personale trebuie luate în considerare si
celorlalti.
2. Managerii nu trebuie sa fie razbunatori si sa nu aduca prejudicii reputatiei pers
afacerilor altora.
3. Managerii trebuie sa declare imediat si complet interesele personale care ar put
conflict cu interesele firmei.
4. Managerii trebuie sa manifeste interes fata de sanatatea, securitatea si bunastar
care îi conduce.
5. Managerii trebuie sa respecte confidentialitatea unor informatii, daca acest lucr
de consumatori sau furnizori.
6. Managerii nu trebuie sa ofere sau sa accepte cadouri sau favoruri în scop de mi
corupere.
7. Managerii trebuie sa fie convinsi ca toate informatiile comunicate public sunt a
Sursa: Management / Study Test / Stage 2 CIMA BPP Publishing Ltd., London,
4. Negocierea pentru soluţionarea conflictului:
Negocierea este un proces desfăşurat totdeauna între parteneri care depind
unul de celălalt în satisfacerea intereselor. În lipsa acestei dependenţe nu există
negociere, ceea ce face ca soluţia obţinută să fie totdeauna un compromis.
Numai că pentru manager este importantă nu numai obţinerea unui
compromis, ci şi trăinicia acestuia, adică dezamorsarea stării conflictuale.
Adversarul păcălit să accepte un compromis care nu-l avantajează, nu numai că
nu va respecta contractul încheiat, dar nu va mai avea încredere, pe viitor, chiar
dacă fostul oponent şi-a schimbat atitudinea.
a. Alegerea strategiei (criterii)
198
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Ca să fii capabil să ai avantaje într-o negociere este important să o vezi ca
pe o activitate care este potrivită numai pentru anumite relaţii de dependenţă.
Negocierea conflictelor este o continuă balansare între poli diferiţi, iar
abordarea negocierii ca un sistem încărcat de numeroase dileme, rezultate din
polaritatea cooperare-luptă, presupune mixtura între patru mari categorii de
activităţi:
1. obţinerea unor rezultate substanţiale;
2. influenţarea balanţei de putere;
3. promovarea unui climat constructiv;
4. obţinerea unor flexibilităţi procedurale.
În situaţiile de negociere de multe ori ne confruntăm cu decizii dificile,
pentru că ele sunt permanentizate de propriile noastre interese sau de
dependenţa mutuală. Mult prea des, părţile implicate într-o negociere sunt
orbite de propriile interese şi acest lucru le face să opteze pentru o strategie mai
dură, decât să-şi armonizeze interesele interdependente. Dacă mai târziu se
descoperă că nu au fost prevăzute unele consecinţe nefaste ale rezolvării
conflictualităţilor prin negociere, există o neîncredere mutuală atât de mare
încât cooperarea devine aproape imposibilă.
Pe de altă parte, se întâmplă ca părţile să opteze mult prea repede pentru o
strategie de cooperare în situaţii care de fapt, le impun să aibă grijă de poziţiile pe
care le ocupă în negociere. Efectul este acelaş: dacă încercarea de cooperare nu are
efectele scontate, oamenii ei se simt dezamăgiţi şi manipulaţi. În acest caz există
din nou o tendinţă puternică să se întoarcă la comportamentul agresiv.
Negocierile sunt procese în care părţile implicate se manipulează
neîndemânatic, încât ele devin nehotărâte în conflict şi eventual se luptă numai
pentru prestigiu şi salvarea imaginii în faţa celorlalţi. Deseori astfel de procese
sunt spontane şi, într-un anumit sens neintenţionate, însă la un moment dat
părţile implicate vor realiza că sunt prinse într-o spirală de ostilităţi crescânde.
Momentul în care se implică în aceste dinamici spontane şi într-un arsenal
mare de comportamente agresive, pot fi prevenite întrucâtva pentru a nu
degenera în conflictualităţi distructive.
Alegerea strategiilor se poate face luând în calcul gradul de satisfacere a
intereselor proprii, a intereselor celuilalt, importanţa pe care o reprezintă
obţinerea de rezultate concrete, dar şi calitatea relaţiilor viitoare cu partenerul
de negociere.
Strategiile folosite în cadrul procesului de negociere includ: colaborarea,
competiţia şi acomodarea (sau negocierea îndatoritoare) cu interesele părţii
opuse. De obicei, segmentarea strategiilor se face doar pe două categorii
fundamentale, având în vedere doar criteriul rezultatelor: strategii competitive
şi de cooperare.
199
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Cooperarea se bazează pe filosofia câştig-câştig, utilizatorii acestei
abordări fiind preocupaţi să ajungă la o înţelegere care să satisfacă nevoile
ambelor părţi, sau cel puţin să nu afecteze interesele celeilalte părţi. Strategiile
competitive se fundamentează pe filosofia câştig-pierdere, fiecare parte
încercând să-şi maximizeze câştigul dând foarte puţină atenţie nevoilor
celeilalte părţi.
b. Alegerea tipului de negociere (sau a formei)
Principalele tipuri de negociere sunt:
-negociere integrativă
- negociere distributivă
- negociere raţională
Evaluarea comparativă a tipurilor de negociere este prezentată în tabelul
de mai jos.
Pe lângă aceste tipuri de negociere mai există o altă cale, a negocierii
principiale, elaborată în cadrul Proiectului de Negocieri de la Harvard, care
constă în clarificarea problemelor pe baza caracteristicilor lor şi nu prin nişte
tratative care seamănă mai degrabă cu o târguială între părţi. Aceasta înseamnă
că se caută, pe cât posibil, profitul ambelor părţi, şi că, acolo unde interesele
sunt divergente, trebuie ca rezultatul să se bazeze pe nişte criterii echitabile,
independente de voinţa oricărei dintre părţi.
Profesorul Zoltán Bogáthy de la Universitatea de Vest din Timişoara
distinge alături de negocierea principială, conform modelului Harvard, alte
două tipuri de negociere: poziţională şi situaţională.
Negocierea poziţională este forma tradiţională, în care participanţii se
mişcă în cadrul unor probleme foarte bine delimitate. Dacă poziţia lor nu
permite efectuarea vreunui compromis, oricât de mic, negocierea se va încheia
fără nici un rezultat. Este cazul tipic al negocierilor patronat-sindicate, în care
sindicatul cere o mărire cu 15% al salariilor, iar răspunsul managerilor este „nu
suntem în stare să vă creştem salariile decât cu 5%”.
Negocierea situaţională are loc, de obicei, înainte de a demara negocierea
poziţională sau cea principială, prin scurgeri de informaţii către media sau
sistemul informaţional intern din organizaţii, cu scopul de a realiza un schimb
de informaţii printr-o a treia parte (neutră). Este de fapt, o negociere indirectă
prin care se evită obstacolele în negociere parcurgându-se mai repede drumul
spre realizarea acordului mult dorit.
200
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

La masa tratativelor distanţa dintre parteneri, forma mesei, unghiurile de

Caracteristici Negociere Negociere Negociere vizibilitate, înălţimea şi poziţia scaunului faţă de masă, mobilierul, decorul,
integrativa distributiva rationala
lumina sunt factori care influenţează negocierea în plan psihologic.
Obiectiv Acord si relatie de A câstiga acum, Akrezolva
Aşezarea partenerului de negocieri cu ochii spre soare, cu spatele la uşă
durata a învinge problema
Participantii Prieteni Dusmani Oamenikcare
sau la un hol din care se circulă, pe un scaun prea scund, poate aduce avantaje
rezolva un diferend reale dacă nu tocmai principale.
Ambianta Încredere Suspiciune, sfidare Neutralitate
Comportamentu Concesiv, Agresiv, dur Neutru, rational 2. Vestimentaţia
l întelegator Prima impresie pe care o laşi în general este dată de vestimentaţie. La o
Relatia Cedeaza la presiuni Exercita presiuni, Cedeaza la negociere este indicat să fi îmbrăcat într-un mod decent, în haine care să nu
presiune/cedare trece la represalii principii, iar nu la atragă foarte mult atenţia.
presiuni
Atitudinea fata Evita confruntarea Se bazeaza pe Independenta de 3. Limbajul feţei şi al trupului
de vointa de vointe conflictul de vointe vointa În cadrul unei negocieri directe mesajul nonverbal constituie o armă de temut.
Exigenta Satisface False exigente Exigentele cele mai Limbajul trupului constă din cuvinte, propoziţii şi o anumită punctuaţie. Fiecare gest
exigentele minimale înalte este asemenea unui cuvânt, iar un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri.
minimale
Mesaje ce pot fi transmise la o masă de negociere prin semnale ale trupului:
Atitudinea fata Accepta pierderi Se cer avantaje Se cauta solutii
de acord unilaterale pentru a unilaterale în mutual avantajoase - pupile dilatate: luminozitate slabă, interes, atracţie;
obtine acordul schimbul acordului - unghiul intern al globului ocular este vizibil: aprobare, interes, intenţie;
Atitudinea fata Sunt bune daca Este buna solutia Imagineaza solutii; - unghiul intern ascuns: dezacord, îngrijorare;
de solutii obtin acordul, care aduce avantaj, decizia se ia dupa - pupile mici: luminozitate mare, interes scăzut, respingere;
important este sa se propria pozitie este evaluarea situatiilor - colţurile gurii arcuite în jos: amărăciune, insatisfacţie, grijă, mânie;
ajunga la întelegere unica acceptabila posibile - linia buzelor dreaptă, sprâncene drepte, pleoape căzute: lipsa de interes,
Atitudinea fata Concesiikîn Se cer concesii ca o Oameniiksi lipsa de grabă;
de oameni si schimbul relatiilor, conditie a diferendulksunt - palme deschise către partener: sinceritate, onestitate, deschidere;
diferend katentkfatakdekoa mentinerii douagprobleme - palma deschisă în sus: supunere;
meniksi diferend relatiilor, dur cu distincte - palma îndreptată în jos: dominare;
oamenii si cu
- pumnul strâns: agresivitate, încordare
diferendul
Toate aceste semnale ale trupului ne pot ajuta să înţelegem mai bine ceea
c. Pregătirea negocierii ce spune şi gândeşte celălalt partener.
1. Aşezarea la masa tratativelor
4. Arta conversaţiei
Felul cum se aşează cineva la masă ar putea avea influenţă asupra relaţiei
Felul în care comunici te poate ajuta să obţii ceea ce-ţi doreşti. Cei care
dintre persoanele implicate, aspect important în special dacă negociem. stăpânesc arta conversaţiei, ştiu ce să vorbească şi mai ales cănd să vorbească.
Aşezarea strategică este un mod eficient de a câştiga cooperarea altor oameni. Este important să vorbeşti, dar este foarte important să asculţi pe ceilalţi.
Poziţia în care se aşează alţii faţă de noi relevă mai multe aspecte ale atitudinii
lor în privinţa noastră. Deşi există o formulă generală pentru interpretarea
d. Etapele negocierii
aşezării în jurul unei mese, mediul poate influenţa, la rândul său, locul pe care
îl preferăm. Willem Mastenbroek evidenţiază 4 etape ale procesului de negociere.
Pentru fiecare fază el defineşte un complex de activităţi diferite:

201 202
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
1. pregătirea – negociatorii experimentaţi întotdeauna scot în evidenţa
importanţa acestei faze în care fiecare trebuie nu doar să îşi stabilească punctul
de vedere dar, de asemenea, să-şi stabilească şi strategia iniţială. O pregatire
riguroasă înseamnă, în general, tendinţa spre un punct de vedere personal bine
structurat deşi acest lucru diminuează întrucâtva şansele unei înţelegeri;
2. stabilirea iniţială a poziţiilor – la un moment dat există tendinţa de a
pune bazele unei poziţii şi de a o prezenta insistent ca singura variantă logică;
această etapă serveşte două scopuri: defineşte câmpul de acţiune, care încearcă
să aloce cât mai mult spaţiu posibil pentru cel care pune problema şi dovedeşte
ca cei implicaţi au interese personale;
3. căutarea – duce la discuţii în care ambele părţi încearcă să afle cum
cealaltă parte îsi va apăra interesele. Una dintre părţi va continua să prezinte
poziţia ei ca un răspuns logic care ar fi potrivit pentru interesul comun fie prin
presiune şi ameninţări, fie prin refuzul argumentelor celeilalte părţi;
4. impasul şi finalizarea – o serie de propuneri sunt pe masă, timpul
începe să preseze părţile, iar întrebările par a fi ajuns într-un punct mort.
Devine clar ca problema a ajuns într-un impas. În acest moment, furnizarea
unor informaţii despre cât de riguroase sunt punctele lor de vedere, pot să dea
un impuls creativităţii părţilor. Impasul poate fi considerat chiar un test în ceea
ce priveşte tenacitatea părţilor implicate. Impasul îi forţează pe oameni să
revizuiască întreaga acţiune, dar în acelaş timp îi face pe oameni să caute ceva
nou - soluţii mai creative. Câteodată un întreg pachet de opţiuni poate oferi o
cale de ieşire din astfel de situaţii, dar în multe alte cazuri, unii dintre
negociatori continuă prin a lua unele dintre propuneri ca baza de relansare a
discuţiilor, care sunt dezbătute pâna când devin acceptabile, în cele din urmă
finalizându-se negocierea.
Deşi există o diversitate de concepte cu care operează negocierile, efectele
pe care le generează fiecare etapă conduc la constatarea ca fazele obligatorii
ale unei negocieri sunt:
1. culegerea informaţiilor, eliminarea barierelor de comunicare şi
observarea modului de manifestare a sincronismului sau a dihotomiei dintre
mesajele verbale şi non-verbale - o asemenea etapă oferă principalele semnale
ale continuării negocierii;
2. analiza continuă a mesajelor transmise, având în vedere ca
negociatorul care descoperă primul sistemul de referinţă al partenerului poate
prelua controlul asupra procesului de negociere;
3. pornind de la zestrea socio-culturală a fiecărei părţi aflate în
negociere este obligatorie identificarea zonei de interes comun şi găsirea prin
ajustare mutuală a punctului comun în care se întâlnesc obiectivele părţilor;
203
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
4. respectarea acordului încheiat în urma negocierii, o etapă ce pune în
evidenţă comportamentul etic al părţilor.
e. Metodele utilizate
Pentru manageri, important este să cunoască evantaiul de alternative pe
care le au la dispoziţie în dorinţa de a rezolva conflictele. Cunoscând sursele şi
substanţa conflictelor, managerii le pot gestiona corect, sau atunci când este
necesar, pot să le orienteze sau stimuleze în cadrul unor limite controlabile. D.
Sheane insistă asupra luării în considerare de către manageri a trei niveluri de
apreciere a intervenţiei în soluţionarea unui conflict:
• nivelul strategic, care vizează alegerea corectă a obiectivului;
• nivelul tactic, ce presupune alegerea corectă a metodei de soluţionare;
• bunul simţ, sau a nu confunda elementele strategice cu cele tactice.
Pe lângă intervenţia managerilor în gestionarea conflictelor, în studiul
managementului conflictelor trebuie să privim şi modul în care
acţionează ceilalţi actori principali. Părţile care intră în conflict au de
obicei tendinţa să-şi evalueze interesele ca fiind diametral opuse.
Rezultatele posibile se limitează la situaţii de tipul câştig-pierdere
(când câştigul uneia dintre părţi devine în mod automat pierderea
celeilalte) sau compromis. Totuşi, în conflictele violente ambele părţi
pot pierde.
f. Încheierea acordului, rezultatul obţinut
Orice negociere se încheie cu formularea unui acord şi asigurarea aplicării
lui. Înainte de a formula acordul fiecare parte implicată în negociere trebuie să
se asigure că toate aspectele acestuia au fost agreate. Se va face un rezumat
final şi o confirmare scrisă.
g. Echipe, grupuri, interese, parteneri străini
În orice negociere există două părţi cu interese diferite pe care ambele
părţi vor încerca să le atingă în urma negocierii. Fiecare parte doreşte să facă
cât mai puţine concesii şi să i se ofere cât mai mult.
h. Îndeplinirea acordului
Un acord nu poate fi pe deplin reuşit până nu se aplică efectiv. Trebuie
stabilit ce trebuie făcut, când şi de către cine. Acest acord trebuie respectat de
204
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

ambele părţi. Dacă una dintre părţi nu respectă prevederile acordului, se va BIBLIOGRAFIE
ajunge din nou la un conflict şi negocierile de până atunci se dovedesc a fi în
zadar.
1. Eugenia Câmpeanu-Sonea, Adrian Sonea: Comunicare, conflict şi
În contextul în care mediul socio-cultural devine tot mai violent, există dialog în procesul managerial, Presa Universitară Clujeană, Cluj-
motive serioase să credem că nu există altă soluţie decât să învăţăm cum să Napoca, 2005
controlăm conflictele dacă dorim să facem faţă cu succes provocărilor 2. Bogáthy, Z.: Conflicte în organizaţii, Editura Eurostampa, Timişoara,
numeroase pe care le întâlnim în viaţa socială. 2002
3. Grant, W.: Rezolvarea conflictelor, Editura Teora, Bucureşti, 2002
4. Hiltrop, J.-M., Udall, S.: Arta negocierii, Editura Teora, Bucureşti, 1999
5. Ilieş, L., Osoian, C., Petelean, A.: Managementul resurselor umane,
Ec. Edit Németi Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Cercetător ştiinţific, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică “Mercur”, Cluj-Napoca 6. Prutianu, Şt.: Comunicare şi negociere în afaceri, Editura Polirom, Iaşi,
Colaborator, Institutul pentr Dezvoltare Umană şi Comunitară, “Delphy”, Cluj- 1998.
Napoca

205 206
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Oamenii cu adevărat excepţionali atârnă de vremuri. Nu toţi
au avut parte de cele pe care le-ar fi meritat, şi mulţi, deşi au
avut, n-au izbutit să se bucure de ele. Unii au fost vrednici de
un secol mai bun, căci ceea ce e bun nu triumfă totdeauna;
lucrurile îşi au vremea lor; până şi înzestrările eminente sunt
la cheremul modei. Înţelepciunea are însă un avantaj, că e
veşnică, iar dacă veacul acesta nu-i al ei, multe altele vor fi.
Baltasar Gracian
207
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
REORGANIZAREA JUDICIARĂ ŞI FALIMENTUL
CONCEPT ŞI NOUTĂŢI POTRIVIT LEGII 64 DIN 22 IUNIE 1995
Dacă aţi clădit vreodată castele de nisip, munca dvs nu a fost în zadar.
Acum nu mai trebuie decât să le construiţi o fundaţie solidă.
Henry David Thoreau
A. Aspecte generale
Instituţia juridică a falimentului ocupă un loc aparte în cadrul dreptului
comercial datorită complexităţii şi aridităţii reglementărilor, corelaţiilor cu alte
instituţii ale dreptului public şi ale dreptului privat, cât şi a varietăţii soluţiilor
adoptate în practica judiciară interbelică şi actuală. 116
Reorganizarea judiciară şi falimentul este o prodedură de executare silită
aplicabilă comercianţilor persoane fizice şi societăţior comerciale aflate în
încetare de plăţi pentru datorii comerciale. Din acestă cauză este în strânsă
legătură cu teoria executării silite din care derivă, iar în formularea art. 695 din
Codul comercial (în prezent abrogat) şi a art. 1 din Legea nr. 64/1995 privind
reorganizarea judiciară şi falimentul117 se precizează că se aplică numai
comercianţilor persoane fizice şi societăţilor comerciale.
Importanţa acestei instituţii în activitatea comercială este de necontestat şi se
reflectă în legislaţiile comerciale ale ţărilor cu o economie de piaţă funcţională, al
căror parcurs de succes doreşte şi România să-l urmeze, mai ales în contextul
armonizării legislative în scopul integrării României în Uniunea Europeană.
Ca şi o consecinţă a importanţei sale, în doctrina juridică s-a arătat că
autonomia dreptului comercial faţă de dreptul civil este dată şi de
reglementarea falimentului ca “formă de executare colectivă întemeiată pe
principiul egalităţii creditărilor, în cadrul căreie se îmbină armonios interesele
acestora cu acelea ale crditului în general”118
Din punct de vedere etimologic, noţiunea de faliment îşi are sorgintea în
verbul latin fallo – fallere care înseamnă a lipsi, a scăpa – în sensul că
debitorul lipseşte de la datoria de a plăti creditorii săi 119 - dar totodadă şi de
înşela120. Termenul a fost preluat în limba italiană sub denumirea de fallere, în
116
Dr. Gheorghe Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Ed. Lumina Lex,
2000
117
Publicată în Monitorul Oficial nr. 130 din 29 iunie 1995, modificată prin art. IV din Legea nr.
99/1999 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 608 din 13 decembrie 1999
118
I. L. Georgescu – Autonomia dreptului comercial în R. D. C. nr. 4/1993, pag. 7
119
M. Paşcanu, Dreptul falimentar român, Ed. Cugetarea, Bucureşti, 1921, p. 12
120
Mircea M. Costin, Angela Miff, Instituţia juridică a falimentului – evoluţie şi actualitate,
R.D.C. nr. 3/1996, p. 47
208
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
sensul de a greşil, a înceta o plată şi denumirea fallimento care se traduce prin
faliment, eroare, greşeală şi chiar înşelăciune. Comercianul în stare de încetare
a plăţii a fost numit fallito în limba italiană, termen preluat în limba română
sub denumirea de falit (art. 701 Cod comercial); în lilmba franceză se numeşte
failli, în limba spaniolă fallido, iar în limba engleză faillure şi Bankrupty.
Terminologia are însă acelaşi sens pentru că desemnează falimentul ca
instituţie juridică care reglementează modalitatea de executare silită a bunurilor
debitorului comerciant aflat în stare de încetare a plăţilor.
Falimentul este considerat şi ca fiind o organizare juridică a apărării în
comun a intereselor tuturor creditorilor contra debitorului comun, aflat în
încetare de plăţi şi, prin aceasta, o măsură legală de apărare a creditului.121 În
definirea semnificaţiei acestui concept în literatura juridică de specialitate se
relevă caracterul de procedură de executare silită unitară, colectivă, concursuală
şi egalitară asupra bunurilor debitotului comun “al mai multor creditori
destinată satisfacerii intereselor acestora”122, starea sau situaţia unui comerciant
supus acestei proceduri fiind caracterizată prin încetarea plăţilor sau insolvenţă,
distinctă de noţiunea de insolvabilitate.
Legiuitorul român, elaborând o nouă reglementare prin Legea nr. 64/1995 a
avut de asemenea şi un obiectiv prioritar: reorganizarea judiciară, în vederea
redresării debitorului aflat în dificultate şi a plăţii pasivului, a înlăturării
caracterului dezonorant şi punitiv al falimentului prevăzut de Codul comercial,
care comporta o notă de degradare socială a debitorului căruia i se aplica şi
constituia nota infamantă a falimentului. Această notă infamantă consta în
suspendarea exerciţiului drepturilor cetăţeneşti şi a celor profesionale, precum
şi publicitatea numelui faliţilor. Codul comercial prevedea posibilitatea
reablitării lor. Noua lege e reorganizării judiciare şi a falimentului, în forma
iniţială, chiar a înlocuit termenul de faliment cu expresia “reorganizarea şi
lichidarea judiciară”, iar termenul “falit” a fost schimbat cu acela de debitor.
Ulterior, prin Ordonanţa Guvernului nr. 58/1997 s-a revenit parţial, folosindu-
se sintagma “reorganizarea judiciară şi falimentul”. Este însă vorba nu
numai de o schimbare de terminologie, ci şi o schimbare de concepţie123,
situaţie care necesită a se contura şi în mentalitatea românească.
Scopul noii reglementări, influenţate de schimbările ietervenite în economia
de piaţă, a dreptului francez şi anglo-saxon, a devenit unul în care primează mai
mult aspectul economic în detrimentul celui juridic, acesta fiind redresarea
121
I. Turcu, Reorganizarea şi lichidarea judiciară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 22-24
122
Mircea N. Costin, Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1996, p. 93, M. Costin, A. Miff, Falimentul, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 31
123
Ion Băcanu, Inovaţiile Legii nr. 64/ 1995 privind procedura reorganizării şi a lichidrării
judiciare în R.D.C nr. 1/1996, p. 283
209
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
comerciantului aflat în dificultate financiară şi continuarea activităţii
întreprinderii. În această concepţie nu se mai pune problema sancţiunii penale,
a incapacităţilor şi a decăderilor, nu mai întâlnim noţiunile de falit şi
brancrutar, considerate ca fiind dezonorante şi stigmatizante, ci proceduri de
prevenire şi tratament al dificultăţilor întreprinderii, redresare, reorganizare,
reabilitare, supraveghere economică şi prudenţială, noţiunile de blocaj
financiar, incapacitate de plată, insolvenţă, insolvabilitate şi numai in extremis,
lichidarea întreprinderii şi falimentul comerciantului. În soluţionarea
problemelor ce le ridică insolvenţa debitorului comerciant, de regulă, o
societate comercială, se ţine seama de situaţia ei economică, de potenţialul
financiar al întreprinderii, mai mult decât de aspectele juridice rezultate din
neexecutarea obligaţiilor şi încetarea plăţilor.
B. Principii ale noii reglementări
1. Prin Legea nr. 64/1995, aşa cum a fost modificată şi completată prin O.G. nr.
58/1997 şi Legea nr. 99/1999 se instituie o procedură de reorganizare judiciară
constând în măsuri tehnice, economice şi juridice (schimbarea obiectului de activitate,
retehnologizare, reducere de personal şi de secţii, schimbarea conducerii etc.) şi a
falimentului în scopul plăţii pasivului debitorului aflat în încetare de plăţi, fie prin
reorganizarea întreprinderii şi a activităţii comerciantului sau lichidarea de bunuri din
averea sa până la acoperirea pasivului, fie în caz de nereuşită, Legea nr. 64/1995, deşi s-
a inspirat din reglementarea franceză a redresării judiciare, nu a consacrat o fază
prealabilă a prevenirii dificultăţilor şi încercării unei rezolvări pe cale amiabillă, întrucât
s-a considerat că asemenea operaţiuni au un grad scăzut de eficientă124.
2. Procedura reorganizării judiciare şi falimentului are un caracter judiciar,
în sensul că se efectuează sub supravegherea instanţei judecătoreşti şi a
judecătorului-sindic, finalizându-se cu descărcarea debitorului de obligaţiile
sale şi închiderea ei, tot printr-o hotărâre judecătorească.
3. Principiul profesionalităţii este un alt principiu fundamental, care
conchide că această procedură nu se aplică decât comercianţilor persoane fizice
şi societăţi comerciale. “Există şi păreri că în cadrul procedurii de reorganizare
judiciară şi falimentului a putea fi îndestulate şi creanţe civile, chiar dacă
declanşarea procedurii ar fi rezervată numai creditorilor ale căror creanţe
izvorăsc din fapte de comerţ”125
124
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti,
1998, p. 12
125
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 170
210
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
4. Noua lege armonizează:
- interesul general al apărării creditului şi salvării comercianţilor debitori;
- interesul creditorilor de a li se plăti creanţele cât mai rapid;
- interesul debitorilor în menţinerea şi continuarea activităţii
întreprinderilor, iar dacă situaţia acestora este iremediabil compromisă,
lichidarea în condiţii cât mai avantajoase a patrimoniului.
5. Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului are un caracter de
remediu, favorizându-l pe debitorul aflat în dificultate să-şi continue
activitatea, în condiţii de rentabilitate, ameliorându-i statutul personal prin
înlăturarea caracterului punitiv şi infamant pe care îl avea falimentul în Codul
comercial român. În noua concepţie, scopul prioritar fiiind plata pasivului,
reorganizarea judiciară îi va fi subordonată, dispunându-se, după caz, pentru
satisfacerea intereselor creditorilor lichidarea unor bunuri sau falimentul
întreprinderii. Pe lângă instituirea procedurii reorganizării, noua lege prevede
şi alte măsuri în favoarea debitorului, dintre care cea mai importantă este
descărcarea lui de datoriile rămase neplătite la închiderea procedurii, sub
rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori
transferuri frauduloase; în astfel de situaţii el va fi descărcat de obligaţii
numai în măsura în care acestea vor fi plătite în cadrul procedurii.
6. Principiul declarării falimentului – este unul din principiile
fundamentale ale dreptului falimentar modern, sensul său fiind că existenţa
stării sau deschiderea procedurii falimentului depinde de o sentinţă de
deschidere a procedurii (art. 31, 78, 85) şi o închidere sau sentinţă de închidere
a procedurii (art. 117, 121).
7. Procedura reorganizării judiciare şi falimentului este o procedură
colectivă (concursuală), în sensul că urmăreşte să satisfacă interesele tuturor
creditorilor care vin în concurs, în condiţiile stabilite de lege.
8. Procedura colectivă a reorganizării judiciare şi a falimentului are şi un
caracter egalitar, deoarece urmăreşte să împartă în egală măsură bunurile din
patrimoniul debitorului între toţi creditorii săi.
9. Procedura reorganizării judiciare şi falimentului are un caracter general
şi unitar. Tocmai pentru ca procedura falimentului să urmeze un tratament egal
al tuturor creditorilor, ea trebuie să fie una singură şi să cuprindă întreg activul
şi pasivul debitorului. Averea debitorului supusă acestei proceduri cuprinde
totalitatea bunurilor şi drepturilor patrimoniale ale debitorului, inclusiv cele
dobândite în cursul procedurii stabilite de această lege, care pot face obiectul
unei executări silite, potrivit Codului de procedură civilă (art. 3 din Legea nr.
211
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
64/1995). Chiar dacă debitorul exercită activităţi comerciale diferite, în mai
multe locuri şi a destinat fiecăruia un capital separat, nu se poate deschide decât
o singură procedură, la care participă toţi creditorii şi nu se va putea pronunţa
împotriva lui, decât o singură hotărâre de către tribunalul de la locul în care îşi
are întreprinderea principală. Acelaşi tribunal va judeca toate acţiunile care-l
privesc pe debitorul împotriva căruia s-a deschis procedura126.
10. Noua reglementare instituie şi o răspundere a persoanelor din
organele de conducere ale societăţii comerciale, vinovate pentru dereglările şi
dificultăţile ivite în activitatea acestor societăţi care au determinat aplicarea
procedurii de organizare judiciară şi a falimentului.
11. Excluderea debitorilor care, în ultimii 5 ani imediat precedenţi au fost
supuşi procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 de la exonerarea completă de
obligaţii, în cazul închiderii procedurii falimentului, din cauză că bunurile lor
nu au fost suficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative şi nici un
creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
12. Posibilitatea desemnării unei societăţi comerciale ca administrator sau
lichidator, desemnare care pentru societăţile bancare debioare se face cu avizul
obligatoriu al Băncii Naţionale a României.
13. Dispoziţiile Legii nr. 64/1995 se completează în măsura compatibilităţii
lor cu normele Codului de procedură civilă.127
C. Caractere juridice
Caracterele juridice ale procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului
sunt următoarele:
a. Caracterul judiciar, deoarece se desfăşoară sub supravegherea şi
controlul direct şi imediat al tribunalului şi judecătorului-sindic. Această
procedură specială de executare silită se realizează de instanţele judecătoreşti,
judecătorul-sindic, administrator, lichidator, adunuarea creditorilor şi comitetul
creditorilor, fiecare cu atribuţiile sale prevăzute de lege (art. 5, alin.1).
b. Caracterul profesional, în sensul că se aplică numai comercianţilor.
c. Caracterul de remediu sau de executare silită, scopul său fiind plata
pasivului, prin remedierea incapacităţii de plată, când starea de insolvenţă a
126
C.S.J. – Sec. Com. Decizia nr. 311/1998 – Culegere de practică judiciară, Curtea de Apel
Bucureşti, Ed. All, 2000, a reţinut că cererile în materie de faliment sunt de competenţa instanţei
în circumscripţia căreia comerciantul îţi are principala aşezare comercială.
127
Romul Petru Vonica, Drept comercial: Reorganizarea judiciară şi falimentul,, Ed. Victor,
Bucureşti, 2001
212
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

întreprinderii este mai puţin avansată. Ideea de bază este ca măsurile stabilite bază a noii reglementări este, deci, crearea unor mecanisme pentru redresarea
prin planul de reorganizare să ducă la redresarea debitorului, cu plata datoriilor, comerciantului aflat în dificultate şi numai dacă această operaţie nu reuşeşte va
faţă de creditori şi în acest mod şi salvarea debitorului. În caz de nereuşită proceda la lichidarea averii debitorului în scopul plăţii pasivului. Lichidarea
intervine procedura executării silite asupra bunurilor din patrimoniul unor bunuri din averea debitorului, până la acoperirea datoriei poate fi o
debitorului, dar o executare silită colectivă şi nu individuală. operaţiune de sine stătătoare, dar poate însoţi şi reorganizarea comerciantului.
d. Caracterul consensual al procedurii, procedura urmărind satisfacerea În cazurile prevăzute de lege (art.59, alin.5; art. 69, alin.2, art. 71, alin.1, art.
creanţelor tuturor creditorilor care vin în concurs cu executarea silită a debitorilor. 73, alin.2 şi art. 79, alin.3 ), când debitorul nu respectă prevederile planului se
e. Caracter colectiv, iar nu individual, deoarece toţi creditorii acţionează poate începe procedura falimentului.
concomitent şi împreună, participă la umrărirea debitorului şi la împărţirea
sumelor rezultate din valorificarea bunurilor, chiar dacă procedura a fost Ec. Zoltan Deszo Racz
deschisă numai de unul din creditori.
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară “Delphy”,
f. Caracterul general, în sensul că se aplică tuturor bunurilor aflate în
Cluj-Napoca
patrimoniul debitorului, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii, cât şi celor
ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniu, cu excepţia celor care nu pot
face obiectul executării silite.
g. Caracterul unic şi unitar, unicitatea fiiind dată de faptul că nu se pot
porni mai multe proceduri colective împotriva aceluiaşi debitor, iar acţiunile
legate de această procedură se intentează la tribunalul care a deschis procedura;
procedura este unitară pentru că prevederea este aceeaşi pentru orice
comerciant aflat în stare de încetare de plăţi, indiferent de dimensiunea
activităţii lor şi de apartenenţa capitalului.
h. Caracterul egalitar al procedurii, care se manifestă prin aceea că toţi
creditorii participă la repartiţia activităţii, fiind îndestulaţi deodată, împreună şi
în raport cu mărimea creanţelor lor, dacă şi-au depus creanţele spre verificare
şi dacă au fost admise. În fapt, egalitatea îi priveşte pe creditorii chirografari ale
căror creanţe se reduc în proporţie egală. În aceeaşi situaţie se găsesc şi
creanţele parţial garantata pentru partea neacoperită de garanţii.

