UNIVERSITATEA DE STUDII AGRONOMICE I MEDICIN

VETERINAR - Cluj Napoca

MASTER BIOLOGIA AGROECOSISTEMELOR
Tem de ca la d!c!pl!"a# A$%oecolo$!e
!&ema&!c
C!%cu!&ul a'o&ulu! (" "a&u%
Prof.univ.dr. Ioan ROTAR
Ma&e%a"d# Ca&al!"a CRISAN
Cluj Napoca
Ma%&!e )*+,
CU-RINS
1.1 Aspecte generale
1.2 Compu i pe baz de azot
1.3 Rolul azotului n natur
1.4 Circuitul azotului n natur
1.4.1. Fixarea azotului molecular
1.4.2. Amonificarea
1.4.3. Nitrificarea
1.4.4. Denitrificarea
1.5 Fixarea
2
de microorganisme libere aerobe
1.! Fixarea anaeroba a azotului molecular
1." #imbioza asociati$a
1.% #imbioza R&izobium ' leguminoase
1.( )iologia bacteriilor de nodozitati
1.1* +ecanismul simbiozei planta,bacterie
1.11 #imbioza Fran-ia , .lante neleguminoase
)ibliogra/ie
1. 1 Aspecte generale
Azotul este un element esential pentru existenta vietii in biosfera, deoarece este
inclus in structura tuturor proteinelor si a acizilor nucleici. Desi este prezent in natura in
cantitati foarte mari, se gaseste aproape invariabil in forme inaccesibile direct, plantelor
si animalelor.
Azotul, elementul chimic cu numrul atomic Z=7, are o pondere de 0,7!
dintotalul atomilor biosferei. Denumirea provine din grecescul"a zoe" si seminifica #care
nu $ntre%ine via%a&. 'imbolizat () nitrum genao)nitrogen, azotul este un element esen%ial
pentruexisten%a vie%ii in biosfer, deoarece este inclus $n structura tuturor proteinelor *i
acizilor nucleici.
Azotul #sau (itrogenul& este considerat a fi descoperit de Daniel +utherford $n
,77,care l)a numit aer fix. -aptul c exista aer care nu particip la combustie#ardere&
era un element cunoscut de chimi tii de la sf$r itul secolului al ./000)lea.
(itrogenul a fost de asemenea studiat $n acela i timp i de 1arl 2ihlem
'cheele, 3enr4 1avendish i 5oseph 6riestle4 , care l)au numit aer ars sau aer
flogisticat. (itrogenul gazos era destul de inert $nc7t Antoine 8avoisier l)a numit azot, de
la un cuv7nt grecesc $nsemn$nd 9fr via ". Acest termen a devenit cuv$ntul francez
pentru 9nitrogen" i a fost $mprumutat mai t$rziu i de alte limbi, printre care i rom7na.
Azotul are simbolul ( i numarul atomic 7. :ste un gaz incolor, inodor, insipid, de
obicei inert, diatomic i nemetalic, constitutie 7;! din atmosfera pamintului i este o
parte component a tuturor esuturilor vii.
Azotul formeaz numero i compu i chimici, precum aminoacizii,amoniacul,acidul
nitric i cianurile.
Are cinci electroni pe ultimul strat i de aceea este de obicei trivalent.
Azotul reprezint 7;! din con%inutul atmosferei sub form de azot diatomic,gaz,
practic inert, inaccesibil sistemelor biologice. 'e adaug cantit%i importante prezente $n
structura plantelor *i aanimalelor terestre, $n humus, $n substan%ele organice din
organismele viidin sedimentele din mri *i oceane si $n roci.
1ircuitul azotului $n natur #sau ciclulazotului& reprezint procesul de
circula iecontinu a azotului $n atmosfer,scoar a terestr, organismele animale i
celevegetale, $n decursul cruia acest element chimic trece #intr& prin diverse forme
icombina ii chimice.
Azotul poate exista $n stare gazoas, sau ca nitrat,nitrit, amoniac sau intra $n
componen aa diver i compu i organici. <ransformrilesurvenite $n cursul ciclului
azotului pot s fie parte a unor procese biologice sau nebiologice.
=n cadrul circuitului azotului $n natur, azotulmineral este folosit de plante *i
$nglobat $nstructura lor sub form de constituen%i celulari. Animalele sunt dependente de
plante ca sursma>or de azot.
?esuturile vegetale *i animalele moarte sunt mineralizate $n forme din nou
accesibile plantelor. 1u toate acestea, pierderile de azot din sol, sunt at7t de mari $nc7t,
cel pu%in $n cazul solurilor agricole, dep*esc cantitatea de azot disponibil existent.
1.2 Compu i pe baz de azot
6rincipalul compus al azotului este amoniacul #(3 @& de i hidrazina #(3A& este
i ea cunoscut. Amoniacul este oarecum mai simplu dec7t apa i $n solu ie formeaz
ionul amoniu #(3AB&.
Cxizii cei mai rsp7ndi i, trioxidul de azot #(C@& i pentoxidul de azot #(CD&
sunt oarecum instabili i explozivi. Acizii corespunztori sunt acidul nitros #3(C& i
acidul nitric #3(C@&, cu srurile corespunztoare numite nitri i i nitra i. Acidul nitric este
unul dintre pu inii acizi mai tari dec7t ionul hidroniu #3@CB&.
E3(C@ este deosebit de toxic i foarte corosiv i poate provoca arsuri grave pe
piele. 6ielea atacat de acidul azotic se coloreaz $n galben. De asemenea, poate
distruge diferite materiale cu care intr $n contact, de la esturi p7n la metale.
E(3A este unul din produsele principale ale industriei chimice, azi produc ia
mondial de amoniac a>unge cca. la ,D milioane tone, pentru aceast produc ie fiind
necesar @ ! din energia globului.
1.3 Rolul azotului n natur
=n terenurile cultivate de om, cantitatea de azot asimilabil extras de plante e mai
mare dec$t aceea care se regenereaza $n mod natural. Din aceast cauz e nevoie s
se adauge acestor soluri $ngra minte azotate.
6e baza azotului s)au realizat o mul ime de $ngr mnite ce u ureaz munca
agricultorilor i spore te produc ia. 0at c$teva exemple de $ngr aminteF =ngr minte
chimice cu azot sub form amoniacal
=ngr minte chimice cu azot sub form nitric
=ngr minte chimice cu azot nitric *i amoniacal
=ngr minte chimice cu azot amidic #organic& etc.
0at o poz $n care se vede contribu ia $ngr mintelor pe baz de azot.
1.4 Circuitul azotului n natur
6lantele i animalele superioare nu pot asimila direct azotul din aer. 6lantele
extrag azotul de care au nevoie,prin radacinile lor, din sol, care contine amoniac sau
ioni de amoniu si azotati. 1ombinatiile azotului din plante sunt transferate animalelor
erbivore, o dat cu hrana lor.
Azotul combinat din corpul animalelor i plantelor se re$ntoarce $n sol dupa
moartea i putrezirea acestora, $n timpul putrezirii intervin bacterii care transform
azotul proteinelor i al altor combinatii organice $n amoniac. 1red c i omul
aliment$ndu)se cu produsele animaliere #carne,lactate,etc.& devine mai sanatos,plin de
energie.
1ircuitul azotului in natura se desfasoara pe parcursul a mai multor etape care
implica desfasurarea unor multiple activitati biochimice, unele au loc in anaerobioza iar
altele in prezenta oxigenului.
Aceste etape suntF
fixarea (

