Gimnaziul Ișnovăț

Raionul Criuleni

Activitatea extrașcolară cu genericul

„Un mărțișor pentru mama”

A realizat: Soltanici Raisa,

profesoară de ed. muzicală
grad didactic II

2021
Obiective:
 Familiarizarea elevilor cu poezii și cântece ale poeților și compozitorilor moldoveni
 Altoirea dragostei față de ființa ce mai dragă , mama
 Manifestrare interesului față de creația populară literară :
Decorul
Pe peretele central este scris cu litere mari colorate de tipar genericul sărbătorii „Un mărțișor pentru
mama”. În jur sunt atârnate floricele. Pe pereți sunt aranjate fotografii ale copiilor împreună cu
mama. Jos pe un covor sunt aranjate flori vii.
Desfășurarea
Elevii sunt îmbrăcați în haine de sărbătoare. În mâni au cîte un mărțișor pentru mame și câte o floare
Răsună cântecul „Sărut femeie mâna ta”
Muzică, interpretare Ion Aldea Teodorovici (înregistrare)
Un declamator:
Și cât va fi pământul călător,
Prin secole, prin stele și prin datină,
Măicuță tu vei rămânea un dor,
O liniște, o Patrie, o patimă.
Și cât va fi pământul dăruit
Cu vraja și fiorul primăverilor,
Te vom cânta șoptit, neobosit,
Ca pe o taină, cea a învierilor...
Și cât o fi pe-aici pe undeva,
Din miez de glii să bată reci izvoarele,
În prag de casă te vom aștepta,
Cu chipul tău ne va răsare soarele.
Și cât o fi și va întineri
În miez de iarnă ramura de cetină,
De moarte noi vom ști a te păzi –
IUBITA, MAICA, SORA ȘI PRIETENA
(D. Matcovschi)

Moderatorul:
Universul se pune în acord perfect cu sine însuși pentru a elogia, pentru a pune în lumină și a
esențializa FEMEIA – făptură unică și irepetabilă, izvor primordial de viață și frumusețe.
De fapt, primăvara ar trebui să înceapă cu o săptămână mai târziu, nu la întâi, ci la opt martie.
Atunci ea începe cu adevărat. Căci femeia e cea care ne face viața Primăvară. Vorba poetului:
Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu...
Ea, draga, scumpa, gingașa, înțeleapta...FEMEIA – Mamă l-a năacut pe Homer, l-a crescut pe
Rafael, l-a iubit pe Eminescu, l-a așteptat pe Gagarin din primul său zbor astral.
Simbolul mamei ne leagă de acela al mânii și al pământului, al gliei și chiar al Mariei, maicii
Domnului, în sensul că toate sunt matrice ale vieții. Ea e asemenea unei zeități care tutelează
universul copilăriei, devenind un simbol al acestei lumi.
Numele Ei rămâne a fi Ana, Maria, Elena... a căror frumusețe celestă o depășește pe cea terestră.
Această divină revelație a dat lumii pe Mona Liza, pe Madonna Sixtină, pe„Sfânta femeie Beatrice”
precum sub crucea răstignirii pe pururea Fecioara Venus și Vestă. Ea s-a zidit de vie la temelia
Mănăstirii Argeșului, cu glasul Mumei lui Ștefan cel Mare, îmbărbătând Apărătorul de Țară cu
neasemuitul cuvânt de lumină,de la verbul de leagăn, pe tot drumul trăirii fiind nouă reazăm și scut,
și călăuză, stea fără de stingere. Ea, dătătoare de vieți și născătoare de frumuseți, ne-a dăruit lumii
spre a o cunoaște.
Primiți mărțișoarele noastre poetice și muzicale, mărțișoarele dragostei și dorului....

Un declamator:
Femeie – tu izvor al luminii,
Cântec ce-l știu primăverile,
Femeie – tu planetă-grădină,
Ție azi cu drag ți se-nchină
Copiii, cerul, și zările!