D. Concluzii

În concluzie, noţiunea de faliment consacrată de Codul comercial a fost

înlocuită cu sintagma “reorganizarea judiciară şi falimentul”, ca urmare a
evoluţiei concepţiilor juridice privind rolul acestei proceduri în tratamentul
dificultăţilor de plată ale comercianţilor şi crearea unui climat de încredere
pentru creditori şi, în general, pentru comercianţi.
Reorganizarea judiciară şi falimentul este o procedură de executare silită
colectivă sau concursuală, unitară, generală şi egalitară, aplicată comerciantului
care se alfă în încetare de plăţi având ca scop plata pasivului debitorului, fie
prin reorganizarea întreprinderii şi a activităţii acestuia sau prin lichidarea unor
bunuri din averea lui, până la acoperirea datoriilor, fie prin faliment. Ideea de

213 214
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAFIE:
1. Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului,
republicată
2. Ion Turcu, Falimentul. Actuala procedură. Tratat, Ediţia a V-a completată şi
actualizată, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005
3. Dr. Alexandru Ţiclea, drd. Virgil Erdei, Legea nr. 64/1995 privind procedura În multe ţări Islamul, afirmându-şi o misiune universală, a
reorganizării judiciare şi a falimentului – comentată şi adnotată, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2000 căutat să determine obiectivele şi metodelele unei educaţii de
4. Dr. Gheorghe Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, înalt nivel. Având încredere în capacitatea omului de a se
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000 perfecţiona prin educaţie, el a fost printre primii care au pus
5. Romul Petru Vonica, Drept comercial: Reorganizarea judiciară şi în valoare ideea educaţiei permanente, îndemnându-i pe
falimentul,Editura Victor, Bucureşti, 2001 musulmani să se educe <din leagăn până la mormânt>.
6. Dr. Gheorghe Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, Islamul cere tuturor, bărbaţi, femei, copii să se instruiască
Ed. Lumina Lex, 2000
pentru a instrui mai apoi voluntar pe ceilalţi. Modelarea unei
7. L. Georgescu – Autonomia dreptului comercial în R. D. C. nr. 4/1993
societăţi conforme cu această poruncă divină, credinţa într-un
8. M. Paşcanu, Dreptul falimentar român, Ed. Cugetarea, Bucureşti, 1921 singur Dumnezeu, şi învăţătura după care viaţa trebuie trăită
9. Mircea M. Costin, Angela Miff, Instituţia juridică a falimentului – evoluţie şi împăcând dragostea pentru această lume cu ascetismul pentru
actualitate, R.D.C. nr. 3/1996
a se ajunge la perfecţiunea spirituală şi morală, acestea sunt
10. Turcu, Reorganizarea şi lichidarea judiciară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti
idealurile educaţiei musulmane.
11. Mircea N. Costin, Dicţionar de drept internaţional al afacerilor, vol. II, Ed.
Lumina Lex, Bucureşti, 1996 Edgar Faure
12. Ion Băcanu, Inovaţiile Legii nr. 64/ 1995 privind procedura reorganizării şi a
lichidrării judiciare în R.D.C nr. 1/1996
13. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global
Print, Bucureşti, 1998
14. S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997
15. Romul Petru Vonica, Drept comercial: Reorganizarea judiciară şi falimentul,,
Ed. Victor, Bucureşti, 2001

215 216
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
ABORDĂRI ALE ISLAMULUI
Contemplaţia ta valorează atât cât valorează fiinţa ta:
Dumnezeul tău este Cel pe care îl meriţi; El depune mărturie
despre fiinţa ta de lumină sau de tenebrele tale.
Coran
Crez, lege şi viaţă cotidiană
În interiorul fiecăruia din grupurile constituite de-a lungul istoriei sale şi
sub flamura sa, Islamul însuşi nu poate fi izolat pe o anume treaptă determinată.
Ca o adevărată doctrină, pătrunde totul: mesajul religios, el fiind, în acelaşi
timp, principiu de organizare a statului, armătură a raporturilor puterii cu
credincioşii sau ale credincioşilor între ei, cod de onoare în tranzacţiile
comerciale, sursă de inspiraţie sau de interdicţii în artă. În sfârşit, fiecare
credincios fiind singur răspunzător şi fără intermediar în faţa divinităţii, această
situaţie îi dictează regulile vieţii zilnice, prin rugăciuni, pauze impuse timpului
zilnic, dar şi prin atitudinile ce trebuie luate în faţa hranei şi a toaletei, şi chiar a
gesturilor de dragoste.
Islamul şi civilizaţia sa
Poate fi desigur comod să izolezi un mesaj religios – chiar şi acela care a
fost propovăduit de către Muhammad şi pe care în citim în Coran – să-l
confrunţi cu Islamul, să-l opui chiar Islamului, în calitatea sa de construcţie
temporală, aşa cum a devenit de-a lungul istoriei, prin înscrierea sa în societăţi
în mod necesar evolutive, sau în societăţi noi de fiecare dată câştigate cauzei
sale şi de fiecare dată distincte, spaţial şi cultural. Dar o astfel de scindare este
artificială, pentru că în ochii credincioşilor nu poate exista un domeniu al
temporalului şi altul al spiritualului, într-un cuvânt Islamul nu poate fi
secţionat.
Să părăsim deci categoriile noastre prea abstracte şi să luăm Islamul cum îl
iau musulmanii înşişi: ca pe un întreg. Atunci vom înţelege prin acest termen
nu numai crezul care a fost la originea mişcării, ci şi ansamblul de ţări sau de
popoare, a căror civilizaţie, în decursul secolelor s-a aflat modelată, direct sau
indirect, prin instaurarea acestui crez. Direct: prin convertirile religioase pe
care le impune sau le provoacă, prin formele arhitecturale pe care le inspiră.
Indirect: prin consecinţele pe care le antrenează constituirea unui mare imperiu
plasat la o intersecţie esenţială a drumurilor pământului deschis schimburilor
comerciale şi spirituale, şi luând, prin urmare, parte la destinele lumii.
Islamul şi civilizaţia sa, este puţin din toate acestea luate împreună: nu
numai ceea ce gândeşte sau face lumea musulmană în numele Islamului, dar şi
felul în care trăieşte, datorită condiţiilor noi care o plasează Islamul.
217
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Fie că este astfel cauză directă sau conjunctură, Islamul poate fi înţeles, în
cele din urmă, sub multiplele sale aspecte de civilizaţie, atât materială cât şi
spirituală, de toţi cei care se declară sau s-au declarat a-i aparţine. Şi, dacă ne
temem să nu se rătăcească în peisajul propriei sale imensităţi, să nu-şi piardă
coloratura proprie, să avem totuşi încredere şi de această dată în el. Divers,
unduitor şi chiar împrăştiat, lui îi ajunge, mai mult decât oricărei alte civilizaţii,
poate, pentru a-şi recâştiga dintr-o dată unitatea, să se gândească pe sine, în
totalitate, în raport cu alţii. Aceşti şi‛iţi şi aceşti sunniţi, se cunosc ca atare
(delimitare esenţială: cea care distinge sunnismul, păstrător al tradiţiei
Profetului, şi şi‛ismul, care precizează această tradiţie prin persoana şi
descendenţa lui ‛Ali, însoţitor, văr şi ginere al lui Muhammad (Mohamed), iar
în interiorul celor două tabere, există scindări în două blocuri, atât de vie în
istoria, cât şi în conştiinţa Islamului). Dar dincolo de aceste divergenţe, toţi se
ştiu mai întâi musulmani, uniţi printr-un număr de credinţe şi de principii şi în
acest fel în mod colectiv şi indisociabil diferiţi de tot ceea ce nu este Islam.
Printre altele, Islamul este tocmai această afinitate profuntă, acest
sentiment, tot atât de tenace pe cât de difuz, al unei unităţi atât de solid ancorate
în amintiri, în societăţi şi în peisaje, încât supravieţuieşte tuturor factorilor
uzurii civilizaţiilor, convulsiilor politice, şi chiar – ca astăzi, când imperativele
produsului material dispută religiei onoarea de a conduce societăţile – acelui
Islam care a întemeiat societatea sa şi i-a fost primul element de legătură.
Islamul comunitar şi Islamul naţional
Islamul este, mai întâi, multiplu în spaţiu: pentru a nu da decât câteva
exemple, există un Islam al deşertului, un Islam al satelor, un Islam al oraşelor.
Este multiplu şi în timp: Islamul originilor, Islamul clasic, Islamul reformist al
secolului al XIX – lea. Este multiplu, în sfârşit, şi prin şcolile sale: Islamul
kharidjit, Islamul şi‛it, Islamul sunnit, fiecare cu subîmpărţirile sale. Să nu
uităm aici, ca şi în orice altă religie, deosebirile ce trebuie stabilite după etnii,
după categorii socio-profesionale, după nivelurile de cultură, după raporturile
cu alte religii preexistente.
Toate acestea compun, la umbra neschimbată a minaretelor, naţiuni diferite
sau, cel puţin, zone omogene şi bine individualizate. Să cităm: Africa de Nord
muntoasă, refugiul semeţiei berbere şi al kharidjismului; India multiplă, unde
Islamul poartă un dialog cu religia tradiţională; Egiptul, a cărui vocaţie de
intermediar în marele comerţ mondial nu a fost deloc compromisă de cucerirea
arabă şi Islamul şi‛it sau sunnit; Turcia, puternic sudată prin limba sa şi prin
sunnismul său hanafit; Africa neagră, cu un Islam original, adesea încrucişat cu
animismul; în sfârşit, Persia şi‛ită, această neobosită seducătoare a cuceritorilor
săi, acest inepuizabil rezervor de artişti şi de funcţionari.
218
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Islamul acoperă în realitate şcoli, ţări, momente foarte diferite, unele de
altele. Dar le cuprinde în adevăr, dintotdeauna: este dincolo de divergenţe,
semnul unei profunde unităţi demne de descoperit.
Fundamentele credinţei islamice
Ψ Credinţa în Dumnezeu şi unicitatea lui
Mulsulmanii cred în unicul, autotputernicul şi incomparabilul Dumnezeu.
Dumnezeu este Creatorul, Stăpânul, Susţinătorul a tot ceea ce este în univers şi
este înzestrat cu 99 de calităţi. Unicitatea lui Dumnezeu este cel mai important
principiu al religiei islamice. Coranul spune: „El este Dumnezeu, cel Unic!
Dumnezeu este Stăpânul! El nu zămisleşte şi nu este născut”.
Ψ Credinţa în Îngeri
Conform religiei islamice îngerii sunt creaţi de Dumnezeu din lumină.
Rolul lor este de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu. Spre deosebire de
oameni, îngerii sunt fiinţe imortale care nu păcătuiesc, se supun întotdeauna lui
Dumnezeu şi nu fac decât ceea ce El hotărăşte. Îngerii sunt foarte prezenţi în
viaţa noastră. În anumite situaţii îngerii au luat chip de om şi au vorbit
profeţilor. Maria, Avraam, Lut au avut ocazia să-i vadă. Trimisul lui
Dumnezeu, Mahomed l-a văzut pe îngerul Gabriel. Dumnezeu a dat fiecărei
categorii de îngeri o anumită calitate.
În pofida acestor lucruri, oamenii sunt din multe puncte de vedere superiori
îngerilor. Dumnezeu a încredinţat pământul oamenilor şi nu îngerilor; acestora
li s-a spus să se plece în faţa lui Adam şi oamenii au acces la un nivel de
cunoaştere la care îngerii nu au.
Ψ Credinţa în cărţile lui Dumnezeu
Credinciosul musulman crede în cărţile revelatoare care sunt menţionate în
Coran. Acestea sunt: Tora, Psalmii lui David, Evanghelia, Pergamentele lui
Avraam. Totuşi, musulmanul urmează doar Coranul şi nu celelalte cărţi,
deoarece Coranul este singura carte care s-a păstrat intactă, fără nici o
modificare.
Ψ Credinţa în profeţi
Musulmanii cred în profeţi şi în mesagerii lui Dumnezeu. Dumnezeu a
trimis profeţi şi mesageri în anumite perioade critice din istoria omenirii.
Mohamed este ultimul profet. Primul a fot Adam. Alţi profeţi sunt Noe,
Avraam, Ismail, Salih, Enach, Iacob, David, Ioan, Moise, Iov şi Isus. Profeţii
au fost aleşi de Allah dintre oamenii care puteau fi model de urmat pentru
comunităţile lor. Toţi profeţii se bucură de acelaşi grad de respect din partea
musulmanului.
Profeţii sunt dovada iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni, El nu îşi
abandonează creaţia şi încearcă să îi informeze. Totuşi, odată ce mesajul a fost
219
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
relevat, este responsabilitatea oamenilor să îl accepte, iar ei vor fi răsplătiţi (sau
pedepsiţi) în funcţie de alegerea lor.
Ψ Credinţa în Ziua Judecăţii
Musulmanii cred în ziua judecăţii şi în faptul că în această zi oamenii îşi
vor primi pedeapsa sau răsplata de la Dumnezeu. În religia islamică Ziua
Judecăţii se mai numeşte şi Ziua Socotirii, Ziua cea Adevărată, Ziua Adunării,
Ziua Veşniciei, Ziua Ieşirii din Morminte, Ziua Chemării. În Coran este scris în
detaliu despre ce se va întâpla în această zi. Paradisul este de asemenea descris,
în termeni metaforici. Este posibil ca şi creştinii sau evreii să ajungă în paradis,
cu condiţia să fi fost oameni buni şi să creadă în acelaşi Dumnezeu.
Ψ Credinţa în destin
Credinţa în destin înseamnă a fi conştient de faptul că viaţa şi tot ceea ce
există este în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii nu pot avea ceea ce Dumnezeu
hotăreşte să nu aibă. Numai Dumnezeu cunoaşte destinul oamenilor. Un
musulman crede în destin şi în predestinare indiferent dacă destinul e bun sau
rău. Credinţa în destin nu este în contradicţie cu voinţa omului. Omul este
capabil să aleagă între bine şi rău. Responsabilitatea apraţine omului iar faptele
sunt create de Dumnezeu. Nimeni nu poate aduce un argument pentru păcatele
sale destinul.
Ψ Islamul este joncţiunea dintre Dumnezeu ca atare şi om ca atare.
Dumnezeu ca atare: socotit nu aşa cum s-a putut manifesta într-un anume
chip, într-o anumită epocă, ci independent de istorie, ca fiind ceea ce este, deci
cel ce, prin natura sa, creează şi revelează. Omul ca atare: adică socotit nu ca
fiinţă decăzută având nevoie de un miracol salvator, ci ca o creatură dotată cu
inteligenţă capabilă să conceapă Absolutul şi cu o voinţă capabilă să aleagă
ceea ce conduce într-acolo. A spune „Dumnezeu“ este totuna cu a spune „a fi“,
„a crea“ sau în alţi termeni: „Realitate“, „Manifestare“, „Reintegrare“; a spune
„om“ e totuna cu a spune „inteligenţă transcendentă“, „voinţă liberă“.
Acestea sunt premisele perspectivei islamice, cele care îi explică toate
demersurile şi care nu trebuie pierdute niciodată din vedere.
Omul se prezintă ca un dublu receptacul făcut pentru Absolut; Islamul vine să
îl umple întâi cu adevărul Absolutului, apoi cu legea Absolutului. În esenţa sa,
Islamul este prin urmare un adevăr şi o lege – sau Adevărul şi Legea –, primul
adresându-se inteligenţei, cea de-a doua voinţei; acesta este modul pe care l-a ales
pentru a aboli incertitudinea şi ezitarea; şi eroarea şi păcatul: eroarea că Absolutul
nu este, sau că este relativ, sau că sunt două Absoluturi, sau că relativul este
absolut; păcatul situează aceste erori în planul voinţei sau al acţiunii.
Ideea predestinării, atât de puternic accentuată în Islam, nu o suprimă pe
cea a libertăţii. Omul este supus predestinării pentru că nu este Dumnezeu, dar
220
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
este liber pentru că este „făcut după chipul lui Dumnezeu“; Dumnezeu singur
este Libertate absolută, dar libertatea umană, în ciuda relativităţiisale – în
sensul de „relativ absolut“ - nu este altceva decât libertate, tot aşa cum o
lumină slabă nu e altceva decât lumină.
Islamul confruntă ceea ce e imuabil în Dumnezeu cu ceea ce e permanent
în om. În Islam, unde omul este inteligenţă plasată „înaintea“ voinţei,
conţinutul sau direcţia inteligenţei sunt cele care posedă eficacitate
sacramentală: e salvat oricine admite că Absolutul transcendent e singurul
absolut şi transcendent şi care îşi asumă totodată consecinţele volitive ale
acestei poziţii. Mărturisirea de Credinţă determină inteligenţa, iar Legea în
general determină voinţa.
Originalitatea Islamului nu stă în descoperirea funcţiei salvatoare a
inteligenţei, a voinţei şi a cuvântului – funcţie evidentă şi cunoscută oricărei
religii – ci în constituirea ei, în cadrul monoteismului semit, ca punct de plecare
pentru o perspectivă de mântuire şi eliberare. Inteligenţa se identifică cu
conţinutul ei salvator, ea nu e altceva decât cunoaşterea Unităţii – sau a
Absolutului – şi a dependenţei tuturor lucrurilor de Unul; la fel, voinţa este el-
islam, ceea ce înseamnă conformitate cu voinţa lui Dumnezeu – a Absolutului –
în ceea ce priveşte existenţa noastră terestră şi posibilitatea noastră spirituală,
pe de o parte; vorbirea este comunicarea noastră cu Dumnezeu, în mod esenţial
rugăciune şi invocaţie. Privit din acest unghi, Islamul aminteşte omului mai
puţin ceea ce trebuie să ştie, să facă şi să spună, cât, mai ales, ceea ce sunt prin
definiţie inteligenţa, voinţa şi cuvântul: Revelaţia nu vine să adauge lucruri noi,
ci să dezvăluie natura profundă a receptaculului. Dacă omul, făcut după chipul
lui Dumnezeu, se distinge de celelalte creaturi prin inteligenţă transcendentă,
liber arbitru şi darul vorbirii, Islamul va fi religia certitudinii, a echilibrului şi a
rugăciunii, urmând ordinea celor trei facultăţi amintite. Regăsim astfel triada
tradiţională a Islamului: el-imam („Credinţa“), el-islam („Legea“, literer
„supunerea“), şi el-ishan („Calea“, literar „virtutea“); instrumentul esenţial al
celui de-al treilea element este „amintirea lui Dumnezeu“actualizată prin
cuvânt, pe baza celor două elemente precedente. El-iman este certitudinea
Absolutului şi a dependenţei tuturor lucrurilor de Absolut, din punctul de
vedere metafizic, care ne interesează aici; el-islam – şi Profetul, ca
personificare a Islamului – e un echilibru în funcţie de Absolut şi în vederea
Absolutului; el-ishan – vehicul al inteligenţei şi al voinţei – reîntoarce Credinţa
şi Legea la esenţele lor.
În concluzie, doctrina islamică este cuprinsă în două enunţuri: „Nu este
divinitate (sau realitate, sau absolut) în afara singurei Divinităţi (Realitatea,
Absolutul)“ (La ilaha illa ‘Llah) şi „Mohamed (cel Slăvit, cel Desăvârşit) e
Trimisul (purtătorul de cuvânt, intermediarul, manifestarea, simbolul)
221
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Divinităţii“ (Muhammadun Rasulu ‘Llah); acestea sunt prima şi a doua
„Mărturisire de credinţă“ (Shahadah).
Legea islamică
Ψ Credinţa. Coranul apare sub forma unui cod revelat religios şi social de
unde decurge caracterul prin esenţă juridic al Islamului, definit înainte de toate
printr-o lege (sari’a) ce se aplică doar comunităţii credincioşilor. Astfel se
explică forma pe care o îmbracă profesiunea de credinţă: nu doar o simplă
afimaţie, ci o mărturie prin care cel care o pronunţă se integrază definitiv în
comunitate. Conţinutul său se reduce la o formulă condensată, extrasă dintr-un
verset al Coranului: “nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Mahomed este
profetul său”. Această credinţă simplă, destinată unei exteriorizări constante,
este de o intensitate ce I-a uimit adesea pe observatori; aşa încât s-a putut spune
că “toate manifestările vieţii unui musulman sunt pătrunse de o credinţă
puternică, chiar şi la cei care nu cunosc adevăratele învăţăminte ale religiei sau
care nu îi sunt credincioşi”. Este vorba, înainte de toate, de “supunere” (islam)
faţă de atotputernicia divină. În ceea ce priveşte faptele, practicarea ritualurilor
canonice, musulmanii nu le acordă decât o valoare secundară; ele nu fac decât
să completeze credinţa, să o intensifice fără a-I schimba cu nimic esenţa astfel
încât credinciosul care comite un păcat grav devine un damnat, dar nu unul
exclus din paradis. Credinciosului I se opune “ipocritul” ale cărui, aparent
foarte bune acţiuni disimulează absenţa convingerii, şi “necredinciosul” (kafir),
termen care-I înglobează pe toţi ne-mulsumanii şi care, practic, echivalează cu
cel de “asociator” (cel care asociază şi alte divinităţi ale lui Allah).
Ψ Dogma. Deşi dogma nu a căpătat altă formulare oficială, decât sahada,
teologii musulmani s-au străduit să adune elementele dispersate în Coran şi să
le expună sub formă de catehisme: tratatele atribuite lui Abu-Hanifa (sec.X),
eseurile lui al-As’ari şi cele ale lui al-Gazzali. Principalele puncte ale
profesiunii de credinţă sunt: unicitatea lui Dumnezeu, misiunea profeţilor şi
Judecata de Apoi care rezultă din următorul verset al Coranului: “O,
musulmani, aveţi credină în Allah, în profetul său, în cartea pe care I-a trimis-o,
în scripturile pe care acesta le descoperise înainte. Iar cel ce nu crede în Allah,
în îngerii săi, în cărţile sale, în trimisul său şi în Judecata de Apoi, este într-o
mare rătăcire.”
“Legea”, ansamblu de precepte juridico – religioase care trebuie dintotdeauna
să conducă comunitatea credincioşilor, se întemeiază pe Coran, text sacru cu
valoare absolută; însă unele dintre dispoziţiile lui nu se aplică decât unui stadiu de
dezvoltare dat al societăţii musulmane. Având în vedere evoluţia politică, juriştii s-
au văzut obligaţi, pentru a completa aceste reguli, să facă apel la elemente noi, dar
care reprezentau în ochii lor conţinutul implicit al revelaţiei şi erau legate de
222
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
spiritul acesteia fie prin autoritatea tradiţiei, fie printr-un raţionament analogic:
acestea, împreună cu Coranul constituie sursele “Legii”.
“Legea” are la bază următoarele aspecte:
1. Unicitatea lui Dumnezeu
2. Misiunea Profeţilor
3. Judecata de Apoi
1. Fiinţă eternă, transcendent şi atotputernic, Allah este unic; afirmată de-
a lungul întregului Coran, unicitatea sa apare în sutra 112: “Spune: El este
Dumnezeu cel unic, Dumnezeu cel veşnic, el nu naşte şi nu este născut şi
nimeni nu-I este asemeni.”
2. Allah I-a însărcinat pe anumiţi oameni să transmită voinţa sa şi să
cheme la supunere popoarele alese, pe care acestea, în orbirea lor adesea refuză
să o îndeplinească; dogma musulmană nu porunceşte, aşadar, să crezi numai în
misiunea lui Mahomed, ci şi în cea a profeţilor care l-au precedat.
3. Întreaga istorie a omenirii urmează să ia sfârşit prin Înviere şi prin
Judecata de Apoi, pe care morţii o aşteaptă în mormânt, cu excepţia profeţilor
şi a martirilor care sunt primiţi direct în paradis. Sfârşitul vremurilor va fi
marcat printr-o teribilă tulburare, după care va apărea Mahdi-ul, ce “bine
îndrumat”de Allah, în timp ce Antichristul, falsul mesia apărut între Irak şi
Siria, va fi ucis de Isus.
Ψ Dezvoltarea teologică. Cum Coranul se prezintă ca un dat relevat, fără
mistere şi parabole, el nu presupune, în principiu, nici un efort de reflectare.
Totuşi credincioşii au constatat de la început o serie de contradicţii, de care
Profetul nu se prea sinchsea: “Ceea ce tulbură, trebuie să acceptaţi prin
credinţă”, spunea el. Mai târziu musulmanii care refuzau să se mulţumească cu
o atitudine de acceptare naivă, s-au văzut obligaţi să încerce o definire a
termenilor folosiţi şi o coordonare a elementelor cuprinse în textul sacru: astfel
au luat naştere exegeza şi teologia Coranului.
Culturalitatea islamică
În credinţa islamică, este o datorie a musulmanului să munceasă şi să
studieze. Allah răsplăteşte omul pentru timpul în care munceşte sau învaţă,
considerând aceasta ca o rugăciune.
Profetul Mohamed spune: „Cine călătoreşte pe un drum în căutarea ştiinţei,
călătoreşte pe drumul lui Allah către Rai”. Deasemenea, credinţa islamică
spune că „avantajul celui credincios-învăţat asupra celui credincios-neînvăţat
este ca şi luna plină faţă de celelalte stele”. Un om obişnuit nu se întreabă de ce
crede în Allah ci pur şi simplu simte că trebuie să creadă şi crede, spre
deosebire de cel învăţat care caută dovada că Allah există şi că e pe drumul
223
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
credinţei adevărate. Rezultatul este că omul învăţat va crede mai târziu decât
omul simplu, dar credinţa lui va fi mult mai puternică, deoarece această
credinţă are o temelie solidă.
Ψ Ştiinţele. Dezvoltarea ştiinţelor în lumea islamică, condiţionată de tradiţii
elenistice şi orientale anterioare, a fost caracterizată de câteva tendinţe
fundamentale: adaptarea la nevoile vieţii practice şi la cele ale Legii religioase:
prezentarea didactică a cunoştinţelor sub formă de manuale sau de enciclopedii;
îmbogăţirea complementară a cunoaşterii livreşti moştenite de la antici prin
observaţii concrete (astronomie, medicină); orientarea ştiinţelor exacte conform
concepţiei atomiste a universului, specifică Islamului şi satisfăcând spiritul
semitic (predominanţa algebrei asupra geometriei). Ştiinţele nu au fost deloc
numai apanajul musulmanilor cu care au rivalizat evreii, creştinii şi sabeenii şi
că, deşi limba arabă s-a dovedit a fi aptă exprimării datelor ştiinţifice, savanţii
au fost de multe ori de origine iraniană.
Aritmetica a fost îmbunătăţită prin folosirea, în locul literelor cu valoare
numerică, a cifrelor “hinduse” (cifre pe care noi le numim arabe) şi a cifrei
zero; pe această bază s-au dezvoltat ramurile “ştiinţei cifrelor”. Continuând o
lungă tradiţie orientală în astrologie (continuitatea horoscopurilor în Islam),
astronomia a fost înfloritoare încă de la începutul califatului abbasid. Pe bazele
puse de greci, arabii au perfecţionat chimia (confundată cu alchimia) care
combina observaţiile practice şi preocupările mistice; din lucrările atribuite
celebrului Gabir, şi din enciclopedia lui ar-Razi reiese că descoperise multe
corpuri importante, ale căror nume s-au transmis şi în franceză (de exemplu
“alcool”), şi că au utilizat unele dintre procedeele fundamentale ale chimiei –
distilarea. Fizica este domeniul în care au făcut cercetările cele mai originale,
mai ales în optică, unde Ibn al-Haytam a combătut principiile lui Euclid pentru
a elabora o nouă teorie care, de altfel, nu a fost adoptată întotdeauna de
succesorii săi. În medicină, savanţii arabi s-au remarcat prin observaţiile lor
clinice şi munca lor de sistematizare.
Sub egida islamismului se dezvoltă o serie de discipline ştiinţifice, pe care
arabii şi iranienii, departe de a fi mulţumiţi cu transmiterea moştenirii greceşti
şi hinduse Europei Centrale, le-au îmbogăţit cu numeroase observaţii şi chiar,
adesea, cu importante descoperiri.
Ψ Literatura. Dintre toate limbile folosite de musulmanii diferitelor
teritorii, limbile arabă şi persană au reprezentat, în perioada clasică, mijlocul de
exprimare a celor mai frumoase şi mai importante opere ale civilizaţiei
islamice; dar limba arabă, limba cuceritorilor şi, mai ales, limba “liturgică”, şi-a
păstrat tot timpul întâietatea. Una dintre trăsăturile caracteristice creaţiei
literare este locul important acordat erudiţiei, derivată aproape în întregime din
ştiinţele coranice şi utilizând deci limba arabă. Filologia şi istoria, îndeosebi,
224
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
apar la început ca ramuri auxiliare ale exegezei sau ale “ştiinţei tradiţiilor”.
Istoria, debutând modest prin biografiile Profetului care au înlocuit vechile
povestiri despre “zilele eroice”, a devenit treptat o disciplină profană, care
explica evoluţia oraşelor, a dinastiilor şi a imperiilor sau chiar a omenirii şi
furniza în aceaşi timp “generaţii” de tradiţionalişti, jurişti, oameni iluştri sau
poeţi; ea continuă însă să recurgă la sursele orale garantate de generaţii de
transmiţători. De istorie trebuie legat ceea ce arabii numesc geografie, şi care
conţine, alături de povestiri legendare sau istorice, descrieri, studii de
topografie sau etnografie; această disciplină atât de înfloritoare are un caracter
practic şi educativ. Prezentându-se la început sub forma unor compendii pentru
secretari, ea capătă apoi aspectul unor lucrări ce ofereau ansamblul
cunoştinţelor necesare unui “honnete homme”. Prin aceasta, istoria şi geografia
se apropie de adab (savoir-vivre, cultură), gen de literatură distractiv şi
instructiv care cuprinde eseuri, anecdote şi povestiri cu cele mai diverse
subiecte.
Ψ Artele. Reflex al instituţiilor prin arhitectura sa, care răspundea direct
necesităţilor practice, şi expresie a mentalităţii islamice prin estetica sa
originală născută dintr-o viziune abstractă a naturii, arta musulmană apare
acum ca o artă dinastică. Mai mult decât beletristica, ea nu se putea dezvolta
fără generozitatea unor puternici mecena.... şi toţi suveranii au dorit să se
remarce prin producţii artistice noi, prin ornamentarea capitalelor sau prin
mărturii ale vieţii lor luxoase. Astfel s-au dezvoltat, succesiv şi simultan, în
toată lumea musulmană, forme variate de artă moştenitoare ale tradiţiilor
locale, dar a căror unitate rămâne sensibilă graţie menţinerii unor principii
fundamentale.
Unitatea artei musulmane apare în modul cel mai frapant în înlănţuirea
ansamblurilor arhitecturale; ea izvorăşte în special din calităţile sale
ornamentale atât de deosebite care se întind pe întreaga suprafaţă a
monumentelor (placaje de stuc sau mozaic, picturi murale) precum şi obiecte
de uz curent (mobilier, vase covoare, stofe, manuscrise). Bogăţia decoraţiunilor
în artele nemonumentale este de altfel posibilă datorită rafinamentului şi
varietăţii tehnicilor: sculptură în lemn şi fildeş, prelucrarea pieilor de animale şi
a metalelor, argintărie, ţesut şi broderie, ceramică, miniatura. Însă valoarea
acestei ornamentări provine în principal din spiritul care o animă şi care-şi
găseşte deplina expresie în dezvoltarea arabescului: utilizarea la maximum a
formelor animale şi vegetale; utilizare a figurilor geometrice deschise
repetându-se la infinit, chemându-se unele pe altele fără a realiza vreodată o
combinaţie perfectă; continuitate a decorului care ar fi trebuit să prezinte “o
perspectivă liniară”, fie să apară din împletirea ramurilor. Se poate sesiza aici
225
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
un fel de reflectare a unei concepţii care face din lume o succesiune de forme
fugitive care nu au în fiecare clipă existenţă decât prin voinţa divină.
Situaţia Islamului modern
Perioada modernă pentru Islam începe o dată cu expediţia lui Bonaparte în
Egipt, debutul invaziei colonialiştilor şi al cercetărilor ştiinţifice europene în
Orientul Mijlociu. Atunci Egiptul începe într-adevăr să cunoască superioritatea
tehnicilor şi metodelor occidentale, iar Islamul, tentat mai întâi să se replieze în
el însuşi, realizează involuţia sa intelectuală; şi reacţionează prin diverse
tendinţe dominate tot de dorinţa de a se împotrivi cu succes amestecului
străinilor şi de a egala civilizaţia europeană atât în ceea ce priveşte strălucirea
culturală, cât şi dezvoltarea materială. Etapele acestei crize şi ale acestei
încercări, nefinalizate încă, de readaptare la noile condiţii de viaţă şi gândire
constituie istoria Islamuului modern şi contemporan. Împrejurul ţărilor cu
populaţie musulmană există o plajă largă de minorităţi islamice. Ele sunt când
staţionare (China, Indonezia), când, dimpotrivă, progresează graţie simplităţii
monoteismului lor, consolidate într-o parte (Africa) prin cultura lor superioară
şi prin prestigiul social, în altă parte (India) printr-un sentiment de solidaritate
şi de fraternitate prezent mai ales la membrii castelor inferioare. Din Pekin
până în Dakar, Islamul îmbracă, de altfel, forme diverse; cu cât ne îndepărtăm
mai mult de centrul sirio – egiptean, cu atât mai puţin este, în general, practica
religioasă mai puţin strictă, cu cât mai mult tolerează obiceiurile locale, adesea
magice în viaţa religioasă sau socială (China, Indonezia, Berberia, Africa), în
timp ce, în contact cu hinduismul se impregnează cu mistică, chiar de
sincretism.
Cerc.şt. Alexandra Pop,
Institutul Român de Studii Transdisciplinare şi Cercetări în domeniul Ştiinţei
Universale, Hyperion, Cluj-Napoca
Ing.dipl. Gabriel Marius Pop,
Director executiv, Centrul Artemis, Cluj-Napoca
226
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAFIE

• André Miguel, Islamul şi civilizaţia sa – din secolul al VII –lea până în

secolul al XX – lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1994, vol. I, II
• Karenn Armstrong, Islamul, Ed. Presses Universitaires de France, Paris,
1993
• Ali Merad, Islamul contemporan, Ed. Presses Universitaires de France,
Paris, 2002
• Marie-Madeleine Davy, Creştinism occidental, ezoterism, protestantism,
Islam,
O viziune eficientă presupune călăuzire. Ea oferă o orientare
• Marie-Madeleine Davy, Enciclopedia doctrinelor mistice, Timişoara, 1997 unei organizaţii, orientare care nu se poate obţine prin reguli
• Ali Merad, Islamul contemporan, Ed. Corint, Bucureşti, 2003 şi regulamente, manuale de politică sau scheme de
organizare. Adevărata orientare a unei organizaţii se naşte o
dată cu o viziune . Ea începe să existe atunci când leaderul o
acceptă. Câştigă acceptare atunci când leaderul o modelează.
Şi devine realitate atunci când oamenii sunt receptivi la ea.

John C. Maxwell

227 228
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
PREZENŢA ÎN WEB A AGENŢIILOR DE TURISM DIN
TRANSILVANIA-ROMÂNIA ŞI UNGARIA
− STUDIU COMPARATIV −
Managerul cu cel mai mare succes nu este individul cu cea mai mare originalitate, ci acela care
îşi completează cunoştinţele utilizând ideile clor care au avut succes
John C. Maxwell
Turismul se dezvoltă în toate ţările deoarece el constituie o bună sursă de
câştig şi, uneori, o soluţie mai bună decât a lucra într-un alt sector al economiei.
Într-o economie globală însă, cei care îşi desfăşoară activitatea într-o agenţie de
turism nu îşi mai pot promova produsele şi serviciile doar într-o zonă restrânsă.
Oriunde ar pleca sau de oriunde ar veni, turistul vrea să fie bine informat. În
consecinţă, un bun punct de plecare este vizitarea şi observarea site-urilor Web
ale agenţiilor de turism situate în regiuni/ţari diferite şi aflarea amănuntelor
privitoare la modul în care acest serviciu din mediul Internet ajută organizaţiile
în cauză. Cu siguranţa vom avea parte de anumite surprize.
Obiectivele studiului comparativ: derularea unei cercetări în urma căreia să
se poată compara stadiul de dezvoltare a 50 de site-uri Web care aparţin unor
agenţii de turism din Transilvania-România cu stadiul de dezvoltare a 50 de
site-uri Web care aparţin unor agenţii de turism din Ungaria.
2.Paginile sau conţinutul paginilor Web ale agenţiilor de turism luate în
Metodele utilizate în studiul comparativ: vizitarea site-urilor Web ale
agenţiilor turistice şi utilizarea unui pachet specializat pe calcul tabelar pentru
considerare
analiza datelor obţinute pentru fiecare zonă în parte. Stabilirea în ansamblu a
similitudinilor şi a diferenţelor dintre paginile/elementele site-urilor Web din
cele două zone, atât pe baza diagramelor cât şi a instrumentelor statistice.
Pentru fiecare site au fost luate în considerare aspectul profesional (din punctul
de vedere al tehnologiei informaţiei) şi complexitatea (numărul şi calitatea
serviciilor percepute prin prisma unui posibil client). Numărul-ţintă de site-uri
care aparţin agenţiilor turistice vizitate nu a fost atins – în realitate au fost
vizitate şi analizate numai 49 de site-uri din Transilvania-România şi numai 48
din Ungaria. Acest lucru nu influenţează semnificativ studiul comparativ.
NOTǍ: pentru a efectua cercetarea într-o perioadă rezonabilă de timp s-a
utilizat doar un singur navigator Web (Internet Explorer) iar prelucrarea datelor
s-a făcut numai cu un singur pachet software specializat pe calcul tabelar
(Microsoft Excel). Calculele statistice s-au efectuat cu Statgraphics. Pentru a
obţine rezultate mai "fine" se poate mări numărul de vizitatori care fac
229
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
evaluarea, se poate mări numărul de site-uri vizitate în fiecare zonă şi se pot
utiliza mai multe navigatoare Web (de exemplu Opera, Mozilla, Netscape, Hot
Java Browser, FireFox etc.) sub diverse sisteme de operare (Windows, Linux,
Solaris etc.).
1.Găsirea site-urilor Web care vor fi analizate
Pentru a găsi site-uri Web care aparţin agenţiilor de turism din Transilvania-
România au fost utilizate facilităţile de căutare avansată de la
http://www.google.ro şi cuvintele cheie "turism în Ardeal". Din lista cu
rezultatele căutării a fost aleasă hiperlegătura la site-ul Web cu adresa
http://www.transilvania.info. Una dintre secţiuni, numită "Voiaj şi turism"
conţine hiperlegaturi la numeroase agenţii de turism din Transilvania-România,
grupate pe judeţe.
În mod similar, pentru a găsi site-uri Web care aparţin agenţiilor de turism
din Ungaria au fost utilizate facilităţile de căutare avansată de la
http://www.google.hu şi cuvintele cheie "utazási irodák" (agenţii de turism).
Din lista cu rezultatele căutării a fost aleasă hiperlegătura la site-ul cu adresa
http://www.nu.hu care conţine o listă relevantă în raport cu obiectivele acestui
studiu comparativ.
1. Bun Venit – această pagină este menită să introducă vizitatorii/clienţii
în "atmosfera" site-ului organizaţiei. Ea oferă hiperlegăturile care ajută
la o navigare precum şi posibilitatea găsirii rapide a informaţiei
necesare. Pagina ar trebui să conţină elemente originale de grafică
(statică/animată) care să ilustreze mesajul principal. S-a observat dacă
această pagină există şi apoi s-a analizat dacă ea se potriveşte cu
obiectivele agenţiei de turism.
2. Despre Noi – este pagina care conţine o vedere de ansamblu asupra
agenţiei: profilul, scopul, punctele forte ale afacerii şi strategia. Tot aici
se dau informaţii despre istoricul agenţiei de turism, şi, foarte frecvent,
un mesaj din partea proprietarului sau a managerului general.
3. Informaţii de Contact – conţine adresa agenţiei, adresele sucursalelor,
o listă cu principalele departamente şi o descriere succintă a acestora.
Ea include adresele clasice şi de poştă electronică, numerele de
telefonie fixă/mobilă, numerele de fax, numele şi fotografiile
230
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
persoanelor de contact de la fiecare departament. Unul sau mai multe
formulare electronice poate ajuta agenţia de turism să obţină rapid
informaţiile primite de la clienţii/vizitatorii site-ului.
4. Versiuni în Limbi Străine – înlesneşte atragerea clienţilor/vizitatorilor
din diversele pieţe-ţintă. Pentru ţările a căror limbă naţională este
vorbită doar în zone restrânse, cum este cazul României şi Ungariei, se
recomandă dezvoltarea versiunilor în limbi străine de mare circulaţie
precum engleza, franceza şi germana. În cazurile mai deosebite, site-ul
se poate dezvolta şi ca versiuni în limbile spaniolă, italiană sau rusă.
5. Harta Site-ului – este pagina care oferă posibilitatea vizualizării,
"dintr-o privire", a întregii structuri a site-ului. De obicei, aceasta se
prezintă sub formă grafică şi are zone active care constituie
hiperlegăturile către paginile nominalizate.
6. Altele – nu este obligatoriu o pagină sau un set de pagini. Tipul
butoanelor (soft), formularele, imaginile animate şi mulţi alţi factori
"fură" atenţia şi îl determină pe vizitator să "zăbovească" mai mult
decât şi-a planificat iniţial. Probabil că aceste elemente sunt cel mai
greu de luat în considerare atunci când vorbim de analiza unui site. La
acest punct au fost cuantificate viteza de încărcare, întrebări frecvente,
noutăţi şi facilităţile de căutare.
7. Atractivitate – lucrările de grafică sunt de o importanţă foarte mare şi
paleta de culori (a elementelor paginii sau a fundalului) sunt factori
care determină continuarea vizitării site-ului. Însă, câteodată, prea
multă grafică "strică" şi de cele mai multe ori influenţează negativ
viteza de încărcare. Şi aceste aspecte sunt dificil de apreciat la analiza
site-urilor.
8. Uşurinţa Navigării – implică aprecierea simplităţii din punct de vedere
organizatoric al întregului site şi cât de uşor este de a "sări" de la o
secţiune la alta sau de la un subiect interesant la un altul. Parţial, s-a
luat în calcul şi viteza de încărcare.
9. Oferte Turistice – este pagina care conţine oferta de produse/servicii
turistice cu toate detaliile aferente. În cazul că datele sunt numeroase,
una dintre soluţii este un "mănunchi" de hiperlegături la pagini
corespondente. În prezent, pentru a rezolva elegant această problemă,
tot mai multe agenţii de turism utilizează filtre specifice pe baze de
date relaţionale.
10. Servicii Speciale – această secţiune conţine servicii mai deosebite
precum cele pentru călătorii individuale (vize de intrare, vize de tranzit,
rezervări diverse etc.), servicii în scop de afaceri, operaţiuni de schimb
valutar, materiale turistice (hărţi, cataloage, fluturaşi etc.) şi tot felul de
231
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
alte servicii mai "mărunte". Este locul ideal pentru promovarea acelor
servicii care diferenţiază pe piaţă agenţia de turism în cauză.
11. Preţuri şi Tarife – include preţurile/tarifele practicate de către
organizaţie pentru produsele/serviciile turistice, grupate conform unor
criterii impuse. Această pagină ar trebui să conţină şi preţurile pentru
toate celelalte servicii oferite. O secţiune specială trebuie să
menţioneze politica reducerilor de preţ.
12. Rezervări Online – orice agenţie de turism ar trebui să ofere
clienţilor/vizitatorilor săi posibilitatea de a face anumite rezervări
online; pe acest considerent, această secţiune ar fi una dintre cele mai
importante ale site-ului. Uzual, aceasta conţine unul sau mai multe
formulare complexe cu multe câmpuri şi butoane de validare, toate
destinate pentru completarea rapidă şi evitarea trimiterii de date
incomplete. Cei care apelează la aceste instrumente pot apoi să aleagă
modul de confirmare a rezervării (prin poştă electronică, telefon
fix/mobil, fax etc.).
13. Alte informaţii – este pagina care conţine orice alte informaţii care nu
sunt conţinute în paginile menţionate anterior, precum cursul valutar,
starea vremii (buletinul meteorologic), glume etc. Această pagină poate
fi dezvoltată conform principiilor din bazele de date şi se completează
cu hiperlegături, fotografii şi secvenţe digitale video.
14. Locuri de muncă – este pagina care "furnizează" informaţii privind
politica angajării de personal, detalii privind modul de redactarea a
autobiografiei (Curriculum Vitae), posturi vacante, datele limită de
trimitere a cererilor şi persoanele de contact. Dacă este de mari
dimensiuni, această pagină/secţiune poate fi împărţită pe subsecţiuni
sau organizată pe baza principiilor bazelor de date. Este de dorit să
conţină şi un formular electronic pentru înlesnirea comunicării.
Paginile/elementele listate mai sus ar trebui să conţină suficiente informaţii
pentru toate categoriile de vizitatori/clienţi, însă mai ales pentru aceia care
doresc să iniţieze cu rapiditate demersuri în vederea călătoriilor interne sau
internaţionale, vacanţe/concedii, rezervări etc. Pe scurt, după vizitarea fiecărui
site, toate datele si calificativele (foarte slab, slab, bun, foarte bun şi excelent)
au fost plasate în tabele Excel. În final, fiecărui calificativ i-a fost acordat un
număr de puncete: 1 pentru foarte slab, 2 pentru slab, 3 pentru bun, 4 pentru
foarte bun şi 5 pentru excelent. Dacă site-ul nu conţine pagina/elementul căutat
(N/A), celula foii de calcul conţine 0 (zero) – fig.1 şi fig.2. Rezultatele sunt
reproduse centralizat în tabelele TR1, TR2 and TR3 pentru site-urile agenţiilor
232
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

de turism din Transilvania-România şi în tabelele H1, H2 and H3 pentru

Ungaria.

