Gimnaziul Musteaţa

Recital „Poet cu lira-n lacrimi”

Decorul.
Scena:Portretul scriitorului sau desenul-simbol „Grigore Vieru” de A.Manole.De asupra
portretului-citatul-generic al recitatalului:
„...Eu sînt poetul acestui neam”
(Grigore Vieru)
Răsună o melodie,apoi o linişte emotivă...

Un declamator:
De la străbunele izvoare,
Poetul vine către noi
Ca rîul,plinul,înspre mare,
Ca fulgerul scăldat în ploi.
Cît zbucium,dragoste,durere,
Ascunde-n brazda stihului...,
Şi stînd de vorbă cu tăcerea,
Înfiorată-i fruntea lui...

Altul:
El iese din aceste spaţii
Atît de-al nostru şi de clar
Cum din pămînt răsar Carpaţii,
Cum urcă pacea din altar

Prezentatorul 1:
Azi,27 noiembrie ne-am adunat să parcurgem cu sufletul înviorat filele „Poetului cu lira-n
lacrimi”,bradului de la Pererîta – Grigore Vieru.

Prezentatorul 2:
Vom omagia astăzi Poetul Lacrimii şi Durerii,dar şi al Curajului,al Bărbăţiei neîngenunchiate,pe
unul din cei mai sensibili condeieri ai neamului,Opera caruia ne adună mereu sub semnul
Maternei,sub semnul Luceafărului,sub semnul Nemuririi valorilor perene.Acum,la început de
mileniu,El este conştiinţa noastră – veşnic întrebătoare şi tremurătoare pentru destinul ce ni-i dat.

Un declamator:
Pe fruntea poetului roua-i fierbinte
Ca aburul pîinii albind pe ştergar,
Ca glasul măicuţei,duios şi cuminte,
Ca basmul bunicii-ndulcit cu nectar.

El este pomu-nflorit cu cuvinte,

Iar inima-i flamură de tricolor.

El e şi crucea de peste morminte,

Şi ciocîrlia-avîntată în zbor.

1
Urmează un interviu imaginar cu poetul,un Formular autobiografic.
I – Numele şi prenumele Dumnevoastră?
1.Noros,ori clar ca o amiază,
Eu sînt poetul acestui neam
Şi-atunci cînd lira mea vibrează,
Şi-atunci cînd cîntece nu am...

2.Eu sînt dat cuvîntului

Ca grîul-pămîntului
Şi sunt dat şi dorului
Ca frunza-izvorului
Şi sunt dat şi locului
Ca lumina –focului

3.M-am amestecat cu viaţa,

Ca noaptea cu dimineaţa
M-am amestecat cu cîntul
Ca mormîntul cu pămîntul,
M-am amestecat cu dorul
Ca şi apa cu izvorul...

II.- Data şi locul naşterii?

1.Cînd m-am născut,pe frunte eu

Aveam coroana-mpărătească:
A mamei mîna părintească...

2.Casă văduvă şi tristă

De la margine de Prut...
Tu mă iartă,o,mă iartă,
Casa mea de humă tu!
Despre toate-am scris pe lume,
Numai despre tine nu...

3.Satul meu drag... Pererîta....

...Scăldat de-o apă vioară
Curată ca lacrima,
Încălzit iarna la pieptul
A trei păduri de stejari ...
...Răcorit vara de frunza lor,
De umbra prelungă a munţilor.
Aici,în amurg,pe faţă simt
Suflarea veciei,
Caldă şi odihnitoare
Ca suflarea „Mioriţei”

4.Ca un mîndru curcubeu,

Care-n ploi de vis se spală,
Pentru mine satul meu
E a lumii capitală.

2
III.-Părinţii Dumneavoastră?

1.Mama mea viaţa-ntregă

A trăit fără bărbat.
Singuri prea eram în casă
Ploi cu grindină cînd bat...

2.Buzele maicii mele-s

O rană tăcută mereu,
Mereu presurată cu ţărna
Mormîntului tatălui meu

3...noaptea...
Mama lucra croitoreasă,
Cosea cămăşi de pînză
Din cînepă scorţoasă.
...cîntecul maşinii,
Sunînd fără oprire,
Fu cîntul meu de leagăn
Şi cîntec de trezire.

IV.-Care-s cale mai frumoase jocuri ale copilăriei?

