Instituția Publică Gimnaziul ”Ștefan Ciobanu”

s. Talmaza, r-nul Ștefan Vodă

Grigore Vieru – Om, Poet

CetATean - patrimoniu al naTiunii.

Realizat:
Sîrbu Liudmila
Melnic Angela

14 Februarie 2020
Prezentatorul: Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi – modest afirma poetul, evocând
de fapt sacrificiul în numele crezului de salvare a sufletelor românilor. În anumite
împrejurări avea să spună: A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu
înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te
preschimbi în iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!
Poetul este mare, or, numai un om cu adevărat mare şi puternic poate fi şi fir de
iarbă.
- Autobiografie sonoră: Video: ”Viața și activitatea lui Grigore Vieru”.

Prezentatorul:
Grigore Vieru nu a murit. Şi-a dat întâlnire cu mama sa de care-i era dor... Şi-a luat
un răgaz, o clipă de veşnicie să mai fie cu ea.
Mama are capacitatea magică de a repara şi a întreţine întregul, starea de echilibru
a omului şi universului.
Recital de poezii:
Făptura mamei
Uşoară, maică, uşoară,
C-ai putea să mergi călcând
Pe seminţele ce zboară
Între ceruri şi pământ!
În priviri c-un fel de teamă,
Fericită totuşi eşti –
Iarba ştie cum te cheamă,
Steaua ştie ce gândeşti.
Mă rog de tine
Mă rog de tine, ploaie,
Când zbori către planete,
Stropeşte gura mamei
Şi-o apără de sete.
Mă rog de tine, codru,
Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald fiinţa
Şi-o apără de vifor.
Mă rog de tine, iarbă,
Mângâie-i talpa goală
Şi sărea grea din oase
Şi-o apără de boală.
Mă rog de tine, munte,
Cât zboru-o să mă poarte
Sărută ochii mamei
Şi-i apără de moarte.
Tu iarbă, tot ai mamă?
Tu, iarbă, tot ai mamă?
De ai – de bună seamă:
Atunci când înverzeşti,
De ea îţi aminteşti.
Tu, floare, tot ai mamă?
De ai – de bună seamă:
Atunci când înfloreşti,
De ea îţi aminteşti.
Tu, steauă, tot ai mamă?
De ai – de bună seamă:
Atunci când te iveşti,
De ea îţi aminteşti.
Băieţaşul din ochii mamei
Băieţaşul din ochii mamei
Ai, în ochii mamei mele
E un băieţaş pitic!
Tare seamănă cu mine,
Numai că e foarte mic!
Fără dânsul, ştiu eu bine,
N-aş putea trăi defel.
Dacă nu-i o zi acasă,
Îmi e tare dor de el.
E târziu şi băieţaşul
La culcare e poftit.
Cu pleoapa ei şi geana
Strâns măicuţa 1-a-nvelit.
Nu mai e de-acum lumină-n
Casa lui cât o alună…
Şi-o s-adorm şi eu acuşa…
– Noapte bună! Noapte bună!
Cuvântul mama
Pruncii îl zuruie.
Bătrânii îl visează.
Bolnavii îl şoptesc.
Muţii îl gândesc.
Fricoşii îl strigă.
Orfanii îl lacrimă.
Răniţii îl cheamă.
Iar ceilalţi îl uită.
O, Mamă! O, Mamă!
Rugăciunea din zori
Doinei şi lui Paul Enigărescu
În zori, mâinile mamei
Se roagă spre Cer, împrospătate
De cântecul privighetorilor.
Iar jos,
Ţipa de nerăbdare pământul
Obişnuit cu palmele ei.
Puişorii
– Pui golaşi cum staţi în cuiburi
Fără plăpumioare?
– Ne învelim cu ale mamei
Calde aripioare.
– Dar când mama nu-i acasă
Şi ploiţă cerne?
– Ne învelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
– Dacă n-o să vină mama
Şi-o să cadă frunza?
– Cum să nu mai vină mama?
– Cum să cadă frunza?
Bunica
Tot mai mică, tot mai mică,
Cât o floare, o furnică,
Cât o lacrimă sub soare…
De ce oare, de ce oare?!
Mama
Mama ne mângâie,
Soarele luceşte,
Soarele e unul,
Mama una este.
Măicuţa
Se adună flori şi stele
Pe sub seară
În jurul măicuţei mele,
Pe sub seară.
Şi întreabă toate cele
Pe sub seară
Şi ea sfătuie cu ele,
Pe sub seară.
Tot o fugă albinuţa
Dimineaţa,
Udă-i este cămăşuţa
Dimineaţa,
Nu întreabă nimicuţa,
Dimineaţa,
Că-i grăbită că măicuţa
Dimineaţa.
Prezentatorul:
Mama poetului, concretă, reală, veghetoare şi însufleţitoare a spaţiului copilăriei
care este unul matern, devine Mama Naturii şi a Cosmosului, Muma în genere.
Se interpretează cântecul: Video ”Sub stele trece apa”.
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta
privire,
Mi-e dor de tine,
mamă.
Măicuţa mea: grădină
Cu flori, cu nuci şi
mere,
A ochilor lumină,
Văzduhul gurii mele!
Măicuţo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Şi cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom
cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale
braţe,
Mi-e dor de tine,
mamă.
Tot cască leul iernii
Cu vifore în coamă.
Mi-e dor de vorba-ţi
caldă,
Mi-e dor de tine,
mamă.
O stea mi-atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Sunt alb, bătrân
aproape,
Mi-e dor de tine,
mamă.
Prezentatorul: Peste ani, cuvântul vierian devine tot mai profund şi mai puternic.
Luptând pentru crezul naţional, După cum este şi firesc, poetul afirma că „în aceeaşi
limbă / toată lumea plânge, / în aceeaşi limbă / râde un pământ”, dar totodată ne face
atenţi la faptul că – „doar în limba ta / durerea poţi s-o mângâi, / iar bucuria / s-o
preschimbi în cânt”.
Recital de poezii:
Limba noastră cea română
Sărut vatra şi-al ei nume
Care veşnic ne adună,
Vatra ce-a născut pe lume
Limba noastră cea română.
Cânt a patriei fiinţă
Şi-a ei rodnică ţărână
Ce-a născut în suferinţă
Limba noastră cea română.
Pre pământ străvechi şi magic
Numai dânsa ni-i stăpână:
Limba neamului meu dacic,
Limba noastră cea română.
În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Lomba doinelor de aur,
Limba noastră cea română.
Frumoasă-i limba noastră
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră
De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră
Satele Moldovei
Pe vale, pe culme,
Stau satele mele,
Aproape de codru,
Aproape de stele.
Ştefan cel Mare
Pe Ştefan cel Mare şi Sfânt
Cânta-voi cu drag mereu.
El este şi fi-vă oricând
Icoana neamului meu.

