Grigore Vieru – poet al neamului

sunt iarbă ,mai simplu nu pot fi

Decor. Pe peretele central portretul lui Gr.Vieru.

Imagini: Soare, nouraşi, stoluri de rîndunele.

Citate: Eu sunt poet-acestui neam

Ş-atunci cînd lira îmi vibrează

Şi-atunci cînd cîntece nu am…

Pe fondalul muzicii (Ennio Morricone-FOR LOVE ONE CAN DIE)

Declamatori:

1. De la străbunele izvoare,
Poetul vine către noi

Ca rîul, plinul înspre mare,

Ca fulgerul scăldat în ploi.

Cît zbucium, dragoste durere,

Ascunde-n brazda stihului…

Şi cînd de vorbă cu tăcerea,

Înfiorată-i fruntea lui…

2. El s-a născut pe margine de Prut

Şi a trăit pe margine de soartă,

Şi viscolele care l-au bătut

De neam n-au fost în stare să-l despartă.

                                         (A.Păunescu)
 

3. Şi buciumul sună la trecerea lumii,

Din grele morminte ne strigă străbunii,

Spunînd s-avem grijă

De noi şi de ţară

Şi vorbele-acestea încep să ne doară

Şi murmură plopii, şi arde-ncet cerul

În limba aceasta – Grigore Vieru.

Prezentator I:  În limba lui Gr. Vieru ne vom mîngîia astăzi sufletele, ne vom delecta cu cele mai
frumoase poezii şi vom gusta din roadele creaţiei sale. Vom călători prin minunata operă a remarcabilului
poet al neamului.

Prezentator II:  Dragi profesori, oaspeţi, elevi! Anul 2015 este declarat anul Grigore Vieru, deoarece în
acest an Grigore Vieru ar fi împlinit 80 de ani. Am conceput această activitate ca o revistă orală.
Spectacolul nostru este un omagiu adus exelenţei sale, domnului Gr. Vieru.

Prezentator I:  Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Tot ce e mai
frumos astăzi poartă numele lui. El a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie,
Iubire şi de aceea merită cununa recunoştinţei noastre.

Fila I. Frumoasă-i limba noastră

Prezentator II:  Grigore Vieru mai este cuvinte,

Grigore Vieru mai este acasă

La vatra străbună e iarba de coasă

Şi cîntă ciobanii balade la stînă

Cu sfinte cuvinte din limba română.

                                                                          (A.Păunescu)

Poezii: 
           În limba ta

  În limba ta

În aceeaşi limbă
Toată lumea plânge,
În aceeaşi limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.
 
În limba ta
Ţi-e dor de mama
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi râde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
 
Iar când nu poţi
Nici plânge şi nici râde,
Când nu poţi mângâia
Şi nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Fila II. Mama – cea mai frumoasă carte din lume

Prezentator I:  Poeţi destui în lumea asta sunt

Să cînte-n vers pămîntul, focul, fierul,

Dar noul mit al mamei pe pămînt

L-a-ntemeiat în cartea lui Vieru.

Prezentator II:  „Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă  carte din lume este 
mama.”

Prezentator I:  Grigore Vieru spunea într-un interviu: „Sărbătoarea copilăriei mele a fost continuă. Ea se
numeste Mama. Nici războiul cu urgiile sale, nici foametea necruţătoare n-a putut întuneca această
neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am simţit întotdeauna copil. Abea la 47 de ani, cînd mama s-
a stins din viaţă, abia atunci am pierdut această dulce şi irepetabilă stare.”

Prezentator II:  Dintre sutele de poeme pe care le-a scris, a treia parte dintre ele este dedicată mamei.

Pe fondalul muzicii  Волшебная композиция – Хрустальная грусть 

1.Mama mea viaţa-ntreagă

A trăit fără bărbat.

Singurei eram în casă

Ploi cu grindină când bat.

Mama mea viaţa-ntreagă,

Stând la masă, ea şi eu,

Se aşază între mine

Şi Preabunul Dumnezeu.