G
amonificareaG
nitrificareaG
denitrificarea.
1.4.1. Fixarea azotului molecular se poate realiza pe cale abiotica sibiotica.
6e cale abiotica fixarea se realizeaza prin iradieri, descarcari electrice si prin
intermediul precipitatiilor.
6e cale biotica fixarea azotului molecular este un proces lent si continuu prin
care, sub actiunea a peste ,00 genuri de bacterii diferite, azotul gazos atmosferic este
convertit la forme fixe #(3
A
)
, (C
@
)
, (C

)
&, care sunt folosite de plante si introduse in
forme organice utilizand energia obtinuta prin fotosinteza.
Hacteriile care participa la aceasta fixare au fost grupate astfelF
) bacterii fixatoare de (

libere aerobeG
) bacterii fixatoare de (

libere anaerobeG
) bacterii fixatoare de (

care traiesc in asociatie cu plantele.

0n cazul celui de)al treilea grup in functie de relatia care se stabileste intre cei doi
parteneri, intalnim trei tipuri de simbiozaF
simbioza +hizobium ) leguminoaseG
simbioza Actinomicete ) neleguminoaseG
simbioza asociativa.
1.4.2. Amonificarea, consta in mineralizarea azotului proteic pana la (3
@
.
1.4.3. Nitrificarea cu cele doua trepte intermediareF nitritarea si nitratarea in
care are loc oxidarea (3
@
pana la nitriti respectiv nitrati.
1.4.4. Denitrificarea este procesul prin care are loc reducerea azotului nitric
pana la azot molecular, incheindu)se in acest mod circuitul azotului.
<oate procesele desfasurate pe parcursul celor patru etape sunt mediate numai
de bacterii, cu exceptia unei etape premergatoare amoni ;@;c;i ficarii, proteoliza in
care pot actiona si microfungii.
0n timp ce in ecosistemele naturale, circuitul azotului este un proces echilibrat, in
sensul ca pierderile de azot din sol sunt compensate de procesele de fixare,
in sistemele supuse procesului de agricultura, pierderile depasesc ritmul de inlocuire.
Daca rezervele de azot din sol sunt limitate, fapt ce duce la aparitia unor
frecvente dezechilibre intre nevoia de azot si posibilitatea de a o satisface, din contra,
rezerva de azot atmosferic, este practic inepuizabila, calculele aratand ca aceasta ar
putea asigura necesarul pentru cel putin ;00.000 ani. Din pacate aceasta imensa
cantitate este inaccesibila, direct, organismelor vii si mai cu seama plantelor superioare.
0n cursul ultimilor decenii datorita nevoilor crescande de hrana pentru o populatie
in permanenta dezvoltare, cantitatile de ingrasaminte chimice cu (

