Inelul de logodna are povestea lui, poveste care isi are radacinile in Antichitatea egipteana, se pare, obiceiul daruirii

de catre mire miresei un inel de logodna fiind unul pe cat de vechi, pe atat de incarcat de semnificatii. Simbolic vorbind, inelul de logodna reprezinta o trecere importanta in viata unei femei, alaturi de nastere, nunta in sine si moarte: trecerea de la statutul de fata la statutul de femeie maritata. Inelul reprezinta uniunea, intregul pe care femeia il formeaza cu barbatul, refacerea androginului. Atunci cand primeste un inel de logodna, femeia primeste de fapt o promisiune de viata intreaga, plina, din toate punctele de vedere.

De-a lungul timpului, ceremonia oferirii unui inel de logodna s-a pervertit, momentul nu mai este considerat de o importanta atat de mare, mai ales de catre barbati. Femeile considera ca inelul de logodna este simbolul cel mai evident al atentiei pe care barbatul io acorda. Si, probabil si din acest punct de vedere, oferirea unui inel de logodna este invariabil legat de doua aspecte deopotriva importante: aspectul pecuniar si aspectul simbolic. Unul dintre cele doua aspecte atarna intotdeauna mai greu, insa acest lucru depinde de sistemul de valori al femeii care il primeste.

Dimensiunea financiara este fara indoiala importanta, dar este posibil ca uneori sa nu aiba o conotatie atat de serioasa, un fel de echivalare directa intre valoarea pecuniara a inelului de logodna in sine si a cantitatii de dragoste pe care barbatul o daruieste simbolic femeii. De multe ori, gestul in sine al daruirii inelului, mai ales daca barbatul are grija sa vina ca surpriza in momentul cererii in casatorie, cantareste mult mai mult decat valoarea lui in bani. Exista situatii insa, mai ales atunci cand situatia financiara a barbatului este una excelenta, cand cumpararea unui inel de logodna ieftin este interpretata drept un semn de meschinarie sau zgarcenie.

Aspectul, adesea ignorat, al simbolismului purtat in inele de logodna, are o importanta cel putin egala cu dimensiunea valorii pragmatice a bijuteriilor de nunta. Viitoarea mireasa va aprecia cu siguranta doua lucruri: pe de-o parte cumpararea in sine a unui inel de logodna (pentru ca multe viitoare mirese nu au parte de o asemenea bijuterie inainte de nunta), si pe de alta parte surpriza primirii inelului (este important ca inelul sa fie cumparat de viitorul mire, fara a-si anunta viitoarea sotie).

Aici intervin, insa, aspectele practice ale problemei. In primul rand, cum sa alegi din multitudinea de posibile inele de logodna, pe cel al alesei inimii? Probabil ca sfatul cel mai bun este sa ii analizezi atent inelele normale pe care le poarta intr-o zi obisnuita, ca sa ai idee despre forma pe care o prefera, tipul de piatra, dimensiunile pietrei etc. Apoi, tot cu ajutorul inelelor vechi, imprumutand eventual unul pe care nu il poarta in momentul respectiv, vei afla masura inelarului care va purta in final viitorul inel de logodna.

Aspectul financiar din pacate nu poate fi ameliorat, cel mult prioritizat. De regula, iti permiti sau nu iti permiti sa-i iei un inel scump. Insa ai grija macar sa nu fie din aur daca poarta argint sau invers... Daca poarta argint, poate ca o idee buna este sa alegi dintre inele de logodna din aur alb. De asemenea, de mare ajutor pot fi prietenele, mama, surorile care vor sti intotdeauna ce fel de inel viseaza iubita ta. Probabil nu ar fi rau chiar sa mergi cu una dintre ele la cumparaturi, atunci cand vei alege inelul de logodna.

Totusi, daca iubita este o femeie foarte practica si nu mare amatoare de surprize, probabil ca alegerea si cumpararea impreuna a unui inel de logodna este solutia cea mai potrivita. Ai grija insa sa nu presupui ca isi doreste sa faceti impreuna acest lucru si ea de fapt sa fi visat o viata intreaga ca Fat Frumos o va uimi cu inelul pe care l-a visat inca din copilarie.

Indiferent de felul in care il vei oferi, dimensiunile, metalul, piatra alese, probabil lucrul esential pentru viitoarea ta mireasa este unul mult mai simplu: faptul ca va purta o viata intreaga un inel de logodna. Asa incat, nu uita, daruieste-i acest inel de logodna!

"Ma apropiam de Eminescu ca indianist. Nu discutam influentele si resursele sale. Incercam sa stabilesc o paralela intre doua sisteme paradoxale : pesimismul filosofic al lui Eminescu si extraordinara lui prezenta in concretul istoric romanesc".(1) mf919s6436effj

Mircea Eliade vedea in M. Eminescu "cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi alaturat lui Goethe". Pe cei doi ii apropie si disponibilitatile intelectuale, " o minte enciclopedica inclinata spre sinteze personale"(2). Studiile de istorie antica, de istoria filosofiei, de filosofie generala, de drept si economie politica, de filologie si cate altele, i-au fost de o reala utilitate- si nu numai pentru cultura generala, necesara implinirii unui profil complet de intelectual. In filosofie l-a descoperit pe Platon, dar mai ales pe Kant si Schopenhauer, cu ajutorul carora se elibereaza genialitatea lui nascanda. In literatura s-a orientat in primul rand spre Shakespeare, pe care romanticii germani ca Tieck si A.W. Schlegel il tradusesera si-l exaltasera. Adanceste marile valori universale, pe indieni, pe greci, pe germani, cartile fundamentale ale lumii:"O personalitate care traduce pe Kant si citeste Upanisadele creatorul nationalismului poetic romanesc"(3).

Natura si dragostea sunt doua mari teme poetice existand din cele mai vechi timpuri, cultivate indeosebi in epoca romantismului.

In spirit romantic, Eminescu abordeaza tema iubirii dintr-o dubla ipostaza. Prima este aceea a iubirii imposibile, a incompatibilitatii dintre fiinta comuna si geniul creator. A doua ipostaza o reprezinta iubirea pur spiritualizata, evocata sau invocata prin amintire ori vis. Absenta femeii (cautata, moarta,

pierduta, interzisa, asteptata) este o conditie de i- realizare a imaginii ei , de transformare a imaginii in "icoana".