Urmează cântecul „Mama” interpretează ansamblul „Mugurașii”

Cine mi-a dat viață pe acest pământ

Care-a fost întâiul cel mai scump cuvânt
Cine mă-ngrijește cu dragg zi de zi
De rele păzește zilnic pe copii
Ochii ei vegheză și noapte și zi
Și chiar lăcrămează, cine poate ști?
Cine-i bucuria noastră de-a trăi
Fără tine, mamă ,oare ce aș fi?
Refren:
De-aș putea să adun stea cu stea
Să le fac un buchet pentru ea
Să o strâng la piept și s-o sărut aș vrea
La mulți ani, mămico azi e ziua ta

Ție mamă scumpă azi îți mulțumesc

Și cu tine-aș vrea mereu să mă mândresc
Că sunt strop de viață din sufletu-ți curat
Te iubesc nespus și sunt un om bogat!
Am inima mică dar un suflet mare
Ca să pot iubi ce-i mai de preț sub soare
Nu vreau bogăție sau nimic în lume
Dragostea de mamă totu-i pentru mine!
Refren:

Un declamator:
S-au scris despre tine duioase povești,
S-au scris poezii ce-au rămas neuitate,
Căci tu cea mai dragă ființă din lume
Ai vieții triumf pe pământ împlinești.
Tu ești bunătatea ce raze împarte,
Ești pomul cu muguri, și creanga cu flori,
Ești darul ce-alină și dorul ce arde
Și-a nopții lumină, veghind până-n zori.

Cuvintele noastre am vrea, bunăoară,

În zori să seschimbe în albi ghiocei
Și-n urma pașilor tăi să răsară,
Căci MAMĂ, tu ești dulcea mea PRIMĂVARĂ,
Mereu însoțind drumul pașilor mei.
(E. Dragoș)

Altul:
Norocul cerului e steaua,
Norocul vetrei e scânteia,
Norocul jocului e neaua,
Norocul păcii e femeia.

Tu clipei noastre îi dai nume,

Femeie de visări și bine.
Din câte doine sunt pe lume
Cea mai frumoasă-i despre tine.

Te cânt, femeie ca pe zarea

Eternei taine și-a luminii.
Tu ești iubirii pâinea, sarea
Tu ești izvorul nemuririi.
(Gr. Vieru)

Un declamator:
Ești cea mai minunată
Făptură pe pământ,
Nu ai asemănare
În toate câte sunt.
Ești unică. Și nimeni,
Oricât s-ar strădui,
Nu ar putea vreodată
A te înlocui.
Privirea ta senină,
Al buzelor surâs
E unic... Niciodată
Nu poate fi descris
Căldurace-o revarsă
A tale mângâieri
Pătrunde până-n suflet
Și-aduce noi puteri.

Altul:
Copilăriei noastre
I-ai dat un cer senin,
Sub care anii, iată,
Se ecurg ușor și lin.

De unde-așa tărie?!
Noi încă nu o știm,
Dar parcă și mai tare,
Măicuță ,te iubim!

Să-ți răsplătim vreodată

Noi nu vom fi în stare,
Dar te rugăm primește
Din partea-ne o floare...

Ca semn al prețuirii,
Iubirii ce-o purtăm...
E prea puțin, dar, mamă,
Ce am putea să-ți dăm?

Moderatorul:
Dăruiți-le mamelor, fiecare
Zâmbet și soare!
Dăruți-le mamelor câmpul cu flori
Și cerul siniliu în zori:
Dăruiți-le mamelor versuri frumoase
Și copilării cu jocuri zgomotoase!
...Dar toate acestea nu-s de-ajuns,
Dacă alături n-ați pus
Cu toții, fiecare-
Dragostea voastră,
Dragostea Mare!

Un elev:
Primiți-ne, dar, scumpelor măicuțe, florile recunoștinței, acuma când din iubirea D- voastră ne trece
peste chipuri sacrul SOARE.Culegeți din palmele dorului ce-l nutriți boabele tuturor împlinirilor.

Copiii le dăruiesc mamelor mărțișoare și flori pregătite de ei.

Alt elev:
Le mai dăruim la fiecare
Un dor care nu mai trece,
Vers și cântec, ascultare
Și-n agende nota zece!

Moderatorul:
Copile, știi oare
Ce-nseamnă o mamă?
Așa doar în treacăt
Măcar te-ai gândit?
S-auzi vocea-i caldă
Și dulce cum cheamă
Pe nume, la pieptu-i
Pe fiul iubit?

Știi oare că mama

E-un dar fără seamăn,
Ce ție, copile,
Din cer ți s-a dat,
Să-ți fie în toate
Puternicul reazem,
Un sprijin, decare
Să fii ancorat?

De aceea, copile,
Ascultă-mi povața:
Arată ce-nseamnă
Să fii înțelept!
Iubește-o din suflet
Căci ea ți-a dat viață
Și grijă purtat-a
Să crești bun și drept!