Tabelul TR1 – Rezultate pentru site-urile din Transilvania-România (1)

Număr Numele paginii sau conţinutul ei
Calificativ de pagini Bun Despre Informaţii Versiuni în Hartă
cotate cu Venit Noi de contact limbi străine Site
N/A "0" 5 9 0 25 10
Foarte
"1" 14 7 3 8 21
Slab
Slab "2" 7 9 12 5 7
Bun "3" 10 10 24 7 7
Foarte
"4" 8 6 7 2 2
Bun
Excelent "5" 5 8 3 2 2

Fig.2. Calificativele paginilor/elementelor studiate în cadrul site-urilor

agenţiilor de turism

Tabelul TR2 – Rezultate pentru site-urile din Transilvania-România (2)

Numele paginii sau conţinutul ei
Număr de
Calific Oferte
pagini Altel Atract Uşurinţa Servicii
ativ Turisti
cotate cu e ivitate Navigării Speciale
ce
N/A "0" 18 0 1 4 17
Foarte 9 3 4 9 8
"1"
Slab
Slab "2" 8 7 16 12 7
Bun "3" 9 20 20 11 10
Foarte 2 12 7 5 2
Fig.1. Datele obţinute după vizitarea site-urilor Web ale agenţiilor de turism "4"
Bun
Excele 3 7 1 8 5
"5"
nt

233 234
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Tabelul TR3 – Rezultate pentru site-urile din Transilvania-România (3) Tabelul H3 – Rezultate pentru site-urile din Ungaria (3)
Număr de Numele paginii sau conţinutul ei Număr Numele paginii sau conţinutul ei
Calificativ pagini Preţuri Rezervări Alte Locuri de Calificativ de pagini Preţuri şi Rezervări Alte Locuri de
cotate cu şi Tarife Online informaţii muncă cotate cu Tarife Online informaţii muncă
N/A "0" 15 34 12 48 N/A "0" 3 31 10 39
Foarte 11 4 6 1 Foarte 5 1 5 0
"1" "1"
Slab Slab
Slab "2" 6 3 11 0 Slab "2" 17 4 6 0
Bun "3" 9 2 10 0 Bun "3" 13 4 15 3
Foarte 6 2 6 0 Foarte 5 3 5 0
"4" "4"
Bun Bun
Excelent "5" 2 4 4 0 Excelent "5" 5 5 7 6

Tabelul H1 – Rezultate pentru site-urile din Ungaria (1) 3.1.Concluzii pentru site-urile agenţiilor turistice situate în Transilvania-
Numele paginii sau conţinutul ei România
Număr de 1. Paginile "Bun Venit" sunt fie bine reprezentate (excelent – 10%, foarte
Informa Versiuni
Calificativ pagini Bun Despre Hartă
cotate cu
ţii de în limbi bine – 16% şi bine – 20%) fie foarte slab – 30%.
Venit Noi Site
contact străine 2. Paginile "Despre Noi" sunt distribuite aproape în mod egal între
N/A "0" 1 12 2 35 2 calificativele inexistent şi excelent.
Foarte 14 2 10 0 16 3. Paginile "Informaţii de Contact" există în toate site-urile şi sunt
"1"
Slab reprezentate astfel: excelent – 6%, foarte bine – 14% şi bine – 50%.
Slab "2" 8 3 13 5 17 4. Mai mult de jumătate (52%) dintre site-urile analizate nu au "Versiuni
Bun "3" 10 10 7 2 12
în Limbi Străine" şi 16% au calificativul foarte slab.
Foarte 6 6 5 0 0
"4" 5. Majoritatea paginilor care adăpostesc "Harta Site-ului" sunt fie foarte
Bun
Excelent "5" 9 15 11 6 1
slabe fie ca şi cum nu ar exista.
6. "Atractivitatea" este situată între slab şi excelent, majoritatea fiind
bună (42%).
Tabelul H2 – Rezultate pentru site-urile din Ungaria (2)
7. Paginile cu "Oferte Turistice" şi "Uşurinţa navigării" au obţinut
Numele paginii sau conţinutul ei
Număr de calificative care în majoritate sunt cuprinse între bun şi slab, ambele cu
Oferte
Calificativ pagini
Altele
Atractivi- Uşurinţa
Turisti
Servicii puţin sub 50%.
cotate cu tate Navigării Speciale 8. Paginile care fac referire la "Servicii Speciale" şi "Preţuri şi Tarife"
-ce
N/A "0" 12 1 0 0 1 sunt inexistente în aproximativ 66% din cazuri, celelalte fiind foarte
Foarte 5 2 0 3 6 slabe sau slabe.
"1" 9. Paginile cu "Rezervări Online" lipsesc în 70% dintre cazurile analizate.
Slab
Slab "2" 9 10 10 7 11 10. Paginile cu "Locuri de Muncă" nu există (98%).
Bun "3" 7 17 17 15 5 11. Multe site-uri nu sunt actualizate.
Foarte
"4"
2 7 12 11 10 12. Hiperlegăturile nu funcţionează în 7% din cazuri.
Bun
Excelent "5" 13 11 9 12 15

235 236
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

3.2. Concluzii pentru site-urile agenţiilor turistice situate în Ungaria Altele (Întrebări 75 117
1. Paginile "Bun Venit" sunt distribuite între foarte slab – 28% şi excelent Frecvente, Noutăţi etc.)
– 19%. Atractivitate 160 156
2. Paginile "Despre Noi" sunt excelente sau foarte bune în aproximativ Uşurinţa Navigării 129 164
(împreună) 44% din cazuri însă un sfert dintre ele nu au această Oferte Turistice 126 166
secţiune. Servicii Speciale 85 158
3. Paginile "Informaţii de Contact" sunt distribuite aproape egal între Preţuri şi Tarife 84 123
foarte slab – 21% şi excelent – 23%. Rezervări Online 44 58
Alte Informaţii 102 117
4. Aproape trei sferturi (73%) dintre site-urile analizate nu au "Versiuni în
Locuri de Muncă 1 39
Limbi Străine", 10% sunt slabe, dar 13% au calificativul excelent.
TOTAL (puncte) 1313 1633
5. Majoritatea paginilor care adăpostesc "Harta Site-ului" sunt fie foarte
slabe şi slabe însă un sfert sunt bune.
6. "Atractivitatea" este situată între slab şi excelent, majoritatea site-urilor IMPORTANT: Fişierele Excel care conţin calificativele, datele şi diagramele
vizitate fiind apreciate la acest capitol cu calificativul bun (35%). asociate sunt organizate într-un catalog cu mai multe foi, atât în limba română
7. Paginile cu "Oferte Turistice" şi "Uşurinţa navigării" sunt concentrate cât şi în limba engleză. Ele pot fi descărcate (download) gratuit din site-ul
în zona bun şi foarte bun. personal al lui Liciniu-Alexandru Kovács (secţiunea cercetare) de la adresa
8. Paginile care fac referire la "Servicii Speciale" şi "Preţuri şi Tarife" www.geocities.com/liciniu/index.html – fig.4.
sunt distribuite între slab şi excelent.
9. Paginile cu "Rezervări Online" lipsesc în 66% dintre cazurile analizate.
10. Paginile cu "Locuri de Muncă" sunt puţine – 81% nu există dar 13%
sunt excelente.
11. Multe site-uri nu sunt actualizate.
12. Hiperlegăturile nu funcţionează în 3% din cazuri.

4.Similitudinile şi diferenţele dintre site-uri în ansamblu

Pentru a stabili similitudinile şi diferenţele dintre site-urile agenţiilor turistice
situate în Transilvania-România şi cele din Ungaria s-au adunat toate punctele
obţinute de fiecare pagină/element analizat. Rezultatele sunt redate în tabelul
SD1, diagrama corespunzătoare fiind redată în fig.3.

Tabelul SD1 – Numărul total de puncte obţinute de fiecare pagină/element

analizat
Pagini/elemente PUNCTE
analizate Transilvania-România Ungaria
Bun Venit 115 129
Despre Noi 119 137
Informaţii de Contact 142 132
Versiuni în Limbi Străine 57 46 Fig.3. Similitudinile şi diferenţele în ansamblu dintre site-urile Web ale
Hartă Site 74 91 agenţiilor turistice din

237 238
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Transilvania-România şi Ungaria reprezintă un punct slab pentru o economie globală în general şi pentru sectorul
turistic în special.
5. Clienţii/vizitatorii site-urilor din Ungaria beneficiază de Oferte
Turistice, Servicii Speciale şi Preţuri/Tarife mai bune.
6. Un aspect negativ poate fi observat în ambele zone studiate – secţiunea
Rezervări Online lipseşte (70% în Transilvania-România şi 66% în Ungaria).
Din acest punct de vedere site-urile Web nu sunt utilizate eficient.

Aceste concluzii sunt confirmate şi de calculele statistice. Având

Fig.4. Pagina principală a site-ului personal de la adresa
www.geocities.com/liciniu/index.html
Secţiunea cercetare conţine datele studiului comparativ şi diagramele asociate
rezultatele la cele două eşantioane am făcut comparaţii la nivelul celor două
populaţii (înţelegând prin aceasta numărul total de site-uri ale agenţiilor de
turism din cele două zone). S-a utilizat instrumentul statistic denumit testarea
ipotezei. Procedura constă în compararea mediei numărului de puncte pentru
fiecare variabilă implicată în acest studiu comparativ. Nivelul de încredere a
fost ales ca fiind 95%. Ipotezele au fost următoarele:
Ipoteza nulă: media 1 = media 2
Ipoteza alternativă: media 1 < media 2
unde media 1 reprezintă media aritmetică a punctelor obţinute de site-urile
agenţiilor de turism din Transilvania-România şi media 2 reprezintă media
aritmetică a punctelor obţinute de site-urile agenţiilor de turism din Ungaria.
Rezultatele sunt cuprinse în tabelul S1.

Dacă luăm în considerare datele din fişierele Excel, cele din tabelul SD1 şi Tabelul S1 – Rezultatele procedurii statistice
diagrama din fig.1 putem trage următoarele concluzii de ansamblu asupra site- Pagini/elemente analizate Rezultate
urilor Web ale agenţiilor de turism din Transilvania-România şi Ungaria: Bun Venit Nu resinge ipoteza nulă
1. Se poate observa că multe dintre site-urile agenţiilor care oferă Despre Noi Nu resinge ipoteza nulă
produse/servicii turistice în Transilvania-România au hiperlegături la sucursale Informaţii de Contact Nu resinge ipoteza nulă
Versiuni în Limbi Străine Nu resinge ipoteza nulă
din Bucureşti (capitala României); în aceeaşi ordine de idei, majoritatea
Hartă Site Nu resinge ipoteza nulă
agenţiilor turistice din Ungaria au sediul în Budapesta (capitala Ungariei).
Altele (Întrebări Frecvente, Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă
2. Site-urile agenţiilor turistice din Ungaria se află într-un stadiu de Noutăţi etc.)
dezvoltare superior faţă de cele din Transilvania-România. Trebuie avut însă în Atractivitate Nu resinge ipoteza nulă
vedere că aproximativ 80% dintre aceste agenţii au sediul în Budapesta. Uşurinţa Navigării Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă
3. Din punct de vedere profesional şi cel al tehnologiei informaţiei, site- Oferte Turistice Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă
urile analizate se află aproximativ la acelaşi nivel. Totuşi, paginile/elementele Servicii Speciale Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă
de la secţiunile Altele şi Uşurinţa Navigării care aparţin site-urilor din Ungaria Preţuri şi Tarife Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă
se află la un nivel superior. Rezervări Online Nu resinge ipoteza nulă
4. Marea majoritate a site-urilor analizate au doar versiuni în limba Alte Informaţii Nu resinge ipoteza nulă
română (pentru Transilvania-România) şi maghiară (pentru Ungaria) ceea ce Locuri de Muncă Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă

239 240
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Ce înţelegem din tabelul de mai sus? BIBLIOGRAFIE

Pentru paginile/elementele "Bun Venit", "Despre Noi", "Informaţii de 1. Andreica A., Bota F. (2001) Informare şi comunicare în reţelele de calculatoare,
Contact", "Versiuni în Limbi Străine", "Harta Site-ului", "Atractivitate", Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca.
"Rezervări Online" şi "Alte Informaţii" rezultatul este că "Nu respinge ipoteza
2. Drăgănescu, M. (2004) Noua cultură în secolul XXI, Ed. Semne, Bucureşti.
nulă". În consecinţă, site-urile agenţiilor de turism din Transilvania-România şi
cele din Ungaria nu diferă semnificativ la aceste pagini/elemente şi sunt 3. Jones, H. (1989) Information Technology, W&R Chambers Ltd, Edinbourgh.
observate de către clienţi/vizitatori la aproximativ acelaşi nivel.
Pentru paginile/elementele "Altele", "Uşurinţa Navigării", "Oferte Turistice", 4. Kotler, P., Armstrong, G., Saunders, J, Wong, V. (1999) Principiile Marketingului
"Servicii Speciale", "Preţuri şi Tarife", şi "Locuri de muncă" rezultatul este că - Ediţia Europeană, TEORA, Bucureşti.
"Respinge ipoteza nulă şi acceptă ipoteza alternativă". Aceasta înseamnă că
site-urile agenţiilor de turism din Transilvania-România şi cele din Ungaria 5. Kovács, L., Şchiopu, N.F. (2003)Case study on Romanian hotels’ websites, Studia
sunt semnificativ diferite la aceste pagini/elemente, nivelul mai înalt fiind Universitatis Babeş-Bolyai, Negotia XLVIII. (versiune electronică la
pentru cele din Ungaria. http://www.geocities.com/liciniu/research.htm)
Având comparaţia şi rezultatele de mai sus, se pune o întrebare. Diferă
6. Postelnicu, Gh. (1997)Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia,
semnificativ, în ansamblu, site-urile agenţiilor de turism din Transilvania-
Cluj-Napoca.
România faţă de cele ale agenţiilor de turism din Ungaria? Luând în
considerare media punctelor (per total), site-urile agenţiilor de turism din 7. *** WebShop Designer 2000 Installation Kit, Boomerang Software, Inc., 90
Transilvania-România au obţinut 26,79 iar cele din Ungaria 34,02. Concord Avenue, Belmont, MA, 02478.
Instrumentele statistice ne arată că există o diferenţă statistică semnificativă • E-Commerce Guide
între cele două medii la un nivel de încredere de 95%. • User Guide
8. *** Resurse din mediul Internet
Liciniu-Alexandru Kovács;
Lector – Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Business

Ioan-Cristian Chifu-Oros
Lector – Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Business

Vera-Melinda Gálfi
Absolventă – Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de
Business

Ştefan Moldovan
Lector Associat – Gábor Dénes Főiskola din Budapesta, Ungaria

241 242
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Nu să explici – mai exact să reexplici (pentru a câta oară!) –
pe om şi societatea în care el trăieşte, este cu adevărat o
operă herculeană, ci să transformi practic existenţa şi
conştiinţa umană – a milioane de oameni – să contribui cât de
modest dar efectiv, la înţelelgerea omului de către om, a
omului de către societate, şi astfel să ajuţi cât la cea mai
dificilă lucrare: îmbunătăţirea condiţiei umane.
Petru Pânzaru
243
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
BOALA PSIHICĂ, FAMILIA ŞI SOCIETATEA
Omul este o existenţă care îşi poartă frumuseţile cu luptă.
De aceea viaţa sa e atât de dramatică, dar şi de frumoasă.
Ernest Bernea
Boala şi în special boala psihică a suscitat un interes aparte încă din cele
mai vechi timpuri , văzându-se o evoluţie în ceea ce priveşte atitudinea
societăţii faţă de bolnavi. La început intenţia nu era de a suprima boala, ci de a
ţine bolnavul cât mai departe de societate, de a-l izola, scopul fiind de a proteja
societatea şi nu de a îngriji bolnavul. În prezent vizavi de boala psihică există o
atitudine stigmatizatoare, care duce la izolarea acestuia şi în cele mai multe
cazuri şi a familiei sale.
Tulburarea mintală este un termen general, folosit pentru un grup de boli
care au legătură cu perturbarea funcţionării creierului. Astăzi medicina percepe
tulburările mintale ca pe oricare alte afecţiuni care pot fi tratate, iar în unele
cazuri complet vindecate. În România, ca peste tot în lume 1 din 4 adulţi au
probleme durabile de sănătate mintală la un moment dat în viaţă.
Deşi atitudinea societăţii s-a schimbat mult în ultima perioadă, oamenii
încă înţeleg greşit tulburările mintale şi încearcă sentimente de teamă şi
disconfort când au de-a face cu ele. Acest lucru se datorează faptului că există
un decalaj imens între ceea ce ştiu experţii în domeniu despre boala psihică şi
ceea ce cunosc oamenii. Lipsa de informaţii este generatoare de teamă, iar teama
favorizează apariţia prejudecăţilor, etichetării, marginalizării, excluderii.
Sănătatea mintală, înseamnă modul eficient în care oamenii participă la
relaţiile sociale, în care fiecare îşi poate armoniza dorinţele, ambiţiile,
capacităţile, idealurile, sentimentele şi conştiinţa pentru a putea face o
delimitare clară între sănătate şi boala mintală. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, defineşte astfel sănătatea mintală: „posibilitatea unei persoane de a
se bucura deplin de prosperitate socială, mentală şi fizică şi nu numai absenţa
maladiilor sau deficienţelor”.
Pentru menţinerea stării de sănătate mintală, oamenii de ştiinţă au
identificat o serie de factori care expun persoana unor riscuri pentru multe
tulburări mintale. Aceşti factori pot fi:
• factori de risc biologici: factori genetici; factori prenatali; greutatea
mică la naştere; deprivările senzoriale şi emoţionale; traumatismele
fizice; malnutriţia; consumul de substanţe toxice şi droguri; bolile
fizice cronice, sau
• factori de risc psihosociali: asistenţa prenatală de proastă calitate;
sarcina extremă; malnutriţia; lipsa asistenţei de sănătate şi lipsa unei
244
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
locuinţe corespunzătoare; inteligenţă redusă şi dizabilităţi de învăţare;
statut social coborât; viaţă dezorganizată; violenţă; lipsa sau
supraaglamerarea locuinţei; evenimente traumatizante; abuzul sau
neglijarea copilului; lipsa familiei sau schimbarea frecventă a locului
de îngrijire la copii; infracţionalitatea parentală; violenţă casnică şi
relaţii traumatizante la nivel familial.
De asemenea au fost identificaţi şi factori care ne pot proteja împotriva
bolilor psihice. Dintre aceşti factori protectivi putem aminti: securitate
economică şi fizică, acasă şi în comunitate; mediul familial stabil, ocrotitor;
acces la servicii de asistenţă profesionistă pentru tratarea nevoilor; posibilitatea
de a desfăşura activităţi pozitive, recunoaşterea şi încurajarea lor. Prezenţa
factorilor protectivi în viaţa unei persoane nu înseamnă neapărat că aceasta nu
este supusă riscului apariţiei unei boli psihice.
Mulţi dintre noi se simt altfel din când în când. Să pierzi o persoană iubită
sau să rupi o relaţie, să fi luat peste picior, să fi hărţuit sexual şi rasial, sau să te
confrunţi cu discriminări datorate problemelor de sănătate mintală, să nu te poţi
impune pentru că eşti prea tânăr, prea bătrân sau pur şi simplu diferit – toate
acestea sunt experienţe greu de trecut. Este normal când te confrunţi cu
asemenea experienţe să te simţi trist, confuz, să-ţi fie teamă sau să fi depresiv,
dar este extrem de important ca în asemenea momente să încerci să faci ceva
pozitiv ca să ai grijă de sănătatea ta mintală, atunci când schimbarea devine o
problemă. Sunt aspecte extrem de importante care ar trebui luate în considerare
în astfel de situaţii, aspecte cum ar fi: să accepţi ceea ce eşti, să vorbeşti despre
problemele tale, să păstrezi legătura cu prietenii, să ceri ajutor, să faci lucruri
care îti plac, să-ţi aminteşti că nu eşti singur, să găseşti timp pentru a te gândi.
Toate acestea te pot face să depăşeşti momentele de criză şi să te adaptezi mai
uşor noilor circumstanţe.
Există foarte multe cazuri când boala psihică apare ca urmare a unor
evenimente de viaţă mai puţin plăcute, ca urmare a unor perioade lungi de
stress şi pe un anumit fond, care prezintă o vulnerabilitate crescută. Nu de
puţine ori s-a întâmplat ca persoane cu o activitate intensă, cu realizări din
toate punctele de vedere, să ajungă la un moment dat să nu mai prezinte interes
pentru activităţile preferate până atunci, să devină apatice, triste şi treptat,
treptat să cadă într-o lume numai a lor.
Câţi dintre noi ne-am gândit vreodată că am putea fi noi înşine într-o
asemenea situaţie? Este foarte greu să ne gândim la asemenea lucruri, într-o
societate în care predomină principiul plăcerii şi „goana nebună” după putere, din
cele mai multe ori vom spune doar atât: „nouă nu ni se poate întâmpla...”. Mai
mult, de cele mai multe ori când auzim că vechile cunoştinţe, prieteni sau
apropiaţi merg săptămânal la şedinţe de consiliere sau terapie, prima reacţie este
245
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
de a încerca să întrerupem pe cât se poate legătura ce aceste persoane şi ca şi cum
acest lucru nu ar fi de ajuns, îi etichetăm drept „nebuni”. Avem asemenea reacţii
fără să ne gândim că persoanele în cauză sunt în primul rând oameni, la fel ca
noi, pentru care viaţa şi şansa au fost mai puţin de partea lor, oameni care în
primul rând au sentimente, au ceva valoros, dar mai puţin vizibil. Etichetându-i,
valoarea acestor oameni rămâne undeva ascunsă şi necunoscută de nimeni. Oare
nu ar fi mult mai folositor să încercă să descoperim în fiecare persoană (fie ea şi
cu o tulburare psihică) ceea ce are mai bun şi mai valoros? Să încercăm să-i
implicăm şi pe bolnavi (atât cât se poate) în viaţa noastră socială, dându-le şansa
de a învăţa lucruri noi, iar noi la rândul nostru să luăm ceea ce este mai bun de la
ei? Este greu să facem astfel de lucruri, de teamă de a nu fi la rândul nostru
etichetaţi de alte persoane şi excluşi din grupul de egali.
Câţi dintre noi ne-am întrebat ce se întâmplă în viaţa unui individ în
momentul în care acesta descoperă că are o boală psihică?
Boala psihică nu apare instantaneu, ea se evidenţiază pe un anumit fond, care
este caracterizat printr-o anumită vulnerabilitate generată sau favorizată de
existenţa unor factori biologici sau psihosociali. Practic boala psihică este
recunoscută social în momentul în care aceasta este legitimată de o persoană
competentă, de exemplu, de medicul psihiatru, prin diagnosticarea bolnavului cu
o anumită afecţiune. După ce diagnosticul a fost dat, apare şi reacţia celor din jur,
mai întâi la nivel microsocial, din partea familiei (reacţie care este mai mult sau
mai puţin vizibilă), apoi la nivel macrosocial, reacţia grupul de prieteni, iar
treptat reacţia societăţii. Reacţia de la nivelul macrosocial are un impact major
atat asupra individului bolnav, cât şi a familiei din care acesta face parte.
În tot acest timp, individul bolnav se simte diferit, neînţeles, respins, ceea
ce face ca „lumea lui” să fie mult mai bună decât ceea ce se petrece în afara ei.
Astfel, acesta se retrage din viaţa socială, ceea ce duce la o agravare a
simptomelor bolii.
Boliile psihice în general sunt foarte complexe, atât în etiologia lor, cât şi
în modul de manifestare. Din acest motiv, implicaţiile sunt resimţite foarte
puternic în primul rând la nivelul microsistemului social, la nivelul familiei.
Întreaga homeostazie familială este afectată de legitimarea socială a rolului de
bolnav psihic pentru unul din membrii săi.
La început membrii familiei încearcă sentimente de vinovăţie, furie, teamă
cu privire la întreaga situaţie. Apoi există tendinţa de a ascunde membrul
bolnav şi faptul că acesta a fost diagnosticat cu o boală psihică. În general
familiile cu un bolnav psihic au această reacţie, datorită faptului că trăiesc cu
teama de a nu fi respinşi de cei din jur, de a nu fi marginalizaţi, excluşi.
Dacă cel care se îmbolnăveşte este unul din părinţi, copiii pot avea reacţii
diferite, unii dintre ei construind scenarii prin care vor să-şi arate lor şi celor
246
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
din jur că nu sunt mai buni decât părintele bolnav şi că vor sfârşi la fel ca el. De
asemenea, aceşti copii au foarte puţini prieteni, le este frică de reacţia celor din
jur, trâind tot timpul cu teama că vor fi respinşi dacă se află adevărul despre
boala din familia lor. Adolescenţi fiind, aceste sentimente de teamă se pot
accentua, ei simţindu-se urmăriţi de boală, în tot ceea ce fac (alegerea
partenerului, căutarea unui loc de muncă).
La această situaţie familia încercă să găsescă strategii de coping şi să se
adapteze. După ce boala a fost legitimată social, familia trece printr-o perioadă
de criză, care este destul de greu de depăşit. În funcţie de strategiile de coping
adoptate, familia poate depăşi acestă situaţie de criză şi poate face faţă
respingerii şi stigmatizării venite din exterior.
Echilibrul familial este destul de greu de restabilit dacă se ia în considerare că
toate rolurile şi sarcinile din familie trebuie redistribuite. Rolurile şi sarcinile deţinute
de individul bolnav până la apariţia bolii, vor fi preluate de ceilalţi membrii ai
familiei într-o măsură mai mică sau mai mare, iar acesta va prelua alte roluri şi
activităţi în funcţie de gravitatea bolii şi de modul de manifestare a simptomelor.
Relaţiile din interiorul familiei se schimbă, în cele mai multe cazuri
membrilor sănătoşi fiindu-le destul de greu să colaboreze cu membrul bolnav,
iar acesta la rândul său îşi pierde interesul şi răbdarea pentru activităţi pe care
le desfăşura cu plăcere cu cei dragi. În funcţie de gravitatea bolii, bolnavul
poate avea reacţii diferite, de la furie, la violenţă verbală sau fizică, reacţii care
pot afecta liniştea şi funcţionarea internă, atât a familiei ca întreg, cât şi a
fiecărui membru în parte.
Voi prezenta pe scurt un caz întâlnit în activitatea practică desfăşurată la o
instituţie publică din Cluj-Napoca.
Cazul familiei B.
Familia B. este compusă din 4 membrii: dl.B, d-na B, fiul şi fiica. Dl. B are
54 de ani şi este diagnosticat cu schizofrenie paranoidă din anul 1992.
Locuieşte împreună cu soţia şi cu cei doi copii ai lor. În momentul în carte s-a
îmbolnăvit, dl B era singurul membru care aducea un venit financiar în familie.
Datorită gravităţii bolii a fost pensionat de invaliditate, ceea ce a făcut ca soţia
să fie nevoită să-ţi găsescă un loc de muncă pentru a întreţine familia.
Cei doi copii ai familiei B, practic au crescut cu o dată cu evoluţia bolii,
ceea ce avut un impact major asupra dezvoltării lor.
Băiatul în vârstă de 21 de ani, vorbeşte foarte puţin despre tatăl său,
încearcă să se comporte ca şi cum acesta nu ar exista, ignorându-l de fiecare
dată când are ocazia. Îi este destul de greu să păstreze un loc de muncă,
nereuşind să se adapteze.
247
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Fiica are 18 ani şi se simte profund afectată de ceea ce se întâmplă în
familia ei. Fiind încă adolescentă, caută modele pe care să le urmeze, dar nu
este mulţumită de cele pe care le găseşte în familia ei. Are o părere foarte
proastă despre ea, este timidă şi retrasă. Fiind preocupată de ceea ce se
întâmplă cu tatăl său, a citit mult depre boala psihică, despre modul de
manifestarea a acesteia şi a ajuns la concluzia că o să-l moştenească pe tatăl
său, ceea ce a produs un dezechilibru, căzând într-un episod major de
depresie, fiind internata la Clinica de Psihiatrie.
În prezent ea se simte bine, dar a rămas la fel de nemulţumită de ea şi de
familia ei. Îi este teamă să înceapă o relaţie, deoarece, dacă partenerul ei va afla
despre boala tatălui său, ar părăsi-o. Are prieteni puţini, dar nu poate să-i invite
la ea acasă, pentru că tatăl său face scandal. La şcoală a reuşit să rervină la
nivelul de performanţă avut înainte de episodul depresiv, acum pregătindu-se
pentru bacalaureat, dar este destul de greu, deoarece tatăl său nu îi crează
condiţiile prielnice pentru a învăţa.
D-na B. încearcă să facă faţă tensiunilor create de soţul său şi să-şi
susţină copii, dar de cele mai multe ori eforturile ei sunt în zadar.
Înaintea apariţiei bolii, familia B. a fost o familie echilibrată, cu doi copii
frumoşi şi inteligenţi, o familie în care nu a existat niciodată certuri, violenţă şi
scandal. O dată cu apariţia bolii, echilibrul familial este răsturnat, liniştea
familiei a fost înlocuită cu certuri, violenţă verbală şi reproşuri, aproape
întreaga responsabilitate a căzut pe umerii d-nei B. Membrii sănătoşi ai familiei
B., vorbesc foarte puţin despre boală, se simt excluşi, diferiţi. După ce dl B. s-a
îmbolnăvit au rămas cu foarte puţini prieteni, iar rudele îi vizitează foate rar.
Majoritatera cunoştinţelor îi consideră diferiţi şi încearcă să-i evite. Acest fapt
are efecte asupra membrilor familiei, mai ales asupra copiilor.
Acest caz ne poate sugera care este impactul bolii psihice asupra familiei ca
întreg şi asupra fiecărui membru în parte. Apare totuşi întrebarea: ce se poate
face pentru persoanele care sunt diagnosticate cu o boală psihică? Răspunsul
este simplu, dar aplicarea sa în parctică este foarte dificilă: noi ca şi societate
ar trebui să ne schimbăm atitudinea faţă de bolnavii psihici şi faţă de boala
psihică în general. Este un lucru greu să schimbi mentalitatea unei societăţi în
ansamblul ei, dar totuşi tind să cred că nu este imposibil. Trebuie, totuşi, să se
înceapă de undeva, iar acel „undeva” este de fapt la noi, noi cei care dorim ca
lucrurile să stea altfel.
Orice început este greu, dar trebuie să încercăm. Am putea încerca să nu
mai etichetăm persoanele bolnave ca fiind „nebune”, am putea să le implicăm
atât cât se poate în viaţa noastră socială, am putea să susţinem membrii familiei
cu un bolnav psihic să facă faţă situaţiei stresante şi să-i ajutăm să se adapteze.
Sunt atât de multe lucruri care se pot face, lucruri care pentru noi nu au o
248
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

valoare extraordinară, dar pentru cei cărora le sunt destinate înseamnă imens...,
trebuie doar să vrem să schimbăm ceva şi să încercăm să ne mobilizăm.
Schimbându-se atitudinea societăţii faţă de boala psihică, efectele s-ar
resimţi rapid şi la nivelul funcţionării microsistemului social. Membrii familiei
ar înceta să mai trăiască cu teama de a fi respinşi de semenii lor, ar accepta să
vorbească despre problemele lor cu persoane competente, reducând astfel
stresul şi tensiunea de la nivelul sistemului familial.
Aşadar, încă din cele mai vechi timpuri, boala psihică şi în special bolnavul Nu va fi niciodată o constituţie bună şi temeinică decât aceea
psihic au beneficiat de un tratament aparte, care a mers de la omorârea în care legea va domni asupra inimilor cetăţenilor; atâta
persoanelor bolnave (crezându-se că sunt posedate de diavol), până în zilele
noastre când s-a ajuns la o atitudine stigmatizatoare faţă de bolile psihice. vreme cât puterea legislativă nu va merge până aici, legile
Acum este momentul să schimbăm această atitudine, să încercăm să ajutăm vor fi întotdeauna ocolite.
bolnavii şi familiile acestora pe cât se poate să ducă o viaţă normală, fără a se
simţi stigmatizaţi, etichetaţi, izolaţi şi respinşi. Dar cum să ajungi la inimi? Iată la ce nu se prea gândesc
Cred că orice om merită o asemenea şansă...
institutorii noştri, care nu văd niciodată decât forţa şi
Mihaela Bălaj pedeapsa; iată unde nu duc poate mai bine nici recompensele
Colaboratoare, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, materiale; chiar justiţia cea mai integră nu duce aici, pentru
Cluj-Napoca că justiţia este ca şi sănătatea, un bun de care te bucuri fără
Studentă, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş- să-l simţi, care nu inspiră deloc entuziasmul şi al cărui preţ
Bolyai, Cluj-Napoca, Anul IV nu-l simţi decât după ce ai pierdut-o.
Monica Tempea
Nu prin legi privitoare la cheltuieli poţi izbândi să stârpeşti
Colaboratoare, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
luxul; trebuie să-l smulgi din fundul inimilor, sădind în ele
Cluj-Napoca
gusturi mai sănătoase şi mai nobile. Cine se ocupă de
Studentă, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Babeş- educarea unui popor, trebuie să ştie să domine opiniile şi prin
Bolyai, Cluj-Napoca, Anul IV ele să stăpânească pasiunile omenilor.