In continuarea directiei prozei romanesti, inaugurata de M. Eminescu (prin Sarmanul Dionis), M.Eliade, conform filosofiei buddhiste, abordeaza tema iubirii - o iubire spiritualizata prin care se reface armonia cosmica : cuvintele lui Hildegard (La Tiganci)"Toti visam, asa incepe ca intr-un vis", exprima, plecand de la conceptia romantica a realitatii ca vis si a mortii ca realitate, ideea dragostei ca pe singura cale de traire a Absolutului, in sensul ca, daca Gavrilescu nu a putut reusi acest lucruprin arta, Hildegard este aceea care-i salveaza spiritul in imaginea simbolica a iubirii.

Miturile arhaice ale cosmogoniei si creatiei, visul magic al iesirii fabuloase din timp sunt dezvoltate intr-o tesatura narativa abil construita, in care intamplarile obisnuite se amesteca firesc cu situatiile fantastice. In creatiile

Domnisoara Cristina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore sunt dezvoltate mituri autohtone.

In Sarpele, un grup de vilegiaturisti participa la o practica magica. Prin exorcizarea sarpelui de catre enigmaticul Andronic, eroii traiesc sub efectul unei vraji malefice, "o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii". Aici recunoastem unul din motivele mitului cosmogonic romanesc reprezentat de apele primordiale generatoare, frecvent ilustrat inliteratura indiana, cufundarea in ape avand un sens mitic profund- cunoasterea naturii lui Dumnezeu.

Acest motiv, impreuna cu cel al insulei erotice apare si in Cezara eminesciana.

Insula lui Euthanasius este apropiata insulelor transcedentale indiene Svetadvipa ("dvipa" insemnand in limba sancrita "insula") si Sukhavai din legenda hindusa si lacului Anovatapa in cea buddhista (Amita Bhose). In aceasta insula intalnim elemente paradisiace: cele patru izvoare caresunt o reminescenta a celor patru fluvii ale Raiului ( Facerea,2,10), vegetatia luxurianta din insula mica este o replica a "gradinii" din mijlocului Paradisului.(4) Insula lui Euthanasius, cu structura ei de cercuri concentrice (pestera din insula aflata in mijlocul lacului de pe insula din mijlocul marii) este un evident centru al lumii, reeditand,prin topografia sa (raurile care se varsa in lac) si prin intreaga-i infatisare, Paradisul. Un Paradis interzis privirilor, caci, din afara, insula lui Euthanasius nu este decat un grup de stanci sterpe,prin care poate trece numai cel chemat- purificat prin somn (ca Ieronim), purificat prin scufundarea in apele marii (ca Cezara), dar oricum desprins si dezbracat de straiele conventionale ale existentei sale sociale(5). Insula nu are un rol intamplator in istoria pasiunii lui Ieronim si a Cezarei, ea reprezentand adevaratul centru al povestirii datorita faptului ca, nu numai ca

face posibila intalnirea finala intre indragostiti, dar mai ales pentru ca magia insulei, ea singura, rezolva drama personajelor. Ieronim nu izbuteste sa se indragostesca de Cezara decat dupa ce o contempla, pe malul lacului din insula. Nuditatea acesteia nu are nimic licentios; ea pastreaza, in proza lui Eminescu, sensul originar, metafizic de "dezbracare de orice forma" reantoarcerea la primordial, la preformal. De "aceasta" Cezara se indragosteste Ieronim. Repetatele lor intalniri in "cetate", cu toata pasiunea dezlantuita a fecioarei, nu izbutisera sa topeasca rezerva, placiditatea, melancolica sovaire a lui Ieronim. "Insula", insa, participa la o geografie mitica, nu reala. Aici, Ieronim regaseste starea edenica. "Adesea, in noptile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai cu o panza, de in, si atunci natura intreaga, murmurul izvoarelor albe, vuirea marii, maretia noptii, il aducea intr-un somn atat de tare si fericit,in care traia doar ca o planta, fara durere, fara vis, fara dorinta". Beatitudinea adamica a lui Ieronim se repudiaza vointa schopenhaueriana de a traiprin confuzie cu natura in ipostaza de apa, se completeaza cu ivirea Evei-Cezarei, o Venus, emanatie a apelor feminine. Un alt ciclu al erosului simbolic transforma insa inotul ei intr-o cuplare cu Oceanul (masculin) Eminescu inchipuind o apa bivalenta, inzestrata cu magnetismul dorintei: "Cand piciorul ei etingea marea, cand simtea apele mangaindu-i corpul, surasul sau devenea iar nervos si salbatec, cu toata copilaria ei; in lupta cu oceanul batran, ea se simtea reantinerind ()si se lasa imbratisarii zgomotoate a oceanului () tologindu-se voluptos de patul de valuri".(6) Apa vie, apa vietii se prezinta ca un simbol cosmogonic. Ea este o poarta a vesniciei tocmai pentru ca purifica, vindeca si intinereste. Pe langa virtutea purificatoare, apa mai are si o putere soteriologica. Inversiunea este regeneratoare, este un fel de renastere, in sensul ca plaseaza fiinta intr-o stare noua ().(7)

Insula lui Euthanasius este un taram paradisiac in care beatitudinea vietii adamice nu o exclude pe cea a "mortii frumoase"; si una si alta, sunt stari in care conditia umana drama, durerea, devenirea a fost suspendata. Euthanasius isi inchipuie cea mai lina dintre morti, aceea acvatica (apa, la Eminescu, este materia extinctiei integrand fiinta in circuitul universal al elementelor) si mioritica, in scrisoarea catre Ieronim lasata in pestera: "Ma voi aseza sub cascada unui parau, liane si flori de apa sa inconjoare cu vegetatia lor trupul meu si sa-mi stretesc parul si barba cu firele lor si in palmele-mi intoarse spre izvorul extrem al vietii Raul curgand in veci proaspat sa ma dizolve si sa ma uneasca cu ingerul naturii: dar sa ma fereasca de putreziciune." (8) Insula lui Euthanasius este transcedentala, participa la realitatea absoluta, diferita de restul creatiei stapanite de legile devenirii si ale mortii: cadavrul lui Euthanasius nu se descompune, iar dragostea lui Ieronim si a Cezarei nu este o "experienta", ci o "stare", adica, redusi la arhetipuri ei se pot cunoaste fara sa "devina". Este vorba de o reintegrare in arhetip, de abolire a experientei umane; reintoarcerea la starea adamica de dinaintea caderii, care nu vor cunoste "experienta", nu vor avea "istorie *+".