Când tâmpla-i trudită

Pe pernă și-o pune,
Te-oprește din treburi,
Copile, un pic...
Veghează-i odihna
Și-n taină îți spune:
-Ce scumpă-i o mamă!
N-o dau pe nimic!...
Un elev povestește „Legenda despre Mamă”

Pe vremuri, când râul vijelios și înspumat, Docolina, cu apa-i vie le întorcea bătrânilor înțelepți
tinerețea, trăia pe lume o mândrețe de fată. Lumea îi zicea cu drag Domnița – Păunița. Și era ea ca
un revărsat de zori de frumoasă, harnică de nu-și afla locul și zburdalnică ca o adiere de vânt. Cine
se întâmpla de-i vedea lucrul mâinilor, focul ochilor, rumeneala obrajilor și le scria în inimă pentru
toată viața. Când apărea la horă,bănuții din salba de la gât,mărgelele și brățarele, florile din cosițe,
săltau ademenitor în ritmul furtunatic al dansului.
Odată, când sta pe o piatră și-și aștepta ursitul, de ea s-a apropiat, încet ca o umbră, o bătrână,
despre care se spune că înțelegea graiul fiarelor și păsărilor din desișurile tainice, că tăifăsuia cu
vântul și cu apele.
-Ce mândră ești Păuniță dragă! Acu-i de tine! Cât ești fragedă și frumoasă..., cât ești domniță. Că
mai apoi... vor veni negurile, de-ți vor întuneca zilele. C-un veac în urmă am fost și eu ca tine...
Viață, viață –negureață, miai luat totul ca o hoață!
Fată dragă ,se vor călători anii năzdrăvanii, părul îți va-nălbi, scânteia din ochi va mai păli, fața ți se
va veștezi și ai să fii ca mine: bătrână, neputincioasă, ofilită...
Clopoțeii din râsul zglobiu al crăiței răsunau zglobiu:
-Of, măicuță... dar izvorul cu apă vie...? El îmi va întoarce tinerețea, mi-a dărui iar frumusețea. Doar
și pe tine te-a întinerit cândva cu bunătate ca un frate.
-Da, a oftat bătrâna. Eu mi-am trăit și a doua tinerețe, dar Izvorul – Călătorul ne-o poate întoarce
numai o singură dată...
A fost și Duminica Mare, a fost și o nuntă ca în povești cu un flăcău ca un Făt-Frumos... În
cuibușorul lor le-au crescut aripi celor șase copii pe care i-a avut.
...I-a avut! Și nu-i mai avea!...I-a furat soarte nemiloasă pe rând câte unul, trimițând-o pe Cea cu
Coasa ba cu boli ce nu au avut leac, ba cu alte blesteme. I l-a răpit de timpuriu și pe bătrânulei. I-a
rămas numai mezinul. Muncea de se spetea, singură le isprăvea pe toate.
Necazurile prea devreme i-au dat întâlnire cu bătrânețea. Primadată Păunița a văzut-o în apa
izvorului, când s-a aplecat să-și spele fața...O privea o femeie cu pletele cărunte, cu fața brăzdată de
pârăiașe răzlețe.S-a cutremurat înspăimântată...
-Maică Precistă! s-a îngrozit ea... Mă duc să caut Izvorul cu Apă Vie,să mă plâng de soarta ca
pelinul,să-l rog să mă facă iar tânără, frumoasă...Cum se va mai bucura feciorașul-odorașul și va fi
mândru cu o mamă ca o Cosânzeană...
A pornit cale lungă,prin desișuri, prin hățișuri, prin spini-mărăcini.
-Aă curgătoare, tămăduitoare, de minuni născătoare,spală-mi căruntețea și bătrânețea,redămi
tinerețea și frumusețea...Te rog...
Și smerită a intrat în apă.Valuri întunecate au ascuns-o,ca peste câteva clipe să apară o Cosânzeană
fermecătoare.
-Izvorule Sfânt, cât voi mai călca pe pământ,recunoscătoare și datoare-ți rămân....
Sprintenă ca o căprioară a pornit spre casă, unde o aștepta fiul cel drag..
-Dragul meu fecioraș..
Auzindvocea cunoscută a mamei, băiatul i-a alergat vucuros înainte, dar...deznădăjduit, s-a retras.
-Am crezut că-i mama...
Păunița l-a cuprins cu duioșie:
-Eu sunt! Sunt eu...
Băiatul a început să plângă neogoit, repetând în neștire:
-Pleacă, străino!Nu te cunosc!Mama mea e o sfântă căruntă..
-Liniștește-te, copile. Sunt mama ta. Izvorul Viu mi-a reîntors tinerețea,ca să-ți fiu mai dragă...
Vestea l-a amărât.Plângea, se ofilea, căci nu mânca, nu dormea. Cu inima îndurerată, mama a făcut
cale întoarsă la Izvor.
-Apă neintinată,...ți-am adus înapoi darul. Îți doresc ție tinerețea mea. Dragostea copilului e mai
prețioasă decât tinerețea și frumusețea. Dă-mi înapoi hainele grele ale bătrâneții...
Când s-a întors acasă, sprijinidu-și bătrânețea în toiag, în întâmpinare i-a alergat fiul. Îi săruta
lacrimile,zbârciturile de pe obraji, îi săruta mâinile, picioarele obosite, șoptind:
-Maică Sfântă,...scumpă,...duioasă,...frumoasă,...a mea!!!
De atunci Izvorul Viu nu mai întoarce nimănui tinerețea,...

