Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și
Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950,
după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru
copii, Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit 
Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se
angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”,
actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul leninist", actualmente "Florile Dalbe" .
La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și
se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a 
Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea
Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot aici scrie
celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”.
Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele
tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală
apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, 
Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu.
Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
Grigore Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.
În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la
întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie
Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, 
Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu
poetul face următoarea mărturisire:
Grigore Vieru a dedicat o poezie
cu titlu’’Casa mea’’ scumpei sale
case care peste timp a fost
pusa pe o melodie si
interpretata de Fuego

Familia lui
Grigore Vieru
Mii de nopţi nedormite. Am ajuns să
mă uit la somn ca la un străin. În
urma zborului, dar şi a unei munci de
ocnaş, m-am ales cu acest volum pe
care îl consider cartea vieţii mele.
Cine ştie, poate că din întreaga mea
trudă se va alege un poem sau un
cântec. Dar nu a rămas oare în
literatura română Mateevici cu un
singur poem? Dacă voi avea acest
noroc, îi rog pe cei care vor să dea de
urmele acestui poem, să-l caute în
cartea de faţă, scrie Grigore Vieru în
prefaţa cărţii “Taina care mă apără”.
Una dintre preferatele teme a lui Grigore Vieru a fost Mama
”Mama este începutul tuturor începuturilor”
spunea Grigore Vieru, unul din cei mai
renumiţi poeţi basarabeni. 

Pentru toți, mama este simbolul adăpostului, căldurii, dragostei și hranei, chiar și pentru

Grigore Vieru, care o venera nespus. ”Făptura mamei” reprezintă un arhetip, un izvoar de
inspirație pentru poet. Războiul l-a lipsit de tatăl său, astfel de mic copil, fiind întreținut de
mama sa, care lucra din noapte în noapte pentru a-și hrani pruncul cu o bucată de mamaligă
rece. Acest zbucium din copilărie, neliniștea privind lipsa unui din părinți, și căutarea
permanentă de surse pentru existență, l-au facut pe scriitor sa publice această poezie.
Opera, alcatuită din doua strofe, are cuvintul-cheie ”mama”, fiind tema poeziei. La citirea sau
audierea textului, vedem imaginar acea femeie harnică, ușoară, neliniștită, despre care ne
vorbeste Gr. Vieru.
Faptura mamei are pentru Grigore Vieru o proiecție cosmică: 
“Ușoară maică ușoară,
 C-ai putea să mergi calcând 
Pe semințele ce zboară
Între ceruri și pământ.”
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.
O Alta foarte importanta si des intalnita tema este Limba.
Grigore Vieru a dedicat limbii poezia ’’ Pentru Ea’’ care a fost pusa pe melodie si
interpretata de Ion si Doina Aldea Teodorovici
Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră -
Pentru limba noastră.
Pentru ea ninsori se cern din spaţii
Pentru ea puternici sunt Carpaţii
Pentru ea e caldă vatra poamei -
Pentru limba mamei.
Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară
Cu lacrima limbii noastre.
Pentru ea noi văruim pereţii,
Pentru ea mai sunt răniţi poeţii,
Pentru ea cresc florile visării -
Pentru limba ţării.
Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste ţară
Cu lacrima limbii noastre.
Patria este o alta principala si foarte intalnita tema.
Convingerea dintotdeauna a lui Grigore Vieru a fost că adevărata sa patrie este
România, nu Republica Moldova:
„Nu am nimic împotriva Republicii Moldova, pe care am susținut-o de la bun început şi o
susțin, dar nu altfel decât o treaptă spre Reîntregire”. 
Vieru a trăit având în suflet credința şi speranța reîntregirii: „Cred în restabilirea
hotarelor strămoșești şi doresc această legitimă restabilire. Pentru că, dincolo de
patriotismul meu local, basarabean, știu că Miorița s-a născut în Vrancea, că
mănăstirea noastră cea mare şi adâncă este Putna (…), că stâncile din Pererîta mea
natală, pe care le port în sufletul copilăriei mele, nu au tăria Carpaților; că nu putem fi o
cultură, o știință şi o istorie națională fără Eminescu şi Creangă (…). Cred, cu toată
inima, că Reunirea cu Țara mamă este inevitabilă”.
Limba este focul veghetor a Patriei suflarea
ei calda, sanatatea ei liber ziditoare de
frumos . Limba este frumusetea activa a
patriei.
Piatra asta e o pâine caldă.
Vântul ăsta e un vin domnesc.
Și pelinul – busuioc sălbatic.

Vine ziua aurindu-mi pâinea.

Vine seara aromindu-mi vinul.
Vine mama îndulcindu-mi gândul.
Grigore Vieru poate fi considerat si un compozitor minunat
Muzică pe versurile lui Vieru
Maria Mirabela
Dragă Otee
Pentru Ea
Răsai
Eminescu
La mănăstirea Căpriana (Clopotul Î
nvierii)
Lăsați-ne în legea noastră
Două lacrimi gemene (Chișinău și B
ucurești)
O serenadă
Melancolie
Ultima oră
Reaprindeți candela
Mi-e dor de tine, mamă
Codrul e frumos cu floare
Una din extraordinarele sale poezii este ”Legământ” închinată marelui poet român din toate
timpurile Mihai Eminescu. Ea a fost publicată in 1964 in revista ”Nistru”. Aparține genului liric.
In poezia ”Legământ” G. Vieru ne-a amintit că nu suntem singuri. Este o confesiune sinceră, o
rugăminte cuviincioasă, un testament spiritual propus urmașilor, o contopire totală cu zestrea
spirituală. In fiecare strofă simțim cinstire nemărginită exprimată lui Eminescu prin versuri
simple cu textul unui testament care nu admite nici metafora, nici ambiguitatea.

Legământ
Ştiu: cândva, la miez de noapte,
S-o lăsaţi aşa deschisă,
Ori la răsărit de Soare,
Ca băiatul meu ori fata
Stinge-mi-s-or ochii mie
Să citească mai departe
Tot deasupra cărţii Sale.
Ce n-a reuşit nici tata.
 
 
Am s-ajung atunce, poate,
Iar de n-au s-auză dânşii
La mijlocul ei aproape.
Al străvechii slove bucium,
Ci să nu închideţi cartea
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Ca pe recile-mi pleoape.
Cu toţi codrii ei în zbucium.
 
Pe 16 ianuarie 2009 Vieru a suferit un grav
accident de circulație și a fost internat
la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore
Vieru s-a aflat într-o stare critică cu
politraumatism, traumatism cranio-cerebral
închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic
închis, contuzia cordului și a plămânilor și
contuzia organelor abdominale, având șanse
minime de supraviețuire.[2] Accidentul rutier a
avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora
01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–
Cimișlia–Basarabeasca.[3] La volanul
autoturismului se afla Gheorghe Munteanu,
artist emerit al Republicii Moldova și director
adjunct al 
Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chi
șinău
, aflat într-o stare mai ușoară.[2]
A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a
aceluiași an, la exact două zile după accident
în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma
unui stop cardiac din care nu a mai putut fi
resuscitat.[4][5]
 Sfarsit
Autori:Clasa a VII-a