Intocmai cum in mijlocul apelor amorfe insula simbolizeaza Creatia, forma, tot asa, in mijlocul lumii in eterna devenire, in oceanul de forme trecatoare ale Cosmosului, insula transcendenta simbolizeaza realitatea absoluta, paradisiaca.(9)

Nuditatea descoprita de Cezara si Ieronim in insula este o stare ambigua, de viata plenara si de moarte simbolica. Cei doi tineri au depasit conditia umana patrunzand intr-o zona sacra, adica

"reala", spre deosebire de spatiul inconjurator, "profan", macinat de vesnica devenire si surpat de iluzii, durere si zadarnicii.

Aceeasi insula apare si in Sarpele. Ea este un taram transcendent, simbol al realitatii absolute, de fapt echivalenta Paradisului. Sarpele constituie un simbol mitologic central, foarte raspandit, reprezentand, pe de o parte, inteligenta ispititoare, viclenia (episodul fructului oprit din Biblie), dar, pe de alta parte intelepciunea, puterea creatoare, timpul si fortele naturale sau supranaturale. Influenta poate fi ostila sau binevoitoare,legata uneori si de venin. "Sarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalentei specifice tuturor simbolurilor fundamentale si o ilustrare vie a anularii sau contopirii contrariilor in gandire arhaica" arata Ivan Evseev(10). Insulele magice indiene sunt simboluri ale nemuririi, iar o conditie de acces la ele este magia (pe care Andronic o implineste). Magia constituie elementul care determina inversarea tuturor valorilor umane, oficiantul participand, in timpul si dupa imdeplinirea actului sacrificial, la o alta realitate, transcendenta fata de conditia umana, inaccesibila profanilor. Prin parasirea relativului se accede in Absolut.

Mircea Eliade creeaza universuri paralele, insa acestea nu sunt simultane in timp, ci succesive. Aparitia lor face posibila translatia imaginara de la concret la fantastic, adica de la profan la sacru, penrtu a se da impresia de intoarcerea la origini. In romanul Sarpele pot fi urmarite aceste universuri paralele. Actiunea operei debuteaza in realitatea cea mai banala si profana. Se instaureaza, mai intai, un univers mundan, care se va dovedi inconsistent datorita "izbucnirii" sacrului, adica a celuilalt univers, fantastic si paralel. Primul semn al manifestarii sacrului il constituie aparitia lui Andronic. Andronic ester un "strain". Prin urmare, un personaj misterios, desi se comporta deocamdata normal fata de ceilalti fara a trezi suspiciuni. Din acest punct, sacrul incepe sa avanseze din ce in ce mai mult pe primul plan: jocuri de initiere, confuzii si echivocuri, naratiuni fabuloase, aparitia imaginara a sarpelui fantastic, pana cand participantii la acest scenariu mitic ajung sa fie dominati, in idei si comportare, de atmosfera stranie, mitica a mitului literar nou creat. Ei sunt cufundati in fantastic si in sacru. Asistam la un proces treptat de depersonalizare: eroii nu mai sunt capabili de initiative individuale, gesturile lor fiind comandate, inspirate. Ceea ce intereseaza nu este imediatul intamplator, chipul personajelor, exprimarea frumoasa, ci simbolica naratiunii, adica actul in sine. Andronic si Ana, in roman sunt singurii care reusesc sa treaca printr-o serie intreaga de probe de initiere, ajungand pe o insula tainica (insula fericitilor, a lui Euthanasius), fara nici o imbracaminte, cu alte cuvinte fara nici un semn despre existemta lor concreta din primul plan, profan, ramas in urma. Insula peprezinta un "fragment cosmic", un spatiu originar inzestrat cu toate fortele creaoare. Andronic si Ana refac, prin itinerariul lor initiatic, modelul exemplar al cuplului primordial. Romanul Sarpele ar fi, dupa Mircea Eliade, comparabil cantecelor sacre la inscaunarea sefilor de trib. Caci, asa cum cantecele respective au rostul sa intemeieze pein verb un timp nou (sacru, abolindu-l pe cel profan), si cuplul Andronic-Ana se arata pregatit, prin joc ritualic sa inceapa o noua existenta(11).

Daca in Sarpele si Cezara se dezvolta o iubire implinita, in prozele Maitreyi, de M.

Eliade si Sarmanul Dionis, de M. Eminescu, iubirea este spiritualizata, vazuta ca pe o cale de acces spre Absolut. "Spiritualitatea indiana a fost obsedata de Absolut. Or, oricare ar fi modalitatea de a concepe Absolutul, el nu poate fi vazut altfel decat ca o depasire a contrariilor si a polaritatilor".

Pentru ambele personaje Allan, respectiv Dionis experientele traite reprezinta trepte ale initierii erotice. Daca pentru Dionis aceasta initiere se savarseste prin practici ezoterice, cu ajutorul cartii lui Zoroastru, pentru Allan initierea se face din perspectiva folosofiei buddhiste (a profanului in sacru).

In prima etapa Dionis isi asuma universul cartilor ca forma a spiritualizarii absolute. Convins ca timpul si spatiul (kantienele forme pure apriorice ale intiutiei sensibile) sunt strict subiective, iar cauzalitatea (singura categorie pastrata de Dionis in spirit schopenhauerian din lunga serie a categoriilor kantiene) actioneaza simultan la nivel noumenal si pare doar a actiona consecutiv pentru perceptia noastra modelata temporal, Dions stie ca "in fapta lumea-i visul sufletului nostru". Si daca am gasi un procedeu de a re-programa, constient si voit, "visul sufletului nostru", am putea modifica, dupa dorinta, cadrul spatio-temporal al acestui vis si am putea schimba "acesta ordine a realitatii" cu o alta, pe care n-o simtim straina si ostila. Si Dionis, ultimul avatar al magului Zoroastru, gaseste (ca o mostenire legitima a prototipului), acest procedeu, care este magia.(12)

Aceasta etapa este asemanatoare din punct de vedere structural cu prima treapta de initiere a lui Allan, unde Maitreyi ii dezvaluie tanarului occidental limita relativa a convingerilor europeanului despre ce ar implica manifestarea dragostei. Iubirea este cunoscuta mistic, ca o beatitudine (ananda), conform spiritualitatii indiene. Nepotrivirea de rasa, mentalitate, traditii dintre un european si o asiatica face ca dragostea lor sa ramana neimplinita. Cu toate acestea, iubirea, ca un simbol al unitatii, invinge dincolo de prejudecati.