Rousseau

249 250
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
THE AMERICAN CONSTITUTION
It is unquestionable that the education the people is endowed with pays tribute to the
mainteining of the democratic republic in The United States.
Alexis de Tocqueville
There are many things that can be told about the American society, due to the
multiple possibilities that it is capable to offer. ”The Land of all Possibilities”,
where “all your dreams come true” are now “labels” known all over the world.
Except for its economical success, America is able to offer the proof of highly
estimed democracy; “the most democratic society” may be nowadays a nick-
name for the U.S.A. The American society was given this democratic status
mainly by the Constitution “signed” by the entire people… Its story is now to
be a part of the human history…
In June 1774, the Virginia and Massachusetts assemblies independently
proposed an intercolonial meeting of delegates from the several colonies to
restore union and harmony between Great Britain and her American Colonies.
Pursuant to these calls there met in Philadelphia in September of that year the
first Continental Congress, composed of delegates from 12 colonies. On
October 14, 1774, the assembly adopted what has become to be known as the
Declaration and Resolves of the First Continental Congress. In that instrument,
addressed to his Majesty and to the people of Great Britain, there was
embodied a statement of rights and principles, many of which were later to be
incorporated in the Declaration of Independence and the Federal Constitution.
The colonists, for example, claimed the right “to life, liberty, and
property”, “the rights, liberties, and immunities of free and natural-born
subjects within the realm of England”; the right to participate in legislative
councils; “the great and inestimable privilege of being tried by their peers of
the vicinage, according to the course of [the common law of England]”; the
immunities and privileges granted and confirmed to them by royal charters, or
secured by their several codes of provincial laws; a right peaceably to
assemble, consider of their grievances, and petition the king. They further
declared that the keeping of a standing army in the colonies in time of peace
without the consent of the colony in which the army was kept was “against
law”; that it was “indispensably necessary to good government, and rendered
essential by the English constitution, that the constituent branches of the
legislature be independent of each other”; that certain acts of Parliament in
contravention of the foregoing principles were “infringement and violations of
the rights of the colonists.”
251
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
This Congress adjourned in October with a recommendation that another
Congress be held in Philadelphia the following May. Before its successor met,
the battle of Lexington had been fought. In Massachusetts the colonists had
organized their own government in defiance of the royal governor and the
Crown. Hence, by general necessity and by common consent, the second
Continental Congress assumed control of the “Twelve United Colonies”, soon
to become the “Thirteen United Colonies” by the cooperation of Georgia. It
became a “de facto” government; it called upon the other colonies to assist in
the defense of Massachusetts; it issued bills of credit; it took steps to organize a
military force, and appointed George Washington commander in chief of the
Army.
While the declaration of the causes and necessities of taking up arms of
July 6, 1775, expressed a “wish” to see the union between Great Britain and the
colonies “restored”, sentiment for independence was growing. Finally, on May
15, 1776, Virginia instructed her delegates to the Continental Congress to have
that body “declare the united colonies free and independent States.”
Accordingly on June 7 a resolution was introduced in Congress declaring the
union with Great Britain dissolved, proposing the formation of foreign
alliances, and suggesting the drafting of a plan of confederation to be submitted
to the respective colonies. Some delegates argued for confederation first and
declaration afterwards. This counsel did not prevail. Independence was
declared on July 4, 1776; the preparation of a plan of confederation was
postponed. It was not until November 17, 1777, that the Congress was able to
agree on a form of government which stood some chance of being approved by
the separate States. The Articles of Confederation were then submitted to the
several States, and on July 9, 1778, were finally approved by a sufficient
number to become operative.
Weaknesses inherent in the Articles of Confederation became apparent
before the Revolution out of which that instrument was born had been
concluded. Even before the thirteenth State (Maryland) conditionally joined the
“firm league of friendship” on March 1, 1781, the need for a revenue
amendment was widely conceded. Congress under the Articles lacked authority
to levy taxes. She could only request the States to contribute their fair share to
the common treasury, but the requested amounts were not forthcoming. To
remedy this defect, Congress applied to the States for power to lay duties and
secure the public debts. Twelve States agreed to such an amendment, but
Rhode Island refused her consent, thereby defeating the proposal.
Thus was emphasized a second weakness in the Articles of Confederation,
namely, the liberum veto which each State possessed whenever amendments to
that instrument were proposed. Not only did all amendments have to be ratified
252
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
by each of the 13 States, but all important legislation needed the approval of 9
States. With several delegations often absent, one or two States were able to
defeat legislative proposals of major importance.
Other imperfections in the Articles of Confederation also proved
embarrassing. Congress could, for example, negotiate treaties with foreign
powers, but all treaties had to be ratified by the several States. Even when a
treaty was approved, Congress lacked authority to secure obedience to its
stipulations. Congress could not act directly upon the States or upon
individuals. Under such circumstances foreign nations doubted the value of a
treaty with the new Republic.
Furthermore, Congress had no authority to regulate foreign or interstate
commerce. Legislation in this field, subject to unimportant exceptions, was left
to the individual States. Disputes between States with common interests in the
navigation of certain rivers and bays were inevitable. Discriminatory
regulations were followed by reprisals.
Virginia, recognizing the need for an agreement with Maryland respecting
the navigation and jurisdiction of the Potomac River, appointed in June 1784,
four commissioners to “frame such liberal and equitable regulations concerning
the said river as may be mutually advantageous to the two States.” Maryland in
January 1785 responded to the Virginia resolution by appointing a like number
of commissioners ”for the purpose of settling the navigation and jurisdiction
over that part of the bay of Chesapeake which lies within the limits of Virginia,
and over the rivers Potomac and Pocomoke” with full power on behalf of
Maryland to adjudge and settle the jurisdiction to be exercised by the said
State, respectively, over the waters and navigations of the same.
George Mason, Edmund Randolph, James Madison, and Alexander
Henderson were appointed commissioners for Virginia; Thomas Johnson,
Thomas Stone, Samuel Chase, and Daniel of St. Thomas Jenifer for Maryland.
At the invitation of Washington the commissioners met at Mount Vernon,
in March 1785, and drafted a compact which, in many of its details relative to
the navigation and jurisdiction of the Potomac, is still in force. What is more
important, the commissioners submitted to their respective States a report in
favor of a convention of all the States to take into consideration the trade and
commerce of the Confederation. Virginia, in January 1786, advocated such a
convention, authorizing its commissioners to meet with those of other States, at
a time and place to be agreed on, to take into consideration the trade of the
United States; to examine the relative situations and trade of the said State; to
consider how far a uniform system in their commercial regulations may be
necessary to their common interest and their permanent harmony; and to report
to the several State, such an act relative to this great object, as when
253
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
unanimously ratified by them, will enable the United States in Congress,
effectually to provide for the same.
This proposal for a general trade convention seemingly met with general
approval; nine States appointed commissioners. Under the leadership of the
Virginia delegation, which included Randolph and Madison, Annapolis was
accepted as the place and the first Monday in September 1786 as the time for
the convention. The attendance at Annapolis proved disappointing. Only five
States: Virginia, Pennsylvania, Delaware, New Jersey, and New York--were
represented; delegates from Massachusetts, New Hampshire, North Carolina,
and Rhode Island failed to attend. Because of the small representation, the
Annapolis convention did not deem it advisable to proceed on the business of
their mission. After an exchange of views, the Annapolis delegates
unanimously submitted to their respective States a report in which they
suggested that a convention of representatives from all the States meet at
Philadelphia on the second Monday in May 1787 to examine the defects in the
existing system of government and formulate a plan for supplying such defects
as may be discovered. The Virginia legislature acted promptly upon this
recommendation and appointed a delegation to go to Philadelphia. Within a
few weeks New Jersey, Pennsylvania, North Carolina, Delaware, and Georgia
also made appointments. New York and several other States hesitated on the
ground that, without the consent of the Continental Congress, the work of the
convention would be extra-legal; that Congress alone could propose
amendments to the Articles of Confederation. Washington was quite unwilling
to attend an irregular convention. Congressional approval of the proposed
convention became, therefore, highly important. After some hesitancy
Congress approved the suggestion for a convention at Philadelphia for the sole
and express purpose of revising the Articles of Confederation and reporting to
Congress and the several legislatures such alterations and provisions therein as
shall when agreed to in Congress and confirmed by the States render the
Federal Constitution adequate to the exigencies of Government and the
preservation of the Union.
Thereupon, the remaining States, Rhode Island alone excepted, appointed
in due course delegates to the Convention, and Washington accepted
membership on the Virginia delegation.
Although scheduled to convene on May 14, 1787, it was not until May 25
that enough delegates were present to proceed with the organization of the
Convention. Washington was elected as presiding officer. It was agreed that the
sessions were to be strictly secret.
On May 29 Randolph, on behalf of the Virginia delegation, submitted to
the convention 15 propositions as a plan of government. Despite the fact that
254
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
the delegates were limited by their instructions to a revision of the Articles,
Virginia had really recommended a new instrument of government. For
example, provision was made in the Virginia plan for the separation of the
three branches of government; under the Articles executive, legislative, and
judicial powers were vested in the Congress. Furthermore the legislature was to
consist of two houses rather than one.
On May 30 the Convention went into a committee of the whole to
consider the 15 propositions of the Virginia plan seriatim. These discussion
continued until June 13, when the Virginia resolutions in amended form were
reported out of committee. They provided for proportional representation in
both houses. The small States were dissatisfied. Therefore, on June 14 when
the Convention was ready to consider the report on the Virginia plan, Paterson
of New Jersey requested an adjournment to allow certain delegations more time
to prepare a substitute plan. The request was granted, and on the next day
Paterson submitted nine resolutions embodying important changes in the
Articles of Confederation, but strictly amendatory in nature. Vigorous debate
followed. On June 19 the States rejected the New Jersey plan and voted to
proceed with a discussion of the Virginia plan. The small States became more
and more discontented; there were threats of withdrawal. On July 2, the
Convention was deadlocked over giving each State an equal vote in the upper
house; five States in the affirmative, five in the negative, one divided.
The New Hampshire delegation did not arrive until July 23,1787.
The problem was referred to a committee of 11, there being 1 delegate
from each State, to effect a compromise. On July 5 the committee submitted its
report, which became the basis for the great compromise of the Convention. It
was recommended that in the upper house each State should have an equal
vote, that in the lower branch each State should have one representative for
every 40,000 inhabitants, counting three-fifths of the slaves, that money bills
should originate in the lower house (not subject to amendment by the upper
chamber). When on July 12 the motion of Governer Morris of Pennsylvania
that direct taxation should also be in proportion to representation was adopted,
a crisis had been successfully surmounted. A compromise spirit began to
prevail. The small States were not willing to support a strong national
government.
Debates on the Virginia resolutions continued. The 15 original resolutions
had been expanded into 23. Since these resolutions were largely declarations of
principles, on July 24 a committee of five was elected to draft a detailed
constitution embodying the fundamental principles which had thus far been
approved. The Convention adjourned from July 26 to August 6 to await the
report of its committee of detail. This committee, in preparing its draft of a
255
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Constitution, turned for assistance to the State constitutions, to the Articles of
Confederation, to the various plans which had been submitted to the
Convention and other available material. On the whole the report of the
committee conformed to the resolutions adopted by the Convention, though on
many clauses the members of the committee left the imprint of their individual
and collective judgments. In a few instances the committee avowedly exercised
considerable discretion.
From August 6 to September 10 the report of the committee of detail was
discussed, section by section, clause by clause. Details were attended to, further
compromises were effected. Toward the close of these discussions, on
September 8, another committee of five was appointed to revise the style of and
arrange the articles which had been agreed to by the house.
William Samuel Johnson of Connecticut, Alexander Hamilton of New
York, Governer Morris of Pennsylvania, James Madison of Virginia, and Rufus
King of Massachusetts.
On Wednesday, September 12, the report of the committee of style was
ordered printed for the convenience of the delegates. The Convention for 3
days compared this report with the proceedings of the Convention. The
Constitution was ordered engrossed on Saturday, September 15.
The Convention met on Monday, September 17, for its final session.
Several of the delegates were disappointed in the result. A few deemed the new
Constitution a mere makeshift, a series of unfortunate compromises. The
advocates of the Constitution, realizing the impending difficulty of obtaining
the consent of the States to the new instrument of Government, were anxious to
obtain the unanimous support of the delegations from each State. It was feared
that many of the delegates would refuse to give their individual assent to the
Constitution. Therefore, in order that the action of the Convention would
appear to be unanimous, Governer Morris devised the formula Done in
Convention, by the unanimous consent of the States present the 17th of
September...In witness whereof we have hereunto subscribed our names.
Thirty-nine of the forty-two delegates present thereupon subscribed to the
document.
At least 65 persons had received appointments as delegates to the
Convention; 55 actually attended at different times during the course of the
proceedings; 39 signed the document. It has been estimated that generally
fewer than 30 delegates attended the daily sessions.
The convention had been called to revise the Articles of Confederation.
Instead, it reported to the Continental Congress a new Constitution.
Furthermore, while the Articles specified that no amendments should be
effective until approved by the legislatures of all the States, the Philadelphia
256
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Convention suggested that the new Constitution should supplant the Articles of
Confederation when ratified by conventions in nine States. For these reasons, it
was feared that the new Constitution might arouse opposition in Congress.
Three members of the Convention--Madison, Gorham, and King were also
Members of Congress. They proceeded at once to New York, where Congress
was in session, to placate the expected opposition. Aware of their vanishing
authority, Congress on September 28, after some debate, decided to submit the
Constitution to the States for action. It made no recommendation for or against
adoption.
Two parties soon developed, one in opposition and one in support of the
Constitution, and the Constitution was debated, criticized, and expounded
clause by clause. Hamilton, Madison, and Jay wrote a series of commentaries,
now known as the Federalist Papers, in support of the new instrument of
government. The closeness and bitterness of the struggle over ratification and
the conferring of additional powers on the central government can scarcely be
exaggerated. In some States ratification was effected only after a bitter struggle
in the State convention itself.
These commentaries on the Constitution, written during the struggle for
ratification, have been frequently cited by the Supreme Court as an
authoritative contemporary interpretation of the meaning of its provisions.
Delaware, on December 7, 1787, became the first State to ratify the new
Constitution, the vote being unanimous. Pennsylvania ratified on December 12,
1787, by a vote of 46 to 23, a vote scarcely indicative of the struggle which had
taken place in that State. New Jersey ratified on December 19, 1787, and
Georgia on January 2, 1788, the vote in both States being unanimous.
Connecticut ratified on January 9, 1788; yeas 128, nays 40. On February 6,
1788, Massachusetts, by a narrow margin of 19 votes in a convention with a
membership of 355, endorsed the new Constitution, but recommended that a
bill of rights be added to protect the States from federal encroachment on
individual liberties. Maryland ratified on April 28, 1788; yeas 63, nays 11.
South Carolina ratified on May 23, 1788; yeas 149, nays 73. On June 21, 1788,
by a vote of 57 to 46, New Hampshire became the ninth State to ratify, but like
Massachusetts she suggested a bill of rights.
By the terms of the Constitution nine States were sufficient for its
establishment among the States so ratifying. The advocates of the new
Constitution realized, however, that the new Government could not succeed
without the addition of New York and Virginia, neither of which had ratified.
Madison, Marshall, and Randolph led the struggle for ratification in Virginia.
On June 25, 1788, by a narrow margin of 10 votes in a convention of 168
members, that State ratified over the objection of such delegates as George
257
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Mason and Patrick Henry. In New York an attempt to attach conditions to
ratification almost succeeded. But on July 26, 1788, New York ratified, with a
recommendation that a bill of rights be appended. The vote was close yeas 30,
nays 27.
Eleven States having thus ratified the Constitution, the Continental
Congress--which still functioned at irregular intervals passed a resolution on
September 13, 1788, to put the new Constitution into operation. The first
Wednesday of January 1789 was fixed as the day for choosing presidential
electors, the first Wednesday of February for the meeting of electors, and the
first Wednesday of March (i.e. March 4, 1789) for the opening session of the
new Congress. Owing to various delays, Congress was late in assembling, and
it was not until April 30, 1789, that George Washington was inaugurated as the
first President of the United States.
North Carolina added her ratification on November 21, 1789: yeas 184,
nays 77. Rhode Island did not ratify until May 29, 1790: yeas 34, nays 32.
Although it is not likely that in the future improvements will be given to
today’s U.S Costitution(as it may be considered almost perfect), the (hi)story
still goes on…
Maria Jenica Ciubăncan
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, secţia Româno-Engleză
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
Carmen Jiga
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Litere, secţia Româno-Engleză
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
258
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

BIBLIOGRAPHY:
1. C. Transill, Documents, Illustrative of the Formation of the Union of the
American States, Pyramid, 1987
2. H. Commanger, Documents of American History, Oxford University Press,
1994
3. C. Nicolescu, Cultura si civilizatie americana, Dacia, 1999

Nici una dintre părţile aparţinând unei entităţi nu reprezintă

în sine, o valoare mai mare, ci numai în măsura în care ea
reprezintă componentă a unui întreg armonios. Astfel omul
execută un act pozitiv de creaţie ori de câte ori aşează o
înfăptuire pe pământ, sub soare. Dacă în definitiv are dreptul
de a se naşte, acest drept rezultă, desigur, din faptul că el nu
constituie nici mai mult nici mai puţin decât o trăsătură a
peisajului, asemenea stâncilor, copacilor, urşilor sau
alibinelor, din natura căruia îşi derivă existenţa sa.

Frank Loyd Wright

259 260
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
DINAMICA PLASTICII ÎN MODERNISM
Dacă vrem să fim frumoşi/ frumoase,să petrecem zilnic un minut în faţa oglinzii, cinci minute în
faţa sufletului nostru şi cincisprezece minute în faţa lui Dumnezeu.
Iordache Bota
Fără a urma traiectul unei evoluţii rectiliniare, arta secolului al XIX-lea şi
cea modernistă sunt marcate de o falie, născută din raţiuni nu atât estetice, cât
mai ales istorice şi ideologice, de unde multiplele faţete ale avangardei.
Raportul se stabileşte cu o perioadă anterioară relativ îndelungată, iniţiată de
prin secolul al XIV-lea, perioadă dominată de avatarurile unui model de pictură
figurativă ce condensa o acţiune sau un subiect într-un orizont clar delimitat.
Artistul părea complet subjugat obiectului şi materialităţii acestuia, înclinarea
în faţa realităţii păstrând distanţa celei mai mari acuităţi a vederii. Bazată pe
principiul justeţii ştiinţifice a imaginii despre lume pe care o întemeiaseră marii
clasici, pictura e informată de teoria matematică a lui Euclid despre procesele
vederii, explicată prin raze vizuale care unesc în linie dreaptă punctele
obiectului cu ochiul contemplatorului.
Conform acestei logici, perspectiva centrală, sau – mai corect spus –
liniară, descoperită de Renaştere, răspunde necesităţii de a găsi o bază obiectivă
pentru redarea obiectelor vizuale, una care să nu depindă de subiectivitatea
ochiului. Ea marchează în optica occidentală o preferinţă orientată ştiinţific
pentru reproducerea mecanică şi pentru construcţia geometrică, vizând aspectul
pur spaţial al lucrurilor, silueta, profilul, conturul şi articulaţiile corpului
material. Este adevărat însă, o dată cu introducerea perspectivei, artistul
adaugă, pentru prima oară, şi un mesaj despre natura infinităţii, dat fiind că
centrul tangibil al cadrului spaţial este totodată punct de fugă, care prin
definiţie se plasează spre infinit. E un prim pas al descoperirii unui reper
paradoxal al fiinţei- îndepărtarea- accesibilă doar vederii; ne mişcăm într-un
spaţiu psihic şi în acelaşi timp optic, pe care pictura modernă urmează să-l
sondeze în toate direcţiile.
Pe de altă parte, perspectiva centrală este, din punct de vedere optic, o
deformare brutală a formei normale a lucrurilor. Acest tip de construcţie
geometrică izolează, după cum îi sugerează şi numele, proiecţia ce ar parveni
ochiului situat într-un anumit punct de perspectivă. Principalele linii structurale
constituie un sistem de raze pornind dintr-un focar aflat în spaţiul picturii;
pâlnia perspectivei centrale se deschide astfel ca o corolă spre observator. Că
această includere explicită a privitorului e în fond o violenţă exercitată asupra
lumii reprezentate în tablou, ţine de faptul că deformările perspectivale nu pot
fi argumentate prin forţe intrinseci lumii reprezentate, ci ele geometrizează
punctul de perspectivă al spectatorului, constituind pur şi simplu confirmarea
261
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
vizuală a faptului că lumea respectivă e percepută. Discutăm în termenii
dihotomiei, relevată de Rudolf Arnheim, dintre „spaţiul fizic” real şi „spaţiul
psihologic”128 pe care-l percepem prin intermediul operei. În realitatea fizică,
mărimea, distanţa, poziţia se raportează doar la cadrul spaţial în care apar.
Perspectiva răspunde unui miraj psihologic al culturii renascentiste: dorinţa de
a ieşi în afara geometriei plane a imaginii religioase medievale, care îngăduia
doar mişcarea pe verticală, respectiv înălţarea sau căderea. Prin acceptarea
privirii căreia-i e permisă fuga în adâncime, tatonarea indefinită, căutarea fără
ţintă, perspectiva Renaşterii experimentează iluzia tridimensionalităţii pentru a
obiectiviza faimoasa paradigmă a libertăţii umane.
Prin contrast cu acest model care a făcut carieră în plastica occidentală, ar
fi interesant de urmărit cum pictura modernă încearcă să nu mai „trădeze”
realul prin proiecţia optică infidelă a subiectului reprezentat, ci să se plaseze
într-un spaţiu sensibilizat, de identificare cu proprietăţile observate la acel
obiect. În secolul al XIX-lea intervine şi argumentul psihologiei gestaltiste care
susţine că văzul nu e o receptare mecanică a unor elemente pasive, ci un proces
de explorare activă a configuraţiei: căutăm să atingem obiectele prin privire, ne
mişcăm prin spaţiul lor înconjurător, le cercetăm suprafaţa, conturul, textura.
Percepţia vizuală realizează la nivel senzorial ceea ce pe tărâmul intelectului
este efort comprehensiv. Istoria artei moderniste se scrie, pe larg, ca aventură a
modelării vizibilului ca atare, constituit în mare măsură în gestul reflexiv al
artistului. Caracterizată de Arnold Gehlen printr-o „reflexiune cronică”129,
starea tipic modernă se identifică pe tărâmul artei prin autonomizarea
vizibilităţii, născută din necesitatea ca vederea însăşi să fie împlinită în sine,
limpezită şi dezvoltată. Punctul de vedere reflexiv pune accentul pe relaţia
tensionată dintre suprafaţa artistică şi imaginea/viziunea ce parvine ochiului în
realitate, subiectivism conştient care în propria sa manifestare retrage
obiectului valoarea energiei sufleteşti cu care acesta era anterior învestit. Să nu
uităm faptul că de vreme ce imaginea lumii este aceea a mediului dominat de
ochi, care fixează obiectul în funcţie de poziţie şi distanţă, văzul poate fi
subsumat unei paradigme a dominaţiei
Dinamica opticii din plastica modernă figurează forme intensificate de
atenţie faţă de real. Premisele sunt, aşa cum afirmam mai sus, istorice şi
ideologice în primă instanţă; metamorfoza opticii care marchează spaţiul
pictural e verificabilă conjunctural. La jumătatea secolului al XIX-lea, în epoca
trenului, vaporului şi a altor vehicule, peisajul devine mobil. În sensul său cel
mai propriu, lumea revelată sub aparenţă mişcătoare ţine, prin magie, vârtej,
128
Rudolf Arnheim- Arta şi percepţia vizuală, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1979, p.82.
129
Arnold Gehlen- Imagini ale timpului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974, p.113.
262
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
febră a vitezei recent descoperită, de o sensibilitate barocă. În primele
însemnări ale călătorilor fascinaţi de la ferestrele trenului sau automobilului
(Gautier, Nerval, Hugo), descoperim că înainte de percepţie, operaţie deja
intelectuală, în faţa acestei lumi care se telescopează în viteză, poetul se lasă în
voia senzaţiei, a lui „jamais-vu”, într-o poetică trezire ce recreează lumea în
puritatea ei orbitoare, născândă. Reflexul cultural-artistic al acestei perioade
ţine de un stadiu incipient, de trezire, de luare de contact cu experienţa vitezei,
de impresie cinetică. Viteza dezvăluie aspecte noi ale lumii graţie unor iluzii de
optică. Primilor călători care beneficiază de îmbunătăţirea timpului de
parcurgere a rutei, estetica vitezei le procură un straniu şi insinuant realism
magic: trecerea rapidă a lucrurilor dintr-un loc în altul face ca poziţia lor să se
schimbe- rezultă o grupare mai mare în spaţiu ce acţionează asupra sensibilităţii
privitorului. “Stâlpii podeţurilor apar deodată ca un ultim obstacol; umbra pe
care arcuirile lor o proiectează, iute ca un fulger, produce o penibilă senzaţie de
palmă inevitabilă; în unele momente ai putea crede că nu atingi pământul..”,
scrie Charles-Claude Ruelle în 1837.130
S-ar putea contesta faptul că asemenea pasaje datorează efectiv ceva
mijloacelor de locomoţie. Posibila mobilitate a peisajelor, atitudinea lor de a se
recompune în noi ansambluri rezultă însă din structurile mentale recente care
le-au înlocuit pe cele de la începutul secolului al XIX-lea, şi care, prin
intermediul trenului, apoi al automobilului, au fost profund impresionate de
viteză. Universul proustian al relativităţii şi instabilităţii datorează imaginar
extrem de mult unei viteze reale sau potenţiale: „Trenurile merg în căutarea
timpului pierdut şi a unei lumi noi! Ca atunci când fragmentează peisajul şi îl
obligă pe povestitor, alergând de la o fereastră la alta, să-l reîntregească pentru
a avea o vedere totală şi un tablou continuu.”131
Inevitabil aşadar, dincolo de spaţiul matematizabil, newtonian, imaginarul
acestei epoci traversează un spaţiu asupra conţinuturilor căruia cu greu s-ar mai
putea opera prin măsurători pragmatice, de vreme ce el se produce neîncetat,
fenomenologic vorbind, se umple de conţinuturi sensibile, subiective. Spaţiul
surprins de imaginaţie nu poate rămâne spaţiu indiferent, livrat măsurătorii şi
reflexiei geometrului. El este trăit, nu în pozitivitatea sa, ci cu toată părtinirea
imaginaţiei. În virtutea opticii metamorfozate prin viteză, lumea se transformă
într-o posibilitate permanentă de senzaţie. În jocul formelor mentale constituite
în ansamblul tehnicii, dinamismul noii plastici sparge spaţiul static tradiţional,
prin sugerarea unor structuri temporale subtile datorate ritmului, exprimă
articulaţia suprafeţelor cu ajutorul tonurilor, culorilor, liniilor, mai degrabă
130
apud Claude Pichois- Viteză şi viziune a lumii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1990, p.53.
131
apud Claude Pichois- op.cit., p.11.
263
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
decât prin constituirea unei figuri fixe. Este ceea ce Nicholas Schoffer numea
soluţia „cromodinamică”132 de introducere a timpului în operele plastice:
preocuparea legată de posibilităţile energetice ale parametrilor tradiţionali de
expresie. După explorarea superficială şi penetraţia micro- şi macrocosmică,
artistul ajunge la etapa ritmică a „condensării senzoriale”.133
Senzorial şi muzical, impresionismul le-a imputat nu întâmplător pictorilor
romantici faptul că subiectele lor trăiau prea puţin în relaţie cu propriile
experienţe vizuale, cu viaţa care-i înconjura. În linia metaforei mâinii-
respectiv, raţiunea modelatoare- care e mai înceată ca ochiul, acesta din urmă
prompt în a percepe efectele instantanee, poetica impresionistă inaugurează în
istoria artei un fenomen de înstăpânire a văzului, cu toată infidelitatea şi
mobilitatea sa. Un tablou impresionist tinde să inducă senzaţia de vertij că
obişnuinţele ochiului s-ar fi anemiat, dar în acelaşi timp extinde endemic
limitele sensibilităţii, educând astfel în racursi rafinarea optică. În cuvintele lui
Degas: „Se poate întâmpla ca Frumosul de azi să fie ascuns, îngropat,
concentrat...Poate că pentru a-l descoperi e nevoie de analiză, de o lupă, de ochi
de miop, de procese fiziologice noi.” 134 Într-adevăr, impresionismul este
o şcoală fondată, fiziologic vorbind, pe evoluţia simţului optic, iar din punct de
vedere spiritual, pe libertatea acordată oricărui temperament, pe legitimitatea
tuturor claviaturilor, tuturor privirilor. Noua tehnică menită a surprinde
ansamblul realităţii în mişcarea sa se bazează pe efortul de a capta jocul fluid al
luminii. Cum extensiunea este în primul rând un fenomen propriu atmosferei,
explorările spaţiale, preocupare constantă a epocii, se concretizează în cazul
impresioniştilor ca experimentare a virtualităţilor expresive ale luminii;
condiţiile atmosferice devin adevăratul subiect al picturii. În „Gares Saint-
Lazare”, Monet evocă trenul nu în mers, ci animat de o viteză potenţială,
datorită tremurului atmosferei însufleţite de căldura înconjurătoare.
Se ştie, orice suprafaţă încărcată de luminozitate posedă o forţă atractivă
care intensifică ritmul structurilor, lumina funcţionând în acest sens ca un
catalizator temporal. În 1895, Monet a pictat 20 de tablouri cu catedrala din
Rouen în cele mai deosebite efecte de lumină, interesat doar de schimbarea
luminilor şi nuanţelor de culoare sub care catedrala stăruia ca un punct de
referinţă deja imaginar, surclasat de pura şi aproape gratuita încântare pentru
vizibilul fugitiv. Descoperind în timp ce picta că aspectele luminii variau fără
încetare, pictorul se hotărăşte să le fixeze în parte într-o serie de tablouri la care
lucra pe rând, fiecare tablou urmând să redea un anume efect. El căuta să
132
Nicholas Schoffer- Noul spirit artistic, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973,p.27.
133
idem,p.83.
134
John Rewald- Istoria impresionismului, Ed. Meridiane, Bucureşti,1974,vol.I,p.174.
264
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
realizeze în acest fel instantaneitatea, întrerupând lucrul la un anumit tablou de
îndată ce efectul respectiv se modifica pentru a-l urmări în alt tablou, astfel
încât să obţină impresia exactă a unui anumit aspect al naturii şi nu o imagine
compozită.
În evanescenţa lor, imaginile fugitive au desfăşurarea prin care, printr-o
mişcare a pleoapelor, lumina trimite lucrurile pe retină. Şi dacă nu e un
fragment coerent de lume, analog realului fizic, fiecare tablou constituie el
însuşi o clipire, o ridicare sau o restrângere de pleoapă, o ”imensă retină
exemplară”135. Similar pe undeva senzaţiei de trezire a primilor călători în
automobilul în goană, impresionismul reprezintă un stadiu plastic de puritate şi
delicateţe a privirii: curgând parcă printre pleoapele abia deschise, obiectele
sunt mai întâi luminate, apoi pulverizate în atomi de lumină. Din percepţie în
percepţie, pictorii ajung să descompună lumina solară în razele sale şi să-i
recompună unitatea prin armonia generală a irizaţiilor. Departe de a forţa
ochiul să se acomodeze solicitării corpurilor, această tehnică solicită, prin
ricoşeu poetic, acomodarea realului la viziunea picturală. Implicit, se realizează
o zdruncinare a deprinderilor vizuale ale privitorului, obligat să reflecteze
asupra propriei capacităţi de vedere, dacă voia să realizeze optic diferenţierea
culorilor şi a răsfrângerii luminii. În fond, se poate spune că impresionismul
anticipează tendinţa picturii moderne de a autoreflexiviza văzul, deja derogat
de privilegiul clarităţii, văz voalat, filtrat, manifestat ca tensiune în imagine.
Pe de altă parte, faptul că la Degas, de pildă, rama intersectează obiectele în
mod aproape ostentativ, vorbeşte despre caracterul întâmplător al limitei-
argument în plus în sprijinul ideii că pictorii au început să reducă adâncimea
spaţiului pictural, spre a experimenta în domeniul planităţii, în încercarea de a
explora activ relaţiile spaţiale astfel că; după cum remarcă John Rewald,
impresionismul este una din căile de acces către o “artă cinetică”136.
Cu toate că beneficiază de o rafinată articulare psihologică ce-i liricizează
experimentele optice, impresionismul nu depăşeşte totuşi stadiul de restrângere
a mişcării la fluiditatea vibraţiilor luminoase, o reduce la anumite linii
evanescente, la unduiri delicate, la deformarea corpurilor într-un mănunchi de
transfigurări cromatice şi de irizări ce tind să se risipească între ele. El desface
însă anamorfotic domeniul reprezentării palpabile, intuind faptul că înainte de a
fi lungime, lăţime, înălţime, spaţiul este relaţie, senzaţie, sentiment, natura sa
scapă pragmatismului fizic (oarecum în sensul observaţiei lui Heisenberg că
domeniul de reprezentare al fizicii moderne rămâne de neintuit).
135
Jose Ortega y Gasset- Dezumanizarea artei, Ed. Humanitas, Bucureşti,1990,p.68.
136
John Rewald-op.cit.,p.233.
265
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Această senzaţie este dusă la extrem de către mişcarea futuristă; faţă de
fluiditatea impresionistă a privirii, futurismul instituie o ritmică agresivă, în
virtutea căreia ochiul îşi arogă o tentativă prometeică de a cuprinde dinăuntru
realitatea prin vizualizarea vitezei. Fără îndoială, şi estetica sa trebuie discutată
în primă instanţă din perspectivă programatică- mişcare polemică,
simptomatică, de bătălie culturală, născută din necesitatea de a identifica
termenii progresului tehnic cu cei ai progresului uman. Este prima mişcare de
avangardă cu un program teoretic consecvent şi relativ unitar, prima care
violentează deliberat şi sistematic conştiinţa estetică a publicului, iar centrul
său de greutate se deplasează clar în domeniul artelor figurative.
Futurismul tematizează violent mişcarea, substituind sintezei, fie ea şi
disolutivă, a impresionismului, o analiză mai rece a diferitelor stări şi poziţii ale
părţilor care compun o realitate, astfel încât din reprezentarea stadiilor
succesive ale gestului/deplasării să rezulte în faţa ochilor privitorului iluzia
mişcării, aşa cum se va verifica ulterior în mecanismul cinematografului.( Că
pictura tinde să reprezinte mişcarea este efectul „ideii-cinema”137 care, potrivit
lui Waroquier, nu încetează să preocupe actul pictural şi care se împlineşte abia
astăzi în film).
Câteva concepţii bine delimitate ale futurismului sunt enunţate încă de la
început, dintre care poate cel mai important se referă la tentativa explicită de a
produce prin intermediul liniilor şi planurilor senzaţia ritmică a vitezei, a
mişcării spasmodice şi a zgomotului asurzitor. În primul Manifest al
Futurismului, la punctul 4 se proclamă apariţia unei noi frumuseţi a acestei
lumi: ”frumuseţea vitezei”; o maşină de curse împodobită cu marile ei tuburi e
declarată „mai frumoasă decât Victoria de la Samotrake” 138. Fascinaţi de
aparatul tehnic al civilizaţiei moderne, futuriştii savurează valorile vitale
degajate din apanajele vieţii citadine. Eul- anti-psihologic- se construieşte prin
percepţie, aşadar. Spre deosebire de sensibilitatea cvasi-epidermică şi fugitivă a
impresioniştilor, futuriştii sunt arhitecţi grăbiţi de ritmuri. În urgenţa renunţării
la retorică, la perspectivă (care se multiplică, se descentralizează sau rămâne
strict indicativă), ei folosesc un procedeu tehnic analitic - pretext formal
căruia-i este oferită o forţă de şoc, cel mai adesea prin culori stridente care dau
imaginii o spectralitate expresionistă. (Printr-un efect paratactic similar,
cinematograful expresionist german, din epoca de după război: Robert Wiene,
Murnau, Fritz Lang, încearcă să spargă cadrele percepţiei normale şi să ofere
lumii o viziune nouă, descoperind ritmuri sincopate sub influenţa unor pasiuni
exacerbate sau a nebuniei...)
137
apud Rudolf Arnheim- op.cit.,p.245.
138
apud Mario de Micheli- Manifestul futurismului, Ed.Meridiane, Bucureşti,1979,p.14.
266
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Dacă aşa-numita mitologie a vitezei, atât de adesea amintită în analizele de
gen, s-ar justifica prin dorinţa de racordare la progresele citadine, tehnica pe
care se bazează anamorfoza futuristă porneşte concret din intenţia de a crea o
operă în stare să mobilizeze centrii senzoriali ai privitorului astfel încât să-i
redea cât mai complet, fizic aproape, imaginea vizuală a deplasării. Asistăm la
o curioasă inversiune de fond, prin care sensibilul, ca origine a operei, e
deturnat înspre un nivel funciarmente abstract: schema constructivă a pânzelor
e abstractă- formele geometrice- cerc, spirală, triunghi, şi organizarea lor în
ordine determinată forţează imaginaţia privitorului să reducă la câteva elemente
de bază imaginea corpului aflat în mişcare; automobilul nu mai e automobil, ci
un conglomerat de cercuri (roţi) şi alte figuri geometrice ce tind spre aceeaşi
direcţie. Cu alte cuvinte, maşina, ca obiect, cedează locul viziunii plastice
asupra vitezei. Figurile se confundă cu peisajul într-o completă întrepătrundere
de planuri. E o încercare de a identifica spaţiul cu mişcarea imaginii şi,
implicit, de a relativiza durata efectuării ei. Într-o zonă convergentă cu
vitalismul nietzscheean sau teoria bergsoniană a universului rotitor de imagini,
mişcarea nu este însă cea a vectorului fizic, ci una proiectată în absolut- nu
direcţionată, ci dilatatorie, angrenând toate direcţiile tabloului, dând forţă de
expansiune imaginii centrale, pretextului realist ce mobilizează în desfăşurarea
sa întreg mediul înconjurător. Năucitor efect de viteză: orice accent realist este
pierdut, iar obiectele tind să se confunde cu spaţiul, sunt restrânse prin efecte
perspectivale la o prezenţă nedefinită, învăluitoare.
Boccioni introduce conceptul că în pictură obiectul nu trăieşte prin
realitatea lui adevărată decât ca o rezultantă plastică între sine şi mediu, de aici
„expansiunea corpurilor în spaţiu”. ”Noi concepem obiectul ca pe un nucleu
(construcţia centripetă) din care pleacă forţe (linii/forme-forţă) care-l definesc
în mediul înconjurător (construcţia centrifugă) şi îi determină caracterul
esenţial”139. Din punct de vedere optic, pictura futuristă funcţionează ca
spectaculoasă iradiere în planul suprafeţei, asociind efectul de „extindere în
spaţiu” cu un „efect emoţional exploziv”140. În mod similar, sculptura dă
impresia că înaintează în spaţiu; „Desfăşurarea unei sticle în spaţiu” de
Boccioni conferă obiectului forţa iradiantă, potenţialul necesar pentru a-l
integra în spaţiu; spirala imaginată în jurul axei sale sugerează desfăşurarea la
infinit a rotirii sale.
Fără îndoială, futurismul poate fi tradus simplist ca repetiţie de mişcări de
picioare, braţe, figuri; e vorba însă de o surprindere aproape conceptualizată a
formelor în nesfârşita manifestare a relativităţii lor. Efectul dinamic al unor
139
Grigore Arbore- Futurismul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980,p.71.
140
Arnold Gehlen-op.cit.,p. 142.
267
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
asemenea deplasări nu depinde în primul rând de ceea ce ştie privitorul despre
relaţia spaţială, ci este „corectă” din punctul de vedere al elementelor
configuraţiei conceptuale. Astfel, pe de o parte, această dinamică fixează un
reflex de sensibilitate, cu punctul originar în izolarea unei serii de experienţe
vizuale concrete:” Totul se mişcă, totul aleargă, totul se roteşte rapid. O figură
nu e niciodată stabilă în faţa noastră, ci apare şi dispare fără încetare. Prin
persistenţa imaginii pe retină, lucrurile în mişcare se multiplică, se deformează,
succedându-se ca nişte vibraţii în spaţiul pe care-l parcurg. Astfel, un cal în
goană nu are patru picioare; are douăzeci, iar mişcările lor sunt
triunghiulare”141. Pe de altă parte, acest reflex este transferat în concept de
creaţie, în tehnică optică, înţeleasă ca o prelungire a ritmurilor pe care obiectele
înseşi le imprimă asupra sensibilităţii umane. Impactul spectacular este
incontestabil: futuriştii fac să pătrundă printre planurile şi volumele obiectelor,
planurile şi volumele obiectelor înconjurătoare, într-o mişcare de volume şi
suprafeţe în concurenţă vitală sintetică. În primul manifest futurist se scrie:
„Corpurile noastre intră în divanurile pe care ne aşezăm, divanurile intră în noi,
după cum tramvaiul care trece intră în case, care la rândul lor se năpustesc în
tramvai contopindu-se cu acesta.”142
Ne aflăm foarte aproape de interpretarea bergsoniană dată mişcării: o
disoluţie a lucrurilor, o eliberare de propria lor materialitate prin transformarea
lor în lumină, senzaţie luminoasă, într-un curent turbionar de culori. Conceptul
intuiţiei (ca unic mod de a cuprinde realitatea în complexitatea sa în mişcare),
ca şi teoria duratei (realitatea interioară este devenire, dezvoltare) converg cu
această afirmaţie plastică a necesităţii de a reda mişcarea continuă, precum şi
cu acest refuz al fragmentarizării relaţiilor spaţio-temporale. Pentru Bergson,
clipele duratei nu se succed liniar, unele după altele, ci se contopesc dinamic
unele în altele, într-o succesiune fără exterioritate reciprocă; esenţa duratei nu
poate fi cunoscută din afară, ci prin instalare simpatetică în fluxul său de
tendinţe divergente.
Futurismul îmbină inextricabil senzaţia cu reflecţia, cu accent mai puternic
asupra celei din urmă, fapt simptomatic de altminteri pentru toate modalităţile
plastice ale începutului de secol, a căror estetică e determinată de un program
artistic conştient elaborat, aproape propagandistic ( Manifestul tehnic al picturii
futuriste apare în 1910, chiar înainte de a fi realizată prima pictură cu adevărat
futuristă), forţând aproape cibernetic efectul scontat în spectator.
În orice caz, mentalitatea cinetistă, de acum încetăţenită ca poetică oficială,
va duce la perceperea obiectului estetic ca operă deschisă, bazată pe
141
Mario de Micheli-op.cit.,p.44.
142
idem,p.57.
268
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

