Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Școala Profesională, or. Soroca

Activitate extracurriculară

Grigore Vieru – poet al neamului

Noros ori clar ca o amiază,
Eu sunt poetu-acestui neam
Şi-atunci când lira îmi vibrează,
Şi-atunci când cântece nu am...
Grigore Vieru

Obiectivele activității:
O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea creaţiei vierene;
O2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei creaţii;
O3 – să trăiască intens sentimentele transmise de mesajul poetic.

Realizat :
Palanciuc Elena, bibliotecar,
Palanciuc An., Maistru – instructor .

Soroca, 2020
 Grigore Vieru – poet al neamului

 
 
Pe fondalul muzicii (Ennio Morricone-FOR LOVE ONE CAN DIE)
Declamatori:
1. De la străbunele izvoare,
Poetul vine către noi
Ca rîul, plinul înspre mare,
Ca fulgerul scăldat în ploi.
Cît zbucium, dragoste durere,
Ascunde-n brazda stihului…
Şi cînd de vorbă cu tăcerea,
Înfiorată-i fruntea lui…
 
2. El s-a născut pe margine de Prut
Şi a trăit pe margine de soartă,
Şi viscolele care l-au bătut
De neam n-au fost în stare să-l despartă.
                                                   (A.Păunescu)
 
3. Şi buciumul sună la trecerea lumii,
Din grele morminte ne strigă străbunii,
Spunînd s-avem grijă
De noi şi de ţară
Şi vorbele-acestea încep să ne doară
Şi murmură plopii, şi arde-ncet cerul
În limba aceasta – Grigore Vieru.

-Este prezentat filmul Grigore Vieru la Soroca.

 
Prezentator I:  În limba lui Gr. Vieru ne vom mîngîia astăzi sufletele, ne vom delecta cu cele
mai frumoase poezii şi vom gusta din roadele creaţiei sale. Vom călători prin minunata operă a
remarcabilului poet al neamului.
Prezentator II:  Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.
Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. El a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca
Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.
 
Fila I. Frumoasă-i limba noastră
Prezentator II:  Grigore Vieru mai este cuvinte,
Grigore Vieru mai este acasă
La vatra străbună e iarba de coasă
Şi cîntă ciobanii balade la stînă
Cu sfinte cuvinte din limba română.
                                                                                       (A.Păunescu)
 
 1. Poezia: Limba noastră cea română

Sărut vatra şi-al ei nume

Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.

Cânt a patriei fiinţă

Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.

Pre pământ străvechi şi magic

Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.

În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Lomba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.        

2. În limba ta

În aceeaşi limbă
Toata lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ,
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.

Iar când nu poţi

Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.
 

Fila II. Mama – cea mai frumoasă carte din lume

Prezentator I:  Poeţi destui în lumea asta sunt
Să cînte-n vers pămîntul, focul, fierul,
Dar noul mit al mamei pe pămînt
L-a-ntemeiat în cartea lui Vieru.
Prezentator II:  „Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă  carte din lume
este  mama.”
Prezentator I:  Grigore Vieru spunea într-un interviu: „Sărbătoarea copilăriei mele a fost
continuă. Ea se numeste Mama. Nici războiul cu urgiile sale, nici foametea necruţătoare n-a
putut întuneca această neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am simţit întotdeauna copil.
Abia la 47 de ani, cînd mama s-a stins din viaţă, abia atunci am pierdut această dulce şi
irepetabilă stare.”
Prezentator II:  Dintre sutele de poeme pe care le-a scris, a treia parte dintre ele este dedicată
mamei.
 
Pe fondalul muzicii  Волшебная композиция – Хрустальная грусть

3. Autobiografică

Mama mea viaţa-ntreagă

A trăit fără bărbat.
Singurei eram în casă
Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,

Stând la masă, ea şi eu,
Se aşează între mine
Şi Preabunul Dumnezeu.