A doua treapta a lui Dionis este cea onirica. Visul este conditia transcenderii in universul fanteziei. Dupa ce deschide cartea astrologica, face un semn magic si se trezeste in alt veac, in vreamea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan. Ambiguizarea temporala si spatiala va fi preluata de Eliade si prefatata in nuvela La tiganci. Episodul este o adevarata "poveste" fantastica sub semnul oniricului si chemata a ilustra teza posibilei atemporalizari si a dez marginirii (tema comuna cu Eliade ilustrata in nuvelele: Pe strada Mantuleasa, La tiganci, Nopti la Serampore etc.). "El ce imbracaminte ciudata! O rasa de siac, un comanac greu in mana lui cartea astrologica. Si ce cunoscute-i pareau toate! El nu mai era el. I se parea atat de firesc ca s-a trezit in acesta lume. Stia sigur ca venise in camp ca sa citeasca, ca citind adormise."

In aceste momente cheie, visul da contur unei realitati fantastice. Raportul dintre cele doua "lumii" se rastoarna, "semnele" se schimba, realitatea fantastica se subtituie celei realist originare atragand dupa ea inversarea cronologiei timpului. Trecutul (adica realitatea fantastica) revendica

drepturile prezentului (adica ale realitatii-realitate), tratandu-l pe acesta ca pe o realitate viitoare prefigurata de vis. "Calugarul Dan se visase mirean cu numele Dionis pare ca se facuse in alte vremi, intre alti oameni". Dionis (Dan) insusi, cu uimita incantare confirma justetea indubitabila a celor spuse de Riven (Ruben), in legatura cu stiinta egipteana a "metempsicozei": " Bine zici cum ca sufletul nostru este timpul si spatiul cel nemarginit si nu se lipseste decat varga magica de a ne transpune in orice punct al lor am voi. Traiesc sub domnia lui Alexandru Voda s-am fost tras de o mana in vremi ascunse in viitorul sufletului meu".

Pentru Allan, etapa urmatoare este cea a iubirii ca armonie cosmica. Panteismul indian potrivit caruia pomii, ca toate fiintele, au suflet, pleaca de la principiul analogiei dintre plante, animale si oameni, transformat in omologic. Chabu, sora mai mica a Maitreyiei ii povesteste lui Allan cum in fiecare zi da pomilor turta si prajituri. Gesturile copilei trebuie interpretate simbolic: pomul este, de fapt, o hierofanie. Tanara vede in imaginea lui semnul sacru. Astfel se explica gesturile si dragostea sa.

Urmarind traiectoria capricioasa a evolutiei sentimentul erotic, de la manifestarea echivoca pana la dezlantuirea patimasa de care sunt stapaniti protagonistii, putem observa comportamentul lor in care alterneaza luciditatea si tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neasteptate, indiscretii abil camuflate. O data declansata dragostea, povestea capata o fluenta deliranta. Povestea iubirii celor doi continua, intr-o noua etapa, cea a logodnei secrete savarsita in natura exotica a Bengalului, cu solemnitatea si incantatia vechilor poeme indice.Ceremonia logodnei este descrisa in imagini artistice condensate mitic si metaforic, dupa un ritual specific indian. Evocarea pamantului se face pentru ca zeita mama reprezinta protectie si fertilitate, necesare casatoriei ce rostuieste fiinta, reintegrand-o circuitului chtonian al elementelor primordiale: apa, focul, pamantul si lemnul, intr-un complementaritate simbolica a cosmicului, pentru ca daca Maitreyi apartine pamantului, imperativ Allan este dar al cerului (ying si yang, animus si anima, unitate a contrariilor, armonie universala). Inelul, reprezentand cei doi serpi intelepti ai casei, inchide in el destinul celor doi tineri si are o functie ritualica suplimentara anularea Karmei negative: "Ma leg pe tine, pamantule ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia.Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venire, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui pentru mine. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, cu mana si cu inelul, intarestema sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie imbratisarea noastra ca cea dintai zi a monsoon-ului. Ploaia sa fie sarutul nostru Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea in dragostea pentru Allan, pe care Cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape."

Ultima treapta a initierii erotice presupune o dubla convertire a lui Allan in mistica buddhista, a Maitreyiei in spiritulitatea europena. Metafizica iubirii se cristalizeaza intr-o forma de senzualitare purificatoare.

Dionis insa, favorizat in egala masura de predispozitia accentuata spre visare halucinatorie si de "cadrul fizic" al momentului (noaptea, cu peisajul ei selenar, de o stranie, infricosatoare fantasticitate) isi continua experienta. "Individualizat" intr-un asemenea chip, "archaeus"-ul lui Dionis din perspectiva exitentiala, dezvolta tema complexului identitatii originare, iar din unghi fantastic se sublimeaza in tema umbrei, expresie a "dublului" eului uman, adica a eului metafizic.

Spre deosebire de ceea ce se petrece in momentul cand Dionis aluneca in transa onirica pentru a-si asuma epoca lui Alexandru cel Bun, de data aceasta actul initierii sta sub semnul unui riguros demers constientizant. Elementul halucinator este inlocuit de efortul instruirii lucide, efort a carui finalitate consta in cunoasterea si implinirea "formulei". Prin repetarea formulelor magice, formule bazate pe pitagoreica cifra 7 (simbol al genezei universale), gandirea isi insuseste ritmurile si puterea gandirii demiurgice, intrand in posesiunea cifrului sacru al lumilor. Formula magica e cea care a prezidat creatiunea si care sustine si acum, dincolo de aparentele schimbari temporale si spatiale, structura stabila a universului.(13)

Iubirea ca resort al aspiratiei spre transcendentalismul paradisiac este pretul pactului incheiat de Dionis cu diavolul. Faptul se incadreaza perfect in idealitatea romantica sub semnul careia se structureaza, pe una din directiile ei dominante, filosofia erosului la Eminescu.

Regasindu-si esenta eterna in propria sa umbra, Dionis ii restituie acesteia constiinta limitarii sale in corp, deci si in timp, primind in schimb nu eternitatea, ci constiinta eternitatii. Instruit de Ruben (ipostaza luciferica), Dan continua aventura lui Dionis, smulgandu-se oricarui timp istoric. Schimbandu-si natura trecatoare, de avatar, cu umbra sa (care e prototipul, "omul vesnic"), luand cu el umbra vesnica a iubitei sale, Maria, pleaca pe luna, abandonand timpul istoric si recuperand timpul cosmic ("Greierii ragusit cantau ca orologii aruncate in iarba"). Satul de peregrinarile prin timp, DanDionis se reintegreaza astfel (in cuplul sacru, alaturi de Maria) patriei sale cosmice selenare si, ajuns in centrul de vis al universului, el populeaza vidul cosmic cu o arhitectura gigantica, proiectie a gandirii sale libere. E o gandire straniu infaptuita de ingeri, in chiar clipa articularii ei, existenta pe luna vadind, ca lege cosmica, armonia prestabilita. Si totusi, gandirea nu pare sa fi atins limta ultima a libertatii sale. in vis, Dan e obsedat de imaginea templului lui Dumnezeu, spatiu interzis si inaccesibil, marcat de ogiul rosu triunghiular si de semnele rosii ale unui ininteligibil "proverb arab". Infatisarea lui Dumnezeu ramane insa ascunsa, ca o absenta in inima lumilor; ea poate fi traita in credinta (asa cum face Maria), dar nu poate fi realizata de gandire, asa cum incearca zadarnic Dan. Si, incercand sa infranga aceasta ultima limita a gandului, Dan e tentat sa se substituie zeului invizibil, repetand in gand, rebeliunea lui Satan (14).

