Preșul

după I. Băieșu

Filoftea: (cântă și mătură)

Voce de pe casa scării: Madam Filoftea, iar ai inceput
concertul? La ora asta nespus de matinala..offf..
Filoftea: Da ce, Coană Getuța, oi fi vrut sa plang asa, fara nici
un prealabil sufletesc, doar asa, ca sa-ti fac matale placere?
Vocea de pe scara: Doamne fereste! Zic numai ca, la un somn
dulce, dis de dimineata, poate-i prieste si locatarului putina
liniste..
Filoftea: Locatarul, daca vrea somn dulce si liniste, n-are decat
sa se mute in sanul naturii sau la cimitir. Blocul de aia e bloc ca
sa traiasca omul-n comun și sa imparta cu vecinul si intretinerea
si zgomotul. Da mata cand ai facut petrecerea aia onomastica
de ai sculat tot cartieru. De au venit pompierii sa va potoleasca,
ia s-o notez eu pe coana getuta “coana getuta – insultat in
serviciu, chestie voce” am notat. A venit aseara cineva de la 3
si-a scuipat pe scara, am notat – ca poate se interpreteaza. A
aruncat ieri un fumator de la 4 o tigara pe fereastra, se noteaza
– ca nu se stie cand iese un incendiu. S-a enervat presedintele
comitetului de bloc si nu e bine: iar se salta intretinere… om
cumsecade om bine asezat: dar are o boala : daca se strege
cineva de presul lui turbeaza. Mi-a dat sarcina sa nu mai dorm
noaptea si sa-l notez pe ala care se sterge de pres. Sa-I surprind
si sa-I notez. Pai de notat i-am notat, dar daca nu surprind pe
niciunul?
(Incepe sa cante)
Anuta, Anisoara, Ani – scoala mama, ca se facu tardiv!
Ana: mama, ce te-apucat cu cantatul asta? Visam asa frumos…
se facea ca…
Filofteia: …Te cauta italianu, ca daca-l mai prind ii rup ficatu-n
doua. Avem un tineret asa de reusit și tu umbli cu un strain de
peste hotare, de ne vorbeste si ne interpreteaza blocu.
Ana: ce sa fac mama daca se tine dupa mine? Ca eu nici nu ma
uit la el. Ma pandeste cand ies de la facultate: ragata-n sus
ragata-n jos.
Filofteia: si te pomenesti ca vrea sa te mariti cu el si sa te duci in
cizma lui italiana? Ei, sa mai apara el pe aici ca-l ragatesc de nu
se vede! Hai draga imbraca-te ca intarzii la cursuri.
Ana: Mama, mai lasa-ma nitel ca mai am de visat 5 minute.
Poate-mi calci tu rochita.
Filofteia: bravo! Lasa Filofteio serviciul si du-te de-i calca rochia,
ca fata are ceva de visat. (iese George si da nas in nas cu
filofteia)
Filofteia: domnule… ca nu-ti notai numele, am sarcina sa
vorbesc cu dumneata din partea comitetului de bloc
George: va rog…
Filofteia: pai trebuie sa-mi dati niste date: cine sunteti, de unde
veniti, cu ce va ocupati puls etc.
George: care etc?
Filofteia: stii matale care. Adica vii acu o saptamana brusc, si
ocupi garsoniera care se cuvenea lu’ domnu Pamfil, ca poseda
si dansu dreptu la o extindere, avand munca de raspundere.
Plus ca si eu eram pe lista fiind salariata, ca atunci cand traia
bunica dumitale, s-o ierte Al de sus, eu si cu domnu Pamfil ii
dadeam asistenta si ingrijirea sufleteasca necesara. Ca sa vii
mata nepot – tam-nesam si sa ne iei garsoniera, si acu te
preface ca nu stii care e etc-u?
George: pai care e?
Filofteia: hai lasa vorbaria si spune tot ca sa te prind aici in
carnetel
George: ce sa spun?
Filofteia: cine esti, de unde provii, pe ce baza si etc?
George: pai, de unde sa provin?
Filofteia: de unde? Aici e chestia
George: nu stiu… n-am inteles intrebarea
Filofteia: uite domnule, intelectual si nu-ntelege. Ia-o frate pe
rubrici: mama, tata, unchi si matusi.
George: orfan
Filofteia: aoleu (scoate carnetelul si noteaza) orfan.
Ana (apare la fereastra): mama am terminat de visat
Filofteia: un moment (catre Ana). (catre George) discutam alta
data. si gandeste-te bine, ca la mine nu merge cu pai si cu etc.
(George ramane și iese Filofteia) intra Ana
George: domnisoara, te rog sa ma ierti, azi noapte te-am visat…
Ana: dar de ce? De ce v-ati permis sa ma visati, cand nu ma
cunoasteti decat din vedere?
George: dar dumneata de ce ma visezi?
Ana: eu?
George: stiu sigur ca ma visezi. Ti-am vazut privirea
Ana: adevarat…. Cand ai venit aici, in prima zi, m-ai privit asa de
frumos ca mi s-a facut rau. Asa, deodata, am avut febra, pe
urma m-am culcat și te-am visat. Se facea ca….
George: eram impreuna…
Ana: exact! De unde stii?
George: si eu am visat la fel. Nu cumva eram pe malul unui lac?
Ana: nu, era un rau curgator cu salcii… si eu ascultam, si
dumneata voarbeai…. si eu ascultam. Dar fara sa ne privim… ne
uitam tot timpul in apa, si pe apa curgeau stele, curgea luna…
pe urma se facea ca ne-am privit. Ne-am privit mult mult de tot.
George: nu vrei sa ne mai privim putin?
Ana: da, dar sa nu vina mama
Filofteia( dinauntru): ana, hai la mama sa-ți dau lapticul!
Ana: Mama nu ma lasa niciodata sa visez ca lumea, intotdeuana
imi strica sfarsiturile!
George: iti place asa mult sa visezi?
Ana: grozav
George: nu vrei sa visam o data impreuna? Mergem pe malul
unui rau, ne uitam in apa si visam. Am eu ceva foarte interesant
de visat
Ana: ce?
George: un vis, un vis pe care nu l-am mai visat nimeni. O sa ti-l
povestesc.
Ana: mama, nu ma lasa sa vorbesc cu dumneata. Mi-a spus sa
ma feresc.
George: de ce?
Ana: zice ca esti suspect
George: suspect?
Ana: zice ca a auzit zgomote din camera dumitale. Ca ea are un
obicei tare urat, se uita pe gaura cheii
George: probabil m-a vazut lucrand.. si-a auzit aparatul
Ana: ce aparat?
George: un aparat, nu pot sa-ti spun…
Ana: de ce? Ti-e frica de mine?
George: da, n-ai sa-ntelegi si-ai sa te sperii.
Ana: eu?! Nici nu stii ce curajoasa sunt! Odata cand m-a insultat
un huligan, l-am pus la punct de nu s-a vazut. Stii cum i-am zis:
ma!!!
George: iti place linistea?
Ana: grozav!
George: intr-o zi cand ai sa vii la mine o sa ascultam linistea.
