LISTA POEZIA LIRICA

1. Marturisire - Alexandru Puskin

Desi imi este ciuda,te iubesc,
Desi ma chinuie, naprasnica-mi rusine,
Si demna-mi de dispret prostie,
La picioare-ti vin sa-ti marturisesc..
Nu-mi e de cum arat si nici de ani..
Timpul ar fi ca intelept sa fiu!
Dar dupa toate semnele incep sa stiu:
In suflet mi s-a cuibarit boala iubirii..
Fara de tine ma plictisesc si casc
In preajma-ti sufar si sant trist;
Si atat de mult sa-ti spun doresc,
Ingerul meu scump,cat te iubesc!
Din camera de oaspeti cand aud,
Pasu-ti usor,al rochiei fosnet,
Sau glasu-ti feciorelnic si nevinovat,
Pe loc,eu simt ca mintile imi pierd.
Tu imi zambesti,eu mor de fericire,
Tu te intorci sa pleci,deja imi este dor;
Pentru o zi de chin -cu-adevarat,un premiu
Imi este a ta mana de-un palid alb.
Cand deasupra vreunei anume broderii,
Stai aplecata,fara a te sprijini aproape,
Si buclele iti lasi sa iti ascunda ochii,
Emotionat,si fara a-ndrazni a scoate o soapta,
Stau si te admir,ca un copil.,intocmai
Oare sa-ti vorbesc de nefericirea mea,
Si de geloasa mea ingrijorare,
Cand dintr-odata,sa te plimbi ,pe vreme rea,
Te pregatesti,pe undeva?
Cand singura esti,de ale tale lacrimi,
De vorbele-ntro doara aruncate
De calatoria-ti in Opochky
Si de pian pe inserate?
Alina!Mila,de mine-ar trebui sa-ti fie.
Eu nu-ndraznesc sa cer iubire.
Probabil,pentru ce pacate-am faptuit,
Ingerul meu,nu merit eu,sa fiu iubit!
Dar..pretinde asta!Gestul tau,
Toate le aranjeaza minunat,
Ah ,sa ma minti,nu este greu,
Eu insumi ma bucur sa fiu inselat..
2.Actorii - Marin Sorescu
Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,

Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!

Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

3. Capriciu - Marin Sorescu

În fiecare seară
strâng de prin vecini
toate scaunele disponibile
şi le citesc versuri.

Scaunele sunt foarte receptive

la poezie,
dacă ştii cum să le aşezi.

De aceea
eu mă emoţionez,
şi timp de câteva ore
le povestesc
ce frumos a murit sufletul meu
peste zi.

Întâlnirile noastre
sunt de obicei sobre,
fără entuziasme de prisos.

În orice caz,
înseamnă că fiecare
ne-am făcut datoria,
şi putem merge mai departe.

4. Drumul - Marin Sorescu

Gânditor şi cu mâinile la spate

Merg pe calea ferată,
Drumul cel mai drept
Cu putinţă.

Din spatele meu, cu viteză,

Vine un tren
Care n-a auzit nimic despre mine.

Acest tren - martor mi-e Zenon bătrânul -

Nu mă va ajunge niciodată,
Pentru că eu mereu voi avea un avans
Faţă de lucrurile care nu gândesc.

Sau chiar dacă, brutal,

Va trece peste mine,
Întotdeauna se va găsi un om
Care să meargă în faţa lui
Plin de gânduri
Şi cu mâinile la spate.

Ca mine acum
În faţa monstrului negru
Care se apropie cu o viteză înspăimântătoare,
Şi care nu mă va ajunge
Niciodată.

5. Biografie - Lucian Blaga

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,

din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodată iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt
ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură

am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

6. Leagănul - Lucian Blaga

Doamnei Eugenia Brediceanu

Eram aşa de obosit

şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele

şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut - m-am întrebat:

Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări?

Şi-n dimineaţa-aceea fără somn

cum colindam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păianjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gândul larg deschis.

Era leagănul
în care-o mână-mbătrânită azi de soarta mea
mi-a legănat
întâiul somn şi poate-ntâiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plâng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit

de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de râs.
Aiurind, mă căutam în leagănul bătrân
cu mâinile pe mine însumi
- ca prunc.

7. Poveste scurtă - Ion Minulescu

Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte eroina mea

Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...

Şi iată cum iubita mea,

În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el -
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...

8. Romanţa ultimului sărut - Ion Minulescu

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
În clipa-n care îţi sărută gura
Îţi soarbe lacomă şi respirarea
Cu care-ţi prelungeşti caricatura
Pe care bunul Dumnezeu
Ţi-a creionat-o după chipul său -
Aşa cum i-a dictat-o inspirarea!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Se te sărut,
Căci gura mea
E gura care nu sărută
Decât cu sărutarea mută
A celor ce,-mpăcaţi cu cele sfinte,
Pornesc cu tălpile-nainte
Şi-n gură cu câte o floare,
Culeasă-anume pentru cine moare!...

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
Sărută fără... "va urma".

Iar mâine-n zori când voi pleca,

În gura mea
Cu respirarea ta,
Nu-ţi voi lăsa - drept amintire -
Decât portretul meu pe poartă,
O zi de doliu-n calendar,
Nota de plată la dricar
Şi... "Veşnica ta pomenire"
Pe fundul celor opt pahare
De ţuică fiartă,
Golite după-nmormântare
De cei opt ciocli ce-ţi purtară
Coşciugul în spinare.

Opreşte-mă!...
Nu mă lăsa
Să te sărut,
Căci gura mea
N-a sărutat decât aşa
Cum a vrut Ea...

Şi tot aşa va săruta mereu,

Fiindcă - fatal - nu sărut Eu,
Sărută numai Gura mea...

9. Romanţa nebunului - Ion Minulescu

Vreţi să vă spun cine sunt eu?...

Un pod cu chip de curcubeu ―
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!...

Cei mai mulţi ―

Proştii ―
Cred că sânt
Aureola unui sfânt...
Iar cei mai puţini ―
Cei cuminţi ―
Cei care nu se-ncred în sfinţi,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod ―
Un rege mândru
Şi stupid ―
A vrut să-l construiască-n vid...

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,

Căci a murit,
Lăsându-şi podul nesfârşit
Exact când reuşise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbaţi în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.

Şi totuşi, acest pod sunt eu ―

Un pod cu chip de curcubeu!…

10 . Celei care minte - Ion Minulescu

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?...

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine...

Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,

Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!