Follow

Taina iubirii si taina Indiei si dau ntlnire, spre a se contopi - ngemanate ntr-un amestec indestructibil de sfintenie, candoare si senzualitate - n faptura exotica a Maitreyiei. Povestea de dragoste a acesteia se naste atunci cnd zeii i dezvaluie "alesul". Formata n spiritul credintelor stravechi ale Indiei - mai bine spus putndu-le intacte n abisurile sufletului sau - ea si astepta de mult "trimisul din cer", dar nu ndraznea sa creada ca acela ar putea fi Allan. Sentimentul abia nfiripat asteapta o confirmare din transcendent. Maitreyi interogheaza absolutul prin intermediul hazardului cartilor; ceea ce savrseste ea n biblioteca este impresionant si plin de semnificatii profunde, inaccesibile occidentalului. Asa cum misterioasele carti de tarot dezvaluie celui care le cerceteaza destinul sau implacabil, asa si cartile din biblioteca i dezvaluie fetei ca Allan e "alesul". Cartile pe care le aleg acestia au titluri sugestive. Din acel moment, fata se abandoneaza n vrtejul ametitor al dragostei, tragndu-l dupa ea n adncul sentimentelor pe nedumeritul si uluitul Allan. Dragostea celor doi trebuie sa fie tainuita. Pentru Maitreyi, absolutul iubirii, daruirea totala vor coincide cu suferinta si sacrificiul de sine. Aceasta este, prin nsasi conditia ei, o sacrificata pa altarul iubirii.

Desavrsirea Maitreyiei nu se poate nfaptui dect pe fondul naltarii spirituale a lui Allan. De aceea, pentru englez, dragostea lor nu trebuie sa fie o simpla aventura exotica sau un simplu capriciu, ci o ascensiune traita intens. Iubirea are n consecinta un caracter profund initiatic. Maitreyi va fi calauza si totodata roaba lui Allan. n superbul act de la Lacuri, al logodnei - de fapt punctul culminant al drumului lor ascensional - Maitreyi n fata Zeitei Pamnt, careia i se promite rodul acestei uniri, i daruieste lui Allan ntregul sau suflet, urmnd ca apoi noaptea sa-i cedeze si trupul. Totul e un ritual mirific, n aceasta clipa a trairii ilimitate, masculinul si femininul s-au adunat la un loc, formnd un tot indestructibil n iubire.

ALLAN ( caracterizare )

Principala coordonata a romanului "Maitreyi" este erosul care se manifesta ca dimensiune esentiala a experientei omenesti, acel prea plin al sufletului, vazut ca traire limita Allan este ntr-o permanenta deruta interioara, cnd este un observator rece, cnd exaltat, cnd coplesit de fericire deplina, dar principala dominanta a eroului ramne luciditatea, perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur. Mircea Eliade, n ipostaza personajului european, Allan, readuce adesea n subiectul romanului jurnalul, care devine un pretext literar si o modalitate de confesiune si rememorare: "Totusi n-am scris nimic n jurnalul meu, si astazi, cnd caut n acele caiete orice urma care sa mi-o poata evoca pe Maitreyi, nu gasesc nimic. E ciudat ct de incapabil sunt sa prind evenimentele esentiale, sa ghicesc oamenii care schimba mai trziu firul vietii mele".

Inceputul relatiei dintre Allan si Maitreyi este total lipsit fie si de intuitia erosului, de acea iluminare spontana a "dragostei la prima vedere". "Niciodata nu m-am gndit la dragoste n primele cinci luni" marturiseste Allan cercetnd jurnalul si cautnd cu nfrigurare momentul exact n care s-a aprins flacara iubirii. Sentimentul se instaleaza lent, se infiltreaza n sufletul tnarului pe nesimtite, ntmplarile consemnate urmnd a fi reconsiderate cu alti ochi atunci cnd scrie romanul. Allan este un personaj analitic, taie firul n patru, cauta explicatii, ntoarce pe toate fetele starile prin care trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului, gidismul evidentiat de critica literara. Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid, observnd si observndu-se cu febrilitate, formulnd ipoteze, un erou n cautare de certitudini. Dominat asadar de incertitudini, Allan construieste situatii pe baza unor argumente lucide, apoi tot el le respinge, pentru a le nlocui cu altele care i se par mai potrivite, analizeaza fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvnt si mereu este surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera Sa familie.

Tulburarile si framntarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care analizeaza n mod obiectiv evenimentele realitatii traite, desi acestea l nedumeresc, l descumpanesc, neputnd ntelege atitudinea inginerului Sen, care l trateaza ca facnd parte din familie. Caldura cu care este primit n casa acestuia, grija afectuoasa si onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa ncurajeze pna la complicitate apropierea dintre cei doi,tineri, prin crearea de ocazii prielnice (de exemplu, lectiile de franceza-bengaleza au loc n camera lui Allan, nu n biblioteca; inginerul Sen ncearca sa scuze atitudinea distanta a Maitreyiei de la nceput ele), prin consimtiri subntelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire. Mentalitatea de european al lui Allan l face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe un imbold spre mariaj, cnd -n fond ei l adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea

totala a dorintei lui Allan de a trece la hinduism. si atunci, cum poate ntelege eroul izbucnirea furibunda si izgonirea sa din casa familiei Sen, ce parea sa fie si a lui?