Pentru ea
Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră –
Pentru limba, pentru limba noastră.

Dumnezeu prima oară

Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Ţară
Cu lacrima limbii noastre!

Pentru ea ninsori se cern din spaţii,

Pentru ea puternici sunt Carpaţii,
Pentru ea e caldă vatra poamei –
Pentru limba, pentru limba mamei.

Pentru ea noi văruim pereţii,

Pentru ea mai sunt răniţi poeţii,
Pentru ea cresc florile visării –
Pentru limba, pentru limba Ţării.

Dumnezeu prima oara

Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Ţară
Cu lacrima limbii noastre!
Prezentatorul:
Versurile-i cântate de către Doina şi Ion Aldea-Teodorovici în anii de redeşteptare
naţională erau adevărate îndemnuri ale unui veritabil conducător de oşti la al cărui
îndemn ieşeam din case cu miile, cu zecile de mii.
Interpretarea cântecului Pentru Ea Audio/Video

Prezentatorul: "Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil". A
avut grijă poetul să ne simţim copii. Măria sa ne-a mângâiat pe creştet fiind
copilaşi de grădiniţă, din paginile „Albinuţei”. Şi astăzi trăim copliăria evocând
magicele versuri care ne fac să fim optimişti.
Prezentarea de cărți pentru copii.
A lăsat pentru generaţii întregi cărţi pentru copii. Alarma, Chişinău, 1957 (versuri);
Poezii de seama voastră, Chişinău, 1967; Abecedarul (în colab.), Chişinău, 1970;
Albinuţa (abecedar), Chişinău, 1979 (ed. a II-a, Buc., 1994); Să facem cunoştinţă,
versuri pentru cei mici, Chişinău, 1989; Spune-i soarelui o poezie, versuri pentru
copii, Chişinău, 1989.
Recital de poezii:
Grăuraşul
Grăuraşul a mâncat
Un grăunte îngheţat.
Şi tot strigă ziua toată:
„Am mâncat o îngheţată”.
Albina, a doua variantă
Zum-zum-zum, cu mare zor,
Unde vreau acolo zbor.
Nu mă-ntreabă nici un om
Ce caut la el în pom.
Furnica
Suie frunza, urcă ram:
„Tare mult de lucru am!”
Trece valea, trece coasta:
„Tare-i scurtă viaţa asta!”
Iese tata la balcon
Iese tata la balcon
Şi mă strigă: Măi Ion?!
Cred că am făcut ceva
Dacă m-a strigat aşa?
Dacă nu făceam nimică,
Mă striga: Măi Ionică?!
Purcelul
Stă purcelul jos în paie:
„Sunt murdar. Murdar de tot.
Trebuie să-mi fac o baie”
Şi s-a dus s-o facă-n glod.
Rândunică-rândunea
Rândunică-rândunea,
Cum clădeşti căsuţa ta?!
Tipa-tipa,
Cu aripa,
Cioc-boc,
Cu micul cioc!
Oul
Am găsit în prag un ou,
Ouşorul este nou.
Nou ca roua de sub stele,
Cald ca gura mamei mele.
Vaca
Are coarne cumincioare
Şi copite liniştite.
Ce mănâncă? Iarbă-adâncă!
Ce ne-aduce? Lapte dulce!
Puiul
– Ce ai, puiu? Nu vrei mei?!
– Am pierdut pe fraţii mei.
– Cum arată?
– Tot gălbui!
