Activitate extracurriculară

cu genericul
„Dumitru Matcovschi – spirit ce vizează-n sine”
“Eu am cântat, eu cânt și-o să mai cânt
La margine de lume și de țară,
Încet, încet, cu limpede cuvânt,
Străbun pământ în nouă primăvară.”

Realizat:Semendeaev Ala
Motto: ”Poezia este dragostea mea
dintâi„
Dumitru Matcovschi

Decor (un desen mare):

Casa părintească, un cuptor cu focul încins, în stânga Nistru, o
fântână, lucruri împletite din lozie. Gutui, pere, nuci,struguri pe mese
în coșuri din lozie ( de la flori) Veze cu busuioc, țigăncuşe, dumitrițe,
crizanteme simple.
În scenă ies 6 copii cu lumânări aprinse:

Primul elev:
La margine de lume,
venit din vremi bătrâne,
un plai cu dulce nume
înălțător rămâne.
Al doilea elev:
Aici o vatra sfântă
la sânul ei ne strânge
şi doina când se cântă
o lume toata plânge.
Al treilea elev:
Ne încălzește lutul,
ne-alină două ape,
pătimitor, trecutul
într-un oftat încape;
Al partulea elev:
O iarba-nrourată
ascunde veche rana,
ni-i soarta zbuciumată,
oricând basarabeană.

Al cincilea elev:
Avem un nuc și-i verde,
și-n pragul casei crește,
cu nucul nu ne pierdem,
de moarte ne păzește;
Al șaselea elev:
La prunci suntem cu gândul
şi nu dorim războaie,
noi semănăm pământul
și așteptăm o ploaie.
Primii trei:
Basarabia, Basarabia
Frate si sora, mamă si tată
Basarabia, Basarabia
Scumpa icoana, în inimi purtată
Ultimii trei elevi:
Trecută prin foc si prin sabie,
furată, trădată mereu,
ești floare de dor, Basarabie,
ești lacrima neamului meu.:
Apar prezentatorii
Prezentator 1
Astăzi venim cu un omagiu închinat poetului care a scris
despre tot ce e mai sfânt pe acest pământ, cântând și
plângând prin poezia sa durerile și bucuriile neamului
românesc.

Prezentator 2
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, pe malul bătrânului
Nistru, în comuna Vadul-Rașcov, jud. Soroca, la 20 octombrie
1939 s-a născut viitorul poet și academician Dumitru
Matcovschi.
Prezentator 1
Anume aceste priveliști pitorești din preajma satului natal i-au
rămas în memorie pentru totdeauna, anume ele l-au
determinat pe poet să scrie atât de frumos despre patrie,
anume la ele se gândea poetul când scria: Locuri mai
frumoase ca-n Moldova nu există nicăieri. Care Elveție, care
Italie, care Austrie? Pădurea începe chiar la marginea apei,
pădure de stejar și de tei. O aromă îmbătătoare umple
văzduhul, mai îmbătătoare decât toate parfumurile
franțuzești, care costă aur. O poiană verde-verde se deschide
în fața noastră ca o taină seculară. Aici în poiană luminează
galben păpădiile parcă le-a semănat cineva anume sus din
ceruri.
Se interpretează cântecul Leagănul meu e Moldova
Mi-i scump pamântul din
străbuni lăsat
Cu nuci rotați, cu poamă
fragă
Cu obiceiuri sfinte de la sat
Si gingași prunci in leagăn
Aici eu m-am născut, e casa
mea
De-aici nu voi pleca
vreodată
Si cine te-a văzut Moldova
mea
Vrăjit rămâne viața toată.
Refren:
Leagănul meu e Moldova
Sufletul meu e Moldova
.
Dragostea mea e Moldova
Plaiul și slova
Dulce de rai
Spre chipul tău coboară raze
mii
Si veșnic să lucească
și zâmbetul pe fețe la copii
Mereu să înflorească
Mă rog sa fie pace-n tara
mea
Să se-mplinească bobu- n
pâine
și o credință-n suflet să ne
dea
Lumina cea divină
Prezentator 2
În versul atât de profund al poetului Matcovschi curge
sângele acestei Basarabii, a cărei rană mai sângerează și
acum:
Se recită poezia Basarabia
La margine de lume, cu nucul nu ne pierdem,
venit din vremi bătrâne, de moarte ne păzește;
un plai cu dulce nume
la prunci suntem cu gândul
înălțător rămâne.
și nu dorim războaie,
Aici o vatra sfânta
noi semănăm pământul
la sânul ei ne strânge
și așteptăm o ploaie.
si doina când se cânta
Basarabia, Basarabia
o lume toata plânge.
Frate si soră, mamă si tată
Ne încălzește lutul,
Basarabia, Basarabia
ne-alină două ape,
Scumpă icoană, în inimi
pătimitor, trecutul
purtată
într-un oftat încape;
Trecută prin foc și prin
o iarba-nrourată
sabie,
ascunde vechea rană,
furată, trădată mereu,
ni-i soarta zbuciumată,
ești floare de dor,
oricând basarabeană.
Basarabie,
Avem un nuc și-i verde,
ești lacrima neamului meu.
și-n pragul casei crește,
Prezentator
D. Matcovschi nu a avut noroc de o copilărie fericită , dar a
avut părinți buni și grijulii, care au știut să-l treacă și să-l
salveze de anii grei ai războiului, de foamete și de nopțile
grele ale deportărilor.
Se interpretează cântecul Inimă de mamă

