POEZIE LIRICĂ

Ascultă-mă, copile…
Marin Bunget

Dacă n-am fost aşa cum ţi-ai dorit,

Nu căuta, în vina mea, răspunsul

Mi-e martor, Dumnezeu, că te-am iubit,

Dar mi-am ascuns şi lacrima şi plânsul.

Prea multe rugăminţi neîmplinite

Trezesc acum regretele târzii

Ai să-nţelegi durerea de părinte

Când o să ai la rândul tău copii.

Îmi caut, printre gânduri, vindecarea.

Azi, să mă ierţi... povară dacă-ţi sunt

Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,

S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.

Când am să mor să n-ai păreri de rău...

Tot mamă-ţi sunt, de n-oi mai fi în viaţă.

Te-oi cauta prin nopţi... în visul tău,

Să-ţi mai aduc o vorbă... o povaţă.

 ROMANȚA TINEREȚII

Ion Minulescu

Necunoscuta care se vindea

N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt –

Poetul poreclit “Fluieră-vânt” –

Și fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioșat

Și-n cadrul prețului fixat –

Un preț absurd,

Ridicul

Și meschin,

Cu care-aș fi băut un kilogram de vin –

M-am îmbătat de gura ei

Și-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit…

Dar vai!…

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar și altora!…

Și-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel – mai pe nimic –

Căci ea – flămandă veșnic – se grăbea

Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!…

Eu sigur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preț mai bun –

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu…

Și-atunci –

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Și s-o ascund sub pat –

Deși-o iubeam, am renunțat la ea

Și n-am mai vrut să știu cine era!…

Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Și-a dispărut…

Și nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut…

Și totusi, Eu

Am întalnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai…

Am regăsit-o-n ziua cea de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Și-aștepta

O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!…

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat…

Și-n loc s-o mai sărut –

Cum aș fi vrut –

Am început să plâng cu-adevărat!…

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea —

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!…

Și-acum,

Cred c-ați ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea…

Era chiar tinerețea mea!…

 RUGĂ PENTRU PĂRINȚI

Adrian Păunescu

Enigmatici și cuminţi

Terminîndu-şi rostul lor

Lângă noi se sting şi mor

Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne, înapoi

Că şi-aşa au dus-o prost

Şi fă-i tineri cum au fost

Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut

Dă un ordin, dă ceva

Să-i mai poţi întîrzia

Să o ia de la-nceput.

Au plătit cu viaţa lor

Ale fiilor erori

Doamne, fă-i nemuritori

Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc

Ia priviţi-i cum se sting

Lumânări în cuib de cuc

Parcă tac şi parcă ning.

Plini de boli şi suferinţi

Ne întoarcem în pământ

Cât mai suntem, cât mai sunt,

Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu

Despărţirea-i tot mai grea

Sărut mâna, tatăl meu!

Sărut mâna, mama mea!

Dar de ce priviţi aşa

Fata mea şi fiul meu

Eu sunt cel ce va urma

Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut mâna, tatăl meu!

Sărut mâna, mama mea!

Rămas bun, băiatul meu!

Rămas bun, fetița mea!

Tatăl meu, băiatul meu,

Mama mea, fetiţa mea.

 Degetele de la mână

G. G. Groza

La-nceput de săptămână,

Degetele de la mână

Au vorbit în adunare,

Despre cine e mai tare.

Să le ascultăm ce spun,

Să vedem care-i mai bun.

- Eu sunt Degetul cel Mare

Şi mă mişc fără sforţare

Şi vă spun azi tuturor,

Sunt cel mai folositor!

Văd la microfon cum vine

Altul care nu-i oricine.

- Deget sunt, Arătător,

Sunt ca un judecător,

Când arăt ceva anume,

Nu mai este timp de glume!...

- De folos sunt, aşa lung,

Uite cum la nas ajung!...

Apoi mândru şi stelar

A vorbit şi Inelar.

- Eu sunt degetul acel

Care poartă un inel,

Ce adesea e de aur,

Pentru mână, sunt tezaur!

- Staţi măi fraţilor un pic,

Zise Degetul cel Mic,

Fiecare-i de folos

Că e lung sau e mai gros.

Vă rog să priviţi puţin

Că pe masă e un crin,

Luaţi pe rând această floare

Să vedem care-I mai tare.

Încercară, dar vezi bine,

Singur, e mai slab oricine.

Şi atunci, săriră toate,

Fără nici o răutate,

Crinul alb să îl ridice,

Binişor, să nu se strice.

Şi se veseliră tare

La sfârşit de adunare.
 Vrabia și șoricelul

Victor Eftimiu

Şoricelul zise vrabiei:

− Surioară, cât îmi eşti de dragă! Ești tot aşa micuţă ca şi mine şi de aceeaşi culoare. De câte ori
te văd coborând din pom după grăunţe, mi se pare că sunt eu când mi-or creşte aripioare.

− N-or să-ți crească aripi niciodată! îi răspunse vrabia cu dispreţ. Eu nu sunt sora ta, şi te rog să
nu-mi mai spui aşa. Se prea poate să fiu tot aşa de micuţă ca tine, să mănânc aceleaşi grăunţe şi
să am aceeaşi culoare, dar nu uita că eu zbor, câtă vreme tu esti un biet şoricel nevrednic. Pe noi
nu ne leagă nimic sau nu ne apropie măcar. Şi n-o să fim alături niciodată!