(Autobiografică)

2.Când m-am născut, pe frunte eu

Aveam coroană-mpărătească:

A mamei mână părintească,

A mamei mână părintească.

Duios, o, mâna ei întâi

Cu mâna dragei mele feţe

S-au întâlnit la mine-n plete,

S-au întâlnit la mine-n plete.

                         (Mâinile mamei)

3.Uşoară, maică, uşoară,

C-ai putea să mergi călcând

Pe seminţele ce zboară

Între ceruri şi pământ!

În priviri c-un fel de teamă,

Fericită totuşi eşti –

Iarba ştie cum te cheamă,

Steaua ştie ce gândeşti.

               (Făptura mamei)

4.Tu, iarba, tot ai mama?

De ai, de buna seama:

Atunci cand inverzesti,

De ea iti amintesti.

Tu, floare, tot ai mama?

De ai, de buna seama:

Atunci cand infloresti,

De ea iti amintesti.

Tu, steaua, tot ai mama?

De ai, de buna seama:

Atunci cand te ivesti,

De ea iti amintesti.

    (Tu, iarba, tot ai mama?)

5.Chipul tău, mamă,

Ca o mie

De privighetori rănite,

Ochii tăi

În care s-au întâmplat

Toate

Câte se pot întâmpla

Pe lume!

Lacrima ta:

Diamant ce taie-n două

Oglinda zilei.

     (Chipul tău, mamă)

6.Iar buzele tale sunt, mamă,

O rană tăcută mereu,

Mereu presurată cu ţărna

Mormântului tatălui meu.

                (Buzele mamei)

7.Tu n-ai asemănare

În cele pământeşti.

Născând, tu eşti un geniu,

Un geniu, mamă, eşti.

Tu eşti zămislitoarea,

Eşti pomul numai vers,

Iar noi – de aur mere

Vărsate-n Univers.

Noi – mere, iar tu – paznic

Veghind din moşi-strămoşi

Să nu dea peste ele

Mistreţii lăcomoşi

               (Tu eşti un geniu)

8.Ai două inimi, mamă!

Cum mărul cel rodit

Mai multe mere are,

Cum stelele-n cer mai multe-s,

Vieţii noastre toate

Arzând necontenit

             (Ai două inimi, mamă)

Cum as putea cândva, măicuță, 

Cum as putea a te uita
Când primul cer văzut de mine
Sunt ochii tai, privirea ta, 
Măicuțo;
Când ale tale brate scumpe
Mi-au fost si primul capatai
Si cea mai draga jucarie
Cu care m-am jucat intai, 
Maicuto?!
Din slavi crestine, 
Din slavi crestine
Coboara chipul tau
Ca dulce foc!
Te am pe tine, 
Te am pe tine, 
Ar fi pacat sa spun
Ca n-am noroc!
Chiar de-i judecator, se spune, 
Pe tata-l poti lasa-ntr-o zi.

Dar chiar de este cersetoare

Pe mama n-o poti parasi.
Esti primul cant al vietii mele
Ce vesnic ma va mangaia.
Frumoasa-i Tara langa tine
Si tu frumoasa langa ea.
Din slavi crestine, 
Din slavi crestine
Coboara chipul tau
Ca dulce foc!
Te am pe tine, 
Te am pe tine, 
Ar fi pacat sa spun
Ca n-am noroc!

(Primul cer)

Prezentator II:  Sus – icoanele, jos – mamele. Şi sus, şi jos la fel de frumos.

10.Mă rog de tine, ploaie,

Când zbori către planete,

Stropeşte gura mamei

Şi-o apără de sete.

Mă rog de tine, codru,

Căci anii tăi tot fi-vor!

Cuprinde-i cald fiinţa

Şi-o apără de vifor.

Mă rog de tine, iarbă,

Mângâie-i talpa goală

Şi sărea grea din oase

Şi-o apără de boală.