Inima de mama, inima de tata,

cade stea din ceruri roșu fulgerată.
Inimă de tata, inimă de mama,
cade-n iarbă frunza codrului de-arama.
Toamna obosită, toamna zbuciumată,
inimă de mamă, inimă de tată
Iarna-nzepezită, crunta ca o vama,
inimă de tată, inimă de mamă.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
câinele pândește
luna și o latră.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pândește
inima anume.
Inimă de mamă, inimă de tată
A trecut o viața ca o clipă, iată
Inimă de tată, inimă de mamă
Doua doruri strânse nod într-o năframă.
Dincolo de noapte,
dincolo de vânt
clopote albastre
se aud bătând.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se întorc copiii
la părinții lor.

Prezentator
Casa părintească, baștina, școala natală,i-au fost prima zestre
de acasă cu care a pornit mai apoi în lume. În anul 1961 a
absolvit Universitatea de Stat din Chișinău și a fost angajat ca
ziarist la diferite publicații periodice republicane.
Prezentator
A debutat editorial în 1963 cu placheta de versuri Maci în
rouă. De-a lungul anilor a editat peste 50 de volume de
poezii, proză, dramaturgie. Este recunoscut pe plan
internațional de critica literară drept unul dintre marii poeți ai
Basarabiei. Pentru talentul său deosebit, pentru munca
rodnică a fost onorat cu mai multe ordine și premii.
Prezentator
Matcovschi s-a afirmat în literatură ca poet, prozator și
dramaturg talentat. Totuși mai aproape de sufletul lui a fost
poezia: „poezia , armonia cuvintelor, melodica lor” astfel cum
însuși poetul afirmă: Poezia este dragostea mea dintâi, ea nu
se planifică, ea se întâmplă, se naște aici și acum.” În una din
poeziile sale poetul scrie despre truda creatorului în facerea
poeziei, despre sacrificiul acestuia în numele creației

Doi elevi recită poezia Poezie, tiranie

Talentul har?
Si harul crez?
Dar crezul?
Rădăcină, sens?
Si sensul?
Patima sau dor?
Si dorul?
înger păzitor?
Crâmpei de vis cu paradis?
Nicicând cădere în abis?
Nicicând alunecare-n vid?
Si niciodată bun oprit?
Altar cu jertfe pentru zei?
Si totuși?
Totuși, dorul ce-i?
Chemare?
Nu, blestem?
Porunca?
Un veac de dor, un veac de muncă…
Nebună munca: de osândă!
Si totuși, muncă!
Totuși, sfântă!
Poezie, tiranie...