Filofteia: serveste draga lapticu (se aude din casa)
Ana: dumneata, razi de mine? Dar ce e cu aparatu ala? Mama
mi-a spus ca e asa ca un monstru… ce faci cu el?
Georgeș pai nu ti-am spus? Ascult liniste!
Ana: si de ce nu mi-l arati și mie. Spune-mi de ce stai toata ziua
inchis in casa.
George: ma gandesc… visez
Ana: pe mine?
George: seara, dimineata visez altceva
Filofteia: Ana!!!
Ana: pleaca sa nu te vada mama
George: mai stai.
Ana: ma duc.. si te rog sa nu ma visezi, ca nici eu n-o sa te mai
visez.
George: de ce?
Ana: asa… cine stie cum ma visezi dumneata.
George: asa cum esti
Ana: imbracata?
Filofteia: ANA!

Ana pleaca. Intra Pamfil.

Pamfil: buna dimineata, domnule locatar!

George: buna dimineata!
Pamfil: vreau sa va felicit, in numele comitetului de bloc, cu
ocazia neasteptatei mutari in garsoniera de la parter. O
garsoniera foarte reusita si dubla, pe care noi cei care o
pretuiam si ingrijeam pe bunica dumitale – o apreciam foarte
mult.
George: pe bunicuta sau garsoniera?
Pamfil: ambele. Repartitia dvs. E legala?
George: din moment ce e stampilata.
Pamfil: nu toate stampilele sunt legale.
George: toate nu dar majoritatea.
Pamfil: tinere, te rog sa nu ma sfidezi. Nu uita ca stai de vorba
cu o persoana oficiala
George: si eu sunt o persoana oficiala
PAmfil: in ce calitate?
George: in calitate de cetatean. Orice cetatean, e o persoana
oficiala. Asa ca intre noi, oficialii, ce doresti dumneata de la
mine?
Pamfil: pai.....
George: pai? Ce? Nu-mi place cum arati. Official vorbind, ai
privirea cam galbena. Ingrijeste-te.
George pleaca.
Pamfil: nu cumva acest locatar o fi elementul care ma sfideaza
si se sterege pe presul meu? Ca e prea obraznic. Il pandesc, il
surprind si-l zdrobesc. (se duce in casa si ia pusca) gata am
trecut la actiune. Pandesc, surprind si zdrobesc.

PAMFIL: Stai, ca trag?

AVOCATUL Vă rog să nu trageți fără avertisment și mai ales fără
a vă convinge în prealabil cu cine aveți de-a face. Am oroare să
fiu împușca din confuzie.
PAMFIL: Nimănui nu-i face plăcere să fie împușcat, fie din
confuzie, fie cu premeditare. Dar să terminăm cu vorbăria,
spune cine ești.
AVOCATUL: Îmi permiteți? (Îi întinde mâna.) Maestrul M.N.C.,
avocat, fost șef de barou.
PAMFIL (iese din spatele plantelor, edificat): Maestre M.N.C., vă
rog foarte mult să mă scuzați. (Îi întinde mâna respectuos.) Dar
vă rog foarte mult să mă scuzați. Vă așteptam din moment în
moment. Mă recomand: Pamfil. P. Pamfil, chiriaș principal.
AVOCATUL: Iertați-mă, domnule chiriaș principal, dacă am să vă
declar că în lunga mea carieră am vizitat numeroși clienți la
domiciliu, dar nici unul dintre ei nu m-a așteptat înarmat până
în dinți ca dumneata.
PAMFIL (îi arată un scaun în spatele plantelor): Vă rog să luați
loc, domnule maestru. N-aș vrea să vă faceți o impresie
necorespunzătoare despre mine. N-aș vrea câtuși de puțin.
AVOCATUL: Dar nici nu mă gândesc, domnule, să-mi fac o
impresie proastă despre dumneata. Intenția mea este să-mi fac
o impresie bună.
PAMFIL: Să știți că nu aș fi tras fără a vă identifica în prealabil.
V-am somat din prudență.
AVOCATUL: Tot din prudență v-am rugat și eu să nu trageți fără
preaviz. De ce m-ați chemat?
PAMFIL: V-am chemat, maestre, ca să mă apărați într-un
proces.
AVOCATUL: Ce fel de proces?
PAMFIL: Proces de crimă.
AVOCATUL (nespus de plăcut surprins) : Crimă?! Excelent! Este
vorba de...crimă, crimă?
PAMFIL: Exact: crimă-crimă! Cu sânge, cu martori, cu tot ce
trebuie.
AVOCATUL: Eu îmi voi încheia în curând cariera, domnule
Pamfil. O carieră strălucită, domnule chiriaș principal, pe care
nu aș fi vrut să o sfârșesc cu un proces stupid de delapidare sau
insultă de mamă. Voiam un prces final cu crimp. N-am mai avut
o crimă din ’39, când lucram împreună cu maestrul Haneș. Ați
auzit, desigur, de marele maestru Haneș, strălucitul Haneș.
PAMFIL: Desigur, domnule. Pasiunea vieții mele au fost
procesele. Fugeam de la școală, ca să mă duc la tribunal.
AVOCATUL: Eu am fost elevul maestrului Haneș. Tocmai primise
în ’39 o crimă fantastică, pe care, generos cum îl știți, mi-a
încredințat-o mie.....
Ce crimă ai făcut?
PAMFIL: Încă nu am făcut nici o crimă. O fac acum.
AVOCATUL: Acum?
PAMFIL: Sunt gata cu toate pregătirile.
AVOCATUL: Și pe cine vrei să omori?
PAMFIL: Pe vecinul de vizavi. (Arată spre apartamentul din
dreapta.)
Peste aproximativ zece minute nu va mai fi victim, va fi cadavru.
AVOCATUL: Care e mobilul crimei?
PAMFIL: Imposibilitatea conviețuirii în comun.
AVOCATUL: Motivul este excellent, deși puțin cam literar. Aș
vrea să fiți ceva mai concret.
PAMFIL (SEC): S-a șters pe preșul meu.
AVOCATUL (studiază cu atenție preșul de la ușa lui Pamfil):
Acesta este preșul dumitale personal?
PAMFIL: De lână pură.
AVOCATUL: Se vede. E foarte plăcut la pipăit.
PAMFIL: Poate vi se pare un lux că mă folosesc de un preș de
lână pură?
AVOCATUL: Da, dar n-are importanță.
PAMFIL: Domnule maestro, eu am un principiu în viață: mă
șterg mai rar, dar pe ceva de bună calitate. Mai puțin, mai rar,
dar de bună calitate.
AVOCATUL: Probele?
PAMFIL: Care probe?
AVOCATUL: Unde sunt urmele, probele că vecinul dumitale s-a
șters pe preșul dumitale?
PAMFIL: Urmele nu mai sunt, pentru că le-am spălat, dar îl
aștept acum să se șteargă din nou, după care îl omor pe loc.
Acum este exact ora când se întoarce de la service și se șterge
pe preșul meu. După cum observați, are și el preșul lui.
AVOCATUL (constată): Da, are.
PAMFIL: Dar nu se șterge pe al lui. Se șterge pe al meu.
AVOCATUL: Cum l-ați depistat?