Maitreyi nsasi are un comportament ambiguu, pe care el l percepe ca fiind altceva dect o strategie feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu poate ntelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare" ("Adesea, la masa, i surprindeam un zmbet distant si putin rautacios...Ma ntrebam, mai ales, daca e stupida ca toate celelalte fete sau daca e, ntr-adevar, simpla ca o primitiva"). Alteori, dominat de natura sa pasionala, este exaltat, nlrebndu-se cum "am sa pot eu sugera privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata". Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrnd un adevarat proces launtric dominat de o constiinta mereu n alerta, atenta, analitica. De la primele perceptii, cnd "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt ndragostit", apoi recunoasterea efectului bulversunt caruia nu i se poate mpotrivi ("Nici o femeie nu m-a tulburat atta. Suferinta mea senzuala e un blestem."), considerndu-se vrajit, nu ndragostit. Dupa ce i se daruieste, Maitreyi i strneste suspiciunea, alte ntrebari vin sa tulbure sufletul ndragostitului n cautare de certitudini, n ncercarea lui de a alia sensul exact al acestei contopiri: "Oare Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de cnd m-a sarutat ntia oara? si spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare simple caderi, determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?"

Aceeasi luciditate devoratoare l face pe erou sa ntrevada, n plina fascinatie a iubirii, eventualitatea efemeritatii sentimentului: "Strngnd-o n brate, am simtit pentru ntia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea cndva sa ma oboseasca. (...) Cnd aveam nevoie de singuratate, de ce nil mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu poate ghici dorinta celuilalt?". Despartirea brutala si naucitoare de Maitreyi i provoaca lui Allan o nesfrsita suferinta, o puternica si profunda durere, devine patetic, plnge, are gnduri negre de sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapnite, impresionante, chinuitoare: "am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam sa nu tip"; "Sa ma nec n Gange si sa afle Sen ct de curat o iubeam pe Maitreyi". De altfel, drama ntregii familii este cutremuratoare: "Pe Maitreyi au vrut s-o marite, dar ea a tipat ca va marturisi sotului, n noaptea nuntii, ca s-a culcat cu mine si va compromite ntreaga familie, caci va fi data afara cu scandal, si tot orasul va afla de rusinea ei. Inginerul, auzind-o, a lovit-o o data peste fata, de a trntit-o la pamnt n snge. Dar a avut si el imediat un atac si a fost dus la spital. Nu mai vede deloc. I se va face operatia ntr-o zi sau doua, daca se va linisti. (...) Pe Maitreyi au nchis-o ntr-o odaie, dupa ce doamna Sen a chemat soferul s-o bata cu vergile n fata ei, pna cnd a cazut n nesimtire. (...) Chabu a ncercat sa se sinucida cu creolina."

Finalul romanului descrie ncercarile eroului de a se consola, "gndul sinuciderii mi-a aparut deodata n toata lasitatea si ridicolul lui". Retras n muntii Himalaya, o cunoaste pe Jenia Isaac, o "tnara fara expresie", dintr-o familie de evrei finlandezi si venita aici n cautarea absolutului prin

manastirile acestor locuri. Allan are cu ea o scurta relatie, continund sa-si analizeze starile, gndurile, reactiile n raport cu alte femei. O alta relatie, de data aceasta din interese materiale, o stabileste cu Geurtie, "o fata buna, admirabila", dar continua sa se gndeasca la Maitreyi cu aceeasi iubire tulburatoare, ncercnd sa desluseasca motivele pentru care tnara se daduse unui vnzator de fructe. Rasfoind niste hrtii vechi, Allan gaseste o scrisoare a unui barbat necunoscut catre Maitreyi, din care reiese ca fata mai avusese o iubire, pe care n-o marturisise nimanui, nici lui, macar aluziv. Contrarietatea lui Allan sporeste, el nmarmureste surprins de aceasta noua enigma, adaugata misterioasei Maitreyi. Ultimul gnd al lui Allan, cu care se si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "si daca n-ar fi dect o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa privesc ochii Maitreyiei." "Nimeni n-a iesit nevatamat din jocurile Maitreiyei. Sa fie pierderea mintilor sau moartea singura iesire din toate marile pasiuni? Chiar de-ar fi asa cum ne nvata cazul lui Tristan si al Isoldei, al lui Romeb si al Julietei, putem fi oare absolut siguri ca, Allan, care la sfrsit doreste din tot sufletul sa mai priveasca o data n ochii Maitreyiei, ca sa nteleaga, n-a pierit el nsusi, n nesiguranta si durere? Ce mai stim noi despre el, o data manuscrisul romanului ncheiat?" (Nicolae Manolescu, "Arca lui Noe") Complexitatea personajului Maitreyi din romanul cu acelasi titlu - caracterizare

In 1990, cand adevarata Maitreyi Devi se contopea, intru Atman, cu marele Tot, cel care in roman isi spusese Allan (si care se numea Mircea Eliade) murise, si el, de patru ani.

Ramasesera in veac numai cuvintele lui, inchinate ceasului de amagiri (care fusese perioada indiana) cu duioasa iubire pentru Maitreyi: "iti mai amintesti de mine, Maitreyi? Si daca da, ai putut sa ma ierti?" (dedicatie in limba bengali, la roman). Romanul lui Mircea Eliade prezinta cel putin trei trasaturi care il fac unic in literatura romana: Este nu doar povestea unei iubiri misterioase si tulburator de trista, ci si un mod de revelare a sacrului, in conceptia autorului,fiecare iubire fiind o hierofanie. Cei doi protagonisti ai emotionantului episod erotic au existat in realitate; dincolo de eventualele aspecte care tin de fictiune, romanul Dragostea nu moare (scris de Maitreyi Devi) reinvie perioada iubirii si confera dragostei (eternizata chiar prin titlu) caracter de mit. In romanul lui Mircea Eliade, fiinta interioara a lui Maitreyi este greu de descoperit, de parca autorul ar fi aruncat peste intamplari valul Maitreyiei: amintirea tinerei fete se incheaga din niste marturisiri mereu retractate, sporindu-i misterul. O cercetare mai atenta a personajului, releva mai multe ipostaze care-i subliniaza complexitatea: - ipostaza reala;

- ipostaza sacra; - ipostaza de mireasa intr-o viitoare "nunta in cer".

In planul real al romanului, Maitreyi este o tanara de 16 ani,fiica inginerului Narendra Sen din Calcutta; faptura misterioasa si schimbatoare, stranie si ciudata ca insasi batrana Indie, Maitreyi ii ofera europeanului mereu o alta revelatie: "O priveam cu oarecare curiozitate, caci nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde faptura aceasta in miscarile ei moi, de matase, in zambetul timid, preliminat de panica, si mai ales in glasul ei atat de schimbat in fiecare clipa..."