Oh, şi crede-aşa într-însul,

Că-n albastru văzul ei
Chipul Lui de pe icoană
Se străvede sub scântei.

Şi eu ţin atât la mama,

Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din privire
Să mă vâr să-l mâzgălesc.

4. Mie dor de tine

Sub stele trece apa

Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.

Măicuţa mea: grădină

Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!

Vânt hulpav pom cuprinde

Şi frunză o destramă.
Mi-e dor de-a tale braţe,
Mi-e dor de tine, mamă.

Tot cască leul iernii

Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

O stea mi-atinge faţa

Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân aproape,
Mi-e dor de tine, mamă.

5. Tu ești un geniu

Tu n-ai asemănare
În cele pământeşti.
Născând, tu eşti un geniu,
Un geniu, mamă, eşti.
Tu eşti zămislitoarea,
Eşti pomul numai vers,
Iar noi – de aur mere
Vărsate-n Univers.
Noi – mere, iar tu – paznic
Veghind din moşi-strămoşi
Să nu dea peste ele
Mistreţii lăcomoşi.

Învingătoare-n toate
Războaiele ce-au fost,
Tu eşti eroul lumii
Şi-al izbândirii rost.
Erou rămas tot mama,
Tot legănând copii,
Cu teama de războaie,
Cu frica de tării:
Că n-or trimite ploaie
Pe grâul omului
Sau or trimite bruma
Pe floarea pomului.

Erou ce ca un slujnic
Se porăie din zori
În casă şi pe-afară
Cu fruntea în sudori,
Ce dă întâi la păsări
Şi-apoi mănâncă el
Şi dă întâi la floare
Să bea din cofăiel.
Tu eşti un geniu, mamă,
Târziu recunoscut:
Abia atunci când iarbă
Răsai din tristul lut.

Ai două inimi mamă

6. Ai două inimi, mamă!
Cum mărul cel rodit
Mai multe mere are,
Cum stelele-n cer mai multe-s,
Vieții noastre toate
Arzând necontenit.

Ai două inimi, mamă!

Cum noi am câștiga,
Ah, două pâini odată,
Și ție pe-amândouă,
O, mamă, ți le-am da.

Ai două inimi, mamă –

Să văd în ochii tăi
Ca spice mari și coapte
Ce sub un cer de arșiți
Se scutură uitate
Pe sfintele lor văi.

7. Chipul tău

Chipul tău, mamă,

Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
 Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna
8. Mama și feciorul

– Maică, nu mai osteni,

Că avem cu ce trăi,
Am şi casă şi bănuţi,
Eu, nu tu să mă ajuţi.
Maică, nu mai sunt copil,
Nu vezi că-s şi eu bătrân?!

– Pentru lume-i fi bătrân,

Pentru mine tot copil,
Pentru lume – om de stat,
Pentru mine – al meu băiat;
Pentru lume – fericit,
Pentru mine – necăjit.

– Până-n seară de cu zori

Tot o fuga, tot un zor,
Că te ştiu, te-au îndrăgit
Toate-albinele din câmp.
Maică, nu mai osteni,
Hai la noi şi-i mai trăi.

– Fiule, în cuibul tău

Ameţesc şi-mi vine rău,
Tare-i sus, n-aveţi nici nuc,
De la noi cum să mă duc?!
Eu, de n-am la geam un nuc,
Gălbenesc şi mă usuc.

Prezentator II:  Sus – icoanele, jos – mamele. Şi sus, şi jos la fel de frumos.
9.  Mă rog

10.Mă rog de tine, ploaie,

Când zbori către planete,
Stropeşte gura mamei
Şi-o apără de sete.
 
Mă rog de tine, codru,
Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald fiinţa
Şi-o apără de vifor.
 
Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Şi sărea grea din oase
Şi-o apără de boală.
 
Mă rog de tine, munte,
Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Şi-i apără de moarte.
                                  
