ANEXA LA PROIECT:”AMINTINDU-NE DE VARA”

Serbare scolara
Motto:
„Ca limbă de circulaţie internaţională am ales limba florilor şi a
păsărilor, susurul apelor şi liniştea pădurii“.

1. E o zi aşa frumoasă
Cer senin şi numai soare
Şi lumina ne veghează
De ce oare? De ce oare?

2. Şi părinţii noştri, astăzi

Au pe feţe bucurie.
Ne zâmbesc cu bunătate
Ce să fie? Ce să fie?

3. E cumva vreo sărbătoare,

Spune-ţi, ce se-ntâmplă oare?
Ne mirăm, ne întrebăm
Şi răspuns tot nu aflăm.

4. E iunie, copii
E prima zi de vară
Priviţi ce minunat
Şi cald este afară
Şi mii de păsări zboară
Pe cer şi ciripesc
Şi razele de soare
Mai tare strălucesc.

5. Şi florile prin iarbă

Par astăzi mai frumoase
De ce natura toată
E parcă mai voioasă?

De vă-ntrebaţi, copii,
De ce-i mai cald afară?
De vă-ntrebaţi de ce
Mai multe păsări zboară,
Şi florile-n poiană
De ce sunt mai frumoase?
Şi razele de soare
 De ce-s mai călduroase?
Răspunsul este unul:

6. E ziua ta, copile,

Hai, vino să te bucuri
Natura te aşteaptă
Să te cuprindă-n braţe.
Hai, joacă-te, zâmbeşte,
Te bucură de viaţă!

Azi e zi de sărbătoare
Porumbei, ca albul spumii
Pace scriu, rotind sub zare
Pentru toţi copiii lumii.

Florile-n grădini şi glastre

Şi-au deschis boboci-n soare
Îmbrăcând casele noastre
În strai nou de sărbătoare.

Cântec: Copilărie, copilărie

Dragi copii din lumea-ntreagă

Flori albastre, mândre flori
Astăzi gândurile noastre
Se îndreaptă către voi.

Refren: Copilăria n-o vom uita

Nu ne mai întâlnim cu ea.

Dac-o jucărie dragă

Din vitrin-a dispărut,
Ştergeţi lacrima pribeagă
Şi-o luaţi de la-nceput.

7. E iunie, copii
E-o zi de vară
Cu nespuse bucurii
Lumea ne-nconjoară.
Grădiniţă, tu mereu
Bucurii ne dai
Jucării ce le dorim
Toate tu le ai.
 Grădiniţă, te iubim
Mamă bună eşti
Tot ce vrem aici găsim
Ca şi în poveşti.

8. Parcă ieri eram păpuşi

Mititei şi jucăuşi
Însă anii au trecut,
Cât de mari noi am crescut
Cu cântece şi bucurii
Cu şotii multe de copii.

9. Nu mai suntem mici

Nici mofturoşi.
Suntem mari, viteji şi curajoşi
Toţi vorbim corect şi socotim,
Desenăm, cântăm şi povestim.

10. Şi fetiţe şi băieţi

Zilnic ne-ntâlnim,
Grădiniţă ne-ai făcut
Fericiţi să fim.

Cât de bine ne-am simţit

Noi în casa ta,
De aceea niciodată
Nu te vom uita.

La fel ca noi şi alte generaţii

Vor creşte sub aceeaşi caldă-mbrăţişare
Şi zilele din grădiniţă
Vor fi mereu o sărbătoare.

11. Când am să mă duc la şcoală

În curând
Să învăţ cu hărnicie
Am în gând.
Voi fi prima şi la carte şi la joc
Şi-o să-mi placă amândouă
La un loc.

Cântec: Vine, vine vara

1. Vine, vine vara

Cu parfumul ei
Cu miros de floare,
 Cu miros de tei
Se aude-n lanuri
Tril de ciocârlii
Vara e frumoasă
Pentru voi, copii.

2. Hai copile-afară
Fii mereu voios,
Soarele te cheamă
Timpul de frumos.
Mergem la plimbare
Cu autocare,
Unii merg la munte,
Alţii merg la mare.

12. Vară de frunze şi flori

Vară de brazi şi răcoare
Lângă albastrul izvor
Creşte-o poiană de soare!

13. Poiana-i plină de flori

Gingaşe, surâzătoare
De bondari şi gândăcei
Fluturi albi şi mititei.
Hai tu, fluturică dragă
S-alergăm pădurea-ntreagă.

Cântec: Vară însorită

1. Vară însorită
Cu chip rumenit
Toţi copiii-ţi cântă
Bine ai venit!
În vacanţa mare
Zmee înălţăm
Şi umflăm baloane
Ca să ne jucăm.

2. Vară însorită
Mult te-am aşteptat
La bunici la ţară
Seara am plecat.
Strălucea grădina
De stele, licurici
Iar din lan Augusta
Striga: veniţi aici.
3. Vară însorită
Hai să pescuim
Din nisip la mare
Castele construim.
Stând întinşi la soare
Vom bea răcoritoare
Şi la munte-apoi
Pornim în pas vioi.

Fluturaşul

14. Nu pot, nu fi supărat

Eu am flori de căutat
Minunatele-aripioare
Le înalţ voios spre soare!

15. Atunci tu, furnică mică,

Pe o mână te ridică
Şi să ne jucăm puţin
Că e cald şi cer senin.

Furnica

16. Află pui de om

Că-n viaţă
Se munceşte şi se-nvaţă
Şi oricât ai fi de mic
Nu poţi să nu faci nimic.

Greieraşul

17. Cri, cri, cri ce bucurie

Cu copii şi fluturaşi
Vara-i o minunăţie
Pentru mine-un greieraş.

Copilul

18. Tu floare cu mine te-asemeni

Şi tu ai obraji de copil
Pe genele ochilor mari
Te mângâie ziua de April.
Şi tu aparţii verii
Cum şi eu sunt parte din ea
Şi aduci frumuseţe şi soare
 Ca mine, prietena ta.
La cireşe
de Ion Creangă
Odată, vara, pe aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua în
amiaza mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe. Şi mă
chitesc eu în mine cum s-o dau ca să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului şi
mă fac a cere pe Ion, să ne ducem la scăldat.
- Nu-i acasă Ion, s-a dus cu moşul Vasile sub cetate s-aducă nişte sumani.
- Apoi, dar mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară. Şi-mi pare rău că nu-i
vărul Ion acasă că tare aş fi avut plăcerea să ne scăldăm împreună.....
„Ştii c-am nimerit-o? Bine că nu-s acasă; şi de n-ar veni degrabă şi mai bine
ar fi.....“
Sărut mâna mătuşei, luându-mi ziua bună ca un băiat de treabă; mă şupuresc
pe unde pot şi când colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în
sân, crude, coapte, cum se găseau......Iacă mătuşa Mărioara cu o jordie în mână, la
tulpina cireşului!
- Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul?.... Scoboară-te jos, tâlharule, că te-oi
învăţa eu!
Dar cum să te cobori, că jos era prăpădenie.
- Stai, mă porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioar, acuşi!
Atunci eu mă dau iute pe o creangă mai spre poale şi odată fac: zdup! în nişte
cânepă care se întindea de la cireş înainte, şi era crudă şi până la brâu de înaltă. Şi
nebuna de mătuşa Mărioara după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă şi ea pe urma
mea. Cât pe ce să puie mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga,
până ce dăm cânepa palancă la pământ.
Eu atunci iute mă răsucesc într-un picior, fac vreo două sărituri mai potrivite,
mă azvârl peste un gard şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în
ziua aceea.
Dar mai îndesară, iaca moş Vasile, cu vornicul şi paznicul strigă pe tata la
poartă, îi spun pricina şi-l cheamă să fie faţă când s-a ispăşi cânepa şi cireşile....
După ce a venit el ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:
- Na! Satură-te de cireşe! De amu să ştii că ţi-ai mâncat lefteria de la mine,
spânzuratule! Dar multe stricăciuni am să mai plătesc eu de pe urma ta?
Şi iaca aşa cu cireşile; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: că
Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag.

Laudă Pădurii
de Passionaria Stoicescu

Tare bună eşti, Pădure!

Toată vara ne dai mure,
Fragi, alune, flori de tei,
Conuri, ghindă câtă vrei!

Toamna zvârli cu buzdugane

Verzi, adăpostind castane,
Iar în iarna cu ninsoare
Ne dai brazi de sărbătoare.
Primăvara ne creşti flori,
Scrii seninul cu cocori
Şi prin largile-ţi fereşti
Aerul îl primeneşti.

De-aia-n preajma ta venim,

De omizi te curăţim,
Ardem trunchii găunoşi
Şi-ţi sădim puieţi vânjoşi.
Când foşneşte şi când tace
Ramul tău e ram de pace,
Ne tăiat de vreo secure,
Fiindcă tu ne eşti, Pădure,
O fărâmă din comoara
Care azi înseamnă Ţara,
Şi îi cânţi cu bucurie:
Frumuseţe, bogăţie!

Glasul pădurii
- fragment –
de Passionaria Stoicescu

Glasul Pădurii-i vrăjitor;

n-ai să-l auzi de n-o iubeşti,
de treci prin ea nepăsător
şi n-o asculţi şi n-o priveşti.

[...] Când rupi din codru-o „rămurea“

gândeşte-te că trunchiu-i viu
şi-i pasă codrului de ea,
că poate rămânea pustiu.

Cu brazii mici fii cumpătat

şi nu fă în pădure foc.
Copacul dacă l-ai tăiat,
Sădeşte iute altu-n loc.

[....] Chiar foaia cărţii unde-am scris

 această poezie-n dar
Pădurii, lumii ei de vis,
a fost o creangă de stejar....

Joc „De-a poezia“

Acest joc vă îndeamnă să găsiţi rima potrivită, urmărind imaginile. Încercaţi!

Noapte de vară
Raza lunii, jucăuşă,
Mi-a-nchis ochii la ........
Cum eram cam somnoroasă,
Am uitat s-o duc în ........
Şi-a rămas ca până-n zori
Să viseze printre .........

Atunci o să-i scuture

Genele un ...........

Cele patru dorinţe

după K. Uşinski

Ionică s-a dus cu săniuţa pe deal, s-a dat pe gheaţă la râu şi pe urmă a venit
într-o fugă acasă, îmbujorat, şi i-a spus tatălui său.
- Vai, ce bine e iarna! Aş vrea să fie tot anul numai iarnă!
- Scrie asta aici, în carneţelul meu, i-a spus tata.
Ionică îşi scrise dorinţa în carneţelul tatălui său.
Veni primăvara. Ionică alerga cât poftea prin livezile înverzite, prindea fluturi
şi culegea flori. Într-o seară dădu fuga acasă şi-i spuse tatălui său:
- Cea mai minunată e primăvara! Aş vrea să fie mereu primăvară!
Tatăl îşi scoase carneţelul din buzunar şi-l puse pe Ionică să-şi însemneze şi
dorinţa aceasta.
Veni vara. Ionică se ducea cu tatăl său la cositul fânului. Cât era ziua de mare,
băiatul pescuia, culegea tot felul de flori şi se tăvălea în fân.
- Azi a fost ziua cea mai frumoasă! Aş vrea ca vara să nu se mai sfârşească
niciodată!
Şi Ionică a însemnat şi dorinţa aceasta în carneţelul tatălui său.
Veni şi toamna. În livadă, oamenii culegeau merele rumene şi perele aurii.
Ionică nu-şi mai încăpea în piele de bucurie. Alergă iarăşi la tatăl său:
- Tare frumoasă-i toamna! Aş vrea să ţină cât lumea.....
Atunci tatăl său scoase carneţelul din buzunar şi-i arătă că tot aşa spusese şi
despre primăvară, despre iarnă, despre vară. Copilul a înţeles că toate anotimpurile
au farmecul lor, sporind bucuria de a trăi a oamenilor.