Ciclul biogeochimic al carbonului și

al azotului
Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format
dintr-o serie de schimburi de substanță, care
antrenează carbonul, între biosferă, atmosferă,
hidrosferă și litosferă. Cea mai mare parte a
carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în
special ca dioxid de carbon.
În figura alăturată
sunt prezentate
fluxurile de
carbon între
atmosferă și
biosferă,
hidrosferă și
litosferă.
Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot
timpul elimină prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei
plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu ajutorul luminii solare,
prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul
este, totuși, limitată.

Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă

și există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin
dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi
perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o
perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește
pe măsură ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a
oceanelor, eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer, o
mare parte a plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în
litosferă carbonul din corpul lor sub formă de zăcăminte de cărbune. De
fapt, se consideră că în acea perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în
loc de oxigen, iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum și
lipsa dioxidului de carbon (concentrația actuală de numai 0,03 %) fiind de
fapt urmarea acestei activități.

Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în

atmosferă sub formă de CO2 prin activități antropice (arderea
combustibililor fosili). Se consideră că în ultima jumătate de secol au fost
emise în atmosferă cantități foarte mari de CO2 și metan, care, prin
efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală.
 Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului)
reprezintă procesul de circulație continuă a azotului
în atmosferă, scoarța terestră, organismele animale și
cele vegetale, în decursul căruia acest element chimic
trece prin diverse forme și combinații chimice. Astfel,
de exemplu, azotul poate exista în stare gazoasă, sau
ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a
diverși compuși organici. Transformările survenite în
cursul ciclului azotului pot să fie parte a unor procese
biologice sau nebiologice.
 De regulă, organismele nu sint capabile să folosească azotul direct din
aer, deoarece moleculele lui se descompun foarte greu. De aceea cea mai
mare cantitate a azotului este asimilată din sol, unde se află sub formа de
săruri – nitriți și nitrați. Extragerea azotului din aer este realizată doar de
unele alge și bacterii, numite azotofixatoare. Azotul din sărurile minerale
dizolvate in apa solului este absorbit de plante și transformat în proteine
vegetale. Proteinele trec mai apoi prin lanțurile trofice la consumatori și
descompunători. Ciclul se încheie atunci cind azotul parțial se reintoarce
în sol sub formă de nitrați. O altă parte a lui se degajă sub forma de gaz și
completează cele 78% de azot liber ce intră in compoziția aerului.
Ȋn prezent, circuitul
biogeochimic al azotului este
modificat în parte, datorită
influenței factorilor antropici
printre care cel mai important
este poluarea. Procesele
industriale de fixare a
azotului atmosferic pentru a
produce îngrășăminte chimice
constituie, de asemenea, o
altă cauză de perturbare a
circuitului biogeochimic al
azotului.