Un declamator:
Mă rog de tine, ploaie,-
Când zbori către planete,
Stropește gura mamei
Și-o apără de sete.

Mă rog de tine, codru,-

Căci anii tăi tot fi-vor!
Cuprinde-i cald ființa
Și-o apără de vifor.
Mă rog de tine, iarbă,-
Mângâie-i talpa goală
Și sarea grea din oase
Și-o apără de boală.

Mă rog de tine, munte,-

Cât zboru-o să mă poarte,
Sărută ochii mamei
Și-i apără de moarte.
(Gr. Vieru)

Altul:
Nu ești cel mai sărac din lume,
Nu sânt săraci cu-adevărat,
Averile sunt numai spume,
De ai o mamă, ești bogat!

De crezi că-n lume nu-i iubire,

Nu ai motiv, orice-ar veni,
Nu fi mâhnit, tu ai o mamă,
Care în veci te va iubi.

Ți—s ochii-ntunecați adesea,

Nu vezi scăparea din impas,
Să știi atunci că ai o mamă,
Din tot doar ea ți-a mai rămas...

Fii, dar, copile, fericit,

Atâta vreme cât trăiește,
Tu ai un dar neprețuit,
Omamă care te iubește!
(B. Catană)

Moderatorul:
-Copilași din lumea toată,
Știți voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară?
Nu știți! Sigur! N-ați luat seama...
Când cu ochii plini de lacrimi,
La icoana Maicii Sfinte
Își rostește-nblânde șoapte
Rugăciunea ei fierbinte,
Uite-așa grăiește dânsa:

Mama (se roagă la icoană):

-Maică Sfântă Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânșii!
Ei îmi sunt averea toată,
Pentru ei, din greu, mă zbucium,
Pentru ei trăiesc în lume
Și îndur atât,
Noianul de dureri fără de nume!
I-am culcat și-acum spre tine vin,
Ca ei să nu mă vază,
Și te rog, Măicuță Sfântă,
Să cobori o blândă rază,
Raza bunătății Tale
Pe frumoasele lor plete
Ca să n-aibă vise rele...
Și mi-ifă ca-n zori de ziuă,
Când ar fi ca să se scoale,
Să-i văd blânzi, cuminți și veseli,
Îndreptând spre mine pașii,
Cum i-ndreaptă către Tine,
Colo-n cer, sus, îngerașii...
Amin.
(Al. Negriș)

Cântecul: Ochii mamei

Moderatorul:
Cum e chipul mamei tale,
Cum o vezi în vis!
Zâmbetul iubirii sale
Cum ți l-ai descris?

Spune dar cât valorează

Petru tine-o mamă,
Când tăcută ea lucrează
Fără a ține seama?
(B. Catană)

Sărbătoarea de 8 Martie i-a inspirat pe copii să le dedice mamelor rânduri pine de tandrețe, să le
adune portretul tânăr, asemuindu-le cu natura perenă:
Ca să poată astfel urca munții bunătății umane, cea dintâi datorie omenesacă suoremă și maternă.
Versurile lor timide vin să-și așeze seninătatea pe
Chipul mamei drag și sfânt
Ce luminează pe pământ...
(Elevii recită poezii din creația personală)
O declamatoare:
Așa e mama și a fost bunica,
Așa suntem,femei între femei...
Fără nimic și nu-nsemnăm nimica,
Doar niște ELE ce-i slujesc pe EI...