PAMFIL: Vă povestesc imediat. Într-o dimineață… (Se aud pași
pe scară. Pamfil ascultă, încordat.) Veniți imediat lângă mine și
ascundeți-vă.
AVOCATUL (speriat): Vine?
PAMFIL: Cred că da.
AVOCATUL: Cu ce vrei să-l omori?
PAMFIL (în șoaptă): Încă nu m-am hotărât. Depinde de el. Dacă
se șterge bland, mă port și eu blând. Adică îl împușc. Dacă se
șterge în mod grosolan, îl deșel cu ghioaga asta. Dacă îmi rupe
preșul, atunci îi sparg șeasta cu buzduganul. (Îi arată
buzduganul.) Piesă unică, secolul 17, împrumutată anume de la
un muzeu. O singură lovitură și victima e făcută terci.
AVOCATUL (înfiorat): Domnule Pamfil, poate că totuși nu-l
omori.
PAMFIL: De ce să nu-l omor?
AVOCATUL: Dacă e o crimă prea abominabilă, nu știu dacă…
PAMFIL: Sst! Vine!

AVOCATUL: Nu te șterge!
DOCTORUL (nu știe de unde s-a strigat): Poftim?
AVOCATUL (se ridică în picioare): Doamnelor, nu vă ștergeți pe
preș, că… nu e bine!
DOCTORUL: Dar nici prin cap nu-mi trece să fac așa ceva.
Asistenta: Noi îl căutăm pe clientul nostru, domnul Pamfil.
AVOCATUL: E aici.
PAMFIL (se ridică, pune pușca în rastel și-I întinde mâna
Doctorului, afabil): Vine ai venit, doctore. Dânsul este maestrul
M.N.C., avocatul meu. Te-am chemat pentru un consult. Vreau
să-mi consulți sistemul nervos.
DOCTORUL (derutat): Atunci să mergem înauntru.
PAMFIL: Nu. Aici, pentru că aștept pe cineva. Este vorba de
vecinul meu, pe care doresc să-l ucid și pe care îl aștept să
sosească dintr-o clipă într-alta. Acest vecin m-a jignit mortal
deoarece s-a șters pe preșul meu. Dumneata, doctore, trebuie
să certifici că l-am omorât în deplinătatea facultăților mintale.
Adică l-am oorât conștient și lucid. Consultă-mă.
Doctorul: consulta-l draga!
Asistenta: inspirati! Expirati! Inspirati! Expirati! Respirati?
(Pamfil își scoate cămașa și rămâne gol până la brâu.)
(Nedumeriți, medicul îi ia tensiunea, pulsul, apoi îi lovește
genunchii cu un ciocănel.)
DOCTORUL (grav): Aparent, sunteți sănătos.
PAMFIL: De ce aparent?
DOCTORUL: Pentru că va trebui să vă fac un examen mai
detalitat. De altfel, teoria mea personală, pe care am prezentat-
o recent la Congresul mondial al diagnosticienilor de la
Singapore, spune că nu există oameni sănătoși, că toți, într-un
fel sau altul, ne naștem bolnavi. Dar asta n-are nicio
importanță. Dumneavoastră arătați normal. Ceea ce nu e deloc
puțin.
PAMFIL: Mă rog. Ia loc aici lângă noi. Monstrul s-ar putea să
vină dintr-un moment într-altul. Te rog să iei parte la ceremonia
lichidării lui. Ești invitatul meu de onoare. (Către Avocat.) Și
cum vă spuneam maestre, într-o dimineață… (Se oprește brusc.
Se aud pași pe scară.) Vă rog să vă ascundeți în spatele
plantelor și să fiți calmi. Vine monstrul.
(Cei trei se ascund în spatele plantelor. Pamfil își pregătește
armele de atac. Îm hol apare un tânăr înalt și slab, cu o pălărie
fistichie pe cap și cu un aparat de fotografiat agățat de gât. El se
îndreaptă spre ușa apartamentului lui Pamfil și, înainte de a
suna, simte, instinctive, o pornire elementară și ancestrală de a
a șterge pe preșul de la intrare. Medicul îl împiedică la timp,
strigând îngrozit.)
DOCTORUL: Nu te șterge!
FOTOGRAFUL (candid): De ce, domnule, să nu mă șterg? Eu
vreau să intru în casa clientului meu curat pe picioare.
PAMFIL: Dumneata nu esti cumva de la „Prestarea în imagini”?
FOTOGRAFUL: Ba da. Dar nu cumva am onoarea chiar cu
clientul pe care îl caut și care se numește Pamfil. P. Pamfil?
PAMFIL: Exact. Treci aici, în spatele plantelor și pregătește-ți
instrumentele. Aș vrea să-și alegi un loc potrivit ca să poți
fotografia o scenă care se va petrece cam acolo unde ești
dumneata acum.
FOTOGRAFUL: Este vorba de un instantaneu? Pentru că, dacă
este vorba de un instantaneu, eu sunt exact specialistul de care
aveți nevoie. E vorba despre un flagrant delict?
PAMFIL: Da, domnule, este vorba despre un flagrant delict.
FOTOGRAFUL: Fantastic! Sunt un maestro în materie de
flagrante. Soția?
PAMFIL: Nu, că sunt burlac. Nu m-am căsătorit tocmai din
această pricină. Adică de frica flagrantului. Căci, dacă o
prindeam în flagrant delict, ce făceam? O omoram.
FOTOGRAFUL: Într-adevăr, au fost cazuri. La câteva am
participat chiar eu. Ea era ăn flagrant, eu am fotografiat-o și el a
omorât-o. Totul a durat un minut. Țaca-paca. Dar acum despre
ce flagrant e vorba, domnule?
PAMFIL: E vorba de un vecin pe care dumneata îl vei fotografia
în clipa în care se va șterge pe preșul meu, în clipa în care eu voi
trage asupra lui cu arma și în clipa în care el va cădea mort. În
total, trei poziții.
FOTOGRAFUL: Doriți color?
PAMFIL: DESIGUR. Ca să se vadă sângele. Cât mai mult sânge.
FOTOGRAFUL: Fantastic, domnule, fantastic! Iată o comandă pe
care o execut cu foarte multă placer. Să fac și câteva prim-
planuri de rezervă. (Îl fotografiază pe Pamfil.) Asasinul înainte
de crimă. (Îi fotografiază ăe Avocat și pe Doctor.) Martorii
înainte de crimă.
DOCTORUL (neplăcut surprins de perspectiva de a devein
martor): Domnule, eu nu voi fi martor. În timpul crimei mă
întorc cu spatele. Eu voi participa doar ca medic. Adică voi
constata decesul victimei.
AVOCATUL (speriat): Domnule Pamfil, îți atrag atenția că vei fi
autorul unui omor premeditate și că sarcina mea, în aceste
condiții, va fi dintre cele mai dificile. Poate că nu trebuie
neapărat să-l omori. Poate că ar fi sufficient să-l sperii puțin.
PAMFIL: Adică cum să-l sperii?
AVOCATUL: Adică să te faci că tragi. Să fii clement.
PAMFIL: Domnule avocat, nu înțeleg unde bateți cu insinuarea.