aplicate au crescut
continuu. Desi o perioada de timp, ingrasamintele chimice cu ( au indreptatit sperantele
rezolvarii si pe viitor a satisfacerii nevoilor nutritive pentru populatie, criza energetica a
ultimilor ani si aparitia unor efecte secundare nedorite, a impus reconsiderarea acestei
posibilitati.
Azotul atmosferic este convertit, industrial in (3
@
prin procedeul 3aber. +eactia
are loc la temperaturi ridicate de cca. D00
o
1 si la o presiune de @00)I00 atmosfere,
ceea ce presupune un consum ridicat de energie de cca .000 JcalKJg.
0n acelasi timp excesul de ingrasaminte chimice cu azot are efecte negative
asupra mediului si uneori asupra omului prin produsele vegetale pe care acesta le
consuma.
1resterea continutului in proteina la plante sub influenta ingrasamintelor cu azot
are loc in limita potentialului genetic al speciei sau soiului. De aceea excesul de azot
duce la o serie de deran>amente si la acumularea de azot nitric in plante. Aceste
acumulari in plantele fura>ere sau alimentare provoaca intoxicatii grave ce pot duce
chiar la moartea individului.
8a copii, nitratii, sunt redusi la nitriti care fiind absorbiti de sange reduc
capacitatea acestuia de a transporta oxigenul prin formarea metahemoglobinei.
8a adulti, nitratii sunt convertiti la nitrosamina care, de asemenea este
otravitoare.
-olosirea in doze excesive a azotului duce la spalarea acestuia si la imbogatirea
in nitrati a panzei de apa freatica care poate fi utilizata ca apa potabila sau in adapatul
animalelor.
De asemenea, utilizarea intensiva a ingrasamintelor chimice duce la cresterea
continutului solului in unele elemente #Zn, 6b, (i, 1r etc.& care anterior se gaseau in
forme solubile doar ca urme.
1resterea concentratiei acestora peste o anumita limita, avand efecte toxice
asupra plantelor si microorganismelor #Davidescu, ,L7A&.
Datorita crizei energetice si efectelor secundare ale ingrasamintelor chimice cu
(, o atentie tot mai mare se acorda in ultimul timp mecanismelor naturale de fixare a
azotului in sol si in special fixarea biologica.
6rin procesele de fixare biologica sunt introduse in sol cantitati foarte mari de
azot.
Microorganismele fixatoare de azot poseda un complex enzimatic denumit
nitrogenaza capabil sa activeze tripla legatura a moleculei de azot, care poate fi astfel
redusa la amoniac.
6rocesul se desfasoara la o temperatura relativ scazuta de ,D)A0
o
1 frecvent
intalnita in sol si la presiune atmosferica normala.
0n functie de numerosi factori, dar mai ales de planta de cultura, cantitatea de
azot atmosferic fixata biologic variaza intre limite foarte largi.
8egat de acest aspect, in anul ,L7, 3anJ a sintetizat rezultatele din literatura de
specialitate pentru diferite ecosisteme, astfelF
) culturi de camp 7); Jg (KhaG
) angiosperme si alte plante neleguminoase 7),,A Jg (KhaG
) leguminoase 7@);ID Jg (KhaG
) padure D;)DLA Jg (KhaG
) pasuni ,@)LL Jg (KhaG
) ape 70)D0 Jg (Kha.
-enomenul de fixare a azotului de catre microorgansime a fost pus in evidenta in
anul ,;;; de catre Herthelot. Acesta a urmarit in paralel variatia azotului in vase cu sol
nesteril si in vase cu sol steril, constatand ca in solul nesteril continutul in azot creste,
pe cata vreme in vasele cu sol sterilizat nu.
1.5 Fixarea
2
de microorganisme libere aerobe
0n anul ,L0, Hei>erincJ reuseste izolarea din sol a doua specii de bacterii, care
au capacitatea de fixare aeroba a azotului molecular.
Nlterior, cercetarile au evidentiat existenta si a altor specii capabile sa realizeze
acest proces.
Dintre cele mai cunoscute specii putem enumeraF
) Azotobacter chroococcumG
) Azotobacter vinelandiiG
) Azotobacter agileG
) Azotobacter insigneG
) Azotobacter macroc4togenesG
) Azotobacter mobileG
) Azotobacter fluminensisG
) Hei>erincJia indicaG
) Derxia gummosaG
) +hodospirillum sp.G
) +hodopseudomonas sp.
Dintre acestea cele mai raspandite si mai cunoscute sunt cele din
genul Azotobacter.
Hacteriile din genul Azotobacter sunt raspandite in natura mai ales in solurile
cultivate, bogate in humus cu reactie neutra si se gasesc rar in solurile acide, podzolice,
turboase si mlastinoase.
Morfologia lor este foarte variabila in functie de conditiile de mediu, fapt ce
explica descrierea la un moment dat a numerose specii separate care ulterior au fost
considerate ca sinonime.
Dintre speciile genului Azotobacter cea mai raspandita si mai eficace
este Azotobacter chroococcum.
Azotobacter chroococcum prezinta o serie de aspecte morfologice considerate
ca facand parte dintr)un ciclu de evolutie corelat cu varsta.
0n functie de varsta coloniei celulele apar diferentiatF
,. 1elule tinere, au aspect de bastonase groase de x A m, cu capetele
rotun>ite, izolate sau in perechi.
. 1elulele adulte, sunt sferice sau ovale ca niste coci mari de x ,, m,
continand numeroase granulatii constituite din lipide, volutina, glicogen etc.
@. 1elulele batrane care apar in a D)a zi de dezvoltare a culturii, sunt aproape
sferice si au dimensiuni mai mici de ,,D x ,,@ m. 0n conditii nefavorabile de mediu apar
chistii.
1histii sunt prevazuti cu un perete gros, format din doua straturi si apar prin
modificarea celulelor adulte sau a celulelor batrane. Acestia mai poarta numele de
macrochisti.
1itoplasma lor este constituita din proteina concentrata.
1histul este o forma latenta, de rezistenta a germenului, care sub aceasta forma
se mentine viabil mai multe luni sau chiar ani. 6rin germinare, din chisti iau nastere
celule tinere care reiau ciclul descris.
0n conditii de cultura pe medii lichide Azotobacter formeaza un val gros la
suprafata, albicios, care cade treptat la fund, formeaza un depozit dens albicios si care
mai tarziu devine brun)negru.
6e mediile solide formeaza colonii lucitoare, la inceput incolore, vascoase, cu
tendinta de scurgere prin glisare pe suprafata mediului. 1u timpul ele se coloreaza in
brun)negru, datorita pigmentului melanic.
Hacteria se dezvolta la temperatura cuprinsa intre L)@D
o
1 si la un p3 intre D,;)
;,D, fiind foarte sensibila la aciditate sub p3=D,;.
:ste strict aeroba, Oram negative si oxideaza complet hidratii de carbon pana la
1C

