DOINA

POPULARĂ
 Parafrazând zicala “Codru-i frate cu românul”, putem afirma,
pe bună dreptate, că “Doina-i soră cu românul”
În funcţie de sentimentul predominant, doinele se clasifică în:

•Doine de jale
•Doine de dor
•Doine de dragoste
•Doine de înstrainare
•Doine de cătănie
•Doine de haiducie
Doină, doină, cântic dulce!
Când te-aud nu m-aș mai duce!
Doină, doină, viers cu foc!
Când răsuni eu stau în loc.
Bate vânt de primăvară,
Eu cânt doina pe afară,
De mă-ngân cu florile
Și privighetorile.
Vine iarna viscoloasă,
Eu cânt doina-nchis în casă.
De-mi mai mângâi zilele,
Zilele și nopțile.
Frunza-n codru cât învie,
Doina cânt de voinicie,
Cade frunza gios în vale,
Eu cânt doina cea de jale.
Doina zic, doina suspin,
Tot cu doina mă mai țin.
Doina cânt, doina șoptesc,
Tot cu doina viețuiesc
CARACTERISTICILE DOINEI:
•Doinele sunt interpretate cu ajutorul cantecului
•În functie de sentimentele transmise doinele pot
fi de dor, de jale, de cătănie, de haiducie, de
înstrăinare
•Sunt prezente elemente ale muzicalității ( rima,
versuri scurte, ritm trohaic, cadența versurilor,
refren, diminutive )
•Este prezentă comuniunea omului cu natura, totul
stă sub semnul confesiunii, omul se confesează
naturii.
• autor anonim – nu se cunoaşte autorul;
• caracter oral – doina populară se transmite prin viu grai
de la o generaţie la alta, de la un individ la altul;
• caracter colectiv – mai mulţi autori anonimi au contribuit
la conceperea ei, astfel se explică variantele numeroase
ale acestor creaţii folclorice;
• caracter popular – sunt utilizaţi termeni populari,
regionali, cu iz arhaic, specifici zonei din care face parte
doina;
• caracter tradițional – prezintă obiceiuri, tradiții specifice
poporului român;
• caracter sincretic – se îmbină mijloacele de expresivitate
din mai multe arte: literatura, muzica, dansul;
Doina populară este specia genului liric, în versuri,
specifică poporului nostru, în care sunt exprimate
puternice sentimente de dor, de jale, de tristețe, de
înstrăinare, de regret față de anumite împrejurări ale
vieții, cu ajutorul mijloacelor artistice.
 În mesajul ei se regăseşte spiritul românesc din toate
timpurile.
Limbajul este simplu, popular, își regăseşte rezonanţa în lumea
arhaică a satului românesc.
Doinei populară se situează la graniţa dintre literatură şi
muzică, specia fiind revendicată de ambele arte, doina se cântă
pe o melodie adecvată, în acompaniament de fluier sau frunză.
 Plânge-mă, mamă, cu dor
Că ţi-am fost voinic fecior
Şi de grijă ţi-am purtat,
Ogorul ţi l-am lucrat,
Iar de când m-am cătănit,
Viaţa mi s-a otrăvit
Că tânjesc în ţări străine
Şi tot plâng gândind la tine.
Mult mi-e dor, mămucă, dor
De cel codru frăţior
Şi de stâna cea cu oi
Şi de cântec de cimpoi!
Mult mi-e dor, mămuca mea,
De cea mândră viorea
Care mă iubeam cu ea!
Mult mi-e dorul ne-mpăcat,
Şi mă-ndeamnă la păcat,
Să mă las de cătănie
Şi să fug la ciobănie,
Orice-a fi cu mine, fïe.