Comentariu - George Cosbuc: Nunta Zamfirei

Cosbuc a proiectat o epopee pe motive folclorice, din care a realizat Nunta Zamfirei si Moartea lui Fulger.

Nunta Zamfirei a aparut in Tribuna din Sibiu in 1889. Intr-un cadru de basm poetul reda ceremonialul
unei nunti taranesti din zona Nasaudului. Criticul literar Petre Poanta considera Nunta Zamfirei o feerie
nuptiala.

Cateva strofe la inceput au un caracter narativ cu rolul evident de a ne introduce in spectacol. Astfel este
prezentat Sageata-imparat si fata acestuia:
si-avea o fata, � fata lui �
Icoana-ntr-un altar s-o pui
La inchinat.

Este firesc ca fata sa fie petita des. Poemul se umple de miscare din momentul raspandirii vestii despre
nunta cara va avea loc. Procedeul esential este hiperbolizarea:

Nuntasi din nouazeci de tari

S-au rascolit
Venit-au roiuri de-m
parati

Personajele, Zamfira, fiica lui Sageata-imparat, Viorel - un print frumos si tinerel, imparatii si regii,
piticul Barba-cot, apartin lumii basmului popular. Batranul Grui, Tintes, Bardes apartin vechilor balade
populare romanesti.
Sosit era batranul Grui
Cu Sandra si Rusandra lui,
si tintes, cel cu trainic rost,
Cu Lia lui sosit a fost,
si Bardes cel cu adapost
Prin munti salhui.

Toate personajele sunt imbracate in matasuri si pietre pretioase, se comporta ca niste autentici tarani.
Poetul obtine efecte deosebite prin aliteratie in redarea cavalcadei sosirii tinerilor.
si-n creasta coifului inalt
Prin vulturi vantul viu vuia,
Vrun print mai tanar cand trecea
C-un brat in sold si pe prasea
Cu celalalt.

Alaiul mirelui este alcatuit dupa specificul nuntii taranesti:

Radvan cu mire, cu nanasi,
Cu socri mari si cu nuntasi
si nouazeci de feciorasi
Veneau calari.

Alaiul este intampinat de sfetnici, de popor, cu muzici multe-n fruntea lor. Starostele este Paltin-crai: si
Paltin-crai a starostit.
Momentul urmator este cel al intalnirii tinerilor. Poetul realizeaza aici un portret sugestiv al Zamfirei:

Iesi Zamfira-n mers istet,

Frumoasa ca un gand razlet,
Cu trupul nalt, cu parul cret,
Cu pas usor.

Un trandafir in vai parea;

Mladiul trup i-l incingea
Un brau de-argint, dar toata-n tot
Frumoasa cat eu nici nu pot
O mai frumoasa sa-mi socot
Cu mintea mea.

Trasaturile care individualizeaza personajele apartin basmului. Astfel Zamfira este ca o zana din povesti:
sprintena, cu mijlocul subtire, incinsa cu un brau de argint. Comparatia cu trandafirul este totusi
conventionala.

inceputul petrecerii este dat de un vataf. Poetul gaseste prilejul de a prezenta elementele portului popular
specific zonei:

Sa joace-n drum dupa tilinci:

Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdraganeii la opinci
Ca-n port de sat.

De o mare plasticitate este scena horei. Ritmul jocului popular este redat prin imagini vizuale si motorii.
Se remarca si frecventa verbului onomatopeeic:

Trei pasi la stanga linisor

si alti trei pasi la dreapta lor;
Se prind de maini si se desprind,
S-aduna cerc si iar se-ntind,
si bat pamantul tropotind
in tact usor.

Poetul foloseste hiperbolizarea pentru a reda proportiile veseliei si belsugul ospatului:

Iar la ospat ! Un rau de vin !

A fost atata chiu si cant
Cum nu s-a mai pomenit cuvant !

Petrecerea si jocul cuprind numeroase elemente dionisiace (Dionyssos), exteriorizand bucuria de a trai.
Urmeaza inchinarea traditionala facuta mirilor de Mugur-imparat:

si vesel Mugur-imparat
Ca cel dintai s-a ridicat
si, cu paharul plin in mani,
Precum e felul din batrani
La orice chef intre romani,
El a-nchinat.

intr-un cadru de basm poetul reda toate caracteristicile unei nunti taranesti:

- petitul fetei
- instiintarea de nunta
- gatirea, sosirea, primirea oaspetilor
- sosirea mirelui cu alaiul sau de nunta
- starostirea crainicului Patin-crai
- intalnirea tinerilor
- vataful care incepe petrecerea
- celebrarea cununiei
- hora
- petrecerea
- jocul nuntasilor
- urarea traditionala de la incheierea nuntii

Realizarea artistica:

Poetul foloseste putine figuri de stil. El obtine efecte deosebite din versificatie si din procedee sintactice:
Vazutu-s-a crescand in zari
Iesit-a-n cale-ales alai

Sistemul metric este alcatuit din 8 silabe dupa schema: a-a-b-b-b-a. Ritmul este iambic.

Creatia are un puternic caracter national si popular, datorita faptului ca surprinde datini si obiceiuri
populare intr-o frumoasa limba romana.

Poetul dovedeste un deosebit simt al limbii. El creeaza chiar cuvinte noi, ca de ex.: intrulpi - voinic,
chipes, sau da sensuri noi unor cuvinte: toti craii multului rotund = Pamantul.

Surprinzand o nunta specific taraneasca este firesc ca lexicul sa se defineasca printr-o oralitate specific
taraneasca.