Suntem veriga firului de ață

Din fiecare lanț făcut din doi,
Egreu cu noi, femeile în viață,
Dar e și imposibil fără noi...

Ei, neglijenți, pe cât sunt ele calme,

Și încurcând ce ele limpezesc,
Ei – numai tălpi și ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.

În fond, ce fac femeile în lume?

Nimic măreț, nimic împunător,
Schimbându-și după ei și drum și nume,
Pun lucrurile doar la locul lr...

Cu-atâția pași cât au făcut prin casă

Și pentru care nici o plată cer,
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă,
Ar fi ajuns și dincolo de cer!

Ei fac ce fac, și tot ce fac se vede,

Când strică EI, repară ELE tot,
Și deaceea nimeni nu le crede,
Când calm îmbătrânesc... și nu mai pot!

Așa e mama și a fost bunica,

Așa și eu larândul meu voi fi...
Ce fac în fond femeile?! – Nimica...
Decât curat și uneori...copii!
(A. Păunescu „Femeie ești...”)
Cântecul Dor de mama” interpretează ansamblul „Mugurașii”
Oorice mamă-n orice lume
Efrumoasă ca o zână
Orice mamă-și are visul său
Chiar de-mi este rău sau bine
Emăicuța lângă mine
Ocuprind și-mi este bine zău
Refren
Mâna ta măicuță dragă liin m-a legănat
Privirea m-a mîngâiat cu dor
M-a purtat cu șoapta dulce
Prin povești de stea
Ești un dor măicuța mea

Cum să-ți răsplătescc eu oare?

Gândul ca sufletul soare
Gingașă, duioasă mama mea
Toate florile din lume
Ți le-aș prinde în cunună
Și s-adun în ele dragostea
Refren:
Un declamator:
 Erau trei sărmani:
Doi copii și o mamă...
Și pâine?!...
Un singur codru- ntr-o năframă
Mama! Atunci copiii ziseră
Plângând,
Ție ce-ți rămâne?...
-Voi...! Răspunde EA.

Moderatorul va citi expresiv poezia Șase pui și-o biată mamă” de V. Militaru

Mama – fiul (dialog):

-Ce săți aduc eu, mamă,
Înapoi când am să vin
De unde merg departe?
-Obrazul tău senin...
-Ce să-ți aduc, măicuță,
Când am să vin cândva,
Să-ți fac o bucurie?
Curată fața ta!
-Ce să-ți aduc eu, mamă,
Să-ți bucur ochii dulci?
-Credința și iubirea,
Curate cum le duci!
(Traian Dorz)

Un declamator:
Purtăm un nume fiecare
Și-un caracter de bună seammă,
În viață nu-i la întâmplare
Că semănăm leit c-o mamă...

Eu sunt un strop de bunătate,

Un zâmbet chiar în vreme rea,
Crescând să fiu mai bun în toate,
Așa cum este mama mea!

Altul:
Eu sunt un mmugur de blândețe
Și nu răspund la vorba rea
Decât frumos cu politețe,
Așa vorbește mama mea!
Altul:
Eu sunt cristal de gingășie,
Creat de Domnu-n mila sa,
Purtarea mea- i o melodie,
Așa cum e măicuța mea!
Altul:
Eu sunt un fir de hărnicie
Și pot poveri a ridica,
Deși sunt mic, cu voioșie
Eu o ajut pe mama mea.
Atul:
Eu sunt cinstit și totdeauna
Doaradevăr e-n gura mea,
Eu nu fac casă cu minciuna,
Căci mama nu face așa!
Altul:
Eu sunt un gând de-ajutorare,
Spre cei ce au viața grea,
Vreau să ajut pe fiecare
Cum mă învață mama mea!
(B. Catană)

Altul:
Odihnește-te mamă, în casă, la masă, aproae
De vorbă străbună, de fiice, de fii și nepoți,
De lacrima sfântă,ascunsă mereu sub pleoape,
Aici lângă cuibul de dor, ce ne-adună pe toți.