anamorfoze - deformări perpetue ale structurii de bază şi stări de re-creare BIBLIOGRAFIE

perpetuă. Lucrând stroboscopic, prin fuga între obiecte vizuale asemănătoare ca
aspect şi funcţie în totalitatea câmpului, dar diferind printr-o anumită trăsătură
perceptuală - amplasarea, mărimea, forma - atât impresionismul, cât şi
1.Arbore, Grigore- Futurismul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980.
futurismul practică, în tonuri diferite, un demers muzical, intuind că natura
lumii exterioare şi interioare nu poate fi redată decât în termenii unei diagrame 2. Arnheim, Rudolf-Arta şi percepţia vizuală, Ed.Meridiane, Bucureşti,1979.
a forţelor. Topografierea funcţională şi simbolică a realului ia înfăţişarea unei 3.Gehlen, Arnold-Imagini ale timpului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974.
operaţiuni simili-fenomenologice de dezvăluire, în sensul său cel mai profund
de repraesentatio, de punere în imagine; prin metamorfozele vizibilităţii, ochiul 4.Heidegger, Martin-Originea operei de artă, Ed. Univers, Bucureşti, 1982.
se pune treptat de acord cu ceea ce Heidegger numea irumpere a nemăsuratului: 5.De Micheli, Mario- Manifeste revoluţionare.Manifestul futurismului,
„Pretutindeni îşi face apariţia nemăsuratul, care nu e vidul nesfârşit al doar- Ed.Meridiane, Bucureşti,1979.
cantitativului, ci acela prin care cantitativul devine o calitate proprie,un mod
aparte al mărimii”143. 6. Ortega y Gasset, Jose-Dezumanizarea artei, Ed. Humanitas, Bucureşti,
2000.
7.Pichois, Claude- Viteză şi viziune a lumii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1990.
Adriana Stan 8. Rewald, John- Istoria impresionismului, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974.
Cercetător ştiinţific, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică Mercur, Cluj-Napoca 9. Schoffer, Nicholas- Noul spirit artistic, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1973.
Colaborator al Institutului pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy,
Cluj-Napoca

143
Martin Heidegger- Originea operei de artă,Ed.Univers, Bucureşti,1982,p.77.

269 270
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Solidaritatea oamenilor şi fidelitatea lor faţă de viaţă şi de
umanitate este un alt principiu comun care trebuie să
prevaleze întotdeauna asupra particularismelor. Orice
dragoste adevărată pentru o altă persoană are o calitate
intrinsecă: fiindcă eu iubesc în altul nu numai individul, ci
umanitatea întreagă, sau pe Dumnezeu însuşi, cum ar spune-o
un creştin sau un evreu.
Erich Fromm
271
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
SOCIOLOGUL CLUJEAN GEORGE EM.MARICA
ŞI SATUL ROMÂNESC
Ceea ce contează astăzi nu este diferenţa dintre cei care cred şi cei care nu cred,
ci deosebirea dintre cei preocupaţi şi cei indiferenţi.
Abatele Pire
Em. Marica (1904-1982), odinioară profesor de sociologie la Universitatea
”Regele Ferdinand” şi apoi cercetător la Sectorul de filosofie şi sociologie al
Filialei Cluj a Academiei Române s-a preocupat constant de problemele
sociologice ale satului românesc. Ca profesor a publicat, între altele, „Satul ca
structură psihică şi socială” (curs litografiat in 1948 şi republicat sub îngrijirea
lui Andrei Negru la Fundaţia Culturală Română în 2003), „Încercare de
definiţie a satului”(apărut în 1942 şi republicat în „Studii Sociologice” de către
Gheorge Cordoş şi Traian Rotariu în 1997). Investigaţiile rurale de teren s-au
concretizat în studiul Satul ardelean(1944). În ultimele decenii profesorul
Marica a participat la o serie de cercetări ale satului în judeţele Sălaj, Cluj,
Satu-Mare, astfel încât se poate spune că opiniile sale despre sat se bazează atât
pe literaturii de specialitate (sociologia rurală), cât şi pe contactul nemijlocit cu
satul românesc.
După cum se indică şi în titlu, studiul Încercare de definiţie a satului pune
dintru început problema fundamentală a definirii satului. Mai întâi George Em.
Marica se ocupă de criteriile ştiinţifice, logice şi metodologice ale unei
asemenea operaţiuni. Drapt urmare definirea satului trebuie să aibă un caracter
complex, sintetic apelând la o serie de factori determinanţi care trebuie să fie
prezentaţi într-o ordine firească şi anume: a)„ stratul de factori exteriori-
materiali”; b)„ stratul de factori interiori-spirituali”.
Cele două tipuri de factori se influenţează reciproc în condiţiile în care
factorii materiali (geografici şi economici) constituie stratul de „factori
explicativi de bază”¹ influenţând şi stratul de factori spirituali, sociologici şi
ideologici. Astfel, în formularea autorului „structura materială determină modul
de a fi al relaţiilor sociale şi al sufletului colectiv”². Relaţia este şi inversă:
factorii sociologici şi ideologici influenţează şi la rândul lor factorii naturali-
materiali. Complexitatea acestei situaţii este exemplificată de către autorul
studiului pe de o parte prin aceea că „ determinaţia mai mare a mediului natural
ca şi ocupaţia agricolă explică în bună măsură anumite trăsături ale spiritului
rural cum ar fi: apropierea mai mare de natură, concepţia sa mai metafizică,
sociabilitatea spontană mai pronunţată”, iar pe de altă parte factorii spirituali
(felul de a fi al sufletului rural) „determină la rândul lor raportul ruralului cu
natura”³. În realitate, cele două serii de factori (poate că ar fi fost de preferat o
272
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
utilizare mai nuanţată a noţiunii de „factori determinanţi”), au o însemnătate
constitutivă identică pentru viaţa socială ele fiind numai două perspective
asupra aceleiaşi realităţi sociale. În sfârşit, satul trebuie să fie definit, într-o
înţelegere structurală ca totalitate, subliniindu-se unitatea laturilor –
„straturilor” sale.
În acest punct al analizei, facem o trimitere la concepţia lui D. Gusti despre
cadrele (cosmic, biologic, psihic şi istoric) şi manifestările (economice,
spirituale, etico-juridice şi politico-administrative) caracteristice vieţii socio-
umane (cu aplicaţie la mediul rural), invocându-se şi legea paralelismului
sociologic („cadrele şi activităţile vieţii sociale nu pot fi reduse unele la altele,
ele există paralel şi se influenţează reciproc” 4). La D. Gusti teoria despre
cadrele şi manifestările vieţii sociale ca şi legea paralelismului sociologic este
destinată cercetărilor monografice de teren. La G. Em. Marica analiza factorilor
exteriori-materiali şi interiori-spirituali între care constată o „acţiune paralelă”
5, are un mai pronunţat caracter teoretic atât ca origine (literatura de
specialitate universală şi autohtonă) cât şi ca finalitate (abordarea teoretică a
satului).
În continuare George Em. Marica se ocupă de factorii constitutivi şi
determinanţi naturali-materiali. Punctul de plecare al consideraţiilor sale îl
constituie teza că satul este o unitate, adică „o formaţie socială cu viaţă proprie,
relativ independentă de indivizii ce o alcătuiesc”, indivizi care, interdependenţi
alcătuiesc un „tot”. Această unitate ar fi genul proxim al definiţiei satului.
Diferenţa specifică se originează în întrebarea „ce fel de unitate este el”? De
aici comparaţia, respectiv distincţia care se face între sat şi oraş şi care se
întâlneşte aproape la fiecare pas, atât în Încercare de definiţie a satului cât şi în
Satul ca structură psihică şi socială. Mai întâi asemănările: atât satul cât şi
oraşul sunt unităţi determinate de natura geografică. Deosebirea provine din
faptul că satul resimte în mai mare măsură influenţa naturii decât oraşul care, la
rândul său, infuenţează în mai mare măsură natura decât satul (este citat
W.Sombart). Apoi, cu toate că etnicul nu este constitutiv pentru „satul în sine”,
el are mai multe legături cu satul decât cu oraşul acesta din urmă având o
populaţie mai mobilă şi mai cosmopolită. Un alt element al diferenţei specifice
a satului faţă de oraş îl constituie omogenitatea mai pronunţată a satului
explicabilă prin omogenitatea economică a ţăranilor a căror ocupaţie de bază
este agricultura (comparativ cu diversitatea socio-profesională mai pronunţată a
oraşului - n.n.).
Referindu-se la factorii constitutivi şi determinanţi sociali, G. Em.Marica
analizează mai întâi volumul, densitatea, mobilitatea şi omogenitatea satului.
Cu această ocazie constată că satul având o populaţie mai puţin numeroasă, se
caracterizează prin existenţa unor relaţii interpersonale mai strânse. Lipsa de
273
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
densitate şi slaba mobilitate a locuitorilor săi, omogenitatea superioară a
satului se datorează atât structurii sale etnice cât şi economice şi profesionale
mai unitară; sub raport psiho-social autorul remarcă asemănarea mai mare
decât la oraş a locuitorilor unui sat din punctul de vedere al limbii, religiozităţii,
opiniilor, moravurilor şi normelor de conduită. Pentru a răspunde la întrebarea
privitoare la aspectul central al sociabilităţii rurale (cum se leagă şi se grupează
indivizii între ei), G. Em. Marica reia problema unităţii satului şi a naturii
acestei unităţi. Satul este o „unitate durabilă” iar consecinţa durabilităţii vieţii
lui sociale este apariţia unei „ordini sociale” între factorii ordonatori fiind
tradiţiile, obiceiurile, regulile sociale, conducerea (fie individuală, fie colectivă
– „sfatul bătrânilor”). Această unitate nu este realizată printr-un act conştient şi
voluntar ci prin comunitatea de viaţă tradiţională; structura socială nu are un
scop conştient (este „nefinală”); este o unitate primară (este citat Cooley) – toţi
locuitorii unui sat se cunosc şi sunt în contact personal; ei alcătuiesc o
„formaţie socială totală”, „bine integrată, dominată de un spirit colectiv”, până
la un punct o comunitate de viaţă „hotărâtoare pentru formaţia socială şi
idealurile sociale ale membrilor săi”6. „Unitatea totală” se datorează faptului că
ea se întreţine pe sine din ea însăşi, caracterizându-se prin autonomie (poate
să trăiască, la nevoie, prin mijloace proprii). Această autonomie se referă nu
numai la aspectele biologice şi economice ale vieţii, ci, în bună măsură, şi la
spectele vieţii spirituale, normele de gândire şi acţiune fiindale satului.
Factorii constitutivi şi determinanţi socio-spirituali ai satului se definesc în
concepţia lui Marica printr-o serie de standarduri de conduită, de valori şi
norme care îi condiţionează specificul. Valorile spirituale specifice satului sunt:
tradiţia („dominaţia obiceiurilor şi normelor moştenite, [...] dominaţia
trecutului asupra prezentului” 7) dar şi rutina şi inerţia; de asemenea dominantă
în viaţa satului este mentalitatea mistico-mitico-religioasă; tot de tradiţie ţine şi
„conformismul social” („manifestările individului nu trebuie să se abată de la
canoanele colective, care sunt intangibile tocmai în virtutea faptului că au fost
şi ale înaintaşilor”8); „individualismul ţăranilor care se asociază pe bază de
relaţii spaţiale (vecinătatea) şi de rudenie (familia, neamul) factorii sufleteşti
care condiţionează asocierea sunt: nevoia, tradiţia, obişnuinţa, rutina. Relativ la
natura sociabilităţii şi a spiritului rural G. Em. Marica prezintă ca aparţinând
satului (spre deosebire de oraş), caracterul mai intim, mai direct, mai personal
şi mai durabil al vieţii sociale rurale, simplitatea ei precum şi sinceritatea (ca
autenticitate şi naturalism), profunzimea şi complexititudinea legăturilor dintre
săteni.
Desigur, G. Em. Marica are în vedere, în studiile sale în primul rând satul
tradiţional. Este satul despre care marea majoritate a cercetătorilor săi (oameni
de ştiinţă, scriitori, filosofi) s-au pronunţat nu numai elogiativ, dar şi cu o
274
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
evidentă notă de idealizare. Ţinând seama la o asemenea tradiţie de abordare a
satului omul de ştiinţă clujean atrage atenţia asupra de pericolului absolutizării
aspectelor idealizante şi paseiste ale acestei tradiţii. Mai mult, în acord cu
realităţile rurale contemporane, el recunoaşte că „zilele satului – ale satului
autentic - [sic!] sunt numărate” 9. Iar verdictul în această problemă aparţine
unui proces ireversibil – urbanizarea.
În finalul studiului său, sintetizând coonsideraţiile anterioare G. Em.
Marica propune următoarea definiţie a satului – poate cea mai completă şi mai
complexă din literatura sociologică românească: „satul este o unitate cu bază
geografică, cu o populaţie agricolă şi puţin numeroasă, dar deasă, sedentară şi
omogenă, o unitate durabilă, puţin diferenţiată şi stratificată, însă bine
integrată, o uniatate nevoluntară şi nefinală (chiar o comunitate de viaţă), o
unitate primară şi totală (adică o unitate completă fără să fie complexă, ci
relativ simplă şi o unitate autonomă, mai bine zis autarhă), determinată de
tradiţie, care explică în mare măsură fixitatea sa, iraţionalismul motivaţiei
sociale şi conformismul social puternic ce domneşte la săteni, ca şi felul de a fi
rutinar al societăţii lor, caracterizează prin predominarea raporturilor
personale, intime, directe, totale, etc. Se pot aduce precizări şi mai departe,
determinând ce fel de unitate e satul, în mod obişnuit. Indiferent care din
clasificările de unităţi o adoptăm, fie pe aceea care găseşte numai două tipuri
de unităţi (masă şi grupă), fie pe aceea a lui Wiese care găseşte trei tipuri
(masă, grupă, corporaţie) sau pe aceea mai recentă a lui Gurvitch, care
distinge tot trei tipuri (masă, comunitate – corespunde „grupei” lui v. Wiese –
şi comuniune), putem spune că satul e în genere o grupă. El ia uneori şi
caracterul de masă sau comuniune, dar acestea sunt cazuri excepţionale; în
mod obişnuit satul e o grupare” ¹0.
Studiul Satul Ardelean fructifică investigaţiile seminarului de sociologie al
Universităţii din Cluj în iulie 1943 în comuna Râu Bărbat, plasa Pui, judeţul
Hunedoara. Odată cu aceste investigaţii respectiv cu sinteza rezultată, George
Em. Marica aplică la realitatea localităţii cercetate (şi prin extensie la satele şi
zona învecinată) elementele principale ale definiţiei satului. Punctul de plecare
este concepţia satului ca unitate, atât a proceselor sociale care îl caracterizează
în interior cât şi a raporturilor cu alte colectivităţi (în exterior). Abia în al doilea
rând cercetarea condusă de Marica s-a interesat de “condiţionările vieţii
sociale” (geografia, biologia şi istoria satului respectiv de credinţe şi folclor sau
fenomenele de cultură legate de fenomenele sociale). Cu o excepţie:
problemele de psihologie socială -“dată fiind intima conexiune între aspectul
social şi cel psihic”¹¹. În continuare şi concretizarea suportului teoretic din
Încercare de definiţie a satului, Marica tratează, în specificitatea locală a lor,
notele care, în concepţia sa, definesc satul: 1. “unitatea sătească”; 2.
275
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
diferenţirea socială şi profesională “(care este mai mică la sat decât la oraş); 3.
subunităţile săteşti cele mai importante (cătunele, cetele, întovărăşirile, sectele,
familiile rurale); 4. raportul satului în cauză cu late sate, cu oraşul şi cu statul,
şi pe lângă acestea, problemele demografice, aspectele cultural-spirituale,
credinţele magice, descântecele, folclorul. Similar opiniilor din lucrarea Spiritul
ardelean (publicată postum) autorul constată că Transilvania este, în general,
provincia cea mai “ridicată”, mai civilizată şi mai urbanizată a spaţiului
românesc. Realitatea rurală observată la nivelul comunei Râu Bărbat reclamă în
opinia sa extinderea cercetării la scara localităţilor limitrofe şi a regiunii. Un alt
element care defineşte satul ardelean este raportul autorităţilor române cu
minorităţile etnice, influenţele reciproce ale acestora de unde şi diversitatea şi
originalitatea culturală a provinciei.
În cursul intitulat Satul ca structură psihică şi socială, “unitatea sătească”,
trăsăturp definitorie a satului, este condiţionată de următoarele attribute
specifice constitutive: vecinătatea, comuniunea de interese economice, viaţa şi
experienţa comună, asemănarea credinţelor religioase şi magice respectiv
“unitatea religioasă (dată de conţinutul credinţei şi ceremonialul ca formă
exterioară a ei), “conformismul sufletesc”, dimensiunea spaţială mai redusă
(faţă de oraş), continuitatea şi stabilitatea mia mare. Deşi valoarea acestor
factori explicativi este inegală, numai luate împreună se poate accede la o
explicaţie “mulţumitoare” a unităţii săteşti. Ca unitate satul este: 1. o unitate
integrată, 2. o comunitate cu bază naturală, 3. o unitate în care asocierea se face
“în virtutea proximităţii spaţiale a oamenilor (vecinătatea); 4. o asociaţie
nevoluntară şi în general nefinală (adică fără scopuri prestabilite), şi, ca atare
mai durabilă (în acest aspect, afirmă autorul, satul este asemănător oraşului); 5.
o comunitate de viaţă deoarece îl cuprinde pe om “în întregime”; o “comunitate
primară” (adică primordială, ci o puternică influenţă asupra idealurilor şi
orizonturilor sale; 7. o “asociaţie primară, de ordin inconştient-tradiţional
(“deodată cu omul”, “o formaţiune socială universal-umană”, o unitate
constitutivă de socialitate” pentru că asigură individului “prima şi cea mai
complexă experienţă de viaţă socială organizată, formând natura sa socială şi
punându-I la dispoziţie idealurile collective”¹²); 8. un “grup primar” în care
date fiind provenienţa socială şi controlul colectivităţii asupra tuturor valorilor,
interesele individului sunt subordonate interesului social; 9. o “unitate totală”
în care poate trăi ca şi naţiunea, în mai mare măsură ca şi familia, “în sine şi
pentru sine”spre deosebire de oraş care nu poate să existe rupt de restul ţării;
10. o “unitate puţin diferenţiată şi stratificată”¹³ individualizată prin
omogenitatea structurii sale sociale. Dacă în 1944 în lucrarea Încercare de
definiţie a satului, George Em. Marica fusese tentat, după afirmaţia proprie să
considere satul drept o “unitate închisă”, în 1948, în Satul ca structură psihică şi
276
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

socială revine asupra opiniei anterioarearătând că atributul de “unitate închisă” etc. prin toate acestei studiile profesorului Marica despre sat, având în centru,
presupune “acel tip de societate care condiţionează admisibilitatea în sânul ei ca o coloană vertebrală, sunt valoroase şi astăzi pentru înţelegerea satului
de anumite criterii (stagiu, naştere, avere, cultură, etc.”¹4- ceea ce nu aparţine românesc de odinioară, a istoriei lui moderne şi contemporane dar şi pentru
oraşului. înţelegerea necesităţii schimbării satului în acord cu modernizarea societăţii
Referitor la “organul satului” (un centru cu funcţii “iniţiatoare şi româneşti. Şi cu toate că investigaţiile iniţiate şi conduse de către Dimitrie
ordonatoare”), George Em. Marica face distincţie între “satul vechi” Gusti au devenit repere clasice ale sociologiei (rurale) româneşti, contribuţiile
caracterizat în privinţa conducerii prin “simplitate” atât în ceea ce priveşte sociologului clujean George Em. Marica aduc o notă personală, îndeosebi în
compoziţia cât şi funcţionarea) şi satul contemporan (la 1948) definit prin plan teoretic atât ca urmare a cunoaşterii surselor europene şi americane ale
anumite funcţiuni de stat precum primarul, notarul, etc. Cu toate acestea în acestei teme, cât şi a constatărilor de teren şi interpretărilor personale ale
conducerea satului un rol deosebit revine, mai departe, tradiţiei şi moravurilor. acestora.
Mergând pe linia diferenţei specifice a satului în raport cu oraşul, George
Em. Marica apreciază că relaţiile de la ţară, condiţionate fiind de dimensiunea
Drd. Mihai Vasile Cucerzan
mai mică a satului respectiv de numărul mai restâns al locuitorilor săi, relaţiile
Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială
interumane sunt, faţă de oraş: mai directe şi mai primare, mai personale, mai
Colaborator, Insitutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
puţin diverse dar mai solide, mai puţin superficiale (cuprind întrega
Napoca
personalitate a omului). În sat, alături de procesele asociative, cât şi acelea
disociative (distincţia este preluată de la L. v. Wiesse) sunt în mare parte mai
“şterse” decât la oraş, îndeosebi primele faze, elementare (izolarea, contactul,
suportarea) recpectiv fenomenele mai complicate (concurenţa, opoziţia,
conflictul). Relaţiile predominante în mediul sătesc sunt asimilarea şi unirea,
(aceasta din urmă fiind mai organică şi mai spontană decât la oraş). Există o
bază naturală a relaţiilor din interiorul satului, rudenia; totodată un rol cu
deosebire important revine vecinătăţii; nu sunt ignorate relaţiile tradiţionale
precum “rudenia spirituală” (naş-fin), “frăţia de cruce” (prietenia). În fine,
relaţiile interumane ale satului se realizează ca relaţii “indivizi ca membri ai
comunităţii şi nu ca indivizi ca atare”.¹5
În concluzie putem afirma că studiile teoretice ale profesorului George
Em. Marica asupra satului (acela românesc în general şi ardelean în special)
având ca interes fundamental definirea satului, se caracterizează prin: 1.
temeinicie şi rigurozitate (sociologul clujean a frecventat autoriicei mai
autorizaţi în materie de sociologie generală şi rurală, în plan universal Cooley,
Thomas şi Znaniecki, L. V.Wiesse, Sorokin, Zimermann şi Galpin, ş.a. iar din
spaţiul românesc D. Gusti şi Şcoala monografică de la Bucureşti, E.Speranţia,
etc.); 2.un raport fertil între aspectele generale ca aspecte generale ale definiţiei
şi aspectele particulare ca expresie a interesului pentru ruralul românesc; 3.
abordarea complexă, multilaterală şi dialectică a fenomenului rural ceea ce
oferă demersurilor sale profunzime şi notorietate; 4. detaşarea de viziunea
tradiţională şi tradiţionalistă caracterizată prin ceea ce s-ar putea numi
„romantism rural” şi acreditarea necesităţii innovării prin urbanizare a satului,

277 278
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

TRIMITERI:

1. George Em. Marica, Încercare de definiţie a satului, în vol. Studii Sociologice,

Studiu introductiv, notă asupra ediţiei, lista pricipalelor lucrări şi selecţia
textelor de Gheorghe Cordoş Traian Rotariu, Centrul de Studii Transilvane,
Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, p.142
2. Ibid. p. 143
3. Ibid. p. 172
4. Dimitrie Gusti şi Traian Herseni, Elemente de sociologie, ed. a V-a (revăzută),
Edit. „Cartea Românească”, Bucureşti, 1940, p. 296
5. George Em. Marica, op. cit., p.150
6. Ibid. p. 159
7. Ibid. p. 163
8. Ibid. p. 165
9. Ibid. p. 171
10. Ibid. p. 172 Cercetarea şi cunoaşterea ştiinţifică nu e un scop în sine, ci
11. George Em. Marica, Satul ardelean, op.cit. p.297 un mijloc eficient pentru îmbunătăţirea continuă a condiţiei
12. Id. Satul ca structură psihică şi socială, ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra umane, colective şi individuale, de ameliorare a vieţii
ediţiei, indice de autori de Andrei Negru, Edit. „Argonaut”, Cluj-Napoca,
2004, p.206 cotidiene a marilor grupuri de oameni, de ridicare a nivelului
13. Ibid. p. 219 lor de înţelegere şi utilizare conştientă a legilor obiective de
14. Ibid. p. 216
15. Ibid. p. 228 dezvoltare a naturii şi societăţii.

Petru Pânzaru

279 280
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

ANALIZA GRADULUI DE ÎNDATORARE AL FIRMELOR DIN 16.Lichiditatea : variabila atributiva cantitativa discreta
MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA CU AJUTORUL PROGRAMULUI 17.Solvabilitatea : variabila atributiva cantitativa discreta
STATISTIC SPSS 18.Gradul de indatorare : variabila atributiva cantitativa discreta
19.Aprecierea gradului de indatorare : variabila atributiva calitativa

Cel mai sărac om este nu cel fără nici un ban, ci acela fără nici un vis. ANALIZA SI PRELUCRAREA DATELOR
John Salmela
ANALIZA UNIVARIATA
INTRODUCERE
A.VARIABILE CALITATIVE
Cercetarea presentată în articolul de faţă a fost realizata in perioada 1.tabele de frecventa
01.03.2006 – 01.06.2006 de Andronie Cristina , Bogdan Ovidiu , 2.grafice
Dragomir Codruta si Mocan Luminita .
B.VARIABILE ORDINALE
Scopul cercetarii : masurarea gradului de indatorare al firmelor din Mun. 1.tabele de frecventa
Cluj Napoca 2.grafice
Metodologie de esantionare : 3.parametri
Volumul esantionului a fost de 90 de firme clujene dintr-un total volum al 4.testarea unei proportii : testul BINOMIAL
populatiei de 6000 de firme 4.testarea uniformitatii : testul HI PATRAT
Metoda de esantionare folosita a fost esantionare simpla aleatoare pe baza
situatiilor financiare ale firmelor publicate pe paginile web ale Registrului C.VARIABILE CANTITATIVE
Comertului si a Ministerului Finantelor. 1.tabele de frecventa
Pasul mecanic : 60 2.grafice
Restrictii : firma nu are publicate situatiile financiare 3.parametri
Variabilele utilizate in aceasta cercetare sunt urmatoarele: 4.testarea semnificatiei mediei : testul T
1.Anul infiintarii: variabila de timp , cantitativa 5.testarea normalitatii distributiei
2.Capitalul social : variabila atributiva , cantitativa , discreta
3.Domeniul de activitate : variabila atributiva calitativa ANALIZA BIVARIATA
4.Nr de angajati : variabila atributiva , cantitativa continua
5.Cifra de afaceri : variabila atributiva cantitativa discreta A. ANALIZA DINTRE DOUA VARIABILE CALITATIVE
6.Venituri totale : variabila atributiva cantitativa discreta B. ANALIZA DINTRE DOUA VARIABILE CANTITATIVE
7.Cheltuieli totale : variabila atributiva cantitativa discreta C.ANALIZA DINTRE VARIABILE CANTITATIVE SI CALITATIVE
8.Profit sau pierdere ?: variabila atributiva calitativa
9.Rezultatul exercitiului : variabila atributiva cantitativa discreta
10.Tip de impozit platit : variabila atributiva calitativa I.ANALIZA UNIVARIATA
11.Datorii totale : variabila atributiva cantitativa discreta
12.Active curente : variabila atributiva cantitativa discreta A.VARIABILE CALITATIVE :
13.Active totale : variabila atributiva cantitativa discreta • Tip de impozit platit
14.Capitaluri proprii : variabila atributiva cantitativa discreta
• Profit si pierdere
15.Rentabilitatea : variabila atributiva cantitativa discreta

281 282
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Tabele de frecventa si grafice Bar Chart

Frequency Table tip de impozit platit

profit sau pierdere? 60
Frequency Percent Valid Cumulativ
Percent e Percent 50
Valid Pierdere 24 26,7 26,7 26,7
profit 66 73,3 73,3 100,0
40
Total 90 100,0 100,0

Bar Chart 30

profit sau pierdere?

70 20

60

Frequency
10
50

40
0
30
imp pe profit imp pe venit microin

20 tip de impozit platit

Frequency

10

0 Dintre firmele chestionate 36,7 % platesc impozit pe profit iar 63,3 %

pierdere prof it
platesc impozit pe venitul microintreprinderilor. Incepand cu anul 2007 toate
profit sau pierdere? firmele vor plati impozit pe profit conform Noului Cod Fiscal.
Majoritatea firmelor chestionate (73,3 %) au inregistrat profit iar restul de
26,7 % au inregistrat pierdere. B.VARIABILE ORDINALE :
• Domeniul de activitate
Frequency Table • Anul infiintarii
tip de impozit platit • Aprecierea gradului de indatorare
Frequency Percent Valid Cumulativ • Nr de angajati
Percent e Percent • Profit ?
Valid imp pe33 36,7 36,7 36,7
profit
imp pe57 63,3 63,3 100,0 Tabele de frecventa si grafice
venit
microintre
prindere
Total 90 100,0 100,0

283 284
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Frequency Table Firmele chestionate s-au infiintat intre anii 1991-2004. Se observa ca
anul infiintarii cele mai multe firme chestionate au fost infiintate in ultimii 4 ani.
Freque Percent Valid Cumula
ncy Percent tive Frequency Table
Percent domeniu activitate
Va 1991 10 11,1 11,1 11,1
lid Freque Percent Valid Cumula
1992 7 7,8 7,8 18,9 ncy Percent tive
1993 4 4,4 4,4 23,3 Percent
1994 6 6,7 6,7 30,0 Valid comert 35 38,9 38,9 38,9
1995 2 2,2 2,2 32,2 servicii 44 48,9 48,9 87,8
1996 1 1,1 1,1 33,3 product 11 12,2 12,2 100,0
1997 3 3,3 3,3 36,7 ie
1998 5 5,6 5,6 42,2 Total 90 100,0 100,0
1999 2 2,2 2,2 44,4
2000 4 4,4 4,4 48,9 Bar Chart
2001 8 8,9 8,9 57,8
2002 11 12,2 12,2 70,0
2003 15 16,7 16,7 86,7 domeniu activitate
2004 12 13,3 13,3 100,0
Total 90 100,0 100,0 productie

12,2%
Bar Chart
anul infiintarii comert
20 38,9%

48,9%

10
servicii
Percent

Firmele chestionate isi desfasoara activitatea in trei mari domenii : productie

0 , servicii si comert. Din graficul de mai sus se poate observa ca 48,9 % din
1991 1993 1995 1997 1999 2001 2003
1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004
firme presteaza servicii , 38, 9 % realizeaza venituri din comert iar 12,2 % au
ca domeniu de activitate productia.
anul infiintarii

285 286
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Frequency Table Frequency Table

Angajati aprecierea gradului de indatorare

Freque Percent Valid Cumula Freque Percent Valid Cumu

ncy Percent tive ncy Percent lative
Percent Percent
Valid 1-10 78 86,7 86,7 86,7 Valid foarte 7 7,8 7,8 7,8
10-20 7 7,8 7,8 94,4 slab
20-30 2 2,2 2,2 96,7 slab 20 22,2 22,2 30,0
40-50 1 1,1 1,1 97,8 mediu 32 35,6 35,6 65,6
>50 2 2,2 2,2 100,0 bun 21 23,3 23,3 88,9
Total 90 100,0 100,0 foarte 10 11,1 11,1 100,0
bun
Bar Chart Total 90 100,0 100,0

Bar Chart
angajati
100

aprecierea gradului de indatorare

80
40

60
30

40

20
20
Percent

0
10
1-10 10-20 20-30 40-50 >50

Percent
angajati
0
foarte slab slab mediu bun foarte bun
Majoritatea firmelor chestionate au pana la 10 angajati . Se poate observa la
analiza variabilei “tip de impozit platit “ ca 63,3 % din firme platesc impozit pe aprecierea gradului de indatorare
venitul microintreprinderii , una dintre conditiile de incadrare in aceasta
categorie fiind ca nr de angajati sa nu depaseasca cifra 9.

287 288
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Firmele chestionate au gradul de indatorare mediu (cele mai multe 35,6 %). Anul infiintarii : 25 % din firmele chestionate sunt infiintate in intervalul
1991-1994, 50 % sunt infiintate intre 1991-2001 , 75 % sunt infiintate intre
Parametri 1991-2003, iar restul pana in anul 2004.

Frequencies Asimetria
Asimetria ne arata modul cum se distribuie variabila pe orizontala fata de
Statistics valoarea medie.
anul domeniu angajati aprecierea Aprecierea gradului de indatorare : valoarea coeficientul de asimetrie
infiintarii activitate gradului de este -0,003 .Aceasta inseamna ca repartitia studiata este foarte usor asimetrica
indatorare la dreapta fata de valoarea medie. Acelasi
N Valid 90 90 90 90 lucru il putem observa si din graficul de mai jos.
Missing 0 0 0 0
Mean 1998,64 1,7333 1,2778 3,0778 aprecierea gradului de indatorare
Median 2001,00 2,0000 1,0000 3,0000 40

Mode 2003 2,00 1,00 3,00

Std. 4,739 ,66704 ,91219 1,10390
Deviation 30

Variance 22,456 ,44494 ,83208 1,21860

Skewness -,471 ,363 4,139 -,003
20
Std. Error ,254 ,254 ,254 ,254
of
Skewness
10
Kurtosis -1,388 -,757 17,840 -,601

Frequency
Std. Dev = 1,10
Std. Error ,503 ,503 ,503 ,503 Mean = 3,1
of Kurtosis 0 N = 90,00

Minimum 1991 1,00 1,00 1,00 1,0 2,0 3,0 4,0 5,0

Maximum 2004 3,00 6,00 5,00 aprecierea gradului de indatorare

Percentiles 25 1994,00 1,0000 1,0000 2,0000
50 2001,00 2,0000 1,0000 3,0000 Boltirea
75 2003,00 2,0000 1,0000 4,0000 Boltirea ne ajuta sa comparam cum se distribuie pe verticala repartitia
studiata fata de valoarea medie.
Mediana Nr de angajati : valoarea coeficientului de aplatizare este +17,84 . Aceasta
Valoarea mediana ne imparte variabila in 2 parti egale . inseamna ca distributia noastra este foarte aplatizata , serie platicurtica. Acest
Anul infiintarii : 45 din firmele chestionate sunt infiintate in lucru se poate vedea si din graficul de mai jos. Aplatizarea se datoreaza faptului
intervalul1991-2001 , iar restul au infiintate dupa anul 2001. ca majoritatea firmelor au intre 1-10 de angajati iar restul (procente foarte mici)
au angajati cuprinsi intre alte intervale.
Modala
Valoarea modala ne arata unde se inregistreaza cele mai multe frecvente.
Nr de angajati : cele mai multe firme au nr de angajati intre 1-10.