Va să zică, el se șterge ca un nemernic și ca un grosier pe preșul
meu personal, iar eu să fiu clement? Clement în numele cui?
DOCTORUL: Domnule Pamfil, dar e o chestiune de onoare la
mijloc. Nu poți să tragi într-un om fără să-l faci atent și fără să-I
acorzi dreptul să se apere. Nu se poate trage direct într-un om,
ca într-un copac.
FOTOGRAFUL: Într-un om – nu, dar într-un vecin – da.
DOCTORUL: Dumneata ești un sadic. Ți se citește acest viciu pe
față.
FOTOGRAFUL (violent): Da, domnule, sunt sadic, dar nu din
naștere. Până acum doi ani eram un om pașnic și milos. Până
atunci nu știam ce e Acela un vecin. Acuma știu și am devenit
astenic. Se vede pe figura mea că sunt astenic?
DOCTORUL: Nu prea.
FOTOGRAFUL: Aflați că sunt foarte astenic. Noaptea vorbesc în
somn. Vorbesc și ziua în tramvai. Plus că uit îngrozitor. De pildă,
acum nu mai știu ce trebuia să spun.
AVOCATUL: Poți să taci, nu te obligă nimeni să vorbești.
FOTOGRAFUL: Mi-am adus aminte. Într-o zi, s-a mutat alături
de mine, în același apartament, o vecină. Mai précis, o femeie.
De circa 40 de ani și ceva. S-a uitat în camera mea și mi-a zis:
„Camera asta îmi place, mi-ar trebui pentru extindere. În două
luni te fac să te muți.” „E bine, i-am zis – că sunt și ambițios –
nu mă mut.” „Ba o să te muți”, a zis ea. Și ce credeți că a făcut?
A început să-mi facă viața un infern. Avea un cățel pe care îl
bătea numai după miezul nopții, ca să urle și să nu mă lase să
dorm. Era un cățel cât pumnul, dar care urla cât unul ciobănesc.
Ca să scap de el, într-o zi l-am atuncat în WC și am tras apa. Dar
bestia de vecină ce-a făcut? Avea urletele lui înregistrate pe
bandă de magnetofon și le punea după miezul nopții, ca să mă
înnebunească. Am reușit să-I iau banda și să i-o rup. Mi-a rupt și
ea o ureche în timpul încăierării, dar nu contează, a trecut. Dar
ce idee diabolică i-a venit bestiei? S-a dus într-un parc, a adunat
câțiva greieri și i-a aruncat în casa mea. Noaptea, greierii cântau
de mama focului, iar eu îi căutam prin toate crăpăturile. Până
am devenit astenic. Și atunci vă întreb pe dumneavoastră dacă
un astfel de vecin poate fi numit om și dacă merită să ai față de
el onoare sau milă?
DOCTORUL: Domnule fotograf, realitatea mă obligă să recunosc
că suferințele suportate te îndreptățesc să urăști și să
disprețuiești ideea de vecin. E dreptul dumitale de om. Aș vrea
să te întreb, însă, dacă te-ai răzbunat în vreun fel pe femeia
aceea barbară.
FOTOGRAFUL: Desigur că m-am răzbunat, domnule doctor, și
încă într-un chip la fel de barbar. M-am însurat cu ea!
AVOCATUL (sadic): Bine i-ai făcut.
ASISTENTA: Pentru că veni vorba despre problema vecinilor, am
și eu o teorie personală, pe care aș vrea să v-o expun pe scurt.
După părerea mea, oamenii au trait în cele mai excelente relații
atâta vreme cât nu au fost vecini unii cu alții. Din clipa în care
au devenit vecini, oamenii au început să se urască unii pe alții.
Eu eram, de plidă, foarte bun prieten cu un coleg de serviciu.
Iată însă că viața și întâmplarea au făcut ca el să devină vecinul
meu, iar eu vecinul lui. Din aceeași clipă am început să ne urâm.
Am ajuns chiar la violență. Într-o zi, de pildă, respectivul mi-a
dat cu o scândură în cap pe motiv că, stropindu-mi florile din
balconul meu, l-am stropit pe el în cap, în timp ce se afla în
balconul lui. Ce puteam să fac? Să mă adresez tribunalului? Mi-
era rușine. Nu voiam să mă știe lumea.
FOTOGRAFUL: Și atunci?
DOCTORUL: I-a dat și ea cu o scândură în cap.
AVOCATUL: Perfect. Între noi fie vorba, eu, ca om al legii, sunt
pentru acest principiu: litigiile dintre vecini să se resolve între
ei, în afara legilor. De aceea, te-aș sfătui și pe dumneata,
domnule Pamfil să te răfuiești cu domnul Zisu între patru ochi.
PAMFIL: Domnilor, eu v-am chemat aici nu ca să-mi dați sfaturi,
ci ca să vă îndepliniți obligațiile dumneavoastră profesionale.
Știu cum trebuie să mă răfuiesc cu domnul Zisu. Mai exact, știu
cum să-l lichidez. Totul e să vină. Să vină mai repede.
AVOCATUL: Domnule Pamfil, iartă-mă, dar înainte de a sosi
domnul doctor, dumneata tocmai îmi povesteai ceva foarte
palpitant.
PAMFIL: Palpitant?
AVOCATUL: Tocmai începuseși să-mi spui cum l-ai depistat pe
răufăcător. Adică cum l-ai descoperit pe Zisu că se șterge pe
preșul dumitale.
PAMFIL: Într-adevăr, domnilor, nu mi-a fost ușor să-l descopăr
pe bandit. A trebuit să mă chinui o lună de zile, mi-am luat
concediu de odihnă, plus o săptămână de boală. Cum am
procedat?
L-am pândit pe inamic câteva nopți la rând. Ședeam în casă și
mă uitam pe gaura cheii. Dar nu reușeam să-l depistez. Privirea
mea nu era suficientă. Era nevoie de ajutorul științei. Și atunci
cum am procedat? Am luat câteva probe de noroi de pe preșul
meu, noroi care provenea evident de pe încălțămintea
grosolană a agresorului, și evident de pe încălțămintea
grosolană a agresorului și i le-am dus unui cumnat care lucrează
la un laborator de cercetare a pământului. Peste două zile,
cumnatul mi-a dat răspunsul: pământul respectiv era un
cernozion de Bărăgan. Am făcut cercetări în tot blocul pentru a
afla care dintre locatari lucrează în Bărăgan. Cu ajutorul femeii
de servici, o ciubucară ordinară, dar cu un bagaj de informații
foarte bogate, am aflat că însuși vecinul meu, este un student
ordinar care venea în fiecare seară și se ștergea cu bocancii lui
încărcați de cernoziom pe preșul meu de lână. Ajuns în posesia
acestor date, m-am dus să-l dau în judecată. La tribunal, au râs
de mine și m-au dat afară. Au zis că sunt nebun: „Cum să dai în
judecată un om pentru că s-a șters pe un preș? Ăsta nu e un
motiv.” „Nu e motiv?! Ei bine, le-am strigat, o să mă descurc
singur!” L-am reclamat la ziar, la radio, la televiziune, la PROTV,
la KANAL D, la ANTENA 1, inclusiv la O.N.U. De nicăieri n-am
primit nici un răspuns favorabil. Atunci, pe bună dreptate, am
stat și mi-am zis: dacă nici un organ nu-l poate ajuta pe un vecin
năpăstuit de alt vecin să-și facă dreptate, atunci nu-mi mai
rămâne decât să-mi obțin singur satisfacție. Cu alte cuvinte, să-l
omor. De aceea v-am chemat pe dumneavoastră: ca să asistați
la ceremonia acestui gest care va rămâne, sper, un exemplu viu
pentru toți vecinii actuali și viitori.