Morala:

Am uitat să vă spun că această convorbire avea loc în stomacul unei pisici.

 ANATOMIE

Nina Cassian

Coastele mele ascund

o inimă sumbră.

Rămâi în aur rotund.

Nu intra în umbră.

Nu deveni aproapele

unei zone funebre.

Rămâi pe clapele

dulcilor mele vertebre.

Pe coastele mele de soare,

acolo, rămâi,

pe suprafața strălucitoare

a mângâierii dintâi
 CIMITIRUL ERA O.K.

Marin Sorescu

Cimitirul era bun

Dar, din păcate, n-avea maseur.

De fapt avea unul slab şi orb

Care dibuind

Te masa mai mult pe cruce, pe muşchi,

Ceva cu efect superficial, mai degrabă psihologic.

În schimb celelalte cimitire

N-aveau decât morţi, grav morţi, dacă se poate spune,

Care nu se mai interesau de sănătate

Şi nici de starea vremii,

Ce fără ei nu mai era stare,

Nici stare, nici vreme.

 AZVÂRLIREA ÎMPUȚITEI SECUNDE

Nichita Stănescu

Creierul acesta care se pângărește dintr-o idee

Ciorba aceasta cerebrală, cu ouă de ochi pe sub sprâncene

M-am sculat în picioare numai de lene,

am ucis numai de frig!

Ce, voi nu știți că sângele ține de cald?

Nespălat de amintiri, murdar,

mă azvârl în mare; –

ține-mă, mamă, de un picior

ca să mă zbat

și vânăt, să mă-nec la subțioara piciorului tău

Pleacă, tu, de la țărm, pleacă, pleacă, –

ca niște muște vor sta stelele pe hoitul meu,

dar vă zic eu vouă:

murind,

voi visa visuri!

 DOUĂ CEȘTI

George Vrapcea

Două cești stăteau de vorbă

Pe un colț de șemineu,

aprige, puse pe vrajbă,

Cum că nu e Dumnezeu.

Cea ciobită într-o parte

Spune plină de orgoliu:

-Noi am apărut din noapte

Nu făcute-n crematoriu

Așa, ca din întâmplare,

Fara preamăritul Om,

Din nimic, o fulgerare

Iată-ne pline cu rom.

N-apucă să se mai certe,

Căci vecinul băutor

O sorbi cu mare sete

Și o sparse pe covor."

Morala: Așa cu o ceașcă nu-l poate înțelege pe omul care a facut-o ,la fel și noi oamenii nu-L
putem înțelege cu adevărat pe Dumnezeu.
 GREIERELE ȘI FURNICA

Jean de La Fontaine

Petrecuse cu chitara
Toată vara.
Însă iată că-ntr-o zi
Când viforniţa porni
Greierele se trezi
Fără muscă, fără râmă,
Fără umbră de fărâmă.
Ce să facă? Hai să ceară
La Furnică, pân’ la vară
Niscai boabe de secară.

– Pe cuvânt de lighioană,
Voi plăti cinstit cucoană,
Cu dobânzi, cu tot ce vrei!

Dar Furnica, harnică,

Are un ponos al ei,
Nu-i din fire darnică
Şi-i răspunde cam răstit:

– Astă-vară ce-ai păţit?

– Dacă nu e cu bănat.
Zi şi noapte am cântat
Pentru mine, pentru toți!

–„Joacă astăzi dacă poţi!”

 CÂNTEC
Cules din Perieţi
(Cântece de pe Ialomiţa, 1971)

Mămică, când m-ai făcut,

Nimica nu te-a durut,
Nici un deget la picior,
Ai crezut că sunt fecior.
Când ai văzut că sunt fată,
Te-a durut inima toată,
Şi c-o faşă m-ai legat,
În leagăn m-ai aruncat
Din picior mă legănai,
Din gură mă blestemai.
M-ai blestemat, mamă, lunea,
Prin străini să-mi mănânc pâinea.
M-ai blestemat, mamă, marţea,
Prin străini să-mi petrec viaţa.
M-ai blestemat miercurea,
Să nu mă ia nimenea.
M-ai blestemat, mamă, joi,
Să nu mai vin înapoi.
M-ai blestemat şi la lună,
Să n-am nicio soartă bună.
M-ai blestemat şi la soare,
Să fiu ca o cerşetoare.
 BLESTEM

Du-te bade, duce-te-ai

Unde-o sta apa, să stai
Să fii hrana peștilor
Și rugina pietrelor

Să te spânzuri de curele
La streașina casei mele
Să te vadă o lume întreagă
Că ți-am fost odată dragă

Să te îngrași ca scândura
Să fii rumen ca ceara
Murgul să se poticnească
În creștet să te trântească

Te junghie bade rău

Ca pe mine gândul tău
Când o fi la miez de noapte
Să te ia dureri de moarte

De-i găsi o mai frumoasă

Tu cu ea să nu faci casă
De-i găsi bălăioară
Să dea Dumnezeu să moară