Quartile
Valorile quartile ne impart variabila in 4 parti egale.

289 290
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Ca urmare a acestui test am obtinut un sig de 0.283 > 0,05 ceea ce ne arata
angajati
ca ipoteza nula formulate mai sus este acceptata. Cei care au raspuns da sunt in
100
proportie de 70 %.
80
Testarea uniformitatii : Testul HI PATRAT
Anul infiintarii
60

Formulam ipoteza nula

40
HO : distributia este uniforma
H1 :distributia nu este uniforma
Test Statistics
Frequency

20
Std. Dev = ,91 anul infiintarii
Mean = 1,3
Chi-Square 36,622
N = 90,00
0
1,0 2,0 3,0 4,0 5,0 6,0
df 13
Asymp. Sig. ,000
angajati a 0 cells (,0%) have expected frequencies less than 5. The minimum
Testarea semnificatiei unei proportii : Testul Binomial expected cell frequency is 6,4.

Profit ? In urma testului am obtinut o valoare HI PATRAT destul de mica iar sig de
Formulam ipoteza nula 0,000 < 0,05 . ceea conduce la respingerea ipotezei nule. Variabila anul
H0 : cei care au raspuns da (inregistreaza profit) sunt in proportie de 70 %. infiintarii nu are repartitia uniforma. Acelasi lucru se poate observa si din grafic
H1 : cei care au raspuns da (inregistreaza profit) difera semnificativ de prezentat mai sus.
aceasta proportie.

NPar Tests C.VARIABILE CANTITATIVE :

• Capital social
Binomial Test • Cifra de afaceri
Categor N Observ Test Asymp. • Venituri
y ed Prop. Prop. Sig. (1- • Cheltuieli
tailed) • Rezultatul exercitiului
profit Group da 66 ,7 ,7 ,283
• Datorii totale
sau 1
pierdere • Active curente
Group nu 24 ,3 • Active totale
2 • Capitaluri proprii
Total 90 1,0 • Rentabilitatea
a Based on Z Approximation. • Lichiditatea
• Solvabilitatea
• Gradul de indatorare

291 292
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Valoarea medie ne arata valoarea reprezentativa pentru un grup de date,

Tabele de frecventa si grafice valoarea medie in jurul careia se inregistreaza valorile.
capital social gradul de indatorare
Frequency Percent Valid Cumulative
Percent Percent N Valid 90
Valid 2000 73 81,1 81,1 81,1 Missing 0
2033 1 1,1 1,1 82,2 Mean 2,1090
2100 1 1,1 1,1 83,3
Std. 26,69228
3000 1 1,1 1,1 84,4
10000 1 1,1 1,1 85,6 Deviation
16000 1 1,1 1,1 86,7 Variance 712,47779
17351 1 1,1 1,1 87,8 Minimum -122,05
30000 1 1,1 1,1 88,9 Maximum 179,44
64800 1 1,1 1,1 90,0
100100 1 1,1 1,1 91,1 Gradul de indatorare : valoarea medie obtinuta este 2,1090 . Gradul de
150000 1 1,1 1,1 92,2 indatorare mediu este 2,1090.
500000 1 1,1 1,1 93,3
680000 1 1,1 1,1 94,4 Abaterea standard si varianta
825100 1 1,1 1,1 95,6
Abaterea standard si varianta ne arata cu cat se abat in medie
994512 1 1,1 1,1 96,7
2233500 1 1,1 1,1 97,8 valorile noastre fata de valoarea medie.
4800000 1 1,1 1,1 98,9 Gradul de indatorare : abaterea standard are valoarea 26,6923 iar varianta
5000000 1 1,1 1,1 100,0 (dispersia) este 712,4778.
Total 90 100,0 100,0 Se poate aprecia o dispersie mare a raspunsurilor. Coeficientul lui Pearson
calculat ca si raport intre dispersie (varianta ) si medie este de 356, 2389. Aceasta
capital social valoare este foarte mare , populatia studiata fiind foarte eterogena. In acest caz
0,0
media nu este prea reprezentativa .
500000,0 Modala
1000000,0
Valoarea modala ne arata unde se inregistreaza cele mai multe frecvente.
1500000,0
2000000,0 capital social
2500000,0

3000000,0
3500000,0
N Valid 90
capital social

4000000,0
Std. Dev = 769898,5
Missing 0
4500000,0
M ean = 173050,0 Mode 2000
5000000,0 N = 90,00
0 40 80 Minimum 2000
20 60 100
Maximum 5000000
Frequency

In general (81,1 %) firmele chestionate au capitalul social de 2.000.000 lei Capitalul social : valoarea modala obtinuta este 2.000.000. Cele mai multe
restul avand un capital cuprins in intervalul [2.033.000-5.000.000.000] firme chestionate au capitalul social minim de 2.000.000. Se preconizeaza ca
incepand cu anul 2007 firmele cu capital socilal de 2.000.000 vor trebui sa-si
Parametri majoreze capitalul social.
Valoarea medie

293 294
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

capital social pana la 50 % din firme au datorii totale cuprinse 53489,25 – 362857,50 ,
0,0
pana la 75 % din firme au datoriile totale cuprinse intre 362857,50-1597590,75
500000,0 iar restul au datorii totale cuprinse intre intervalul quartilic : 1597590,75 –
1 000000,0
124877753 .
1 500000,0
2 000000,0
2 500000,0 Asimetria si boltirea
3 000000,0
Asimetria ne arata modul cum se distribuie variabila pe orizontala fata de
ial

3 500000,0
valoarea medie.
o c

4 000000,0
ls

Std. Dev = 769898,5

Boltirea ne ajuta sa comparam cum se distribuie pe verticala repartitia
ita

4 500000,0 M ean = 173050,0

a p

5 000000,0 N = 90,0 0
studiata fata de valoarea medie.
c

0 40 80
20 60 100

Frequency gradul de indatorare

Mediana
N Valid 90
Missing 0
Valoarea mediana ne imparte variabila in 2 parti egale .
Mean 2,1090
active totale
Skewness 2,518
N Valid 90
Std. Error of Skewness ,254
Missing 0
Median 522994,50 Kurtosis 27,253
Minimum 345 Std. Error of Kurtosis ,503
Maximum 145251872
Minimum -122,05
Active totale : jumatate din firmele chestionate au un total al activelor de Maximum 179,44
pana la 522994,500 lei iar restul au active totale cuprinse in intervalul
522994,50 lei – 145251872 lei.
gradul de indatorare
Quartile 80
Valorile quartile ne impart variabila in 4 parti egale.
60
datorii totale
N Valid 90 40
Missing 0
Minimum 2478

y
20

c
Maximum 124877753

en
Std. Dev = 26,69

u
q
Percentiles 25 53489,25 Mean = 2,1

re
F
0 N = 90,00
50 362857,50

-1

-1 0

-8

-6

-4

-2

0,

20

40

60

80

10

12

14

16

18
0
20

00

0,

0,

0,

0,

,0

,0

,0

,0

0,

0,

0,

0,

0,
75 1597590,75

0
,

,0
Datorii totale : 25 % din firmele chestionate au datorii totale cuprinse in gradul de indatorare

intervalul 2478 – 53489,25,

295 296
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Coeficientul de asimetrie a lui Pearson are valoarea +2,518 iar coeficientul de One-Sample Test
aplatizare are valoarea + 27,53 . Concluzia care o putem trage este ca distributia
noastra este usor asimetrica la dreapta fata de valoarea medie si variabila studiata Test
are o distributie foarte boltita (serie leptocurtica). Value = 3
Boltirea pronuntata se datoreaza catorva firme care au gradul de indatorare t df Sig. (2- Mean 95%
foarte mare. tailed) Difference Confidenc
e Interval
of the
TESTAREA SEMNIFICATIEI MEDIEI : TESTUL T Difference
Cifra de afaceri Lower Upper
gradul -,317 89 ,752 -,8910 -6,4816 4,6996
Formulam ipoteza nula de
H0 : cifra de afaceri medie are valoarea 0. indatorare
H1: cifra de afaceri medie difera semnificativ de valoarea 0.
S-a obtinut o valoare sig de 0,752 >> 0,05 ipoteza nula fiind acceptata. Gradul
One-Sample Test mediu de indatorare este aproximativ 3.

Test
Value Testarea normalitatii distributiei – Testul Kolmogorov – Smirnov
=0
Cheltuieli totale
t df Sig. (2- Mean 95% Confidence
tailed) Difference Interval of the Formulam ipoteza nula
Difference H0 : variabila cheltuieli totale este distribuitie normala
Lower Upper H1 : variabila cheltuieli totale nu este o distributie normala.
cifra de 5,871 89 ,000 2889533,733 1911528,279 3867539,188
afaceri One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test

cheltuieli
In urma testului am obtinut o valoare sig de 0,00 < 0,05 ceea ce inseamna ca N 90
ipoteza nula este respinsa, valoarea medie diferind semnificativ de valoarea 0. Normal Mean 2722165,25
Din intervalul de incredere putem spune ca cifra de afaceri medie este cuprinsa in Parameters
intervalul 1911528,279 – 3865739,188. Std. Deviation 4754964,500
Most Extreme Absolute ,273
Gradul de indatorare Differences
Positive ,255
Formulam ipoteza nula Negative -,273
H0 : gradul de indatorare mediu este 3. Kolmogorov- 2,592
H1: gradul de indatorare mediu nu este 3. Smirnov Z
Asymp. Sig. (2- ,000
tailed)
a Test distribution is Normal.

297 298
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

b Calculated from data. rentabilitatea %

80

In urma testului K-S deoarece valoarea sig este 0,00 < 0,05 , ipoteza nula nu
este acceptata , variabila cheltuieli totale nu este o distributie normala. 60

Rentabilitatea 40

Formulam ipoteza nula

H0 : rentabilitatea este distribuitie exponentiala

cy
20
H1 : rentabilitatea nu este o distributie exponentiala.

en
Std. Dev = 226,40

qu
Mean = -32,8

Fre
0 N = 90,00

One-Sample Kolmogorov-Smirnov Test

-1
-1 00,
-1 00,
-1 00,
-1 00
-9 00,
-8 0,0
-7 0,0
-6 0,0
-5 0,0
-4 0,0
-3 0,0
-2 0,0
-1 0,0
0, 0,0
10
20 ,0
30 ,0
40 ,0
50 ,0
0
4
3 0
2 0
1 0
0 ,0
0 0
0
0
0
0
0
0
0
0

0
0
0
0
0,
0
rentabilitatea rentabilitatea %

%
N 90 In urma testului K-S s-a obtinut pentru sig o valoare de 0,05. Pentru a accepta
Exponential Mean 30,8896 ipoteza nula sig > 0,05 (strict mai mare). Daca privim graficul de mai sus putem
parameter. observa ca repartitia noastra are o distributie exponentiala pana la un moment dat.
Most Extreme Absolute ,167
Differences
Positive ,167 II. ANALIZA BIVARIATA
Negative -,015
Kolmogorov- 1,357 A. ANALIZA DINTRE DOUA VARIABILE CALITATIVE
Smirnov Z
Asymp. Sig. (2- ,050 Vom analiza existenta unei legaturi intre sectorul de activitate si
tailed) profitul/pierderea obtinuta
a Test Distribution is Exponential.
b Calculated from data. Formulam ipoteza nula
c There are 24 values outside the specified distribution range. These values H0 : intre cele 2 variabile nu exista legatura
are skipped. H1 : intre cele 2 variabile exista legatura

sector de activitate * profit sau pierdere? Crosstabulation

profit sau Total

pierdere?
pierdere profit
Sector decomert 9 26 35
activitate
productie 4 7 11
servicii 11 33 44
Total 24 66 90

299 300
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Chi-Square Tests In urma prelucrarii de mai sus , am obtinut o valoare a coeficientului de

contigenta a lui Pearson c de 0,082. Acest coeficient c ia valori intre 0 – 1 .Cu cat
Value df Asymp. Sig. (2-sided) valoarea lui c este mai mare cu atat se poate concluziona o legatura intre cele
Pearson ,608 2 ,738 doua variabile. Cu cat valoarea lui c este mai aproape de 0 , intre cele doua
Chi- variabile nu exista legatura.
Square Probabilitatea de acceptare a ipotezei nule sig este de 0,738 >> 0,05 ipoteza
Likelihood ,575 2 ,750 nula neputand fi respinsa. Cele doua variabile sunt independente.
Ratio Daca ne uitam si la grafic nu putem trage o concluzie ca firmele dintr-un
N of Valid90 anumit sector de activitate inregistreaza un anumit rezultat (profit si pierdere).
Cases
a 1 cells (16,7%) have expected count less than 5. The minimum expected Vom analiza in continuare existenta legaturii intre sectorul de activitate si
count is 2,93. tipul impozitului platit.

Symmetric Measures Formulam ipoteza nula

H0 : intre cele 2 variabile nu exista legatura
Value Approx H1 : intre cele 2 variabile exista legatura
. Sig.
Nomina Conting ,082 ,738 sector de activitate * tip de impozit platit Crosstabulation
l byency
Nominal Coefficient tip de impozit Total
N of 90 platit
Valid imp pe profit imp pe venit
Cases microintreprindere
sector de comert 15 20 35
a Not assuming the null hypothesis.
activitate
b Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis. productie 4 7 11
servicii 14 30 44
40
Total 33 57 90

30
Chi-Square Tests

Value df Asymp. Sig. (2-

20 sided)
Pearson Chi-Square 1,023 2 ,599
10
Likelihood Ratio 1,021 2 ,600
profit sau pierdere?
N of Valid Cases 90
pierdere
a 1 cells (16,7%) have expected count less than 5. The minimum expected
ount

count is 4,03.
C

0 prof it
comert productie servicii

sector de activitate

Symmetric Measures

301 302
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

H1 : intre cele 2 variabile exista legatura

Value Approx. Sig.
Nominal by Nominal Contingency ,106 ,599 Correlations
Coefficient
N of Valid Cases 90 cifra de venituri
a Not assuming the null hypothesis. afaceri totale
b Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis. Cifra dePearson 1 ,987
afaceri Correlatio
40 n
Sig. (2-, ,000
tailed)
30
N 90 90
Venituri Pearson ,987 1
20 totale Correlatio
n
tip de impozit plati Sig. (2-,000 ,
10
imp pe prof it
tailed)
N 90 90
ount

imp pe venit microin

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

C

0 treprindere
comert productie servicii

sector de activitate
30000000

Valoarea coeficientului de contingenta a lui Pearson obtinut este 0,106

iar valoarea 20000000

sig este 0,599 > 0,05 . Ipoteza nula nu poate fi respinsa , prin urmare nu exista
legatura intre sectorul de activitate si tipul impozitului platit. Totusi din grafic se
observa ca firmele care presteaza servicii aleg cel mai mult impozitul pe venitul 10000000

microintreprinderilor pentru ca acesta este egal cu 3 % din veniturile obtinute,

impozitul pe profit fiind calculat ca 16 % din Venituri – Cheltuieli. In general

cifradeafaceri
0
firmele prestatoare de servicii inregistreaza cheltuieli mai mici decat celelalte din
comert si productie.
-10000000
-10000000 0 10000000 20000000 30000000

B. ANALIZA DINTRE DOUA VARIABILE CANTITATIVE venituri totale

Vom analiza existenta legaturii si eventual intensitatea si forma ei dintre cifra Coeficientul de corelatie a lui Pearson obtinut ia valori intre [-1 si +1].
de afaceri si veniturile totale In urma prelucrarii s-a obtinut un coeficient de corelatie foarte mare de 0.987 ,
valoarea obtinuta pentru sig este 0,00 < 0.05, ipoteza nula fiind respinsa .
Formulam ipoteza nula Aceastea ne spune ca intre cifra de afaceri si veniturile totale exista o legatura
H0 : intre cele 2 variabile nu exista legatura foarte puternica.

303 304
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

Daca privim si graficul ne putem da seama ca e vorba de o legatura directa. Coeficientul de corelatie a lui Pearson calculat are valoarea 0,995 . Este
Acelasi lucru ni-l indica si semnul coeficientului de corelatie. Veniturile totale un coeficient foarte mare si aproape de valoarea maxima pe care o poate obtine
cresc odata cu cresterea cifrei de afaceri. acest coeficient. Valoarea obtinuta pentru sig este 0,00 < 0.05. Vom concluziona
Veniturile totale sunt formate din cifra de afaceri si alte venituri financiare. ca ipoteza nula este respinsa. Intre activele totale si datoriile totale exista o
Vom analiza existenta legaturii si eventual intensitatea si forma ei dintre puternica legatura directa . Mai mult din norul statistic se poate vedea acest lucru.
active totale si datorii totale Consideram ca aceasta legatura se datoreaza faptului ca datoriile ca si
componenta a pasivelor patrimoniale reprezinta sursa de finantare a activelor
Formulam ipoteza nula patrimoniale.
H0 : intre cele 2 variabile nu exista legatura
H1 : intre cele 2 variabile exista legatura C. ANALIZA DINTRE VARIABILE CANTITATIVE SI CALITATIVE

Correlations Vom analiza legatura dintre datorii totale si factorul domeniul de activitate
active totale datorii Formulam ipoteza nula
totale H0 : domeniul de activitate nu influenteaza semnificativ volumul datoriilor
active Pearson Correlation 1 ,995 H1 : domeniul de activitate influenteaza semnificativ volumul datoriilor
totale
Sig. (2-tailed) , ,000
N 90 90
datorii Pearson Correlation ,995 1 Test of Homogeneity of Variances
totale
Sig. (2-tailed) ,000 , datorii totale
N 90 90
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed). Levene df1 df2 Sig.
Statistic
5,192 2 87 ,007
140000000

120000000 ANOVA
100000000
datorii totale
80000000

60000000 Sum of Squares df Mean Square F Sig.

40000000
Between 716983980425082,000 2 358491990212541,100 1,733 ,183
Groups
datorii totale

20000000
Within 17997663828353390,000 87 206869699176475,800
0
Groups
-20000000 Total 18714647808778480,000 89
-2

20

40

60

80

10

12

14

16
00

00

00

00

00

00

00

00

00
00

00

00

00

00

00

00

00

00
00

00

00

00

00

00

00

00
00
0

active totale

305 306
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

8000000

7000000
ANOVA

6000000 cifra de afaceri

5000000
Sum of Squares df Mean Square F Sig.
Between 480059778228900, 4 120014944557225, 6,985 ,000
Groups 000 100
Meanof datorii totale

4000000

Within 1460507244673269 85 17182438172626,6

3000000
Groups ,000 90
2000000 Total1940567022902169 89
,000
1000000
comert servicii productie

domeniu activitate
10000000

Coeficientul Fisher reprezinta raportul dintre media variantelor dintre grupe 8000000
(varianta explicita)
si media variantelor din cadrul grupei (varianta reziduala ). Cu cat F este mai
mare cu atat variabila studiata (datorii totale ) este mai influentata de factor 6000000

(domeniu de activitate)

Mean of cifra de afaceri

Ipoteza nula este acceptata deoarece sig = 0,183 > 0, 05 . Iar coeficientul 4000000

Fisher este 1.733. Cu toate acestea din grafic si din rezultatele obtinute putem
observa o legatura de intensitate slaba intre aceste variabile . Firmele prestatoare 2000000
de servicii sunt cele mai putin indatorate iar cele care desfasoara comert au
datoriile cele mai mari . Acest lucru se datoreaza faptului ca firmele din comert
0
au datorii comerciale mari concretizate in stocurile ce trebuie sa si le asigure. f oarte mare si negat mediu f oarte mare si pozit
mare si negativ mare si pozitiv

aprecierea gradului de indatorare

Vom analiza legatura dintre cifra de afaceri si factorul aprecierea gradului
de indatorare
In urma testului de mai sus concluzionam ca gradul de indatorare este un
Formulam ipoteza nula factor important care influenteaza cifra de afaceri obtinuta . Sig obtinut are
H0 :gradul de indatorare nu influenteaza semnificativ cifra de afaceri valoarea 0,00 < 0,05 , iar coeficientul Fisher este egal cu 6,985. Ipoteza nula este
H1 : gradul de indatorare influenteaza semnificativ cifra de afaceri. respinsa . Din grafic se observa deasemenea ca cu cat firmele au cifra de afaceri
mai mare cu atat au gradul de indatorare mai mare . Aceasta se datoreaza faptului
Test of Homogeneity of Variances ca resursele financiare obtinute sunt reinvestite pentru finantarea activitatii sunt
cifra de afaceri insuficiente, restul resurselor fiind atrase din imprumuturi care sunt datorii.
Levene df1 df2 Sig.
Statistic
13,192 4 85 ,000

307 308
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

CONCLUZII

Gradul de indatorare al unei firme , calculat ca si raport intre datoriile totale

ale firmei si capitalurile proprii pe care le detin, este un indicator important
utilizat in special de catre banci si alte institutii financiare si de credit in vederea
aprecierii bonitatii firmei cu ajutorul unor functii credit-scor. In functie de gradul
de indatorare si alti indicatori calculati (solvabilitate , lichiditate, rentabilitate,
situatia fluxurilor de numerar, etc) acestea imprumuta, sau nu, firmele care
solicita credite.
Dupa cum s-a aratat in aceasta lucrare firmele clujene prezinta un grad În domeniul inteligibilului, mai presus de toate este ideea
mediu de indatorare. Raportul pe tara privind gradul de indatorare al firmelor Binelui, care este anevoie de văzut, dar odată văzută, ea
arata insa ca firmele au un grad de indatoare destul de mare. Acelasi lucru reiese
si din statisticile unor organisme internationale de profil precum : Fondul trebuie concepută ca fiind pricina pentru tot ce-i drept şi
Monetar International , Banca Centrala Europeana si Banca Mondiala care au frumos; ea zămisleşte în domeniul vizibil lumina şi pe domnul
cerut Bancii Nationale a Romaniei sa ia masuri si sa inaspreasca conditiile de acesteia, iar în domeniul inteligibil, chiar ea domneşte,
creditare .
Firmele clujene inregistreaza un grad mediu de indatorare deoarece ,
producând adevăr şi intelect.
comparativ cu firmele din alte regiuni ale tarii , se pare ca in Transilvania Şi de asemenea cred că cel ce voieşte să facă ceva cugetat în
administatorii acestor firme isi platesc mai “constiincios” datoriile (fiscale) fata viaţa privată sau în cea publică, trebuie s-o contemple.
de bugetul statului.
Sectorul de activitate cel mai indatorat este comertul . Firmele care au obiect
principal de activitate comertul contracteaza cele mai multe datorii (comerciale) Platon
pentru a-si asigura stocul necesar de marfuri. Firmele prestatoare de servicii sunt
cele mai putin indatorate , la mijloc aflandu-se firmele care opereaza in domeniul
productiei.
Se observa o incapacitate de finantare a investitiilor din resursele financiare
proprii, apelandu-se la contractari de imprumuturi ceea ce cresc gradul de
indatorare. Exista firme care se imprumuta atat de mult incat au capitaluri proprii
negative. Curios este, cum aceste firme reusesc sa obtina imprumuturi bonitatea
lor fiind afectata de un grad de indatorare mare.
Concluzionam, ca pentru a fi mai rentabile firmele ar trebui sa-si analizeze
cu precautie costurile indatorarii , sa acorde mai multa atentie alternativelor de
finantare printr-o cunoastere ampla a ofertelor pietei produselor si serviciilor
bancare, sa-si plaseze resursele financiare proprii mai eficent.

Ec. Andronie Cristina

Ec. Bogdan Ovidiu Marius
Ec. Dragomir Codruta Dana
Ec. Mocan Luminita

309 310
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
SIMONE WEIL VERSUS NIETZSCHE?
- etica măsurii şi apologia forţei -
„Con le stesse parole (amor fati )indicavano due opposti disegni.Per Nietzsche
l’amor fati celebrava le nozze dell’uomo con la terra, par la Weil erano le nozze
con il cielo” 144.
I.Epilog
Pandantul morţii lui Dumnezeu anunţate de Nietzsche este reprezentat de
“epuizarea”paradigmei structurii stabile a fiinţei, a crezului în existenţa unei
esenţe a acesteia.
Sub impactul nihilismului, gândirea experimentează caducitatea noţiunii de
fiinţă, care nu mai este, ci se transmite. În acest sens, “a gândi ar însemna doar a
actualiza în chip degustativ formele spirituale care au fost transmise”145.
Odata cu “apusul”metafizicii se estompează şi sistemul filosofic „clasic”.
totalizator. Aşadar, contemporaneitatea va înregistra cu stupoare câte un
exemplu de “identificare între scriitură şi experienţă” ca cel ipostaziat de
Simone Weil.
Concentrarea de viaţă şi de operă, de experienţă şi de limbaj reprezintă un
criteriu justificat de a i se asocia ceea ce Blanchot denumeşte “experienţa limită”
146
. Lumea înţeleasă ca şi cosmos are ca fundament măsura şi echilibrul, limita,
Simone Weil reprezinta un punct de reper pentru depistarea unei anumite
procesualitati a modernităţii, de unde transpare si asemănarea parţială147 cu
Nietzsche, prin caracterul simptomatic şi inactual al reflecţiilor ei.
Simptomatic întrucat nucleul tematic operant pentru Weil este constituit de
fenomenul dezrădăcinarii fiinţei şi al eşecului culturii sub impactul
metamorfozei moderne a puterii.
Caracterul inactual derivă din orientarea mistică cvasi-incompatibilă cu
procesul de criză a creştinismului înregistrat în contextul istoric al emergenţei
nihilismului şi a “efectelor” sale ( existenţialism, ateism, antisemitism, etc.).
144
“Cu aceeaşi sintagmă (amor fati) indicăm două paradigme opuse: pentru Nietzsche, amor fati
glorifica unirea omului cu pământul, pentru Weil-a omului cu cerul”- Comumitari o liberali -
Una possibila etica alternative - www.lateza:it/libri-online/veneziani/cap1
145
Pier Aldo Rovatti şi Gianni Vattimo, Dialectică, diferenţă, gândire slabă - Gianni Vattimo in
Gandirea slaba, Pontica, Constanta,1998
3 Michel Blanchot-L’entretien Infini, (L’experience limite, p.137-190), Gallimard, Paris, 1980
147
Asemănarea “parţială”rezidă în faptul că în cazul opoziţiei dintre principiul echilibrului şi al
excesului, Weil propune asumarea unei anumite “slăbiciuni”, manifestată prin acceptarea legii
necesităţii, în timp ce Nietzsche pledează pentru excesul de forţă ca putere creatoare/instituitoare
de valori.
311
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Cu toate acestea, Simone Weil nu se racordează la o anumită tradiţie
religioasă; opţiunea în care Weil a persistat până la sfârşitul vieţii a fost aceea de
a rămâne “o creştină pe pragul Bisericii”.
Această rezervă decurge din convingerea că universalitatea Bisericii catolice
este una de fapt ,iar nu de drept asa cum ar incerca aceasta să se
autolegitimeze:”Oriunde există stânjenire a inteligenţei există oprimare a
individului de către faptul social, care tinde să devină totalitar (…). Partidele
totalitare s-au format ca efect al unui mecanism analog utilizării formulei
‘anathema sit’. Această formulă şi utilizarea care i s-a dat impiedică Biserica să
fie catolică altfel decât prin nume” 148.
Motivul invocat pentru această atitudine ar fi acela că Biserica Romei ar
respinge valoarea spirituală a unor civilizatii precrestine care au contribuit la
configurarea creştinismului însusi. Or, Weil se pronunţă pentru acreditarea
formelor implicite de atitudini şi valori religioase.149
II. Opozitia limitat-nelimitat şi semnificaţia forţei
Una dintre aceste traditii precrestine pe care le valorifică Simone Weil este
înţelepciunea greacă. În acest sens, preia opoziţia logico-etică dintre limitat şi
nelimitat, concretizată în tragedia greacă prin cele două principii constitutive ale
existenţei-cel al echilibrului şi al formei şi cel al lipsei de măsură şi al excesului.
care este efectul coexistentei celor două principii nedistructive, a echilibrului
contrariilor. Acesta este prezent deopotrivă în lumea fizică şi în lumea morală.
Orice echilibru este periclitat sau compromis prin intervenţia forţei ( în
accepţia de “lipsă de măsură”), care relevă de un caracter ireversibil.
Simbolistica forţei e un element-cheie în decriptarea fenomenelor sociale,
dar şi a structurii sufletului uman.
Analogon-ul conceptului de forţă este greutatea materială (la pesanteur).
Transpunând impactul forţei din ordinea materială în cea spirituală, morală,
“căderea” ar fi efectul excesului de natural – acesta din urmă înţeles fie ca înclinaţie
148
‘ Scrisoare catre un om al bisericii’ in Autobiografie spirituala, Simone Weil, Humanitas,
2004, pag.166
149
”It is that there is an absolutely insurmountable obstacle to the incarnation of christianity. It is the
use of the two little words <anathema sit> ( …). I remain with all those things that cannot enter
Church, the universal repository, on account of those two little words(…). After the fall of the Roman
Empire, which had been totalitarian, it was the Church that was the first to establish a rough kind of
totalitarianism Europe in the thirteenth century(…). And the motive power of this totalitarianism was
the use of those two little words:<anathema sit>” (from ‘Simone Weil-A Life’ by Simone Petrement,
Schoken Books, p.466, NY, 1976, page 466).
312
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
pentru valori colective, “bunuri lumesti”, fie ca tendinţa umană de respingere a
transcendenţei):”Greutatea este forţa prin excelenţă…”(Caiete, 1941).
Însă sufletul uman este constituit din polaritatea a două tendinţe, anume forţa,
greutatea ce trage în jos (tendinţa descendentă) şi harul (tendinţa ascendentă).
Acesta din urmă se individualizează prin faptul că, “dacă toate miscarile
naturale ale sufletului sunt conduse de legi analoge legilor greutătii materiale,
harul singur face exceptie”150.
Greutatea în sens fizic şi moral ţine aşadar de ireversibilitatea forţei. Fiinta
umană se iluzionează că deţine controlul forţei:poemul Iliada constituie
paradigma ilustrativă a caracterului iluzoriu al forţei.
Soarta eroilor se află în mâinile zeilor, indiferent de aspiratiile, acţiunile şi
eforturile lor personale.
Poemul pune în scenă slăbiciunea fiinţei umane în faţa forţei şi a violenţei.
Fie că exercită sau suportă forţa, individul nu poate evita faptul de a fi
transformat de forţă.
Weil defineşte forţa ca „acel X care transformă pe oricine intră în raza ei
într-un lucru. Exercitată la limită, transformă fiiţa umană într-un lucru la modul
literal; (...). Cineva era acolo, iar în clipa următoare nu mai este nimeni. Ac esta
este spectacolul pe care Iliada nu pregetă să ni-l etaleze” 151.
Deşi finţ umană se află sub impactul forţei, al materiei, Weil consideră că
inocentul, „prostănacul”, este neafectat şiacţionează cu spontaneitate inconştientă
în asemenea situaţii.
În mod surprinzător, deşi nu acesta este termenul vehiculat, Nietzsche are o
concepţie similară atunci când tematizează „psihologia mântuirii”.
În Antichristul, Nietzsche etichetează pe Iisus ca fiind idiot, ceeea ce nu
trebuie luat in sensul literal, ca o insultă, ci ca specificul omului „simplu”
(yurodivyi- termenul rusesc originar), a carui „cvasi-divină naivitate”, îl
protejează, iotetic, de lumea inamică.
Exemplul cel mai citat al literatirii ruse este Prinţul Mâşkin, Idiotul lui Dostoievski 152.
Nu putem însă trasa o analogie directă şi validă între Iisus şi acest tip al
omului simplu (mujicul naiv), însă putem invoca analiza lui Weil a „prostului
150
Simone Weil, Greutatea si harul, Humanitas, 2003, pag.37
151
„that X that turns anybody who is subjected to it into a thing. Exercised to the limit, it turns
man into a thing in the most literal sense; it makes a corpse out of him. Somebody was there, and
the next minute there is nobody here at all. This is a spectacle that Illiad never wearies of
showing us”-Illiad Or The Poem Of Force”, p.163, from Simone Weil-<An Anthology>, Grove
Press, NY,1986
152
#21:”A face din Iisus un erou (…). Toată conceptualitatea noastră,
conceptul nostru cultural de spirit, nu au, in lumea in care a trăit Iisus, absolut nici un sens.
Vorbind cu rigoarea fiziologilor, aici ar fi la locul său un cu totul alt cuvânt..
.şi anume cuvântul de idiot” (Antichristul, Apostrof, 2003, p.46).
313
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
onest”, care a decăzut la ultimul grad al umilinţei, lipsit de orice consideraţie
socială, dar şi de demnitatea specific umană a raţiunii.
În eseul despre Iliada, se afirmă explicit despre Iisus ca până şi omul care
poartă armura minciunii nu poate experimenta forţa fără a fi transfigurat de
aceasta, în timp ce harul poate preveni efectul de corupere al forţei.
Deşi nu se afirmă explicit, din cele expuse anterior rezultă că acest tip de
inocenţă este un atribut natural al fiinţei, o parte a harului misterios al „loteriei
genetice spirituale”, iar nu ceva ce oamenii pot dobandi prin propriul efort153.
III. Tematizarea forţei în bhagavad - gita
Conştientizarea dinamicii forţei şi imperativul acceptării legii necesităţii
(naturale sau divine) trasează contururile unei etici a limitării, a măsurii sau a
slăbiciunii.
Ceea ce desparte pe greci de modernitate este o anumită atitudine
geometrică:”Noi suntem geometri numai în faţa materiei. Grecii au fost mai
întâi geometri în învăţarea virtuţii”154.
Tematizarea scizurii dintre armonia antică şi dezechilibrul modern trimite la
reflecţia heideggeriană asupra lumii care prin acţiunea ştiinţei a devenit imagine,
ducând la distrugerea legăturilor om-cosmos şi la uitarea fiinţei.
Alături de Iliada, Bhagavad-Gita constituie un exemplu complementar
pentru relevarea modului în care forţa acţionează asupra fiinţei umane şi a
atitudinii pe care aceasta ar fi de dorit a o adopta.
În Bhagavad-Gita, luptătorul Arjuna este pus in situaţia de a lupta contra
rudelor sale, dar nu se poate sustrage necesităţii acestui fapt (dharmei).
Dialogând cu zeul Krsna, Arjuna află că opoziţia dintre viaţă şi moarte este
aparentă, aşadar viaţa fiecăruia este numai o „formă exterioară”, iar faptul de a fi
omorât respectiv cel de a ucide, nu mai au nici o semnificaţie.
De asemenea, temerilor lui Arjuna privind compromiterea demnităţii prin
încălcarea legii proprii este supusă failibilitatii prin faptul că între necesitatea
legii proprii şi demnitate există identitate, iar libertatea nu se dobândeşte prin
abandonarea acţiunii la care obligă legea proprie, ci în interiorul acţiunii şi
potrivit rolului la care eroul a fost “distribuit” în istorie.
Libertatea presupune o desprindere interioară de act, iar nu una exterioară
prin abandonarea lui şi a lumii:”Nu prin abţinerea de la fapte ajunge omul la
153
Elementele unui mod de a “raspunde“ fortei vom incerca sa configuram in Excurs.
154 154
S.Weil, “L’Illiade ou le poeme de la force”, in La source greque, Paris, 1953, trad.it. in
La Grecia e le intuizioni precristiane, Torino, 1967, p.37.
314
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
nefăptuire (naiskarmya)şi nici prin renunţarea la lume nu se capătă desăvârşirea
[spirituală] (siddhi)” 155.
Responsabilitatea acceptării forţei aşa cum o descrie Simone Weil156 este
afină cu etica responsabilitatii la Weber.
Ceea ce conferă necesităţii caracterul imperativ este configuraţia ei
temporală:”necesitatea îl aruncă pe om în timp, dar îl lasă pe el să aleagă
posibilele consecinţe ale faptului de a.fi-aruncat” 157.
Corespondentul eticii”măsurii” ca acceptare a necesităţii şi surmontare a
acţiunii este reprezentat la Weber de etica datoriei profesionale (în sensul de
Beruf, chemare).
Dealtfel, chiar Weber dedică un fragment din Sociologia religiei eticii
războiului din Bhagavad-Gita:”în Bhagavad-Gita, detaşarea de lume capătă
configuraţia aparte că omul înţelept se confirma tocmai prin a acţiona mai precis
contra propriei sale acşiuni în lume, deoarece el făptuieşte, bineînţeles cea ce îi
este poruncit de îndatoririle de castă- însă interior el rămâne cu totul lipsit de
participare; el acţionează ca şi cum nu ar acţiona”158.
Potrivit acestei etici a măsurii, este necesar un anumit efort de a privi
dincolo de evenimente, adică de a privi lumea ca pe un text cu multiple niveluri
de lectură”159.
IV. Simone Weil & Nietzsche: repere de convergenţă & elemente distonante
Adepţii stilului fragmentar par a avea în comun amprenta totală a experienţei
asupra scriiturii ca mărturie si criteriu al autenticităţii.
1.Atât pentru Nietzsche, cât şi pentru Simone Weil, nihilismul sancţionează
generalizarea unui fenomen morbid specific modernităţiianume decadenţa.
Criza ce derivă din această situaţie nu ne „aruncă” în iremediabil, dar ne
constrânge la căutarea originii ideologiilor care a dus la decadenţă.
Simone Weil concepe modernitatea ca dominaţie a ilimitatului; contemplarea
limitelor şi a regularitatii cosmosului este substituită cu auto-cunoaşterea ştiinţei obsesive.
Legaturile om - lume pierdute şi-au găsit ca surogate false religii ( culte,
mişcări sociale de tipul „religiei civice” sau „conştiintei colective”). Treptat,
155
Bhagavad-Gita, Ed. Informaţia, Colecţia Documente spirituale, Bucuresti 1992, p.37
156
“Omul nu are nici o putere şi totuşi are o responsabilitate . Viitorul corespunde
responsabilităţii, trecutul neputinţei”(Quaderni, I, pp.334-335).
157
Alessandro del Lago, op.cit., p.90
158
M. Weber, Sociologia della religione, Milano 1983 vol.II, p.190
159
Quaderni, I, p.230 via Alessandro del Lago, op. cit., p.93)
315
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
aceste utopii renunţă la consistenţa elementului religios în virtutea acreditării
discursului social ca organizare a forţei.
Falsele religii şi ideologii corespund, pentru Nietzsche, formelor de nihilism
incomplet ca rezultantă a tranziţiei de la cultul lui Dumnezeu la un cult al idolilor.
În condiţiile acestei decadenţe înţeleasă drept criză a valorilor, Nietzsche
aduce în prim plan voinţa de putere ca instanţă creatoare de noi valori.
2.Simone Weil sugerează asumarea unei slăbiciuni înţeleasă nu ca laşitate
sau impas al gândirii şi acţiunii, ci ca o formă de curaj supranatural. O
exemplificare elocventă în acest sens o constituie eroul Bhagavad-Gitei, Arjuna,
care acceptă supunerea faţă de Krsna, dovedind astfel cunoaşterea necesităţii ca
manifestare a caracterului implacabil al forţei.
Chiar şi Nietzsche citează brahmanismul ca exemlpu de „putere nobilă”:”Există
nişte reţete pentru sentimentul puterii(....)pentru cei ce se pot stăpâni pe ei înşişi şi
cărora, prin aceasta, le este deja familiar sentimentul puterii(...)”160.
Nietzsche opune accepţiunii cotidiene a puterii ca violenţă şi dominare a
celuilalt puterea ca dominare a sinelui, ca eroism al cunoaşterii şi sublimare
estetică a instinctelor în detrimentul violenţei barbare, caracteristică individului
vulgar şi mediocru.
Curajului supranatural citat de Simone Weil vis a vis de Bhagavad-Gita, ca
asumare a slăbiciunii, i se contrapune acel curaj ca „detector” al formelor de
nihilism/decadenţă:”Din ceea ce exista nimic nu trebuie anulat, nimic nu este
dispensabil, laturile existenţei respinse de creştini şi de ceilalti nihilişti sunt chiar
de o nesfârşit mai înaltă preţuire în ierarhia valorilor decât ceea ce avea libertatea
să preţuiască ca şi bun- instinctul decadenţei. Pentru a înţelege aceasta trebuie
curaj, şi ca o condiţie a unui asemenea curaj, un belşug de forţă: căci exact atât
de departe cât poate îndrăzni să înainteze curajul, exact atât, după măsura forţei
proprii te aproprii de adevar”161.
3.Nietzsche consideră că elementul anti-crestin propriu zis este constituit
tocmai de ceea ce este creştin în sens ecleziastic:”simple întâmplări şi persoane
în locul simbolurilor, istoriografie pură în locul faptelor veşnice, formule goale,
rituri şi dogme în locul unei practici a vieţii. Creştină este indiferenţa totală faţă
de dogme, cult, preoţi, biserică, teologie”162.
În mod similar, Simone Weil, cu vocaţia ei de „creştină în afara Bisericii”,
cum s-a vrut în timpul vieţii163, „era obsedată de ideea de a găsi un teolog
160
Friedrich Nietzsche, Aurore, #65, pag.46, în vol.Opere complete, Hestia, 2001
161
Friedrich Nietzsche, Ecce hom, p.64
162
Friedrich Nietzsche, Voinţa de putere, Aion, 1999, p.109
163
vezi nota 7.
316
 INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare

liberal, capabil să depăşească vederile Bisericii vizibile şi să adere la noţiunea BIBLIOGRAFIE

de Biserica totală în sensul de receptacol universal al tuturor bogăţiilor
spirituale prezente ori trecute, fie şi implicite, oricare ar fi fost gradul lor de
heterodoxie”164.
În ciuda acestei deschideri spre o formă de religiozitate cât mai universalistă,
Weil ajunge să condamne iudaismul cu aceeasi vehemenţă pe care o reproşase
Bisericii catolice în pretenţia acesteia de a se acredita ca universală de drept165.
Pentru Weil, tradiţia iudaică are ca nucleu un Dumnezeu al forţei, al cruzimii, un
Dumnezeu lipsit de transcendenţă. Aşa cum Roma reprezintă imaginea forţei în
aspectul ei politic, statal, Israelul este forţa în aspectul ei sacru, religios.
Astfel, comite eroarea plasării acestei tradiţii în domeniul lucrurilor ce pot fi
afirmate sau negate.
V. Excurs – spre o etică a dreptăţii transformative
Exista o modalitate de a modifica efectele forţei în propria noastră fiinţă, de a ne
„opune” forţei, şi anume prin asumarea unei etici a justitiei transformative.
Daca nu recunoaştem în ce măsură necesitatea este înscrisă în destinul
fiecărei fiinţe umane, nu ne putem deschide spre umanitatea Celuilalt.
Doar cel care a cântărit (experimentat) dominaţia forţei şi ştie cum să îi facă
faţă este capabil de iubire şi dreptate- iată motto-ul dinamizant al
„sugestiei”noastre etice.
Printr-un act de constantă auto-interogatie, putem „măsura”modul în care
forţa acţionează asupra noastră şi a celorlalti prin noi înşine.
Mai mult, printr-un act de comuniune simpatetică, putem recunoaste că
necesitatea şi imprevizibilitatea destinală la care ne condamnă determinismul forţei,
ne obligă să refuzăm a-i reifica pe ceilalti, fie verbal sau efectiv, transformându-i în
lucruri.
Ana Ionesei
Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
1. MICHEL BLANCHOT, L’ENTRETIEN INFINI, Gallimard, 1980
2. JEAN GRANIER, NIETZSCHE, PUF, 1982
3. DANIEL HALEVY, NIETZSCHE,Ed.Bernard Grasset, Paris, 1944
4. FRIEDRICH NIETZSCHE, DINCOLO DE BINE SI DE RAU, Teora, 1988
5. ***,OPERE COMPLETE (AURORA, IDILE DE LA MESSINA, STIINTA
VESELA, Hestia, 2001
6. ***, VOINŢA DE PUTERE, Aion, 1999
7. SIMONE PETREMENT, SIMONE WEIL. A LIFE, Schocken Books, NY,
1976
8. PIER ALDO ROVATTI & GIANNI VATTIMO, GÂNDIREA SLABĂ,
Pontica, 1998
9. SIMONE WEIL, AUTOBIOGRAFIE SPIRITUALĂ, Humanitas, 2004
10. ***, FORME DE IUBIRE IMPLICITĂ A LUI DUMNEZEU, Humanitas,
2005
11. ***, GREUTATEA ŞI HARUL, Humanitas, 2003
12. ***, THE NEED FOR ROOTS, Harper & Row Publishers, 1971
13. http://www.lyber-eclat.net/lyber/cacciari/dran/7weil.html (Platonisme et
gnose. Fragment sur Simone Weil
14. Comumitari o liberali-Una possibila etica alternative - www.lateza:it/libri-
online/veneziani/cap1
15. RICHARD HOLLOWAY, MAY THE FORCE BE WITH YOU NOT-
www.sofn.org.uk/Conferences/may_the_force_be_with_you_not%20hollowa
y%202005htm

164
F. de Lussy, în Simone Weil, Oeuvres, edition etabilie sous la direction de Florence de Lussy,
Paris, Gallimard, colectia Quarto, 1999, p.983
165
“Creştinismul fiind catolic de drept, iar nu de fapt, consider legitim din parte-mi să fiu
membru al Bisericii de drept, iar nu de fapt, nu numai pentru o vreme, ci pentru toată viaţa dacă
e cazul”(Simone Weil, Autobiografie spirituală, Humanitas, 2004, pag. 37).

