GRIGORE VIERU

Grigore Vieru : lacrimă arzând pe obrazul de

gheaţă al Moldovei.

Grigore Vieru a abordat constant câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul,
copilăria, artistul şi creaţia.El este unul dintre cei mai de seama poeti romani ai literaturii
contemporane.

Mama care exprima maternitatea este marele simbol si marea tema a lui Grigore Vieru.

Chipul mamei in poezia”Faptura mamei” traieste mereu in mintea lui.El o asociaza pe mama ca
cerul si pamantul, mama fiind simbolul adapostului, caldurii, dragostei si hranei in poeziile sale.

Din versurile”Iarba stie cum te cheama” desprindem ideea ca precum iarba isi are radacinile
afundate in pamant, asa mama are radacini in neamul ei.”Steaua stie ce gandesti” este versul
care ne demonstreaza ca mama isi impartaseste gandurile cu stelele, adica cu Dumnezeu.

Autorul ne accentueaza ca mama e o fiinta spirituala sfanta, dar fizic e muritoare.De aceea
trebuie s-o iubim, s-o respectam si s-o slavim, fara a pierde momentul, caci miine poate fi prea
tarziu.

Încântătoare în claritatea şi simplitatea sa, versurile lui Grigore Vieru, de fiecare dată trezesc
sentimentul de frumos şi de armonie în toţi cei care, cel puţin o dată, s-au atins de ele. Vieru parcă
ar fi un poet din alte vremuri şi din altă lume, departe de cotidianul nostru trepidant, chiar şi de
secolul nostru tehnologizat.

Spus la modul cel mai general: Grigore Vieru este un tipic “poet al satului”. Lumea care îl înconjoară –
Basarabia cu câmpiile ei deluroase, Prutul, păşunile, codrii seculari, viile şi livezile, toate aceastea în
mare măsură influenţează starea psihologică şi emoţională a eroului său liric. Şi el în permanenţă îşi
căuta sprijinul în acest drag sufletului său univers. 
Vieru a fost prea frământat şi de ideea morţii. El a poetizat moartea. Simţea legătura dialectică,
inevitabilă şi veşnică, între Moarte şi Viaţă. Însă în poezia sa, el a rămas în mare măsură captivat de
iubire. Ea străbate, ca un fir roşu, întreaga sa operă. 
Om curat, lipsit de şiretenie, cu o aură de copil, Vieru a scris şi multe versuri şi cântece pentru copii. A
întocmit şi un minunat Abecedar, cu care copiii din Moldova - Basarabia, sovietizată şi rusificată cu forţa,
să înveţe limba română maternă.

În versurile sale târzii predomină tragismul confesiunii, provocat de întrebarea: de ce viaţa e aşa cum e?;
este des întâlnită şi tema morţii. Pentru Grigore Vieru poezia n-a fost numai iubire şi bucurie, ci şi o
durere îmblânzită. Mai ales în perioada eliberării patriei sale de sub puterea Kremlinului. În această
luptă politică tumultuoasă s-a implicat activ şi el, „cel mai popular poet al Moldovei”. Ca oricare
adevărat poet popular, el nu putea să stea departe de poporul său.

Lazar Ladariu la numit pe Vieru”Orfeul de peste Prut”.

Grigore Vieru a devenit de mai multi ani un simbol al incercarii de renastere spirituala si nationala in
Basarabia postbelica.

Nichita Stanescu a spus despre confratele sau basarabean: «este un mare si adevarat poet; el
transfigureaza natura gandirii in natura naturii. Ne imprimavareaza cu o toamna.»"

Eugen Simion

"Un poet care si-a asumat greul unui grai trecandu-1 prin inima sa si, incarcat de rabdare,
intelepciune si noua frumusete, il intoarce semenilor sai care-si deschid de bunavoie inima sa-1
primeasca, pentru a-si duce mai demn, pe mai departe viata in spiritul dreptatii, al iubirii ce
covarseste si poate birui totul, al credin-ciosiei fata de cele nepieritoare si al nadajduirii ce nu poate da
gres, un asemenea poet ramane-va «suflet in sufletul neamului sau».

Ioan Alexandru

"Alaturi de dragostea fata de mama-graiul, (mama, faptura de vis aparuta in existenta unui sat
moldav pentru a-i da. fiinta poetului; graiul, faptura fara de moarte a neamului, capatand
infatisarea Luceafarului Eminescu, simbol al fiintei-nefiinta ca durata), se afla, in chip firesc, si
cealalta iubire, cea cotidiana, a poetului: femeia, mireasa.

"A fost un poet bun, un poet cu multă originalitate", Nicolae Manolescu.

Contemporan cu noi, poetul epocii noastre, Grigore Vieru este poetul simbol al neamului nostru. De
o tristeţe luminoasă, poezia lui Grigore Vieru este leagănul spiritualităţii româneşti şi zălog al
dăinuirii noastre în timp şi spaţiu. (Liliana Popuşoi)

Poezia lirică este o formă de poezie aparţinând de genul liric, prin care

autorul încearcă să transmită propriile sentimente şi starea de spirit. Poetul liric nu relatează
întâmplări şi nu descrie personaje sau acţiuni, aşa cum se întâmplă înpoezia epică.

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic)
gândurile, ideile şi sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea şi
transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând un univers de mare
forţă de sugestie ce se adresează sensibilităţii cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al
discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil şi al simbolurilor. De
obicei, discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită şi persoana a II-a. Opera lirica
poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară (are caracter anonim, colectiv,
oral).

Opera lirică este opera literară care aparţine genului liric scrisă în versuri, în care autorul îşi exprimă în
mod direct sentimentele prin intermediul procedeelor artistice.