Un elev
Eu am cântat, eu cânt și-o să mai cânt,
La margine de lume și de țară
Încet, încet, cu limpede cuvânt
Străbun pământ în nouă primăvară.
La furat harbuji
4 vlăjgani stau în curtea școlii și fumează discutând, așteaptă
pe cineva. Apoi se uită la vale în streașina palmei.
Valentin: - Nu mai vine Oraz Antonovici.
Pavel: - Haidem acasă că pierdem timpul degeaba. Dac-or
avea nevoie de noi ne-or căuta că știu unde trăim.
Spirea: - De acord, nu-l mai așteptăm (dă a lehamete din
mână), dar unde ne ducem? Acasă nu mă întorc, că-i
devreme.
Grigore: - Să ne suim în vârful dealului și să mâncăm harbujii
din harbuzăria colhozului.
Pavel: -Cum facem să nu ne prindă paznicul că are armă.
Valentin: - Arma o poartă doar de formă, nu vă temeți.
Spirea: - Dacă ne vede și ne cunoaște, ne spune președintelui
și poate să ne amendeze părinții.
Grigore: - (Cercetează coliba) La colibă nu-i, cred că s-a dus
acasă să mănânce.
Pavel: -Să ne grăbim, că nu trăiește departe, poate să se
întoarcă curând.
Valentin: - (Se pornește târâș, iar ceilalți stau și priveau)
Haide-ți măi, ce stați ca niște stâlpi de telegraf! (Toți au pornit
târâș spre harbuzărie. Valentin din harbuzărie îi privește și le
strigă) Măi, auziți, măi? Aplecați-vă! Tu, măi Spirea, apleacă-
te! Parcă ai avea un metru în pântece! O să dăm de dracu ai
să vezi!
Ei treceau de la un harbuz la altul cercându-i cu degetul și
apropiind urechea de ei. Toți au ales câte 4 harbuji și se
pregăteau să iasă.
Paznicul :- (cu voce tunătoare) Aici, oameni buni,aici! Au
intrat hoții în harbuzărie! (Toți au privit surprinși spre el,
brusc s-au ridicat și au luat-o la sănătoasa prin harbuzărie și
paznicul după ei strigând): Tâlharii, măi, prindeți tâlharii, măi!
Ieși-ți-le înainte, măi!
(Ei fugeau și priveau în urmă, când au observat că paznicul
rămâne în urmă, bolmojind ceva)
Valentin: - Las să se apropie, dar nu cumva să pună mâna pe
noi, să-l lăsăm să se apropie și când o fi să ne creadă ai lui, s-o
ștergem la vale, pe cărare, și să-l zădărâm numai.
Spirea: - Desigur, el ne-a cunoscut demult și are să ne spună
președintelui, încaltea să-l zădărâm și noi și să ne mai veselim
oleacă pe socoteala lui, dacă i-a fost jele de doi harbuji, că n-
aveam să-i furăm toată harbuzăria.
Grigore: - Uite cum o face pe niznaiu, îl mai lăsăm 10 pași și
pornim încet pe cărare, păstrând distanța.
Paznicul ( se repede din loc, băieții o zbughesc, și el se
împiedică și cade) Stați, măi, că n-am să vă omor, zău că!
Pavel: -Stai mata, că nu te alungă nimeni din urmă!

Prezentator
Patria este tema majoră în creația lui D. Matcovschi. Asemeni
confraților săi de condei Gr. Vieru, V. Romanciuc Matcovschi
e poetul îndrăgostit de patrie și neam, intonând adevărate
imnuri pământului natal.
Se recită poezia Să trăiești,Moldovă

Să trăiești Moldovă Unde mai doinește

Casa noastră sfântă
Unde neamul plânge,
Unde neamul cântă.
Unde pruncul crește
Și învață graiul
Sufletul și naiul.
Să trăiești, Moldovă
Veacuri înainte,
Glie de tămadă
Vatră,Tu fierbinte.
Leagăn de lumină, Soare peste moarte
Fagure de miere Să te știm, măicuță
Dor de înălțare Cât o fi să fie
Cuib de înviere. Astă lume mare
Să trăiești, Moldovă Astă veșnicie.
Și să treci prin soarte
Soarele cum trece

Prezentator
Aici îi sunt rădăcinile, părinții, aici s-a simțit puternic și nu l-au
putut speria greutățile vieții. Idealul său a fost de a trăi toată
viața în patria sa.
Se recită poezia Eu nu sunt pasăre

Eu nu sunt pasare, sa știi!

Și nu-mi schimb locul, când se lasă
peste pământ si peste casă
brumele toamnei, argintii.
Aici mi-e casa. Și-i aleasă.
Și dragă-mi-i. Și scumpă-mi-i.
Nu ca-i bogată si frumoasă,
dar că-i aproape inimii.
Fie îngheț, fie furtună,
nu mi-e nici frig, nu mi-e nici teamă
cu frate, sora împreună,
alăture de tată, mamă
Suntem un crez, suntem o soartă
Și crește nuc bătrân la poartă.