Dupa ce Allan se muta in casa inginerului, apropierea de Maitreyi ii releva o fiinta pura, o "primitiva" in sensul inocentei, care crede ca arborii au suflet si se simte jignita pana "la lacrimi, atunci cand un barbat ii atinge bratul. Plina de sensibilitate (atunci cand ii daruieste lui Allan o floare in care impletise un fir din parul ei), mandra si dispretuitoare in alte momente, cantand de una singura si intristandu-se dintr-o data, Maitreyi arata mereu o alta infatisare. Ceea ce impresioneaza la aceasta orientala este amestecul de nevinovatie si senzualitate, de la jocul copilaresc si naiv, pana la daruirea totala, (din clipele de dragoste). Caracterizata drept "cea mai talentata si mai enigmatica fata din cate am cunoscut", Maitreyi este instruita si culta, apreciata in cercurile bengaleze de intelectuali, dar pastrand totodata in suflet, un amestec de paganism si irational care o face unica. Dar, in planul real al romanului, casatoria cu Maitreyi (dorita de Allan) este imposibila, caci aceasta ar atrage oprobriul public asupra familiei. De aici, alungarea din casa a oaspetelui si imensul sacrificiu pe care-l va face tanara pentru a-si castiga dreptul la dragoste. Ipostaza sacra a Maitreyei deriva din chiar numele ei: in mitologia indiana, acest nume era purtat de sotia unui mare intelept si le simboliza pe femeile superioare; in termenii mitului, Maitreyi era o initiata, insetata de cunoasterea adevarului absolut. Aceasta este revelatia pe care i-o ofera si lui Allan - care o vede uneori ca pe o zeita sau ca pe o sfanta: "Alergam intr-o masina a secolului al XXlea si alaturi de mine aveam un suflet nepatruns si neinteles, tot atat de himeric si de sfant ca si al celeilalte Maitreyi, sihastra din Upanishade\ Parca ar fi avut un nume predestinat, tanara bengaleza conferentiaza despre frumos si scrie poeme filosofice apreciate chiar de marele scriitor Tagore; si tot in termenii mitului, iubirea mistica pentru batranul poet, poate fi interpretata ca o reminiscenta a respectului pentru cel care o initiase in tainele cunoasterii religioase. Daca ipostaza reala a fetei accepta iubirea totala, ipostaza ei sacra este infricosata la ideea ca pacatul va fi pedepsit de acea forta superioara pe care indienii o numesc Karma. Numele eroinei mai trimite, prin asemanare, la o alta zeitate: Maitreya, in traducere "Cel legat intru prietenie"; poate si din acest motiv, daruindu-i o carte lui Allan, ea i-o dedica, simplu, "Prietenului".

Ipostaza de mireasa pentru o viitoare "nunta in cer" se contureaza in ultima parte a romanului cand, dupa dramatica lor despartire, Maitreyi ii spune lui Allan: "in viata viitoare ne vom intalni iar, dragule. Ai sa ma recunosti atunci?" Tragica interogatie si fara raspuns; in Univers era tarziu si asfintise steaua iubirii; si totusi, in romanul ei, Maitreyi Devi si-a spus Amrita (in mit, bautura de nemurire, harazita celor care ajung in cer).

Maitreyi - opera de mare valoare

Maitreyi, aparut in 1933, este romanul cu cel mai mare succes de public al autorului. Document sufletesc si, in acelasi timp, carte singulara in literatura romana, romanul reprezinta rodul intalnirii tanarului Eliade cu un orizont de spiritualitate ce pare a-l fi fascinat dintotdeauna: India. Maitreyi este un roman exotic si in acelasi timp erotic, un roman al autenticitatii in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea la persoana I. Romanul este marturisirea unei iubiri devastatoare, imprejmuite de tragic. Vraja pe care confesiunea o exercita asupra cititorului este intretinuta de prezenta personajului feminin, intruchipare a mirajului si, deopotriva reflex al perceptiei subiective, limitate si perpetuu schimbatoarea a eroului.

Subiectul romanului se organizeaza in jurul unui cuplu: Allan - inginer european venit la Calcutta - si Maitreyi - fiica inginerului Narendra Sen, personalitate locala respectabila. Dupa o perioada de spitalizare, Allan este invitat, in perioada convalescentei, sa locuiasca in casa inginerului Sen, unde intalneste pe fiica acestuia, o adolescenta de 16 ani. Initial, intalnirea nu anunta nimic deosebit, iar lui Allan i se pare ca parintii fetei incurajeaza prietenia lor in vederea unei eventuale casatorii.

Maitreyi vazuta prin ochii eroului

Inca de la inceputul romanului, eroul vorbeste de o repulsie fata de Maitreyi: "Mi se parea urata - cu ochii ei prea mari si prea negrii, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt." Pielea ei era "mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara", iar bratul gol avea o nuanta stranie de un "galben intunecat atat de tulburator, atat de putin feminin, de parca ar fi fost mai mult al unei zeite sau la unei cadre decat al unei indigene."

Mai tarziu o vede totusi "mult mai frumoasa", imbracata "in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii", i se paru acum miraculoasa.

In primele luni pare sa nici nu o observe, dar totusi ii trezeste mereu curiozitatea. Parintii fetei ii incurajeaza totusi sa petreaca timp impreuna si astfel Allan ajunge sa-i dea ore de franceza Maitreyiei, iar ea lui ore de bengaleza. Visatoare si distrata, Maitreyi rar e atenta. Mereu scrie cate ceva, ca de exemplu numele gurului ei Robi Thakkur. In ochii lui Allan, Maitreyi apare ca o tanara foarte ciudata, mai ales datorita acelei pasiuni anormale pentru un barbat de saptezeci de ani. Afla ca fetele la o varsta mai frageda iubesc pomi, ca petrec mult timp in compania lor si ca ii considera insufletiti. Allan nu intelege si nu poate deslusi acest sentiment, pe care il considera in final anormal.

Curand fata devine un mister pentru erou: o descopera cand infantila, cand matura. Il surprinde mereu cu intrebari copilaroase care il pun in dificultate: "Si eu as vrea sa fiu alba, nu se poate asta, nu e asa?" Eroul noteaza in jurnalul sau: "Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gandirii ei. Un copil care a cetit prea multe." Treptat Allan descopera in persoana Maitreyiei o adevarata fascinatie. Acesta e si mai controversat cand afla de la inginerul Sen despre retinerea fetei fata de barbati. O data la ceai la delegatia italiana, consulul a luat-o de brat pe fata, incercand s-o ajute sa traverseze curtea interioara pe ploaie cu o singura umbrela. Dar ea s-a speriat asa de tare incat a fugit prin ploaie pana la masina si nu s-a oprit din plans pana acasa. Alta data fiind invitati de o familie europeana la opera, un tanar elegant incercase s-o ia de mana, dar Maitreyi a ripostat cu voce tare: "Am sa te bat cu papucul peste gura." S-a starnit panica, iar ea a intrebat candid: "Am facut vreo greseala de gramatica?"; cele aflate il fac pe Allan sa se intrebe "daca fata aceasta ascunde inocenta ori un perfect rafinament." Descopera astfel ca Maitreyi il tulbura si il descumpaneste dezvaluindu-i mereu alte si alte laturi ale personalitatii ei, care se dovedeste in final a fi una foarte complexa.

