Cuprins:

- Tipurile de materie in biosfera

- Circuitul biomasei in natura
- Circuitul carbonului in natura
- Circuitul azotului in natura
- Circuitul oxigenului in natura

Elaborat: Cuvsinov Vlad

Clasa: 12 ,,A”
Biosfera este un termen generic care desemnează spațiile de pe Pământ unde există
viață, incluzând partea inferioară a atmosferei, partea superioară a hidrosferei și
litosferei. Biosfera conține o multitudine de organisme și de specii care formează
numeroase ecosisteme.

Tipuri de materie in biosfera:

1. Substanța vie - organisme vii care locuiesc pe planeta noastră.
2. Substanța cosmică - corpuri nevăzătoare formate ca urmare a proceselor care nu
sunt legate de activitatea organismelor vii (roci de origine magmatică și metamorfică,
unele roci sedimentare).
3. Nutrienții - corp abiotic, format ca rezultat al capacității de a trăi organisme (neko-
torye roci sedimentare: calcar, cretă etc. precum petrol, gaz, cărbune, atmosferă de
oxigen, etc ...)
4. bioinert substanta - corp biokosnye care reprezintă rezultatul activității comune a
organismelor vii și a proceselor geologice (sol, nămoluri, crustă la intemperii și
altele.).
5. Materiale radioactive - atomii elementelor radioactive (de exemplu, uraniu (238U,
235U), toriu (232Th), radiul (226Ra) și radon (222Rn, 220Rn), potasiu (40K), rubidiu
(87Rb), calciu (48Ca) zirconiu (96Zr), tritiu (3H), beriliu (7BE, 10Be) și carbon (14C), și
altele.
6. atomi răzlețe - atomii individuali ai elementelor aflate în natură în stare dispersă
(în această stare, există adesea atomi micro- și ultra-trace elemente: Co, Zn, Cu, Au,
Hg, etc.).
Biomasa reprezintă componentul vegetal al naturii. Ca formă de păstrare a energiei
Soarelui în formă chimică, biomasa este unul din cele mai populare și universale
resurse de pe Pământ. Ea asigură nu doar hrana, ci și energie, materiale de
construcție, hârtie, țesături, medicamente și substanțe chimice. Biomasa este
utilizată în scopuri energetice din momentul descoperirii de către om a focului. Astăzi
combustibilul din biomasă poate fi utilizat în diferite scopuri – de la încălzirea
încăperilor până producerea energiei electrice și combustibililor pentru automobile.
Biomasa este partea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din
agricultură, inclusiv substanțele vegetale și animale, silvicultură și industriile conexe,
precum și partea biodegradabilă a deșeurilor industriale și urbane. Biomasa
reprezintă resursa regenerabilă cea mai abundentă de pe planetă. Aceasta include
absolut toată materia organică produsă prin procesele metabolice ale organismelor
vii. Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, odată cu descoperirea
focului.

Circuitul biomasei in natura:

Bioxidul de carbon din atmosferă și apa din
sol participă în procesul obținerii glucidelor
(saharidelor), care formează „blocurile de
construcție” a biomasei. Astfel, energia
solară, utilizată la fotosinteză, își păstrează
forma chimică în structura biomasei. Dacă
ardem efectiv biomasa (extragem energia
chimică), atunci oxigenul din atmosferă și carbonul din plante reacționează formând
dioxid de carbon și apă. Acest proces este ciclic, deoarece bioxidul de carbon poate
participa din nou la procesul de formare a biomasei. Ca adăugare la sensul său estetic
de floră pământească a planetei, biomasa prezintă o rezervă resursă util și important
pentru om. Pe parcursul a mii de ani oamenii extrăgeau energia soarelui, păstrată în
formă de energiei legăturilor chimice, arzând biomasa în calitate de combustibil sau
utilizând-o în alimentație, utilizând energia zaharidelor și celulozei. Pe parcursul
ultimelor secole omenirea a învățat să obțină tipurile fosile de biomasă, în deosebi, în
formă de cărbune. Combustibilii fosili prezintă rezultatul reacției chimice foarte
încete de transformare polizaharidelor în compuși chimici asemănătoarei fracției
lignifice. În rezultat compusul chimic al cărbunelui asigură o sursă de energie mai
concentrată. Toate tipurile de combustibil fosil, utilizate de către omenire – cărbune,
petrol, gaze naturale – reprezintă (prin sine) biomasă străveche. Timp de milioane de
ani pe Pământ resturile plantelor (vegetale) se transformă în combustibil. Deși
combustibilul extras constă din aceleași componente – hidrogen și carbon - ca și
biomasa ”proaspătă”, el nu poate fi atribuit la surse energetice renovabile, pentru că
formarea lui necesită o perioadă îndelungată de timp.