Prezentator
Poeziile patriotice ale lui D. Matcovschi sunt foarte sincere. El
vorbește despre patrie în cuvinte alese. Când citești aceste
versuri te simți foarte mândru că ești cetățean al acestei țări ,
că te-ai născut pe această gură de rai, sub un cer de-albastru.
Sceneta cu Mihai-Vodă (d. Cătălina)
Se recită poezia Cerul tău, Moldovă

Cerul tău, Moldovă, e de-albastru,

e de verde frunza ta oricând.
Un pământ mai scump pe lume nu e,
nici mai dulce nu e un pământ.
Casa mea la margine de Țară
crește fir de busuioc in prag.
Nu e nicăieri un plai mai tânăr,
nu e nicăieri un plai mai drag.
Arde-n soare roua dimineții
ca o ploaie grea de mărgărint
La Moldova orice primăvară
e de rândunică și argint.

Prezentator
În creația lui D. Matcovschi graiul matern are un specific
național inconfundabil, pe care poezia Limba maternă îl redă
prin detalii concrete, cum ar fi motivul dorului, doinelor,
codrilor, mioarei, ciobanului.
Se recită poezia Limba maternă
Limba materna ca floarea eternă
de busuioc si de dor.
Dor de țărâne, de doine bătrâne,
de freamătul codrilor.
Ea ne aduna cu soare si lună,
cu viitor si trecut:
frunză de laur bătută în aur
de-un meșter necunoscut.
Vine din vreme și urca-n poeme
lângă baladă și rost.
în mit, in țară paște-o mioara
Frate ciobanul mi-a fost...

Se interpretează cântecul Dragu-mi-i a te cânta

Dragu-mi-i a te cânta,  Orice literă a ta 
Scrisule venit din stele.  Ca pe ochii maicii mele 
Dornic o sărut.  Neavându-te pe tine, 
Scrisule cel scump. 
Bucură-te, scris latin, 
Că pe valea dulce-amară  Bucură-te, scris latin, 
N-ai venit ca un străin,  Că pe valea dulce-amară 
Ai venit la tine-n ţară  N-ai venit ca un străin, 
Şi la fraţii tăi.  Ai venit la tine-n ţară 
Şi la fraţii tăi. 
Refren: 
Răsai, răsai, răsai 
Ca grâul cel verde, 
Ca lacrima 
Răsai, răsai, răsai 
Şi nu te mai pierde, 
Iubirea mea. x2

Mere purpurii pe ram, 

Văi cu spic de aur pline. 
Totuşi ce săraci eram 

D. Matcovschi afirma: “Fără dragoste ți-e pustiu sufletul.”

Dragostea este unul din motivele creației lui D. Matcovschi.
Poetul cântă neobosit acest sentiment primordial despre care
spune în una din poezii „Pe-acest pământ străbun numai
dragostea e viață ”Dragostea e lumină, căldură, frumusețe,
dar și dăruire, sacrificiu. Acest sentiment este văzut prin
chipul sincer, fin, dulce și senin al femeii. Femeia este ființa
supremă tuturor.
Se recită poezia Măi frumoasă decât floarea...
(doar băieți)

Mai regină decât floarea Mai cuminte ca poemul

doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.
Mai frumoasa decat viata
doar femeia poate fi.
Mai deșteaptă ca povața
doar femeia poate fi.
doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul
doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de șoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi

Însurătoarea
Într-o odaie Valentin stă de vorbă cu tata:
Valentin: - Mai aveți busuioc, tată?
Tata: - Avem. Numai că nu știu unde l-a pus maică-ta.
Valentin: -În casa cea mare, ca de obicei.
Tata: - Am să caut…
(Copilul se pregătește de ducă: se piaptănă, își aranjază haina,
fularul în oglindă, vine tata)
Tata: - Iaca, eu ți-am adus busuioc! Și-o prăsadă am rupt de
pe copac, vrei o prăsadă?
Valentin: -Nu vreu, mi se balonează burta de ele.
Tata: - Când învățai la școală parcă le mâncai!
Valentin: -Mi s- au dezgustat.
Tata: - La Chișinău prăsade de aiestea nu-s.
Valentin: -Atunci am s-o iau, să i-o arăt Valeriei.
Tata: - Cum ai spus?
Valentin: -Valeriei.
Tata: - Așa o cheamă?
Valentin: -Așa.
Tata: - Dacă-i pentru Valeria, atunci mai ia vre-o două.
Valentin: -N-am ân ce să le pun…
Tata: - …Busuiocul în ce să-l învelesc?
Valentin: -Dă-mi un ziar.
Tata: - Ziarul se rupe, am un tifon…
Valentin: -Dă-mi un ziar, că tifonul o să vă trebuiască vouă.
(Învelește busuiocul în ziar, se spală, se piaptănă, se îmbracă
și se îndreaptă spre ușă)
Valentin: -Eu am plecat, la revedere.
Tata: - Nu ne-am înțeles, Valentin. Ce facem mai departe?
Valentin: -O să vă scriu.
Tata: - Să ne scrii și să ne spui. Dacă-i vorba să te însori,
trebuie să ne gândim la nuntă.
Valentin: -Să nu vă gândiți la nuntă pentru că n-o să facem
nuntă.
Tata: - Cum să nu facem nuntă?
Valentin: -Simplu. N-o să facem.
Tata: - Tu vrei să râdă oamenii de mine? Ce sunt eu să râdă
oamenii de mine?...Numai pe tine te am și fără nuntă nu te
pot însura. Eu nu sunt un sărăntoc, slavă Domnului.
Valentin: -Tată nu te enerva, că totuna nu facem nuntă. Să ne
auzim de bine! (și iese)
Tata: -(obosit, neputiincios cade pe laiță necăjit prăsadele și
tifonul se împrăștie pe jos.)

Un elev
Iubește-mă, bărbate și mă înveșnicește,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veșnicie, mai bine dăruiește-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

În cimitir după flori pentru examen

Vine Valentin și-l strigă pe Spirea
Valentin: - (la poartă) Spirea, măi Spirea măi, ia vino să te
întreb ceva!
Spirea: - Ce este? (se salută prin strângere de mână)
Valentin: - Te-a chemat Oraz Antonovici să susții corigența la
cultura fizică?
Spirea: - Da, dar pe tine?
Valentin: - Pe mine tot, hai să vedem dacă i-a chemat pe
pavel și pe Grigore.
Spirea: - Hai!( Merg pe drum, se întâlnesc cu Grigore, se
salută)
Pavel:- Parcă suntem într-un gînd, nu degeaba suntem cu toții
corigenți la cultura fizică.
Spirea: - Să vedem ce zice și Grigore (Ajung acasă la Grigore,
îl salută și el îi invită să mănânce lapte cu mămăligă. Toți
mănâncă dintr-o strachină, cu linguri de lemn.)
Grigore: -Când eram copil și mâncam lapte cu măligă, frații
mâncau mai repede, iar eu puneam lingura culcată să rămână
porția mea, dar ei mâncau înainte…
Valentin: - Erai foarte deștept când erai copil, după câte
înțeleg eu, măi Pavele, măi.
Spirea: - Dar el și acum nu-i prost, numai că nu-l înțelegem
noi…
Pe el numai O. Antonovici îl înțelege. Ați auzit cum îl lăuda?
Are să ajungă departe Grigore al nostru…
Grigore: -Chiar că! Am să ajung foarte departe,iar voi - cum
sunteți niște covrigari, așa și o să rămâneți.
Valentin: - Și să vezi că peste 5-6 ani , nici n-o să vorbească
Grigore cu noi!
Grigore: - Cu voi? Nu, n-am să vorbesc că m-am săturat de
voi, ca și voi de mine. Dar asta peste 5-6 ani, amu vorba ceea:
Boierul – cât de răpănos, după masă trage-un papiros! Hai să
ne căutăm de treabă.
Spirea: - Unde să ne ducem?
Grigore: - Desigur că după flori, voi dacă nu aveți flori în
grădină, de unde luați pentru examene?
Toți: - Din cimitir!
Pavel: - - Ce fel de flori putem culege toamna la cimitir?
Stânjeneii înfloresc primăvara, liliacul înflorește primăvara,
trandafirii tot primăvara înfloresc.
Valentin: - Să căutăm busuioc, că busuioc este, iar dacă nu-i,
găsim în altă parte, că-i plin satul de busuioc, toate fetele din
sat au busuioc în fața casei.
Grigore: -Dar de ce să nu facem un buchețel de flori de câmp?
Îi mult mai frumos chiar. Oraz Antonovici iubește florile de
câmp.
Spirea: - Dar tu de unde știi?
Grigore: -Așa cred eu, că nu mai știu, mă întrebi și tu…
Pavel: - Și mie-mi plac florile de câmp, de aceea te întreb.
Grigore: - Cu atât mai bine, înseamnă că mai culegem un
buchețel și pentru tine.
Pavel : - Nu- pentru mine nu…Eu și singur îmi pot culege…Dar
mie nu-mi plac florile rupte, îmi plac cele vii.
Valentin: - Eu insist să-i ducem busuioc, cea mai frumoasă
floare-i busuiocul, se pune și la pălărie… și fetele în sân…( iau
câte o stiblă de busuioc și le dăruiesc celor din primul rând)
Pavel :- Lasă, măi Valentin, busuiocul nu-i de dus la școală,
mai ales lui Oraz Antonovici.
Valentin: - Ce vrei să spui? Ce crezi că el nu merită?
Spirea: - Merită, dar nu-i frumos să umblăm prin cimitir și să
căutăm flori… haidem acasă… Cum să rupem flori de pe
morminte?
Valentin: - hai, măi Scridoane, că tare departe ești tu de
lumea ce te înconjoară…omul, dacă moare , moare pentru
totdeauna și nu are nevoie de nimic. Și noi o să murim, și pe
mormintele noastre o să crească flori și elevii în timpul
examenelor tot au să le rupă…
Pavel: - O să murim e adevărat , dar o să murim mai târziu.
Atunci n-o să văd nimic și voi fi indiferent.