Odihnește-te mamă cu mâinile tale trudite,

Cu inima ta de văzduh și de pâine de grâu,
Cu toate nădejdile, alb și frumos împlinite
Sub cerul acesta, pe malulacestade râu...
(D.Matcovschi)

Altul:
Mă auzi...?
Mă auzi, mamă blândă și dragă?...
Glasul meu
Se-mpletește din nou
Cu al vântului glas,
Ca în zbor
Să cutreiere lumea întreagă
Și oriunde vei fi
Să te mângâie lin pe obraz...
Uite vezi...?
Zorii – aruncă
Pe dâmburi un sfânt curcubeu...
Mamă cată-n zări,
Vin cocoarele, mamă!
Să-ți aducă în dar primăvara
Și cântecul meu...
(E. Loteanu)

Cântecul „Părinții”
Un băiat:
Fără FEMEIA – ZEIȚĂ viața ar fi o noțiune abstractă. N-ar avea pentru cine să-și desfacă
petalele florile pământului, bărbații n-ar avea pentru cine culege de pe cer stelele....
Să sperăm că se va găsi un Făt – Frumos, venit nu de pe tărâmuri de basm, ci dintre noi, care să
vină nu cu un braț de flori, ci cu un buchet de legi vrednice ș bune, care să te apere, să—ți
permită să fii nestingherită MAMĂ... FEMEIE....
Noi vă promitem că toate acestea se vor întâmpla cât mai repede. Peste câțiva ani vom fi bărbați
adevărați.
Contați pe noi!
Până atunci luați aminte la „Decalogul poetic pentru Mama”

1.ODIHNA scumpă –a mamei

Să n-o lăsăm prădării,
Nici vaietele toamnei
Peste aei tăcere.

2.SURÂSUL blând al mamei

Răsară-n geana serii
Precum un câmp ce-l semeni
Cu-a ei în veci veghere.

3.Și VORBA dulce-a mamei,

Ca frunza dezmierdării,
Să murmure din ramuri
Cu tinerețea verii.

4. VEȘMÂNTUL alb al mamei,

Cu flori tivească ceruri
Și codrii de aramă
Să-i fiescut de geruri...

5. Iar GÂNDURILE mamei,

Ca necuprinsul mării,
În holda grea de oammeni
S-aprindăsteavederii.

6.Și PASUL lin al mamei,

Prin iarbă de-ntuneric
Să ungă-n suflet rana
Cu muzică de sfere

7. OBRAZUL cald al mamei

Ne vină din vecie,
Cu fapta ei de-o seamă
Cu-a ei lumină vie...
8..Și BRAȚUL drept al mamei
La inimă ne țină,
Sub raza din năframă,
Sub fruntea e se-nnclină
9.ÎNȚELEPCIUNEA mamei
A toate dătătoare,
Adune must de poamă,
Lung susur de izvoare.

10. Cel GLAS de taină-al mamei,

Cu aierea-i sfântă,
Coboare-n roua palmmei,
În dorul ce cuvântă.
(Ag. Roșca)

Moderatorul:
„O, mamă dulce ,,mamă...” repetăm în fiecare prag de primăvară pe lungi poteci de dor și de
visare.
În dulcele stil clasic, această repetare răsună ca un imn, ca un copleșitor respect și nețărmuită
dragoste pentru acea care ne-a stat de veghe la leagăn, care ne-a luminat și continuă să ne
călăuzească și să ne lumineze cărările destinului, bătăile inimii, temperatura respirației noastre
aici pe pământ. Ocrotitoare a tuturor bucuriilor lumii, de strajă zi și noapte la hotarele dintre
durere și sănătate, purtând grijile permanente ale casei și ale silabelor din graiul matern, EA,
MĂICUȚA noastră de totdeauna, n-a lăsat să crească buruiana pe cărarea ce duce spre lanul dat
în spic...
Ne-nchinăm până la pământ pentru viața ce ne-ați dat-o, pentru LUMINA pe care ne-ați cedat-o
ca pe o lumânare tremurătoare în Sfinte ALTARE, fiecare zi dorind să-ți fie o DUMINICĂ
MARE ...înălțătoare...nemuritoare...
Frumoaselor, duioaselor, iubitelor... exclamăm alături de vocea tandră, pururi îndrăgostită a
poetului.
..Auziți?!... Șoptește în preajmă, de-o veșnicie corul bărbătesc:

Declamație în cor:
Voi, veșnice izvoare ale vieții,
Cu prospețimi de gingași ghiocei,
Cu voiciunea zveltă-a tinereții,-
Slăvite pururi fiți, FEMEI...FEMEI....

Cîntecul „Mama ” interpretează ansamblul „Mugurașii”