Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară

-București-
Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului

Îndepărtarea azotului prin procedee chimice

Îndrumător
Prof. Ing Paulina Iancu Student
Călin Laurențiu

1
 Cu ajutorul azotului, chimia și-a dezvoltat una dintre cele mai puternice ramuri ale sale.
Normele impuse pentru conținutul de compuși cu azot au devenit tot mai stricte, iar procedeele și
tehnologiile de îndepărtare a acestora, reprezintă un interes tot mai mare.
În următoarea lucrare, voi încerca să prezint o scurtă istorie a azotului, locuri unde-l
putem găsi, moduri de obținere, domenii de utilizare, cât și modalități de îndepărtare.
Egiptenii foloseau salpetrul, azotatul de sodiu, ca medicament sau ca material incendiar.
În epoca medievală este decoperita clorura de amoniu și acidul azotic, doi compuși importanți ce
conțin azot. La începuturile secolului XIV, apar cinci volume atribuite, fondatorului alchimiei
arabe, Geber în care se vorbește despre acidul azotic cunoscut sub numele de apă tare, cu ajutorul
căruia se putea separa aurul de argint.1 Tot în aceste scrieri se amintește și de ,,aqua secunda”
fiind obținut prin dizolvare de cloruruă de amoniu. Tot în secolul XIV un compus azotat ia parte
la una dintre cele mai mari descoperiri ale istoriei, anume praful de pușcă. Acesta este folosit
atât ca material incendiar și exploziv pentru proiectilele din tunuri.
Astfel dacă până acum azotul este folosit în domeniul prelucrării materialelor prețioase și
în domeniul militar, la începutul secolului XVII Glauber, prin obținerea și experimentarea
primului îngrășămînt artificial sulfatul de amoniu pe culturi de cereale, reușește să ofere omenirii
soluția recoltelor bogate.
În anul 1772 Henry Cavendish efectuează studii asupra combustiei, prin trecerea aerului
peste cărbune încis și apoi peste potasă caustică, obținând astfel un gaz mai ușor decât aerul și
care stinge flacăra. Acesta observă că este diferit și-l numește ,,aer flogisticat”. Contemporanul
său John Rutherford, constată că aerul rezidual, pe care-l obține după îndepărtarea bioxidului de
carbon și a oxigenului nu poate întreține viața și ca atare il numeste ,,aer nociv”. Tot în acea
perioadă Scheele, reușește să obțină azot absorbind oxigenul din atmosferă. Un mare merit îi
revine lui Lavoisier, care în urma experimentelor personale sau ale contemporanilor săi,
concluzionează: ,, Aerul atmosferic este compus mai ales din doua fluide gazoase,diferite, unul
respirabil, susceptibil de a întreține viața animalelor, în care metalele se calcinează și corpurile
combustibile ard, altul cu însușiri contrarii, pe care animalele nu-l pot respira și care nu poate
întreține respirația. Am dat părții respirabile a aerului numele de oxigen. Am dat celeilalte părți
numele de azot”2. Astfel teoria flogisticului pierea. Se stabilește de către chimiști ca semn
distinctiv pentru azot, litera N.
Ca răspândire pe planeta noastră, azotul se regăsește în pământ, în aer sau în apă, fiind
prezent în cantități diferite. Azotul este principalul componet atmosferic ocupînd 4/5 din întregul
volum de aer. Acesta este prezent în aer, în stare gazoasă cea mai stabilă. Azotul il găsim în
1
Chimia azotului, Enciclopedia de buzunar,, Editura Științifică, București 1967, pag. 10

2
Idem, pag 13

2
apele de suprafață în cantități mari datorită degradării proteinelor și materiilor organice azotoase
din deșeurile vegetale.
Transferul de elemente de la un regn la altul este un proces
complicat și minuțios. Traseul acesta închis asigură un echilibru
permanent între regnuri, mineral, vegetal, animal. Acest traseu mai
este cunoscut și sub numele de circuitul mic al azotului.
Azotul este un element esențial pentru creșterea și dezvoltarea
plantelor. El este constituentul aminoacizilor, al proteinelor de
structură și de rezervă din partea vegetativă, al unor intermediari
metabolici implicați în sinteză și transferul de informație genetică.
Plantele folosesc azotul amoniacal (NH4+) și pe cel nitric (NO3-).
Culturile agricole folosesc azotul în special azotul ca NO3-
Organul în care are loc reducerea azotului nitric în azot amoniacal
diferă în funcție de specie. Unele plante realizează acest procedeu în rădăcină: porumbul, grâul,
pomii fructiferi și plante ce reduc nitrații în frunze: tutunul, tomatele, castraveții.

Transformarea azotului în plantă cunoaște trei etape, anume:

Prima etapă constă în legarea azotului anorganic în substanțe organice cu greutate
moleculară mică.
În etapa următoare are loc sinteză substanțelor organice cu greutate mare, acestea fiind
proteinele și acizii nucleici.
În cea de-a treia etapa, poate avea loc descompunerea macromoleculară cu azot sub
acțiunea enzimelor hidrolaze, structurile rezultate putând fi iarăși utilizate. Frunezele și tulpinele
rezultate devin astfel îngrășământ.3

3
Agrochimie, Ministerul Învățământului, Editura Didacttică și Pedagogică București-
1990, pag. 95

3
 În domeniul agricol este folosit azotul ca îngrășământ. Cele mai mari cantități sunt
folosite în perioada de maximă creștere și în aceea a formării organelor vegetative.Culturile de
toamnă au nevoie de îngrășăminte cu azot înainte de însămânțare.
Leguminoasele folosesc azotul molecular din aer. Soia este un mare consumator de azot,
mai mare decât grâul și astfel se explică de ce plantele de soia sintetizează o mare cantitate de
substanțe proteice.
Pomii fructiferi și vița de vie au nevoie de cantități moderate de îngrășământe cu azot.
Insuficiența de azot are ca efect încetinirea sau oprirea cresșterii plantelor, acestea
rămânând mici, cu tulpini subțiri, frunzele căzândule prematur.
Azotul este folosit și în alte industrii. Amintim industria chimică, industria electronică,
industria petrolieră și cea alimentară.
Azotul tinde din ce în ce mai mult să înlcuiască argonul în tehnica sudurii.
-industria electronică utilizează azotul în umplerea becurilor.
-industria petrolieră injectează în pungile de petrol, azot, pentru ca petrolul să poată fi
extras.
-în domeniul medical, datorită temperaturilor scăzute pe bază de azot lichid, transportul și
conservaea sîngelui, poate fi realizat.
- industria alimentară folosește azotul la răcirea instantanee a produselor, fără a le altera
calitatea, aspectul și proprietățile nutritive.
Datorită acestor industrii întâlnim în cursurile de apă azot amoniacal. Nitriții și nitrații au
devenit un factor poluant important al apelor. Ei apar în general în apele uzate netratate, ca
amoniac sau azot organic, fiind în stare solubilă, sub formă de uree. Deversarea apelor uzate
neepurate se manifestă în diferite moduri, afectând astfel sănătatea omului și a faunei.

Metode de îndepărtare a azotului din apele uzate sunt:

-prima, cea de nitrificare, moment în care amoniacul este transformat în nitrat NO 3-, în
mediu aerob;

- a doua etapă constă în procesul de denitrificare, atunci când nitratul este transformat în
azot gazos. În ambele proocedee apa uzată trebuie să conțină suficient carbon, C .

Cloararea la breakpoint, constă în adaugarea de clor în apa uzată cu scopul de a oxida

azotul amoniacal. Astfel va fi eliberată o concentrație mică de amoniac în efluent. Prin acest

4
procedeu scade riscul infectării cu diferite boli transmisibile prin apă. Pot apărea și dezavantaje
atunci când se produce iminent și clorul rezidual, acesta fiind toxic pentru viețuitoarele acvatice
și pentru om.4

Coagularea chimică este un factor-cheie pentru eficiența îndepărtării contaminanților.

În multe cazuri, un coagulant anorganic este utilizat pentru a sprijini procesul de separare prin
precipitarea substanțelor dizolvate și coagularea suspensilor. Treapta chimică: se realizează în
unități de flotație sau în decantoare primare și constă în coagularea cu o sare de fier sau aluminiu,
flocularea cu polielectrolit și corecție a pH-ului. Etapa asigură reducerea parțială a azotului.5

Răsinile schimbătoare de ioni modificate atât prin sinteză chimică, cât şi prin schimb
ionic. Aceste răşini conţin reactivi care vor reţine azotul.Celuloza şi lignina, au în structura lor
grupe hidroxil de tip alcool (celuloza, lignina, chitosanul) sau fenol (lignina), prin care, în
anumite condiţii, pot participa la echilibre de schimb ionic, funcţionând similar unor răşini
schimbătoare de cation, slab acide. Pentru decontaminarea efluenţilor de speciile anorganice pot
fi folosite răşini schimbătoare de ioni modificate chimic.

Avantajele acestor procedee constau în rapiditatea realizării, posibilitatea de reutilizare a

rășinilor, posibilitatea folosirii acestuia unde condițiile climatice inhibă nitrificarea biologică.
Realizează un produs reciclabil, iar pentru efluent asigura cotele standard de azot admise.6

Procedeul de absorbția a azotului cu ajutorul cărbunelui activ este unul eficient. Se

recomandă respectarea temperaturii, a pH și a debitului.

Toate măsurile luate se dovedesc a fi uneori insuficiente, față de nivelul crescut al

impurității apelor cât și al solului. Legislația europeană și națională pentru calitatea eluenților
epurați a devenit tot mai strictă. Adesea sunt impuse condiții severe în ceea ce privește reținerea

4
https://inservaqua.ro/clorinarea-apei/

5
https://kemcristal.ro/aplicatii/epurarea-apelor-uzate/

6
https://www.chimie.unibuc.ro/images/teze_de_doctorat/2019/Marin/rezumat-rom.pdf

5
anumitor poluanți, condiții care nu pot fi respectate doar cu ajutorul tehnologiilor clasice de
epurare convențională.

Toate aceste tehnici moderne, de îndepărtare a azotului, au scopul de a proteja efluenții,

fauna și pe noi oamenii. Aceste procedee sunt relativ ușor de supravegheat și necesită costuri
moderate.

Bibliografie:
Agrochimie, Ministerul Învățământului, Editura Didacttică și Pedagogică București-1990
Chimia azotului, Enciclopedia de buzunar,, Editura Științifică, București 1967
Suportul de curs 3, 4,
https://www.chimie.unibuc.ro/images/teze_de_doctorat/2019/Marin/rezumat-rom.pdf
https://inservaqua.ro/clorinarea-apei/
https://kemcristal.ro/produse/coagulanti/
https://kemcristal.ro/aplicatii/epurarea-apelor-uzate/

Student:Călin Laurențiu Cosmin

6
 Buzău.