Prezentator I:  Mama lui Vieru muntele alină
Şi în ochi aprinde foc de rădăcină.
Mama lui Vieru este Poezia,
Fiindcă el, Poetul doar cu lacrimi scrie.
                                                                          (Gh.Ciocoi)
 Fila III A fost război
Prezentator II:  Capodopera  liricii lui Grigore Vieru este considerată, pe drept cuvant, si poezia
„Cămăsile”. Aparută in volumul „Numele tau” (1968), ea este receptată ca un strigăt de durere,
dar şi de alarmă împotriva războiului nedrept, împotriva morţii.
Prezentator I:  Profundul sentiment al dragostei, al devotamentului matern este redat în poezia
Cămăşile
 
10. Poezia Cămăşile

 A fost război.
Ecoul lui
Şi-acum mai este viu.
Cămăşi mai vechi, mai noi –
Amară amintire de la fiu.
De-atâtea ori fiind
Pe la izvor spălate,
S-a ros de-acum uzorul
Şi, alb, bumbacul
S-a rărit în spate
Şi nu le-a îmbrăcat de mult
Feciorul.
Cămăşi mai vechi, mai noi –
A fost război.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a rândul
Tot vine la izvoare:
Ea şi gândul.
Şi iar luând cămăşile în poală,
De cum ajunge sâmbăta,
Le spală.
Căci mâine
Fac băieţii horă-n sat,
Şi fete multe-s:
Câte-n flori albine.
Şi-atunci băiatul ei, cel drag băiat,
Cu ce se-mbracă, bunul,
Dacă vine?
 11. Formular

– Numele şi prenumele?
– Eu.
– Anul de naştere?
– Cel mai tânăr an
Când se iubeau
Părinţii mei.
– Originea?
– Ar şi semăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Ştiu toate doinele.
– Profesiunea?
– Ostenesc în ocna cuvintelor.
– Părinţii?
– Am numai mamă.
– Numele mamei?
– Mama.
– Ocupaţia ei?
– Aşteaptă.
– Ai fost supus
Judecăţii vreodată?
– Am stat nişte ani închis:
În sine.
– Rubedenii peste hotare ai?
– Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.
Fila IV. Copilăria – ţară de poveste

Prezentator I: „Copilăria e o sărbătoare care întotdeauna e cu tine…” Copiii moldoveni au

marele noroc de a creşte împreună cu poeziile lui Gr.Vieru.
Gr.Vieru afirma: „Poezia copiilor este ploaia curată care mă spală de colbul zilei, mă
înseninează… Cînd nu mă prea înţeleg cu cei mari, fug la copii. Ei mă primesc şi mă înţeleg
întotdeauna”
Prezentator II: Compunînd versuri pentru copii, poetul mărturisea, că scriindu-le, aude şi
melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie
unică, inconfundabilă şi nu este de mirare că în spaţiul natal această creaţie este atît de populară
şi indrăgită…
 
Cîntecul Copilăria (A.Lazariuc)

Poeziile:

12. Mulţumim pentru pace

Mama pâine albă coace,

Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Tata fluiere ne face,

Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

Înfloresc în jur copacii,

Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

13. Două mere

Iar e toamnă. Zile calde.

Frunza ruginie cade.
Frumuşel cei mici se spală
Şi se duc cuminţi la şcoală.

Maică în ghiozdan le pune

Câte două mere bune
Şi creioane, cărţi, caiete
Şi le dă în mâini buchete.

Eu sunt mic, rămân acasă,

Vreau să plâng, că nu mă lasă…
Şi-mi aduce mama mie
Mere mari, o farfurie.

Însă ce să fac cu ele?

Fie chiar să-mi dea şi-o poală.
Eu vreau două, două mere,
Dar să le mănânc la şcoală.

Fila V. Am un plai ca din poveste.

Prezentator II: 
Oare am putea concepe fiinţa mamei fără casa părintească! Locul unde fiecare din noi este mereu
aşteptat. Casa părintească e acel loc al naşterii noastre care nu poate fi comparat cu nimic.
 