Nunta Zamfirei
Lucrarea fusese scrisã cu intentia de a face parte dintr-o proiectatã epopee pe motive populare, din
care nu au rãmas decât câteva fragmente. Alãturi de “Moartea lui Fulger”, poeziile vorbesc despre
evenimentele capitale din viata satului, cum sunt: nunta si ritualul înmormântãrii.
În “Nunta Zamfirei”, Cosbuc îl urmeazã pe Eminescu din “Cãlin – file de poveste” însã cu
mjloace absolut proprii, zugrãvind în culori vii o nuntã din poveste, desi cadrul si atmosfera redau o nuntã
tãrãneascã.
Poezia trãdeazã vocatia principalã a lui Cosbuc care pare a fi înclinatia spre naratiune, spre epic.
Nunta este evocatã din aceeasi perspectivã epicã, fiind nelipsitã de un suflu de baladã, care constituie
pretextul pentru descrierea liricã si pentru exprimarea unor sentimente subiective.
Rolul strofelor de început, cu caracter pur narativ, este de a ne introduce în spectacolul nuntii.
Cosbuc se simte alãturi de nuntasi, le împãrtãseste sentimentele si povesteste în graiul lor. De aici formula
de debut: “E lung pãmântul, ba e lat”, parcã desprinsã din basmele noastre populare, fãcând posibilã
imprecizia temporalã si spatialã a nuntii, dând astfel impresia de permanentã a acestui eveniment, ce
revine mereu în viata poporului.
O cunoastem mai întâi pe mireasa Zamfira, fiica domnului Sageata, a cãrei frumusete fizicã si
puritate moralã sunt concentrate în comparatia:
“Si avea o fatã – fata lui –
Icoana-ntr-un altar s-o pui
La închinat”
Acestea explicã sirul de petitori din rândul cãrora l-a ales pe Viorel, cel mai drag inimii ei.
Urmeazã apoi momentele propriu-zise ale ceremoniei: rãspandirea vestii de nuntã, pregãtirea de
drum a celor invitati si sosirea lor la curtea lui Sageata. Pe cei mai de seamã dintre oaspeti poetul îi
prezintã prin câteva caracterizãri: “bãtrânul Grui”, “Tintes, cel cu tainic rost”, “Bardes, cel cu adãpost prin
muntii salhui”.
Fetele sunt frumoase ca niste zâne, gãtite cu “rochii lungi tesute-n flori”, printii “falnici
si-ndrãzneti” cu haine care “clipeau de argint”. Cu mijlocirea elementelor de basm, poetul obtine o
minunatã imagine realistã. Astfel, în aceste fete si flãcãi recunoastem pe tinerii de la tarã învesmântati în
port national românesc. Numele personajelor apartin lumii tãrãnesti: Zamfira, Viorel, Sanda, Rusanda,
Grui, Tintes, Lia, Bardes etc.
Alaiul mirelui este cel obisnuit de la sate. Radvanul lui Viorel, încãrcat cu “nanasii”, cu socrii
mari si cu nuntasii este însotit de flãcãi cãlãri, asa-numitii vornici. Semnul de plecare la cununie e dat de
“vataf”, personaj nelipsit în nuntile tãrãnesti prin rolul sãu bine definit de maestru de ceremonii.
Alaiul se îndreaptã spre locul de nuntit, spre casa miresei. Întâlnirea dintre cei doi tineri
prilejuieste realizarea portretului Zamfirei, zugrãvit în culori vii, precise, care au menirea de a fixa
însusirile fizice si sufletesti. Poetul însusi se aratã uimit în fata frumusetii Zamfirei si cautã sã -l convingã
si pe cititor, declarând:

“Frumoasã cât eu nici nu pot

O mai frumoasã sã-mi socot
Cu mintea mea”.
Este o atitudine liricã, exprimatã direct, prin superlativul absolut.
Hora propriu-zisã este descrisã magistral, vizual si auditiv, într-un tablou plin de miscare.
Imaginea initialã constã în miscarea simetricã a dansatorilor cu pasi numãrati spre stânga si spre dreapta,
dupã o regulã cunoscutã a dansului.
Urmeazã jocul mâinilor care se prind si se desprin în aceeasi cadentã maiestuoasã, pregãtind
cercul horei. Poetul obtine efecte artistice deosebite prin folosirea verbelor cu valoare dinamicã, repetitivã
(“se prind”, “se desprind”, “s-adunã”, “se întind”) dând senzatia de vesnic repetabil. Ultimele versuri
surprind ritmul sacadat al jocului ajuns la final.
Urmeazã, bineînteles, ospãtul care a durat “patruzeci de zile-ntregi”. Personajele, oaspeti rari din
“nouãzeci de tari”, întregesc atmosfera hiperbolicã.
Proportiile veseliei depãsesc sfera terestrã, cãci pânã si “soarele mirat stã-n loc / Cã l-a ajuns
si-acest noroc / Sã vadã el atâta joc / Pe-acest pãmânt”. Personificarea astrului zilei este o modalitate
specificã basmului fantastic popular.
În sfârsit, la masa îmbelsugatã, Mugur împãrat “cu paharul plin în mâini” rosteste urarea
traditionalã.
Însusirile sufletesti ale nuntasilor înmãnuncheazã cele mai alese trãsãturi morale ale poporului, iar
felul de a vorbi corespunde limbii traditionale: “ghinarasi”, “mani”, “pahar” etc.
Întreaga poezie pare a fi o horã imensã, având ca temã nunta tãrãneascã.
Cosbuc se supune unui tipar prozodic, clasic în sine dar si original. Poetul este în postura unui
povestitor care, cu bunã dispozitie, firesc, vorbeste despre o nuntã cum nu a mai fost. Stilul oral, al
comunicãrii directe, pe care l-a adoptat poetul, impune schimbul de ritm si modulatii determinate de
relatarea evenimentului, de coparticiparea povestitorului.