FOTOGRAFUL (își șterge o lacrimă): Iartă-mă domnule Pamfil
dacă povestea dumitale m-a impresionat până la lacrimi. Căci
pe mine mă face să sufăr orice suferință omenească, darămite
suferința unui vecin! Căci și eu sunt vecin, domnule Pamfil, și
am suferit și eu îngrozitor cu o bestie de vecină care avea un
câine…
AVOCATUL (îl întrerupe): Domnule fotograf, chiar adineaori ne-
ai povestit penibila tărășenie cu câinele și greierii.
FOTOGRAFUL (uimit): V-am povestit? Fantastic. Ca să vedeți,
domnule doctor, cât de astenic sunt, căci ziceați că nu se vede
pe figura mea.
DOCTORUL (concesiv): Se vede.
AVOCATUL: În orice caz, domnilor, sper că vom cădea cu toții
de accord că situația prietenului nostrum Pamfil, luată în
special, este dintre cele mai disperate. Nu există, domnule, o
legislație specială care să-l apere pe cevin în fața celorlalți
vecini. Căci nimic pe lume nu poate fi mai periculos ca un vecin.
Nimeni pe lume nu te poate invidia mai mult ca un vecin. De
aceea, cred că vechiul dicton latin care spune că „homo homini
lupus” se poate modifica astfel: „Homo homini vecinus”.
PAMFIL: Într-adevăr. Ați exprimat câteva cuvinte dintre cele
mai înțelepte, care au țâșnit parcă din inima mea.
Completându-vă, aș spune că acțiunea noastră unită din
această seară nu are doar o importanță particulară, dar are și o
importanță generală pe plan mondial.
FOTOGRAFUL: De acord.
PAMFIL: Domnilor, permiteți-mi să vă exprim recunoștința mea
pentru înțelegerea pe care mi-ați acordat-o. Cred că…
(De pe scări se aude un zgomot infernal. Peste câteva clipe, în
hol apare Filofteia, femeia de serviciu a blocului, persoană
foarte mărunțică și slabă, nervoasă și beată. Fumează țigară de
la țigară și poartă ăn spinare găleți, perii, mature și alte
ustensile necesare acestei profesii.)
AVOCATUL (către Filofteia): Vă rog, mai puțin zgomot. Aici
vorbește cineva.
FILOFTEIA (aruncând ustensilele cu un zgomot cumplit la
picioarele celor patru): Și dacă vorbește, ce? Să vorbească la el
în casă. Aici e hol. Și holu-i hol!
PAMFIL (nervos și jignit): Madam Filofteia, te rog foarte mult!
FILOFTEIA (calmă și provocatoare): Hai roagă-mă!
PAMFIL: Te rog să nu-ți permiți!
FILOFTEIA: Ei, uite că-mi permit. Eu am dreptul să-mi permit.
Dumneata ești locatar, eu sunt salariată!
FOTOGRAFUL (combative): Tovarășă, te rog să fii mai
conștientă, mai demnă! Ești salaritaă, fii și demnă! Aici se
discută chestiuni și principia serioase. Nu le vulgariza cu
prezența dumitale.
FILOFTEIA: Auzi, măi nervsoule? Vulgară e mămica ta, nu eu!
(Brusc, îl pocnește cu mătura în cap pe fotograf. Acesta se
ascunde în spatele plantelor ornamentale și o fotografiază pe
Filofteia cu mătrua în mână.)
FOTOGRAFUL (isteric): Te-am fotografiat! În flagrant delicr! Te
distrug! Agresoareo! Te distrug!
FILOFTEIA (către Pamfil): Tovarășe locatar, ia-ți invitații de aici,
că eu trebuie să fac curat și nu știu mute. Eu acu vă iau la
mature, de vă fac vraiște pe toți!
PAMFIL (încearcă să se dea bine pe lângă Filofteia): Tovarășă
Filofteia, noi ne cunoaștem de mult și am colaborat împreună în
cadrul unor treburi de interes comun. (Confidențial) De pildă,
pentru cele succinte informații despre domnul Zisu, mi-ai luat
50 de lai și un chil de lichior de anason. Recunoașteți?
FILOFTEIA: Recunosc. Era de anason.
PAMFIL: Mai vrei unul?
FILOFTEIA: Original?
PAMFIL: Garantat.
FILOFTEIA: Primesc.
PAMFIL: Atunci încearcă să nu ne deranjezi. Eventual, chiar să
dispari. Aici se pune la cale o crimă. Vrei să fii implicate într-o
crimă?
FILOFTEIA: Implicată, nu, dar vreau să iau parte. Dacă se
petrece pe holul meu, sunt obligată să iau parte. Ba chiar să fiu
implicate. De ce să fii implicat dumneata, iar eu să nu fiu
implicate, care sunt salariată aici? (Hotărâtă.) Unde e crima?
Cine-I criminalul?
PAMFIL ii face semn spre usa.
FILOFTEIA: Eram sigură. Puteam să pun și pariu. Știu și de ce.
(Râzând complice.) S-a șters pe preș.
PAMFIL: Exact. Dar dumneata taci din gură.
AVOCATUL (confidențial către Pamfil): Să scăpăm de ea, ne
incomodează.
FILOFTEIA: Eu trebuie să-mi fac datoria. Trebuie să fac curat.
Întâi facem curat și pe urmă facem crima. (Către Pamfil,
confidențial.) Vezi ce faci cu anasonul între timp.
PAMFIL: Tovarășă Filofteia, începi să mă enervezi. Fă repede
curat și lasă-ne în pace. Psst! Vine cineva! (se ascund toti in
spatele plantei si o trag si pe filofteia) _sar toti pe el si pamfil cu
pusca la capul lui)
Italianu: signore, vi prego! Io sono innocente.
Pamfil: bestie, am pus mana pe tine. Te ucid te fac cadavru, te
lichidez!
Italianu: signore! Momento, vi prego
Pamfil: de ce te stergi, ma de presul meu? Ma sterg eu de presu
tau? Ma individule, mai daca te-mpusc.
Italianu: signore, un momento. Mi permetta di spiegarmi.
Avocatul: domnule pamfil, fii bland. Cred ca suntem in fata unei
confuzii. Tanarul acesta vorbeste o limba apropae straina.
Pamfil: nu conteaza! L-am surprins. Il lichidez.
Fotograful: s-ar putea sa fie spion, sa-i fac un prim-plan.
Italianu: mamma mia! Signore, aspetto non sparare. Voglio
spiegare! Io voglio bene ad una ragazza.
Pamfil. Gura ca nu mai scapi
Filofteia vine.