Prezentator I: „Pierzînd pe mama, spune poetul, mi-a rămas Patria, dar nu mai sînt copil.” 
Patria, casa părintească, satul, plaiul natal sînt omniprezente în creaţia lui Gr. Vieru.  Patria este
înăuntrul nostru şi o ducem cu noi peste ţări şi mări.
Prezentator II:  Dacă văzul meu vreodată
Într-o luptă s-ar fi stins,
Te-aş găsi şi orb, Moldovă,
Pe acest pămînt întins.
       
14.   Satele mele
Pe vale, pe culme stau satele mele
Aproape de codru, aproape de stele
De zâmbetul cel de copil , unde darul
Era prima carte: ABECEDARUL.
O biblie a noastră, din care cu seamă
Am învăţat cum e să scriem..MAMĂ.
Ea unde-a plecat cu poveştile cele
Cu satele mele aproape de stele ?!
Pe toţi ne creştea cu blândeţe mareaţă
Când, satele mele erau numai viaţă.
Şi astăzi prin el se-mprăştie vântul.
Aproape că-şi iese din fire pământul .
Bătrânii îşi sprijină-n cârje durerea
De viaţa aceasta, amară ca fierea .
Împovăratele inimi umile ce bat
Câteodată la două-trei zile pe vale,
Pe culme, stau satele mele, sărmanele !
Cui îi mai pasă de ele ?!?
Copiii cu braţele-ntinse suspină
Spre mama ce pleacă şi uită să vină.
Stau case uitate, mai triste pe vale,
Copii mai orfani, mai sărmani, mai cu jale.
Pe vale, pe culme, stau satele mele
Aproape de codru, aproape de stele.
Şi cucul din codru începe să geamă
De cuibul său rece, de dorul de mamă,
O mamă ce-şi lasă copilul din mână.
Ea poate să plece - dar numa-n ţarână!
S-au şters şi culorile din curcubee
Mai stinsă de sus este Calea Lactee,
Azi cine-şi îndreaptă privirea spre stele
Din satele noastre, aproape de ele?
La colţuri de case, grămezi de gunoaie
Spălate şi duse-s de apa de ploaie...
Şi râme prin găuri la dos se adună
Şi nori se ciocnesc, însă nu se mai tună...
Prin lanuri pustii ce nu-şi află stăpânul
Mai ţineţi voi minte cum mirosea fânul ?
Şi coasa işi bagă rugina în piele
Pe vale, pe culme, stau satele mele.
Putridele uşi îşi mângâie zăvorul
Nu vin rândunele să ne-nveţe zborul !
De domnul uitarăm că este prea sfântul
Aproape că-şi iese din fire pământul
Pe vale, pe culme, stau satele mele.
Şi cum se mai fură viaţa din ele...
Se cumpără sorţile, visele, harul
Şi-n mijlocul porţii se pune hotarul !
Pereţii mai jilavi, cu brâie netrase
Şi prispe crăpate, desprinse de case
În sufletul nostru vreun dor mai încape
De suntem departe, de suntem aproape.
De vale, de culme, aproape de cerul
Din care ne scrie Grigore Vieru :
Un ABECEDAR -  să ne-ntoarcă acasă
Aproape de şcoală, aproape de clasă,
Aproape de leagăn, de vişini-n floare,
Aproape de ziua de sărbătoare,
Aproape de satele nostre bătrâne
Cu mamele cele plecate-n ţărâne.
Fila VI Femeia, teiul
Prezentatorul I: Gr. Vieru din postura sa de bărbat, a înțeles condiția dificilă de a fi femeie într-o lume
dictată, cu precădere, de reguli patriarhale. A înțeles că nu puterea fizică împinge fericirea la destinatarii
săi, ci grija atentă cu care orice femeie, aidoma unei furnici, își construiește căminul familial.

