Mircea Cel Batran

1355 În acest an se pare ca s-a nascut Mircea cel Bătrân cunoscut și sub numele de Mircea cel Mare.
A fost Domnitorul Țării Românești in doua perioade, 1386-1394 si 1397-1418. Este unul dintre cei mai
importanți și cunoscuți domnitori ai Țării Românești și una dintre cele mai reprezentative figuri din
istoria României, alături de domnitori precum Ștefan cel Mare sau Vlad Țepes. Mircea cel Bătrân este
cunoscut pentru vitejia sa extraordinara, pentru buna oranduiala a țarii, cât și pentru faptul că Țara
Românească în timpul domniei sale a atins cea mai mare întindere din toate timpurile. A fost fiul lui
Radu I, care a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia.
1386 La 22 septembrie, dupa moartea fratelui sau mai mare, Dan I, Mircea urcă pe tronul Țării
Românești. El găsește Țara Românească în plin proces de dezvoltare datorită politicilor înțelepte
promovate de înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.
Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de expansiune ale Regatului Ungar și ale
Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să stăvilească forțele otomane
aflate în plină expansiune în Balcani. Mircea ajunge să stăpânească un vast teritoriu, pe care îl va
organiza într-o formă centralizată, sub autoritatea domniei care era stabilită la Curtea de Argeș.
În timp ce organiza țara, Mircea a fondat și alianțe solide pentru a-și mări șansele de a păstra
independența țării. A păstrat relații strânse cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, bazate pe
interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului Otoman.
1388 În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona
porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Țării Românești. Mircea a intrat în conflict cu
Imperiul Otoman datorită intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării.
1389 Domnitorul muntean a stabilit o alianță cu voievodul Petru Mușat al Moldovei. Prin intermediul
lui Petru I, domnul Moldovei, a reușit în acest an să încheie cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei o
alianță îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în cazul în care acesta din urmă ar fi pornit
un război cu una din cele două țări.
1395 In acest an, Baiazid I (zis și Ildîrîm sau Fulgerul) a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate
(aprox. 40.000 de soldați, după unii autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000
de soldați), neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. La 17 mai, armata
Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un loc mlăștinos și împădurit, numit Rovine. Bătălia
nu este decisivă, căci Mircea cel Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage în
Transilvania. Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o
oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl așază în scaun pe un
anume Vlad.
1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană
inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de
regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la
Nicopole din 25 septembrie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte
la șarja cavaleriei grele, se retrage fără a intra în luptă.
1397 In acest an, domnitorul pus de turci, este înlăturat de către Mircea, cu ajutor militar din partea
lui Sigismund de Luxemburg. 1400 Mircea l-a îndepărtat de la tronul Moldovei pe Iuga Ologul și l-a
impus ca domn pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Mușat. Până la moartea voievodului muntean,
relațiile dintre cele două țări vor rămâne cordiale. Tot in acest an, Mircea cel Bătrân zdrobește
categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de jaf în Transilvania.
1404 Reinoieste alianta cu Polonia, însa termenii sunt mai puțin precisi. Tot în acest an, Mircea a
reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta
pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat pe Musa Celebi să devină sultan (pentru o perioadă
scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe
șeicul Bedr-ed-Din). Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și
plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.
1406 În acest an are loc o întrevedere, la Severin, în care regele Sigismund i-ar fi cerut lui Mircea
cetatea Licostomo (Chilia Veche), relațiile dintre Ungaria și Țara Românească se înrăutățesc.
1410 Pentru a contracara o eventuală campanie militară a regelui ungar, domnul muntean
reînnoiește tratatul cu Polonia.
1417 Pentru a evita razbunarea sultanului Mahomed I, Mircea semnează spre sfârșitul domniei un
tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual
de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu
drept garanție.
1418 La 31 ianuarie, Mircea cel Bătrân a încetat din viață, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia,
la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.[1]