Mă rog de tine, munte,

Cât zboru-o să mă poarte

Sărută ochii mamei

Şi-i apără de moarte.

                            (Mă rog )

Prezentator I:  Mama lui Vieru muntele alină

Şi în ochi aprinde foc de rădăcină.

Mama lui Vieru este Poezia,

Fiindcă el, Poetul doar cu lacrimi scrie.

                                                              (Gh.Ciocoi)

Prezentator II:  Capodopera  liricii lui Grigore Vieru este considerată, pe drept cuvant, si poezia
„Cămăsile”. Aparută in volumul „Numele tau” (1968), ea este receptată ca un strigăt de durere, dar şi de
alarmă împotriva războiului nedrept, împotriva morţii.

Prezentator I:  Profundul sentiment al dragostei, al devotamentului matern este redat în poezia Cămăşile

Poezia Cămăşile

 A fost razboi.
Ecoul lui
Si-acum mai este viu.
Camasi mai vechi, mai noi
Amara amintire de la fiu.
De-atatea ori fiind
Pe la izvor spalate
S-a ros de-acum uzorul
Si, alb, bumbacul
S-a rarit in spate
Si nu le-a imbracat de mult
Feciorul.

Camasi mai vechi, mai noi

A fost razboi.
Ci maica lui
De ani prea lungi de-a randul
Tot vine la izvoare:
Ea si gandul.
Si iar luand camasile in poala,
De cum ajunge sambata,
Le spala.
Caci maine
Fac baietii hora-n sat,
Si fete multe-s:
Cate-n flori albine.
Si-atunci baiatul ei, cel drag baiat,
Cu ce se-mbraca, bunul,
Daca vine?
***
Camasa ta e la fel
Cu cea a soldatului,
Ah, firule de iarba!
Cum de nu bocanesti pamantul cu talpa
Si tu,
Cum de n-ai si tu general
Fiind la fel imbracat
Ca soldatul?
Cum de-ti pastrezi mirosul,
Frumosul tau miros de iarba?
Cum de nu mirosi
A bocanc, bunaoara,
A bocanc marsaluind?
Incotro, soldateilor verzi,
Subtireilor?
Incotro tineti calea
Neauziti, nesimtiti?
Spre toamna, poete,
Spre galbenul ei linistit,
Generale!
***
Stau infipte in glob
Sabioarele
Ca in pieptul pernutei
Acele.
Ce mai carpim azi,
Omule?!
Camasa verde
A verii,
Camasa alba
A iernii,
Rupte si una si alta?!
Pamantul zdrentuit
De puhoaie,
Spintecat de cutremure?!
Sufletul ranit?!
Stau infipte in glob
Sabioarele.
Si-aproape ca
Nu mai e loc
Pentru pana poetului.

Fila III. Am un plai ca din poveste.

Prezentator II: 

Oare am putea concepe fiinţa mamei fără casa părintească! Locul unde fiecare din noi este mereu aşteptat.
Casa părintească e acel loc al naşterii noastre care nu poate fi comparat cu nimic.

Cîntecul Casa părintească. Fuego (audiere)

Prezentator I: „Pierzînd pe mama, spune poetul, mi-a rămas Patria, dar nu mai sînt copil.”  Patria, casa
părintească, satul, plaiul natal sînt omniprezente în creaţia lui Gr. Vieru.  Patria este înăuntrul nostru şi o
ducem cu noi peste ţări şi mări.

Prezentator II:  Dacă văzul meu vreodată

Într-o luptă s-ar fi stins,

Te-aş găsi şi orb, Moldovă,

Pe acest pămînt întins.

 Mulțumim pentru pace

Mama pâine albă coace,

Noi zburdăm voios,
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Tata fluiere ne face,
Noi cântăm duios.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.
Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Mulţumim frumos.