Circuitul carbonului in
natura:
Pe Pământ, circuitul carbonului din
natură este format dintr-o serie de
schimburi de substanță, care
antrenează carbonul, între biosferă,
atmosferă, hidrosferă și litosferă.
Cea mai mare parte a carbonului din
circuit se află sub formă gazoasă, în
special ca dioxid de carbon.
În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă și biosferă,
hidrosferă și litosferă.
Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot timpul elimină
prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din CO2
și, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații
organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totuși,
limitată.
Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă și există un
echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense de
CO2, care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă,
ducând la o perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe
măsură ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor, eliberarea
CO2 în atmosferă este un pericol real.
Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer, o mare parte
a plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din
corpul lor sub formă de zăcăminte de cărbune. De fapt, se consideră că în acea
perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au teraformat
atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de carbon (concentrația actuală de
numai 0,03 %) fiind de fapt urmarea acestei activități.
Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în atmosferă
sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea combustibililor fosili). Se
consideră că în ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte
mari de CO2 și metan, care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului de
încălzire globală.
Circuitul carbonului este practic perfect, ca urmare a vitezei sale foarte mari cu care
circulă în diverse medii anorganice și în interiorul biocenozelor prin intermediul
rețelelor trofice. Carbonul reprezintă elementul biogen primordial, fiind prezent în
natură sub formă de roci calcaroase de origine biogenă, carbonați minerali și sub
formă gazoasă (dioxid de carbon CO2), această ultimă formă reprezentând calea de
circulație a carbonului anorganic în ecosferă.

Circuitul azotului în natură:

Circuitul azotului în natură (sau ciclul

azotului) reprezintă procesul de circulație
continuă a azotului în atmosferă, scoarța
terestră, organismele animale și cele
vegetale, în decursul căruia acest element
chimic trece prin diverse forme și
combinații chimice. Astfel, de exemplu,
azotul poate exista în stare gazoasă, sau ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în
componența a diverși compuși organici. Transformările survenite în cursul ciclului
azotului pot să fie parte a unor procese biologice sau nebiologice.
Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect, deoarece pe măsură ce acest
element este consumat, mecanisme de feed-back readuc azotul din nou în circuit.
În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub formă moleculară
în atmosferă și compuși ai azotului în sol. Formele azotului accesibile pentru plante
sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților pentru plante o constituie organismele
fixatoare de azot atmosferic. De exemplu, Bacteria radicicola fixează până la 280 kg
azot/ha/an.
În procesul de fixare a azotului participă și unele metale tranziționale, printre care
mai frecvente sunt fierul și molibdenul. După ce sunt înglobați în protoplasma
plantelor, azotații sunt preluați de animale și incluși în protoplasma acestora de unde
o parte trec în uree, iar alta, după moartea organismelor, sub acțiunea bacteriilor se
transformă în amoniac.
Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările electrice din atmosferă și emanațiile
vulcanice; o parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor, iar altă parte, sub
influența bacteriilor se transformă în nitriți și nitrați. Parțial, nitriții, sub acțiunea
microorganismelor denitrifiante pot ajunge din nou în atmosferă sub formă de azot
molecular.
În prezent, circuitul biogeochimic al azotului este modificat în parte, datorită
influenței factorilor antropici printre care cel mai important este poluarea. Procesele
industriale de fixare a azotului atmosferic pentru a produce îngrășăminte chimice
constituie, de asemenea, o altă cauză de perturbare a circuitului biogeochimic al
azotului.

Circuitul oxigenului în natură:

Circuitele naturale (ale oxigenului, azotului, carbonului etc.) prezintă o importanţă

deosebită deoarece fac posibilă menţinerea a numeroase substanţe în proporţii
relativ constante. De reglarea acestor cicluri, în urma activităţii oamenilor sau a unor
calamităţi naturale, creează probleme în mediul înconjurător: se diminuează o
anumită rezervă, creşte concentraţia unor substanţe şi poate apărea poluarea.
Atmosfera conţine oxigen. În cea mai mare parte, oxigenul este produs de plante prin
fotosinteză.
Într-o măsură mai mică, se formează prin descompunerea vaporilor de apă de către
radiaţiile ultra - violete provenite de la Soare. Aceste radiaţii duc, de asemenea, la
formarea ozonului, O3, o substanţă care ecranează radiaţia ultravioletă dăunătoare şi
o împiedică să atingă suprafaţa Pământului. În cele din urmă, ozonul se retransformă
în oxigen. Oxigenul este folosit în respiraţia plantelor şi animalelor, pentru
descompunerea materialelor organice, pentru arderea combustibililor fosili şi în
procesul de erodare a stâncilor (reacţii ale unor roci cu oxigenul). O anumită cantitate
din CO2 – produs prin respiraţie, în urma descompunerii şi a arderilor este depusă
sub formă de sedimente (carbonat de calciu) pe fundul mărilor şi râurilor, dar cea mai
mare parte a sa este folosită în fotosinteză. Între circuitul oxigenului şi cel al
dioxidului de carbon din natură trebuie să existe un echilibru: volumul de oxigen
consumat de animale şi oameni trebuie să fie aproximativ egal cu volumul de oxigen
redat naturii de către plante. În cazul în care consumul de oxigen creşte, iar
producerea lui scade, echilibrul biologic se perturbă.