15. Femeie
Îmi place
să te ghemui la pieptu-mi
când pe cer tunetul
se dă fioros de-a dura.
Îmi place
să văd cum se sperie buzele tale
când, rușinoase,
ating băutura.
Îmi place
când te sperii de nimică…
Bunăoară, de-o furnică
nimerindu-ți după gât.
Ești gingașă, mică –
mugur înveselind copacii…
și totuși
pe umerii tăi
se reazămă
cerul de pace!

Prezentatorul II: Tot cu delicatețe și fidelitate Grigore Vieru va scrie și această lucrare, Cântec
de femeie, prinos în poezia românească, adus frumuseții de femeie în rol de soție:

Sărută-mă mereu, mereu,

Să nu văd fața mării eu.

Sărută-mă neîncetat,
Să nu văd malul sidefat.

Sărută-mă necontenit,
Să nu văd cerul înflorit.

Sărută-mă așa frumos,

Să nu văd nici un chiparos –

Să-mi spui pe urmă, tu, bărbate,

Ce mândre sunt aceste toate.

Prezentator I: Indrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi
talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari
scene publice.
Prezentator II:   La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale,
de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul.

Cîntecul Ca prima oară

Prezentator II:  „A fi zilnic frumos şi simplu – ce trudă”, spunea poetul în unul din aforizmele
sale. A fi frumos şi simlu, în opinia poetului, înseamnă să-ţi iubeşti casa părintească, mama,
Patria, să-ţi cinsteşti strămoşii, să fii om onest şi harnic.
Prezentator I: Aceste sfaturi ni le dă poetul în poezia „Cinstirea proverbelor” în care se
împletesc armonios înţelepciunea şi harul de pedagog înăscut a lui Gr. Vieru.

19.Poezia Cinstirea proverbelor

Tu, fiule, să nu te superi
Că-ţi dau mereu poveţe.
Nu-i rea povaţa niciodată,
Nici chiar la bătrîneţe.
 
Prin roua Patriei cea dulce
Întîiul fă cărare,
Că cel sculat mai dimineaţă,
Acela e mai mare.
 
Trăieşte-ţi clipa în picioare
Cum bradul şi-o trăieşte,
Ca rîul cel de munte-aleargă
Şi zboară vultureşte.
 
De aur să nu-mbraci vreodată
Cununi strălucitoare,
De n-ai purtat întîi pe frunte
Cunună de sudoare.
 
Cel care pe pămînt adoarme
Cu braţele robace,
Nu are teamă c-o să  cază
Atunci cînd se întoarce.
 
De trebuie, la vot, cu mîna
Iubirii să ţii parte,
Să n-o ridici de n-ai într-însa
O pîine sau o carte.
 

 
Prezentator I: Gr. Vieru – poet al neamului, poet al tuturor vîrstelor, poet cu „lira-n lacrimi”
Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea
neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi
iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată, pentru că oamenii din diferite
ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt,
amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri.
Prezentator II:  Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor
admira-o multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de
viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr. Să-l aducem copiilor şi
nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în
istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
 
Încheiere:
Prezentator I:
Iubiți-l pe Vieru, oștean al limbii mamei,
Nu ruginește fierul în vâlvătaia dramei,
Iubiți-l pe Vieru, plecat pentru un timp,
Luând cu el misterul pădurii de argint.
Iubiți-l pe Vieru, e călător stelar,
Iubiți-l pe Vieru, un frate cărturar,
Aprindeți-l în pașe și candele de forțe,
Pe drumul morții lașe să-l luminăm cu torțe.
Iubiți-l pe Vieru, plecat la Dumnezeu,
Ce s-a-ndurat de dânsul în ceasul cel mai greu,
Iubiți-l pe Vieru, basarabean-român,
El a fost mesagerul moldav, și atunci, și acum.
Iubiți-l pe Vieru…    

Cântecul Maluri de Prut