    

 Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate,

Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra
Pentru limba, pentru limba noastra.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!
Pentru ea ninsori se cern din spatii,
Pentru ea puternici sunt Carpatii,
https://Versuri.ro/w/f177
Pentru ea e calda vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei.
Pentru ea noi varuim peretii,
Pentru ea mai sunt raniti poetii,
Pentru ea cresc florile visarii
Pentru limba, pentru limba Tarii.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!

Cîntecul Floarea omeniei (ansamblul vocal)

Fila IV. Copilăria – ţară de poveste

Prezentator I: „Copilăria e o sărbătoare care întotdeauna e cu tine…” Copiii moldoveni au marele noroc
de a creşte împreună cu poeziile lui Gr.Vieru.

Gr.Vieru afirma: „Poezia copiilor este ploaia curată care mă spală de colbul zilei, mă înseninează… Cînd
nu mă prea înţeleg cu cei mari, fug la copii. Ei mă primesc şi mă înţeleg întotdeauna”
Prezentator II: Compunînd versuri pentru copii, poetul mărturisea, că scriindu-le, aude şi melodia, pe
care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de fapt, o melodie unică, inconfundabilă şi
nu este de mirare că în spaţiul natal această creaţie este atît de populară şi indrăgită…

Poeziile: 

Copilăria

Sărmanii copii

de sărman neam !

La gât

Cu roșii petice,

fier uzat adunam

Pentru cătușele tale,pentru cătușele mele.

Floarea soarelui

Într-o tânără grădină

Dintr-un sat frumos, bogat,
Am văzut o răsărită
Cărei ochii i-au legat.
Înțeleg că nu degeaba,
Ci de păsări care zbor.
Totuși e neomenește
Să legi ochii unei flori.
Nu mai știe-n care parte
E acuma Soarele.
Amărâta se gândește:
„Poate că nici nu mai e!“
Doamne, cum sluțit-am floarea,
O am cunoscut abia.
Ieri, crăiasă fără seamăn,
Azi te poate speria.
Un copil de ea aseară
Chiar s-a speriat puțin.
Latră-n fața ei cațelul
Ca la dușman și străin.
E și pâine, și la pâine,
Și căsuța, și cărbuni.
Dar ceva în viața asta
Nu-i la cale, oameni buni.

Nu-i la cale, cum să fie,

Dacă, omule, în loc
Să-i spui florii: „Bună ziua“,
Îi pui cârpele pe ochi.
Elei, soro, cum îmi vine
Cârpa de pe ochi să-ți scot,
Să fugim și să ne-ascundem
Și de bine, și de tot.
Să luăm cu noi și cucul
Care-a mai rămas pe lunci.
Să vedem ce-a zice omul,
Să vedem ce-a zice-atunci?!

Cum se spală ariciorii

Aricioaica-n umbra florii

Îsi grijește ariciorii, 
Îi tot spală de cu zori
Pe botic si ochișori.

Doar pe spate, doar pe spate

Sa-i grijească nu mai poate.
Ariciorii, așadar, 
Stau cu spatele murdar.

Si-s spălați abia când ploua, 

La o luna sau chiar doua.
Bucurați-va, mai pici, 
Ca nu sunteți pui de-arici.

Prezentator I: Indrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi
împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice.

Prezentator II:   La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de la
strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul.

(Iulian FILIP)

Cîntecul Melancolie

 
Prezentator II:  „A fi zilnic frumos şi simplu – ce trudă”, spunea poetul în unul din aforizmele sale. A fi
frumos şi simlu, în opinia poetului, înseamnă să-ţi iubeşti casa părintească, mama, Patria, să-ţi cinsteşti
strămoşii, să fii om onest şi harnic.

Prezentator I: Aceste sfaturi ni le dă poetul în poezia „Cinstirea proverbelor” în care se împletesc

armonios înţelepciunea şi harul de pedagog înăscut a lui Gr. Vieru.

Poezia Cinstirea proverbelor

 Tu, fiule, să nu te superi

Că-ţi dau mereu poveţe.

Nu-i rea povaţa niciodată,

Nici chiar la bătrîneţe.