-Cele mai frumoase şi mai tulburătoare sunt jucăriile vii,adică cele care nu se uită pînă la adînci
bătrîneţe:
Braţele mamei,
Genunchii mamei,
Pomul din faţa casei,
Caruselul,calul,melcul,căţeluşul,mieluţul...
Cine le uită îşi uită Patria!

V.-Sunteţi un om bogat?
1.- Da! ...Am o casă printe ramuri,
Am un sat întreg de neamuri,
Am un codru,o cîmpie,
Am un plan ce-mi place mie.
Am un plai ca din poveste,
Altul mai frumos nu este.
El mi-i drag pînă la stele
Şi pîn-dincolo de ele.

2.-Mai bun noroc şi avere

Mai mare eu nu am
Decît în suflet graiul
Acestui paşnic neam

VI.-Vă consideraţi un om norocos?

-Cu plinul îmi trece drumul veninul,
Bucuria îşi scoate pălăria,
Îmi zîmbeşte,dar...nu se opreşte.

3
VII.-Ce înseamnă şi de unde porneşte pentru Dumneavoastră poezia?
-Poezia pentru maturi înseamnă aratul pe arşiţă într-un pămînt uscat.Poezia este ceea ce face
inima să zboare liberă şi încrezătoare în frumuseţea veşnică a vieţii.

VIII.-Aveţi zile de odihnă în poezie?

-Nemulţumirea de sine e cea mai grea muncă...Duminica mea e rîndul pe care îl scriu pe cer
poezia...

IX.-Unde locuiţi în prezent?

Locuiesc la marginea
Unei iubiri,
La mijlocul lui
Trăieşte speranţa mea.

Locuiesc la marginea
Unui cîntec,
La mijlocul lui
Trăieşte speranţa mea.

Locuiesc la marginea
Unei pîini,
La mijlocul lui
Trăieşte speranţa mea.

Locuiesc la marginea
Unei pîini,
La mijlocul ei-
Dragostea mea pentru voi.

Prezentatorul 1:

Poezia lui Grigore Vieru e o lacrimă-mărgăritar pe faţa însorită a Adevărului.Scrisă la Masa

Tăcerii,ea bate la Poarta Sărutului şi se înalţă spre Coloana fără Sfîrşit...

Przentatorul 2:
Grigore Vieru bate gingaş la geamurile noastre cu un ram de măslin,cu un spic de grîu,cu un fir
de busuioc.

Cîntecul:”Mama”

Un declamator:
Cuvîntul mama
Pruncii îl zuruie,
Bătrînii îl visează,
Bolnavii îl şoptesc,
Mulţii îl gîndesc,
Fricoşii îl strigă,
Orfanii îl lacrimă,
Răniţii îl cheamă,
Iar ceilalţi-îl uită!
4
O,mamă! O mamă!...

Prezentator 1:
Toate cîntecele lumii sunt trecătoare.Dar este unul ce dăinui veşnic.Mereu drag,mereu
proaspăt.Despre cea mai sacră fiinţă,despre cea care ne-a dat viaţa ei.
Prezentator 2:
Tema centrală a creaţiei vierene este cea a mamei.Cea mai veche şi cea mai frumoasă carte din
lume este o mamă.

Un declamator:

-Cînd oare,cînd s-au aşezat

În părul mamei lungi omături?
Cînd oare,cînd?Că n-am văzut
Şi-atîta timp am fost alături...

Alt declamator:

Sărut necunten şi cu dor

Obrazul ei trudit ca huma,
Sărut fierbinte părul ei,
Dar...nu se mai topeşte bruma...

Cîntecul „Măicuţa mea”

Un declamator:
Ce este fără seamăn?
Graiul!Graiul mamei ,care
Îl adun şi iar îl seamăn
Pentru dor şi vindecare...

Alt declamator:
El are de-mplinit un testament,
Mateevici i l-a lăsat odată,
Spre-a nu fi din istorie absent
Să-şi ţină limba nafalsificată.

Alt declamator:
Aceste dealuri şi vîlcele
Le-am preamărit,dar le-am şi plîns.
Deprinsu-ne-am din veci cu ele,
Cu noi şi ele s-au deprins.
Ne mulţumim cu-n simplu nume,
Cu bucuria unei pîini,
Nu suntem cei mai buni din lume,
Dar nici din neamuri de păgîni.
Cu închinare
Trimitem gîndul şi slova
Iubirii ca ai pentru noi:

5
Toţi:
-Ajuţi,Doamne,
Ajută,Doamne,Moldova
Şi-o cruţă de grele nevoie!

Prezentatorul 1:
Numai un poet care aşează alături cuvinte sacre ca:Grai,Mama,Patrie,Iubire are dreptul a se numi
Poet naţional.Credem că Poetul merită să i se acorde cel mai mare premiu internaţional-Premui
Nobel-pentru curăţenia lacrimii prin care şi-a scris poemele.
Să-i mulţumim pentru Primăvară!
El,Hristos cel răstignit
Pe crucea limbii noastre,credem că ne-a convins că Poezia este un curcubeu de
aur,suspendat peste două veşnicii.
Poezia e Taina ce face inima Liberă şi încrezătoare în frumuseţea veşnică a veţii...