O alta latura a Maitreyiei este relevata de tatal sau care, cu mandrie, ii spune lui Allan ca Maitreyi "scrie poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore." Acum eroul e si mai controversat, nu intelege cum poate un copil sa scrie poeme filozofice, ea care nu are nici un fel de experienta de viata, considerand ca acestea sunt manifestari infantile de rasfat.

Treptat Maitreyi reuseste sa-l intereseze si sa-l smulga din egotismul sau. De fiecare data Allan descopera in aceasta nu numai o fiinta cultivata si remarcata in cercurile culturale ale Bengalului, apropiate de Robi Thakkur(Tagore), dar si o feminitate de un tulburator exotism. Eroul e puternic impresionat cand afla ca fata dormea pe o rogojina si ca in patul din camera ei, care era aproape goala, dormea surioara ei; o priveste ca pe o zeita, notand in jurnalul sau: "Am adorat-o aproape in acea clipa." In sufletul lui Allan se nastea o dragoste tulburatoare, alimentata de exploziile temperamentale ale fetei, care il surprindea mereu. Ceremonialul atingerii picioarelor il tulbura si

mai mult pe erou. Curand el noteaza in jurnalul sau: "Nici o femeie nu m-a mai tulburat atat. Suferinta mea senzuala e un blestem.(.) Sa fie oare misterul trupului ei?(.) Ma tulbura orice conversatie care imi insinueaza primejdia, adica unirea mea cu Maitreyi."

Maitreyi - intruchipare mistica a unei alte lumi

Taina iubirii si taina Indiei isi dau intalnire, spre a se contopi - ingemanate intr-un amestec indestructibil de sfintenie, candoare si senzualitate - in faptura exotica a Maitreyiei. Povestea de dragoste a acesteia se naste atunci cand zeii ii dezvaluie "alesul". Formata in spiritul credintelor stravechi ale Indiei - mai bine spus putandu-le intacte in abisurile sufletului sau - ea isi astepta de mult "trimisul din cer", dar nu indraznea sa creada ca acela ar putea fi Allan. Sentimentul abia infiripat asteapta o confirmare din transcendent. Maitreyi interogheaza absolutul prin intermediul hazardului cartilor; ceea ce savarseste ea in biblioteca este impresionant si plin de semnificatii profunde, inaccesibile occidentalului. Asa cum misterioasele carti de tarot dezvaluie celui care le cerceteaza destinul sau implacabil, asa si cartile din biblioteca ii dezvaluie fetei ca Allan e "alesul". Cartile pe care le aleg acestia au titluri sugestive. Din acel moment, fata se abandoneaza in vartejul ametitor al dragostei, tragandu-l dupa ea in adancul sentimentelor pe nedumeritul si uluitul Allan. Dragostea celor doi trebuie sa fie tainuita. Pentru Maitreyi, absolutul iubirii, daruirea totala vor coincide cu suferinta si sacrificiul de sine. Aceasta este, prin insasi conditia ei, o sacrificata pa altarul iubirii.

Desavarsirea Maitreyiei nu se poate infaptui decat pe fondul inaltarii spirituale a lui Allan. De aceea, pentru englez, dragostea lor nu trebuie sa fie o simpla aventura exotica sau un simplu capriciu, ci o ascensiune traita intens. Iubirea are in consecinta un caracter profund initiatic. Maitreyi va fi calauza si totodata roaba lui Allan. In superbul act de la Lacuri, al logodnei - de fapt punctul culminant al drumului lor ascensional - Maitreyi in fata Zeitei Pamant, careia i se promite rodul acestei uniri, ii daruieste lui Allan intregul sau suflet, urmand ca apoi noaptea sa-i cedeze si trupul. Totul e un ritual mirific, in aceasta clipa a trairii ilimitate, masculinul si femininul s-au adunat la un loc, formand un tot indestructibil in iubire.

Taina Maitreyiei sta in uriasa ei putere de transfigurare si devotiune. Ca o demna si staruitoare credincioasa in ritual iubirii, ea il ridica pe Allan de la stadiul de om la nivelul cosmic al zeului. Felul de a fi al acesteia ne duce cu gandul la simbolismele si ritualurile tantrismului, prin care se tinteste unirea contrariilor. Toata mistica erotica indiana are ca scop desavarsirea omului prin identificarea lui cu o "pereche divina", adica prin androginie. Mai presus de toate acestea, pe Allan il va surprinde insa dragostea neobisnuita a fetei, revarsata asupra-i: iubirea ii disloca personalitate, lucrand asupra sa cu puterea unei forte subtile.

Ultima, dar si cea mai grea incercare la care e supusa iubirea lor este despartirea violenta, ca urmare a descoperirii iubirii lor de catre parintii fetei. Drama pe care o traiesc cei doi tineri, dovedeste iubirea pura ce ii lega, dar care era impotriva normelor castei.

Maitreyi este, indiscutabil, cel mai exotic personaj feminin din literatura romana. Ea este o prezenta socanta a carei imagine este sugerata treptat de-a lungul intregului roman. La inceput Allan retine mai putin detaliile fizice, fiind impresionat de o vraja indefinibila. Pe erou il frapeaza privirea, un gest anume, pentru ca apoi bogatia nuantelor fizice si morale sa se armonizeze intr-unul dintre cele mai izbutite portrete feminine, amestec de frumusete fizica, senzualitate, candoare, spirit de sacrificiu. Comentand romanul, Pompiliu Constantinescu scria privitor la acest memorabil personaj: "Fiinta umana si aspiratie metafizica, naivitate animala si trecere lunara printre nori diafani, ingenuitate si rafinament, pudicitate si indrazneala impetuoasa, pachet de senzatii forte si prelungire de vis magic, consumare de simturi si ecou de adoratie mistica - in aceasta armonie de antinomii traieste, ca intr-o transa, nefericita Maitreyi."