Se interpretează cântecul sau se recită poezia Sfântă ni-i

casa(Focul din vatră)
Sărut, femeie, mâna ta
întotdeauna muncitoare,
atât de mică şi de floare…
Sărut, femeie, mâna ta.
Ca o aripă ce-a zburat
şi-a obosit neobosită,
să odihnească liniştită,
ca o aripă ce-a zburat.
Copii dorm în cuibul lor,
nevinovat li-i somnul,
mamă;
tot fără griji şi fără teamă,
copiii dorm în cuibul lor.
Şi-alături mâna ta, aici,
la căpătâi, ca o lumină;
alinătoare şi blajină,
alături mâna ta, aici.
Sărut, femeie, ochii tăi
de lacrimă şi de scânteie,
de împărată şi de zeie,
sărut, femeie, ochii tăi.
Sărut, cuminte, vorba ta
cu limpezime de izvoare,
cu vraja Soarelui-răsare,
sărut, cuminte, vorba ta.
Sărut şi părul tău frumos,
îmbătător ca o secară
când o-nfioară vânt de
seară,
sărut şi părul tău frumos.
Şi cad, iubito, în geninchi
şi îţi sărut piciorul care
de rădăcină e şi doare,
şi cad, iubito, în genunchi…
Sfântă mi-i casa cu pragul ei
tare de piatră,
sfântă mi-i casa cu focul ei
veşnic din vatră,
sfântă mi-i casa din leagăn
de dor ce coboară,
sfântă mi-i casa ce creşte
fecior şi fecioară.