Prezentatorul 2:
Poetul ,care nu-i decît iubire,lasă urmaşilor o Operă durabilă.Poezia sa ne lasă speranţa
sărbătorii,a victoriei binelui,frumosului,adevărului.
Îl aşteptăm cu speranţe în vremea ce va să vină.

Ambii:Să ne iubim poeţii!

Personaje:
Sufletul: Un copil, îmbrăcat în haine albe.
Minciuna, Frica, Lenea, Mândria,Tristeţea, Mânia - copii îmbrăcați în haine închise la culoare.
Bunătatea, Iubirea, Pacea, Curajul, Vorba bună, Rugăciunea - copii îmbrăcați în haine deschise
la culoare.

Copilul ce reprezintă Sufletul stă pe un scaun, în mijlocul scenei. De-a dreapta și de-a stânga lui
se află câte 6 scaune, deocamdată goale. Personajele vor intra în scenă pe rând și se vor așeza
fie de-a dreapta sufletului (cele pozitive), fie de-a stânga lui (cele negative). În situația în care
piesa de teatru se va reprezenta într-o sală de clasă și nu pe o scenă, copiii vor fi așezați de la
început pe scaune, la locurile lor.

Sufletul: Sunt un suflet de copil

Bucuros şi sensibil,
Care vrea să vadă-n lume
Ce e rău şi ce e bine.
Cine mă va îndruma,
Cine mă va învăţa?
(Intră încet Bunătatea şi se aşează pe un scaun, de-a dreapta lui.)

6
Bunătatea: Nu-ţi pot spune ce e rău,
Pentru că nu ştiu nici eu.
Dar te-nvăţ de bunătate,
Ca s-ajungi om cu dreptate.
Eu am mai multe surori
Care-ţi vin în ajutor
Pe a binelui cărare,
Pe care Domnul apare:
Mila, pacea, modestia,
Curajul, prietenia,
Rugăciunea şi iertarea,
Vorba bună şi iubirea.

Sufletul: Ce înseamnă „bunătate"?

Pot eu să fiu bun în toate,
Fără să adun păcate?

Bunătatea: Numai Unul Dumnezeu

Este bun şi drept mereu.
Orice om mai şi greşeşte
În ceea ce-nfăptuieşte.
Dar putere ţi s-a dat
Suflete, ca ne-ncetat
Să Îl chemi pe Dumnezeu
Să te ajute la greu,
Să-ţi arate calea bună,
Să te scoată din minciună
Şi să te prefacă-n Sfânt,
Luminând acest pământ.
Bun eşti când uiţi iute răul
Ce îţi e făcut de altul;
Când ajuţi pe cineva,
Fără a te enerva;
Când nu îţi superi părinţii,
Profesorii, nici pe alţii;
Când nu te lauzi cu fapta
Şi nu îţi aştepţi răsplata,
Când adevărul iubeşti,
De minciună te fereşti.
Când cauţi pe Dumnezeu

7
Cu tot sufleţelul tău!

Sufletul: Vai, nu pot să fiu perfect,

Mai am şi ceva ... defect!

(Sufletul se întristează. Intră în scenă Minciuna, care se aşează pe primul scaun, de-a stânga
sufletului. Bunătatea stă pe scaunul ei, ca şi cum ar fi aţipit.)

Minciuna: Nu te întrista, băiete,

Ascultă-mă şi mă crede.
Mi se spune „vorbă-n vânt",
Dar eu umblu pe pământ
E drept, cu picioare scurte...
Prea mult nu mă pot ascunde.
Mi se mai spune „păcat";
Eu pe mulţi am înşelat
Cu vorbe ademenite,
Cu vicleneli ticluite
De-al meu tată. Nu-ţi pot spune
Care este al lui nume.
Lumea-i plină de minciună,
De răutate, de ură;
N-ai cum să nu fii şi rău,
Să scapi din cârligul meu...