Alexandru Cel Bun

1370 Se pare ca in jurul acestui an (incert), Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei, s-ar fi
nascut. Fiu a lui Roman I, Alexandru cel Bun a avut una dintre cele mai lungi domnii, fiind
caracterizata printr-o perioada de prosperitate si liniste. A obtinut desavarsit organizarea
politica si administrative a Moldovei. [1]
Alexandru a fost fiul lui Roman I, dintr-o a doua căsătorie cu Anastasia, din ramura
Koriatovici, a dinastiei lituane a Gedyminilor, vara a regelui Poloniei, Vladislav Jagello. Din
prima casatorie a tatalui sau, Alexandru mai avea trei frati, Mihail, Iuga Ologul si Ștefan I. A
fost primul din neamul Bogdănestilor, care poarta nume de botez de origine greceasca,
Alexandru. I s-a spus „cel Bun” mult dupa moarte, „Alexandru Voda cel Batran si Bun” apare
in Letopisetul lui Grigore Ureche, in primul sfert al secolului al XVII-lea. [1]
Alexandru cel Bun a avut patru sotii: Margareta, Ana (Neacsa), Ringala - vara primara a lui
Vladislav Jagello, si Marena (Marina, Maria). Printre fii lui Alexandru, care i-au succedat la
conducerea Moldovei, se numara Ilias, Stefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea – tatăl
lui Ștefan cel Mare si Petru Aron. [1]
1401 Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia de la Suceava. A sprijinit
dezvoltarea comertului intern si extern acordand privilegii negustorilor din Liov, Brasov si
Bistrita. A sprijinit dezvoltarea culturii, creandu-se cea dintai scoala de copisti, caligrafi si
miniaturisti si initiindu-se consemnarea faptelor memorabile in letopisete. I-a ajutat pe
poloni in luptele cu cavalerii teutoni (la Grünwald, 1410 si la Marienburg, 1422).
1402 Incheie un tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, care va fi reinnoit in
1404, 1407 şi 1411. Prin acest tratat, Alexandru a cautat sa se apere de pretentiile lui
Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care vroia sa reinstaureze suzeranitatea maghiara
asupra Moldovei si mai ales sa controleze Chilia, punctul terminus al drumului central-
european spre gurile Dunarii. [1]
1408 Alexandru si-a pus amprenta si pe dezvoltarea economica a tarii. El a reglementat
legaturile comerciale cu Polonia, acordand mari privilegii vamale negustorilor din Lvov mai
apoi cu Transilvania. [1]
1420 Respinge primul atac turcesc asupra Moldovei. Cele trei decenii de domnie au
insemnat pentru Moldova o perioada de liniste si pace si prosperitate economica. [1]
1429 Alexandru este instintat de marele cneaz al Lituaniei, despre continutul tratatului de la
Lublau. In consecinta, Alexandru ii acorda ajutorul sau, fratelui lui Vladislav Jagello,
Swidrigaillo, care voia să fondeze un mare stat lituanian. In acelasi timp el s-a apropiat de
Sigismund de Luxemburg, fiind dispus sa renunte temporar la Chilia. [1] Alexandru cel Bun a
murit la 1 ianuarie, 1429, în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si
Ungaria. [2] A fost inmormantat la manastirea Bistrita. [1] Domnia de 32 de ani a lui Alexandru
s-a caracterizat, potrivit documentelor vremii si cronicarului Grigore Ureche, printr-o opera
de consolidare a institutiilor tanarului stat feudal moldav, de sustinere a negotului pontico-
baltic, de autonomizare a a bisericii ortodoxe din Moldova. Pe plan extern, Alexandru s-a
vazut confruntat cu pretentiile suzerane si chiar presiunea politico-militara a celor trei mari
puteri ale vremii "atrase" de Gurile Dunarii, adica Imperiul otoman, regatul Ungariei si cel al
Poloniei, preferand in cele din urma cooperarea cu acesta din urma