Prin roua Patriei cea dulce

Întîiul fă cărare,

Că cel sculat mai dimineaţă,

Acela e mai mare.

Trăieşte-ţi clipa în picioare

Cum bradul şi-o trăieşte,

Ca rîul cel de munte-aleargă

Şi zboară vultureşte.

De aur să nu-mbraci vreodată

Cununi strălucitoare,

De n-ai purtat întîi pe frunte

Cunună de sudoare.

Cel care pe pămînt adoarme

Cu braţele robace,

Nu are teamă c-o să  cază

Atunci cînd se întoarce.

De trebuie, la vot, cu mîna

Iubirii să ţii parte,

Să n-o ridici de n-ai într-însa

O pîine sau o carte.

Să nu laşi pizma foc să vîre

În grînele vecine.

Că se aprind şi ale tale.

–                  Apoi, e şi ruşine.

De vei afla un cal în luncă,

Sărută-i trista coamă

Şi cere-i pentru noi iertare,

Căci ce-am făcut cu neamu-i?!

Cu grijă fii pe drum, căci răul

Îşi schimbă faţa-ntruna,

De gît cînd nu te poate strînge,

Mieros îţi strînge mîna.

Tu cu urechile ascultă,

Cu ochii vezi întruna

Şi taci, cînd trebuie, cu gura,

Dar nerăbdînd minciuna.

Nu sta la nunţi comerciale,

Urăşte cu putere,

De pildă, măritişul ceţii

Cu negrul întuneric.

Să nu uiţi: cinstea nu se vinde

Ca la bazar leguma

Şi pentru dor nu bate palma,

N-o bate pentru muma.

De nu ştii cum, sau nu ai vreme

Zidi o nouă casă,

Cu-a ta suflare încălzeşte

Pe cea de-i părintească.

Poţi fi de aur plin, iar dacă

În casă n-ai un leagăn,

De noi se prinde-atunci urîtul

Şi cîte nu se leagă!

De-ntîrzie în primăvară

Să vină ciocîrlia,

Aruncă-ţi inima în ceruri

Şi-nveseleşte glia.

Te-nchină păcii omeneşte,

Cu drag sărută-i mîna,

Aşa-i din moşi lăsat şi datini:

Să nu spurcăm lumina.

Goneşte pasărea cea neagră

Ce croncăneşte oarbă,

Visînd din soare gălbenuşul

Să-l scurme şi să-l soarbă.

Te bucură: răsare soare,

Mai sunt pe apă lotuşi.

Cinsteşte clipa ce ţi-e dată,

Frumoasă-i clipa totuşi!

Cinsteşte pe strămoşi cu fapta,

La fel şi ziua nouă.

Trăieşte, fiule, o viaţă

Şi cu a morţii două.

Prezentator I: Gr. Vieru – poet al neamului, poet al tuturor vîrstelor, poet cu „lira-n lacrimi”

Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului
nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape.
Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată, pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi
de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la
marginea unei iubiri.

Prezentator II:  Ne mîndrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o
multe generaţii mîngîindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de
Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr. Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur,
prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi
le păstrează cu sfinţenie.

Încheiere:

Toţi participanţii interpretează piesa muzicală:

Scrisoare către Domnul (formaţia OSIGAN)

Bogăţia lui cea mare

A fost dragostea de ţară.

Arma lui a fost condeiul

Şi-a cîntat frumos femeia,

Limba, plaiul şi măicuţa.

A muncit la Albinuţa.

Cei micuţi să însuşească

Limba noastră românească,

Ca pe la sfîrşit de vară

S-o cinstească-ntreaga ţară.

 A plecat în veci poetul

Înţelept, firav şi blînd

Ca un fir de iarbă-n vînt

Ce va valura în tihnă

 Te rog, Doamne, dă-i odihnă,

Dă-ne, Doamne-nţelepciune,

Bunătate şi povaţă

Ca să preţuim pe lume

Omul cît mai este-n viaţă.