Sufletul: Cine este tatăl tău,

Hai, spune-mi numele său!

Minciuna: Of, e îngerul cel rău,

Acesta e tatăl meu!

Sufletul: Du-te de aici, minciună,

Să vină vorba cea bună!

(Minciuna „adoarme" şi ea pe scaun. Intră vorba bună, o fetiţă veselă, care se aşează pe al
doilea scaun, de-a dreapta sufletului.)

Vorba bună: Sunt veselă şi voioasă,

Nimic rău nu mă apasă.

8
Mângâi suflet speriat,
Gata sunt cu un bun sfat,
Am multă înţelepciune,
Am puteri să fac minune
Cu oricine mă primeşte
Şi-adevărul îl iubeşte!

Sufletul: Parcă m-am înviorat,

Chiar am nevoie de sfat:
Pân-acum mi s-a părut
Că-n lume traiul i-urât,
Că răul se răspândeşte,
Binele îl copleşeşte.
Că de-ncerci să fii mai bun,
Eşti considerat nebun.
De e vreun om credincios,
Totuşi, e neputincios...
E prea multă răutate,
Întuneric, nedreptate...

Vorba bună: Nu grăi aşa, copile,

Vei vedea frumoase zile,
Dacă te vei strădui
Tu întâi şi vei iubi:
Soarele, copacii, viaţa,
Oamenii şi dimineaţa,
Animalele şi norii,
Penumbrele înserării.
Vei putea vorbi cu toate
Cu alintătoare şoapte;
Spune-le cât le iubeşti,
Domnului să-I mulţumeşti,
Că ţi-a dat dar să trăieşti!

Sufletul: Mare taină tu mi-ai spus,

Dezghiocând lucru ascuns:
Pot vorbi cu lumea toată!
Bucurie necurmată,
Viaţa pentru asta-i dată!

9
(Intră Tristeţea, la braţ cu Mânia. Se aşează la locurile lor.)

Tristeţea: Cât e mărul de frumos,

Înăuntru-i viermănos!
Cât e cerul de senin,
O grămadă de nori vin!
Nu e bucurie mare
Fără-o lungă aşteptare!
Când te crezi mai fericit,
Cineva te-a şi mâhnit!
Nimeni nu poate scăpa
De „prietenia" mea!

Sufletul: Tu de unde-ai răsărit?

Ce vrei? De ce ai venit?
De tine mă simt umbrit...

Tristeţea: Nu poţi să mă ocoleşti,

Câtă vreme Sfânt nu eşti.
Pierzi ceva, te-ai întristat;
Cineva te-a supărat
Sau vreun plan ţi-a eşuat,
Gata, m-ai îmbrăţişat!

Mânia: Şi atunci apar şi eu,

Să te întărât mai rău,
Să-ţi fac viaţa chinuită,
Să te frământ în ispită...
Să te-ndemn la vorbe grele,
La certuri şi îndoieli;
Te transform în şarpe surd,
De răutate flămând,
Suflete nepriceput.

(Intră Curajul şi Pacea).

Curajul: Îndrăzneşte şi te-avântă

Suflet de copil, la luptă!
Nu sta în ademenire,
Scutură-te de mâhnire

10
Şi de neagră sfătuire;
Zboară sus, spre mântuire!
Lasă mânia sau ura
Ele mult nu vor dura;
Ai curajul să fii bun,
Chiar acum să te aduni
În elan dumnezeiesc:
Aripile îţi ţâşnesc!

Sufletul: Doamne, m-am îmbărbătat,

Spre Tine, Doamne, tresalt,
Nu-mi mai e frică deloc...
Totul e frumos, e joc!

Pacea: Aşa, suflete voinic,

Linişteşte-te un pic.
Fii calm şi echilibrat,
Cu răbdare înarmat.
Vei mai primi lovituri,
Vei mai avea să înduri
Multe rele trecătoare,
Multe zile fără soare.
Dar odată, va sosi
Ziua ce nu va pieri;
Va veni eternitatea,
Fericirea-n bunătate,
Ce nu va avea sfârşit
Pentru omul mântuit.
Suflete, te-ai liniştit?

Sufletul: Parcă-ncep să înţeleg,

Binele din rău s-aleg.
Lumea e plină de toate:
Bunătate, răutate
În ea sunt amestecate.
Mulţi oameni nu îndrăznesc
Buni să fie, nu iubesc.
Le e frică sau ruşine
Sau poate nu cunosc Cine
E Cârmuitorul vieţii,

11
Dătătorul Bunătăţii.
Dar acei ce au curaj
Şi-s de Dumnezeu atraşi
Pot răzbi înspre lumină,
Spre fericirea străină
De tot ce e trecător;
Binele-i nemuritor!