– Cum îi cheamă?
– Pui-pui-pui!
Gâsca
Gâscă, gâscă, ga-ga-ga!
Ce tot strigi, nu mai striga,
Că te-aude vulpea rea
Şi-o să vină să te ia!
Curcanul
Măi curcane-curcănele,
Ce ţi-ai pus la gât mărgele?
N-am văzut băiat vreodată
Cu mărgele ca la fată.
Ploaia
Vine ploaia peste lunci
Cu picioare-albastre, lungi!
Pic-pic-pic, pic-pic-pic,
Grâul creşte mare-n spic!
Iată, ca pe ţârâieci,
Prind în palme stropii reci.
Ploaie, tu de unde ştii
Să creşti pâine în câmpii?!
Boc-boc-boc
Boc-boc-boc!
Ploaia în umbrelă bate:
– Pot să intru?
– Nu se poate!
Boc-boc-boc!
Ploaia în asfalturi bate:
– Pot să intru?
– Nu se poate!
Boc-boc-boc!
Ploaia în ţărână bate:
– Pot să intru?
– Da! Se poate!

Prezentarea scenetei după poezia Curcubeul:

Ploaia sta Din loc dosit
Ies ganganii fara numar.
Cerul sade ghilosit
C-un stergar vargat pe umar.
Trei baieti
Natafleti
Unul cret
Si altul carn
Cellalt pistruiat si gros,
C-o prajina si un tarn
Au dat curcubeul jos.
Iar acuma sta de-si ia
Fiecare partea sa:

Carnu albastrul de cicoare,

Cretul galbenul de soare.
Cellalt rosul si-a ales.
Dar cum nu s-au inteles
A cui parte-i mai frumoasa,
Au plecat pe-acasa toti
Suparati vreo saptamana
Zice carnul: Uite, mama,
Curcubeul meu din mana
Nu-i asa ca-i fara seaman?!
Poate, carnul meu, dar eu
Nu vad nici un curcubeu.
Cretul mi se lauda:
Tata, curcubeu asa
Zi, mai are cineva?!
Tata zice: Stiu si eu?
Nu vad nici un curcubeu.
Dar si cel’lalt cu pistrui:
Curcubeu
Ca al meu
Altu-n lume, maca, nu-i!
Iar bunica: Stiu si eu?
Unde? Care curcubeu?
Trece-un ceas ori nici atat,
Singuri li s-a cam urat.
Si acum se-aduna iarasi
Sa se joace buni tovarasi
Si cu-albastrul de cicoare
Si cu galbenul de soare
Si cu rosul ca de foc
De! Ca fratii! La un loc!
Zice omul bucuros:
Mai, ce curcubeu frumos!

Recital perechi de elevi, în cor: Rugă pentru poet de Raisa Tâbârnă

Secvenţă de film:
Perechea 1:
Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,
Ci las-o să curgă curăţătoare,
Să ne pătrundem de măreţia Profetului
Şi de taina simţurilor înălţătoare.
Perechea 2:
Doamne, nu şterge culorile acestui
Frumos Curcubeu,
Ci lasă-l aşa proptit în ceruri,
Să ne pătrundem de strălucirea Poetului-zeu
Şi a slovelor pline de adevăruri.

Perechea 3:
Doamne, nu arunca pe umerii mamei
cămaşa uitării,
Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,
Să-nvăţăm de la ea rugăciunea-nchinării
În faţa a tot, ce trăieşte sub Soare.

Prezentatorul:
Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu nepăsare,
Ci las-o deschisă pentru Copiii mei,
Să se pătrundă de-nţelepciunea atotştiutoare
Şi de Iubirea din ochii tăi