317 318
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Adu-ţi aminte că eşti interpretul rolului dorit de maestru.
Dacă este scurt, ca pe unul scurt, dacă este lung, ca pe unul
lung. Dacă doreşte să interpretezi rolul unui cerşetor, joacă-l
şi pe acesta astfel încât să pară cât mai natural. Dacă vrea să
joci rolul unui şchiop, al unui magistrat, sau al unui simplu
particular, fă la fel. Căci datoria ta este să interpretezi rolul
ce ţi s-a dat, într-o prezentare cât mai potrivită, dar să aleagă
acest rol, stă în puterea Altciuva.
Epictet
319
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
DESPRE DREPTUL BĂRBATULUI
DE A SE OPUNE AVORTULUI, CRIMĂ LA ADRESA UMANITĂŢII
Nici un copil nu aparţine părinţilor săi, ci Umanităţii!
Purtată de briza iluziei deşarte fantasma eternului, hăituită de limitele
timpului, alunecă plăpând şi ispititor de dulce peste mucegaiul lumeştilor
făpturi de viaţă, stârnind euforia lascivităţii, agale prelinsă în stropi mari de
rouă timpurie pe streaşina materiei adânc penetrată de preanesupusa voinţă a
unui demiurg strălucitor şi puternic, profan şi sublim, tronând din jilţul de
flăcări şi stele peste regatul cognoscibilităţii, zămislit din însăşi împreunarea
Zeiţei Dimineţii cu Amurgul Universului.
*
Trăim într-o lume bântuită de furtuna uitării, sufocată de valurile tristeţii,
zguduită de vulcanii disperării…
Trăim într-un timp măcinat de imaginea devenirii, sumbru încătuşat de
amintirea trecutului…
Trăim într-o criză profundă de noi…
Trăim…
*
Dar oare trăim?
A fost cineva o dată care a exclamat: “Gândesc deci exist!” – şi a murit la fel
ca orice muritor de rând… A murit pentru că nu e suficient să exişti, ci trebuie
să participi activ, să te implici dinamic şi constructiv, să te conştientizezi de
raţiunea acestei existenţe, să îţi asumi responsabilitatea clădirii ei… să trăieşti.
E uşor să te laşi legănat de valurile manifestării ca o algă agăţată de malul
existenţei, oscilând alene în sus şi-n jos pe undele cunoaşterii ignorate în
totalitate şi într-o profundă supărare faţă de ce-a fost sau va să fie, mulţumindu-
te să te complaci într-o lascivă stare de vegetativitate, sub iluzia aşa-zisei
“mulţumiri de sine”, când tu, de fapt, nici nu şti cine eşti, nici nu şti ce doreşti
şi nici ce cauţi acolo, nu şti nici unde, când, cum, dincotro şi spre ce se
îndreaptă râul care te îmbată cu foşnetul fiinţei sale, vrând parcă să-ţi pună la
încercare tăria vigilenţei şi puterea conştiinţei, vigoarea minţii şi curajul de a
cunoaşte realitatea.
Purtaţi de farmecul ignoranţei după ce ni s-a dat focul – care să încălzească
gheaţa din sufletele noastre – am făurit săbii şi suliţi, arcuri şi săgeţi şi am
ameninţat cu ele Înalturile în dorinţa nechibzuită de a cere mai mult: mai mult
grâu, mai multă carne, mai multă plăcere. Dar Zeii s-au supărat pe noi, şi ne-au
pedepsit prin foamete şi războaie şi boli şi dezastru şi altele ca să ne fie
320
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
învăţătură de minte să fim atenţi la legile vieţii. Şi ne-am potolit o vreme… însă
ni s-a dat apoi puterea aburului şi forţa mecanicii smulsă din măruntaiele
fecundei materii. Iar noi ne-am folosit de ea ca de un nou prilej de răzvrătire:
am vrut să dovedim măreţia, puterea şi tăria noastră; am vrut să dovedim că
putem supune totul, inclusiv Natura – de aceea am imaginat maşini pe măsură
şi le-am botezat în concordanţă cu meschina noastră aroganţă: “Titanic”.
Crunta pedeapsă ce a urmat ne este de acum binecunoscută: cataclisme,
războaie, foamete şi boli, moarte şi suferinţă…
Liniştiţi şi supuşi, puţin (însă doar puţin) speriaţi (mai bine zis îngrijoraţi) ne-
am gândit că poate ar trebui să învăţăm, totuşi, ceva din toate acestea; că poate
nu suntem decât nişte amărâţi de elevi la Grandioasa Şcoală a Vieţii şi că
pentru nivelul nostru există anumite legi, principii, datorii care ar trebui
respectate şi îndeplinite. De aceea am început să ne strângem din toate colţurile
micii planete albastre să ne întrunim să discutăm, să ne organizăm, să trecem la
fapte – să ne schimbăm. Dar când ne-am numărat – stupoare: eram nu
insuficienţi, ci nesemnificativ de puţini. Iar aceasta întrucât fraţii noştri şi
semeni întru raţiune (oare merităm acest atribut?) găsiseră altceva mai bun de
făcut: în loc să participe activ la cursurile vieţii, ei, dezertori neastâmpăraţi, se
jucau pe terenul de fotbal cu acele “Dinamis” explozive puse la îndemâna lor
de preaneîndurătoarele Puteri Cosmice conform principiului că paharul trebuie
băut până la fund ca să simţi cu adevărat savoarea otrăvii cum penetrează
mădularele fiinţei. Uitaseră de mult de forţa aburului, acum aveau alte jucării
evident mai performante: electricitatea, energia elementelor (atomismul:
fisiune, fuziune), energia cristalelor (laserul), energia vieţii în transformare
(bioenergia) – şi de aici goana după maşini din ce în ce mai performante
capabile să satisfacă într-o tot mai mare măsură poftele şi capriciile umane,
culminând cu roboţii, cu superordinatoarele, cu droizii.
Dar nu acestea sunt lucrurile rele – căci ele, prin însăşi natura lor reprezintă
un dat al devenirii, simple instrumente de lucru ce nu au tangenţă cu sfera
noţiunilor de bine şi rău. Singură atitudinea umană se supune acestei realităţi.
Şi omul, în dorinţa de a crea o maşină care să-i semene, a ajuns el însuşi să
semene unei maşini, să-i copieze modul de gândire, simţire şi utilizare. Da,
utilizare căci acum noi, oamenii, trăim “în reţea”, suntem “conectaţi” unii de
alţii, ne “utilizăm” unii pe alţii. Nu mai simţim pentru că nu avem timp, fiindcă
trebuie să “procesăm” un volum mare de “informaţii”. De fapt e impropriu spus
că noi o procesăm, ceea ce ar presupune gândire, dar ne este interzisă gândirea
– acum reţeaua gândeşte prin noi – căci oricum computerul nostru de bord nu
ar putea face faţă de unul singur acestui fluviu informaţional în care totul se
supune regulii binare a lui 0 (zero) şi 1(unu). Da, căci pentru calculator totul
este doar 0 şi 1: simplu şi concret! Dar cât de profund şi de complex! 0 şi 1
321
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
vedea şi Pitagora, însă el percepea în 0 principiul matern, feminin, dătător de
viaţă, mistic şi profund, blând şi înţelept, leagănul şi echilibrul universului; iar
în 1 – principiul masculin, viguros, copulator, activ şi energic, dinamizant,
raţional, ordonator, luminos – acel Luceafăr al cunoaşterii, maestrul spiritual ce
o învaţă pe Eva creaţiei cărarea ascezei spre devenirea fiinţei, prin
metamorfozarea imanenţei greşelii în permanenţa legii. Numai împreunându-se
acestea două – 0 şi 1 – vor putea oglindi în ele imaginea complexă a Realităţii
în tendinţa ei de transmutare în Eternitate.
Noi însă, nu vedem decât coaja, exteriorul şi, deşi vehiculăm concepte
precum – antimaterie, teleportare, viteză superluminică, eter, relativitate,
Univers etc – nu înţelegem nimic din toate acestea… pentru că nu înţelegem ce
e aceea viaţă… pentru că nu învăţăm să stăm de vorbă cu firul de iarbă, cu
umbra pădurii, cu pârâul de munte sau întinderea mării … pentru că nu le
cunoaştem… pentru că nu ne cunoaştem… pentru că ne ignorăm; pentr că…..
Trăim împreună şi totuşi fiecare e singur; e singur fiindcă nu are timp să-i vadă
pe ceilalţi… fiindcă e prins în sistem şi nu poate să iasă… fiindcă nu vrea să
iasă… căci nu ştie de ce…. Întrucât nici nu se întreabă de ce… pentru că nici
nu gândeşte… deoarece prin mintea lui doar se vehiculează anumite informaţii
preconcepute, prelucrate… şi el le crede (dar oare crede? Nu, căci nu are timp
să analizeze!) mă rog consideră… El consideră că omul are puterea de a crea
sau distruge o maşină. Dar mai consideră şi că oamenii sunt maşini!… Deci se
poate hotărî asupra naşterii, vieţii sau morţii unei astfel de maşini!… Totul nu e
decât un simplu proces tehnologic (putem chiar multiplica – clona – aceste
“aparate”, după dorinţă!?).
De aceea am imaginat o tehnică specială – avortul – pe care am ridicat-o la
rang de instituţie, tocmai pentru a sublinia monstruozitatea acestei crime
înfăptuită de specia umană împotriva ei înseşi.
*
Dar iată că în mijlocul acestei orgii apocaliptice, o făptură are curajul
efortului de a ieşi din mlaştina prostituţiei intelectuale şi, cu paşi din ce în ce
mai siguri, răzbind cu greu prin mentalităţile epocii sale, se adresează
înţelepciunii magistratului, cerându-i să pună capăt măcelului. El este bărbatul
– soţ, tată, om, fiinţă…
Are el vreo îndreptăţire în acest sens? Dacă da, care este aceasta şi de ce natură:
morală, religioasă, filosofică, legală, etc? Iar dacă nu – de ce nu? Pe ce motive?
Iată ce întrebări mustesc de acum în mintea magistrului şi nu-i dau răgazul să
mai contemple aşternerea primăverii asupra naturii renăscânde şi nici simfonia
vieţii revărsată peste imaginea firii din mii şi mii de glasuri. Iar soarele poate
răsări de acum şi singur scăldând în văpăi multicolore geana dimineţii, căci
procesele Naturii oricum se derulează în acord cu Marea Înţelepciune
322
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
Universală iar Legile ei sunt mai presus de a putea fi atinse prin iluzia Erorii.
Singur omul e supus tentaţiei pentru că singur el are libertatea de a decide, de a
alege asumându-şi deplina responsabilitate… Şi magistrul e pus să aleagă… să
aleagă pentru oameni calea menită a-i feri de capcana erorii… De aceea îi revine
responsabilitatea deciziei… Dar se bazează pe lumina Înţelepciunii ce-i va
dezvălui limpede dimensiunile realităţilor şi, închinându-şi mintea în faţa
Altarului Vieţii, purcede la luptă; la lupta cu argumentele având ca singure
arme: conştiinţa şi raţionamentul.
Şi iată cum gândeşte el încercând să răspundă întrebării dacă are soţul dreptul
de a o împiedica pe soţie să avorteze:
1. În primul rând toate procesele biologice care se petrec între momentul
“însămânţării” femeii şi cel al naşterii au loc în trupul ei, or nimeni nu poate
avea vreun drept asupra altei persoane, căci au depăşit deja de multişor
tenebroasele epoci ale omului - bun de folosinţă generală, ale omului –
proprietate a cuiva. De aceea, sintetizând, o reprezentantă a sexului frumos a
spus cândva că: “abdomenul îmi aparţine numai mie” – pe bună dreptate – “şi
tot ce se întâmplă acolo este al meu”166. Pornind de aici, conform principiului
constituţional167 potrivit căruia “persoana fizică are dreptul să dispună de ea
însăşi dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele
moravuri” ar fi normal ca femeia să hotărască liber şi neîngrădit dacă vrea sau
nu să nască, dacă vrea sau nu să avorteze. În acest sens este şi decizia celebră –
care a stat la baza fundamentului mişcării feministe – pronunţată în procesul
Roe versus Wade (1966) prin care în SUA s-a legalizat avortul, judecătorul
Henry Blackmun de la Curtea supremă motivând hotărârea luată prin aceea că
femeile au un drept constituţional general la privativitate (privacy)168. Desigur,
privind înapoi în timp, de-a lungul existenţei umane problema femeii a fost
deseori pusă în discuţie. S-au găsit numeroase voci care – cu argumente la baza
cărora se afla de cele mai multe ori interesul, invocând în acest sens şi
considerente anatomice cam fiziologice – au încercat să dovedească faptul că
femeia este din natură o fiinţă slabă, dependentă de bărbat, ba chiar mai mult,
prin însăşi constituţia naturii ei, ar avea o slăbiciune mintală ce o face
inferioară bărbatului. Menirea pe care o considerau ei ca reducându-se unic la
vocaţia “firească” a acesteia de a fi soţie şi mamă era singurul domeniu de
activitate acordat ei de natură şi oameni. Întreaga filosofie greacă cu Aristotel şi
Platon, vechile civilizaţii egiptene şi babiloniene s-au mândrit cu această
166
G. Teusscu – op. cit. p. 10
167
Vezi Constituţia României, art. 26 al. 2
168
Dan Oprescu – op. Cit. p. 118
323
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
inferiorizare a femeii169. În schimb puhoaiele “barbare” care au invadat Europa
de est, au venit cu concepţii mult mai ridicate, femeile putând ajunge chiar şef
de trib atunci când întreceau în capacitate şi vrednicie pe bărbaţi, iar în sânul
familiei şi clanului – potrivit lui Tacit- avea destule drepturi, era respectată şi
ascultată chiar şi în treburile politice.
În Evul Mediu nu numai că nu s-a ameliorat soarta femeii, dar chiar s-au
mărit restricţiile. În vremea feudalităţii seniorul avea putere deplină de
proprietate asupra tuturor femeilor din domeniul său şi acel ruşinos “jusprimae
noctis” ca drept considerat al stăpânului. Prin tradiţie era obligată la supunere.
Singurul glas care a îndrăznit să afirme egalitatea femeii cu bărbatul în
drepturile sale naturale, în perioada discutată, a fost cel al lui Luther. Femeia, a
spus el, nu se poate dispensa de bărbat, după cum ea nu poate trăi fără apă şi
fără mâncare. În mod reciproc, bărbatul nu se poate dispensa de femeie. Poate
oare cineva împiedica natura să-şi ducă la îndeplinire legile ei fireşti170?
În secolele XVII-XVIII se manifestă aparent o rigiditate în moravuri,
legăturile între soţi fiind mai solide dar şi acestea adesea subordonate unor
interese. Abia secolul trecut a acordat în unele ţări anumite drepturi, revenind
ţărilor anglo-saxone şi în special Americii misiunea de a demonstra ce resurse
intelectuale şi manuale nebănuite zac în comoara numită “femeie” şi pe care
numai orbirea prostiei masculine, zămislită din tenebrele concepţiilor sociale a
împiedicat-o să iasă la lumină.
În prezent avem – slavă Domnului – mişcarea feministă în calitate de garant
al unui eventual echilibru – deseori fragil şi pe muchie de cuţit – între cei doi
poli ale manifestării naturii prin om: bărbatul şi femeia. Şi nu se poate nega că,
în ciuda activităţii acestei mişcări, şi a drepturilor prevăzute în diferite legislaţii
constituţionale din lume, acel drept la privatitate de care se făcea vorbire în
decizia Curţii americane anterior amintite, nu este nici pe departe deplin şi
respectat. Femeile, în fapt sunt nelibere în această privatitate, întrucât, cel mai
adesea bărbaţii le obligă să rămână într-o stare de subordonare sexuală care
constituie, în acelaşi timp, baza contemporană a condiţiei de subordonare
economică şi politică; şi nu e nevoie să fie cineva “credincios” într-ale
feminismului pentru a recunoaşte faptul banal că în aşa-zisa lor privatitate,
femeile sunt adesea violate sau, în orice caz se abuzează de ele. De aceea este
imperios necesar să-i lăsăm posibilitatea unui remediu (fie el chiar şi parţial)
împotriva brutalităţii şi animalităţii bărbatului.
169
Pentru o reuşită prezentare a acestei probleme a se vedea D. Oprescu “Filosofia avortului”,
Ed. Trei, 1997
170
A se vedea V. Beliş, D. Ciornei – în “Tratat de medicină legală” vol. II, Ed. Medicală 1995,
p. 357-358
324
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
2. Pe de altă parte avortul reprezintă şi o acţiune de terapie psihologică:
femeia se află în faţa primei ei sarcini, este nepregătită pentru rolul de mamă,
stresată, speriată. Ceva se întâmplă cu trupul ei; dar nu numai cu trupul, ci
întregul psihic, întreaga sa fiinţă suferă o profundă şi marcantă transformare. I
se schimbă total stilul de viaţă – atât în perioada sarcinii, cât şi după aceea; i se
vor impune numeroase restricţii – alimentare, comportamentale etc; lumea o
priveşte altfel, ea se priveşte pe sine altfel… Şi apoi dacă acel copil se va naşte
cu malformaţii – mai mult sau mai puţin din vina ei? Îşi poate asuma riscul de a
aduce pe lume o fiinţă care va suferi toată viaţa? Sau dacă nu are ce să-i dea de
mâncare, nu are adăpost etc şi noul, viitorul om va trebui să crească în nevoi,
hrănindu-se cu firimituri din gunoaie, înnotând printre viermi şi muşte,
luptându-se cu pisicile şi câinii vagabonzi pentru un rest de pâine mucegăită,
trăind în ploaie şi viscol, chinuit de friguri, urmărit de frică, torturat de boli? –
dar cea mai grea durere fiind aceea de a se şti un nimeni, o simplă “bucată de
carne” supravieţuind prin canale şi tomberoane. Atunci el îşi va fi dorind să fi
murit de mic, sau nici să nu se fi născut… şi primul blestem se va abate asupra
femeii care l-a adus pe lume: mama sa…
3. Conform legii, femeia şi bărbatul sunt egali în privinţa tratamentului171
şi au dreptul la “libera dezvoltare a personalităţii”172 lor. De aceea femeia are
toată îndrituirea de a-şi contura o imagine socială în concordanţă cu voinţa şi
dorinţa sa, de a-i fi respectată demnitatea şi statutul de fiinţă umană conform
legii fundamentale – Constituţia. Or, realitatea socială, mentalul maselor nu se
ridică - cel mai adesea - la nivelul dezideratelor şi realităţilor cuprinse în legi,
astfel încât, prinsă în mlaştina preconcepţiilor – având ca suport
tradiţionalismul ţărănesc, tribalismul, în fapt (cum ar spune cineva173) – unei
societăţi care, în imaturitatea sa refuză cu stoicism să discute despre
probleme evidente, despre aspectele reale ale vieţii – în timp ce ascunzându-se
încă după edenica frunză a Evei se roşeşte toată de propria-i prostie ridicată la
rang de principiu moral – femeia se vede, într-o astfel de societate, nu numai
îngrădită în liberatatea ei de a fi, de a se manifesta, ci şi izgonită, marginalizată,
arătată cu degetul (să ne amintim de lapidarismul din vechime – uciderea cu
pietre) dacă viaţa ei sexuală nu s-a desfăşurat conform regulilor “normale”,
primitiviste – când, în fapt, aceiaşi oameni care îşi permit să râdă de ea dacă a
rămas însărcinată şi nu are soţ, ei înşişi cum spuneau, se dedau adesea celor mai
crunte orgii crezând că, ascunzându-se după deget prin observarea paiului din
ochiul celuilalt, vor scăpa de oprobiul pe care-l merită inzecit. În aceste condiţii
171
Art. 16 şi art. 4 al. 2 din Constituţia României prevăd că “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice” “fără deosebire de… sex”
172
Constituţia României, art. 1 al. 3
173
Vezi Dan Oprescu
325
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
deci, vedem cât de necesară este libertatea femeii de a hotărî asupra întreprinderii
măsurii avortului, tocmai ca o modalitate menită a o ajuta să se integreze
grupului social, într-o lume încă rămasă în urma timpurilor în care trăieşte;
4. Bărbaţilor le e uşor să acuze şi să ceară; ei au însămânţat şi au plecat,
peste 9 luni se întorc să culeagă. La urma urmei 9 luni ca mâine trec (li se cere
doar puţintică răbdare) – nu însă şi pentru femeie: căci ea este cea care simte,
trăieşte actul creaţiei – să ne amintim de Meşterul Manole: el nu poate ridica
mânăstirea până când nu jertfeşte jumătatea cea mai importantă a fiinţei sale –
pe Anna. Meşterul Manole reprezintă un simbol, însă femeia este chiar
realitatea palpabilă. Dacă suferinţa lui Manole e scrisă cu cerneală, suferinţa
femeii se scrie cu sânge şi lacrimi, cu griji şi suspine. Ce-i pasă bărbatului: el
ştie doar că trebuie să-i satisfacă nevestei poftele şi capriciile şi să o suporte –
până ce naşte – aşa urâtă şi deformată şi să ştie că nu poate să meargă şi să facă
acum cu ea lucruri pe care le făcea înainte (- şi poate cu atât mai bine, căci o
gură de libertate nu-i strică nici lui…!). Iar femeia stă acasă şi suferă în tăcere.
O doare grija pentru fiinţa ce va să se nască, o doare frica, pentru ea însăşi,
Căci în pântecul trupului ei se petrece înspăimântătorul proces al Creaţiei, al
creaţiei adevărate la care sunt chemate să lucreze colosalele Forţe ale Vieţii. O
doare necunoaşterea şi neputinţa ei de a face ceva; se simte infirmă şi fără nici
o autoritate în faţa Universului… Singura atitudine posibilă este umilinţa vis-à-
vis de nimicnicia proprie – adevărată faptă de eroism! Putem noi să-i pretindem
aşa ceva? Putem noi laşii de masculi să cerem semenelor noastre să fie toate
eroi? Şi, paradoxal, deabia atunci dacă se vor ridica spre înălţimea noastră! –
Dar noi ce-am făcut spre a merita acest titlu? – Nimic, şi nici nu-l merităm, în
fapt!… Înţelegând în maniera celui mai prost gust sensul unei religii sublime –
Creştinismul – ne-am crezut mari şi tari numai prin faptul că Dumnezeu “ne-a
făcut primii” şi că dacă n-am fi fost noi, cu acea coastă magnifică, Eva n-ar fi
existat niciodată. Aşa că o simplă recunoştinţă veşnică este mai mult decât
insuficientă şi tocmai de aceea deabia faptul că femeia să nu slujească – precum
sclavii – ar mai echilibra puţin balanţa datoriei pe care o are la noi, în calitate
de semi-creatori ce ne considerăm! (?) Dacă am privi măcar o clipă împrejur, nu
departe de casa noastră, în familia albinelor, am vedea că acolo “bărbaţii” nu au ce
căuta; ei nu au dreptul la viaţă (îndeplinesc doar funcţia de reproducere, dealtfel
singurul lucru pe care ştiu să-l facă şi, de multe ori nici pe acela suficient de bine
după care sunt omorâţi. Şi câtă ordine şi hărnicie şi înţelegere există în stup! Şi la
ce rod bogat şi apreciat de toate făpturile – mierea – duc acestea!
… Ce-ar fi dacă într-o bună zi Dumnezeu, sătul de atâta destrăbălare şi
aroganţă s-ar gândi să pună ordine şi în lumea umană? … Sau poate că tocmai
noi, oamenii, avem această misiune de care nu prea suntem conştienţi?
326
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
5. Iată de ce este necesar a lăsa femeii deplina libertate să hotărască asupra ei şi
asupra consecinţelor manifestării ei, pentru că ea e singura care-şi asumă
răspunderea; la urma urmei este vorba de trupul ei, de sănătatea ei fizică şi psihică,
de viaţa ei, de demnitatea şi dreptul la autodeterminare, de libertatea de a fi om şi a
se manifesta ca atare (toate fiind drepturi constituţionale fundamentale), de riscul
participării la procese ale vieţii – pe care tehnologia şi mintea umană nici măcar nu le
poate percepe, darămite înţelege în întregime – şi nu în ultimul rând de
responsabilitatea faţă de condiţiile în care aduce pe lume o viaţă. Iată de ce
legislaţiile statelor lumii au înţeles să permită avortul, e adevărat, până la o anumită
vârstă, până la care, în fapt, nici nu se poate vorbi de o fiinţă umană, ci doar de un
simplu produs de concepţie, această limită (variind între câteva săptămâni şi 6 luni)
fiind impusă din motive terapeutice, pentru protecţia femeii. Şi oricum “răgazul” e
suficient pentru ca aceasta să se poată decide, în deplină cunoştiinţă şi
responsabilitate. Este vorba deci, de responsabilitatea implicată în termeni plănuirea
şi întemeierea unei familii, avându-se în vedere şi posibilităţile materiale şi afective
de care se vor bucura eventualii copii, dar ţinându-se totodată seama şi de gradul
împlinirii profesionale a părinţilor şi/sau de munca pe care aceştia trebuie s-o depună
pentru comunitate. În fapt, decizia de a avea o întrerupere de sarcină nu vine
câtuşi de puţin dintr-o “urgentă nevoie criminală de a da gata o viaţă”174, ci din
realizarea faptului că partenerul este, din punct de vedere financiar şi profesional, un
iresponsabil, ori din aceea că societăţii nu-i pasă, la un moment istoric dat de ceea ce
se întâmplă cu copiii, ori de faptul că o mamă care lucrează are, îndeobşte infinite
greutăţi la locul de muncă şi acasă.
Iată de ce se impunea cu forţa necesităţii acea practică esenţială pentru
condiţia umană, denumită “planificare familială”175 şi care dând curs
exercitării dreptului constituţional fundamental la libertate al individului, dă
posibilitatea cuplurilor (- familiilor, în fapt -) de a-şi asuma astfel
responsabilitatea (care altfel nici nu ar fi fost de conceput) cu privire la
corelarea dezideratelor cu posibilităţile concrete, în scopul manifestării unei
atitudini corecte şi conforme cu viaţa societăţii precum şi cu nevoile copiilor
născuţi şi a celor ce se vor naşte în viitor176. Se vede clar cum, în aceste
condiţii, aducerea pe lume a unor copii pentru care familia respectivă, chiar şi
cu sprijinul societăţii, nu are posibilităţi de creştere, educare, îngrijire
corespunzătoare şi mai ales nu are posibilitatea să le dăruiască afecţiune,
174
Robin West – “Taking Freedom Seriously”, în “Harvard Law Review”, vol 104, nr. 1/nov.
1990, p. 84
175
Astfel în 1966 o Rezoluţie a Adunării Generale a ONU a stabilit că “dimensiunea familiei
trebuie să fie stabilită prin libera alegere a fiecărui individ”
176
A se vedea Planul de acţiune privind politica familială adoptat la Bucureşti în 1974
327
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
reprezintă un grav abuz de drept177, cu atât mai grav cu cât el afectează, pe de o
parte, pe noii născuţi – cărora li se rezervă mizeria, foamea, ignoranţa,
promiscuitatea – iar, pe de alta, societatea în întregul ei, ca dimensiune
omogenă de entităţi eterogene unite prin legături profunde şi determinante
născute toate din metafizica jocului existenţial.
*
În tabăra adversă, bărbatul ar putea veni cu cel puţin următoarele susţineri:
• Sub paravanul aşa-zisei “responsabilităţi faţă de copilul ce se va naşte” s-a
dat, în fapt, frâu liber dezmăţului uman – atât masculin, dar mai ales feminin,
prin chiar reglementarea “dreptului la planificare familială”, mască sub care
se ascunde – din ce în ce mai puţin însă crunta realitate a libertăţii – uneori
nelimitate – a avortului, în fapt crimă, ca orice crimă, dar faţă de care
societatea, în marea ei ignoranţă, păstrează încă închişi ochii raţiunii şi, dând
dovadă de o crasă neînţelegere, lasă încă orgiei cale liberă de manifestare;
• De fapt problema principală de la care trebuie pornit se circumscrie
demersului asupra “obiectului” avortului denumit în cât mai felurite chipuri, în
directă proporţionalitate cu procentul de ignoranţă lumească: făt, fetus, produs
de concepţie, embrion şi prea arareori copil sau fiinţă. S-a spus că acel “boţ de
carne” nu are cum fi o persoană umană ci, cel mult, un “om în devenire”, o
“potenţialitate” şi ca atare nu ar beneficia de drepturile recunoscute omului în
general printre care şi dreptul la viaţă. Dincolo de tribalismul grotesc al unui
astfel de concepţii – menite a stârni pe retina memoriei imaginea nu prea
îndepărtatelor timpuri când, în virtutea legilor sclaviei, o bună parte a
oamenilor nu aveau acest statut, de om – dincolo de abonimabila confuzie care
însoţeşte încă aşa-zisele ştiinţe socio-umane şi care, tributare încă unor viziuni
mecanistice se scaldă în continuare în bezna necunoaşterii confundând numenul
cu fenomenul, esenţa cu aspectul, fiinţa cu forma şi manifestarea sa, dincolo de
toate aceste greşeli majore – de care, cel mai rău, refuzăm să ne dăm seama –
se află Realitatea Vieţii pe care trebuie să o trăim, se află Legea în faţa căreia
trebuie să dăm socoteală, se află Adevărul… şi Adevărul nu ţine cont de
părerile noastre umane!
Ştiinţa omenească, supusă încă sclaviei iluziei născută din aroganţa unor
minţi înfumurate, s-a întrecut pe sine în a-şi da cu părerea în ce priveşte apariţia
copilului-om în pântecul mamei. Aceia dintre “savanţi” cel mai profund
înglodaţi în materialismul teluric al unei existenţe bazate pe grosialitatea
177
A se vedea în acest sens şi V. Zlătescu op. Cit. p. 20-21
328
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
simţurilor, au afirmat că realitatea trebuie simţită – atinsă, gustată, mirosită,
văzută cu ochii fizici – pentru a putea considera ca atare şi că, prin urmare
copilul există ca om deabia din momentul naşterii sale. Mai târziu, pe măsura
dezvoltării tehnicilor medicale s-au impus şi alte variante, care mai de care mai
fanteziste. Astfel s-a afirmat că ar avea trăsături umane numai acei “produşi de
concepţie” care au mai mult de 28 de săptămâni şi prezintă “semne de viaţă” –
adică lungime mai mare de 35 cm şi o greutate de peste 1000 g. (?!) Sau că
doar de la 3 luni (14 săptămâni la legiuitorul român) se poate vorbi de om – pe
ce motive? Nu se ştie. O dată cu creşterea rolului psihologiei abisale şi a
dezvoltării superioare a tehnologiei medicale s-a putut urmări “pe viu”
dezvoltarea intrantesivă a fătusului şi “specialiştii” şi-au putut da seama că
aceasta încă de foarte timpuriu (neaşteptat de timpuriu pentru minţile lor
înguste) – de la 3 săptămâni chiar poate avea percepţii de gradul cald-rece,
plăcut-neplăcut, iar de la 6 săptămâni poate să-şi mişte deja degetele de la
mână. Aceste constatări au deschis calea recunoaşterii dreptului la viaţă al
fiinţei în curs de formare, însă adepţii vechilor concepţii au pus problema în ce
măsură putem considera o fiinţă ca fiind persoană umană din momentul în care
dă din picioare sau i se face frig. Şi iarăşi revine eterna întrebare - pe lângă al
cărei răspuns trecem de fiecare dată precum inocenta valiză prin gară – ce e
omul? Cine suntem noi de fapt? Societatea umană are un principiu: “nemo
censetur ignorre legem” (nimănuia nu-i este permis a ignora legea). Şi dacă
oamenii – care sunt prea-mărunte fire de praf pierdute în intensitatea
Universului – şi-au permis o astfel de regulă, de ce n-ar face-o şi Universul
însuşi. Iar dacă noi vrem să ignorăm realitatea şi viaţa şi fiinţa, liberi suntem să
o facem, dar vom da socoteală, atât la nivel indivdual, cât şi social căci la urma
urmei “societatea e condusă de oameni şi e supusă păcatelor lor”178.
Se pare însă că – în ciuda vremurilor înaintate pe care le trăim – pentru mulţi
– poate prea mulţi chiar – s-au petrecut degeaba atâtea revoluţii şi războaie
(începând cu fundamentala mişcare din Franţa de la 1789), au curs degeaba
râuri de sânge şi tot degeaba mări de cerneală s-au uscat pe pagini îngălbenite
şi uitate prin colţuri de biblioteci prăfuite, lăsând doar urechiaţilor cu cozi lungi
plăcerea de a “ronţăi” învăţăturile lor profunde şi, pare-se, prea puţin
folositoare pentru speţa umană căzută în somnul agoniei de sine, sclavă
robotizării gândirii, aspirantă de frunte la marele trofeu al nefericirii pe veci.
Uitând cu totul de marea învăţătură a Epocilor Vechi ce ne-a fost dată spre a o
“creşte şi înmulţi” noi, ca nişte şcolari neascultători ce suntem, ne-am grăbit a
întoarce spatele Realităţii şi, modelându-ne legile proprii, trasate după prea-
larga noastră neînţelegere, am început să pozăm în postura de creatori, cu
178
Genoveva Vrabie
329
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
dreptul deplin de a dispune asupra vieţii şi a morţii (noţiuni pe care nici nu le
înţelegem, de fapt şi faţă de care, atunci când nu le ignorăm total, nu resimţim
decât o teribilă teamă).
Dar chiar şi aşa, am avut dintotdeauna legi foarte bune, edictate de
prealuminatele minţi ale unor semeni trimişi să ne călăuzească pe cărarea
Adevărului; şi atunci ne-am străduit din răsputeri să le coborâm la nivelul
meschinăriei şi mizeriei noastre groteşti, pentru ca mai apoi să le putem călca
în picioare şi să ne facem de cap.
• În vechime a existat acel principiu potrivit căruia “infans conceptus pro
nato habetur”, adică acelui copil născut viu i se recunoaşte statutul de fiinţă
umană – cu toate drepturile şi obligaţiile decurgând de aici. Pe vremea aceea ei
nu se întrebau “oare până în momentul naşterii e om sau ce animal o fi?”
(poate şi din cauză că nu-l întâlniseră încă pe Darwin să le spună că omul se
trage din maimuţă, maimuţa din cal, calul din pasăre şi aşa mai departe până la
broască, peşte şi o serie întreagă de moluşte. În orice caz, după cum se manifestă
astăzi, omul social nu se străduieşte a se deosebi de o simplă şi hidoasă moluscă
bălăcindu-se în mlaştina putrezindă a măruntaielor unor mentalităţi clocotind de
izul prostituţiei intelectuale ridicată la rang de principiu moral).
Pe vremea aceea ei simţeau viaţa, erau una cu ea fiindcă trăiau în armonie
deplină cu Universul, cu toate aspectele şi formele de manifestare ale acestuia,
cu toate fiinţele.
Ei ştiau să caute adevărul acolo unde li s-a spus că este, pentru că aveau
credinţă – şi îl găseau. Ei puteau să înţeleagă adevărul când îl descopereau
astfel… pentru că aveau răbdarea şi bunăvoinţa să stea de vorbă cu vântul, cu
iarba, cu muntele, cu marea – şi toate le povesteau despre viaţă; iar ei simţeau
viaţa cum creşte în chiar sufletele lor şi o înţelepciune mai profundă decât
însăşi fiinţa, cum se aşterne peste făptura întregii conştiinţe.
Aceia erau adevăraţii candidaţi la titlul de om, iar regula lor de viaţă era
chiar legea naturală; şi această lege le spunea că fiinţa nu este nici născută, nici
nenăscută, nici creată nici necreată; ea este doar manifestată şi că tot ce există
nu e decât devenire, că totul se află într-o continuă mişcare de metamorfozare,
rămânând ca “singură schimbarea să fie eternă”179.
Dacă atunci exista dreptul natural şi incontestabil al fiecărei fiinţe de a se
bucura de beneficiile vieţii, în prezent oamenii şi-au creat un drept al lor şi pe
care – paradoxal – l-au numit pozitiv (a se vedea legislaţia ţărilor latine,
inclusiv şi din nou paradoxal, Franţa) ale cărui principii se ondulează pe marea
subiectivităţii umane, fiind lăsate în voia curentului de decizii parlamentare,
neexistând nimic ferm, stabilizat, totul guvernându-se după regulile
179
Buddha
330
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
improbabilităţii, ca şi cum marile valori ale fiinţei şi, - mai mult chiar –
principiile după care se desfăşoară Procesele Naturii ar putea fi schimbate aşa,
de la o zi la alta, prin capriciul nesemnificativelor voinţe omeneşti ignorante.
Noroc numai că nu toată omenirea s-a lăsat târâtă în jocul acestei iluzii, căci au
existat şi minţi înţelepte şi suflete luminate care s-au rugat astfel: “legiuitorule,
aşează oamenii între magistraţi (a se înţelege înţelepţi) şi lege. Magistraţii
înainte ca să-i arate drumul, iar legea înapoi ca să-i îmboldească pe cei rămaşi
în urmă…” (Pitagora) Şi legea lor îşi are rădăcinile în profunzimile naturii, iar
dreptul lor se numeşte Dreptul Natural180. Iată de ce pentru ei viaţa există
pretutindeni, iar forma umană reprezintă doar una dintre manifestările acestei
vieţi. Iată de ce pentru ei de la firul de iarbă la cel mai majestuos copac şi de la
cea mai neînsemnată gâză până la om, un singur principiu le guvernează pe
toate; şi toate trebuie să-i recunoască acestui principiu dreptul şi posibilitatea
de a se manifesta. De aceea Viaţa, ca dat al Universului este sfântă şi nici o
făptură nu-i poate aduce atingere.
Iar fătul nu e altceva decât o modalitate de manifestare a Vieţii – care exista
de mai înainte, însă acum parcurge un proces de metamorfoză, de transmutaţie
din realitatea unor alte lumi, în materialitatea “obiectivă” a existenţei umane –
şi ca urmare ea are deplinătatea dreptului de a fi din chiar momentul
concepţiei, act de o profundă natură metafizică şi pe care numai noi,
ignorantele făpturi umane în marea noastră iluzie îl socotim ca fiind rodul
voinţei proprii, ignorând întru totul rolul de simpli actori pe care-l jucăm în
piesa Vieţii regizată de Marea Voinţă Cosmică.
În aceste condiţii vedem de ce au fost necesare în vechime atâtea reguli şi
interdicţii şi secrete. Acest mister venea, în fapt, să pună la adăpost persoana
umană de riscul pedepsei ce urma inerent greşelii provenite din slăbiciune şi
necunoaştere. Dar astăzi omul nu mai e salb, căci s-a dezvoltat, a crescut, s-a
maturizat; el nu mai e nici ignorant, căci i s-au deschis porţile cunoaşterii
Legilor firii. De aceea el şi-a câştigat libertatea ieşind de sub tutela dogmelor şi
a adevărurilor impuse. Însă, din păcate a pierdut pe drum un lucru de mare preţ:
vigilenţa, atenţia, concentrarea, în ciuda avertismentului dat încă în urmă cu
2000 de ani de Marea Fiinţă ce s-a înfăţişat ca exemplu palpabil, ca model de a
fi pentru existenţa umană individuală şi care a repetat mereu, profetic parcă,
ceea ce trebuia să devină chiar leit-motivul vieţii umane: “Vegheaţi ca nu
cumva să vă prindă somnul delăsării şi să vină duşmanul să vă fure comoara
ce-o aveţi de păzit, căci adevăr vă spun, flăcările Iadului vă vor mânca de vii!”
Şi, vai, câtă dreptate a avut, căci în lipsa atenţiei nu suntem decât nişte
şcolari gălăgioşi şi neascultători care nu pricep nimic din ceea ce li se predă la
180
V. Beliş, op. Cit. p. 363
331
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
ora de chimie şi, ca urmare când ajung să experimenteze ei înşişi, aruncă tot
laboratorul în aer. Multă cunoaştere ni s-a dat şi multe din Tainele Naturii au
fost înfăţişate ochilor minţii noastre, inclusiv procesele ingineriei genetice. Dar
fără să înţelegem ce e fiinţa, fără să înţelegem Natura şi Legile ei superioare, în
zadar ne trasăm propriile norme la adăpostul cărora conştiinţa să se simtă
împăcată cu sine, căci, din nou, Adevărul nu ţine cont de părerile noastre!…
• Începând cu anul 1992 – când la Rio de Janeiro a avut loc Întrunirea de
Vârf a Pământului181, la care, cele 181 de state reprezentante, cei 115 şefi de
state şi alţi oameni politici, miniştri şi specialişti în variate domenii ale vieţii,
au hotărât că nu se mai poate trăi ca până atunci; că prea ne îndreptăm cu paşi
repezi spre haosul auto-distrugerii; că prea ne ignorăm unii pe alţii ca să ne mai
putem înţelege – începând cu acel an, deci, s-au pus bazele unei schimbări
radicale, “echivalente unei revoluţii genetice, în minţile şi sufletele oamenilor
de pe Terra”182. S-a impus necesitatea conştientizării fiinţelor umane de
fenomenul vieţii în manifestare, de faptul că una suntem cu toate făpturile şi că
împreună alcătuim acea mai mare şi mai complexă formă de viaţă numită
Ecosistem; că în calitate de fraţi mai mari într-o familie numeroasă, datori
suntem a manifesta grija şi ocrotirea noastră faţă de toţi ceilalţi reprezentanţi
astfel încât fiecare fiinţă să aibă nu numai un simplu drept – rece şi distant – la
viaţă, ci şi la o calitate superioară a vieţii, recunoscându-se în fapt dreptul
fiecăruia la măcar un strop de fericire.
Această schimbare fundamentală în conştiinţa legii (deşi deocamdată este
încă, în mare parte, un deziderat politic la nivel planetar) se impunea ca şi
necesitate de armonizare cu realitatea sfârşitului de mileniu pe care o trăim. În
contextul unor astfel de fundamente existenţiale se vede clar că dreptul la viaţă
al copilului conceput apare ca o realitate evidentă şi că obligaţia recunoaşterii
şi respectării lui revine tuturor. Iată de ce avortul reprezintă din această nouă
perspectivă, o veritabilă crimă la adresa vieţii, cu atât mai sadică şi mai
tulburătoare, cu cât acea viaţă încă nu poate să se apere în faţa cruzimii
canibalice a unei lumi purtată încă de valurile scurgerilor sangvine.
• Din aceste motive bărbatul are toată îndreptăţirea de a se opune
avortului-crimă, în primul rând în calitatea lui de reprezentant al speţei umane;
şi tot în calitate de fiinţă conştientă şi responsabilă de bunul mers al întregii
comunităţi, al întregului Ecosistem terestru, el are totodată obligaţia (la fel ca
toţi ceilalţi semeni ai săi) de a respecta legile universale ale vieţii şi-ale morţii,
181
A se vedea mai pe larg D. Marinescu op. Cit. p. 128
182
I.G. Sion op. Cit. p. 10
332
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
aşa cum au fost ele statornicite printr-o voinţă mult mai strălucită – în marea-i
înţelepciune – decât cea umană.
• Potrivit principiilor generale şi legislaţiei în materie, în dreptul român
relaţia de cuplu este privită ca o legătură aparte între reprezentanţii speţei
umane şi ea trebuie să se bazeze pe “prietenie şi afectaţiune reciprocă”183. Nici
că se putea imagina o definiţie mai reală şi explicită care să sintetizeze întreaga
maturitate de gândire a unui legiuitor înţelept, dând glas profunzimii de
concepţie ce cuprinde viziunea obiectivă asupra dimensiunii transcendenţei
umane, în contextul dinamizator al vieţii.
Căsătoria reprezintă, în fapt nu o simplă alăturare de voinţă, aşa cum fals
este înţeleasă uneori, ci mult mai mult: contopirea acestor două voinţe în una
singură, căci acum două fiinţe distincte vor trăi, vor gândi şi vor simţi ca un tot
unitar, acum două fire de rouă vor da naştere prin unirea lor Diamantului Vieţii,
din care va ţâşni izvorul de lumină al fericirii presărată apoi în ploaie de stele
asupra lumii întregi. Acesta este actul creaţiei – şi singurul – ce stă în puterea
de înfăptuire a omului, în calitatea sa de copil al Universului: sacrificiul de
sine, dăruirea sa pentru celălalt, împărtăşirea dragostei, cultivarea iubirii în
însăşi propria sa fiinţă sub ocrotirea luminii şi căldurii răspândite de chiar
trandafirul din sufletul celuilalt. Căci suntem grădinari şi toată grădina noastră
cuprinde o singură floare – dar cât de importantă! – Floarea Vieţii, Trandafirul
Iubirii, ce rodeşte din sămânţa de dăruire sădită pe solul trăirii în doi, udată cu
râuri de lacrimi, bătută de vânturile destinului, clătită în focul suferinţei şi arsă
de soarele speranţei deşarte. Dar merită întreaga strădanie căci într-o bună zi
bobocul se va deschide şi parfumul petalelor jucânde în lumina primăverii va
da glas unei noi vieţi: e viaţa grădinarului, e viaţa grădinii şi a tuturor grădinilor
şi a tuturor grădinarilor din Univers – e o viaţă nouă, total diferită de tot ce a
existat până atunci, căci esenţa ei o constituie însăşi bucuria de A Fi… Aşa cum
adevărat s-a spus: “chiar dacă dragostea ta nu are speranţa să fie împărtăşită,
trebuie să o păstrezi în tăcere. Ea poate să mocnească în tine, dacă e linişte.
Căci ea creează o direcţie în lume şi orice direcţie care-ţi permite să te apropii,
să te îndepărtezi, să intri, să ieşi, să găseşti, să pierzi, te înalţă. Căci tu eşti cel
care trebuie să înveţe să trăiască şi dacă există dragoste pentru tine, deşi inutilă,
şi dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină”184.
De aceea bărbatul e “suflet în sufletul” femeii şi tot ce trăieşte ea, de fapt el
trăieşte şi tot ce o priveşte pe ea, de fapt îl priveşte în mod direct pe el şi
de aceea răspunzători sunt deopotrivă, ca părţi nedefinite ale unui întreg perfect
183
Art 2, C. fam.
184
A. de Saint-Exupery – “Citadela” op. Cit. p. 212-213
333
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
unitar, de calea aleasă în acţiunea lor de viaţă. Căci Demiurgul când a statornicit
principiul dualităţii s-a gândit, măcar în treacăt, şi la om în ideea de a-i uşura
sarcina deciziei, asigurându-i totodată sprijinul în asumarea responsabilităţii, care
va fi de acum ancorată prin înţelepciunea şi raţiunea a două voinţe distincte,
concurând în efortul lor comun la aprofundarea lecţiilor vieţii.
Iată de ce, trebuie să-i recunoaştem bărbatului dreptul suplimentar şi
îndatorirea în egală măsură de a se opune crimei avortului tocmai ca o
consecinţă a răspunderii directe ce îi revine în calitatea sa de partener, de
tovarăş, de însoţitor pe drumul vieţii, al fiinţei umane numite femeie.
• Este însă, de la sine înţeles că, la fel ca în orice sistem bazat pe autoritatea
legii, şi în cazul problemelor de viaţă şi de moarte există situaţii în care,
excluzând manifesatrea conştientă de voinţa fiinţei umane exceptează prin
definiţie intervenţia factorului de responsabilitate, determinând ca făptuitorul să
nu fie supus sancţiunii legii. Astfel este şi cazul avortului când, în anumite
conjuncturi îşi pierde caracterul de crimă, însă aceste conjuncturi trebuie să
aibă tăria necesară învingerii totale a voinţei umane, fie în mod obiectiv (caz
fortuit, beţie accidentală completă) fie subiectiv (legitimă apărare, stare de
necesitate, constrângerea fizică sau morala) şi în plus de fiecare dată să vizeze
numai protejarea unei alte vieţi omeneşti. Şi aceasta tocmai fiindcă pe celălalt
taler al balanţei se află chiar o viaţă de om pe care nu-l putem ignora doar
pentru că nu-l cunoaştem făcându-ne astfel răspunzători de tocmai răpirea
acestei posibilităţi pe care Universul i-a dat-o Vieţii de a se manifesta în folosul
propriei noastre dezvoltări.
• S-a vorbit mult despre responsabilitatea ce revine femeii de a aduce pe
lume o fiinţă atunci când ştie, când apreciază că nu ar avea condiţii propice
pentru dezvoltarea şi conturarea vieţii ei ca persoană umană. Dar cum poate fi
oare responsabilă o persoană care, pe lângă că nu înţelege viaţa în profunzimea
acesteia metafizică, nici nu se străduieşte să fie mai atentă la procesele naturii
care se petrec în jurul ei, ci, dând dovadă de o inimaginabil de tristă
ignoranţă şi “privind graviditatea ca pe un inconvenient”185 iar viaţa
în noua formă de manifestare ca pe o “simplă grămăjoară de ţesuturi”186, un
“neg” de care se poate dispensa oricând”187, crede că se poate ascunde după
afirmaţii de genul: ”Pur şi simplu nu mă gândeam la el ca la un copil; însemna
185
D. Oprescu – “Superioritatea ontologică a pisicilor asupra câinilor” în “Agora” vol. V, nr.
3/iulie-sept. 1992 p. 148
186
D. Oprescu – “Filosofia avortului”, ED. Trei, 1997, p. 121
187
N. Michus – op. Cit. p. 9
334
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
doar că eram gravidă”, “am fost trratată ca şi când aş fi avut o boală rară; când
cauza avea să dispară urma să revin la188 normal” – uitând că Legea,
pretutindeni în Univers, cunoaşte atât de necesarul – după cum se vede –
principiu conform căruia “nemo auditor propriam turpitudiem alegens” (adică
nimeni nu va scăpa de responsabilitate invocând propria-i greşeală).
Ar putea fi vorba, cel mult de o eventual aşa-numită “responsabilitate
difuză” – poate prea difuză – nelegată în “mod mijlocit de embrion sau fetus, ci
mediată de posibila responsabilitate părintească, ce trebuie să recunoască faptul
că este o greşeală şi o uşurătate să ai un copil când nu ai încă alte condiţii,
materiale şi afective, pentru creşterea şi educarea lui”189. Însă la o analiză mai
atentă se poate uşor observa că, de fapt, condiţia minimă – şi suficientă –
pentru a rămâne însărcinată este o anumită maturare biologică, ce se petrece în
afara adevăratului proces de maturizare umană căci prin “jocul hormonilor şi al
genelor, specia poate înstăpâni indivizii – regulă de bază pentru lumea animală
– însă omul are posibilitatea (şi mai mult chiar, datoria) să se deosebească şi
din acest punct de vedere de albină, furnică sau câine”.
• De asemenea s-a făcut mare caz pe tema “planificării familiale”
noţiune prin care se înţelege selectarea copiilor care vrem să se nască de cei
care nu-i vrem, pe aceştia din urmă putându-i arunca fără nici o prejudecată, la
gunoi, aşa cum facem cu puii de câine şi de pisică. Şi din nou: care e
deosebirea noastră faţă de animale?… Păi este, şi încă foarte mare, fiindcă ele
nu-şi abandonează niciodată copiii!…
De fapt nu ne gândim cu adevărat nici la copiii ce urmau a se naşte şi nici la
cei născuţi deja. Pe primii sub diverse pretexte – sociologice, demografice,
nivel de trai, posibilităţi de realizare în viaţă – îi ignorăm în cvasitotalitate, iar
de cei din urmă nu avem timp să ne ocupăm tot din aproximativ aceleaşi
motive şi, datorită acestui fapt nu vom fi niciodată capabili să simţim ce simt
aceştia. Astfel nu vom cunoaşte drama pe care o trăiesc fraţii celui avortat şi
care “resimt vinovăţia de a fi supravieţuit” şi înţeleg că “atitudinea societăţii
faţă de ei este aceea de a fi preţuiţi numai dacă sunt doriţi”190. De aici şi statutul
lor intrinsec de fiinţe programate, condiţionate de îndeplinirea unor sarcini care
să-i satisfacă în vicioasele lor capricii pe “dătătorii de viaţă”, demiurgi
autoproclamaţi, dar de a căror voinţă ignorantă – paradoxal – poate depinde
188
D. Oprescu – “Superioritatea ontologică…”, p. 153
189
D. Oprescu – op. Cit. p. 129
190
Philip G. Ney – “A Consideration of Abortion Survivours”, Child Psychiatry and Human
Development, vol. 13-3, Spring 1983, p. 168
335
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
însăşi siguranţa acestor copii şi posibilitatea dezvoltării lor ca oameni în
virtutea dreptului deplin ce-l vor de la viaţă şi de la legile sociale191.
Pe de altă parte unei şi mai sfâşietoare drame sunt supuşi copiii care au avut
nenorocul să apuce a se naşte, deşi sunt de asemenea nedoriţi, nealeşi,
neplanificaţi, “simple” erori, scăpări, până la urmă “suportabile” cu o anumită
doză de efort din partea aşa-zişilor părinţi.
Pentru toţi aceştia societatea a considerat necesară legalizarea avortului ca
modalitate prin care să prevină suferinţa, şi care în fapt este doar potenţială,
eventuală, sub paravanul ei, noi pronunţându-ne să sacrificăm o viaţă reală,
exidentă, prezentă, dar care nu a apucat să-şi ceară ea însăşi dreptul la
manifestare. Nu este oare această situaţie o “scăpare” a legiuitorului? Să fie
oare o lacună în tiparul înţelepciunii sale? Sau este consecinţa unei clipe de
slăbiciune când acesta şi-a plecat urechea la sirenicul cântec al firii lumeşti?…
căci la urma urmei “societatea e condusă de oameni şi poartă amprenta
păcatelor lor”192.
Putem noi oare numi conceperea unui copil ca fiind o simplă “greşeală”?
Da, de ce nu, căci conducându-ne după regula “oameni suntem şi, deci, supuşi
greşelii” ne putem permite oricâte astfel de acţiuni, uitând că, de fapt,
indiferent cât de groasă ar fi cortina iluziei ce o lăsăm să cadă peste ochii
conştiinţei, aceasta nu ne absolvă de tributul responsabilităţii ce-l datorăm
Legilor Firii, că o dată ce am ales un drum – acela al conceperii unui copil – nu
mai există cale întoarsă tocmai întrucât viaţa nu e un simplu joc ci un miracol
de-a dreptul serios. Iată de ce responsabilitatea omului – ca fiinţă înzestrată cu
raţiune superioară şi cu o preaîndestulătoare cantitate de cunoaştere – iese cu
atât mai mult în evidenţă cu cât Demiurgul, văzând slaba stăpânire şi infima
străduinţă ale bipedelor fiinţe, s-a gândit să mai uşureze şi aşa prea largile
restricţii impuse şi, dându-le anticoncepţionalele a deschis larg poarta
desfrâului pe care ele s-au îmbulzit cu toatele, neînţelegând că se joacă astfel cu
Forţe uşoare ale Naturii, cu energiile vieţii, pe care în mecaniciata lor gândire
pe bandă rulantă; au refuzat să le supună atenţiei spre a le pătrunde în
adevăratul înţeles.
Însă “nemo consentur ignorare legem” şi “nemo auditur propriam
turpitudinem alegans”; de aceea, părintele când a ales în mod greşit “să aibă
un copil” va fi ţinut de alegerea făcută toată viaţa şi chiar dacă o va privi ca pe
o pedeapsă, ea este, oricum, binemeritată. Iar la urma urmei, problema reală se
circumscrie demersului educaţional, căci există o gravă carenţă în [auto-]
191
A se vedea şi P.G. Ney – “Infant Abortion and Child Abuse: Cause and Effect”, “The Psihological
Aspects of Abortion”, Washington D.C. University Publication of America, Inc. 1979
192
Genoveva Vrabie
336
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
educarea omului cu privire la responsabilităţile ce-i revin în această calitate şi
chiar dacă societatea poate închide ochii uneori în faţa gafelor umane, Natura
nu îşi poate permite acest lucru întrucât ea are de protejat mult mai mai multe
categorii de fiinţe şi ca o mamă înţeleaptă nu se va uita în coarnele copilului
mijlociu lăsându-l ca în destrăbălata-i manifestare să aducă atingere principiilor
vieţii, statornicite deopotrivă pentru întreaga familie.
La fel se pune problema şi în cazul femeilor violate sau de care s-a abuzat. Dacă
mai marile forţe ale Evoluţiei (sau Divinitatea, dacă dorim) au vrut ca viaţa să se
manifeste având ca mijlocitor făptura feminină, îi revine acesteia responsabilitatea
totală de a-i sluji deplinei libertăţi de manifestare indiferent din ce cauze aparente
ar proveni ea. Şi de fapt nu sunt cauze ci doar pretexte, care aşa cum par, crează
înşelătoarea imagine a cauzalităţii şi care, lovindu-se de egoismul, de aroganţa
umană (din nou o problemă de educaţie) dau naştere la neînţelegerea proceselor
fireşti şi a lanţului de legături cauză-efect, ce însoţesc însăşi esenţa vieţii.
Dar în egală măsură devine responsabil şi bărbatul, partenerul de viaţă al
acestei femei, în chiar baza principiului unicităţii dezvoltate dual, astfel încât
cele două entităţi care convieţuiesc împreună reprezintă – indiferent dacă ele
realizează sau ignoră acest lucru – jumătăţile unui tot unitar întreg şi fiecare
răspunde pentru manifestarea acestui întreg. De aceea bărbatul are dreptul de a
corecta eventuala atitudine greşită a femeii şi în calitatea sa de tovarăş pe
Drumul Vieţii; de a se opune aşadar crimei avortului.
• Pe de altă parte, stând strâmb şi judecând drept, adică ignorând adevărul
şi orientându-ne după concepţiile societăţii care consideră ca ceva normal
dreptul la planificarea întreruperii unei vieţi umane – în fapt crimă cu
premeditare – ar fi de observat cel puţin următoarele aspecte:
- art. 5 alin. 4 din Codul român al familiei prevede că “în relaţiile dintre
soţi, precum şi în exerciţiul drepturilor faţă de copii, bărbatul şi femeia au
drepturi egale” iar această egalitate se manifestă şi cu privire la copilul care
urmează a se naşte. Altfel spus, într-o exprimare civilist-materialistă, produsul
de concepţie le aparţine în cote – părţi egale potrivit legii – indiferent că femeia
contribuie cu biologicul ei mai mult decât bărbatul – şi, prin urmare acesta din
urmă are în egală măsură dreptul de a-l revendica.
- bărbatul are dreptul să ceară şi să obţină venirea pe lume a copilului şi
în alin. 5 al aceluiaşi articol, care prevede exercitarea acestei egalităţi în
drepturi a părţilor cu privire la copii numai atunci când este în interesul
acestora. Or, potrivit concepţiei sociale actuale viaţa reprezintă valoarea cea
mai de preţ şi, prin urmare, este de la sine înţeles că orice om – deci şi copilul –
va avea tot interesul să o obţină şi să o păstreze.
337
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
- dacă femeia doreşte să nască, iar bărbatul nu, acesta nu va putea face
nimic întrucât împotriva lui societatea va veni cu lozinci de genul: “mama i-a
dat viaţă”, mama l-a purtat în pântecul ei 9 luni” etc de unde şi ideea că
bărbatul ar fi aşa, un obiect de care te foloseşti la nevoie dar te poţi dispensa
oricând, voinţa lui neavând nici o importanţă. Toate acestea, de fapt, în totală
contradicţie cu legea, cu principiul egalităţii dintre soţi şi al acordului lor în tot
ce priveşte căsătoria (art. 26). Tocmai de aceea, înt-o societate bazată pe
ordinea şi controlul legii – cum este societatea umană – bărbatul are acelaşi
drept ca şi femeia de a refuza, sau de a cere ca acest copil să se nască.
- şi chiar dacă mama nu-l doreşte, aceasta nu împietează cu nimic asupra
dreptului tatălui de a-l obţine şi creşte pe acel copil, cu atât mai mult cu cât în
prezent există instituţia “mamelor-purtătoare” (adică acele femei care vor
naşte un copil pentru altcineva – cuplu, femeie sau bărbat) prin aceasta lovindu-
se puternic în preconcepţia socială cu privire la un drept mai mare al mamei
asupra progeniturii în calitatea ei de gazdă biologică a acesteia, revenindu-se în
acest fel la respectarea legii, a principiului egalităţii bărbat-femeie în materie
de concepţie, ca efect direct al conceptului mai apropiat de realitate, potrivit cu
care părinţii nu sunt nici “creatori”, nici “dătători de viaţă” ci simple
instrumente, căi, mijloace prin care viaţa însăşi se manifestă singură.. De
aceea femeia va putea fi obligată să ducă sarcina până la capăt – atâta timp cât
bărbatul şi-a exprimat dorinţa de a se manifesta ca părinte, ocrotitor, faţă de
copilul ce se va naşte – chiar dacă divorţează între timp, în acest caz pierzând
calitatea de mamă legală – deci dacă ea nu vrea copilul – şi rămânându-i aceea
de mamă – purtătoare, mamă naturală, obligaţia ei derivând din acordul de
voinţă manifestat la început, în perioada concepţiei.
- pe de altă parte şi tot din punctul de vedere al vieţii sociale, conceptul
de “părinte” descrie capacitatea unui bărbat de a oferi cele necesare familiei şi
de a o proteja, incluzând nu numai responsabilitatea financiară, ci şi
soluţionarea conflictelor emoţionale, îndrumarea perspectivelor familiei şi
dezvoltarea morală, ca şi conducerea acesteia în momente de criză. Însă
bărbatului, în situaţia avortului nu i se permite prin lege să îşi protejeze propriul
copil şi nu i se îngăduie nici măcar să ia parte la procesul adoptării unei hotărâri
în această privinţă, privându-l astfel de posibiitatea îndeplinirii rolului de
protector193. Iar în cazul în care doreşte să facă acest lucru se vede pus în faţa
necesităţii de a sacrifica viaţa copilului pentru mamă sau pentru el însuşi, de
regulă din motive sociale ce afectează direct calitatea vieţii: carieră, educaţie,
193
A se vedea N. Michels – op. Cit. p. 104
338
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
nepotrivirea momentului sarcinii, etc194. Această stare de lucruri îl afectează în
modul cel mai direct şi profund şi, aparent paradoxal – aşa cum dovedesc
statisticile195 – într-o măsură mult mai mare decât pe femeie.
- privită din unghiul manifestării de voinţă, hotărârea de a avea un copil
reprezintă acordul liber exprimat al ambilor soţi196 şi – se presupune – în
deplină cunoştinţă de cauză. Este, la urma urmei, vorba de un contract, un
contract cu Viaţa, cu societatea, cu ei înşişi, negociat de fiecare în parte şi de
amândoi împreună. Decizia luată îi leagă deopotrivă, de sarcina
responsabilităţii faţă de consecinţele decurgând de aici şi tocmai de aceea
derularea evenimentelor viitoare, manifestarea efectului acestui “contract” nu
poate fi lăsată la latitudinea capriciului de voinţă al uneia dintre părţi. Altfel
spus nici bărbatul şi nici femeia nu vor putea spune în mod individual: “gata,
m-am plictisit; vreau să ies din joc”. Nu pentru că jocul e în doi şi o dată ce l-ai
târât şi pe celălalt trebuie să-ţi asumi responsabilitatea şi să continui; în acest
“joc” totul se bazează pe consens, astfel că ceea ce s-a început prin acord
mutual nu se poate termina decât tot – şi numai – prin acord mutual.
*
Soarele alunecă treptat sub geana muntelui, poleind cu aurul materiei
incandescente îndepărtatele orizonturi. Glasuri de făpturi multicolore îngână
simfonia apusului, în timp ce forme de viaţă înaripate se preling pe deşertul
azuriu al cerului. Sigur, pe coama dealului, rezemat de trupul bătrânului stejar –
în scoarţa căruia timpul a brăzdat parcă în simboluri dintr-o antică limbă dată
uitării mesajul eternităţii – magistrul contemplă spectacolul Naturii, privind
cum înserarea se aşterne domol peste făptura firii, iar ziua se topeşte blând, o
dată cu imaginea unui înflăcărat răsărit de soare acum devenit bătrân şi tot mai
şters apus. La fel şi viaţa lui se pregătea să apună de pe firmamentul timpului…
Deabia îşi mai aducea aminte de vremurile începutului… Se întâmplaseră
atâtea de atunci!, au fost furtuni, au fost zăpezi, au fost toamne triste dar şi
primăveri însorite şi veri bogate exaltând în înalturi bucuria de a trăi… Au fost
războaie şi foamete şi mizerie şi ură între oameni, dar şi vremuri când lumina
eternului Paradis părea a fi coborât pe Pământ, iar Dragostea înflorea în fiecare
colţ de piatră scăldată în razele dăruirii de sine.
Nu putea spune dacă a fost bine sau a fost rău; şi nici dacă i-a plăcut sau nu.
Cert era că participase la cel mai grandios spectacol ce se poate imagina:
194
Andrew Eeldomar – “The Embryology of Consciousness: What is a normal Pregnacy?” în
The Psichological Aspects of Abortion, Washington D.C. University Publication of America,
Inc. 1979, p. 21
195
Arthur Shostak – “Abortion as Fatherhood Glimpsed: Clinic Waiting Room Males as
Expectant Fathers”, presented to Eastern Sociological Weeting, Philadelphia, P.A. (March) p. 4
196
A se vedea şi art. 26 C. fam.
339
INSTITUTUL HYPERION Dimensiuni fundamentale ale dezvoltării comunitare
spectacolul vieţii… Şi chiar dacă rolul său se apropia de sfârşit, la fel ca ziua ce
tocmai se stinsese, un alt rol va veni să îi ia locul în zorii zilei următoare… Dar
aceasta e deja problema Regizorului. Pentru actor rolul e cel mai important
lucru. Un rol oricât de mic într-o astfel de piesă este deja o comoară uriaşă care
te face să uiţi de toate pentru… fie şi numai pentru plăcerea jocului scenic…
Şi merită cu adevărat!
*
Din înaltul cerului luna cernea blânda-i lumină ademenind în mrejele feeriei
întreaga Putere a Nopţii. În praful de aur al drumului o pereche de paşi se însoţeau
veseli cu umbrele întunericului, căci stăpânul lor găsise răspunsul la întrebarea ce-l
chinuise atâta timp… Şi răspunsul se aflase în tocmai apusul de soare – însă a
trebuit o viaţă de om ca să-i poată prinde înţelesul… Dar ce contează o viaţă de om
în nemărginirea suspendată a timpului?… O mică fărâmă din Marea Viaţă;… un
rol în jocul pe care Viaţa îl joacă, ea, cu ea însăşi…
Şi apusuri de soare sunt în fiecare zi…
Poate că de mâine oamenii vor şti mai bine cum să le privească…
Prof.univ. Aurelian Burcu
Preşedinte, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
Emilia Gersak
Cercetător ştiinţific, Centrul Artemis, Cluj-Napoca
Cercet. şt. Cornelia Crişa
Asistent social, Centrul Artemis, Cluj-Napoca
Ruxandra Pestriţu
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
Psih. Nicoleta Chiş
Colaborator, Institutul pentru Dezvoltare Umană şi Comunitară, Delphy, Cluj-
Napoca
340