Frica (intrând şi aşezându-se pe scaunul ei, din stânga sufletului):

Care-i omul fără frică?
De râs, gura mi se strică!
Teamă de oameni, de noapte,
De vorbe, de răutate.
Eu am multe, multe feţe,
Îmbibate în ... Tristeţe!
(Tristeţea dă mâna cu Frica).
Mulţi ar vrea să fie buni,
Dar se tem că sunt nebuni
După a lumii părere,
Ce-mi slujeşte, fără vrere!

Sufletul: Ce vânt rece îmi aduci,

Frică, tu de-aicea fugi!

Iubirea (intrând şi ea): Suflete, alungă-ţi teama

Şi înspre mine ia seama.
Îţi voi da leacul de frică:
Intră în biserică!
Fii copil al lui Hristos,
Lui în toate credincios;
Transformă-te în altar,
Iubeşte fără hotar;
Ia Adevărul de mână
Şi de Bine te atârnă;
Nu te bucura de rău,
Ci numai de Dumnezeu...
Cel ce-i singur are frică,
Dar nu cel ce-i biserică.
Biserica lui Hristos,
Organism armonios

12
În care orice om este
Mădular ce preţuieşte;
Capul ei - Mântuitorul;
Duhul ei - Mângâietorul;
Duhul Sfânt, ce te sfinţeşte
Şi te îmbisericeşte!

(Intră Lenea şi Mândria.)

Lenea: Toate-ar fi aşa de bune,

De nu le-am lăsa pe mâine...
Toate-ar fi strălucitoare,
De n-aş fi eu în lucrare...
Suflete, te odihneşte,
Binele te oboseşte!
La prea multe te gândeşti
Şi prea te nelinişteşti.
Răul, binele nu sunt
Decât vorbe fluturând.
Bine e ce ţie-ţi place;
Rău - doar ce nu îţi dă pace.
Nu-ţi mai pune întrebări,
Ai prea multe cugetări!

Sufletul: Simt în tine viclenie

Şi deloc prietenie.
Nu-ţi place că mă trudesc
Spre lumină să răzbesc?
Nu-ţi place că a mea minte
Se zbate printre cuvinte
Şi spre Adevăr ţinteşte,
Dorindu-L, până-L găseşte?

Mândria: Suflet înfrumuseţat,

Tu eşti demn de lăudat!
Ai ajuns la înălţime,
Fiind plin de agerime!
Nu mai poţi fi înşelat
Sau în lene afundat.
Mă plec înaintea ta,

13
Ca tine nu-i nimenea!

Sufletul (uimit): Tu mă lauzi în zadar,

De multe eu n-am habar.
Sunt mic şi începător,
În multe neştiutor;
Doamne, vino-n ajutor,
În mândrie mă cobor!

Rugăciunea (intrând bucuroasă):

Armă-ţi sunt, prietenă,
Nimeni nu te clatină!
Pot înfrânge orice rău,
Cu mâna lui Dumnezeu!
Oglindeşte-te-n icoană,
Suflete, şi orice rană
Se va-nchide prin iubire.
Tu dă-I Domnului cinstire!
Când mai ai vreo întrebare
Grea sau prea încuietoare,
Tu prin rugă s-o dezlegi
Şi atunci o să-nţelegi
Ţesătura-ntregii lumi:
Vei vedea mii de minuni,
Fluturii lui Dumnezeu,
Bucurând sufletul tău!

(Cele şase personaje din stânga încep să se retragă, pe rând, în timp ce Sufletul rosteşte
„Rugăciunea copilului nevinovat", de mai jos, înaintea icoanei. Cele şase personaje din dreapta
s-au ridicat şi ele, în timpul rugăciunii, îngenunchind spre icoană, cu mâinile împreunate.)

Sufletul: Doamne, Dumnezeul meu,

Ai grijă de fiul Tău,
Abate-mă de la rău
Înspre Adevărul Tău.
Biserică să mă fac,
În păcate să nu zac,
În iubire să păşesc,
În fiece zi trăiesc;
Spre Împărăţia Ta,

14
Care e dorirea mea!
În veci fie Pacea Ta!

(Cele şase personaje din dreapta rostesc şi ele în cor: „În veci fie Pacea Ta!")

15