Filofteia: ce e domle scandalul asta?
Italianu: signora, questo uomo vuloe uccidermi! Pero sono
innocente! Perche uccidermi se amo?
filofteia: ce vrea domle individual?
Doctoral: nu stiu precis dar cred ca e Italian.
Asistenta: dupa camasa si dupa limba, precis e Italian.
Filofteia: Italian? Italian!
Italianu: si, italiano
Filofteia: Bravo! E ala care umbla dupa ana. Fir-ai tu sa fii de
ragatin, ca te-nvat eu minte! Mai… cum se zice domle in italiana
la japita?
Fotograful: nu te complica, zi pe romaneste!
Italianul: signora…
Filofteia: gura, de cand te astept… si ce boala am eu pe tine!
Italianu: (foarte repede) signora, un momento. Mi permetta di
spiegarmi. Un bel giorno, per caso, o conosciuto una bellissima
ragazza. Affasciate bionda, esuberante. Subito, mi sono
innamorato di lai perdutamente. Le o fatto dichiarazioni. E lei
mi ha sorriso. E da quell momento que la cerco
disperatamente. Non posso piu vivere senslei. Voglio sposarla.
Aiutate mi, sono infelice.
Filofteia: auzi, stai asa nu ma lua cu vorba, ca nu ma duci pe
mine cu presul…
Pamfil: presul?s-a sters pe pres, il impusc.
Italianul: aiuto, mi ucide.
Avocatul: Domnule Pamfil, un moment! Nu folosim violenta
pana nu epuizam toate mijloacele pasnice! Discut eu cu el!
Cunosc limba. Maestro MNC, avocado.
Italianul: Mario!
Avocatul: Italiano, si?
Italianul: Si!
Avocatul: Bravissimo. Dom-le, aflati ca e un baiat minunat! Era
sa comitem o confuzie regretabila. Discut eu cu dansul. Cunosc
limba. Roma, si?
Italianul: Roma, si.
Avocatul: Napoli!
Italianul: Napoli…
Avocatul: Vedi Napoli, si-apoi mori..
Italianul: Si?
Avocatul: Venetia, Calabria, Vatican, Iulius Cezar, Mafia…
Filoftea: Al naibii, ce frumoasa limba au…si ce curgator o vorbiti,
domnu’ avocet..
Avocatul: Mi-am facut parte din studii la Pisa.
Filoftea: Se vede de la o posta.
Italianul: Pisa, si..
Avocatul: Nero, Traian…
Fotograful: Decebal!
Avocatul: Asta era roman dom’le, nu te baga, daca nu stii limba.
Coriere de la sera.
Italianul: Si…
Avocatul: Cu ce ocazione pe la noi? La-am intrebat cu ce ocazie
pe la noi.
Italianul: Com si dice…Io…iubesc…una signorina…una ragazzza…
bionda…
Avocatul: E clar, cica iubeste sincer o signorina. Chemati-o pe
domnisoara Ana!
Filoftea:Domule Avocat, eu nu-I dau nimic! Avem sin oi tineretu
nostru! Ai inteles? Auzi la el, vrea sa ma lase singura! Ca acum ii
dau una de nu se vede!
Ana: Mama, ce s-a intamplat? Ca te auzi in tot blocul!
Filoftea : Uita draga, ti-a venit cizmarul!
Italianul: Signora, c’e una confusion!
Ana: Mama, nu e asta!
Filoftea: Nu e asta? Aualeu, si eu l-am jicnit! Scuza-ma, puiule
ca ti-am zis ce ti-am zis, si te-am confuzionat, ca..Domnu
Avocat, tradu-I mata, ca te pricepi. Zi-I sa ma ierte, dom-le.
Avocat: Signora zice ca vi cere molto scuzi.
Italianul: Grazie. Molte grazie.
Filoftea: Sa traiesti mama si sa fii sanatos.
Avocatul: Signora zice ca voi este un giovano molo simpatico e
molto sanatoso..
Italianul: Si…Signori, a rivederci! Siete molto simpatico, braca
gente! Felice din conoscerla. Sara per ne un bel ricodo. Non la
scordero piu. Addio! Ciao!
Avocatul: La rivederci! Tanti Auguri!
Pamfil: Signore, scuze! Mii de scuze! Domnule avocet, ai avut
dreptate. Daca trageam fara un prealabil, iesea scandal
diplomatic.Mai ales ca era un latin veritabil.
Filoftea: Si imbracat numai cu lucruru straine..
Pamfil: Dar tot nu l-am prins pe individ. Sssttt! Liniste! Se aud
pasi!
(intra George, toti se ascund dupa planta)
Pamfil: Dominlor, uitati-va bine la acest individ, nu vi se pare
suspect?
Fotograful: Dupa figura cred ca el e victima, ca sunt specialist si
in fizionomii. SA-I fac un prim plan.
Avocatul: Si eu cred ca ne aflam in fata infractorului.
PAmfil: din clipa asta nu mai am nicio indoliala. Pantofii lui sunt
plini de noroi.
E clar, el e – cernoziom.
Doctorul: Din punct de vedere stiintific, individul e in culpa.
Asistenta: Totul e sa-l prindem in flagrant delict, altfel nu-I
putem face nimic.
Pamfil: Il prindem nu ne lasam! Deci, copile, faci pe
nevinovatul?
George: Poftim?
Asistenta: Individul e cazut din luna. Ziceam ca-ti bati joc de
incaltaminte, calci prin toate noroaiele, nu-ti pasa.
Doctor: Noroc ca unii mai au cate un pres in fata usii.
George(nevinovat): DA…
Asistenta: in timp ce altii nu au, si se sterg pe ale altora.
Intelegi?
George: nu nu inteleg nimic
Avocatul: hai, ca baiatul e in pom. A intrat groaza in el si incepe
sa recunoasca.
Pamfil: poate-l convingem sa se mute, sa-mi lase mie garsoniera
si atunci il iert.
Avocatul: lasati-l pe mana mea, sa-l sperii putin cu legea.
Tinere, sa stam putin de vorba, intre 4 ochi
George: despre ce sa vorbim?
Avocatul: despre situatia dumitale. Sincer sa fiu nu te vad bine.
Ata de tanar si autor al unor fapte asa de ignobile… nu vrei sa
simplificam lucrurile
george: adica?
Avocatul: in sunsul ca daca recunosti de la inceput as putea sa
fac ceva pentru dumneata. Ce cauti aici?
George: nu inteleg…
Fotograf: ce sa mai vorbim>? Ai dat fuga-n bucuresti, crezand
ca aici umbla caini cu covrigi in coada. Macar ai vreo meserie?
Pamfil: mi-a spus femeia de serviciu noaptea, scriind versuri
Avocatul: scrii si versuri?
George:asa ca amator…
Avocatul: daca tot scrii versuri, de ce nu te retragi undeva la
tara, la aer curat? Nu vezi ce palid esti
George: nu va suparati ca va-ntreb. Cine sunteti si ce doriti?
Avocatul: Domunle, te rog,sa fii decent! Fara insinuari si fara
intrebari jignitoare. Suntem aici personae oficiale care discutam
cu dumneata in numele comitetului de bloc. Care e situatia
dumitale? Ce cauti aicii si de unde provii?