, fara a produce in mediu metaboliti intermediari. 0n conditii optime fixeaza

aproximativ 0 mg (

pentru fiecare gram de glucide oxidate.

+andamentul fixarii este variabil de la o tulpina la alta, dupa natura sursei de
carbon. Deosebirile dintre diferitele tulpini constau in viteza actiunii lor, unele fiind in
stare sa fixeze in @ zile ,00 ! din concentratia finala, in timp ce altele realizeaza fixarea
intregii cantitati numai dupa , zile.
1.! Fixarea anaeroba a azotului molecular
-ixarea anaeroba a (

a fost evidentiata inca din ,;L@ de 2inogradsJi care a

reusit izolarea si cultivarea pe un mediu nutritiv lipsit de (, a speciei Clostridium
pasteurianum, specie mult raspandita in sol.
Nlterior au fost descrise si alte specii anaerobe care apartin
genurileF Desulfovibrio sp., Desulfatomaculum sp., Methanobacillus sp.
Clostridium pasteurianum, face parte din grupul bacteriilor butirice. 'e prezinta
in cazul formelor tinere vegetative sub forma de bastonas Oram pozitiv, cu capetele
rotun>ite, cu dimensiuni variabile, cuprinse intre ,,D); x 0,;),,@ m. :ste mobil, cu cili
dispusi peritrichi, adesea fuziform. 8a celulele batrane apar forme de involutie,
filamentoase sau cocoide, iar continutul celulelor este granulos si se coloreaza in violet
cu solutie iodurata 8ugol, continand substante iodofile.
Hacteria prezinta un spor central cu diametrul de ,),,@ mG este un
microorganism anaerob obligat, care se dezvolta in conditii optime la 0)@0
o
1 si la un
p3 = 7,@);,L.
1ultivat pe un mediu ce contine substante hidrocarbonate dar, lipsit de (, obtine
energie din fermentarea acestora si fixeaza (

atmosferic. 1antitatea de ( fixat este

proportionala cu cantitatea de glucoza fermentata si este de aproximativ @ mg pe
gramul de glucoza consumata.
+andamentul fixarii (, de catre Clostridium pasteurianum este maxim cand este
asociata cu bacteriile celulolitice anaerobe care pun la dispozitie hidrati de carbon
solubili ca glicerina sau manita care se gasesc in sol in concentratii mici.
-ixare anaeroba a (

are un rol esential in solurile putin aerate sau invadate de

apa #mlastini, orezarii& undeClostridium pasteurinum este principalul fixator de azot.
0n ceea ce priveste proportia dintre cele doua specii descrise, -edorov arata ca
in soluri Azotobacter chroococcum a fost gasit numai in @0 ! din cazuri, in timp
ce Clostridium pasteurianum in 70 !, avand deci o preponderenta mai mare.
1." #imbioza asociati$a
6rima semnalare a fixarii (

de microorganisme asociative a fost facuta in anul

,L7A.
1ercetarile efectuate au pus in evidenta existenta a mai multor specii de bacterii
ale genului Azospirillum sp., Bacillus sp., Klebsiella sp., care traiesc in asociatie cu
radacinile unor graminee.
) Azospirillum lipoferum ) porumbG
) Azospirillum brasilense ) grau, orezG
) Hacillus macerans ) porumbG
) Plebsiella pneumoniae ) 6oa pratensis.
0n +omania prima semnalare a fost realizata in anul ,L;0 de catre 3era.
-ixarea asociativa este mai raspandita de aproximativ D ori in zonele tropicale
fata de zona temperata.
1.% #imbioza R&izobium , leguminoase
0n solurile cultivate cu leguminoase, in afara de fixarea (

atmosferic de catre
bacteriile libere aerobe sau anaerobe se mai produce si fixarea de catre
microorganismele simbiotice care traiesc in nodozitatile de pe radacinile acestor plante.
Desi formarea de nodozitati pe radacinile plantelor leguminoase se cunoaste din
antichitate, fenomenul era considerat ca un proces patologic, tumoral sau datorat unor
intepaturi de insecte.
Abia in ,;ID, /oronin a descris nodozitatile si corpusculii ce)i contin, iar in ,;;7
Hei>erincJ a izolat si descris bacteriile care le produc.
1.( )iologia bacteriilor de nodozitati
Hacteriile care produc nodozitati la leguminoasele cu care traiesc in simbioza,
apartin genului Rhizobium care cuprinde mai multe specii distincte, cu capacitatea de a
infecta numai anumite plante gazde, dupa cum urmeazaFRhizobium leguminosarum )
mazare, bob, linte, R. trifolii ) trifoiul, R. japonicum ) soia, R. phaseoli ) fasolea, R.
lupini ) lupinul, R. meliloti ) lucerna.
Activitatea diferitelor specii de Rhizobium este variabila de la o specie la alta, in
functie de doua proprietati biologice importanteF infectiozitatea, care reprezinta
capacitatea de a produce nodozitati si eficienta, care se refera la capacitatea de a fixa
(

.
Hacteriile a>ung in zona rizosferica la nivelul perisorilor absorbanti fiind stimulate
de secretiile radiculare care au rol chimiotactic pozitiv, dupa care are loc un proces de
recunoastere a celor doi parteneri. +ecunoasterea se realizeaza prin intermediul unor
substante specifice denumite generic lectine. Dupa legarea ireversibila are loc
deformarea perisorului radicular, care ia forma de carlig, sub actiunea unor substante
eliminate de bacterii.
Nlterior, peretele perisorului absorbant este dizolvat sub actiunea unor enzime
secretate de bacterii si acestea patrund in interior formand un cordon de infectie care
a>unge in celulele parenchimului cortical.
1ordonul este format la inceput dintr)o matrice mucoasa in care se gasesc
bacterii si care treptat se acopera cu o teaca celulozica. Acest manson este constituit
din secretii ale ambilor parteneri.
6e masura ce cordonul infectios inainteaza, bacteriile se multiplica continuu si
sunt eliberate fie prin unele fisuri ale acestuia, fie prin extremitatea lui distala si se
aseaza la periferia celulelor unde se multiplica activ. 0n acelasi timp celulele cortexului
radicular infectat se multiplica rapid, transmitand infectia bacteriana celulelor fiice.
+ezultatul acestei proliferari este nodozitatea, care la inceput este inclusa in
cortexul radicular, apoi il deformeaza pe masura ce creste si in cele din urma il rupe.
:a apare ca rezultat al invadarii si multiplicarii bacteriilor in celulele gazde si al
actiunii unor substante stimulente de tipul auxinei #acid indolilacetic&, secretate de
bacterii.
8a leguminoasele erbacee anuale nodulul este o structura efemera, in timp ce la
cele perene dureaza D)I ani, dupa care sufera modificari degenerative care duc la
necrozarea si detasarea lui de radacina.
')a constatat ca in procesul fixarii (

nu toate nodozitatile sunt la fel de active,

ele impartindu)se in doua categoriiF
(odozitati QeficienteQ, sunt relativ putin numeroase si se formeaza mai ales pe
radacinile principaleG sunt mai voluminoase si au o suprafata neteda sau rugoasa.
Aceste nodozitati contin un pigment rosu de natura proteica,
leghemoglobina #hemoglobina leguminoaselor&.
(odozitatile eficiente au o structura caracteristica fiind constituite din mai multe
regiuniF
) regiunea periferica este reprezentata de cortexul nodozitatilor, format din mai
multe straturi de celule, compacte, cu rol de protectieG
) regiunea meristematica, este situata in regiunea distala a nodozitati fiind
formata din celule neinfectate si asigura cresterea nodozitatilor prin diviziuneG
) regiunea centrala este alcatuita din trei zone distincteF
a ) zona de invazie, situata sub meristem, este formata din
celule neinfectate si celule marite, infectateG
b) zona simbiotica, ocupa portiunea cea mai mare din nodozitati si
prezinta doua subzoneF
) subzona simbiotica timpurie, cu celule ce contin bacterii care nu
prolifereazaG
) subzona simbiotica tardiva, celule pline cu bacterii. :ste zona de fixare
activa a (

.
c ) zona de senescenta, corespunde celulelor si bacteriilor in curs de
degenerare sau moarte.
(odozitatile QneeficienteQ, sunt mai numeroase, mai mici, cu suprafata neteda si
sunt raspandite pe tot sistemul radicular. 0nfectia lor este foarte limitata, ele contin
foarte putine bacterii. Activitatea lor dureaza numai cateva zile, iar fata de celelalte sunt
nepigmentate.
1.1* +ecanismul simbiozei planta,bacterie
Hacteriile simbiotice iau energia necesara asimilarii azotului molecular, prin
procedee de degradare a substantelor hidrocarbonate furnizate de planta gazda.
8a randul lor bacteriile asimileaza (

atmosferic pana la stadiul de acid

aspartic care este preluat de planta. Aceasta, prin transaminare enzimatica in prezenta
acidului piruvic sintetizeaza alanina.
0n continuare planta gazda sintetizeaza ceilalti aminoacizi, prin transaminare,
pornind de la alanina si diferiti acizi cetonici.
8eghemoglobina este singurul reprezentant al hemoglobinelor din regnul vegetal,
aceasta apare in stadiul activ al fixarii, numai in nodulii eficienti, aflati la maturitate, ca
rezultat al simbiozei intre bacterii si leguminoase. 0n acest sens bacteriile aduc nucleul
QhemQ iar planta QproteinaQ. 6igmentul nu poate fi sintetizat separat nici de bacterii nici de
planta gazda si fixarea (

este proportionala cu concentratia pigmentului din

nodozitati.
1.11 #imbioza Fran-ia , .lante neleguminoase
(Actinorizele)
Actinorizele reprezinta asociatii simbiotice fixatoare de (

la aproximaativ 00
specii de angiosperme, care sunt plante leguminoase caracteristice zonelor cu deficit de
azot.
Hacteriile care traiesc in simbioza cu aceste plante apartin genului ran!ia,
fam. ran!iaceae, ord.Act"nom"cetales. 1ele mai cunoscute genuri de plante in zona
noastraF 3ippophae, :laeagnus.
ormarea nodozitatilor
Modul de recunoastere intre cei doi parteneri si infectia sunt asemanatoare ca la
simbioza dintre bacteriile genului Rhizobium si plantele leguminoase.
:volutia procesului infectios determina aparitia unor nodozitati laterale pe
suprafata radacinilor. -ormatiunile simple originale au o asemanare externa evidenta cu
nodozitatile de leguminoase. Dupa ,0),D zile pe suprafata nodulului simplu originar
apar lobi noi situati in partea apicala.
+epetarea acestui proces de ramificare si producerea anuala de noi noduli pe
radacini duce la aparitia unei grupari compacte cu aspect coraloid, fiecare lob
reprezentand o nodozitate individuala.
0mportanta deosebita a actinorizelor decurge din faptul ca cele mai multe plante
gazda sunt specii pionier. :le populeaza terenurile cu deficit mare de azot, terenurile
mlastinoase, soluri sarace, dune de nisip, pietris, regiuni subalpine, zone de desert.
0n al doilea rand sunt importante prin larga raspandire a plantelor gazda,
prezente in regiunile arctice, temperate, subtropicale, tropicale si de la regiunile de ses
pana la cele subalpine.
II. Amonificarea
'ubstantele organice azotate, reprezentand LL ! din rezervele totale de (

din
sol, constau din rezerve humice si din alti compusi acumulati in mod natural in sol prin
procesul de fixare biologica a (

si prin cel de degradare a resturilor organice vegetale

si animale, a ingrasamintelor verzi si a balegarului.
0nsasi celulele bacteriene reprezinta o masa de substanta organica,
predominant proteica, de aproximativ I tKha, la care se adauga circa 0 de tone
reprezentate de restul microflorei si microfaunei. Daca acest (

organic ar ramane ca
atare, rezervele de (

accesibile plantelor s)ar micsora in fiecare an si nu ar mai

permite cresterea plantelor.
0n mod normal insa, aceste substante sufera un proces de mineralizare, la
sfarsitul caruia sunt aduse in stare de (3
@
.
6rocesul de amonificare propriu)zis este precedat de descompunerea
moleculelor proteice prin hidroliza, cu a>utorul proteazelor extracelulare eliberate de
numeroasele specii de microorganisme aerobe si anaerobe dupa formula generalaF
3

C 3

C 3

C
proteina peptone peptid
e aminoacizi
proteinaze peptonaze peptidaze
Aminoacizii rezultati din aceasta degradare patrund in interiorul celulelor
bacteriene, unde sufera un proces de dezaminare, din care rezulta (3
@
si acidul
organic corespunzator. 'e intalnesc mai multe tipuri de dezaminare si anumeF
,. Dezaminarea hidrolitica
. Dezaminarea hidrolitica si decarboxilare
@. Dezaminarea reducatoare
A. Dezaminarea reducatoare cu decarboxilare #anaeroba&
D. Dezaminarea oxidativa cu decarboxilare
I. Dezaminarea cu desaturare.
Din asemenea reactii, in afara de (3
@
, pot rezulta aciziiF acetic, formic, propionic,
butiric, valerianic.
0n functie de conditiile de mediu si natura microflorei, acesti acizi pot fi oxidati
complet la 1C

si 3

C #in mediul aerob&, acumulati ca atare, transformati in alcooli.

Amonificarea in sens strict poate fi definita deci ca un proces biologic in care se
elibereaza in sol (3
@
, ca rezultat al actiunii microflorei solului asupra aminoacizilor
rezultati din descompunerea substantelor proteice. 0n acest sens nu este inclusa in
amonificare, eliberarea de (3
@
sub actiunea micoflorei temporare de putrefactie.
0n acest proces (3
@
poate fi refolosit ca atare, de o serie intreaga de
microorganisme. 1ea mai mare parte din el sufera in continuare o transformare absolut
necesara pentru viata din sol, in forme accesibile plantelor, iar restul poate fi fixat in sol,
mai ales in soluri acide sau se evapora in atmosfera.
Microflora capabila sa produca amonificarea substantelor proteice este
numeroasa si diferita si actioneaza in timp dupa cum urmeazaF
8a inceputul procesului intervin bacterii obligat aerobe cum suntF Bacillus
cereus var. micoides, B. subtilis, B. thermoproteol"ticus, specii nesporulate caF #erratia
marcescens, Arthrobacter etc. si specii facultativ anaerobe cum suntF $roteus
vulgaris, $seudomonas fluorescens, %scherichia coli, #arcina lutea etc.
Dupa )@ zile intra in actiune specii obligat anaerobe cum suntF Clostridium
putrefaciens, C. perfringens si unele actinomicete caF #treptom"ces
violaceus si Micromonospora chaleea, care incep sa predomine si fac ca dega>area de
(3
@
sa fie maxima.
0ncepand cu ziua a A)a mediul este invadat de mucegaiuri si dega>area de
(3
@
descreste datorita faptului ca acestea folosesc (3
@
pentru sinteza proteinelor
proprii si produc mult acid care neutralizeaza amoniacul.
3idroliza ureei este realizata de un grup numeros de microorganisme capabile sa
produca enzima ureaza.
0n acest grup intalnim specii din genurileF
Achromobacter sp., Bacillus sp., Clostridium sp., Cor"nebacterium sp.,
$seudomonas sp., actinomicete si microfungi filamentosi.
8a acestea se adauga grupul urobacteriilor caracterizate prin rezistenta la
concentratii mari de uree si la p3 alcalin si prin capacitatea de a elibera cantitati mari de
(3
@
.
Din grupa urobacteriilor fac parteF Bacillus &'robacillus( pasteuri, Micrococcus
ureae, $lanosarcina ureaeetc.
Activitatea amonificatoare a urobacteriilor este foarte importanta deoarece ureea
contine A7 ! (

) care ar fi altfel neutilizat de plante. 1antitatea de uree eliminata in

natura este mare atingand cateva zeci de milioane de tone pe an. 'e estimeaza ca
populatia umana ar elimina in A ore circa ,D.000 t ( ureic, iar animalele circa
,.D00.000 tone. 8a aceste cantitati se mai adauga ingrasamintele cu uree, aplicate prin
tehnologiile actuale sub forma de cianamida de 1a.
Acest compus fabricat din (

din aer si carbura de calciu nu este asimilabil de

catre plante. :a sufera in sol unele transformari abiotice si biotice enzimatice pana la
(3
@
.
III. Nitrificarea
(itrificarea este un proces de oxidare a (3
@
si a altor forme reduse ale
(

anorganic eliberate in sol in cursul procesului de amonificare, in nitrati care

reprezinta forma asimilabila pentru ma>oritatea plantelor verzi.
0n acelasi timp insa, nitratii reprezinta si forma sub care (

din sol este pierdut,

deoarece fiind solubili, sunt spalati de ploaie sau redusi la (3
@
, nitrati sau chiar
(

molecular prin denitrificare.

(atura biologica a acestui proces a fost demonstrata prin suprimarea lui in urma
sterilizarii solului prin incalzire la ,,0
o
1, sau prin tratarea cu vapori de cloroform. 0n
laborator s)a demonstrat ca procesul se desfasoara in doua fazeF
,. (itritarea ) consta in disparitia (3
@
si inlocuirea lui cu nitriti.
. (itratarea, inlocuirea nitritilor cu nitrati #3(C

3(C
@
&.
Microorganismele nitrificatoare sunt autotrofe chimiosintetizante care isi procura
prin reactii chimice oxidative, energia necesara pentru producerea substantelor celulare
proprii.
:le sunt aerobe stricte ) raspandite practic in toate tipurile de sol, si folosesc ca
sursa de carbon, 1 mineral din 1C

si carbonati, iar ca sursa de ( amoniacul sau nitritii.

0ntre bacteriile nitroase ) nitrit bacteriile ) putem citaF )itrozomonas europaea,
)itrosococcus oceanus, )itrosospira briensis si )itrosolobus multiformis, care
transforma sarurile amoniacale in nitriti.
Hacteriile nitrice #nitratbacteriile& frecvent intalnite suntF )itrobacter *inograds!ii,
)itrospira gracilis si)itrococcus mobilis, ce realizeaza etapa a doua a nitrificarii,
nitratarea ) care consta in oxidarea nitritilor pana la nitrati
(itrificarea care reprezinta a @)a faza a circuitului azotului in natura, este un
proces de importanta exceptionala, deoarece aduce substantele azotate in forma cea
mai usor accesibila plantelor.
Dealtfel, s)a observat ca in general numarul microorganismelor nitrificatoare este
proportional cu fertilitatea solului, putand a>unge, in solurile fertile, pana la un milion de
bacterii pe gramul de sol. (umarul mare de nitrificatori din solurile fertile, comparativ cu
solurile intelenite, se datoreaza si faptului ca primele sunt lucrate si deci bine aerate.
IV. Denitrificarea
(itratii acumulati in sol, ca rezultat al procesului de nitrificare, sunt in parte
consumati de plantele superioare, iar o cantitate variabila este spalata de apele de
infiltrare si siroire. (itratii pot fi folositi si de microorganisme, fie ca sunt asimilati in
cursul proceselor de sinteza a protoplasmei acestora #asimilarea nitritilor&, fie ca sunt
redusi, pentru oxidarea unei substante organice sau minerale.
Denitrificarea reprezinta un proces care inchide circuitul prin intoarcerea
(

molecular in natura.
+educerea nitratilor in procesul de denitrificare se face fie pana la (

sau (3
@
, fie
pana la stadii intermediare ca nitriti, acidul hiponitros etc.
1onditiile optime de producere sunt realizate in solurile saturate cu apa si in
structurile profunde in care pot reactiona urmatoarele grupuri de microorganisme.
Hacteriile denitrificatoare propriu zise ce reduc (C
@
)
la (

suntF $seudomonas
stutzeri si $seudomonas denitrificans.
Dintre microorganismele din flora generala a solului capabile sa reduca (C
@
)
la
(C

)
suntF Bacillus megaterium, %scherichia coli, $seudomonas aeruginosa etc.,
precum si unele bacterii sulfuroase caF +hiobacillus denitrificans.
'emnificatia procesului de denitrificare este inca controversata, acesta fiind
considerat de unii autori ca un fenomen patologic, inconstant si relativ rar in conditii
naturale ale solurilor de cultura. :ste sigur ca reducerea nitratilor pana la (

gazos
reprezinta pentru solul respectiv o pierdere reala care poate a>unge pana la ,0 Jg
(

KhaKan, cu toate ca o parte din (

dega>at poate fi preluat de fixatorii de (

anaerobi
cum suntF Clostridium pasteurianum.
0n acelasi timp, reducerea incompleta, pana la stadiile intermediare, de nitriti si
(3
@
, este mai putin daunatoare pentru fertilitatea solului respectiv, deoarece (3
@
poate
fi folosit de unele microorganisme heterotrofe, in timp ce nitritii sunt preluati de
nitratbacterii si reoxidari in nitrati
)0)1023RAF045
,. 1lacJmas 1ommunit4 1ollege ) 00@
. RRR.hartnell.edu
@. RRR.biolog4inmotion.com