Sub fonul melodiei populare „A ruginit frunza din vii” vorbeşte un elev

- Iubite, Ion Druţă, Domn al sufletelor nostre, cavaler al Demnităţii şi statorniciei,

îngăduiţi-ne la acest începutde toamnă, cînd ţăranul seamănă cu aer de colindă grîul
în tainiţele brazdei, să ne închinăm cu pietate Dumneavoastră, celui ce ne-aţi
reîntors credinţa în izbînda binelui odată cu „Biserica Albă” renăscută pe culme de
deal, odată cu firele de iarbă verde, răsărite ca prin minune pe mormîntul misterios
al neamului, ne-aţi trezit din somnul letargic, punîndu-ne faţă în faţă cu istoria, cu
datinelşe strămoşeşti, cu doina şi graiul – tot ce avem mai sfînt.
(Dangăt de clopot)
Un elev: Tăcut, îndelung, iar dă zvon...
Cîntecul „A ruginit frunza din vii”
A ruginit frunza din vii
Şi rîndunelele-au plecat
Pustii sunt lanuri şi cîmpii
Pustii sunt horele din sat
Cînd rîndunica va sosi
Şi viorica v-a-nflori
Atunci va creşte iar în bălţi
Frunza butucilor de vii
Iar cînd cu flori şi fîn cosit
Va trece vara pe cîmpii
În aur lanurile-or fi
Şi hora-n sat ne-anveseli
Un elev: „Mioriţa – balada unică şi alegorie fără pereche, colind, bocet, cîntec de leagăn, v-
a rămîne mereu cea mai nobilă manifestare a neamului nostru” ( I. Druţă )

Balada „Mioriţa” (fragment) folosit în nuvela toiagul păstoriei

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai iată vin în cale
Se cobor la vale
Trei turme de mei
Cu trei ciobănei
Unu-i moldovean
Unu-i ungurean
Şi altu-i vrîncean

Un elev: Bădiţă Ioane!

Te aşteaptă neamul tău de clopotari
Să le mai cînţi din frunza cea de dor
Să nu se stingă sfeşnicu-n altar
Să cînte doina-n casa lui Mior

Cîntecul „Colo-n vale”

Colo-n vale
La fîntînă
Două fete
Spală lînă
Două fete spală lînă
Mai vino bade pe la noi
Lasă turmele de oi
Lasă turmele de oi
Şi mai cîntă din cimpoi
Un elev: Bădiţă Ioane, te-aşteaptă vatra ta scăldată-n soare, Moldova dragă, cum o alta nu-
i cam de pe cînd caisul dă în floare şi pînă-n toamna arămie cu gutui.
Alt elev: Ieşiţi codrilor înainte
Şi voi holdiţe de mătase
Şi tu, izvorule cuminte
Se-ntoarce Ion Druţă acasă
Cîntecul „Pădure, verde, pădure”
(aşa se întitulează un capitol din romanul „Povara bunătăţii noastre”

Foaie verde rug de mure

Pădure, verde pădure
De s-ar face-un drum prin tine
Pădure, verde pădure
Să mă duc unde mi-i bine
Unde m-am iubit prin tine
Pădure, verde pădure
Să mă duc cu mîndra mea
Care m-am iubit cu ea
Din copilăria mea
Las să jure şi frunza
Pădure, verde pădure
De nu m-am iubit cu ea
Pădure berde pădure
Să mă duc unde mi-i bine
Unde m-am iubit prin tine
Pădure, verde pădure
Să mă duc cu mîndra mea
Care m-am iubit cu ea
Din copilăria mea

O elevă: Luna se topea în zare. Fînul venea cu mirosma lui nebună ca o mare peste Mircea
şi Niţa Cărăbuş, iar undeva în căruţă mai mergea împreună cu ei şi un cîntec
frumos despre o fată care ba vrea, ba nu mai vrea cercei

Cîntecul „Morăriţă, Morăriţă”

Morăriţă, Morăriţă
Tînără fetiţă
Morăriţă, Morăriţă
Tînără fetiţă
Eu m-aş îndura
Şi ţi-aş cumpăra
Eu m-aş îndura
Şi ţi-aş cumpăra
Cercei cu mărgele
Pentru Mîngîiere
Cercei cu mărgele
Pentru Mîngîiere
Rochie albă de mătasă
Să te fac mireasă
Rochie albă de mătasă
Să te fac mireasă
Un elev: Ieşiţi-i codrilor înainte
Şi tu cîmpie de mătasă
 Şi voi umilelor cuvinte
Se-ntorce Ion Druţă acasă

Cîntecul „În Moldova pe coline”

În Moldova pe coline
Vezi livezi şi vii
Te poftim în ospeţie
Pe la noi să vii
Te poftim în Casa Mare
Vino te-aşteptăm
Să fii oaspete măi frate
Toamna te chemăm
Floare viorea
Mîndră-i Ţara mea
Cu livezi, grădini şi vii
În Moldova te-aşteptăm să vii
Vino toamna cînd prin sate
Nunţile pornesc
Cînd toţi joacă hora mare
Şi se veselesc
Cînd flăcăii la armată
Chiuind pornesc
Să fii oaspete măi frate
Toamna te poftesc