George: voi de unde proveniti?
Avocatul: cine noi?
George: exact! Ce faceti aici? Cine va trimis si de ce? In numele
cui imi puneti voi intrebari? (catre pamfil) si dumneata ce fel de
bloc reprezinti? Un bloc de gheata, un blocnotes. Ia fiti atenti la
cuvinte, nu va jucati cu ele.
Pamfil: domle dumneata crezi ca poti sa ne intimidezi pe noi,
personae oficiale? Dumneata care…
George: care ce?
Pamfil: care stim noi ce! Pai vezi…
George: scuzati-ma. Am de lucru. (pleaca in casa)
Avocatul: domnule pamfil, baiatul e in mainile noastre. Daca-
am avea cativa martori, am putea deschide imediat actiune la
tribunal.
Pamfil: si credeti ca obtinem o condamnare?
Avocatul: evident, articolo 3 paragraful 5 – opt luni corectionala
Pamfil: excelent! Inseamna ca-i iau si garsoniera
Avocatul: dar ai martori?
Pamfil: Pai, Filofteia?
Avocatul: da o declaratie scrisa?
Pamfil: pai sigur ca da!
Avocatul: perfect!
Pamfil: ar mai exista o posibilitate, sa mergem la sigur…
Filofteia!
Caoana, filofteio, ma ajuti sa-l prind pe vecin in flagrant delict?
Filofteia: da, ce vrei tu!
Pamfil: ma gandesc la fiica dumitale… (ii face semn sa se duca la
George)
Filofteia: vai de mine! Adica ea sa-i violeze domiciliul? Si pe
urma…
Pamfil: ma gandesc ca domisoara Ana, cu candoarea si
puritatea ei nu va da nimic de banuit. Se duce, vede, noteaza, ia
dovezi si vine.
Filofteia: ca tot ii zicea el sa viseza impreuna… fata mi-a zis tot.
Pafil: exact! Sa-I faca o vizita sub un pretext oarecare.
Filofteia: domnule, si cine raspunde daca e caz de doamne
fereste?
Pamfil: madam filofteia, eu raspund. Ia-o ca pe-o sarcina din
partea comitetului de bloc.
Filofteia: domnule Pamfil, sarcina e sarcina. Dar sa stii ca la noi
in cartier a mai fost un caz…
Avocatul: madam filofteia, te asigur eu personal ca nu e niciun
pericol. Noi vom fi aici.
Filofteia: bine, dar daca e caz de doamne fereste… eu va
blestem. Ca am o gura… ce blestem, se usuca!
Pamfil: hai cheama fata!
Filofteia: ma rog, daca e sarcina…
(pleaca dupa Ana si intra cu ea in scena)
Filofteia: Du-te, mama! Du-te!
Ana: mama, dar cum sa intru asa? Nu spuneai dumneata ca e
suspect
Doctor: e, dar nu-I periculos, Ca te duci oficial
(ana bate a usa)
Ana: eu sunt… am venit… adica m-au trimis… sa iau o amintire…
George: poftim? Hai intra!
Filofteia: Ana, sa te intorci sanatoasa, draga!
Filofteia: ca mama si ca salariata, nu am strop de liniste in
suflet. Ce spioneaza ea acolo de o ora?
Pamfil: madam, fii calma, ca nici misunea ei nu e usoara. Mai
asteptam ce asteptam si daca nu iese intram cu forta sa o
salvam.
Filofteia(se uita pe gaura cheii): nu se vede nimic. Ce-o fi facand
fata mea?
(iese ana)
Filofteia: fetita mea scumpa, n-ai patit nimic? Esti integrala?
Pamfil: ce are in casa?
Avocatul: face ceva illegal?
Doctorul: toarna tot! spune tot!
Ana: mama, ce baiat extraordinar. Ce frumos vorbeste si ce
masina minunata a inventat! Mama e un geniu! Mi-a spus niste
lucruri extraordinare. E inventator si am hotarat sa ma marit cu
el!
Filofteia: poftim?
Ana: George! I-am spus mamei ca am decis sa ma casatoresc cu
tine!
George: Ce?
Ana: Mama, tu nu intelegi! El e un inventator, iar eu n-am cum
sa-l las singur. Sunt obligata.
Filofteia: obligata?
Ana: pai da! Am uitat sa-ti spun, eu l-am cerut de sot.
Filofteia: cui?
Ana: lui. Adica mi-am dat seama ca ma iubeste si ca-l iubesc si
eu. I-am spus ca pur si simplu ne casatorim… si el a dat din cap,
asa, adica a fost de acord. Mama el e savant, trebuie sa am
grija, nu pot sa-l las singur.
Asistena: felicitari!
Avocatul: tinere, felicitari!
Fotograful: prietene, felicitari si urari calduroase. Visator, visitor
dar lucrezi al naibii de repede
Ana: la revedere mama! Sa te gasesc sanatoasa!
(pleaca amandoi in camera, ana si George)
Filofteia iese plangand din scena.
Pamfil: Toate ca toate dar cu onoarea mea, cum ramane?
Doctorul: Domule Pamfil, eu zic sa iti faci datoria de gazda, daca
tot ne-ai chemat aici, si sa ne invite la paharel.
Asitenta: Cafea! Facem planul pe indelete si sigur il prindem!
Fotograful: Ca am venit aici sa ne facem datoria si oricum ne
platesti …

FILOFTEIA: Tovarășe locatar Zisu!

ZISU: Poftim.
FILOFTEIA (zâmbind complice): Ce faci?
ZISU (sobru): Despre ce e vorba?
FILOFTEIA (secret): Ce facem cu anasonul acela promis?
ZISU: Ți-am promis eu vreun anason?
FILOFTEIA: Păi da. Ca să ți-l spun p-ăla de se șterge intenționat
pe preșul dumitale de import.
ZISU: Și mi-l spui?
FILOFTEIA: Ți-l spun. Și dacă și-l spune, ce-i faci?
ZISU: Bineînțeles că-l omor.
FILOFTEIA (aparte): Crimă dublă, anason dublu. (Către Zisu.) Păi
așa și merită, domnule Zisu. Îi dai una-n cap și-l lași lat. Păi ce e
preșul dumitale? Bătaie de joc?
ZISU: Coană Filofteio!
FILOFTEIA (sobră): Zi-mi „tovarășă”, că sunt salarită.
ZISU: Tovarășă Filofteio, dă-mi-l pe mână și-o să vezi cum ți-l
cocoșez.
(Pamfil și aliații săi se privesc unii pe alții, îngrijorați.)
FILOFTEIA: Păi e aici, te așteaptă. Că cică și el vrea să te
cocoșeze. Tot din caquza preșului.
ZISU (fioros): Pe mine?! Să mă cocoșeze el pe mine?! Unde e?
PAMFIL (iese din ascunzătoare, viteaz): Aici sunt, domnule! De
mult doream să mă aflu față-n față cu dumneata ca să-și spun...