Dragostea pentru părinți e o temă permanentă a creației

matcovschiene. Cine sunt părinții pentru noi, ce datorie avem
în fața lor, care este atitudinea noastră față de ei, acestea
sunt întrebări care-l preocupă pe poet.
Se recită versuri din poezia De ce nu știm să ne iubim părinții
De ce nu știm sa ne iubim
părinții?
De ce nu știm copii cuminți
să fim?
Părinții noștri luminoși ca
sfinții,
coborâtori din dor si
suferințe
De ce nu știm, copii, să-i
prețuim?
Ei seamănă cu pomii din
câmpie
ce cresc in timp neobosit si
demn,
să adumbrească pui de
ciocârlie
si gura de izvor cu apa vie
la rădăcina unei cruci de
lemn.
Și astăzi mama vine ca o
mamă
la fiul ei cel mult risipitor
si îi aduce strugure de
poamă,
pâine și nuci legată în
năframă
din sărbatoarea grea a
anilor.
..Si astăzi tata vine ca un
tată
din câmp, de la cosit, de la
arat,
copila cea plecata să și-o
vadă
Și o gasește iar înlăcrimată,
nebun îndrăgostita de-un
soldat
Bătrână toamna, iarna mai
bătrână,
cu spulber, cu pădure în
frământ
Și intră-ncet părinții in
țărână,
până la brâu si mai departe
pana
la suflet, la oftat si la cuvânt.
Dea Domnul pace si dea
Domnul ploaie,
auru-n spic sa fie cu noroc
și ramul, doldora de rod, să
se indoaie,
și niciodată să trăiți războaie
cu toata lumea asta la un
loc!
Dea Domnul casa să va fie
casă,
nicicând străină, tânără în
veac:
cu frate așezat in cap de
masă,
cu prunc lângă povestea cea
frumoasa
despre-un cioban în tundră,
cu toiag.
Dea Domnul sa-aveți parte
de-o iubire
mereu senină cum e
lacrima,
spre rătăcire și spre regăsire
în vorba nerostită, în privire,
în fir de iarba și în fir de
stea.
Întoarcere din lut in soartă
nu e.
Prezentator.
Ceea ce am intenționat să facem astăzi prin această activitate a
fost să vi-l readucem în memorie pe cel care a fost D.
Matcovschi, să vă picurăm în suflet un strop din izvorul cristalin
al creației lui Matcovschi, izvor care prin susurul său cântă
durerile și fericirile acestui neam. Oricând poți să-ți potolești la
acest izvor limpede setea de dor de patrie, de neam, de limbă,
de dragoste, de femeie, de FRUMOS.
Deși poetul nu mai e printre noi, și durerea acestei pierderi
incomensurabile o avem încă in suflet, și ne arde, ne arde,
fiindcă am pierdut un alt mohican al poeziei române, totuși nu
vom plânge , dar vom încerca să fim așa cum ne-a sfătuit
poetul:

Un pic de bunătate,oameni buni,

Un picușor-ușor de bunătate
E bunătatea
A
X
A
astei lumi
coborâtoare din imensitate
Un pic de bunătate
 Oameni buni.
Scenetă: Hulubii
În fața oglinzii moș Lisandru se chitește, intră lelea Ioana:
Ioana: -Te-ai sculat cu noaptea în cap, na-i mai putut dormi o
jumătate de oră?
Badea Lisandru:- Mă duc la piață.
Ioana: - Ce să faci la piață?
Badea Lisandru - Să cumpăr o pereche de hulubi.
Ioana: -Hulubi?
Badea Lisandru -Da, hulubi!
Ioana: -Tușești fără ei?
Badea Lisandru - Tușesc.
Ioana: - Știu că n-ai să te joci cu hulubii, slavă Domnului, nu ești
în mintea copiilor.
Badea Lisandru - Am să mă joc, n-am să ma joc, treba mea!
Se mai uită odată în oglindă și ieși. Merse la piață se apropie de
Duță, vânzător de carne, și-întrebă în șoaptă:
Moș lisandru:- Nu știi unde aș putea găsi o pereche de hulubi
albi ca zăpada și nicidecum porumbaci sau cărămizii.
Duță: (se uită la el de la o parte , își dă cu dosul palmei pălăria
pe ceafă și s-a făcut a râde)Ai nevoie de hulubi, badei?
Badea Lisandru:- Am nevoie, măi Duță,că de ce să nu am?Vreau
și eu să țin o pereche de hulubi, să nu-mi pară rău odată și
odată, toată lumea trebuie să țină câte o pereche de hulubi, te
sfătuiesc și pe tine să-ți cumperi.
Duță: - Dacă mă sfătui, îmi cumpăr… Hulubi, badei, nu prea
sunt nicăieri. Are numai feciorul lui badea Petre și băiatul lui
Nichifor Leibanu…
Badea Lisandru- Care Petre? Rabovilă?
Duță: - Rabovilă. Înțelegete cu el , poate că-ți vinde o pereche, îi
ține după casă, într-o gogineață, ca pe niște… purcei.
Badea Lisandru:- Mânțănesc, măi Duță,. Cum dai carnea?
Duță: - Trei carboave chila. Cumpără. Într-ales!
Badea Lisandru:-Eu mănânc numai carne cârlan.
Duță: - Dară de ce mă zădări?!
Badea Lisandru- De… întreb și eu. De ce am limbă în gură?(Se
îndreptă spre casa lui Petre Rabovilă și strigă) Măi, Petre, măi!
Vasilică:- Cine-i acolo?
Badea Lisandru- Eu, deschide că n-am să te mănânc.
Vasilică:- Tata nu-i acasă, moș Lisandru.
Badea Lisandru- Știu, măi Vasilică, dar eu n-am venit la el, eu
am venit la tine, pentru că eu de tine am nevoie. Tu ai hulubi?
Vasilică:_ Am.
Badea Lisandru- Îmi vinzi o pereche?
Vasilică:- Eu știu…
Badea Lisandru-Te rog să-mi vinzi o pereche, am nevoie de-o
pereche de hulubi și-n altă parte n-am putut găsi, mi-a spus
Duță Calistrat că numai tu crești hulubi,drept?
Vasilică:- Numai eu.
Badea Lisandru- Dă-mi o pereche, ți-o plătescașa cum spui tusă
ți-o plătesc.
Vasilică: -Eu nu vând hulubi, moș Lisandru, Dacă ai nevoie de-o
pereche îți dau, dar de vândut eu nu vând…
Badea Lisandru- Pe degeba tot nu-i frumos să-mi dai, măi
Vasilică.
Vasilică:-Hulubii, moș Lisandru, nu se vând. Se dăruiesc. Mie mi
i-a dăruit badea Cristian Potoroacă, demult, când eram în clasa
a patra, și eu i-am crescut, dar de vândut nu-i pot vinde, pot să
ți-i dăruiesc și eu, mata știi cum se cresc hulubii?
- Badea Lisandru: - Îmi închipui, măi Vasilică.
Vasilică:- Dacă nu știi se întorc la mine.
Badea Lisandru- Zău că , măi Vasilică.
Vasilică:- Să-i ți-i o zi, două închiși și să-i hrănești pe săturate, să
le placă și să se deprindă, că ei se deprind ca și oamenii, în doi
n-are să le fie urât. Cum au să depună ouă, să iei seama să n-
ajungă vre-un motan la ele. Motanii mănâncă și ouă de hulub și
de pui.
Badea Lisandru- Las pe mine, măi Vasilică! Am la magazie un
pod cât o arie, le fac un cuibar sub un căprior și nu-i mai ajunge
nici un motan.
Vasilică:- Dară hai și-ți alege o pereche.
Muzică de doliu. Apar hulubii la mort. Hulubul alb de pe
streașina casei se oprește în vârful prăsadului din cutre,
prăsadele cad coapte- coapte se rostogolesc parfumate. Copii
aleargă și adună prăsade de pe jos. Când îl scot pe badea
Lisandru cei doi hulubi alibi ca bulgării de zăpadă zboară din
vârful prăsadului la creștetul lui badea Lisandru
Toți:- Hulubii sunt păsări albe și cinstite ca lumina. întind mână
și hulubii ciugulesc din palmă,toți se bucură…
Un elev:
Dea Domnul pace și dea Domnul ploaie,
auru-n spic să fie cu noroc
și ramul doldora de rod, să se îndoaie,
și niciodată să trăiți războaie,
cu toată lumea asta la un loc!
Alt elev:
Dea Domnul casa să vă fie casă,
nicicând străină, tânără în veac,
cu frate așezat în cap de masă,
cu prunc lângă povestea cea frumoasă
 despre-un cioban în tundră, cu toiag.
Al treilea declamator:
Dea Domnul s-aveți parte de-o iubire
mereu senină cum e lacrima,
spre rătăcire și spre regăsire
în vorba noastră, în privire,
în fir de iarbă și în fir de stea.
Prezentator
Să ne bucurăm ne-a îndemnat poetul, să ne bucurăm de
prieteni și de frați, de tot ce e frumos și sfânt Bucuraţi-vă,
prieteni...
Bucuraţi-vă, prieteni...

Refren:
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi, 
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi, 
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei, 
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei.

Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.

Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte...
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca într-o poveste
Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este.
Uite-o din nou, trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie
Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul! 
Uite-un moş, tace-n toiag, alb ca troianul.

Refren:
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi, 
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi, 
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei, 
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei.

Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.

S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare? 
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul? 
Voi aţi ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul.
Zilele trec, zilele vin… ce va rămâne? 
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine? 
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte, 
Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.

Refren:
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi, 
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi, 
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei, 
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei.