GRIGORE VIERU

„Poezia pe care o simți este ca și înțeleasă”

 „Despre Grigore Vieru am putea spune că este
ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet
mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei
mituri: Limba română, Mama şi Unitatea
neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda
fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi
stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune,
nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi
– un poet dîrz, un cuget tare, un spirit
incoruptibil...” - Eugen SIMION -
Biografie
■ Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica
Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost un poet român originar din România, care a locuit
în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ulterior Republica Moldova. Grigore Vieru s-a
născut într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.
■ A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960
şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete
de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul"şi "Bună ziua, fulgilor!".
■ În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul
Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret.
■ În 1989, Vieru este ales deputat al poporului.
■ În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic "Acum şi în veac", iar 3 ani mai
tîrziu este decorat cu Medalia guvernamentală a României "Eminescu" - 150 de ani de la naştere.
■ La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La
48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată, pe fondul unor politraumatisme
multiple şi al unei poliinsuficienţe a sistemelor şi organelor.
■ Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada
Armeană.
 Grigore Vieru este un poet apropiat de
limba lui Eminescu, a lui Bacovia sau a lui
Stănescu, un mesianic asemenea lui Goga,
dar un poet bine individualizat al generației
sale, iar poezia lui este expresia și lacrima
suferinței unei întregi națiuni.
 Imaginarul său poetic, axat pe câteva teme
esenţiale (Mama, Maternitatea, Femeia –
proiectate în planul cosmic, sacru – Copilăria,
Eminescu, Hristos, Patria, Limba Română,
Moartea) şi simboluri matriceale (casa,
stramoșii, plaiul, izvorul, glia, graiul,
dorul, iubita, taina, misterul cosmic), biblice
(Atotziditorul, candela ) şi istorice (Prutul, “ţara
cea Basarabă”, Putna, Ştefan cel Mare, Podul
de Flori ), este de aceea inconfundabil, purtând
marca Vieru.
Opera
■ „Cea mai veche carte din lume este o mamă, cea mai frumoasă carte din lume este o mamă” (Gr.
Vieru)
■ În creația sa, mama este un simbol cu multiple semnificații etice și sociale. Ea este o altă Maică
Marie, un început a toate câte sunt. Patrie, plai, grai, izvor și alte realități primordiale sunt sugerate,
la Grigore Vieru, prin simbolul mamei. Aceasta e mama adevărată, cu grija ei maternal mistuitoare,
ce transpare dintr-o imagine concretă, plastică, proaspătă și impresionantă.

Pruncii îl zuruie.
Bătrînii îl visează.
Bolnavii îl şoptesc.
Muţii îl gîndesc.
Fricoşii îl strigă.
Orfanii îl lacrimă.
Răniţii îl cheamă.
Iar ceilalţi îl uită.
O, Mamă! O, Mamă!
Copilăria e taina dezvăluirii viitorului!
Poezii pentru copii
Puișorii
■ – Pui golaşi cum staţi în cuiburi
Fără plăpumioare?
– Ne învelim cu ale mamei
Calde aripioare.
■ – Dar când mama nu-i acasă
Şi ploiţă cerne?
– Ne învelim atunci cu frunza
Ramurii materne.
■ – Dacă n-o să vină mama
Şi-o să cadă frunza?
– Cum să nu mai vină mama?
– Cum să cadă frunza?
„Grigore Vieru este un mare şi adevărat
poet. El ne transfigurează natura gîndirii în
natura naturii. Ne împrimăvăreză cu o
toamnă de aur. Cartea lui de inimă
pulsează şi îmi înfluenţează versul plin de
dor de curata şi pura lui poezie”

- Nichita STĂNESCU -
Dragostea pentru tot ce este românesc!
■ Multe dintre poeziile sale s-au născut din dragostea sa fierbine pentru tot ce este
românesc, din patriotismul fierbinte al poetului. Aşa este şi „Legământ”, dedicată
„dascălului” său de Limbă română: „Ştiu: cândva, în miez de noapte,/ Ori la răsărit
de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Tot deasupra cărţii sale(…) // S-o lăsăm aşa
deschisă,/ Ca băiatul meu ori fata / Să citească mai departe / Ce n-a dovedi nici
tata”. O altă creaţie poetică a lui Vieru, poezia „Eminescu” a devenit un fel de imn al
zilelor de 15 ianuarie şi 15 iunie: „La zidirea Soarelui, se ştie / Cerul a muncit o
veşnicie./ Noi, muncimd întocmai ne-am ales / Ne-am ales cu domnul Eminescu. /
Domul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră, / Eminescu”.
 REFERINŢE CRITICE

„Oricît de eterne ar fi temele şi motivele

poetului, îl caracterizează mai degrbă o angajare
concretă în realităţile noastre. Un poet de
adîncimea şi descătuşarea emoţională de felul
lui Grigore Vieru nu poate să nu aibă şi simţul
acut al timpului, a ceea ce este esenţial pentru
omul de astăzi”
- Mihai CIMPOI -
 „Un pom înflorit este acest minunat
cîntec din adîncurile fiinţei, numit
Grigore Vieru, cel mai cunoscut şi iubit
de toate vîrstele, poetul de pe malul
Prutului... Versurile lui, odată ce le-ai
auzit sau citit, te trezeşti întro zi că le
ştii pe de rost...”
Ioan ALEXANDRU
„Personalitatea lui nu poate fi concepută altfel
decît ca un dar ceresc, pe care ni l-a dat
Dumnezeu anume nouă şi la timpul potrivit.
Dumnezeu l-a născut pentru noi ca să ne
putem vedea sufletul, arătîndu-ne prin opera
poetului ce izvor curat şi puternic este cuvîntul,
atunci cînd este scris cu talent şi iubire...”
Gheorghe DUCA