(vrea să zică ceva „tare”, dar se răzgândește) că nu faci bine
ceea ce faci. (Conciliator.) De ce ții dumneata să te ștergi pe
preșul meu? Ce câștigi dumneata dacă te ștergi pe preșul meu?
ZISU: Eu mă șterg pe preșul dumitale? Dumneata te ștergi pe
preșul meu! Îl găsesc în fiecare dimineață murdar și batjocorit
de două picioare străine. De ce faci asta? Că-mi vine să te
strâng de gât!
PAMFIL (îngrozit de amenințare): Domnule, nu te atinge de
fiziculmeu, că sunt înarmat și nervos. Doamne ferește, să nu te
omor...
ZISU (care e un colos în comparație cu Pamfil): Dumneata pe
mine? Dumneata pe mine? (Îl ia cu mâinile de gât.)
PAMFIL (deși e aproape sugrumat, se ține viteaz): Da, te omor!
Ca să te înveți minte pe viitor să te mai ștergi pe preșul meu!
PAMFIL (gâtuit): Domnule, nu mă strâge așa tare, că trag!
ZISU (în culmea mâniei): De ce te ștergi, dmnule vecin, pe
preșul meu? De ce? (Brusc începe să plângă) De ce, domnule?
Dumneata știi că din cauza asta mă enervez îngrozitor și plâng
ore în șir? E sunt bolnav de nervi. Din cauza preșului ăstuia
nenorocit am devenit astenic și plâng din te miri ce. Ce ai cu
preșul meu? Nu-i un preș elegant, dar e durabil și e al meu.
FILOFTEIA (care a asistat curioasă la răfuială, rezemată în coada
măturii): Hai dom’le, strângeți-vă odată de gât, că mă țineți din
treabă! Eu sunt în timpul serviciului.
PAMFIL (care devine și el sentimental): Eu am un preș de lână,
că mi-emi place să mă șterg ăe ceva moale și plăcut. E tabietul
meu. (Își șterge câteva lacrimi.) Sunt singur pe lume, orfan și
burlac. Unica mea bucurie sunt tabieturile. (Cei doi vecini
astenici se îmbrățișează și ălâng câteva clipe unul pe umărul
celuilalt, frățește.) Ce-ai avut cu preșul meu? Nu ți-a fost milă
de el? (Se îndreaptă spre ușa apartamentuluyi său ca să ia
preșul pentru a-l folosi ca demonstrațoe, dar constată cu
surprindere că preșul nu e al lui.) Dar ce e cu preșul dumitale la
ușa mea?
ZISU: Dar ce e cu preșul dumitale la ușa mea?
FILOFTEIA (nu mai are încotro): Ei, poate că eu le-o fi încurcat.
În toiul serviciului. Cine muncește greșește. Numai paraziții și
pensionarii nu greșesc!
PAMFIL (are o revelație): Domnule Zisu, în această clipă cred că
realizez marea eroare căreia i-am căzut amândoi pradă. Această
lucrătoare pe tărâmul curățeniei și prietenă intimă a anasonului
ne încurcă în mod intenționat preșurile, ca să ne învrăjbească.
(Către Filofteia, fioros) Tovarășă Filofteia, treci imediat la
mărturisiri complete!
FILOFTEIA: Păi asta e, nu v-am spus? Uneori, seara, când becul e
chior, ori e lipsa, scutur preșurile și pe urmă le încurc. Pe-al
dumitale îl pun la dânsul și așa mai departe (Cei doi locatari
privesc furioși, în tăcere.) De aceea le-și fi găsind fiecare
murdare de noroiul celuilalt. (Râde, amuzată se situație.) Seara,
când veniți acasă, fără să vă dați seama, vă ștergeți fiecare pe
preșul celuilalt. Asta e...
PAMFIL (edificat, către Zisu): Prietene, te rog să mă ierți. Te-ai
șters fără să vrei pe preșul meu, iar eu fără să vreau pe al
dumitale. Te-am acuzat și te-am urât nevinovat. Iartă-mă.
ZISU (îl îmbrățișează): Eu te rog să mă ierți, prietene.
(Cei trei fugari – Doctorul, Avocatul și Fotograful – se întorc pe
furiș la locul încurcăturilor, mai precis în capul scărilor. Se uită
nedumeriți la Pamfil și la Zisu care continuă să fie unul în
brațele celuilalt.)
FOTOGRAFUL: Eu nu mai înțeleg nimci. Ce se întâmplă cu cei
doi vecini? S-au strâns de gât și au murit unul în brațele
celuilalt?
AVOCATUL (dezamăgit): Cred că s-au împăcat.
DOCTORUL: Eram sigur că așa o să se întâmple. Ne-a pus
degeaba pe drumuri.
PAMFIL (îi vede pe cei trei în capul scărilor): Veniți, prieteni.
(Emoționat.) Astăzi am avut plăcerea să-l cunos îndeaproape pe
vecinul meu Zisu și să-i devin prieten.
FOTOGRAFUL (aparte): Totuși, să le fac o poziție, nu se știe ce
iese (Îi fotografiază pe Pamfil și Zisu îmbrățișați.)
PAMFIL (se pregătește pentru un discurs solemn): Prieteni, vă
declar solemn că acest om este un vecin de onmoare. Se poate
spune chiar că este un excelent vecin. Un om de suflet care...
AVOCATUL: Domnule Pamfil, ne-ai chemat aici ca să ne pierdem
timpul de pomană. Ne-ai promis o crimă feroce și acum ne oferi
un lamentabil specatcol de bună înțelegere și prietenie cu
vecinul dumitale, pe care acum cinci minute îl urai de moarte.
Adio! (Pleacă.)
DOCTORUL: Domnule Pamfil, altă dată să nu mai apelezi la
serviciile mele. Nu ai procedat corect. Dacă ai deranjat niște
oameni pentru o crimă, apoi ține-te de cuvânt și comite
respectiva crimă. Adio! (Pleacă.)
FOTOGRAFUL: Domnule, primește disprețul meu odată cu acest
bon pentru cele cinci clișee color executate. Aștept 60 lei lichizi
sau gheață.
PAMFIL (zgârcit): Pentru ce 60 de lei?
FOTOGRAFUL: 10 lei de clișeu face 50 lei. Plus 10 lei bacșișul că
nu mi-e jenă să recunosc și să primesc, fiind cooperator. Mă
grăbesc. (Pamfil îi dă cu greutate banii ceruți.) Mersi! Pa! Adio!
(Pleacă.)
PAMFIL (către Zisu): Erau niște ciubucari. Bine c-am scăpat de
ei. Atunci, dragul meu vecin, cred că-mi faci cinstea de a primi
prietenia mea.
ZISU: Cu mare bucurie, dragul meu.
PAMFIL (solemn): Îngăduie-mi să-ți dau primul semn de
prietenie, oferindu-ți cadou preșul meu de lână. Ți-l fac cadou
definitiv. Că eu mai am unu de rezervă. (Îi pune brațul de la ușa
lui.)
ZISU: Mulțumesc. Dă-mi voie să-și răspund cu același gest. (Îi dă
preșul lui.)
PAMFIL: Dragul meu, te invit cu acest prilej să bem un păhărel
la mine. Sper că de acum înaite...
ZISU: Sigur că...